Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin.2 din Legea nr. 272/2004 principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora le-a fost plasat în mod legal.
Decizia civilă nr. 285/R din 07.05.2009 a Curţii de Apel Galaţi
Reclamanta D.G.A.S.P.C. Galaţi a solicitat în contradictoriu cu bunicii paterni să se dispună încetarea măsurii plasamentului şi reintegrarea minorului în familia lărgită.
Tribunalul Galaţi prin sentinţa civilă nr. 222/06.02.2009 a admis acţiunea şi a dispus reintegrarea minorului în familie, respectiv la bunicii paterni şi a delegat exerciţiul drepturilor părinteşti Preşedintelui Consiliului Judeţean Galaţi.
Ca urmare a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Galaţi prin decizia civilă nr. 285/R/07.05.2009 a admis recursul, a modificat în parte sentinţa civilă recurată, înlăturând dispoziţia referitoare la delegarea exercitării drepturilor părinteşti către Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.
S-a reţinut că circumstanţele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii plasamentului nu mai subzistă dispunându-se încetarea măsurii plasamentului. Astfel, pentru ca bunicii să-şi poată îndeplini responsabilităţile ce le revin cu privire la copil este necesar ca aceştia să aibă posibilitatea exercitării depline a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea obţinută urmare admiterii cererii reclamantei.
Curtea a reţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2, art. 56 lit.b şi art. 62 alin.4 din Legea 272/2004.
Judecătoria Râmnicu Sărat
Civil.Legaturi personale cu minori
Judecătoria Târgu Jiu
Art. 197 alin.2 C.P.
Curtea de Apel Timișoara
Legea nr. 272/2004. Caracterul de excepţie şi temporar al măsurii.
Tribunalul Galați
Căsătorie minori, vârsta matrimonială. Căsătoria minorei înainte de împlinirea vârstei de 16 ani nu este permisă de dispoziţiile legale.
Judecătoria Onești
reincredintare minor