Deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. Elemente constitutive

Deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. Elemente constitutive.

Legea nr. 143/2000, art. 4

În cazul în care nu se demonstrează printr-o constatare medico-legală sau expertiză de specialitate că inculpaţii sunt consumatori dependenţi de droguri şi nici a faptului că au deţinut drogurile în vederea consumului propriu, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prevăzute de art. 4, alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Faptul că inculpaţii au refuzat să se supună recoltării probelor biologice nu înseamnă că aceştia au recunoscut în mod tacit că sunt consumatori de droguri, mai ales că inculpaţii nu au declarat niciodată că sunt consumatori de asemenea substanţe.

Prin sentinţa penală nr.44 din 16.02.2009  Tribunalul Mureş, în conformitate cu art. 345 alin. l şi 3 Cod procedură penală raportat la art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul P.O., de sub acuza comiterii infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu, fără drept, prev. de an. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În temeiul art. 345 alin. l şi 3 Cod procedură penală raportat la art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală l-a achitat pe inculpatul C. R. H., de sub acuza comiterii infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

 Conform art. 118 alin. l lit. f  Cod penal, a dispus măsura de siguranţă a confiscări speciale a 5,5 grame Canabis, aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia de Evidenţă Operativă şi Cazier Judiciar, Bucureşti.

Potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş, întocmit la data de 14 august 2007, între altele, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost trimişi în judecată inculpaţii P. O. I. şi C. R. H., pentru săvârşirea de către fiecare dintre ei a infracţiunii de deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, prev. de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În motivarea actului de sesizare a instanţei, s-a arătat că, în perioada octombrie 2004-18 mai 2007, cei doi inculpaţi, la diferite intervale de timp, şi-au procurat şi deţinut diferite cantităţi de droguri de risc (Cannabis şi rezină de Cannabis) în vederea consumului propriu fără drept, fapt care a fost atestat şi de găsirea la locuinţa lor a cantităţii de 8,8 grame droguri (8,4 grame Cannabis şi 0,4 grame rezină de Cannabis) cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 18 mai 2007.

Examinând materialul probator şi dovezile procedurale existente la dosar, instanţa de fond a constatat că, în fapt,  inculpaţii P. O. l. şi C.R. H. sunt fraţi uterini, ei locuind împreună cu mama lor, C. R.-R., în imobilul apartament situat în Tg.-Mureş, întrucât, aşa cum rezultă din procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare (filele 29-30 ale dosarului de urmărire penală), primii doi erau bănuiţi de săvârşirea unor acte ilicite de trafic de droguri, deţinere de droguri în vederea consumului propriu şi de evaziune fiscală, potrivit înscrisurilor aflate la filele 58-65,69-70 ale dosarului de urmărire penală nr. …, la data de 18 mai 2007, în baza autorizaţiei de percheziţie nr. 19/17 mai 2008 eliberată de judecătorul de la Tribunalul Mureş în considerarea încheierii penale nr. 21/17 mai 2007 emise în dosarul nr. … al Tribunalului Mureş, s-a efectuat o percheziţie domiciliară în imobilul locuit de cei trei.

În urma acestei percheziţii domiciliare, la locuinţa indicată, printre altele, au fost găsite într-o geantă de voiaj de culoare maron, aflată pe balcon: o pungă din material plastic transparent conţinând fragmente vegetale de culoare verde-oliv şi o folie de staniol împachetată care conţinea în interior fragmente vegetale de culoare verde-oliv, iar, în locul destinat pentru depozitarea compact discurilor din masa de birou aflată într-una din camere, o folie din staniol conţinând o substanţă brună de formă sferică, având diametrul de aproximativ un centimetru. Cele trei probe au fost ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.I. nr. 23282, fiind ridicate şi apoi supuse examinării tehnico-ştiinţifice.

In consecinţa examinării specifice, în cele trei probe ridicate s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis, Cannabisul făcând parte din Tabelul Anexă III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În drept, potrivit art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000, "Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă." Studiul conţinutului constitutiv al infracţiunii deduse judecăţii, prin prisma particularităţilor speţei, nu ridică probleme sub aspectul subiecţilor infracţiunii şi al obiectului juridic şi material.

Pentru realizarea elementului material al laturii obiective, între altele, este necesară întrunirea cumulativă a două condiţii: efectuarea, cu droguri de risc, a cel puţin uneia din acţiunile enumerate limitativ de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi asemenea operaţiuni să fie contrare legii.

In prezenta cauză, procesul verbal de percheziţie domiciliară şi raportul de constatare tehnico-ştinţifică constituie probe valabile în sensul deţinerii, în lipsa unei autorizaţii conferite potrivit legii, în apartamentul situat în Tg.-Mureş, la data de 18 mai 2007, a cantităţii de 8,8 grame droguri de risc. În acest fel, este conturat elementul material al infracţiunii incriminate de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000. S-a observat, însă, că atât încăperile cât şi dependinţele apartamentului erau utilizate nu numai de către acuzaţi, ci şi de mama lor, care avea acces neîngrădit la geanta aflată pe balcon şi la masa de birou, cât şi absenţa oricărei dovezi certe care să-i indice pe unul dintre inculpaţi, pe ambii acuzaţi, pe mama lor, ori pe toţi trei ca deţinători ai cantităţii de droguri descoperite, astfel încât acţiunea de deţinere, impusă de art. 4 alin. l din Lege, nu poate fi atribuită fără un dubiu serios al celor doi : P.O. I. şi C. R. H.

În acest context, în primul rând, conţinutul SMS-urilor primite de inculpatul C. R. H. de la posturile telefonice nr. xxxx/xxx.xxx (în 14 mai 2006), nr. xxxx/xxx.xxx (în 8 iulie 2006), al celor expediate de inculpatul P. O.I. de la postul telefonic nr. xxxx/xxx.xxx (în 12 mai 2006) şi de coinculpatul C. R. H. de la postul telefonic xxxx/xxx.xxx (în 8 iulie 2006), precum şi convorbirile telefonice purtate între cei doi inculpaţi în 11 mai 2006, între C. R. H. şi „M." în 20 mai 2006 (identificat în persoana martorului P. M. C.) şi între primul şi un bărbat neidentificat, în 8 iulie 2006, ar putea să fie argumente care să îi incrimineze pe acuzaţi ca fiind deţinătorii cantităţii de droguri găsite în locuinţa supusă percheziţiei.

În situaţia în care legătura cauzală şi scopul special ilustrate în cele ce urmează nu au fost evidenţiate de probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, această deţinere care li se poate imputa inculpaţilor ar putea să constituie elementul material al infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzute de art. 2 alin. l din Legea nr. 143/2000 şi nu al infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. l din lege.

Asupra infracţiunii de trafic de droguri de risc, procurorul a ajuns la concluzia că nu există şi, în temeiul art. 249 cu referire la art. 11 pct. l lit. b şi art. 10 lit. a Cod procedură penală, prin rechizitoriu a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor. Dispoziţia procurorului de netrimitere în judecată şi temeiul reţinut de acesta, până la 21 ianuarie 2009 - data ultimului termen de judecată, nu au fost retractate de procuror pe calea prevăzută de art. 273 alin. l Cod procedură penală, nici nu au fost infirmate de procurorul ierarhic superior, odată cu verificările efectuate în baza art. 264 alin. 3 Cod procedură penală sau în temeiul prerogativelor oferite de art. 275 şi urm. Cod procedură penală, ori de către instanţa de judecată în procedura reglementată de art. 2781 Cod procedură penală (de altfel nici nu s-a depus vreo plângere împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală). Totodată, în cursul judecăţii, procurorul nu a uzat de dispoziţiile art. 336 Cod procedură penală, privind extinderea obiectului judecăţii sub forma extinderii procesului penal pentru alte fapte.

În consecinţă, pe de o parte, infracţiunea de trafic de droguri de risc nu constituie obiectul judecăţii de faţă, întrucât inculpaţii nu au fost trimişi în judecată şi sub acuza comiterii acestei infracţiuni, prin actul originar al rechizitoriului sau cel derivat prescris de art. 336 Cod procedură penală şi pe de altă parte, având în vedere dispoziţia încă în fiinţă a procurorul privind netrimiterea în judecată pe motiv că faptul nu există, traficul de droguri de risc nici nu poate constitui obiect al judecăţii, pe calea instituită de art. 334 Cod procedură penală, privind schimbarea încadrării juridice. Astfel, în limitele fixate pentru prezenta judecată, cei doi nu pot fi traşi la răspundere penală pentru comiterea acestei infracţiuni.

În al doilea rând, contrar celor susţinute de inculpatul P. O.I., care a denunţat corectitudinea efectuării percheziţiei domiciliare, s-a constatat că procedeul probator a respectat stricta legalitate, precum şi celelalte principii ale procedurii penale, cu referire în particular la loialitatea probelor, în acest sens, dovezi stau procesul verbal de percheziţie domiciliară, întocmit după rigorile impuse de art. 91 şi art. 108 Cod procedură penală, la care se adaugă depoziţiile martorilor asistenţi R. I. (f.131 şi urm., dosar instanţă) şi O.A. (f.134 şi urm., dosar instanţă). Declaraţia dată de  C.R.R. (f.96 şi urm., dosar instanţă) a adus relatări subiective, din cauza relaţiei de rudenie în linie dreaptă dintre ea şi acuzaţi, şi este singulară, motiv pentru care nu s-a putut reţine. Totodată, nu s-a putut primi nici afirmaţiile inculpatului P. după care derularea procesului penal împotriva lui şi a fratelui său este urmarea unui conflict personal existent între el şi un lucrător al poliţiei judiciare, acesta din urmă fiind cel care ar fi influenţat martorii să declare într-un anumit fel, aceasta întrucât P. I.O. nu a înfăţişat nicio probă care să-i întărească alegaţiile.

În al treilea rând, deosebit de cele pretinse de procuror, privind forma continuată a săvârşirii infracţiunii cu care a fost sesizată instanţa, s-a constatat că nu există probe care să demonstreze efectuarea unor acţiuni repetate dintre cele prevăzute de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000 pe care inculpaţii să le fi comis în baza unei rezoluţii unice şi în vederea consumului propriu de droguri de risc, singurul act material dovedit fiind acela al acţiunii continue, şi nu continuate, de deţinere a drogurilor, descoperit la data de 18 mai 2007. Prin urmare, la termenul de judecată din 21 ianuarie 2008, s-a pus în discuţie şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000, în forma continuată prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal, în aceeaşi infracţiune, prev. de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000, eliminând reţinerea art. 41 alin. 2 Cod penal relativ la forma continuată a infracţiunii.

Textul art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu incriminează distinct, pe de o parte, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc, fără drept, iar, pe de altă parte, consumul, fără drept, de droguri de risc. Ceea ce constituie infracţiune şi se sancţionează ca atare este efectuarea unuia sau mai multora dintre actele prevăzute expres de lege pentru propriul consum, fără drept. In aceeaşi ordine de idei, pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii în discuţie, trebuie constatată legătura cauzală între deţinerea drogurilor şi finalitatea acestei operaţiuni -consumul propriu, prin urmare, trebuie să fie îndeplinit scopul special al consumului propriu. Ţinând de latura subiectivă a infracţiunii, scopul special este dificil de dovedit, însă nu imposibil, el putând fi demonstrat prin apelare la împrejurări obiective, însemnând fie că persoana vizată este consumator frecvent sau ocazional de droguri, fie că acea persoană prezintă stările unui consumator de droguri ori a executat cel puţin un act material, cum ar fi procurarea, confecţionarea ori deţinerea unor instrumente sau obiecte destinate ori adaptate consumului de droguri, care să deconspire scopul enunţat. Or, procurorul nu a prezentat probe valabile care să confirme vreunul din cele două împrejurări prezentate.

Pornind de la înregistrările convorbirilor telefonice, de la procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, de la mărturiile iniţiale ale lui F. L. E. (f. 120, (dosar urm.pen.), P. M. (f. 132, dosar de urm.pen.) şi P. I. I. (f. 115, dosar de urm. pen.) ale căror retractări au fost considerate fără vreo justificare juridică, prezentând o temere evidentă şi un subiectivism exacerbat faţă de persoana inculpaţilor, de la depoziţia lui I.R.D. (f. 110, dosar de urm. pen.) şi de la refuzul inculpaţilor de a se supune probelor biologice, procurorul a ajuns la concluziile după care ambii inculpaţi, şi nu o altă persoană, au deţinut drogurile descoperite în urma percheziţiei domiciliare şi cei doi inculpaţi sunt consumatori de droguri, astfel că scopul special al consumului propriu este conturat.

În ceea ce priveşte interceptările şi înregistrările audio, conţinutul proceselor verbale de redare a convorbirilor şi comunicaţiilor, în coroborare cu SMS-urile transmise şi primite de inculpaţi, cu procesul verbal de percheziţie domiciliară şi cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, pot aduce informaţii cel mult asupra existenţei laturii obiective a infracţiunii de trafic de droguri de risc, fapt care nu face obiectul judecăţii aşa cum am argumentat.

În privinţa procesului verbal de consemnare a actelor premergătoare, este adevărat că în cuprinsul acestora, lucrătorul poliţiei judiciare semnatar al înscrisului face referire la consumul ilicit de către inculpaţi a unor droguri de risc şi de mare, dar procesul verbal nu conţine constatările directe ale titularului, ci doar cele deduse de el pe baza unor informaţii primite anterior declanşării procesului penal. Or, sursa acestor informaţii nu este arătată. Prezentarea sursei era necesară, numai în acest fel judecătorul putând să-i verifice credibilitatea, loialitatea procedurii fiind asigurată, iar, prin acestea. echitatea procedurilor fiind garantată. Astfel, procesul verbal în analiză nu reprezintă o probă lipsită de echivoc a faptului că inculpaţii erau consumatori de droguri.

Asupra primelor declaraţii date olograf de martorii F. L. E. şi P. I. I., în 18 mai 2007 şi respectiv în 22 iunie 2007, acestea au fost luate contrar prevederilor art. 84 şi urm. Cod procedură penală, neexistând nicio dovadă că martorii au fost invitaţi să depună jurământ şi că au declarat în cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor unei mărturii mincinoase. Prin urmare, declaraţiile celor doi aflate la filele 120 şi 115 ale dosarului de urmărire penală, ca de altfel şi celelate declaraţii luate în aceeaşi manieră a lui M. B. (f.104, dosar urmărire penală), G. R. A. (f.107, dosar urmărire penală), C. C. I. (f.108, 109 dosar urmărire penală), I. R. D. (f.110, dosar urmărire penală), B. T. D.(f.123, 124, dosar urmărire penală), C. C. V.(f.128, dosar urmărire penală) sunt contrare legii, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. 2 Cod procedură penală, neputând să fie folosite în procesul penal. Astfel, întrucât nu constituie o probă legal administrată, nici nu se pune problema retractării lor, singurele declaraţii valabile fiind cele luate potrivit rigorilor procedurii penale lui C. C. I. (f.58, dosar instanţă), F. L. E. (f.121 şi urm. dosar de urmărire penală, f.72, dosar instanţă), P. I. I. (f.117 şi urm., dosar de urmărire penală, f. 45 şi urm., dosar instanţă), P. M.(f.132, dosar de urmărire penală, f.73, dosar instanţă) din cuprinsul cărora rezultă o idee comună, potrivit căreia inculpaţii P. şi C. nu au fost văzuţi de către martori să consume vreodată droguri sau să prezinte stările unui consumator de droguri.

Relativ la declaraţia lui I.R. D. (f.110, dosar de urmărire penală), care îl indică pe inculpatul P.O. I. drept consumator de droguri, aceasta va fi înlăturată din două motive: primul a fost detaliat în alineatul precedent şi ţine de iregularitatea luării declaraţiei martorului care nu a fost invitat să depună jurământul şi nu a fost avertizat asupra consecinţelor unei mărturii mincinoase. Al doilea motiv ţine de salvgardarea drepturilor apărării şi implicit a dreptului la un proces echitabil. Din această perspectivă, s-a constatat că, la audierea lui sumară din 18 mai 2007, inculpaţii sau avocatul acestora nu au participat şi nici nu au avut posibilitatea obiectivă să participe, nefiind informaţi asupra audierii, iar, după această dată, martorul a dispărut, astfel că, acuzaţii nu au avut niciun moment o ocazie adecvată să interogheze martorul şi să-i verifice credibilitatea, întrucât, în cauză, cum am prezentat mai sus şi cum vom vedea în continuare, nu există alte probe care să susţină vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000. o dispoziţie de condamanre întemeiată exclusiv pe mărturia lui I. R. D. este incompatibilă cu garanţiile oferite de art. 6 paragrafele l şi 3 lit. d din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Asupra refuzului inculpaţilor de a se supune probelor biologice, s-a amintit dreptul oricărei persoane de a dispune de propriul corp, ca o componentă a dreptului la respectarea vieţii private, întrucât nu există o dispoziţie legală internă care să impună în sarcina celui suspectat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 să accepte recoltarea de probe biologice şi nu există nicio normă pozitivă care să califice un eventual refuz ca fiind o probă în înţelesul art. 64 alin. l Cod procedură penală, refuzul constant al celor doi nu poate sub nicio formă să fie o dovadă de vinovăţie, astfel cum susţine acuzarea.

Au fost analizate declaraţiile inculpaţilor, dar, în declaraţiile lor, date atât anterior declanşării procedurilor penale, cât şi în cursul procesului au negat în mod constant, deţinerea de către ei a drogurilor de risc găsite în urma percheziţiei domiciliare, precum şi faptul că ar fi consumat ori că ar fi traficat, sau că au intenţionat să consume vreodată droguri. In situaţia în care nu există elemente de fapt care să infirme dincolo de orice dubiu, asemenea susţineri, aceste afirmaţii sunt credibile şi le prima instanţă le-a reţinut.

În lumina consideraţiilor expuse mai sus, instanţa de fond a fost de părere, pe de o parte, că sunt realizate componentele laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000, elementul material al laturii obiective fiind dat de o acţiune de deţinere a drogurilor de risc, însă este incert că inculpaţii au fost deţinătorii drogurilor în sensul impus de art. 4 alin. l din Legea nr. 143/2000. Pe de altă parte, nu este îndeplinită latura subiectivă a infracţiunii aduse în faţa instanţei, nefiind probat scopul special al consumului propriu, în consecinţă, în temeiul art. 345 alin. l şi 3 raportat la art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală, procedând în modul arătat în dispozitivul hotărârii descris mai sus.

Împotriva  acestei hotărâri, în termen legal, prev. de art.363 alin.1 Cod procedură penală, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, care solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi în rejudecare, condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea dedusă judecăţii.

În motivarea apelului, parchetul arată că prima instanţă a reţinut în mod greşit că apartamentul şi dependinţele erau folosite „de ambii acuzaţi şi de mama lor" deşi, din conţinutul raportului de evaluare rezultă că în perioada 2004-2007, mama inculpaţilor C. R.-R., iar prin declaraţia dată în faţa instanţei în data de 08.09.2008, aceasta a confirmat faptul că a fost plecată din ţară, în Israel, cu contract de muncă (f. 68).

Sub acest aspect starea de fapt reţinută de instanţă, în sensul că „dependinţele apartamentului erau utilizate nu numai de către acuzaţi, ci şi de mama lor care avea acces neîngrădit la geanta aflată pe balcon", este greşită, astfel că nu există „un dubiu serios" că ambii inculpaţi sunt deţinătorii cantităţii de droguri descoperite.

Parchetul a considerat că sunt argumente incriminatorii la adresa celor doi inculpaţi sms-urile primite de inculpatul C. R-H., cele expediate de P. O., precum şi convorbirile telefonice dintre ei şi cele cu martorul P.M.-C. şi un bărbat rămas neindetificat, din care rezultă că inculpaţii deţineau droguri în apartamentul lor.

Consideră că prima instanţă a ignorat contradicţia dintre declaraţiile inculpaţilor şi cele ale mamei lor în legătură cu folosirea genţii în care s-au găsit drogurile, astfel, inculpaţii au afirmat că geanta era folosită de către clienţi, în timp ce mama acestora a afirmat că geanta era folosită de către inculpaţi la repararea ATV-urilor. (f. 44).

În mod greşit, fără un motiv temeinic, prima instanţă, a înlăturat declaraţia martorului I. R.-D. care a confirmat latura subiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu, dând crezare doar celor declarate de către inculpaţi.

În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, s-a considerat că aceasta este dovedită prin declaraţiile martorilor: F. L.(f. 120). P.M. (f. 132), P. I. (f. 115) şi I.R.D. (f. 110).

In raport de cele mai sus arătate, Parchetul consideră că soluţia dată de Tribunalul Mureş este criticabilă întrucât a dat o interpretare eronată materialului probator, încălcând astfel prevederile art. 63 din Cod procedură penală.

Pe de altă parte, a considerat că prima instanţă a încălcat şi regula de bază prevăzută de art. 4 din Cod procedură penală, respectiv lipsa rolului activ în desfăşurarea procesului pentru faptul că a avut posibilitatea de a completa probatoriul prin audierea ca martor a persoanei care a efectuat acte de constatare, luând în considerare că a apreciat că în procesul-verbal nu s-au consemnat, anumite elemente.

În opinia sa, Parchetul, consideră criticabil şi faptul că prima instanţă nu a efectuat confruntări pentru a clarifica starea de fapt sub aspecte esenţiale cum ar fi accesul la geanta aflată pe balcon.

Astfel, din întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, se constată vinovăţia ambilor inculpaţi care este dovedită, existând o prezumţie judiciară că drogurile deţinute de inculpaţi erau destinate consumului propriu, luând în considerare refuzul inculpaţilor a se de supune probelor biologice.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de apel şi în conformitate cu disp. art.378 rap. la art.371 Cod procedură penală, Curtea a apreciat că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Inculpaţii P. O.I. şi C. R. H. au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, în formă continuată, faptă prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, fiind scoşi de sub urmărire penală pentru infracţiunea de trafic de droguri, prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, introducerea în ţară a drogurilor de risc fără drept, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 şi iniţierea sau constituirea unui grup organizat, prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003.

În fapt, s-a reţinut că în perioada octombrie 2004-18 mai 2007, la diferite intervale de timp şi-au procurat şi deţinut diferite cantităţi de droguri (canabis şi rezină de canabis) în vederea consumului propriu, fără drept, fapt arestat de găsirea la locuinţa lor a cantităţii de 8,8 gr droguri (canabis 8,4 gr şi 0,4 gr rezină de canabis) cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 18.05.2007 şi astfel fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, în formă continuată, prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.

Pentru a fi îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art.4 alin.1 Cod procedură penală sunt necesare îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- obţinerea de droguri pentru consum propriu. Această condiţie se poate realiza numai prin una din următoarele modalităţi: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri. În situaţia în care drogurile nu sunt obţinute în vederea consumului propriu sau printr-o altă modalitate decât cele prevăzute de lege, atunci fapta nu va constitui infracţiune reglementată de art.4 din Legea nr.143/2000 ci, eventual, o altă infracţiune: trafic intern de droguri; trafic internaţional de droguri, etc.

- subiectul activ al infracţiunii poate fi numai un consumator sau un consumator dependent de droguri care are capacitate penală. Aşadar, în cazul în care se comite infracţiunea prin oricare din modalităţile ce constituie elementul material al laturii obiective, iar suspectul nu este consumator sau consumator dependent de droguri, fapta sa nu va întruni elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, ci, eventual, o altă infracţiune reglementată de Legea nr.143/2000, în funcţie de circumstanţele cauzei.

Dovada faptului că suspectul este consumator sau consumator dependent de droguri se face printr-o constatare medico-legală sau o expertiză de specialitate, care trebuie dispusă de către organele de urmărire penală, în cursul primei faze a procesului penal, nefiind suficientă susţinerea acestuia că este consumator sau consumator dependent de droguri.

- deţinerea drogurilor să se facă fără drept.

Numai în situaţia în care persoana deţine drogurile fără drept, pentru consum propriu, va răspunde potrivit legii penale, deoarece există numeroase situaţii când drogurile sunt deţinute în baza unor activităţi desfăşurate în mod legal.

În speţa dedusă judecăţii, nu sunt îndeplinite cumulativ aceste trei condiţii. Astfel, în cursul urmăririi penale nu s-a efectuat o constatare medico-legală sau o expertiză de specialitate pentru a se constata dacă inculpaţii sunt sau nu consumatori sau consumatori dependenţi de droguri şi nici nu s-a dovedit că aceştia deţineau drogurile în vederea consumului propriu.

Faptul că inculpaţii au refuzat să se supună recoltării probelor biologice nu înseamnă că aceştia au recunoscut în mod tacit că sunt consumatori de droguri, mai ales că inculpaţii nu au declarat niciodată că sunt consumatori de droguri.

Nefiind îndeplinite aceste condiţii şi anume, a faptului că nu s-a demonstrat că inculpaţii sunt consumatori sau consumatori dependenţi de droguri şi nici a faptului că au deţinut drogurile în vederea consumului propriu, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, astfel că soluţia de achitare pronunţată de către instanţa de fond este temeinică şi legală sub acest aspect.

În motivele de apel, parchetul invocă o serie de probe, fie declaraţii de martori, fie interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi între ei şi cu alte persoane.

Este adevărat că potrivit acestor probe există indicii că inculpaţii ar fi comis infracţiunea de trafic intern de droguri de risc, în modalitatea vânzării, prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, însă pentru această faptă procurorul, prin rechizitoriu, a dispus scoaterea de sub urmărire penală, considerând că din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine săvârşirea acestei infracţiuni, soluţie care a fost confirmată de procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Potrivit art.317 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.

Prin urmare, având în vedere aceste dispoziţii legale instanţa nu a putut pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art.4 alin.1 din Legea

nr.143/2000 în infracţiunea prev. de art.2 alin.1 din aceeaşi lege, întrucât asupra acestui aspect procurorul s-a pronunţat prin rechizitoriu, care a fost confirmat de procurorul şef, iar procurorul de şedinţă nu a solicitat extinderea procesului penal, cu privire la alte fapte comise de inculpaţi.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel că în baza art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondat apelul parchetului.

În conformitate cu disp. art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel au rămas la stat.

Domenii speta

Spete similare