Respingerea unei cereri de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a pârâtului

DREPT PROCESUAL CIVIL

Respingerea unei cereri de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a pârâtului

- art. 32, art. 40, art. 56 alin. 1, art. 77 alin. 3, art. 78 alin. 2, art. 412 alin. 1 Cod procedură civilă

Deoarece s-a dovedit faptul că pârâtul era decedat la data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, lipsit de capacitatea de folosință, în mod corect au reținut instanțele de fond că operează excepția lipsei capacității de folosință a acestuia, nefiind incidente situațiile în care judecătorul se impunea a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia nr. 139 din 18 iunie 2020

Prin Sentința civilă nr. (...)/16.04.2019 pronunțată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...)/2016 s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului, invocată de instanță din oficiu, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (R), în contradictoriu cu pârâtul (P), ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată la data de 20.12.2016, în contradictoriu cu pârâtul (P).

Pârâtul a decedat la data de 19.06.2008, conform certificatului de deces seria ME nr. (...).

Referitor la excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului, instanța a reținut următoarele:

Art. 56 Cod de procedură civilă prevede că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

Art. 7 din Decretul nr. 31/1954 prevede: Capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează cu moartea acesteia.

Constatând că prin deces pârâtul a pierdut capacitatea de folosință, iar conform art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă nu poate sta în judecată, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului și a respins cererea de chemare în judecată promovată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta (R), solicitând admiterea cererii de apel, anularea în tot a sentinței apelate, întrucât în mod greșit instanța a soluționat excepția lipsei capacității de folosință invocată din oficiu, și în consecință s-a dispus respingerea excepției lipsei capacității de folosință și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața primei instanțe.

Prin Decizia civilă nr. (...)/A din 10.10.2019, Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta (R), cu domiciliul în (...) (...) și domiciliu procesual ales la Cabinet de avocat (...) - (...), (...), în contradictoriu cu intimatul (P), cu ultimul domiciliu în (...), Ungaria, împotriva Sentinței civile nr. (...)/16.04.2019 pronunțată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...)/2016, pe care a păstrat-o în întregime.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Apelanta (R) a criticat hotărârea primei instanțe care a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință întrucât pârâtul era decedat la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Tribunalul a apreciat ca nefiind întemeiată critica apelantului, având în vedere considerentele expuse.

Potrivit art. 194 lit. a) Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă numele și adresa părților. De asemenea, potrivit art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.

S-a reținut de tribunal că, atunci când persoana chemată în judecată era decedată la data introducerii acțiunii, adică și-a pierdut capacitatea de folosință, mijlocul procesual de prevăzut de lege îl reprezintă invocarea excepției lipsei capacității de folosință, care poate avea loc în orice stare a procesului, față de dispozițiile art. 56 alin. 3 Cod procedură civilă.

Contrar susținerilor apelantului, s-a apreciat că, în situația în care se constată că pârâtul este decedat la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța nu are obligația de a-i pune în vedere să indice moștenitorii, nefiind incidente dispozițiile art. 412 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Aceste din urmă dispoziții sunt neechivoce în sensul că introducerea în cauză a moștenitorilor poate avea loc atunci când una dintre părți decedează pe parcursul judecății, scopul urmărit fiind acela de a împiedica suspendarea de drept a judecării cauzei. S-a apreciat că interpretarea dată de apelant acestor dispoziții este complet eronată și lipsește de substanță și de finalitate norma înscrisă în art. 56 alin. 3 Cod procedură civilă.

S-a reținut că nu este incidentă situația în care pârâtul să fi decedat pe parcursul judecății pentru ca reclamantului să îi fie recunoscut dreptul de a cere introducerea în cauză a moștenitorilor, motiv pentru care tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Este obligația reclamantului să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege, cum prevăd de altfel și dispozițiile art. 10 alin. 1 Cod procedură civilă, conduita acestuia de a chema în judecată o persoană decedată fiind sancționată de lege cu respingerea cererii tocmai pentru acest motiv.

Întrucât cererea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a pârâtului, reclamantul are deschisă calea unei noi acțiuni formulată în contradictoriu cu moștenitorii acestuia, care sunt succesorii în drepturi și obligații ai pârâtului.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta (R), în contradictoriu cu intimatul (P), împotriva Sentinței civile nr. (...)/16.04.2019 pronunțată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...)/2016, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu 467 lei, a declarat recurs apelanta reclamantă (R), solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei, admiterea apelului, anularea sentinței, respingerea excepției lipsei capacității de folosință, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin motivele de recurs s-a invocat că ambele instanțe nu i-au pus în vedere să indice moștenitorii pârâtului decedat, fiind astfel înfrânte două principii importante, cel al disponibilității, care dă libertate părților privitor la determinarea limitelor cererii de chemare în judecată sau a cadrului procesual, fiind decidentul principal, și al rolului activ al instanței în aflarea adevărului.

Aceste aspecte sunt conturate și de Decizia Secției Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2952/2007 în care s-a precizat că, unul din principiile fundamentale ale procesului civil este cel al disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect și la părți.

O excepție de la principiul disponibilității este reglementată de art. 22 alin. 3 Cod procedură civilă, care permite instanței ca din oficiu să introducă în cauză alte persoane, potrivit procedurii prevăzute de art. 77 - 78 Cod procedură civilă, persoanele astfel introduse vor avea dreptul să renunțe la judecată, la dreptul pretins, să achieseze la pretențiile reclamantului, să încheie o tranzacție.

Ea nu ar fi fost în măsură să identifice dacă pârâtul ar fi fost decedat sau nu, decât cu ocazia deschiderii unui litigiu, pentru că nicio autoritate publică nu răspunde solicitării avocatului cu privire la comunicarea decesului unei persoane, decât dacă dovedește existența unui litigiu pe rolul instanțelor judecătorești.

Ar însemna, în interpretarea instanțelor, ca de fiecare dată când se dovedește că pârâtul a fost decedat la momentul introducerii acțiunii, reclamantul să nu aibă decât opțiunea de a intenta un alt proces împotriva moștenitorilor, plătind taxă judiciară de timbru de două ori, pentru aceiași pretenție, interpretare contrară principiului procesului echitabil ce impune reclamantului o obligație mult prea onerativă față de scopul legii.

Instanța de fond avea obligația de a-i pune în vedere să indice moștenitorii pârâtului, sub sancțiunea suspendării cauzei, conform art. 412 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

S-au invocat în drept prevederile art. 488 pct. 5 și 8 Cod procedură civilă.

Deși legal citată, partea intimată nu și-a comunicat poziția față de calea de atac declarată în cauză.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, Curtea a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, filele 5-6 dosar de fond, înregistrată la Judecătoria (...) în data de 20.12.2016, reclamanta (R) a chemat în judecată, în calitate de pârât pe (P), succesor legal al defuncților (D1) și (D2), născută (...), solicitând a se constata că antecesorii săi, (A1) născută (...) și soțul acesteia (A2), au dobândit cu titlu de bun comun dreptul de proprietate prin cumpărare de la proprietarii tabulari (D1) și (D2), născută (...), asupra imobilului reprezentând grădină cu nr. top. (...)/2 înscris în CF nr. (...) (...), în suprafață de 647 mp, teren intravilan, a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, a se dispune înscrierea acestuia în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorilor săi, (A1) și (A2).

Cu ocazia soluționării acțiunii de către instanța de fond, la fila 69 reclamantul a depus la dosar copia certificatului de moștenitor nr. (...)/17.07.2003, emis de BNP (...) din care reiese faptul că, (D1) a decedat la data de 16.10.1967 iar (...) la data de 02.11.1968, că intimatul pârât (P) are calitatea de nepot de fiică, că a acceptat succesiunea la data de 17.07.2003.

S-a mai constatat faptul că, potrivit copiei certificatului de deces, seria D.10, nr. (...), eliberat la data de 24.08.2017 de Consiliul Local al Municipiului (...), fila 71 dosar de fond, reclamanta a decedat la data de 24.08.2017, recurenta, potrivit copiei certificatului de naștere, seria N.B nr. (...), având calitatea de fiică a acesteia, a fost introdusă în cauză în calitate de succesoare a acesteia.

Potrivit copiei certificatului de deces, seria ME nr. (...), eliberat de Republica Ungară la data de 12.03.2018, fila 153 dosar de fond, pârâtul (P) a decedat la data de 19 iunie 2008, în localitatea Debrecen, deci cu mult timp anterior introducerii prezentului litigiu, ce a fost înregistrat, potrivit celor arătate mai sus în data de 20.12.2016.

Art. 32 alin. 1, litera a) Cod procedură civilă prevede faptul că, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală în condițiile legii, dispoziții care, potrivit alin. 2, se aplică în mod corespunzător, și în cazul apărărilor, deci implicit și celor chemați în judecată, pârâților. Conform art. 40 alin. 1, teza I, Cod procedură civilă, cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau după caz anulabile.

Potrivit art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a pricinii, atât în primă instanță cât și în apel, iar în recurs, potrivit art. 488 alin. 2 Cod procedură civilă, doar dacă motivele prevăzute la aliniatul 1 nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis a se pronunța asupra lor.

Din cele expuse mai sus Curtea a reținut faptul că la data la care a fost înregistrată acțiunea dedusă judecății, intimatul era decedat, deces intervenit în 19 iunie 2008, deci, acțiunea a fost astfel formulată împotriva unei persoane decedate, fără capacitate de folosință, situație în care, în mod corect instanțele de fond au reținut că operează excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului.

Într-adevăr, potrivit art. 412 alin. 1 Cod procedură civilă, judecata cauzelor se suspendă de drept urmare a decesului uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora, or, aceste aspecte vizează doar situația în care decesul a intervenit ulterior înregistrării unui litigiu și nu anterior, cum s-a întâmplat în speța dedusă judecății, astfel că, nu se impunea a se pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a moștenitorilor defunctului pârât.

Ca urmare, nu se poate reține că prin soluția adoptată s-ar fi adus atingere principiilor disponibilității părților, a rolului activ al instanței de judecată în aflarea adevărului, prevederile art. 22 alin. 3 Cod procedură civilă se referă la posibilitatea ca judecătorul să introducă în cauză alte persoane doar în condițiile legii, condiții care, raportat la intervenirea decesului pârâtului anterior promovării litigiului, nu erau îndeplinite în cauză.

Art. 77 alin. 3 Cod procedură civilă se referă la posibilitatea înlocuirii pârâtului cu acela care, arătat ca titular al dreptului, a recunoscut susținerile pârâtului, or, această situație nu era incidentă în cauză, raportat la considerentele expuse.

Potrivit art. 78 aliniat 2 Cod procedură civilă, judecătorul, atunci când raportul juridic dedus judecății o impune, va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Această situație se poate ivi însă atunci când există persoane care ar putea fi prejudiciate prin hotărârea ce urmează a se da sau care ar putea aduce lămuriri în cauză, or, raportat la cele expuse, aceste situații nu sunt incidente în cauză, apărările formulate fiind neavenite.

Avea recurenta, antecesoarea acesteia, nu doar dreptul ci și obligația, ca anterior promovării acțiunii să facă verificările necesare raportat la situația pârâtului chemat în judecată, așa cum de altfel a procedat prin verificarea celei a antecesorilor acestuia, obligație derivată din cuprinsul dispozițiilor art. 56 alin. 1, art. 194 alin. 1, lit. a) Cod procedură civilă, or, neprocedând astfel și dovedindu-se că la data înregistrării acesteia pârâtul era decedat, lipsit de capacitatea sa de folosință, excepția în acest sens a fost corect reținută de ambele instanțe, fără ca astfel să fie încălcat dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 din Codul de procedură civilă și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Raportat la toate considerentele expuse, Curtea a apreciat că nu subzistă motive de casare în sensul art. 488 Cod procedură civilă, astfel că, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul și a menținut în întregime decizia recurată, ca fiind legală și temeinică.

Domenii speta

Spete similare