Procedura insolvenţei. Aplicare greşită de către judecătorul sindic a dispoziţiilor legale privind îndeplinirea condiţiilor necesare deschiderii procedurii insolvenţei

Procedura insolvenţei. Aplicare greşită de către judecătorul sindic a dispoziţiilor legale privind îndeplinirea condiţiilor necesare deschiderii procedurii insolvenţei.

Legea nr. 85/2006, republicată, art. 3, pct. 1 lit. “a”, pct. 6 şi pct. 12

Constatând că judecătorul sindic a făcut o gravă aplicare a dispoziţiilor legale privind îndeplinirea condiţiilor necesare deschiderii procedurii insolvenţei, instanţa de recurs nu poate să dispună deschiderea procedurii insolvenţei cid oar altfel să trimită cauza judecătorului sindic pentru a proceda la deschiderea procedurii, astfel s-ar substitui, în mod nelegal atribuţiilor judecătorului sindic.

Prin Sentinţa nr. 204/31 ianuarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 165/96/2010 al Tribunalului Harghita, judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei S.C. I.C.C. S.R.L., formulată de creditoarele S.C. A.E. S.R.L., S.C. B.E. S.R.L., S.C. N.L.I. S.A. şi S.C. W.C. S.R.L.

În considerentele Sentinţei, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• S.C. A.E. S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare pentru o datorie în sumă de 314.482,87 lei; cererile creditoarelor S.C. B.E. S.R.L., S.C. N.L.I. S.A. şi S.C. W.C. S.R.L. au format obiectul dosarelor nr. 1315/96/2010, nr. 867/96/2010 şi nr. 1389/96/2010, conexate la prezenta cauză; 

• debitoarea şi-a achitat datoriile parţial – S.C. W.C. S.R.L. mai are doar o creanţă în sumă de 12.188,90 lei, S.C. N.L.I. S.A. mai are numai o creanţă în sumă de 13.467,18 lei, iar S.C. A.E. S.R.L. mai are doar o creanţă în sumă de 100.000 lei, pentru care nu s-a prezentat scrisoarea de garanţie prevăzută de art. 12.2. lit. a, b şi de art. 12.3 din contractul încheiat de părţi; această ultimă sumă nu a fost acceptată la plată, nefiind datorată;

• deci, suma totală datorată de S.C. I.C.C. S.R.L. creditorilor este de 25.656,10 lei, fiind sub valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva Sentinţei nr. 204/31 ianuarie 2011 a declarat recurs creditoarea S.C. A.E. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 3041 Cod proc. civ., solicitând a se dispune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanţe. În esenţă, recurenta a formulat următoarele motive: S.C. A.E. S.R.L. a încheiat cu debitoarea Contractul de subantrepriză din data de 30 noiembrie 2007 (pentru obiectivul „L.”) şi Contractul de subantrepriză din data de 28 iulie 2008 (pentru obiectivul „T.T.P.”), recurenta îndeplinindu-şi obligaţiile contractuale, astfel cum rezultă din procesele verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 182/20 februarie 2009 şi nr. 183/24 februarie 2009; recurenta a întocmit şi transmis debitoarei factura fiscală nr. ABCE 0579/7 august 2009, pentru suma de 231.237,43 lei (din care suma de 117.967,76 lei a fost facturată pentru lucrările executate conform Contractului de subantrepriză din data de 28 iulie 2008, iar suma de 113.269,67 lei a fost facturată pentru lucrările executate conform Contractul de subantrepriză din data de 30 noiembrie 2007); potrivit art. 10.1 din Contractul de subantrepriză din data de 28 iulie 2007, în cazul apariţiei unor litigii care pot influenţa mersul lucrărilor sau efectuarea plăţilor către subantreprenor, acesta va fi despăgubit pentru toate cheltuielile efectuate pe baza contractului sau pentru cheltuielile suplimentare, indiferent de modul de rezolvare a litigiilor; aşadar, debitoarea datorează suma totală de 314.482,87 lei, sumă recunoscută de către reprezentanţii legali ai debitoarei, prin semnarea şi acceptarea la plată a facturii, prin semnarea procesului verbal de conciliere din data de 22 septembrie 2009 şi prin corespondenţa avută cu creditoarea; solicitările creditoarei nu se referă la restituirea garanţiei reţinute de antreprenorul general conform art. 12.1 din Contractul de subantrepriză  din 28 iulie 2008, ci la suma efectiv datorată de debitoarea S.C. I.C.C. S.R.L., cu titlu de preţ al lucrărilor executate; actul adiţional nr. 1/12 martie 2010 nu este recunoscut de recurentă întrucât nu a fost semnat de reprezentanţii acesteia, nu poartă ştampila S.C. A.E. S.R.L., iar creditoarea-recurentă a depus la dosar un act adiţional cu acelaşi număr, dar cu alt conţinut, semnat şi ştampilat de ambele părţi.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de dispoziţiile art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:

Referitor la susţinerile S.C. A.E. S.R.L., Curtea a constat că această creditoare a formulat, la data de 1 februarie 2010, cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. I.C.C. S.R.L. invocând o creanţă în sumă totală de 314.482,87 lei (231.236,43 lei, cu titlu de contravaloare a facturii fiscale nr. ABCE 0579/7 august 2009 şi 83.245,44 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 22 ianuarie 2010).

Curtea reţine că în factura fiscală nr. ABCE 0579/7 august 2009 este înscrisă suma totală de 231.237,43 lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări executate în temeiul contractelor de subantrepriză din data de 30 noiembrie 2007 şi din data de 28 iulie 2008, astfel cum se menţionează expres în cele 5 rânduri ale coloanei „denumire produs”. Cele două contracte de subantrepriză au fost încheiate între creditoare şi debitoare. Lucrările au fost recepţionate de antreprenorul general (debitoarea), astfel cum rezultă din procesele verbale de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 182/20 februarie 2009 şi nr. 183/24 februarie 2009.

De altfel, aspectele anterior relevate nu sunt contestate de debitoare, prin întâmpinarea depusă la 22 martie 2010 aceasta susţinând doar că suma de 231.237,34 lei (contravaloarea ultimei facturi) nu trebuia plătită decât după prezentarea scrisorii de garanţie, conform art. 12.2. lit. a, b, art. 12.3 din contract; pentru neplata penalităţilor de întârziere, debitoarea a invocat acelaşi motiv şi aceleaşi dispoziţii ale contractului.

Curtea constată că art. 12.1 lit. a, b din Contractul de subantrepriză reglementează „garanţia de execuţie”, în procentaj de 5% din valoarea facturii, pe care antreprenorul general a reţinut-o din fiecare plată care a fost făcută subantreprenorului, precum şi termenul – de 15 zile de la recepţia finală şi remedierea tuturor deficienţelor constatate - în care garanţia de bună execuţie trebuia restituită subantreprenorului. Art. 12.3 din Contract cuprinde clauze pentru cazul în care contractul încetează înainte de termenul stabilit, situaţie ce nu este incidentă în speţă (recepţia lucrărilor având loc la datele de 20 februarie 2009, respectiv 24 februarie 2009, contractele neîncetând, deci, înainte de termen). 

În plus, creditoarea-recurentă nu solicită plăţi cu titlu de garanţii de execuţie, creanţa acesteia nevizând restituirea sumelor reţinute de debitoare cu acest titlu, ci se referă la plata preţului lucrărilor executate – plată reglementată de art. 9.1.-9.10. din Contract. Potrivit procesului verbal de conciliere directă, încheiat la 22 septembrie 2009, deci după recepţiile finale la terminarea lucrărilor, părţile au avut în vedere rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului privind factura 579/7 august 2009, emisă în baza contractului semnat la data de 30 noiembrie 2007. Debitoarea a arătat că, pentru obţinerea de „resurse” în vederea plăţii sumei datorate, a făcut demersuri pentru deblocarea garanţiilor pe care beneficiarul i le-a reţinut (debitoarea având calitatea antreprenor general), sens în care a transmis o adresă către F.N.G.I.M.M. şi a demarat procedura de returnare a T.V.A.

Aşadar, prin procesul verbal de conciliere directă, încheiat la 22 septembrie 2009, debitoarea a recunoscut expres datoria înscrisă în factura fiscală nr. 0579/7 august 2009, în sumă de 231.237,43 lei, şi s-a obligat să o achite, menţionând demersurile concrete făcute, în acest sens. În procesul verbal nu se face referire la nicio obligaţie a creditoarei de depunere a vreunei garanţii de bună execuţie, dat fiind faptul că, la conciliere, părţile au tranşat problema unei datorii cu titlu de preţ al lucrărilor executate şi recepţionate (iar nu problema achitării sau a restituirii garanţiei de bună execuţie).

În ce priveşte actul adiţional nr. 1 la contractul de subantrepriză, fiecare dintre părţi a depus un act adiţional purtând nr. 1 şi referindu-se la contractul pentru lucrările de execuţie a instalaţiilor electrice la proiectul rezidenţial „Liziera”, dar numai cel încheiat la data de 10 iulie 2008 – referitor al prelungirea termenului de execuţie până la data de 15 noiembrie 2008 – poartă, deopotrivă, semnătura reprezentanţilor creditoarei şi debitoarei, precum şi ştampilele societăţilor comerciale. Referitor la actul adiţional nr. 1 depus de debitoare, Curtea a constat, pe de o parte, că acesta a fost încheiat la 12 martie 2010, adică după expirarea duratei contractului de subantrepriză şi, pe de altă parte, că actul poartă doar semnăturile reprezentanţilor părţilor – iar semnătura reprezentantului creditoarei este contestată de acesta. Dar, chiar şi în situaţia în care acest act adiţional nr. 1, prezentat de debitoare, ar fi fost valabil încheiat, potrivit clauzelor acestuia debitoarea se obliga expres ca până la data de 15 mai 2010 să achite şi diferenţa de 100.000 lei – art. 3 (după ce, până la data de 31 martie 2010, s-a obligat să achite suma de 131.237,43 lei – art.1). Or, Sentinţa prin care s-au respins cererile de deschidere a procedurii insolvenţei a fost pronunţată la data de 31 ianuarie 2011, fără ca suma de 100.000 lei (cu titlu de diferenţă de preţ, din suma înscrisă în factura fiscală nr. 0579/7 august 2009) să fi fost plătită creditoarei.

Având în vedere înscrisurile anterior menţionate, Curtea a constat că, în speţă, creanţa pentru care S.C. A.E. S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei îndeplineşte condiţiile cumulative stabilite prin dispoziţiile art. 3 pct. 6, pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 şi prin dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 (chiar şi fără a lua în considerare suma solicitată cu titlu de penalităţi de întârziere). În consecinţă, Curtea a admis recursul creditoarei – art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. – şi, faţă de atribuţiile special date în competenţa judecătorului sindic, a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Harghita, în vederea deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei S.C. I.C.C. S.R.L.

Domenii speta

Spete similare