Inadmisibilitatea introducerii acţiunii de divorţ în România, în condiţiile existenţei unei hotărâri definitive de separare consensuală în Italia. Condiţii pentru aplicarea art. 19 alin.1 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene

Prin  decizia nr. 635 din data de 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul ca nefondat.

Ca prim aspect de fapt, Curtea a reamintit ca la data de 5.11.2009, Tribunalul Civil din  Trento a omologat  cu toate efectele legale separarea consensuala a sotilor, care a avut loc prin consimtamânt reciproc, la data de  28.10.2009 ( Hotarârea nr. 3544/2009, fila 247 dosar fond), aspect necontestat de niciuna dintre parti.

În acest context, s-a mentionat ca, potrivit legislatiei civile italiene în vigoare, termenul de separare prealabila introducerii actiunii de divort este de 3 ani, fiind socotit de la data pronuntarii separarii de catre judecator, procedura separarii  reprezentând o etapa prealabila a procedurii de divort.

În considerarea acestor aspecte, Curtea a constatat ca în mod  legal instantele anterioare au stabilit ca, fata de existenta unei hotarâri definitive de separare  consensuala a sotilor, care atesta începerea procedurii de divort în Italia, formularea unei alte actiuni de divort, pe rolul instantelor românesti, apare ca inadmisibila în raport de disp.art. 3 din Regulamentul nr.2201/2003.

În cauza, a stabilit Curtea,  nu se poate discuta, astfel cum a pretins recurentul, despre incidenta art.19 din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, privind  competenta, recunoasterea si executarea hotarârilor judecatoresti în materie matrimoniala si în materia raspunderii parintesti (aplicabil în România de la data aderarii  în U.E.- 01.01.2007), întrucât nu sunt îndeplinite cerintele stipulate de textul mentionat.

S-a reamintit, sub acest aspect, ca art.19 alin.1 din Regulament reglementeaza situatia de litispendenta intervenita în cazul introducerii de actiuni de divort, între aceleasi parti, în fata unor  instante, din diferite state membre, situatie care se încheie însa, conform legiuitorului european, la momentul la care prima  instanta sesizata îsi stabileste competenta.

Ori,  în prezenta speta, nu putem discuta despre existenta unei litispendente în  conditiile în care instanta italiana nu numai ca si-a stabilit competenta, dar a pronuntat deja o hotarâre definitiva de separare consensuala a sotilor, ca etapa prealabila procesului de divort.

În considerarea tuturor acestor argumente, stabilind ca nu exista motiv de reformare a deciziei, Curtea, în temeiul disp.art. 312 alin.1 Cod  pr.civila, a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare