Obligaţie de a face. Obligaţia de desfiinţare a lucrărilor efectuate la un imobil fără autorizaţie poate fi stabilită doar în sarcina titularului dreptului real asupra imobilului respectiv

Obligaţie de a face. Obligaţia de desfiinţare a lucrărilor efectuate la un imobil fără autorizaţie poate fi stabilită doar în sarcina titularului dreptului real asupra imobilului respectiv.

Având în vedere că autorizaţia de construire se emite la solicitarea titularului unui drept real, rezultă că şi obligaţia de desfiinţare a lucrărilor efectuate la un imobil fără autorizaţie poate fi stabilită doar în sarcina titularului dreptului real asupra imobilului respectiv.

În contextul în care în speţă nu s-a făcut dovada că pârâtul deţine vreun titlu cu privire la imobilul în litigiu, instanţa de recurs apreciază că acesta nu poate fi obligat la desfiinţarea unor lucrări efectuate la un imobil care nu-i aparţine. După cum s-a mai precizat, pârâtul a acţionat doar în calitate de mandatar.

 În virtutea contractului de mandat încheiat între pârât şi proprietarii tabulari acesta poate răspunde eventual faţă de mandanţi pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, însă nu poate fi obligat să ducă la îndeplinire o măsură care vizează un imobil asupra căruia nu deţine nici un drept real.

Prin sentinţa civilă nr. nr. 4711 din 13 mai 2010, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dos. nr. 10469/320/2008 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Târgu-Mureş în contradictoriu cu pârâtul G.M. şi s-a dispus obligarea pârâtului, ca in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să desfiinţeze lucrările efectuate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în Târgu-Mureş, jud. Mureş, constatate prin procesul-verbal de contravenţie  nr. 17/16.09.2008 .

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că prin acţiunea introductivă reclamantul Municipiul Târgu-Mureş a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G.M. pronunţarea unei hotărârii care să dispună obligarea pârâtului la desfiinţarea lucrărilor efectuate fără autorizaţie de construire la imobilul sus-menţionat.

În urma analizării  actelor si lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie nr.17 din16.09.2008, încheiat de reclamant, s-a stabilit faptul că pârâtul G.M. a executat fără autorizaţie de construire următoarele lucrări: mansardarea imobilului existent si o terasa 3 x 13m din BCA  la  imobilul situat în Târgu-Mureş, jud. Mureş, săvârşind fapta ilicită prevăzută de art. 26 alin.1 lit. a din Legea 50/1991, fiind sancţionat cu amendă în cuantum de 1000 lei.

Ca măsură complimentara s-a dispus sistarea imediată a lucrărilor si intrarea in legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire.

Pârâtul nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termen de 15 zile conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001, astfel că măsurile dispuse sunt definitive.

Făcând aplicarea prevederilor art. 32 din Legea nr. 50/1991 şi având în vedere că deşi au fost acordate mai multe termene de judecată pentru ca pârâtul să intre in legalitate prin depunerea la dosar a autorizaţiei de construire, acesta nu a făcut dovada ca s-a conformat  măsurii complimentare luate, instanţa a apreciat că se acţiunea formulată de reclamant este fondată, motiv pentru care a dispus admiterea acesteia.

Prin decizia civilă nr. 37 din 27 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Civilă în dos. nr. 10469/320/2008 s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul G.M. împotriva sentinţei civile sus-menţionate.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că prin hotărârea atacată s-a făcut o legală aplicare a art. 28 şi 32 din Legea nr. 50/1991, având în vedere că pârâtul a fost sancţionat contravenţional, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 17/16.09.2008 fiind definitiv şi de asemenea pârâtul nu s-a conformat în termen celor dispuse prin acest proces verbal.

S-a reţinut de asemenea că se impune a se avea în vedere că pârâtului i-au fost acordate de prima instanţă mai multe termene pentru a intra în legalitate, însă acesta nu a obţinut autorizaţia de construcţie.

Tribunalul a constatat că sunt nefondate şi criticile pârâtului vizând încălcarea prevederilor art. 56 alin. 2 şi 3 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005, pe motiv că primăria nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile stabilite prin acest ordin, întrucât dispoziţiile art. 56 alin. 3 din normele aprobate prin ordinul amintit, în vigoare la momentul sesizării primei instanţe, nu impuneau vreo obligaţie în sarcina autorităţii administraţiei publice locale, aceasta putând (nefiind deci obligată) să emită autorizaţia de construcţie în vederea intrării în legalitate. Autoritatea administraţiei publice locale avea obligaţia, conform art. 56 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.T.C.T. nr. 1430/2005, de a analiza modul în care construcţia realizată fără autorizaţie corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate, înainte de a dispune desfiinţarea, doar în situaţia în care autoritatea administraţiei publice locale putea să dispună desfiinţarea fără a fi necesară sesizarea instanţei, adică în cazul construcţiilor realizate fără autorizaţie pe domeniul public, ceea ce nu este cazul în speţă unde autoritatea administraţiei publice locale nu a putut dispune desfiinţarea construcţiei trebuind să sesizeze instanţa.

Faţă de cele reţinute anterior, tribunalul a dispus, conform art. 296 din Codul de procedură civilă, respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârât.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul care a solicitat modificarea deciziei instanţei de apel şi a sentinţei judecătoriei şi în consecinţă, anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 17 din 16 septembrie 2008 pentru nelegalitate şi respingerea acţiunii introductive.

În motivarea recursului s-a arătat că decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât deşi măsurile complementare dispuse prin procesul-verbal de contravenţie sus-menţionat nu au fost contestate, procesul-verbal respectiv a fost întocmit fără respectarea legalităţii. Sub acest aspect s-a invocat faptul că nu au fost respectate prevederile art. 56 alin.1 ale Ordinului MTCT  nr.1430/2005, conform cărora în situaţia în care organul de control care a aplicat o sancţiune contravenţională pentru fapta de a se executa lucrări de construcţii fără autorizaţie, pe lângă oprirea executării lucrărilor are şi obligaţia de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie, într-un termen pe cale îl va stabili prin procesul-verbal.

Prin prevederile art. 56 alin. 2 din ordinul menţionat, este stabilită obligaţia serviciului de urbanism de a analiza modul în care  construcţia corespunde reglementărilor legale, urmând să dispună menţinerea sau desfiinţarea lucrărilor. În acest context, în opinia recurentului pârât, obligaţia de analiză sus-menţionată era cea de-a doua măsură complementară ce se impunea să fie conţinută obligatoriu de procesul-verbal de contravenţie, măsură care insă nu a fost stabilită prin procesul-verbal amintit.

Pârâtul a mai susţinut că în situaţia în care această măsură obligatorie ar fi fost conţinută de procesul-verbal, ţinând cont de faptul că, construcţiile realizate întrunesc condiţiile urbanistice de integrare în mediul preexistent şi de faptul că pârâtul deţine expertiza tehnică pentru lucrările efectuate, iar Institutul de Stat in Construcţii şi-a dat acordul pentru lucrările respective, atunci, fără niciun dubiu, reclamantul nu mai putea cere în instanţă desfiinţarea construcţiilor respective.

Totodată, pârâtul a susţinut că interpretarea dată de tribunal art. 56 din Ordinul M.T.C.T. nr.1430/2005 este greşită, întrucât prin aceste prevederi legale nu se face nicio distincţie între domeniul public sau privat şi ca urmare, obligaţia primăriei de a analiza modul în care construcţia realizată fără autorizaţie corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate, este valabilă şi pentru cazul în speţă.

Reclamantul Municipiul Târgu-Mureş a formulat întâmpinare  şi a solicitat respingerea recursului, invocând faptul că în mod justificat s-a reţinut în fazele procesuale anterioare că  pârâtul a fost sancţionat contravenţional pentru efectuarea unor lucrări fără a fi obţinut în prealabil autorizaţie de construire şi că nu a contestat legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie prin formularea plângerii contravenţionale.

De asemenea în mod corect s-a reţinut că pârâtul şi-a recunoscut fapta, semnând procesul-verbal de contravenţie iar atâta vreme cât procesul respectiv  nu a fost atacat, pârâtul nu s-a apărat împotriva măsurilor complementare şi astfel nu pot fi primite în speţă susţinerile acestuia referitoare la nelegalitatea măsurilor luate.

Pârâtul a apreciat că decizia atacată a fost dată cu respectarea legii, iar instanţa în cauza dedusă judecăţii, pe baza probelor administrate şi a actelor depuse de părţi, a dispus în mod corect .

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie nr. 17 din 16 septembrie 2008, încheiat de Primăria municipiului Târgu-Mureş, astfel cum s-a reţinut şi în fazele procesuale anterioare, s-a dispus sancţionarea pârâtului G.M. pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin.1 lit. a din Legea nr. 50/1991, reţinându-se că în urma controlului efectuat în data de 16 septembrie 2008 de agentul constatator al Primăriei s-a constatat că la imobilul din Târgu Mureş, jud. Mureş s-a executat mansardarea imobilului fără a se deţine autorizaţie de construire şi s-a executat o terasă din BCA, fapta respectivă constituind contravenţie la normele legale privind autorizarea lucrărilor de construcţie.

Prin acelaşi proces-verbal de contravenţie s-a dispus sistarea imediată a lucrărilor şi intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire, stabilindu-se că măsurile dispuse se vor realiza până la data de 17 octombrie 2008.

Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut că în condiţiile în care pârâtul nu a făcut dovada intrării în legalitate prin aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a obţine autorizaţie de construire, stabilită prin procesul-verbal de contravenţie este fondată cererea reclamantului de a se dispune desfiinţarea lucrărilor de construcţii efectuate fără autorizaţie, conform prevederilor art. 32 din Legea nr. 50/1991.

Faţă de solicitarea reclamantului din cererea de chemare în judecată trebuie avut în vedere faptul că prin procesul-verbal de contravenţie la care s-a făcut referire mai sus s-a reţinut că pârâtul se face vinovat de săvârşirea unei contravenţii la normele legale privind autorizarea lucrărilor de construcţie, constând în executarea unor lucrări de modificare şi extindere a imobilului din Târgu Mureş, str. Furtunii, nr. 1.

Conform art. 1 din Legea nr. 50/1991, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 214/2008, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire, emisă la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil-teren şi/sau construcţii. Anterior modificării Legii nr. 50/1991 prin ordonanţa menţionată, prin art. 1 din lege se prevedea că executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire emisă la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil ori a unui alt act care conferă dreptul de construire.

Din actele dosarului rezultă că proprietarii tabulari ai imobilului din Târgu Mureş, la care s-au efectuat lucrările reţinute în procesul-verbal de contravenţie sunt numiţii S.M. şi S.I., imobilul fiind înscris în CF nr. 926/II/I Târgu Mureş, nr. cadastral 4858/1/1/2/I, 4872/1/2/I, 4873/1/1/I.

Prin procura specială autentificată sub nr. 1073/13 martie 2007 la Biroul Notarial A. din Târgu Mureş, numiţii S.I. şi S.M. l-au împuternicit pe pârâtul G.M. să îi reprezinte la toate organele şi instituţiile competente în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire pentru modificarea imobilului proprietatea lor.

Faţă de aspectele sus-menţionate se impune a se constata că pârâtul G.M. a acţionat doar în calitate de mandatar al proprietarilor tabulari, acesta nefiind titularul unui drept real asupra imobilului în litigiu şi nici deţinătorul vreunui alt act care să-i confere dreptul de construire.

În contextul în care în speţă nu s-a făcut dovada că pârâtul deţine vreun titlu cu privire la imobilul în litigiu, instanţa de recurs apreciază că acesta nu poate fi obligat la desfiinţarea unor lucrări efectuate la un imobil care nu-i aparţine. După cum s-a mai precizat, pârâtul a acţionat doar în calitate de mandatar şi de altfel şi în certificatul de urbanism nr. 1409 din 16 iunie 2008, emis de Primarul municipiului Târgu Mureş s-a consemnat că imobilul pentru care s-a emis acest certificat este proprietatea numiţilor S.I. şi S.M.

Având în vedere că autorizaţia de construire se emite la solicitarea titularului unui drept real, rezultă că şi obligaţia de desfiinţare a lucrărilor efectuate la un imobil fără autorizaţie poate fi stabilită doar în sarcina titularului dreptului real asupra imobilului respectiv. În speţă proprietari tabulari ai imobilului în litigiu fiind numiţii S.I. şi S.M., doar aceştia puteau fi obligaţi, eventual, să desfiinţeze lucrările efectuate fără autorizaţie de construire, o astfel de obligaţie neputându-i fi impusă pârâtului.

Este adevărat că prin procesul-verbal de contravenţie a fost sancţionat pârâtul G.M., însă din moment ce acesta a acţionat doar în calitate de mandatar pentru obţinerea actelor necesare în vederea efectuării lucrărilor de construcţii apreciem că nu poate fi obligat la desfiinţarea unor lucrări efectuate la un imobil care nu-i aparţine. În virtutea contractului de mandat încheiat între pârât şi proprietarii tabulari acesta poate răspunde eventual faţă de mandanţi pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, însă nu poate fi obligat să ducă la îndeplinire o măsură care vizează un imobil asupra căruia nu deţine nici un drept real.

În atare situaţie, instanţa de recurs reţine că decizia instanţei de apel şi implicit sentinţa primei instanţe au fost pronunţate cu aplicarea greşită a prevederilor legale în materie, respectiv a prevederilor art. 32 raportat la art.1 din Legea nr. 50/1991, în contextul în care din aceste prevederi legale rezultă că măsura desfiinţării unor lucrări de construcţii poate fi stabilită doar în sarcina persoanei căreia îi revine obligaţia de a solicita emiterea autorizaţiei de construire.

În atare situaţie, instanţa de recurs reţine că acţiunea dedusă judecăţii formulată de reclamant nu este fondată şi în mod greşit a fost admisă de instanţa de fond şi de asemenea în mod greşit soluţia primei instanţe a fost menţinută de instanţa de apel, soluţia legală fiind de respingere a acestei acţiuni. Faţă de considerentele reţinute cu privire la caracterul nefondat al solicitării ce face obiectul acţiunii introductive, celelalte aspecte invocate de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale şi apărările formulate de pârât pe parcursul judecării cauzei nu se  mai impun a fi analizate.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă,  Curtea a admis recursul dedus judecăţii, a modificat în tot decizia atacată şi, făcând aplicarea prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în tot sentinţa pronunţată de judecătorie, în sensul că a respins acţiunea introductivă.

Domenii speta

Spete similare