Prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. 4284/40/2009, judecătorul sindic de la Tribunalul Botoşani a admis cererea formulată de creditorul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. ”X” S.R.L., şi, în consecinţă:
În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. ”X” S.R.L. Botoşani.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, a numit administrator judiciar, care să îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu de 1000 lei.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii: debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, precum publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Totodată, a fixat termenele prevăzute de lege pentru depunerea şi verificarea creanţelor, pentru întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor, pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor. De asemenea, a fixat data şedinţei adunării creditorilor la data de 26.05.2010 la sediul pe care administratorul judiciar îl va comunica din timp creditorilor şi convoacă creditorii debitoarei.
Debitoarea S.C.”” S.R.L.- prin administrator - a formulat cerere de suspendare a executării hotărârii până la soluţionarea recursului declarat împotriva acesteia, motivându-se că deschiderea procedurii de insolvenţă s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii, cauzându-i prejudicii de 20.000 de euro, sumă ce depăşeşte valoarea creanţei.
Curtea a respins cererea de suspendare a executării, ca inadmisibilă, pentru cele ce urmează:
În art. 8 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 se arată că „prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea judecătorului sindic nu va putea fi suspendată de instanţa de recurs”.
În alin. 5 al art. 8 se prevăd excepţiile de la dispoziţiile alin. 4. A reţinut Curtea că hotărârea a cărei suspendare se solicită de către debitoare nu se încadrează în niciuna din excepţiile prevăzute la art. 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, apreciind că sunt aplicabile, în speţă, prevederile art. 8 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, în care se arată că hotărârile judecătorului sindic nu pot fi suspendate în condiţiile art. 300 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă.
Tribunalul Satu Mare
Suspendare executare act administrativ, respectiv decizie privind recuperarea unor sume plătite necuvenit, cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului
Judecătoria Moinești
Suspendarea executarii silite
Tribunalul Prahova
Acord de recunoaştere a vinovăţiei - termenul de încercare - coborârea acestuia sub limita minimă - nelegalitatea soluţiei negociate
Judecătoria Câmpina
Suspendare executare
Curtea de Apel Târgu Mureș
Obligarea în solidar a părţii responsabile civilmente şi a inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat. Cazuri