Nesoluţionarea recursului în termenul prevăzut de art. 9 al. 8 C.pr. pen. Consecinţe

Nesoluţionarea recursului în termenul prevăzut de art. 9 al. 8 C.pr. pen. Consecinţe.

C.proc.pen., art. 159, al.8, art. 140, al.1, lit a)

În situaţia în care recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului nu este soluţionat în termenul prevăzut de art. 159, al.8 teza a - II – a C. pr. pen., respectiv înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, măsura arestării preventive a inculpatului încetează de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 140 alin.1 lit. a) C. pr. pen.

Prin încheierea penală nr. 32/C/08.07.2009 pronunţată în dosarul nr. …, Tribunalul Mureş a dispus: în temeiul art. 155 şi urm. Cod procedură penală, admiterea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi a prelungit durata măsurii arestării preventive a inculpatului P. J. pe o durată de 30 de zile, începând cu 11.07.2009 până la data de 09.08.2009.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş sub dosar nr. …, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a solicitat prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului P. J., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 iulie 2009, până la data de 9 august 2009.

In motivarea cererii, s-a susţinut că există în continuare temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului şi prelungirea duratei arestării este necesară pentru completarea probaţiunii.

Analizând sesizarea prin prisma materialului dosarului de urmărire penală nr. … al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpatului, tribunalul a considerat că propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este întemeiată pentru următoarele considerente:

Faţă de inculpatul P. J., judecătorul delegat de la Tribunalul Mureş a dispus, cu asigurarea strictă a legalităţii, arestarea preventivă prin încheierea penală nr. 2l/C/13 mai 2009, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 13 mai 2009, până la data de 10 iunie 2009, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i C pen. Ca temei de drept al arestării preventive a fost analizat cel prevăzut de art. 148, lit. f C pr. pen.

Verificând propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, cu care tribunalul s-a  investit, a apreciat că, atât temeiurile de fapt, cât şi temeiurile de drept ale privării acuzatului de libertate sunt actuale.

Probele instrumentate până la acest moment procesual confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis tentativa la infracţiunea de omor calificat faţă de care poartă acuza. In acest sens, s-a reţinut că, anterior faptei, inculpatul nu avea locuinţă şi stătea împreună cu alte persoane, adăpostindu-se într-o baracă situată în cart.7 Noiembrie din Tg.Mureş. In seara de 11.05.2009, în spaţiul sus-indicat se afla inculpatul, împreună cu numiţii P. T., P. J. sen., F. J., G. zis „C.", o femeie pe nume Z. şi victima V. L.. In timp ce consumau băuturi alcoolice (spirt sanitar), la o masă aflată lângă baracă, a izbucnit o ceartă între inculpat şi victimă, cel dintâi ridicându-se la un moment dat de la masă şi îndreptându-se spre un tomberon. A revenit la scurt timp, ţinând la spate un par de lemn, iar în momentul în care a ajuns lângă masă, a început să lovească cu acel par victima V. L., aceasta stând pe un scaun cu spatele spre inculpat. P. J. a aplicat cca. 3-4 lovituri cu parul în zona capului victimei, aceasta căzând şi inculpatul aplicându-i şi alte lovituri peste corp. Celelalte persoane aflate la masă nu au apucat să reacţioneze, inculpatul încetându-şi agresiunea în momentul în care o femeie – T. L. - a ieşit la un geam al blocului din apropiere, strigând către inculpat să nu mai lovească victima, pentru că va chema poliţia. După acest moment, inculpatul a fugit de la faţa locului, luând cu el parul. A fost anunţat SMURD-ul, iar victima a fost transportată la spital, în stare gravă.

La data de 12 mai 2009 V. L. a fost examinat medico-legal, stabilindu-se că prezenta următorul diagnostic: politraumatism prin heteroagresiune; TCC cu fractură temporală stg., cu denivelare minimă; hemoragie subarahnoidiană temporală stg. minimă şi hemoperitoneu masiv; otoragie stg.; pareză facială periferică stg., ruptură de splină şi hemiperitoneu; plagă contuză retroauriculară stg., echimoze şi hematoame multiple. Leziunile descrise s-au putut produce prin mecanismul de loviri directe repetate cu corp dur contondent, precizându-se că pentru vindecare necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale. Pierderea post-traumatică a splinei reprezintă infirmitate permanentă fizică şi pierdere de organ. Medicul legist a arătat că în urma leziunilor traumatice suferite viaţa victimei a fost pusă în primejdie direct şi imediat, salvarea ei datorându-se intervenţiei chirurgicale efectuate în regim de urgenţă.

Actele premergătoare şi probele instrumentate până în prezent în cursul urmăririi penale susţin teza după care, prin actele de agresiune exercitate, inculpatul a urmărit suprimarea vieţii victimei. S-a avut în vedere atât obiectul folosit la agresiune (un par cu dimensiuni relativ mari), dar mai ales zonele vizate şi lezate. Martorii descriu cel puţin 3-4 lovituri aplicate cu putere asupra capului victimei, dar şi alte lovituri în zona abdominală. Forţa loviturilor se deduce şi din leziunile cauzate, respectiv fractura temporală, dar şi ruptura de splină şi hemoperitoneu. Relevant este faptul că inculpatul şi-a încetat agresiunea abia atunci când martora T. L. a strigat de la geam că va chema poliţia.

Elementele de mai sus fundamentează bănuiala legitimă după care inculpatul a comis infracţiunea pentru care poartă acuza, cu sublinierea că probele care fundamentează temeiurile de fapt ale unei privări de libertate nu trebuie să fie echivalente celor care ar putea sta la baza unei hotărâri asupra fondului pricinii.

Motivul arestării preventive consacrat de art. 148 lit. f Cod procedură penală este incident la speţă, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat sub forma tentativei fiind închisoare de la 15 la 25 de ani, în limite înjumătăţite, iar pericolul concret pentru ordinea publică, în această fază a procesului penal, actual şi cert, se deduce din comportamentul agresiv al inculpatului, concretizat în împrejurările comiterii activităţii infracţionale, modul de acţiune şi persoana acuzatului care este suspectat de comiterea unei alte fapte cu violenţă şi care, în împrejurările cauzei, pe fondul unei simple discuţii în contradictoriu, s-a depărtat puţin de victimă, înarmându-se cu un par şi a atacat-o pe aceasta din spate, lipsind-o de posibilitatea de a se apăra, loviturile fiind date cu o violenţă extremă, ţinta principală fiind capul victimei.

În ce priveşte apărările inculpatului, s-a reţinut că într-adevăr inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie, dar art. 143 Cod procedură penală nu cere pentru arestarea preventivă proba certă a vinovăţiei, ci existenţa unor probe şi indicii în acest sens. Inculpatul a recunoscut în parte fapta, în sensul că a recunoscut un act de lovire în materialitatea lui, dar pretinde că a lovit fiindcă victima 1-a atacat cu un briceag. Susţinerile sale în apărare sunt contrazise de constatările medico-legale, care se referă la un număr ridicat de lovituri, în diverse zone ale corpului, inclusiv în zona craniului, având aptitudinea de a ucide, şi de declaraţiile martorilor, care arată că inculpatul nu a lovit pentru a se apăra, ci s-a ridicat de la masă după ce s-a certat cu victima, apoi, după puţine minute, s-a întors şi 1-a atacat prin surprindere.

In ce priveşte pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acceptă, în hotărârea Calmanovici contra României, că pericolul tulburărilor aduse ordinii publice poate fi luat în calcul potrivit art. 5 din convenţie, în circumstanţe excepţionale şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, deşi nu poate fi considerat relevant şi suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deţinutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică. Drept criterii şi elemente de luat în calcul la examinarea existenţei «pericolului pentru ordinea publică», s-au definit reacţia publică declanşată în urma faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată de menţinerea sau punerea în libertate a acuzatului precum şi profilul personal al acestuia din urmă. In speţă, inculpatul, recidivist, cercetat în alte două dosare penale, inclusiv pentru tâlhărie, este acuzat că în urmă cu două luni 1-a atacat cu o bâtă pe numitul V. L., în urma unei simple certe, cu intenţia de a ucide, cauzându-i o fractură cu sângerare abundentă în zona tâmplei, pareză facială, o infirmitate permanentă, viaţa victimei fiind salvată în urma intervenţiei chirurgicale de urgenţă. Astfel, s-a constatat că sunt îndeplinite criteriile enunţate de jurisprudenţa amintită pentru arestarea inculpatului.

Împotriva acestei încheieri în termenul legal a declarat recurs inculpatul P. J., recursul fiind înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureş, la data de 14.07.2009.

Examinând recursul declarat instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 159 alin.8 Cod procedură penală: ”încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau inculpat în termen de 24 de ore de la pronunţare … recursul se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate”.

Prin decizia nr. 25/02.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – s-a decis că „recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea măsurii arestării preventive va fi soluţionat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate”.

Deciziile date în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele de judecată, în conformitate cu disp. art.4142  alin.3 Cod procedură penală.

Prin urmare, în cazul nerespectării disp.art.159 alin.8 teza a-II-a Cod procedură penală devin incidente disp. art.140 alin.1 lit.a Cod procedură penală potrivit cărora măsura arestării preventive încetează de drept la expirarea duratei arestării dispusă anterior.

În vederea garantării dreptului fundamental la libertate şi la siguranţa persoanei se impune să se considere că, într-o astfel de materie, nerespectarea cerinţelor vizând termenul prev.de art.159 alin.8 teza a-II-a Cod procedură penală, constituie o încălcare a normelor procedurale ce asigură justa soluţionare a cauzei de natura celor la care se face referire în art.197 alin.4 teza finală Cod procedură penală, astfel că aceasta nu se poate îndrepta decât prin încetarea de drept a măsurii arestării preventive ca efect al nerespectării termenului imperativ privind soluţionarea recursului înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate. 

În speţă, având în vedere că durata arestării preventive dispuse anterior încheierii din data de 08.07.2009, expira la data de 11.07.2009 iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Mureş la data de 13.07.2009 şi soluţionat de către Curtea de Apel Tg.Mureş abia la data de 15.07.2009 urmează ca instanţa de recurs, în baza argumentelor arătate, să constate că măsura arestului preventiv a inculpatului a încetat de drept, celelalte motive de recurs apreciindu-se ca fiind inutil a fi cercetate, ţinând cont de  soluţia adoptată.

În consecinţă, în temeiul art. 38515  pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Curtea a admis recursul inculpatului P.J., a casat integral încheierea atacată şi a constatat că măsura arestării preventive a inculpatul a încetat de drept, dispunând punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza  art. 192 pct. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare