Nulitate absolută procese verbale din anul 1948 de preluare a unor şlepuri.

Decizie 66 din 04.10.2012


Prin două procese verbale din anul 1948, două şlepuri, închiriate anterior unor firme străine şi distruse ca urmare a bombardării în timpul celui de-al doilea război mondial au fost preluate formal de Ministerul Comunicaţiilor în baza Legii nr. 119/1948. În acest fel, reclamanţii au fost împiedicaţi să recupereze prejudiciul suferit de la partenerii lor comerciali.

Procesele verbale încheiate în baza dispoziţiilor art. 1 pct. 73 din Legea nr. 119/1948 încalcă dispoziţiile art. 8 alin. 2 şi art. 11 din Constituţie ce garantau în continuare dreptul la proprietate particulară şi moştenire, în condiţiile în care au fost preluate formal bunuri ce nu mai existau la acel moment, fără o dreaptă despăgubire şi fără ca preluarea să fie justificată de satisfacerea interesului utilizării bunurilor de către întregul popor.

Decizia civilă nr. 66/A/04.10.2012 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr.360/15.02.2012 a Tribunalului Galaţi au fost respinse ca nefondate acţiunile conexe. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Procesele - verbale nr.5375/1948 şi nr.5374/1948 emise de M.C., a căror nulitate absolută se solicită au fost emise în baza art.1 pct.73 din Legea nr. 119/11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurare, miniere şi de transporturi.

Potrivit  acestui  text  de lege, s-au naţionalizat „toate vasele fluviale şi maritime,  enumerate  în  lista  anexa  nr. XXVII,  precum şi toate vasele sub pavilion românesc, scufundate în apele teritoriale româneşti sau străine”.

Această lege a intrat în vigoare, conform art.30, la data publicării ei în  Monitorul Oficial nr.133 bis/11 iunie 1948.

Analizând cele două procese - verbale, respectiv procesul - verbal nr.5375/14 august 1948 (fila 7 - dosar nr.5183/121/2006) şi procesul - verbal nr.5374/14 august 1948 (fila 11 - dosar  nr.2776/121/2011), se constată că acestea au fost însuşite de proprietar (autorul reclamanţilor) prin semnătură.

În atare situaţie, nu are relevanţă susţinerea reclamanţilor potrivit căreia antecesorul lor V.N. a fost împiedicat să-şi exercite dreptul de a recupera  prejudiciul  cauzat  de  firma  comercială căreia îi fuseseră închiriate cele două şlepuri, iar motivul invocat de aceştia nu se circumscrie vreunei cauze de nulitate absolută reglementată de Codul civil care să sancţioneze validitatea încheierii actelor juridice respective.

Pe de altă parte, s-a  reţinut că nu este incident în cauză Articolul nr.1 din Protocolul nr.1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale deoarece privarea autorului reclamanţilor de cele două bunuri a avut loc înainte de ratificarea de către Statul Român prin Legea nr.30/1994 a acestei convenţii, intrate în vigoare la 20 iunie 1994.

Prin urmare, pretenţiile fondate pe cuprinsul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului pot viza doar încălcări intervenite după momentul în care prevederile acesteia au devenit parte integrantă a dreptului naţional.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii care au susţinut că procesul verbal de preluare e lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu fraudă la legea fundamentală a statului, constituţia de către M.C., fără a acorda justa, prealabila şi constituţionala despăgubire.

M.T.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că aspectele invocate de reclamanţi nu se circumscriu ipotezelor existente în Codul de procedură civilă. În plus, proprietarul vaselor şi-a însuşit prin semnătură cele două procese verbale.

Prin decizia civilă nr. 66/04.10.2012 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis apelul, a  fost schimbată în tot sentinţa în sensul că s-au admis cererile conexe şi s-a constatat nulitatea absolută a celor două procese verbale de preluare.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele:

O primă verificare pe care o întreprinde instanţa vizează calitatea procesuală pasivă a M.T.I. Curtea apreciază (având în vedere obiectul acţiunii, nulitate absolută a două procese - verbale emise de M.C.) că nevalabilitatea unui act administrativ de preluare trebuie soluţionată în contradictoriu cu succesorul în drepturi al emitentului actului, care în prezent este M.T.I. Bucureşti, acest aspect fiind dezlegat şi într-o cauză similară, promovată de aceiaşi reclamanţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe fondul cauzei reţine următoarele:

Prin cererile conexe, înregistrate sub numerele 2776/121/2011* şi 2582/121/2011 reclamanţii C.S.D. şi Ş.G. au solicitat constatarea nulităţii absolute  a procesului - verbal emis la 14 august 1948 de M.T. şi a procesului - verbal emis sub nr.5374/14 august 1948 de M.C. prin care şlepul E. şi A.Ş., ambele scufundate, au fost trecute din proprietatea defunctului V.N., în proprietatea Statului în baza Legii nr. 119 din 11 iunie 1948, art.1 pct.73.

Din lecturarea conţinutului acţiunii rezultă că reclamanţii au invocat drept cauză de nulitate - frauda la legea fundamentală -  Constituţia din acea perioadă, pe motiv că le-au fost preluate nişte bunuri, fără a li se acorda o dreaptă şi prealabilă despăgubire, bunuri care la acel moment nu mai existau, fiind scufundate în urma bombardamentelor din timpul celui de-al doilea război mondial. În acest fel, autorul lor a fost împiedecat să recupereze prejudiciul cauzat de societăţile comercială, cărora le închiriase şlepurile.

Prin urmare, deşi reclamanţii nu au încadrat în drept cererile lor, se invocă încălcarea dispoziţiilor articolului 966 şi 968 din Codul civil, potrivit cărora „obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect”, iar „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri sau ordinii publice.” 

De asemenea, se invocă din descrierea situaţiei de fapt din cererea de chemare în judecată şi lipsa contraprestaţiei acordate, ce se încadrează juridic în  lipsa scopului imediat al actului ce se răsfrânge şi asupra scopului mediat,

lipsindu-l de suport juridic.

Raportat la această calificare dată cererii de chemare în judecată, având în vedere şi dispoziţiile art.297 alineatul 1din Codul de procedură civilă, aşa cum au fost modificate prin Legea 202/2010, precum şi poziţia părţilor, ca şi faptul că Tribunalul a analizat pe fond, parţial, cererea reclamantului, Curtea apreciază că nu se impune anularea hotărârii  atacate, ci va analiza următoarele aspecte hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei:

- Calitatea reclamanţilor de moştenitori ai proprietarului şlepurilor;

- Stabilirea situaţiei de fapt;

- Analiza cauzelor de nulitate raportat la datele concrete ale speţei şi dispoziţiilor constituţionale în vigoare la momentul preluării şlepurilor;

- V.N., proprietarul şlepurilor E. şi A.Ş.  a avut ca moştenitori pe V.P. şi S.L., în calitate de nepoţi de fraţi predecedaţi, moştenitori de gradul II, care au urcat în  gradul, locul şi drepturile ascendentului lor, prin reprezentare, conform certificatului de moştenitor nr.118/15.12.2005, eliberat de notar public E.C. (F.17 - dosar 2582/121/2011 al Tribunalului Galaţi). Reclamantul C.S-D este  fiul moştenitoarei S.L. (decedată la data de 12.12.2003), iar reclamanta Ş.G. este fiica moştenitorului V.P. (decedat la 4 octombrie 2006), aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor 14/2004 emis de Biroul Notarilor Publici I.M. şi P.I. G. - f19-22 din acelaşi dosar. Prin urmare, reclamanţii care au promovat acţiunea în nulitate absolută procese - verbale de preluare au nu numai calitate procesuală activă, dar şi interes în promovarea prezentei acţiunii.

Situaţia de fapt din cauză este următoarea:  Şlepul E a fost închiriat firmei DDSG - Viena, la 23 februarie 1943, pentru o perioadă de un an, conform contractului vizat de Administraţia Financiară  a Sectorului 3, sub nr. 59436/30/3/1943 (f.6 dosar fond). La data de  3 ianuarie 1944, în timpul derulării contractului, a fost scufundat ca urmare a bombardării acestuia, în timpul celui de-al doilea război mondial. Conform actului adiţional, locatarul şi-a asumat riscul pierderii totale a vasului, inclusiv în cazul războiului, situaţie în care s-a obligat să înlocuiască vasul cu unul similar.( (fila7)

Ca urmare a actului de naţionalizare a imobilului, în baza Legii 119/1948, art.1 pct. 73 s-a întocmit procesul - verbal nr.238 din 11 ianuarie 1948, prin care bunul a fost trecut în proprietatea statului.

Similar, şlepul A.Ş. a fost închiriat firmei I.W. - D - RFG la 1 martie 1944 pentru o perioadă de un an, conform contractului comercial aprobat de  Direcţia Marinei Comerciale din Ministerul Aerului şi Marinei, la data de 29 februarie 1944 şi a fost distrus de armata germană în septembrie 1944 în punctul Baja - Ungaria (f.5-7 dosar nr.2776/121/2011). În contract se specifica obligaţia chiriaşului de asigurare a  navei la una dintre Societăţile de Asigurare ce funcţionau în România. Şi acest şlep distrus a fost preluat de Stat, în baza aceleiaşi legi şi a procesului - verbal emis sub nr.5374/14 august 1948, de M.C.

Reclamanţii susţin că prin actul de naţionalizare au fost împiedecaţi să recupereze prejudiciul suferit de la partenerii lor comerciali.

Cu privire la valabilitatea titlului de preluare a celor două  şlepuri, instanţa reţine următoarele:

Conform articolul 1 punctul 73 din Legea 119/1948 se naţionalizează toate vasele fluviale şi maritime, enumerate în lista anexă nr. XXVII,  precum şi toate vasele sub pavilion românesc, scufundate în apele teritoriale româneşti sau străine.

Această lege a fost primul act de naţionalizare, anticipată de dispoziţiile art.6 alin.2 şi art. 11 din Constituţia în vigoare în anul 1948, potrivit cărora prin lege se vor stabili modalităţile de trecere în proprietatea statului a unor bunuri precum şi „bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţie ferate, rutiere, pe apă şi în aer care, la data intrării în vigoare a Constituţiei se aflau în mâini particulare. Conform articolului 11 din Constituţia din 1948, această  trecere trebuia să justifice criteriul interesului general de a deveni bun al poporului. Pe de altă parte, art. 8 alin 1 din aceeaşi Constituţie garanta în continuare proprietatea privată şi dreptul la moştenire.

Curtea apreciază că preluarea în baza unor procese-verbale, a unor bunuri ce nu mai existau fizic, nu îndeplineşte cerinţa constituţională a naţionalizării pentru satisfacerea interesului popular ca de aceste căi de comunicaţie pe apă să se bucure întregul popor, astfel încât să fie îndeplinit scopul constituţional al naţionalizării. Neîncadrându-se la aceste dispoziţii de excepţie, art.1 pct.73 din Legea nr.119/1948, încalcă dispoziţiile art. 8 alin.2 din Constituţie, care garantau în continuare dreptul la proprietate particulară şi moştenire.

În aceste condiţii, sunt întemeiate susţinerile că procesele-verbale de preluare au fost încheiate cu fraudarea dispoziţiilor legii fundamentale din acea perioadă, în sensul că au fost preluate formal bunuri ce nu mai existau la acel moment, fără o dreaptă despăgubire şi fără ca preluarea să fie justificată de satisfacerea interesului popular al utilizării bunurilor de întregul popor.