Rolul şi valoarea prezumţiilor în soluţionarea procesului civil

Decizie 647 din 28.09.2011


Prin decizia civila nr.647/28.09.2011 Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul  formulat de pârâtii I.M. si I.D. împotriva deciziei civile nr. 61 pronuntata la 10 februarie 2011 de Tribunalul Dâmbovita, în contradictoriu reclamanta R.E. si cu autoritatea tutelara P.S. având în vedere urmatoarele considerente:

Din  interpretarea dispozitiilor art. 59 Codul familiei, rezulta ca  actiunea în stabilirea paternitatii copilului nascut din afara casatoriei are scopul de a reglementa statutul civil al acestuia, vizând, astfel,  un  interes major al copilului.

Pentru stabilirea paternitatii în afara casatoriei, este necesar sa se  dovedeasca, prin orice  mijloace de proba admise de lege, nu numai legatura dintre mama copilului si presupusul tata în perioada conceptiei, ci si ca tatal copilului este,  în mod cert,  barbatul cu care ea a avut  asemenea legaturi.

În speta dedusa judecatii, prin decizia instantei de apel, nr. 61/10.02.2011, s-a stabilit ca  autorul pârâtilor este tatal minorei A.M., nascuta la data de 28  aprilie 1999,  încuviintându-se ca, pe viitor, copilul sa poarte numele de familie al tatalui.

Se critica de catre recurenti prin calea de atac formulata,  împrejurarea ca instanta a interpretat  în mod gresit  legea, respectiv dispozitiile art. 59 Codul Familiei  si art. 1199 Cod civil, invocate  în  motivarea hotarârii din apel.

Ratiunea instituirii prezumtiilor (asa cum  sunt reglementate în art. 1199 Cod civil)  rezida în necesitatea de a descoperi adevarul si  în acele cazuri în care judecatorul nu are la dispozitie probe directe. Ele  reprezinta, practic, consecinte pe care magistratul, întemeindu-se pe propria sa putere de judecata si experienta, le trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Aceste prezumtii se întemeiaza pe rationamente  logice pe care  instanta le foloseste pentru a determina existenta sau inexistenta unui fapt, iar potrivit art. 1203 Cod civil,  prezumtia stabilita de judecator trebuie sa aiba „o greutate si  puterea de a  naste probabilitatea”.

În cauza, raportat la specificul pricinii deduse judecatii,  la principiul  interesului superior  al copilului,  pe baza interpretarii  probelor administrate , tribunalul a stabilit ca numitul I.M. este  tatal minorei R.A.M. În acest sens,  pe baza analizei coroborate a declaratiilor de martori cu atitudinea procesuala a pârâtilor, instanta a retinut ca s-a dovedit convietuirea partilor în perioada conceptiei copilului, faptul ca relatia reclamantei cu autorul pârâtilor era una de durata, I.M. recunoscând public ca minora era fiica sa , de cresterea careia s-a ocupat efectiv.

Cert este ca, la stabilirea acestei solutii,  instanta a uzitat si de prezumtie ca  mijloc de proba, interpretând  faptul ca împiedicarea de catre pârâti a administrarii unei probe ( respectiv refuzul categoric al acestora de a se prezenta la INML Mina Minovici în  vederea efectuarii expertizei ADN) si a stabilirii adevarului, face sa se  presupuna ca adevarul ce trebuia stabilit este  unul cu consecinte negative în ceea ce  îi priveste pe pârâti,  si anume, faptul ca autorul acestora este tatal minorei din cauza de fata.

În raport de situatia expusa în precedent, nu a  putut fi  primita critica recurentilor  în sensul ca tribunalul ar fi facut  o gresita interpretare  a dispozitiilor art. 59 Codul familiei  si art. 1199 Cod civil.

Pe de alta parte, sustinerile pârâtilor în sensul ca hotarârea nu ar fi motivata în drept si astfel s-au încalcat dispozitiile art. 261 alin. 5 C.pr.civila,  au fost înlaturate, întrucât lecturând continutul deciziei atacate, s-a constatat ca instanta a fundamentat si explicat, în detaliu,  masurile adoptate,  oferind  instantei de control judiciar o înlantuire logica a faptelor si regulilor de drept pe baza carora s-a ajuns la concluzia  prezentata în dispozitiv. Totodata, s-au expus clar si concis argumentele  de fapt  si de drept care au format convingerea  instantei, precum  si cele pentru care  s-au înlaturat anumite cereri ale partilor,  s-a facut referire la opinii  din doctrina  în materia supusa judecatii, astfel încât motivarea raspunde, pe deplin, exigentelor  instituite de art. 261 alin. 5 C.pr.civila.

În ceea ce  priveste nemultumirea recurentilor referitoare la modul în care instanta a interpretat depozitiile martorilor audiati în cauza Curtea nu a mai procedat la  analizarea acesteia, având  în vedere ca vizeaza motive de netemeinicie, iar recursul, în actuala reglementare,  poate fi exercitat numai pentru unul din cazurile de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civila.

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat, ca în cauza  nu sunt  incidente  dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C.pr.civila, invocate de recurenti în sustinerea caii de atac, motiv pentru care,  în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civila, a respins, ca nefondat, recursul  mentinând ca legala si temeinica  decizia atacata.