Litigiu de asigurări sociale. Recalcularea pensiei în temeiul h.g. nr. 1550/2004. Stagiu de cotizare utilizat la determinarea punctului mediu anual

Litigiu de asigurări sociale. Recalcularea pensiei în temeiul H.G. nr. 1550/2004. Stagiu de cotizare utilizat la determinarea punctului mediu anual.

Potrivit art. 2 alin. 3 din H.G. nr. 1550/2004 la recalcularea pensiei  pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis  în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 personalul muncitor care are o vechime în muncă de minim 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile , are dreptul la pensie pentru muncă depusă şi limită de3 vârstă la împlinirea vârstei de 62 ani bărbaţii şi 57 de ani femeile. Alin. 2 al aceluiaşi articol prevedea posibilitatea pensionării la cerere, respectiv la 60 de ani bărbaţii şi 55 de ani femeile, cu îndeplinirea condiţiei de vechime în muncă de minimum 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile .

Având în vedere aceste prevederi legale la evaluarea şi recalcularea pensiei baza actului normativ special – H.G. nr. 1550/2004,  stagiul complet de cotizare utilizat va fi cel reglementata de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 3/1977.

Prin sentinţa civilă nr.2285 din 27 octombrie 2006, Tribunalul Mureş a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş; a anulat decizia nr.56821 din 28.02.2005 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul a lucrat efectiv în grupa I de muncă o perioadă de 20 de ani şi 12 zile.

Potrivit art.2 din Normele aprobate prin HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare este vechimea integrală în muncă reglementată de Legea 3/1977. Această lege consacră în mod expres prin art.1 alin.2 şi 3 respectiv art.2 alin.1 ca şi condiţii fundamentale de stabilire diferenţiată a pensiei: încadrarea în grupele de muncă I, II sau III şi număr de ani „efectivi” lucraţi.

Legea 3/1997 stabileşte o regulă generală aplicabilă persoanelor care au lucrat efectiv numai în grupa III de muncă, în cazul cărora vechimea în muncă integrală cerută pentru stabilirea pensiei, este de 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile. Prin art.14 al aceleiaşi legii se instituie o ipoteză specială a persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă, cărora li se cere o vechime efectivă integrală de numai 20 de ani lucraţi pentru grupa I sau 25 de ani lucraţi pentru grupa II-a.

Instanţa de fond a apreciat că potrivit art.14 alin.1 raportat la art.1 şi art.2 din Legea 3/1977 pentru stabilirea vechimii integrale trebuia luat în considerare de la caz la caz grupa de muncă şi numărul de ani efectivi lucraţi astfel că rezultă fără nici un dubiu că în ipoteza persoanelor încadrate în grupa I de muncă vechimea integrală cerută este de 20 de ani efectivi lucraţi în această grupă.

Instanţa de fond a făcut distincţia între noţiunea de vechime efectivă integrală specială instituită pentru grupa I de muncă şi noţiunea de spor teoretic reglementată de art.14 alin.1 teza finală din Legea 3/1977. În acest sens instanţa de fond a reţinut că legiuitorul a acordat beneficiul unui spor de ani care este pur fictiv deoarece acesta nu reprezintă „număr de ani efectivi lucraţi”. Instanţa de fond a mai reţinut că acest spor de ani nu reprezintă „vechime în muncă”, deoarece în această perioadă teoretică persoanele nu au fost încadrate în baza unui contract de muncă, nu reprezintă „stagiu de cotizare” deoarece pe această perioadă teoretică nu s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale.

Instanţa de fond a subliniat că noţiunea de vechime integrală efectivă de 20 de ani în grupa I nu se confundă cu noţiunea de beneficiu a sporului teoretic de ani reglementat de art.14 alin.1 teza finală din Legea 3/1977.

S-a reţinut că potrivit art.2 alin.1 din OUG 4/2005 şi art.1 din HG 1550/2004, recalcularea pensiilor poate avea loc numai cu respectarea principiilor şi prevederilor Legii nr.19/2000 care, la art.160 alin.1, reconfirmă faptul că prin noţiunea de stagiu de cotizare se înţelege numai vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a acestei legi.

Art.2 lit.b, c şi e din Legea nr.19/2000 instituie principii direct aplicabile şi recalculării pensiilor, principii conform cărora persoanele încadrate în grupa I de muncă nu pot fi discriminate astfel în cât solidaritatea socială impune recunoaşterea integrală a drepturilor lor de pensie din moment ce aceste persoane şi-au achitat pe o perioadă determinată stagiile de cotizare necesare pensionării prevăzute de legislaţia în vigoare.

Vechimea integrală în muncă redusă la 20 de ani reglementată de art.14 raportat la art.9 din Legea nr.3/1977 este compensată prin stabilirea corelativă a obligaţiei de a cotiza la fondul asigurărilor sociale într-un procent majorat substanţial.

În altă ordine de idei instanţa de fond reţine că dreptul persoanele încadrate în grupa I de muncă a fost instituit prin lege, aceasta fiind un act normativ cu forţă juridică superioară Hotărârii de Guvern 1550/2004 astfel încât condiţiile de pensionare instituite prin lege nu pot fi limitate sau restrânse  printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară.

Dreptul la pensie este un drept constituţional care nu poate fi restrâns decât prin dispoziţii exprese ale unei legii cu forţă juridică egală sau superioară. Legea 19/2000 nu conţine prevederi privind diminuarea punctajelor medii anuale cum de altfel nu există nici un temei constituţional pentru a accepta că restrângerea acestui drept este permisă.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat că recalcularea pensiei persoanelor încadrate în grupa I de muncă nu poate fi interpretată ca un procedeu de sancţionare pecuniară şi discriminarea acestora prin diminuarea punctajului lor mediu anual ca efect al împărţirii la un stagiu de cotizare arbitrar şi abuziv de 30 de ani în locul stagiului legal de cotizare, respectiv 20 de ani.

Mai reţine instanţa de fond că, deşi potrivit art.6 alin.2 din OUG 4/2005 a fost păstrat în plată cuantumul pensiei reclamantului înainte de recalculare, punctajul de pensie al acestuia a fost drastic diminuat iar din acest motiv în viitor reclamantul nu mai poate beneficia de recorelări sau majorări pe o perioadă îndelungată de timp.

Apreciind asupra celor de mai sus, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş.

Recurenta a criticat în primul rând modalitatea în care instanţa de fond a respins excepţiile privind tardivitatea cererii de chemare în judecată precum şi excepţia prematurităţii cererii.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii recurenta a arătat următoarele.

În esenţă, pretenţia reclamantului are în vedere modalitatea în care a fost stabilit punctajul mediu anual cuvenit pentru perioada de cotizare respectiv împărţirea numărului de puncte rezultat în perioada de referinţă la 30 de ani şi nu la 20 de ani.

Recurenta a arătat sub acest aspect că au fost respectate prevederile OUG 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 coroborată cu prevederile HG 1550/2004 şi ale HG 550/2005.

În acest sens se arată că prin prisma disp.art.8 din Legea 3/1977 stagiul complet de cotizare (vechimea în muncă) era de 30 de ani pentru bărbaţi . Cei 20 de ani la care face referire reclamantul reprezintă stagiul de cotizare efectuat în grupa I de muncă, stagiu care a avut drept consecinţă reducerea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 50 de ani.

Potrivit art.14 din Legea 3/1977 persoanele care au lucrat efectiv 20 de ani în grupa I de muncă beneficiază pentru fiecare an lucrat în această grupă de câte un an şi 6 luni. Aliniatele 2 şi 3 ale aceluiaşi articol prevăd că pensionarea se poate face numai cu reducerea vârstei de pensionare prev. la art.8. Mai mult alin.4 al art.14 nu face nicio referire la stagiul de cotizare ci prevede în mod expres reducerea vârstei de pensionare prev. de art.8 alin.2.

Nu în ultimul rând se arată că potrivit art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000 stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi 35 de ani pentru bărbaţi. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a legii pornindu-se de la 25 de ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa 3.

Art.44 din Legea 19/2000 prevede expres faptul că, asiguraţii au dreptul la pensie pentru limită de vârstă în locurile prev.de art.20 lit.a,c şi d numai cu reducerea vârstei standard de pensionare nu  şi a stagiului complet de cotizare.  Drepturile la care face trimitere reclamantul vizează drepturile de pensionare la cerere cu reducerea vârstei de pensionare ceea ce nu echivalează cu vechimea completă în muncă la care fac trimitere prevederile aert.2 din Normele metodologice aprobate prin HG 1550/2004.

Întrucât la evaluarea şi recalcularea pensiei este utilizat actul normativ special HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anula este cel de 30 de ani astfel cum prevăd dispoziţiile art.8 din Legea 3/1977. Altfel spus art.14 din Legea 3/1977 nu instituie un stagiu complet de cotizare diferit de cel stabilit de art.8 ci acordă un beneficiu persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă în sensul de a li se considera acestora stagiul complet de cotizare prin instituirea unor adausuri la vechime. 

În fine recurenta arată că punctajul mediu anula al reclamantului  a fost corect determinat impunându-se modificarea în tot a hotărârii atacate iar pe fond respingerea acţiunii.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat, arătând că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie. Mai arată intimatul  că, nu există nicio dispoziţie legală în vigoare care să prevadă stagiul de cotizare de 30 de ani în condiţiile în care la data pensionării acesta era de 20 de ani.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, curtea a apreciat că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă stabilită prin decizia nr.56821 din 28.02.2005 în temeiul Legii 3/1977.

Potrivit art.2 alin.3 din HG 1550/2004, „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Dispoziţiile aplicabile din  Legea nr.3/1977 sunt art.8 şi art.14 din această lege.

Potrivit art.8 din Legea nr.3/1977 „personalul muncitor care are o vechime în muncă de minim 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile, are dreptul la pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă la împlinirea vârstei de 62 de ani bărbaţii şi 57 de ani femeile”.

Aliniatul 2 al aceluiaşi text de lege prevede posibilitatea pensionării la cerere respectiv la 60 de ani bărbaţii şi 55 de ani femeile cu îndeplinirea condiţiei de vechime în muncă de minim 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile.

Din economia textelor de lege de mai sus rezultă că noţiunea de vechime în muncă minimă necesară pensionării este de 30 şi  respectiv 25 de ani, alături de care sub imperiul Legii nr.3/1977 trebuia îndeplinită şi o a doua condiţie, respectiv aceea a vârstei de pensionare, respectiv 62 de ani bărbaţii şi 57 de ani femeile, cu derogarea prevăzută la alin.2 pentru pensionarea la cerere, respectiv vârsta minimă de 60 de ani bărbaţii şi 55 de ani femeile.

Art.14 din Legea nr.3/1977 foloseşte o altă noţiune respectiv „perioadă lucrată efectiv” cu referire la grupa I de muncă sau grupa II de muncă. Acelaşi text de lege prevede adăugarea pentru fiecare an lucrat în grupa I şi respectiv a II-a de muncă a câte 1 an şi 6 luni şi respectiv 1 an şi 3 luni.

Acest adaos la „perioada efectiv lucrată” nu reprezintă altceva decât beneficul acordat de legiuitor pentru persoanele ce au lucrat în grupa I şi II de muncă de a putea îndeplini prima condiţie prevăzută de art.8 din  lege, respectiv aceea de a realiza „vechimea în muncă de minim 30 de ani şi respectiv 25 de ani”.

Aliniatele 2 şi 3  ale  art.14 din  lege prevăd posibilitatea ca şi în situaţia aliniatului 2 al art.8, de reducere a vârstei de pensionare şi respectiv obţinerea pensionării la cerere pentru persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă.

Faţă de cele de mai sus, curtea a subliniat că noţiunea de vechime în muncă în sensul Legii nr.3/1977 nu se referă la altceva decât la vechimea reglementată de art.8 realizată  de persoanele care au lucrat în grupa I şi II de muncă prin adaosul la fiecare an lucrat efectiv iar pentru persoanele din grupa III de muncă vechimea în muncă fiind egală cu perioada efectiv lucrată.

Prin alin.4 al art.14 din aceiaşi Lege nr.3/1977 legiuitorul face trimitere din nou la norma generală înscrisă în art.8 reglementând situaţia persoanelor care „au vechimea în muncă prevăzută de lege şi au lucrat efectiv…”. 

Aşa fiind noţiunile de „vechime integrală în muncă” şi perioadă „efectiv lucrată” nu pot fi confundate  ele primind o reglementare distinctă din Legea nr.3/1977.

Instanţa de recurs nu poate împărtăşi opinia primei instanţe conform căreia art.8 din Legea nr.3/1977 stabileşte o regulă generală aplicabilă persoanelor care au lucrat efectiv numai în grupa III de muncă întrucât aşa cum arătam, art.14 din aceiaşi lege nu foloseşte noţiunea de vechime în muncă referindu-se la grupa I şi II de muncă ci noţiunea de perioadă efectiv lucrată care se raportează la regula generală înscrisă în art.8 din lege. Pornind de la această premisă raţionamentul primei instanţe este greşit întrucât art.14 din Legea nr.3/1977, aşa cum s-a mai arătat, nu presupune realizarea unei „vechimi efective” de numai 20 şi respectiv 25 de ani ci presupune în mod clar şi explicit existenţa unei „perioade lucrate efectiv” de 20 şi respectiv 25 de ani.

Adaosul de 1 an şi 6 luni şi respectiv 1 an şi 3 luni pentru stabilirea vechimii în muncă conform art.14 alin.1 lit.a şi b din Legea nr.3/1977 reprezintă un beneficiu dat de legiuitor pentru ca persoanele ce au prestat muncă în condiţii deosebite să poată beneficia de îndeplinirea condiţiei vechimii integrale în muncă după o perioadă mai scurtă efectiv lucrată. Acest beneficiu al legii vine să contrabalanseze condiţiile de muncă specifice fostelor grupe I şi II de muncă spre deosebire de persoanele care au prestat muncă în grupa III.

Art.160 din Legea nr.19/2000 stipulează că „vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare”. Această dispoziţie legală explicitează şi uniformizează terminologia din vechea reglementare şi ce a din noua reglementare în sensul că noţiunea de vechime în muncă, (diferită de cea privind perioada efectiv lucrată), reprezintă, în sensul Legii nr.19/2000, stagiul de cotizare.

În acest sens sunt şi prevederile art.2 din Normele metodologice date în aplicarea HG 1550/2004, conform cărora stagiul complet de cotizare la determinarea punctajului mediu anual reprezintă  vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie. În ceea ce-l priveşte pe reclamant noţiunea de vechime în muncă şi legislaţia aplicabilă o reprezintă Legea nr.3/1977 care, aşa cum am arătat în mod repetat, stabileşte prin art.8  noţiunea de vechime în muncă şi durata acesteia.

Nemulţumirea reclamantului precum şi pretenţia acestuia izvorăsc din faptul că în temeiul dispoziţiilor legale, respectat întocmai de recurentă, acestuia, reclamantului, i s-a creat o situaţie care pe termen lung se va dovedi a fi discriminatorie. Înlăturarea acestei situaţii nu este nici de competenţa recurentei pârâte şi nu cade în competenţa instanţelor judecătoreşti care sunt chemate a verifica legalitatea şi temeinicia actelor emise de pârâtă.

Faţă de cele de mai sus curtea a  apreciat că reclamantului i-au fost corect calculate drepturile de pensie cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare aplicabile categoriilor de persoane din care face parte acesta.

Văzând dispoziţiile art.312 C.pr.civ. instanţa a admis recursul declarat, a modificat în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.

Domenii speta

Spete similare