Măsura încredinţării copiilor minori unuia dintre părinţi. Principiul interesului superior al minorului.

Prin cererea înregistrată la data de 16.07.2009 la Judecătoria Gura Humorului, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.C., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi din culpa pârâtului, să-i fie încredinţaţi ei spre creştere şi educare minorii rezultaţi din relaţiile de căsătorie, respectiv B.N.M., născut la data de 12.07.1999 şi B.A.G., născut la data de 10.11.2001, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea celor doi minori şi să revine la numele avut anterior încheierii căsătoriei..

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că vinovat de destrămarea relaţiilor de căsătorie este pârâtul, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, devenea violent atât cu ea, reclamanta, cât şi cu cei doi copii rezultaţi din relaţiile de căsătorie.

Pârâtul B.C., a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa ambelor părţi şi încredinţarea celor doi minori rezultaţi din relaţiile de căsătorie, cu obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor lunare de întreţinere a acestora.

În motivarea cererii reconvenţionale, s-a arătat că solicitarea de încredinţare a minorilor este justificată de aspectele că are condiţii materiale decente pentru creşterea şi educarea acestora şi posibilitatea de a le ofere un cămin stabil.

Judecătoria Gura Humorului, prin sentinţa civilă nr. 204 din 9.02.2010, a admis în parte acţiunea, precum şi cererea reconvenţională şi, în consecinţă, a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpă comună, revenirea reclamantei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, a încredinţat pârâtului spre creştere şi educare pe minorii B.N.M., născut la data de 12.07.1999 şi B.A.G., născut la data de 10.11.2001 şi a obligat-o pe reclamantă la plata în favoarea acestora a unei pensii de întreţinere în cuantum de câte 100 lei lunar pentru fiecare, începând cu data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorilor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că neînţelegerile în viaţa de familie s-au manifestat încă de la începutul căsătoriei datorită atât comportamentului reclamantei, care părăsea domiciliul conjugal, fără motiv, câte 2- 3 luni pe an, cât şi al pârâtului care, pe fondul consumului de alcool, îi adresa soţiei sale cuvinte urâte, jignitoare, manifestându-se violent faţă de aceasta.

S-a reţinut că părţile sunt despărţite în fapt de aproximativ un an.

Aşa fiind, prima instanţă a conchis că relaţiile de căsătorie sunt grav vătămate, iar căsătoria nu mai poate continua.

În justificarea încredinţării minorilor rezultaţi din relaţiile de căsătorie pârâtului, prima instanţă a avut în vedere că încă de la naştere şi până la despărţirea în fapt a părinţilor, aceştia au locuit în localitatea Drăgoeşti, împreună cu bunica paternă, având asigurate toate condiţiile de creştere şi educare, opinia minorului B.N.M., care a solicitat să fie încredinţat tatălui, opinia autorităţii tutelare şi, nu în ultimul rând, faptul că interesul superior al minorilor este de a rămâne în mediul familial în care au crescut.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o sub aspectul încredinţării celor doi minori rezultaţi din relaţiile de căsătorie pârâtului.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că prima instanţă nu a ţinut cont de interesul superior al celor doi minori şi de afecţiunea sa faţă de aceştia, pronunţându-se doar în raport de poziţia minorului B.N.M., care a declarat că doreşte să rămână cu tatăl şi de faptul că încă de la naştere copii au fost crescuţi în locuinţa bunicii paterne.

A precizat că pârâtul este plecat în Spania, iar copii au rămas cu bunica paternă în vârstă de 76 de ani, care este bolnavă, iar împreună cu aceasta locuieşte şi fratele pârâtului, care este consumator de băuturi alcoolice.

A precizat că a avut grijă de copii şi de gospodărie, cu excepţia unei perioade de 9 luni, când a fost alungată de către pârât, iar minori au continuat să locuiască în casa bunicii paterne, formată din două camere,  un hol şi o cămară.

Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 216 din 21.09.2010, a admis apelul declarat de reclamantă şi, în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa judecătoriei, în sensul că a încredinţat reclamantei spre creştere şi educare pe minorii B.N.M., născut la data de 12.07.1999 şi B.A.G., născut la data de 10.11.2001 şi l-a obligat pe pârât să plătească în favoarea acestora pensie de întreţinere în cuantum de câte 100 lei lunar pentru fiecare, începând cu data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorilor.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că interesul celor doi minori este de a fi încredinţaţi mamei spre creştere şi educare, având în vedere că tatăl este plecat la lucru în Spania, iar copiii au rămas doar în grija bunicii paterne, care este în vârstă de aproximativ 76 ani.

Din declaraţiile martorilor A.O. şi R.E., vecini cu pârâtul, s-a reţinut că reclamanta, în perioada în care a locuit cu soţul ei, a avut grijă de copii, soacra sa fiind cea care a contribuit la destrămarea relaţiilor dintre cei doi soţi, reclamanta fiind alungată din domiciliul comun.

Din declaraţiile aceloraşi martori s-a reţinut că după plecarea mamei, copiii au un comportament necivilizat în societate, bunica paternă nereuşind să-i educe corespunzător, iar tatăl acestora este plecat de ceva timp în Spania, de unde trimite doar bani şi pachete.

Din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei s-a reţinut că aceasta beneficiază de condiţii materiale şi morale propice creşterii şi educării minorilor, fiind ajutată şi de părinţi, la care, de altfel, şi locuieşte şi care i-au pus la dispoziţie o casă cu două camere, corespunzător mobilate, un hol şi o cămară.

S-a reţinut că reclamanta realizează venituri lunare în cuantum de 700 lei şi că doreşte să se apropie de copii, pentru a-i creşte şi educa corespunzător, departe de influenţa bunicii paterne.

Chiar dacă minorul B.N.M. a susţinut că doreşte să fie încredinţat tatălui, instanţa de apel a apreciat că interesul acestuia, cât şi al fratelui său este de a fi crescuţi de către mamă şi nu de bunica paternă, la care au o mai mare libertate de a se comporta după bunul lor plac.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul B.C., în motivarea căruia a arătat că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că argumentele reţinute de prima instanţă pentru încredinţarea minorilor tatălui nu sunt suficiente. Aşa fiind, soluţia adoptată de instanţa de apel, în sensul încredinţării minorilor mamei acestora, încalcă principiul interesului superior al copilului.

A arătat că instanţa de apel nu a analizat cu atenţie anchetele sociale efectuate în cauză, care sunt contradictorii, iar ultima anchetă socială, prin care se arată faptul că reclamanta are condiţii materiale bune, nu corespunde adevărului.

A precizat că se impunea efectuarea în cauză a unei noi anchete sociale la domiciliul minorilor.

De asemenea, a precizat că opinia minorului B.N.M. a fost constantă, în sensul exprimării dorinţei de a locui cu tatăl său şi familia sa.

Nu s-a probat că reclamanta realizează venituri şi că are condiţii optime pentru creşterea minorilor.

A mai arătat că reclamanta nu este interesată de creşterea şi educarea minorilor, părăsind în nenumărate rânduri domiciliul conjugal.

Concluzionează pârâtul recurent că interesul superior al minorilor este de a fi încredinţaţi spre creştere şi educare tatălui, care are o situaţie materială mai bună decât reclamanta şi poate asigura dezvoltarea fizică, morală şi intelectuală a acestora.

Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, ce vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Măsura încredinţării copiilor minori unuia dintre părinţi atunci când aceştia nu se înţeleg amiabil cu privire la acest aspect, urmăreşte întotdeauna interesul superior al copilului care se determină în raport de mai multe criterii, în funcţie de care instanţa de judecată concluzionează în final care dintre părinţi oferă cele mai bune condiţii materiale şi garanţii morale pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a minorilor.

Printre aceste criterii se regăsesc vârsta copiilor, ataşamentul faţă de părinţi, mediul familial în care au crescut până la sesizarea instanţei de judecată, condiţiile pe care le oferă fiecare părinte din punct de vedere material şi moral, menţinerea fraţilor pe cât posibil împreună şi alte asemenea.

Mediul familial în care au crescut până la sesizarea instanţei de judecată copii (în speţă aceştia crescând în gospodăria bunicii paterne, care, în ultima perioadă, îi şi îngrijeşte), constituie unul dintre criteriile ce se au în vedere în aprecierea intereselor lor, dar acesta trebuie analizat în contextul celorlalte criterii, printre care posibilitatea fiecărui părinte de a acorda supraveghere şi de a se îngriji de copii.

Or, raportând aceste aspecte la cauză, este de reţinut, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, că tatăl minorilor se află în prezent la muncă în Spania.

În aceste condiţii, minorii au rămas în îngrijirea bunicii paterne, care este o femeie în vârstă de aproximativ 76 ani.

Reclamanta şi pârâtul nu au locuinţă proprie, fiecare fiind ajutat de familia extinsă. Astfel, reclamanta este ajutată de părinţii săi, la care locuieşte, iar pârâtul locuieşte cu mama sa, care se ocupă efectiv de copii.

Faţă de vârsta minorilor, care reclamă multă atenţie şi supraveghere exigentă, având în vedere şi concluziile anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei, care a relevat că aceasta locuieşte în casa pusă la dispoziţie de părinţii ei, compusă din două camere şi bucătărie, complet mobilate, că realizează venituri în cuantum de 700 lei lunar şi că are un comportament ireproşabil în familie şi în societate, instanţa de apel în mod corect şi legal a apreciat interesul efectiv al minorilor, dispunând încredinţarea lor spre creştere şi educare mamei, de a cărei afecţiune, îndrumare şi supraveghere au nevoie, mai ales în condiţiile în care pârâtul, fiind plecat din ţară, nu poate să le acorde.

Anchetele sociale efectuate la domiciliul reclamantei nu sunt contradictorii. Astfel, în cea efectuată la data de 5.02.2010, la prima instanţă, se consemnează că reclamanta doreşte încredinţarea doar a minorului B.A.G., susţinere care, având în vedere poziţia constantă a reclamantei exprimată pe durata întregului proces de a-i fi încredinţaţi spre creştere şi educare ambii minori, apreciind că are condiţii propice de creştere şi educare a acestora, nu este elocventă.

De asemenea, solicitării înlăturării anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei la data de 2.09.2010, la instanţa de apel, în condiţiile în care cele arătate în cuprinsul ei nu au fost combătute prin alte probe, nu i se poate da curs.

În cauză a fost efectuată la prima instanţă o anchetă socială la domiciliul pârâtului, astfel că în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi anchete. De altfel, această proba a fost depusă la dosar la instanţa de recurs.

Chiar dacă opinia minorului B.N.M. a fost în sensul încredinţării tatălui, această opinie nu are caracter obligatoriu pentru instanţă, ci doar orientativ, cel care primează în cazul încredinţării minorilor unuia sau altuia din părinţi fiind interesul superior al acestora.

În consecinţă, pentru cele reţinute, Curtea în baza dispoziţiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare