Prin decizia civila nr. 561/2011 Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.
Pentru a determina daca mentinerea masurii plasamentului prin raportare la cererea de reintegrare în familia largita este necesara, Curtea a avut în vedere interesul superior al copilului, care presupune garantarea pentru acesta, a unei evolutii într-un mediu stabil si sanatos.
Astfel, când a trecut o perioada considerabila de la momentul în care s-a luat masura plasamentului, interesul copilului de a nu i se mai schimba de facto situatia familiala, poate sa prevaleze fata de interesul parintilor (în speta al familiei largite), acela de a-si vedea familia reunita.
În cauza de fata se constata ca este în interesul minorului sa ramâna la familia în care a crescut de la vârsta de 6 luni, acesta având nevoie de stabilitate si continuitate în îngrijirea, cresterea si educarea lui, masura considerata oportuna si datorita vârstei copilului si evolutiei pozitive a acestuia fata de pârâta si membrii familiei acesteia, avându-se în vedere si faptul ca s-a pastrat legatura cu familia largita, aspect de care recurentul reclamant poate beneficia în continuare în conditiile stabilite de lege si institutiile abilitate.
Judecătoria Calafat
Sentinţa civilă Nr. 1104
Judecătoria Băilești
Reîncredinţare minor- admisă
Judecătoria Sectorul 1 București
Suplinirea consimţământului celuilalt părinte pentru deplasarea copilului în străinătate
Tribunalul Iași
Mentinerea legaturilor personale cu minorul aflat în plasament în regim de asistenta maternala. Interesul superior al copilului
Judecătoria Târgu-Cărbunești
Divorţ cu minori