Constituirea unui grup infracţional organizat. Achitare. Acord de mediere

Decizie 375 din 25.03.2019


Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional, ad-hoc, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate, stabilitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Împrejurarea că trei dintre inculpaţi au uzat de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, nu este incompatibilă cu o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. a Cod penal, întrucât inculpaţii au recunoscut situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare (şi nu încadrarea juridică), precum şi vinovăţia.

În cazul încheierii unui acord de mediere (chiar dacă este o modalitate de realizare a împăcării), cheltuielile de judecată sunt suportate de partea prevăzută în conţinutul acordului şi nu de inculpat şi persoana vătămată deopotrivă, ca în cazul împăcării.

  Decizia penală nr. 375/25.03.2019 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 130/12.12.2018 a Tribunalului Vrancea s-au dispus următoarele:

A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea și art. 77 lit. a) Cod penal.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. cu referire la art. 16 alin. 1 lit. a) C.p.p. a fost achitat inculpatul ..., pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. cu referire la art. 16 alin.1 lit. a) C.p.p. a fost achitat inculpatul ..., pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin.5 C.p.p. cu referire la art. 16 alin.1 lit.a) C.p.p. a fost achitat inculpatul ... pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. cu referire la art. 16 alin.1 lit.a) C.p.p. a fost achitat inculpatul ..., pentru săvârșirea infracțiunii  de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. cu referire la art. 16 alin.1 lit. g) C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului ... pentru săvârșirea infracțiunii  de furt calificat prev. de art. 46 alin. (2) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) art. 229 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) şi art. 41 alin. (1) C. pen.  având în vedere dispozițiile art. 69 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 (formă consolidată la 11.12.2018) cu referire la art. 56 alin. 1 l lit. a)  din Legea nr. 192/2006 (formă consolidată la 11.12.2018) și art. 157  alin. 3 Cod penal.

Pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 46 alin. (2) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 113 (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului minor ... măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, prevăzută de art.120 Cod penal.

În temeiul art. 121 alin.1 lit. a) d) și e) Cod penal, a fost obligat inculpatul să urmeze un curs de pregătire şcolară corespunzător vârstei şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta şi să nu se apropie și să nu comunice cu participanții la săvârșirea infracțiunii, respectiv cu ..., ... și ...

S-a dispus ca supravegherea respectării obligaţiilor stabilite să fie coordonată de Serviciul de Probaţiune Vrancea.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 Cod penal privind prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative în cazul în care nu respectă cu rea credinţă condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse.

A fost condamnat inculpatul ... pentru săvârşirea infracţiunii de:

- instigare la furt calificat, prev. de art. 47 rap. la art. 228 alin. (1), art.229 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen. și cu aplicarea  art.396 alin.10 C.p.p., la o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare.

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare de 2 (doi) ani.

În baza art. 93 al. 1 Cod penal inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal s-a impus inculpatului obligația să frecventeze un program de  reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

S-a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Vrancea.

În baza art. 93 al. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei ..., județul ...

S-a atras atenția  inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

A fost condamnat inculpatul ...  pentru săvârşirea infracţiunii de:

- complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit.a) și  d) C. pen. și cu aplicarea art.396 alin. 10 C.p.p. la o pedeapsă de 1(un)an și 4 (patru) luni  închisoare.

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare de 2 (doi) ani.

În baza art. 93 al. 1 Cod penal inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 Cod penal s-a impus inculpatului obligația să frecventeze un program de  reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

S-a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Vrancea.

În baza art. 93 al. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei ..., județul ...

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

S-a dispus revocarea măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpații ...  și ...

S-a constatat că inculpatul ...  a fost  reținut, arestat de la domiciliu de la data de 20.11.2017 până la  20.12.2017.

S-a constatat că inculpatul ... a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu  astfel:  22.11.2017 (reținere), 23.11.2017-20.07.2018 (arest preventiv), 20.07.2018 la zi (arest la domiciliu).

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.p.p. şi art. 72 alin. 1 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului ... perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu astfel: 07.12.20174 (reținerea), 08.12.2017 - 27.12.2017 (arest la domiciliu), 28.06.2018-29.08.2018 (arest preventiv), 29.08.2018 la zi (arest la domiciliu).

În  baza  art. 397 C.p.p. cu referire la art. 23 Cod penal instanța a luat act de acordul de mediere intervenit între inculpatul ...  și partea civilă ...

S-a respins ca neîntemeiată cererea de pretenții civile formulată de partea civilă privind acordarea sumei de 600,42 lei.

 În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală au fost obligaţi inculpații ..., ...,  ..., iar inculpatul minor ...  în solidar cu partea responsabilă civilmente ..., la câte 1500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, 

S-a constatat că inculpații au beneficiat de asistenţă judiciară, respectiv de serviciile unui apărător ales.

S-a dispus ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ... pentru inculpatul ...  în cuantum de 360 lei (delegație pentru asistență judiciară din oficiu nr. 999/2018 și pentru apărătorul desemnat din oficiu ... pentru inculpatul ... în cuantum de 360 lei (delegație pentru asistență judiciară din oficiu nr.1001/2018), aferent fazei de judecată să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 389/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea înregistrat la această instanță  sub nr.407/91/2018, au fost trimiși în judecată penală inculpații:

■ ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 46 alin. (2) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 113 (3) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 (3) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 14/15.11.2017, s-a înţeles cu inculpaţii ..., ... şi ...  să spargă magazinul ... din mun. ..., jud. ... şi să sustragă bunuri şi în intervalul orar 054 – 0110, şi-a pus pe cap o cagulă pentru a nu fi recunoscut, s-a deplasat la magazinul ... din municipiul ... jud. ... împreună cu inculpatul ..., care şi el avea o cagulă pe cap, au spart un geam din spatele magazinului, pe unde ... a pătruns în incinta magazinului, iar ... a rămas în afara magazinului pentru a asigura paza şi a prelua din partea cealaltă a geamului spart, bunurile sustrase, de unde ... a sustras 15 telefoane mobile şi 7 laptopuri de diferite mărci, în valoare totală de 36489,76 lei, iar ... a preluat 7 laptopuri, au fugit cu bunurile sustrase, le-au pus în autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare ..., condus de ..., în care se afla şi ...  şi împreună s-au deplasat pe raza mun. ..., au comercializat o parte din bunuri la diverse case de amanet şi magazine tip GSM, au împărţit suma de bani obţinută, iar cele 7 telefoane, care au rămas au fost luate de inculpatul ...  şi cele 3 laptopuri de ... pentru a fi vândute şi ulterior să împartă banii cu ceilalţi inculpaţi.

■ ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art.46 alin (2) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) art. 229 alin (1) lit. b), c ) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 14/15.11.2017, s-a înţeles cu inculpaţii ..., ... şi ...  să spargă magazinul ... din mun. ... jud. ... şi să sustragă bunuri şi în intervalul orar 054 – 0110, şi-a pus pe cap o cagulă pentru a nu fi recunoscut, s-a deplasat la magazinul .... din mun ... jud. ... împreună cu inculpatul ..., care şi el avea o cagulă pe cap, au spart un geam din spatele magazinului, pe unde ...  a pătruns în incinta magazinului, iar ... a rămas în afara magazinului pentru a asigura paza şi a prelua din partea cealaltă a geamului spart, bunurile sustrase, de unde ...  a sustras 15 telefoane mobile şi 7 laptopuri de diferite mărci, în valoare totală de 36489,76 lei, din care 7 laptopuri au fost preluate de ..., au fugit cu bunurile sustrase, le-au pus în autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare ... condus de ... în care se afla şi ...  şi împreună s-au deplasat pe raza mun. ..., au comercializat o parte din bunuri la diverse case de amanet şi magazine tip GSM, au împărţit suma de bani obţinută, iar cele 7 telefoane, care au rămas au fost luate de inculpatul ...  şi cele 3 laptopuri de ... pentru a fi vândute şi ulterior să împartă bani cu ceilalţi inculpaţi.

■ ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la furt calificat, prev. de art. 47 rap. la art. 228 alin. (1), art.229 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 14/15.11.2017, i-a determinat pe inculpaţii ..., ... şi ....  să spargă magazinul ... din mun. ... jud. .... şi să sustragă bunuri, a stabilit modul de acţiune pentru a nu fi prinşi şi activităţile infracţionale pe care trebuia să le desfăşoare fiecare participant la săvârşirea acestei infracţiunii de furt şi în intervalul orar 054 – 0110, împreună cu inculpatul ...  i-a transportat pe inculpaţii ..., ..., care şi-au pus pe cap cagule pentru a nu fi recunoscuţi, la magazinul ... din mun. ... jud. ... unde, aceştia au spart un geam din spatele magazinului, pe unde ...  a pătruns în incinta magazinului, iar ... a rămas în afara magazinului pentru a asigura paza şi a prelua din partea cealaltă a geamului spart, bunurile sustrase, de unde ...  a sustras 15 telefoane mobile şi 7 laptopuri de diferite mărci, în valoare totală de 36489,76 lei, din care 7 laptopuri au fost preluate de ..., au fugit cu bunurile sustrase, le-au pus în autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare ... condus de ... în care se afla şi ...  şi împreună s-au deplasat pe raza mun. ..., au comercializat o parte din bunuri la diverse case de amanet şi magazine tip GSM, au împărţit suma de bani obţinută, iar cele 7 telefoane care au rămas, au fost luate de inculpatul ...  şi cele 3 laptopuri de ..., pentru a fi vândute şi ulterior să împartă banii cu ceilalţi inculpaţi.

■ ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 14/15.11.2017, s-a înţeles cu inculpaţii ..., .... şi ...  să spargă magazinul ... din mun. ... jud. ... şi să sustragă bunuri şi în intervalul orar 054 – 0110, împreună cu inculpatul ...  i-a transportat pe inculpaţii ..., ..., care şi-au pus pe cap cagule pentru a nu fi recunoscuţi, la magazinul ... din mun ... jud. ... unde, aceştia au spart un geam din spatele magazinului, pe unde ...  a pătruns în incinta magazinului, iar ... a rămas în afara magazinului pentru a asigura paza şi a prelua din partea cealaltă a geamului spart, bunurile sustrase, de unde ...  a sustras 15 telefoane mobile şi 7 laptopuri de diferite mărci, în valoare totală de 36489,76 lei, din care 7 laptopuri au fost preluate de ..., au fugit cu bunurile sustrase, le-au pus în autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare ... condus de ... în care se afla şi ...  şi împreună s-au deplasat pe raza mun. ..., au comercializat o parte din bunuri la diverse case de amanet şi magazine tip GSM, au împărţit suma de bani obţinută, iar cele 7 telefoane care au rămas, au fost luate de inculpatul ...  şi cele 3 laptopuri de ... pentru a fi vândute, şi ulterior să împartă banii cu ceilalţi inculpaţi.

Prin același Rechizitoriu s-a mai dispus disjungerea și continuarea cercetărilor pentru săvârșirea  infracțiunilor de luare de mită, prev. de art.289 Cod penal și dare de mită, prev. de art. 290 Cod penal față de  ...  și ...

Prin Încheierea de Cameră  Preliminară de la data de 17.04.2018 în baza art. 346 alin. 2 C.p.p  a fost constatată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 389/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, privind pe inculpații:

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 46 alin. (2) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 113 (3) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 (3) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen.,

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art.46 alin (2) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c ) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen.,

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la furt calificat, prev. de art. 47 rap. la art. 228 alin. (1), art.229 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen.,

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen.,  și s-a dispus  începerea judecăţii.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:

1. Modul de sesizare. În noaptea de 14/15.11.2017 lucrătorii Poliției municipiului ... au fost sesizați prin SNUAU 112 de către numitul ..., despre faptul că la magazinul ...  situat în municipiul ..., str. …, nr. ..., jud. ... autori neidentificați au pătruns prin efracție în incinta magazinului, prin forțarea și spargerea unui geam aflat în partea din spate și  au sustras un număr de aproximativ 20 telefoane mobile, precum și 7 laptopuri de diferite mărci, valoarea aproximativă a prejudiciului fiind de 30.000 (treizeci de mii) lei.

Ca situație de fapt, din cercetările efectuate de organul judiciar a rezultat că la data de  14.11.2017 numitul ...  s-a deplasat la locuinţa părinţilor săi din com. ..., sat ..., jud. ... la locuinţa inculpatului ... cu care este consătean şi care i-a spus să meargă la ... să joace la aparate de jocuri de noroc. ...  a fost de acord şi în jurul orei 1930 – 2000 inculpatul ... l-a contactat telefonic pe inculpatul ..., pe care-l cunoştea şi care locuieşte în aceeaşi localitate şi l-a întrebat dacă merge la ... Inculpatul ... a fost de acord şi după aproximativ cinci minute de la încheierea discuţiei telefonice, inculpatul ... a ajuns la domiciliul său cu autovehiculul proprietate a sa marca Audi, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare ... – împreună cu numitul ...  Inculpatul ...  a urcat în maşină şi ... a pus în mişcare autoturismul şi l-a întrebat dacă are vreun plan pentru acea seară.

În drumul către ..., au trecut prin satul ..., com. ... şi în centrul satului, în dreptul parcului din localitate, ... l-a văzut pe drum pe inculpatul ...  care era împreună cu inculpatul ... Inculpatul ... le-a spus celor doi să urce în maşină, însă ... a ezitat iniţial; inculpatul ..., care îl cunoștea mai bine i-a sugerat acestuia să urce în mașină şi în cele din urmă a acceptat şi au plecat la ...

La intrarea în satul ... din comuna ..., jud. ..., dinspre  com. ..., inculpatul ... a văzut magazinul cunoscut sub denumirea „...” şi a afirmat că ar fi bun de spart; i-a întrebat pe ocupanţii maşinii ce părere au dacă s-ar duce toţi să spargă acest magazin. ... a refuzat să participe la orice eveniment în acea seară şi chiar i-a acuzat pe inculpaţi că l-au luat în maşină şi pe el, când ei aveau intenţii infracţionale. Până să ajungă la ..., inculpaţii au avut discuţii contradictorii cu privire la spargerea magazinului „...” şi în cele din urmă au constatat că la acel magazin sunt montate multe camere video şi riscul era prea mare.

Când au ajuns la ..., ... a oprit maşina pentru prima dată în faţa agenţiei de pariuri „...”, de pe str. ... Au coborât toţi cinci din maşină, iar ... însoţit de ...  şi ...  au intrat în agenţia de pariuri şi până când să intre şi inculpaţii ...  şi ..., primii trei au ieşit spunându-le că nu pot rămâne acolo să joace la aparate pentru că le-au cerut celor trei un act de identitate şi nu au avut asupra lor.

Inculpaţii ...  cu ... s-au  îndreptat pe jos către următoarea destinaţie, respectiv „...” tot de pe str. ..., unde ceilalţi trei au ajuns cu maşina  înaintea lor. ... însoţit de ...  şi ...  au intrat în cazino, iar ...  împreună cu ... au mers la un apartament, în spatele acestei locaţii, unde ... au luat suma de 80 lei de la o persoană, pentru ... S-au întors la „...” cu intenţia de a intra acolo, dar nu au apucat întrucât au fost strigaţi din maşină de către ceilalţi trei care deja ieşiseră din cazino. Au plecat toţi cinci la staţia Peco din ... denumită „...”, au coborât şi au intrat toţi în acea locaţie unde s-au aşezat la o masă şi au comandat fiecare câte o băutură. La masă, în timp ce consumau băuturile cumpărate, inculpatul ... le-a spus că „trebuie să găsim ceva de spart” în acea seară şi că îşi începe tura ..., poliţist la Poliţia mun. ..., care îi  va ajuta să nu fie prinşi în timpul spargerii de poliţie, aspect care le-a oferit curaj celorlalţi inculpaţi. După ce au consumat băuturile au urcat toţi în maşină şi s-au plimbat prin oraş cu maşina unde ... a făcut mai multe curse dintr-un capăt al altuia al oraşului, timp în care plănuia cum să procedeze să spargă magazinul din ... La un moment dat au mers la un magazin de la gară de unde inculpatul ... a luat nişte napolitane şi o cafea şi s-au  întors în oraş. Au trecut pe lângă magazinul ... şi atunci ... l-a observat şi a întrebat dacă acesta ar merge spart şi a propus să intre pe uşa din faţă. ... i-a spus că este periculos pentru că este în faţă la poliţie şi că este un geam în spate şi se poate intra pe acolo. ... a spus că este perfect, a întors maşina la giratoriu de la ieşirea din oraş către ... şi au mers cu toţii în spatele magazinului ... să studieze geamul. Au mers pe o străduţă care ducea în spatele magazinului, ... a parcat maşina la o distanţă de aproximativ 5 metri de geamul magazinului ...  şi a coborât cu ...  şi ...  şi au verificat dacă există camere video şi dacă există vreun geam de acces în interior. Au observat faptul că în zonă nu erau camere video şi că există un geam pe unde se putea intra în incinta magazinului ..., fapt pentru care ... a spus că acesta este magazinul pe care urma să-l spargă. Eu am fost de acord cu această propunere, iar ...  a spus că este o variantă mai bună decât celelalte propuse anterior. Au stat aproximativ 2 minute lângă geam şi s-au întors la maşină, iar ... a spus „hai băieţi că-i bine”. ...  a intrat în maşină, le-a spus şi lui ...  şi ... despre hotărârea luată, însă ... nu a fost de acord.

 După ce au plecat cu maşina de pe loc, ... a spus că trebuie să meargă să se uite după camere şi au plecat să verifice pe străduţele pe care trebuia să meargă după ce sustrăgeau bunurile. Au mers de două ori pe aceste străduţe şi de câte ori au ajuns din nou în spatele magazinului, la geamul pe care trebuia să-l spargă, ... a coborât din maşină şi s-a uitat la acesta.

După ce ... a verificat străzile, le-a spus că trebuie să meargă să vorbească cu poliţistul ... să-i ajute, în sensul de a nu se prezenta la locul faptei dacă va fi sesizat. Au plecat cu maşina din spatele magazinului ...  şi au mers pe str. ..., sens de mers ... – ..., unde l-au găsit pe agentul de poliţie ... în faţa ..., unde îl văzuseră anterior şi ... a parcat maşina în spatele autospecialei de poliţie şi a coborât singur să vorbească cu acesta. ... s-a întors după circa două-trei minute în maşină şi  le-a spus că „treaba este bună” a vorbit cu poliţistul ... căruia i-a spus de intenţia de a sparge magazinul ..., iar poliţistul i-a spus că va pleca din acea zonă şi nu va veni la faţa locului dacă porneşte alarma, aceste lucruri urmând să le facă în schimbul unei sume de bani pe care ... urma să i-o dea, „să-i dea dreptul” după ce vindea bunurile sustrase din magazin şi că i-a sugerat să caute maşina firmei de pază care asigură intervenţia la ... în caz de evenimente şi să-i facă pană, să-i spargă cauciucurile. ... le-a spus celorlalţi că trebuie să îl plătim ulterior şi pe agentul de poliţie ...  pentru ajutorul acordat.

Inculpatul ... le-a spus că trebuie să meargă la locuinţa sa, să ia sculele necesare spargerii, precum şi cagule şi mănuşi şi au plecat cu toţii cu maşina către satul ... din com. ..., jud. ... Au ajuns la domiciliul lui ... unde acesta împreună cu ... au intrat în curtea imobilului, unde dintr-o magazie ...  a luat doi saci de rafie, mănuşi, un ciocan, un cuţit şi o şurubelniţă, iar dintr-o bucătărie de vară (anexă a locuinţei) a luat două căciuli pe care le-a transformat în cagule, cu ajutorul cuţitului cu care a găurit cele două căciuli la nivelul ochilor şi după aproximativ 5 minute au revenit la maşină. În timpul cât ... cu ...  au fost plecaţi, ..., care nu a fost de acord de la începutul discuţiilor cu săvârşirea infracţiunilor plănuite, a coborât din maşină şi a plecat acasă. Când au revenit la maşină ... a întrebat unde este ..., şi ...  i-a spus că a plecat, iar ... a replicat că-i era frică. ... a urcat la volanul maşinii şi au plecat către ... Pe drum, ... a vorbit despre planul de acţiune şi cum să procedeze fiecare dintre inculpaţi. Prima dată l-a întrebat pe ... dacă intră în magazin şi acesta a răspuns că nu intră pentru că îi este frică. După ce ... a spus că nu intră, a intervenit ...  şi a spus că intră el. Atunci ... i-a spus inculpatului ... ca el să stea de pază la geam să-l anunţe pe ...  dacă vine cineva.

La intrarea în oraş, ... a spus că înainte de a se deplasa la magazin, trebuie să facă pană la maşina firmei de pază care asigură intervenţia la ... în caz de evenimente. Au mers prin oraş să găsească maşina căreia trebuia să-i facă pană  şi ...  a văzut maşina respectivă într-o parcare. ... a parcat maşina în care se aflau la o distanţă de aproximativ 30 de metri de maşina căreia trebuia să-i facă pană. La îndemnul inculpaţilor ... şi ...  au coborât din maşină ... cu ..., s-au apropiat de maşina firmei de intervenţie şi în timp ce ... asigura paza să nu fie văzuţi de cineva, ...  a  înţepat, cu cuţitul  pe care-l luase de la domiciliul lui ..., cauciucul de la roata de pe stânga faţă, partea şoferului, care s-a spart, după care au urcat în maşină şi au plecat către magazinul ... Pentru a înţepa roata maşinii, ... şi ... au acţionat tot după planul stabilit de ..., întrucât acesta le-a spus că acea maşină cu agenţii de pază este cea care ajunge prima la locul faptei dacă o să spargă magazinul ... 

Au mers în spatele magazinului ...,  pe traseul pe care au plecat prima dată când au verificat locul şi ... a oprit autoturismul în spatele magazinului. ...  a coborât din autoturism cu ... şi au mai verificat o dată perimetrul, după care au urcat din nou în maşină şi au plecat prin oraş. Au trecut prin zona în care se afla maşina firmei de pază al cărei cauciuc îl spărsese ...  mai devreme şi au observat că în zona maşinii nu era nici un agent de pază.

Văzând acest lucru, au plecat din nou cu maşina în spatele magazinului ..., pe acelaşi traseu pe care-l parcurseseră anterior şi au oprit maşina în spatele magazinului. Până să ajungă la magazin, ... le-a spus inculpaţilor ...  şi ... să se ducă la magazin şi să sustragă telefoane mobile, timp în care el şi ...  or să stea de pază în zona cazinoului ..., pentru a-i informa dacă apare vreun agent de pază. ...  nu a vrut să meargă cu inculpaţii ...  şi ... la magazin, dar a fost de acord să stea de pază împreună cu ... Au stabilit ...  să pătrundă în interiorul magazinului, iar ... să stea lângă geam şi să preia bunurile pe care i le aducea  ...

Au mers către ...  şi i-a lăsat pe inculpaţii ...  şi ... în capătul străduţei şi după ce au coborât din maşină ... le-a spus să sune după ce reuşesc să sustragă bunurile. Au luat din spate sacii de rafie, sculele, cagulele şi mănuşile, după care ... şi ...  au plecat cu maşina de acolo. Inculpaţii ...  şi ... au mers la geamul din spatele magazinului şi când au ajuns în apropierea acestuia şi-au pus cagulele pe cap pentru a nu fi recunoscuţi, iar ...  şi-a pus şi mănuşile şi i-a dat şi lui ... o pereche de mănuşi.

...  a mers către geamul magazinului ..., a luat din sacul în care erau sculele o şurubelniţă şi a încercat să forţeze geamul respectiv, însă nu a reuşit să-l deschidă, fapt pentru care l-a chemat şi pe ... să-l ajute şi astfel au reuşit amândoi să-l spargă. În acel moment s-a declanşat şi alarma magazinului, însă inculpaţii ....  şi ... şi-au continuat treaba, în sensul că ... a pătruns în interiorul magazinului, iar ... a rămas lângă geam, aşa cum stabiliseră anterior, cu doi saci de rafie asupra sa, în care urma să  fie puse bunurile sustrase.

... a transportat din magazin la geam de mai multe ori 7 laptopuri pe care i le-a dat inculpatului ... să le bage în sac.

După ce a făcut mai multe drumuri pentru aceste bunuri, ...  i-a cerut lui ... să-i dea unul din saci, pe care l-a luat şi s-a deplasat în partea din faţă a magazinului, de unde a luat mai multe telefoane mobile pe care le-a pus în sac. La un moment dat, în partea din faţă a magazinului au apărut doi agenţi de pază, inculpatul ... l-a anunţat pe inculpatul ..., care şi el a văzut că au venit agenţii de pază, care erau la uşa magazinului, să fugă, însă acesta nu a fugit şi a continuat să pună telefoane mobile în sacul de rafie.

După ce a încărcat aproximativ jumătate din sacul de rafie, s-a deplasat către partea din spate a magazinului, pe unde intrase şi când a ajuns în aproprierea geamului spart, a observat afară, în apropierea geamului un agent de pază. A sărit afară din magazin, având sacul asupra lui şi a fugit pe lângă agentul de pază, iar în urma lui a fugit şi ..., având asupra sa sacul cu bunurile sustrase şi împreună au fugit pe străzile din spatele magazinului. La un moment dat au văzut nişte faruri de maşină şi s-au ascuns într-un gard viu din faţa unor blocuri, timp în care ...  l-a sunat pe ... şi i-a spus acestuia să vină să îi ia cu maşina, menţionându-i locul unde se află. Până să ajungă ... la ei, ...  şi ... au ascuns cei doi saci cu bunuri în boscheţi. După aproximativ două-trei minute, a ajuns şi ... cu maşina lângă ei, au luat cei doi saci din boscheţi, au urcat pe bancheta din spate a autoturismului şi au plecat către comuna ..., sat ... La intrarea în satul ..., ... a virat la dreapta către albia râului ..., unde a oprit maşina, au coborât, au verificat bunurile sustrase şi au aruncat cagulele, şurubelniţa şi telefoanele personale, ale inculpaţilor ...  şi ..., întrucât au crezut că sunt ascultate.

... a spus să meargă la ... să le vândă şi l-a întrebat pe ... dacă are buletinul la el, însă acesta i-a spus că nu-l are. Atunci ... i-a spus lui ...  să meargă acasă să-şi ia buletinul. Au plecat de acolo către sat şi au oprit maşina în centrul satului pentru ca ... să meargă acasă şi să se schimbe de haine. Acesta a intrat în locuinţă, unde se afla tatăl său care dormea şi sora sa ... împreună cu concubinul ei, s-a schimbat de haine şi a plecat înapoi la maşină, însă a luat de acasă şi hainele pe care le avusese pe el în momentul săvârşirii faptei. În timp ce inculpaţii ..., ... şi ...  stăteau pe o stradă în ... să-l aştepte pe ...  a apărut o maşină şi ... a pornit maşina şi a plecat într-un loc mai retras către deal. Inculpaţii ..., ... şi ... s-au  întors pe jos să vadă ce este cu acea maşină, dar nu au reuşit. A revenit şi ...  şi toţi patru au plecat la maşină. Au urcat în maşină şi au mers la sora lui ... căreia, acesta i-a arătat ce a furat şi i-a cerut o sumă de bani, respectiv 50 lei şi 50 Euro şi au plecat toţi patru la ... Au ieşit din ... prin ... şi au plecat către ..., cu scopul de a nu fi descoperiţi pe drum. La un moment dat au rămas fără benzină şi au fost nevoiţi să împingă maşina aproximativ 7 kilometri până au ajuns la o benzinărie la ... şi după ce au alimentat, au plecat către ..., pe la ... Au ajuns la intrarea în ..., în jurul orei 0600, unde au stat toţi în maşină până la ora 0830 sau 0900. După ce s-a trezit ..., care a muncit în ... timp de 3- 4 luni şi a locuit acolo, l-a ghidat pe .... către zona ..., unde ştia că se află mai multe case de amanet la care puteau să vândă bunurile sustrase.

...  care avea o copie a buletinului împreună cu ... au intrat într-o casă de amanet din zona ..., cu 2 telefoane mobile marca Samsung S8 şi S7 din cele sustrase şi au vrut să le vândă însă nu le-a convenit preţul oferit, astfel că au plecat la o altă casă de amanet unde au vândut cele două telefoane mobile menţionate mai sus, pentru suma de 2800 lei. Au plecat de aici  la o altă casă de amanet în apropiere de calea ..., unde a intrat ..., singur şi a vândut un telefon mobil marca Samsung J 7 şi unul Huawei, pentru suma de 1400 lei.

Au plecat de aici către municipiul ..., unde au oprit la două service-uri GSM şi ...  a vândut 4 laptopuri marca Asus, pentru care a încasat în total suma de 3400 lei. De aici au mers la o casă de amanet unde ...  a vândut un telefon mobil marca Huawei P 10 Lite pentru suma de 550 lei.

Au plecat din municipiul ... către casă, iar pe drum au oprit să mănânce la un restaurant în centrul municipiului ..., însă nu le-a plăcut locaţia şi şi-au continuat drumul. Au oprit ulterior la un restaurant amplasat pe raza oraşului ..., la ieşirea către ..., lângă o benzinărie PETROM şi au servit masa. Au plecat din ... către municipiul ... şi au oprit la Carrefour, întrucât ... le-a spus că vrea să joace la aparate. Fiecare dintre inculpaţi a luat câte 150 de lei din suma de bani care se strânsese, iar ..., ... şi .....  au jucat aceşti bani şi i-au pierdut, în timp ce ... a stat cu ei, dar nu a jucat la aparate.

Au plecat de la Carrefour şi au oprit la ieşirea din ..., la Petrom, unde au alimentat de 100 de lei, după care s-au îndreptat către municipiul ... Pe drum, până să ajungă în localitatea ..., undeva la borna kilometrică 190, au oprit la solicitarea lui ..., care le-a spus să ascundă cele trei laptopuri care le rămăseseră şi au lăsat sacul cu cele trei laptopuri, marca Asus, HP şi Lenovo, în vegetaţia de lângă drum. În maşină au mai rămas 6 telefoane mobile marca Samsung A3 – 2 bucăți,  Huawei P9 – o bucată, Asus – o bucată și 2 marca Allview. Şi-au continuat drumul către municipiul ... și au hotărât ca aceste 6 telefoane mobile să rămână la ... până când vor găsi un cumpărător. Când au ajuns pe raza satului ..., l-au lăsat acasă pe ... căruia ..., i-a dat suma de 250 de lei, urmând să-i mai dea o sumă de bani după ce vindeau şi restul bunurilor. Au mers pe raza satului ... şi au oprit în faţa porţii lui ..., unde ... a luat telefoanele din sac şi le-a introdus în buzunarele de la haină, după care i-a dat lui ...  suma de 600 lei şi lui ... suma de 1600 lei, iar la el a rămas suma de 1900 lei, din care în ziua următoare i-a mai dat lui ... suma de 400 sau 450 lei, bani pe care acesta a spus că i-a împrumutat de la sora sa şi care acoperă cheltuielile.

Când a ajuns acasă, ...  a pus într-o plasă cele 6 telefoane mobile şi le-a ascuns în nişte baloţi cu fân, în curtea locuinţei vecinului său ..., fără ca acesta să ştie.

Pe data de 16.11.2017, în jurul orei 1500, ...  a fost contactat telefonic de către ... care i-a spus că a găsit cumpărători pentru telefoanele mobile rămase la el. ... a menţionat că acei cumpărători urmează să reînstrăineze bunurile rămase pe raza judeţului ..., însă ...  i-a spus la telefon că nu este de acord cu această vânzare. După această discuţie, ... s-a prezentat la domiciliul lui ...  împreună cu ...  şi cei doi au reuşit într-un final să-l convingă pe ...  că toate bunurile vor fi vândute în afara ţării. ...  le-a spus că nu mai doreşte nici o sumă de bani din vânzarea acestor bunuri mobile, însă cei doi i-au spus totuşi că îi vor oferi şi lui o parte din bani. Au plecat toţi trei cu maşina din satul ... către satul ..., unde urma să se întâlnească cu persoana interesată de achiziţie, iar în apropierea locuinţei lui ...  s-au întâlnit cu un bărbat de aproximativ 30-35 de ani, care a venit cu o maşină de teren şi a cumpărat toate cele 6 telefoane mobile, fără să plătească pe loc, cu menţiunea că ... şi ...  s-au înţeles cu acest cumpărător la preţul de circa 1000 de euro pentru cele 6 telefoane mobile. Până seara, ...  a fost informat telefonic de către ...  că ... s-a deplasat la locul unde laptopurile au fost ascunse şi nu le-a mai găsit. Tot în aceeaşi seară inculpaţii ..., ... şi ... s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că laptopurile dispăruseră, sacul totuşi fiind în continuare acolo. Până să ajungă la locul respectiv, ... le-a povestit că în aceeaşi dimineaţă, împreună cu sora lui ... au fost cu altă treabă la ..., iar când s-au întors, au observat doi poliţişti staţionaţi în zona unde fuseseră ascunse laptopurile, luând notiţe şi fotografiind locul respectiv. ... a declarat că nu l-a crezut pe ... şi şi-a dat seama că acesta a luat laptopurile fără să le mai spună lor.

Pe 17.11.2017 ... a fost contactat din nou de ... şi ..., care i-au spus că persoana care a cumpărat iniţial bunurile a găsit un terţ cumpărător din ..., interesat să ofere 2500 lei pentru cele 6 telefoane, însă ...  le-a spus că nu este interesat. În aceeaşi zi, după vânzarea telefoanelor mobile, ... şi ...  i-au dus inculpatului ...  la domiciliu suma de 400 lei.

O parte din banii proveniţi din vânzarea bunurilor sustrase, a fost folosită pentru a achita contravaloarea mesei de la ..., pentru alimentarea autoturismului la ... şi ..., precum şi pentru achiziţia a 2 cartele prepaid Vodafone din mun. ...

După 6 zile inculpatul ... a fost sunat de şeful de post de ... să se ducă la poliţie la ... pentru a fi audiat şi pe data de 20.11.2017 s-a prezentat la Poliţia municipiului ... unde i-au comunicat că el este unul dintre autorii care au spart magazinul ... şi atunci şi-a dat seama că l-au descoperit şi a recunoscut faptele aşa cum au fost comise. Iniţial nu a recunoscut faptele în totalitate pentru că a crezut că nu se va afla dar în cele din urmă şi-a dat seama că nu poate să mintă.

Din concluziile raportului de constatare criminalistică nr. ... din 28.11.2017 al IPJ ... – Serviciul Criminalistic a rezultat că urmele papilare în litigiu rămasă în evidenţă şi ilustrată la foto. Nr. 15 în planşa fotografică întocmită în cauză a fost creată de ..., conform fişei dactiloscopice ... pusă la dispoziţie.

Inculpatul ...  a declarat cu prilejul audierii că după prima declaraţie dată de ...  în faţa organului de urmărire penală, după momentul reţinerii acestuia, ... i-a povestit atât lui cât şi lui ...  că a aflat de la şeful postului de poliţie ... – ..., detalii din declaraţia lui ... A susţinut că ... i-a comunicat în discuţiile purtate că poliţistul ... ar fi primit cel puţin 300 de lei de la el sau tatăl acestuia, atât pentru oferirea detaliilor din declaraţia lui ... cât şi pentru a nu divulga implicarea lui ... în această faptă.

A susţinut că lui ... i-a dat suma de 1600 lei întrucât acesta i-a spus că 1000 de lei trebuie să îi dea agentului de poliţie ...  atât ca răsplată, cât şi pentru a le fi ulterior de ajutor. În legătură cu această plată către poliţist, ... nu a participat la această operaţiune, dar ...  i-a relatat că l-a însoţit pe ... când i-a înmânat poliţistului ...  pe raza mun. ... suma de 900 lei. ... i-a spus că în ziua următoare l-a însoţit pe ... la domiciliul poliţistului ...  unde i-a mai dat suma de 50 de euro, pe care poliţistul o solicitase suplimentar primei plăţi de 900 lei.

În cursul urmăririi penale inculpaţii ... şi ..., au colaborat cu organele de urmărire penală şi au recunoscut faptele comise.

Inculpatul ...  a fost cercetat în stare de libertate și nu a fost audiat la urmărirea penală întrucât după descoperirea celorlalți autori a plecat din țară sustrăgându-se de la urmărirea penală.

Inculpatul ..., audiat la urmărirea penală, recunoaște faptele arătând modul  în care a relaționat cu ceilalți participanți.

Audiați în ședința publică din 29 august 2018 inculpații ..., ... au recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în actul de sesizare și pe baza probelor administrate înțelegând să uzeze de procedura judecării simplificate a  cauzei cu consecința aplicării pedepsei în limitele prevăzute de lege.

Prin declarația pe proprie răspundere dată în fața coordonatorului secției consulare, Ambasada României de la Lisabona, în procedura notarială, inculpatul ...  a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată a recunoașterii, reglementată de dispozițiile art. 375 alin. 1 inclusiv C.p.p. Declarația în format autentic a fost depusă de avocatul ales al inculpatului în ședința publică din 13.06.2018.

Inculpatul ...  în declarația dată și la instanță în ședința publică din 29 august 2018 nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de constituire a uni grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, nici modalitatea reținută de acuzare.

Cu privire la infracțiunea de furt a arătat că s-a împăcat cu partea civilă achitând integral prejudiciul situație juridic tranșată prin încheierea contractului de mediere nr. 3/12.06.2018 încheiat cu ...

Referitor la infracțiunea nerecunoscută inculpatul a făcut următoarele precizări:

- Că nu se regăsește în această infracțiune întrucât nu a planificat nicio acțiune;

- Nu  a avut nicio întâlnire cu inculpații anterioare pentru a se pune de acord asupra modului de săvârșire a faptei de furt;

- În concret s-a înțeles numai cu inculpatul ... să fure din magazin, inițiativa de a merge la acest magazin ... fiind numai a lor;

- Faptul că inculpatul ... a cunoscut că urma să spargă magazinul și că a vrut să-i ia de la locul faptei, în mașină aflându-se și inculpatul ...;

- A arătat că niciun moment nu a inițiat sau constituit grupul, nu a adunat și nici sprijinit, hotărârea de a sparge magazinul fiind una spontană și în înțelegere cu ...;

- Că a împărțit banii obținuți din vânzarea bunurilor furate cu ..., ... și ...;

- Că au spart magazinul știind că nu va interveni poliția întrucât inculpatul ... vorbise cu un agent de poliție care i-a asigurat că nu-i deranjează nimeni și care a primit ulterior suma de 1000 lei. De fapt, acest polițist le-a dat și ideea de a sparge pneurile la mașina agentului de pază parcată lângă o cafenea.

În apărare s-au readministrat probele de la urmărirea penală cu excepția martorilor ..., cu privire la care, conform mandatelor de aducere dispuse în cauză a rezultat faptul că aceștia sunt plecați în țară, în Anglia și Spania.

Totodată, s-a solicitat proba cu înscrisuri, reaudierea părților din cauză și a martorului ...

Față de modalitatea și împrejurările comiterii faptelor de către inculpații ..., ..., ... și ..., instanța a primit favorabil solicitarea inculpatului ..., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice, însușită, cu excepția Parchetului și de către ceilalți inculpați.

Tribunalul a apreciat că încadrarea corectă dată faptelor comise de inculpați este cea prevăzută de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b),c) și d) și alin.2 lit.b) Cod penal cu aplicarea art.77 lit. a) Cod penal, fiind legală, temeinică și în acord cu întreg probatoriul administrat în cauză.

Față de modul de derulare a evenimentelor din data de 14 noiembrie 2017 așa cum  reiese din situația de fapt reținută și acuzare (și însușită de instanță), deplasarea inculpatului ... cu autoturismul  marca Audi A6 în ... s-a făcut la inițiativa martorului ... Acesta a arătat că în timp ce mergeau spre ... în ... erau 3 tineri care i-au făcut cu mâna și care au urcat, respectiv ..., ...  și un al treilea poreclit ,,...”. Demersul inițiat de martor viza participarea la jocuri, sens în care au mers prima dată într-o locație numită ,,...” de pe raza orașului ...

Că este așa, a rezultat și din depozițiile  inculpatului ..., posesor al mașinii marca Audi model A6, inculpatul ...  care a fost primul ce a oferit detalii cu privire la cauză ,,pe drum șoferul spunea că vrea să meargă ,,să joace la aparate la cazinou”. În prima declarație dată în calitate de suspect s-au relatat împrejurări esențiale cauzei, sub aspectul luării deciziei de spargere a magazinului ... din ... De fapt asocierea celor patru inculpați a fost una pur ocazională și de conjunctură. ... era în parcul din ... cu inculpatul ... care dorea să meargă la ... pentru a lua niște bani de la un băiat.

Au mers la cazinou împreună cu ..., ...  și un alt băiat ... (martorul ...), situație confirmată și de ceilalți inculpați. La sala de jocuri au rămas numai martorul menționat mai sus, inculpații ... și ..., inculpatul ...  împreună cu inculpatul ...  plecând  din  locație și revenind după scurt timp. Toți  au plecat ulterior într-o locație Stația Peco, unde ... s-a oferit să le facă cinste. Din acest moment acțiunile inculpaților au fost diferite, inculpatul ...  arătând că i-a auzit pe ...  și ... cum vorbeau despre spargerea unui magazin din ... zis ,,...” fără să participe la discuție și ceilalți. Că ulterior, după mai multe plimbări prin oraş trecând prin fața magazinului ... ... ,,l-a observat și a întrebat dacă acesta merge spart” a relevat în opinia instanței o conduită spontană manifestată desigur pe fondul unei intenții frauduloase de sustragere de bunuri. Hotărârea luată inițial numai de două persoane, respectiv inculpații ... și ... (pentru ca ulterior ceilalți să intre în acțiunea propriu-zisă) s-a materializat ,strategic” după ce o persoană din grup a plecat, respectiv martorul ... Etapele descrise de inculpați în depozițiile date au concordat în mare parte și s-au plasat pe varianta de descriere a inculpatului ... S-a reţinut că decizia de a acționa în sensul celor arătate mai sus s-a consolidat în momentul în care inculpatul ... a purtat o discuție cu un  lucrător de poliție, pentru ca după această discuție, inculpații au procedat la spargerea celor două cauciucuri ale mașinii de serviciu ce asigura paza obiectivului  Magazin ...

Chiar dacă inculpații se cunoșteau parțial între ei, participația la  săvârșirea faptei de furt calificat în varianta de agravare prevăzută de art. 229 Cod penal alineatul 1 litera b, c și d, alineatul 32 litera b) Cod penal, a avut un caracter ocazional, situație în care încadrarea corectă este cea prevăzută la art. 77 lit. a) și d) Cod penal. Materialul probator aflat la dosarul cauzei relevă aspecte care nu conduc la reținerea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. 1 Cod penal, respectiv de constituirea unui grup infracțional ,,organizat”.

Potrivit alineatului 6 al articolului 367, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni. Or, așa cum reiese și din depozițiile inculpaților coroborate cu depozițiile de martori, nu a rezultat o coeziune, un consens între aceștia în scopul de a ființa în timp și de a pregăti, organiza și a aduce la îndeplinire săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni.

Instanţa a împărtăşit punctul de vedere exprimat în practica judiciară în sensul că există o  asociație în sensul reglementat de dispozițiile art. 367 Cod penal numai în ipoteza existenței unei discipline interne, a unor reguli de comportare, ierarhie etc. (decizia penală nr. 523/2001 Secția penală a Curții de Apel Ploiești). Nu s-a identificat la inculpații din cauza pendinte un ,,consens neechivoc” privind constituirea unui grup infracțional organizat, consens care privește atât constituirea grupului în sine, cât și scopul acestuia, adică săvârșirea de infracțiuni. Așa cum a prezentat în partea introductivă a considerentelor hotărârii, scopul deplasării la ... inițial a fost diferit în ceea ce îi privește pe inculpați. Unii doreau să meargă pentru a juca la sala de aparate așa zis ,,păcănele”, alții să-și recupereze niște bani de la diferite persoane și să se distreze, pentru ca ulterior să se creeze un context al discuției axate pe spargerea unui magazin sau altul. Unul din  membrii participanți inițial, devenit martor în cauză, chiar a părăsit anturajul în momentul în care s-a pus problema punerii în practică a ideii de a sparge un magazin. Pe de altă parte, nu a fost o continuitate în punerea în aplicare a planului de efracție. Ulterior, s-au gândit că au nevoie de anumite obiecte și s-au asigurat că pot demara ,,acțiunea” după ce vor sparge roțile la mașina firmei de pază. În mod obiectiv din depozițiile și probele administrate nu a rezultat că anterior spargerii magazinului ..., vreunul din inculpați cunoștea detalii privind paza locației.

Activitățile de indisponibilizare a mașinii firmei de pază, conform depozițiilor date de inculpați, s-au desfășurat după ce inculpatul ... a purtat o discuție cu alte persoane în circuitul avut de acesta pe raza orașului ... S-a reţinut că nu au fost indicate roluri prestabilite unii dintre ei chiar ezitând să intre în magazin, asumarea fiind numai în ceea ce privește asigurarea pazei.

Pentru aceste considerente Tribunalul a dispus achitarea inculpaților în ceea ce privește infracțiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) C. pen în condițiile art. 396 alin. 5 C.p.p. cu referire la art. 16 alin. 1 lit. a) C.p.p. 

Faptele desfășurate de inculpați se raliază împrejurărilor reglementate de lege la art. 228 alin. 1, art. 229 Cod penal privind furtul calificat, în sensul că aceștia au fost în număr de patru persoane, au acționat pe timp de noapte folosind cagule confecționate din propriile fesuri și nu achiziționându-le din timp în scop de săvârșire a furtului.

Furtul săvârșit de către o persoană mascată fiind acea persoană care poartă total sau parțial o mască în scopul de a nu fi recunoscută, în această situație fiind și inculpatul care și-a tras pe chip o cagulă dintr-un fes și a pătruns în sediul unui magazin (Tribunalul Argeș decizia penală nr. 428/1998 republicată).

Întrucât pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul ...  a încheiat un contract de mediere cu partea civilă ..., instanța, în temeiul dispozițiilor art. 69 alin.1 din Legea nr. 192/2006 (formă consolidată la 11.12.2018) cu referire la art. 56 alin. 1 l lit. a)  din Legea nr. 192/2006 (formă consolidată la 11.12.2018) și art. 157  alin. 3 Cod penal, a dispus încetarea procesului penal în condițiile art. 396 alin. 6 C.p.p. cu referire la art. 16 alin. 1 lit. g) C.p.p.

În ceea ce îl privește pe inculpatul ...  în drept, s-a reţinut că faptele acestuia descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 46 alin. (2) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art.77 lit.a) Cod penal,  cu aplicarea art. 113 (3) C. pen. (având în vedere că inculpatul era minor la data săvârșirii faptei).

La individualizarea sancţiunii ce a fost stabilită în cauză, instanţa a avut în vedere dispoziţiile speciale privind regimul răspunderii penale a minorilor prevăzut de art. 113 şi următoarele Cod pr.penală, concluziile referatului de evaluare efectuat în cauză, conform dispozițiilor art.116 Cod penal, fiind relevante, propunerile întocmite de specialişti şi nu în ultimul rând interesul societăţii în recuperarea persoanelor tinere care au intrat în conflict cu legea penală.

Astfel, instanţa a apreciat ca fiind potrivită în cauză faţă de inculpatul ...  luarea măsurii prevăzută de art. 113 alin. 2 Cod penal, respectiv măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, prevăzută de art. 120 Cod penal.

În temeiul art. 121 alin. 1 lit. a), d) și e) Cod penal, inculpatul a fost obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară corespunzător vârstei şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune ... la datele fixate de acesta şi să nu se apropie și să nu comunice cu participanții la săvârșirea infracțiunii, respectiv cu ..., ... și ...

S-a dispus ca supravegherea respectării obligaţiilor stabilite să fie coordonată de Serviciul de Probaţiune ...

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 Cod penal privind prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative în cazul în care nu respectă cu rea credinţă condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului ... descrisă anterior întrunește elementele constitutive al infracțiunii de instigare la furt calificat, prev. de art. 47 rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen.

S-a reţinut că fapta inculpatului ... întrunește elementele constitutive ale infracțiunii  de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și  d) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților ... și ..., instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv modalitatea concretă de săvârşire a faptei, gravitatea deosebită a acesteia, lipsa antecedentelor penale pentru inculpatul ... și prezența antecedentelor penale pentru inculpatul ..., precum și atitudinea de recunoaștere a faptelor comise.

De altfel, gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpaților a rezultat şi din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, acestea reflectând atât pericolul ridicat al unor astfel de fapte precum şi interesul de a descuraja comiterea unor acţiuni de acest gen. 

Din aceste considerente instanţa a apreciat că scopul preventiv şi funcţiile coercitiv-educative şi de exemplaritate ale pedepsei, pot fi atinse prin stabilirea unor pedepse cu închisoarea  într-un cuantum care să evidenţieze gravitatea faptei şi circumstanţele concrete în care a fost comisă, dar şi persoana şi conduita inculpaților cu aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei.

Având în vedere vârsta inculpaților şi nivelul de educaţie, aceștia fiind absolvenți de liceu, instanţa a apreciat că există posibilităţi de îndreptare şi fără executarea efectivă a pedepsei cu condiţia monitorizării conduitei pe o perioadă de timp, astfel încât a dispus suspendarea executării sub supraveghere în condiţiile art. 91 Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

Aşa cum s-a menţionat, este necesară în continuare monitorizarea conduitei inculpaților, motiv pentru care aceștia au fost obligați ca pe durata termenului de supraveghere să respecte  măsurile prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d, e din noul Cod penal, toate acestea urmând a fi coordonate şi supravegheate de Serviciul de Probaţiune ...

De asemenea, în temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal  s-a  impus inculpaților obligaţia de a frecventa  un program de reintegrare socială derulat  de către Serviciul de Probaţiune ..., iar în temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere aceștia vor executa câte 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei ..., judeţul ...

Totodată, inculpații au fost atenţionați asupra riscului revocării suspendării executării  pedepsei în cazul nerespectării măsurilor şi obligaţiilor impuse.

S-a revocat măsura arestului la domiciliu dispusă față de inculpații ...  și ...

S-a constatat că inculpatul ...  a fost reținut, arestat de la domiciliu de la data de 20.11.2017 până la  20.12.2017.

S-a constatat că inculpatul ... a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu astfel: 22.11.2017 (reținere), 23.11.2017 - 20.07.2018 (arest preventiv), 20.07.2018 la zi (arest la domiciliu).

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.p.p. şi art.72 alin. 1 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului ... perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu astfel: 07.12.2017 (reținerea), 08.12.2017 - 27.12.2017 (arest la domiciliu), 28.06.2018 - 29.08.2018 (arest preventiv), 29.08.2018 la zi (arest la domiciliu).

În  baza  art. 397 C.p.p.  cu referire la art. 23 Cod penal instanța a luat act de acordul de mediere intervenit între inculpatul ...  și partea civilă ...

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de pretenții civile formulată de partea civilă privind acordarea sumei de 600,42 lei având în vedere că în obligația de despăgubiri, accesoriile de tip TVA calculate la valoarea bunurilor sustrase nu pot fi calculate întrucât ele nu au făcut obiectul unei tranzacții comerciale supuse regimului Codului fiscal. Pe de altă parte, încheierea unui acord de mediere a stins datoriile existente între părțile semnatare.

În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală au fost obligaţi inculpații ..., ...,  ... , iar inculpatul minor ...  în solidar cu partea responsabilă civilmente ..., au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat. 

S-a constatat că inculpații au beneficiat de asistenţă judiciară, respectiv de serviciile unui apărător ales.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu ... pentru inculpatul ...  în cuantum de 360 lei (delegație pentru asistență judiciară din oficiu nr. 999/2018 și pentru apărătorul desemnat din oficiu ... pentru inculpatul ... în cuantum de 360 lei (delegație pentru asistență judiciară din oficiu nr.1001/2018), aferent fazei de judecată a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul ...

În motivele de apel formulate potrivit dispoziţiilor art. 412  Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a formulat următoarele critici:

- sentinţa penală apelată este nelegală, sub aspectul modului cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii (din două infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat şi furt calificat într-o singură infracţiune de furt calificat pentru ca mai apoi să se dispună achitarea pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat);

- sentinţa penală apelată este nelegală şi netemeinică sub aspectul soluţiei de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat în condiţiile în care trei dintre inculpaţi au uzat de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei;

- sentinţa penală apelată este nelegală întrucât, urmare a soluţiei de încetare a procesului penal prin împăcarea părţilor şi încheierea unui acord de mediere, ar fi trebuit obligată şi persoana vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat;

- suplimentar, în faţa instanţei de apel s-a mai susţinut că hotărârea apelată este nelegală sub aspectul termenului de supraveghere stabilit în privinţa inculpatului ... (care este mai mic decât durata pedepsei aplicate).

În motivele de apel formulate potrivit dispoziţiilor art. 412  Cod procedură penală, inculpatul ... a formulat critici de netemeinicie a hotărârii apelate, solicitând reducerea pedepsei aplicate. Acesta a invocat aspecte referitoare la gradul redus de participare la săvârşirea infracţiunii (doar instigator la furt calificat), conduita sinceră în timpul procesului penal. S-a mai solicitat reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal.

În cursul cercetării judecătoreşti în apel părţile au fost citate potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. 1 Cod procedură penală.

Instanţa de apel a procedat la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor art. 420  alin. 4 Cod procedură penală. Acesta şi-a menţinut poziţia de recunoaştere a faptelor manifestată în primul ciclu procesual.

Nu a fost solicitată readministrarea probelor administrate la prima instanță și nici administrarea unor probe noi.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin.  2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea este parţial fondat.

Prin rechizitoriul nr. 389/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, înregistrat sub nr. 407/91/2018, au fost trimiși în judecată inculpații:

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 46 alin. (2) C. pen., rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 113 (3) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 113 (3) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.;

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 46 alin. (2) C. pen., rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c ) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) şi art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen.;

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la furt calificat, prev. de art. 47 Cod penal, rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen.;

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. (1) C. pen., rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen. şi constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 lin. (1) C. pen..

În fapt, în sarcina inculpaţilor ... şi ...  s-a reţinut că în noaptea de 14/15.11.2017, s-au înţeles să spargă magazinul ... din municipiul ..., judeţul ... şi să sustragă bunuri, iar în intervalul orar 054–0110, folosind cagule pentru a nu fi recunoscuţi, s-au deplasat la magazinul menţionat, au spart un geam din spate, pe unde ...  a pătruns în incinta magazinului iar ... a rămas în afară pentru a asigura paza şi a prelua din partea cealaltă a geamului spart, bunurile sustrase. ...  a sustras 15 telefoane mobile şi 7 laptopuri de diferite mărci, în valoare totală de 36.489,76 lei, iar ... a preluat 7 laptopuri. Împreună au fugit cu bunurile sustrase, le-au pus în autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare VN ... condus de ... în care se afla şi ... şi cu toţii s-au deplasat pe raza municipiului ..., au comercializat o parte din bunuri la diverse case de amanet şi magazine tip GSM şi au împărţit suma de bani obţinută. Cele 7 telefoane rămase au fost luate de inculpatul ...,  iar cele 3 laptopuri de ... – acestea urmând a fi ulterior vândute.

În sarcina inculpatului ... s-a reţinut că i-a determinat pe inculpaţii ..., ... şi ... să spargă magazinul ... din municipiul ..., judeţul ... şi să sustragă bunuri, a stabilit modul de acţiune pentru a nu fi prinşi şi activităţile infracţionale pe care trebuia să le desfăşoare fiecare participant la săvârşirea acestei infracţiunii de furt. În intervalul orar 054–0110, împreună cu inculpatul ..., i-a transportat pe inculpaţii ... şi ... cu bunurile sustrase din magazin pe raza municipiului ..., au comercializat o parte din bunuri la diverse case de amanet şi magazine tip GSM, au împărţit suma de bani obţinută, preluând cele 3 laptopuri rămase.

În sarcina inculpatului ... s-a reţinut că s-a înţeles cu inculpaţii ..., ... şi ... să spargă magazinul ... din municipiul ..., judeţul ... şi să sustragă bunuri, iar în intervalul orar 05 –0110, împreună cu inculpatul ..., i-a transportat pe inculpaţii ...  şi ..., cu autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare ... şi împreună s-au deplasat pe raza municipiului ... unde au comercializat o parte din bunuri la diverse case de amanet şi magazine tip GSM, împărţind banii obţinuţi.

Curtea reține că în mod corect şi în deplină concordanță cu materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reținut că inculpaţii au săvârșit infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. în calitate de autori (inculpaţii ... şi ...), complici (inculpatul ...) sau instigatori (inculpatul ...), cu aplicarea art. 77 lit. a) (pentru toţi inculpaţii) şi d) C. pen. (pentru inculpaţii majori).

Prima instanță a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de actele dosarului și, printr-o apreciere obiectivă și convingătoare a întregului material probator administrat, a reținut și a stabilit corect situația de fapt dedusă judecății.

Curtea nu va relua argumentaţia stării de fapt redată în considerentele sentinţei penale apelate, argumentaţie pe care şi-o însuşeşte în totalitate, astfel cum această posibilitate este conferită de practica CEDO (Helle împotriva Finlandei), apreciind că acest lucru nu se impune, neexistând niciun element de noutate în cauză care să fi apărut în faţa instanţei de apel şi care să schimbe aprecierea asupra stării de fapt, recunoscută de altfel de către inculpat.

De altfel, aspectele legate de starea de fapt nu au făcut obiectul criticilor expuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în apelul declarat.

Curtea reţine că în mod judicios instanţa de fond a procedat la judecarea inculpaţilor ..., ... şi ... potrivit procedurii abreviate, prevăzute de art. 375 Cod procedură penală, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 349 alin. 2 şi art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, întrucât înainte de începerea cercetării judecătoreşti aceştia au solicitat (personal sau prin înscris autentic) aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, recunoscând în totalitate săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, probele administrate în faza urmăririi penale fiind suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Inculpatul ... a negat săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, recunoscând însă săvârşirea infracţiunii de furt calificat – pentru care a încheiat şi un acord de mediere prin intermediul căruia s-a împăcat cu persoana vătămată.

Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale şi însușite de inculpaţi (proces-verbal de cercetare la faţa locului; declaraţii de martori; raport de constatare criminalistică; înscrisuri), instanţa de fond a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta de furt calificat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpaţi în sensul art. 396 alin. 2 şi art. 103 alin. 2 teza II Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte criticile concrete formulate de procuror cu privire la nelegalitatea sentinţei penale apelate, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la primele două critici formulate de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în deplin acord cu judecătorul fondului, Curtea apreciază că în cauză nu există infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat.

Pluralitatea constituită a fost incriminată în art. 367 din Codul penal ca infracţiune, în considerarea periculozităţii sale, decurgând din chiar scopul grupării şi anume săvârşirea de infracţiuni. Potrivit art. 367 alin. 6 Cod penal, Prin grup infracțional organizat  se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii unei sau mai multor infracțiuni.

Din această definiție se desprind condițiile necesare pentru a ne afla în prezența unui grup infracțional organizat:

a) Dimensiunea și nivelul de organizare a membrilor grupului – grupul presupune așadar colaborarea a trei sau mai multe persoane care să aibă o anumită organizare în cadrul structurii, să le revină anumite roluri;

b) Stabilitatea grupului – organizația trebuie să aibă o anumită durată în timp îndelungată sau chiar nedefinită – aspect care diferențiază grupul infracțional organizat (pluralitatea constituită) de pluralitatea ocazională. Facultativ, în cadrul grupului, trebuie să existe o diviziune a muncii – fiecare participant să aibă anumite roluri și sarcini;

c) Obiectivele grupului trebuie să fie exclusiv sau preponderent criminale – asocierea trebuie să vizeze săvârșirea de infracțiuni.

Apreciem că în speța de față nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enunțate mai sus.

Legat de prima condiţie enunţată mai sus, reamintim că în jurisprudența sa constantă (decizia penală nr. 21/08.01.2008) Înalta Curte de Casație şi Justiție a stabilit că un astfel de grup presupune existenţa unei structuri organizate, care acționează coordonat, după reguli bine stabilite, inițiată sau constituită de inculpați ori la care aceștia să fi aderat ori pe care să o fi sprijinit și în cadrul căreia fiecare inculpat să aibă un rol prestabilit. Astfel, grupul ce face obiectul prezentei cauze este într-adevăr alcătuit din mai multe persoane – patru mai exact – care au acționat într-un mod oarecum organizat. Se poate distinge şi un lider al grupului - inculpatul ... – căruia i-a aparţinut iniţiativa săvârşirii infracţiunii şi care s-a ocupat de stabilirea unui plan de acţiune. Tot inculpatul ... a procurat instrumentele necesare săvârşirii infracţiunii, asigurându-se că demersul va fi încununat de succes (a exclus posibilitatea intervenţiei firmei de pază, şi-a asigurat complicitatea poliţistului de serviciu). Cu toate acestea, în speţa de faţă nu putem vorbi despre o structură organizată, cu roluri bine stabilite, chiar dacă inculpaţii şi-au întocmit ad-hoc un plan de acţiune, sub îndrumarea unui lider.

Nu este îndeplinită nici condiţia privind stabilitatea grupului. Chiar dacă se cunoşteau anterior, cei patru inculpaţi s-au asociat abia în seara de 14/15.11.2017 pentru a săvârşi infracţiunea de furt – asociere pur ocazională - care nu a avut continuitate şi s-a destructurat imediat după săvârşirea faptei. 

La art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate prin noţiunea de grup infracţional organizat se înţelege grupul aşa cum este definit la art. 367 alin. (6) din Codul penal. În varianta anterioară datei de 01.02.2014, textul era mai detaliat: grup infracţional organizat - grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

În acord cu opinia Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, modalitatea în care a procedat judecătorul fondului este însă defectuoasă şi evident, nelegală. Acesta era obligat să pronunţe o soluţie cu privire la fiecare dintre cele două infracţiuni cu care a fost sesizat prin rechizitoriu, modalitatea de schimbare a încadrării juridice din două fapte, într-una singură nefiind una corectă.

Chiar dacă am accepta această modalitate de soluţionare a laturii penale, nu s-ar mai fi impus ulterior achitarea pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat (care dispăruse din cauză în urma schimbării de încadrare juridică).

Cât priveşte împrejurarea că trei dintre inculpaţi au uzat de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, opinăm că această situaţie nu este incompatibilă cu o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. a) Cod penal întrucât inculpaţii au recunoscut situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare (şi nu încadrarea juridică) precum şi vinovăţia.

Având în vedere că infracţiunea de furt calificat a fost săvârşită de trei sau mai multe persoane împreună, apreciem justificată reţinerea în sarcina inculpaţilor a circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 lit. a) Cod penal. Modalitatea în care această circumstanţă agravantă poate fi adăugată în încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor este schimbarea de încadrare juridică (nu din infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat în furt calificat cu reţinerea circumstanţei agravante cum a procedat prima instanţă, ci din infracţiunea de furt calificat, în infracţiunea de furt calificat cu reţinerea circumstanţei agravante).

Potrivit Codului de procedură penală, un impediment la punerea în mişcare/exercitarea acţiunii penale îl constituie încheierea unui acord de mediere în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Urmare a deciziei CCR nr. 397/2016 încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea nu este, în esenţă, altceva decât o modalitate de realizare a împăcării, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale (şi nu o cauză sui generis care înlătură răspunderea penală, distinctă de împăcare, aşa cum stabilise ÎCCJ prin decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015).

Cu toate acestea, din punctul de vedere al persoanei care suportă cheltuielile de judecată, Codul de procedură penală face totuşi o distincţie. Astfel, art. 275 pct. 2 stabileşte: Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate, în caz de încetare a procesului penal, după cum urmează:

c. partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală;

d. inculpatul şi persoana vătămată, în caz de împăcare.

Or, în acordul de mediere nr. 3/12.06.2018 aflat la dosarul de fond, la punctul 3, inculpatul ...  se angajează să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.

Prin urmare, în mod legal prima instanţă a obligat doar inculpatul ... la plata cheltuielilor de judecată către stat nu şi persoana vătămată ...

Potrivit art. 92 alin. 1 Cod penal Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea însă fi mai mică decât durata pedepsei aplicate.

În cauză, prima instanţă a aplicat inculpatului ... o pedeapsă de 3 ani închisoare dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Fiind mai mic decât durata pedepsei aplicate, acest termen este nelegal stabilit – aspect ce se impune a fi reformat pe calea prezentului apel.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului ..., faţă de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, Curtea consideră că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infrac¬ţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit], iar pe de altă parte persoana inculpatului [e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială].

Deşi îşi are cauza în gravitatea infracţiunii comise, pedeapsa se adresează unui anume inculpat, pe care este menită să-l reeduce şi a cărui readaptare socială diferă de a celorlalţi inculpaţi, orice deosebire sub aspectul posibilităţii de îndreptare şi reeducare a inculpaţilor răsfrângându-se şi asupra sancţiunii ce trebuie stabilită în raport cu gradul de pericol social al faptei comise.

În procesul de individualizare a pedepselor, Curtea consideră că trebuie avută în vedere atât prevenția specială, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenţia generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unora astfel de infracțiuni, precum şi prin retribuție (expresie a indignării societăţii în ansamblu faţă de aceste infracţiuni şi a poziţiei statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea apreciază că a fost just individualizat în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal, instanţa ţinând seama de circumstanțele personale ale acestuia, dar și circumstanțele reale ale săvârșirii faptei (inculpatul a fost în realitate liderul grupului, el ocupându-se de organizarea furtului), apreciindu-se că reinserţia socială se poate realiza doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

La stabilirea pedepsei, cu siguranţă prima instanţă a avut în vedere şi antecedenţa penală (deloc de neglijat) a inculpatului.

Prin urmare, nu se impune reducerea pedepsei la limita minimă prevăzută de textul de lege şi cu atât mai mult sub această limită, ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 76 alin.1 Cod penal. În acest sens, se constată că la dosarul cauzei nu există împrejurări cărora instanţa să le atribuie caracterul unor circumstanţe atenuante, iar atitudinea sinceră a inculpatului a fost deja valorificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Pentru toate considerentele expuse, nefiind constatate alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei apelate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva sentinţei penale nr. 160/12.12.2018 a Tribunalului Vrancea pe care o va desfiinţa în parte, în ceea ce priveşte latura penală şi, în rejudecare:

Va înlătura dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) Cod penal, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) art. 229 alin (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea și art. 77 lit. a) Cod penal.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, din infracţiunea de  furt calificat prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c ) şi d) şi alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. d) Cod penal (în cazul inculpaţilor majori), în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin (1) lit. b), c ) şi d) şi alin. (2) lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) (în cazul tuturor inculpaţilor) şi d) (în cazul inculpaţilor majori) Cod penal.

Va majora termenul de supraveghere stabilit pentru inculpatul ... de la 2 ani, la 3 ani.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b) Cod procedură penală, apelul declarat de inculpatul ... va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apelul Parchetului, vor rămâne în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat apelantul-inculpat ... la plata cheltuielilor judiciare către stat.