Adresa de sesizare a părţilor contractante ale contractului colectiv de muncă, întocmită de m.m.p.s. sau după caz direcţiile generale teritoriale de muncă şi protecţie socială

Adresa de sesizare a părţilor contractante ale contractului colectiv de muncă, întocmită de M.M.P.S. sau după caz direcţiile generale teritoriale de muncă şi protecţie socială în exercitarea atribuţiilor conferite de art. 27 din Legea nr. 30/1996 nu produce consecinţe juridice ci este o avertizare asupra posibilelor consecinţe ale punerii în executare a contractului înregistrat, contract care conţine clauze negociate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 8 şi 10 din Legea nr. 130/1996 şi art. 247 Codul muncii .

Prin urmare , spre deosebire de refuzul înregistrării contractelor colective de muncă, o asemenea adresă nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr. 1966/12 octombrie 2006 a Tribunalului Mureş, dos. nr. 5251/2005, a dispus respingerea acţiunii reclamantei S.C. „T.” S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familiei Mureş, privind anularea respectării prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional.

Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 6.12.2006, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 2322/22.08.2005 emisă de pârâtă motivând că deşi pârâta a înregistrat contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii reclamante, aceasta a cuprins mai multe obiecţiuni privind încălcarea dispoziţiilor contractului de muncă la nivel naţional, obligând reclamanta la respectarea acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 şi 10 din Legea nr. 130/1996 şi art. 247 Codul muncii.

Prin întâmpinarea depusă, se arată în continuare în hotărârea atacată, solicitând respingerea acţiunii introductive în principal pe motivul că actul atacat nu este un act administrativ prevăzut de art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de judecată reţine că actul atacat nu este un act administrativ, ci unul care face recomandări de respectare a anumitor dispoziţii legale.

De asemenea, instanţa mai reţine că reclamanta a invocat excepţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 8 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 130/1996 republicată şi art. 238 alin. 1 din Codul muncii, excepţii faţă de care, arată instanţa de fond, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în sensul respingerii.

Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare a cauzei instanţei, iar în subsidiar rejudecarea pe fond a cauzei. În motivele de recurs se reiau argumentele prezentate în acţiunea introductivă de instanţă. În ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate, recurenta susţine că chiar dacă Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile excepţiile, recurenta apreciază că cel puţin o contradicţie privind normele legale sunt ambigue şi lacunare.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304¹ Codul de procedură civilă, instanţa de recurs a reţinut  următoarele:

Prin adresa nr. 2323/22 august 2005, acesta fiind actul atacat pe calea contenciosului administrativ de către reclamanta-recurentă, comunicată de pârâtă către reclamantă i se comunică acesteia că contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii a fost înregistrat sub nr. 194/04.08.2005. În aceiaşi adresă, pârâta include câteva observaţii la câteva dispoziţii din acest contract, raportându-le la dispoziţiile Legii nr. 130/1996 republicat.

În fapt, art. 27 alin.1 din Legea nr. 30/1996 republicată prevede că „La inregistrarea contractelor colective de muncă, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau, după caz, direcţiile generale teritoriale de muncă şi protecţie socială vor verifica dacă acestea conţin clause negociate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 8.” iar aliniatul 2 al aceluiaşi articol prevede că “În cazul în care se constată că în contractele colective de muncă există asemenea clauze, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau, după caz, direcţia generală teritorială de muncă şi protecţie socială are obligaţia să sesizeze acest fapt părţilor contractante.”

De asemenea, legiuitorul indică cazul în care partea nemulţumită se poate adresa instanţelor judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ, şi anume atunci când se refuză înregistrarea contractelor colective de muncă (art. 28 din Legea nr. 130/1996 republicată: “Împotriva refuzului înregistrării contractelor colective de muncă, partea nemulţumită se poate adresa instanţelor judecătoreşti, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.”).

În cazul de faţă, pârâta-intimată a urmat paşii prevăzuţi de art. 27 din Legea nr. 130/1996, astfel că se poate concluziona că nu este vorba de un refuz al autorităţii administrative de a înregistra contractul colectiv de muncă, înregistrat la nivelul societăţii recurente.

Pe de altă parte, argumentul pârâtei-intimate, potrivit căruia adresa cu nr. 2323/22 august 2005 nu este un act administrativ în sensul dat de art. 2 lit. c din Legea 554/2004 a contenciosului administrative, este unul corect.

Astfel, potrivit acestui text de lege, actul administrativ trebuie să dea naştere, modifice sau să stingă un raport juridic.

Or, prin adresa, a cărei anulare se cere, menţionată recurenta-reclamantă este atenţionată asupra unor neconcordanţe în raport cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată. Aceste simple recomandări nu leagă în nici un fel partea de a le respecta, ci doar reprezintă o avertizare asupra posibilelor consecinţe dacă acest contract va fi pus în executare.

Sigur, ar fi fost vorba de un act administrativ, în sensul dat de legiuitor la art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, doar atunci când pârâta-reclamantă ar fi refuzat înregistrarea contractului colectiv de muncă la nivelul societăţii recurente, ceea ce nu a fost cazul.

Cu alte cuvinte, adresa în cauză nu are nici o consecinţă juridică de natură a-i vătăma vreun drept sau interes al reclamantei-recurente, aşa încât soluţia instanţei de fond este corectă.

În ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate, acestea pot fi ridicate, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 republicată, doar dacă aceste excepţii au legătură cu cauza, în caz contrar, în temeiul art. 29 aliniat ultim din acelaşi act normativ, excepţiile sunt inadmisibile urmând a fi respinse de instanţă.

Or, este de observat că instanţa de fond, susţinute şi de instanţa de recurs, nu a intrat pe fondul presupusului litigiu, în sensul că nu a analizat vătămarea vreunui drept sau interes care să aibă legătură cu dispoziţiile art. 8 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 130/1996 republicată şi art. 238 alin. 1 din Codul Muncii, tocmai pentru că actul atacat nu a produs nici o consecinţă juridică şi, deci, nici o vătămare a vreunui drept sau interes al recurentei. Astfel, se poate concluziona că nu există o legătură a acestor excepţii cu cauza dedusă judecăţii.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa va respinge ca nefondat recursul formulat.

Domenii speta

Spete similare