Contencios administrativ; legalitate autorizaţie de construire. La data emiterii autorizaţiei de construire, autoritatea publică emitentă a solicitat şi a obţinut acordul tuturor vecinilor pârâtei de ordinul doi, inclusiv a antecesorului reclamanţilor.

Sentinţă civilă 228/CA din 04.06.2008


Dosar nr. 426/83/2008

SENTINŢA CIVILĂ nr. 228/CA/ 4 iunie 2008

Domeniu asociat: contencios administrativ; legalitate autorizaţie de construire.

La data emiterii autorizaţiei de construire, autoritatea publică emitentă a

solicitat şi a obţinut acordul tuturor vecinilor pârâtei de ordinul doi, inclusiv a

antecesorului reclamanţilor. Astfel fiind se constată că motivul de nulitate al

autorizaţiei de construire invocat de aceştia este nefondat, la data solicitării acordului

fiind opozabile terţilor, inclusiv autorităţilor publice doar evidenţele de carte funciară.

Prin  acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.

de mai sus, astfel cum a fost precizată, reclamanţii KKT şi KE au chemat în judecată

în calitate de pârâţi pe PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE şi pe SC "C P" SRL

SATU MARE, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză, să

dispună anularea Autorizaţiei de construire nr. 554/23.08.2005 eliberată de pârâtul

PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE, desfiinţarea lucrărilor efectuate în temeiul

acestei autorizaţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că pârâta de ordin I a eliberat Autorizaţia de

construire nr. 554 din 23.08.2005. În baza acestui act, pârâta de ordin II avea

abilitatea să construiască atelier de croitorie.

Eliberarea acestei autorizaţii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.

50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Astfel, pct. 2.5.6 din Anexa 1 a

Legii nr. 50/1991 dispune că în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie

decât cea a clădirilor învecinate este necesar acordul vecinilor. Fiind o zonă de case,

construirea unui atelier de croitorie impunea respectarea acestei cerinţe.

În parte, pârâta SC CP SRL s-a conformat acestei cerinţe legale, în sensul că

a solicitat acordul unor vecini şi nu şi al reclamanţilor, care deţin în proprietate

imobilul casă şi curte situat în Satu Mare str. L. Rebreanu, nr. 47 judeţul Satu Mare.

Au solicitat PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI SATU MARE explicaţii cu privire la

acest aspect, însă aceasta a opinat că eliberarea autorizaţiei s-a făcut cu

respectarea dispoziţiilor legale.

În drept, invocă Legea nr. 554/2004, pct. 2.5.6. din Anexa 1 a Legii nr.

50/1991.

În probaţiune se depune actul administrativ contestat şi extrasul CF nr. 1465

Satu Mare privind imobilul situat în Satu Mare, str. Liviu Rebreanu nr. 47.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI

SATU MARE a solicitat respingerea acţiunii înaintată de reclamanţi ca netemeinică şi

nelegală.

În motivare se arată că autorizaţia de construire în cauză a fost eliberată

respectându-se reglementările legale în vigoare. Astfel, prin declaraţia autentică nr.

207/23.01.2005, dată în faţa notarului public Muller Vilhelm, numitul KA, domiciliat în

Satu Mare str. Pietroasa nr. 47 (actual L. Rebreanu) şi-a dat acordul ca SC  C P SRL

să construiască un atelier de confecţii.

La data când s-a dat această declaraţie, numitul KA  era proprietar asupra

imobilului situat în Satu Mare, str. Liviu Rebreanu nr. 47 (adică vecin cu pârâta SC C

P SRL) şi nicidecum reclamanţii. Acest lucru se poate observa şi din extrasul CF

1465 depus la dosarul cauzei, unde la poziţia B.20 figurează ca titular al dreptului de

proprietate numitul KA, iar abia în 2006 (după eliberarea autorizaţiei de construire nr.

554/2005) s-a notat în coala CF (B23-24), în baza unui contract de întreţinere, că

reclamanţii sunt proprietari asupra imobilului.  Astfel, la data eliberării autorizaţiei de

construire, reclamanţii nu erau proprietari, cu alte cuvinte nu erau vecini cu pârâta SC

CP SRL.

Mai arată că autorizaţia de construire a fost eliberată în baza unei

documentaţii depuse de pârâta SC CP SRL şi în baza acordului dat de vecini,

respectiv vecinul de la nr. 51, vecinul de la nr. 47 şi vecinul de pe str. Aviatorilor nr. 3.

În probaţiune se depune declaraţia autentificată sub nr. 207/23.11.2005.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SC "CP" Satu Mare a solicitat

respingerea acţiunii înaintată de reclamanţi ca netemeinică şi nelegală, cu cheltuieli

de judecată.

În motivare pârâta arată că a demarat î anul 2005 un proiect privind

construirea unui atelier de croitorie, proiect ce a urmat toate etapele de autorizare

prevăzute de lege, fiind avizat favorabil de autorităţile de specialitate.

Astfel, proiectul tehnic cu nr. 008/2005 a fost întocmit de o firmă de

specialitate în domeniu, SC LP SRL, iar documentaţia care a stat la baza acestui

proiect şi implicit la emiterea autorizaţiilor de construcţie, o depune în probatoriu.

Aşadar, memoriul tehnic, extrasul CF, certificatul de urbanism, declaraţia

beneficiarului şi acordul vecinilor, toate aceste înscrisuri au fost întocmite la data

realizării proiectului.

Pe parcursul derulării şi implementării proiectului au mai fost făcute verificări

privind respectarea condiţiilor impuse de lege, iar concluziile Referatului de verificare

nr. 1678/26.04.2005 au fost favorabile.

În acest context, solicitarea reclamanţilor de anulare a Autorizaţiei de

construire nr. 554/23.08.2005 li se pare arbitrara, atâta vreme cât emiterea ei s-a

făcut cu respectarea normelor legale în vigoare.

Mai mult decât atât, susţinerile reclamanţilor privind lipsa acordului vecinilor nu

corespunde adevărului, căci declaraţiile acestora au fost luate în fata notarului,

aceştia semnând că sunt de acord cu construirea unui atelier de confecţii. Anexează

în acest sens declaraţia notariala cu nr. 207/23.01.2005 luată vecinilor Kl, K A şi KAa,

respectiv declaraţia cu nr. 679/03.03.2005 luata d-nei BM. Fac precizarea că la acel

moment, în 2005, aceste persoane aveau calitatea de proprietari ai imobilelor

învecinate, iar susţinerile reclamanţilor nu au nici un temei, căci ei nu erau proprietari

tabulari ai imobilelor învecinate, abia ulterior în 2006 au devenit proprietari, dată la

care imobilul autorizat era deja ridicat.

Aşadar, la momentul cumpărării imobilelor din vecinătate în 2006, atelierul de

confecţii era deja autorizat şi ridicat, iar reclamanţii aveau cunoştinţă de starea de

fapt şi de drept existentă, motiv pentru care nu pot invoca lipsa acordului lor. Este

evident că puteau să refuze cumpărarea acestor imobile, dacă existenţa imobilului

pârâtei reprezenta un impediment.

 În probaţiune pârâta depune autorizaţia de construire contestată, proiectul nr.

0008/2005, memoriu tehnic, avize,referat de verificare nr. 1678/06.04.2005,

certificatul de urbanism nr. 115/01.03.2005, declaraţia nr.2 07/23.01.2005, nr.

679/03.03.2005, încheierea nr. 26294/10.07.2007,proces verbal de control din

04.10.2007 emis de ISC Satu Mare, extras CF in extenso.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile de către reclamanţi,

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanţa constată că, prin cererea

adresată Primăriei Municipiului Satu Mare, înregistrată sub nr. 32450/11.09.2007

reclamanţii declară pe de o parte că au luat la cunoştinţă de existenţa autorizaţiei de

construire emisă pe seama pârâtei de ordinul doi, din adresa nr. 31139/03.09.2007

emisă de primărie şi, totodată solicită retragerea acesteia, întrucât aceasta a fost

emisă fără a i se solicita acordul.

Faţă de existenţa acestui înscris la care pârâtul de ordin întâi nu a formulat

răspuns, instanţa apreciază că reclamanţii au îndeplinit exigenţele art. 7 din Legea

nr. 554/2004, în sensul că, înainte de se adresa instanţei de contencios administrativ

anularea actului apreciat ca nelegal, aceştia s-au adresat autorităţii publice emitente

pentru revocarea acestuia.

Astfel, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâta de ordin

doi este nefondată, motiv pentru care, în temeiul art. 137 C.proc.civ., aceasta

urmează a fi respinsă.

Pe fondul cererii, instanţa constată că Autorizaţia de construire a cărei anulare

se solicită a fost emisă la data de 23.08.2005. La acea dată, în evidenţele de carte

funciară imobilul situat în Satu Mare, str. Liviu Rebreanu nr. 47 figura în proprietatea

numitului KA, de la care autoritatea publică emitentă a solicitat acordul de principiu .

Conform evidenţelor de carte funciară, reclamanţii au devenit proprietari

tabulari ai imobilului situat pe str. Liviu Rebreanu nr. 47 în anul 2006, ulterior emiterii

autorizaţiei de construire contestate.

Faţă de această stare de fapt, instanţa constată că, la data emiterii

autorizaţiei de construire, autoritatea publică emitentă a solicitat şi a obţinut acordul

tuturor vecinilor pârâtei de ordinul doi, inclusiv a antecesorului reclamanţilor. Astfel

fiind se constată că motivul de nulitate al autorizaţiei de construire invocat de aceştia

este nefondat, la data solicitării acordului fiind opozabile terţilor, inclusiv autorităţilor

publice doar evidenţele de carte funciară.

Constatând că verificarea legalităţii actelor juridice în general şi a actelor

administrative în special se poate face potrivit principiului de drept  tempus regit

actum doar raportat la dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii acestora respectiv

raportat la îndeplinirea în momentul emiterii acestora a tuturor condiţiilor prevăzute

de lege în acel moment, lipsa altor motive de nulitate a autorizaţiei contestate

invocate de reclamanţi, lipsa unor motive de nulitate de ordine publică ce ar putea fi

invocate din oficiu, respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii

acesteia, instanţa apreciază  că autorizaţia de construire contestată este legală şi că

acţiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanţi pentru anularea acesteia

este neîntemeiată.

În consecinţă, în temeiul art. 1,8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 2 pct. 1 lit.

d, art. 274 C.proc.civ., art. 12 din Legea nr. 50/1991, instanţa a respins acţiunea în

contencios administrativ înaintată de reclamaţi, cu obligarea acestora la plata

cheltuielilor de judecată solicitate de pârâta de ordin doi, reprezentând onorar de

avocat.

 

3