Contestaţie împotriva deciziei de schimbarea locului de muncă

Schimbarea locului de muncă. Atributul exclusiv al angajatorului de a-şi distribui forţa de muncă

Decizia civilă nr.330/12.02.2013 a Curţii de Apel Galaţi

Contestatoarea contestă decizia de schimbare a locului de muncă de la secţia “arheologie” la secţia „istorie” pe motiv că reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă.

Conform dispoziţiilor art. 41 Codul muncii  „(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.  (2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod. (3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii;  d) condiţiile de muncă; e) salariul;  f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.”

Executarea contractului de muncă este guvernată de principiul stabilităţii în muncă ceea ce presupune că modificarea şi încetarea lui pot interveni numai în condiţiile prevăzute de lege. Inadmisibilitatea modificării unilaterale a contractului de muncă se referă la elementele esenţiale ale contractului, printre care intră şi locul muncii. Locul muncii se referă la locul unde salariatul îşi prestează munca sa în favoarea angajatorului, respectiv, localitatea şi unitatea unde salariatul lucrează. Nu poate fi acceptată ideea că reprezintă o schimbare a locului de muncă, mutarea salariatului de la o secţie la altă, mai ales că, în cauză contestatoarea şi-a păstrat inclusiv biroul în care lucrase anterior, mutarea dintr-o secţie la alta făcându-se pe hârtie, pentru că ar însemna ca angajatorul să nu-şi poate gestiona şi administra angajaţii. Legiuitorul a avut în vedere ca să protejeze salariaţii de modificări unilaterale esenţiale şi nu să împiedice pe angajatori să-şi administreze unitatea prin mutarea salariaţilor de la o secţie la alta.

În cauză trebuie a fi lămurit şi faptul că locul de muncă prevăzut în contractul individual de muncă la punctul 3 „Muzeul - secţia Arheologie”, prin menţionarea în contract şi a secţiei în care lucra salariata, nu înseamnă că angajatorul nu poate modifica unilateral aceasta, prin trecerea salariatei de la o secţie la alta. Faptul că părţile au prevăzut cât mai exact, la momentul încheierii contractului, locul unde urma ca salariata să lucreze, nu înseamnă că face ca întreg locul prevăzut în CIM să se încadreze la art. 41 Codul muncii.

În mod corect a apreciat şi instanţa de fond că în fapt nu a avut loc o modificare unilaterală a Contractului de muncă prin schimbarea locului muncii.

Directiva nr. 91/533/CEE invocată de recurentă nu are aplicabilitate în speţă şi nu reglementează locul de muncă, aşa cum eronat susţine recurenta, ci se referă la obligaţia de informare pe care o are angajatorul de a aduce la cunoştinţa salariatului elementele esenţiale ale contractului. Nu se extrage din directivă (art. 5) că mutarea salariatului de la o secţie la altă reprezintă o modificare a locului de muncă, clauză esenţială a CIM.

În speţă, în urma modificării organigramei de către Consiliul Judeţean din 30.03.2011, angajatorul a încercat să protejeze, în fapt, pe contestatoare oferindu-i acesteia acelaşi post, cu aceleaşi atribuţii în cadrul altei secţii. Aşa cum rezultă din decizia nr. 250/31.03.2011, în concret, nu a avut loc o schimbare a locului muncă, a felului muncii, a atribuţiilor şi a salariului. Felul muncii contestatoarei este aceea de muzeograf, iar în noua secţie contestatoarea îndeplineşte aceeaşi funcţie.

Susţinerea recurentei-contestatoare că i s-ar fi modificat unilateral şi felul muncii nu poate fi reţinută. Contestatoarea a fost muzeograf şi ulterior trecerii în secţia de istorie a rămas muzeograf.

Instanţa de fond nu a negat calificarea contestatoarei şi studiile urmate de aceasta, ci doar a reţinut că recurenta are pregătire profesională şi perfecţionare în domeniul „Istorie”, neputându-se vorbi doar despre o calificare atestată în domeniul arheologiei.

Faptul că instanţa de fond nu face distincţia între un istoric şi un arheolog nu este important în speţa de faţă pentru că în contractul individual de muncă recurenta figurează ca muzeograf şi nu ca istoric sau arheolog, astfel că este înlăturat ca nefondat şi acest motiv de recurs.

Instanţa nu trebuie să facă o analiză a volumului de activitate a fiecărei secţii şi să cenzureze, eventual, modul în care s-a făcut împărţirea posturilor pe secţii, aşa cum critică recurenta prin motivele de recurs. Acesta este atributul exclusiv al angajatorului, de a îşi organiza activitatea şi resursele umane cum doreşte şi cum consideră că e mai just pentru interesul său. Instanţa nu poate cenzura o astfel de măsură pe motiv că nu se impunea a fi luată sau că nu era avantajoasă în realitate.

Nu este reţinut nici motivul de recurs ce se referă la faptul că posturile nu ar fi desfiinţate printr-o decizie a conducătorului unităţii, întrucât posturile au fost desfiinţate de Consiliul Judeţean prin aprobarea organigramei modificate. Posturile din secţia de arheologie au fost în mod efectiv desfiinţate aşa cum rezultă din actele depuse la dosar de către intimată.

Domenii speta

Spete similare