Persoană privată de libertate în mod nelegal. Repararea pagubei suferite

Persoană privată de libertate în mod nelegal. Repararea pagubei suferite

Potrivit art. 504 alin. 3 Cod procedură penală are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

În contextul în care în cauză s-a dovedit lipsirea de libertate a reclamantului în mod nelegal pentru 21 de zile, intervenită pe parcursul procesului penal, în mod justificat s-au stabilit în favoarea reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul material suferit.

Prin sentinţa civilă nr. 962 din 21 mai 2008, Tribunalul Mureş a respins excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de reprezentantul Ministerului Public, a admis în parte acţiunea reclamantului F.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei, în favoarea reclamantului, cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale, a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 euro, în favoarea reclamantului, cu titlu de daune morale şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei, în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea înregistrată la data de 14.02.2008, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 2100 lei cu titlu de despăgubiri civile daune materiale reprezentând câştig nerealizat în perioada 4.01.2008 – 25.01.2008; 21.000 euro, respectiv 79.800 lei reprezentând daune morale şi cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, a arătat că a fost arestat preventiv la data de 17.01.2007 măsura fiind prelungită şi menţinută pe parcursul urmăririi penale şi a judecării cauzei în care reclamantul era inculpat. Prin sentinţa penală nr. 482/5.11.2007 pronunţată de Judecătoria Reghin, reclamantul a fost condamnat, fiind menţinută starea de arest preventiv. Potrivit art. 300 ind. 2, raportat la art. 160 ind. b alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă a arestului trebuia supusă controlului instanţei de judecată la un interval de cel mult 60 de zile. Astfel, faţă de data pronunţării sentinţei, verificarea de către instanţă trebuia să se facă cel mai târziu la data de 4.01.2008. Reclamantul a fost prezentat Tribunalului Mureş, pentru verificarea legalităţii măsurii arestului preventiv, numai la data de 25.01.2008. Prin încheiere s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a arestului, iar inculpatul a fost pus în libertate. Prin aceeaşi încheiere s-a constatat că măsura a fost menţinută în mod legal numai până la data de 4.01.2008, aşadar reclamantul a fost deţinut nelegal în perioada 5.01.2008-25.01.2008, adică 21 de zile. În baza art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, art. 48 din Constituţia României, reclamantul a arătat că, pentru cele expuse, are dreptul la repararea pagubei cauzate prin restrângerea libertăţii în mod nelegal. A mai invocat disp. art.998-999 Cod civil şi art. 5 alin. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând că au fost lezate drepturile privind libertatea persoanei, sensibilitatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea şi celelalte valori care definesc personalitatea umană, au fost cauzate suferinţe psihice şi fizice familiei sale, care a fost lipsită de sprijinul material şi moral.

Instanţa de fond a constatat că Prin Încheierea din 25.o1.2008 Tribunalul Mureş, secţia penală, verificând legalitatea şi temeinicia stării de arest preventiv a mai multor inculpaţi, între care şi reclamantul, s-a constatat că această măsură a fost menţinută în mod just până la data de 4.01.2008. De la această dată s-au depăşit cele 60 de zile în care se mai putea verifica temeinicia stării de arest preventiv, raportat la data de 5.11.2007. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului, în baza art. 140 alin. 1 lit. a Cod procedură penală. Încheierea menţionată a rămas definitivă. Prin urmare, nu s-a putut reţine că acţiunea ar fi prematură.

Nici faptul că prin hotărârea de condamnare vor fi deduse cele 21 de zile de arest preventiv nu înlătură caracterul nelegal al deţinerii pe această perioadă.

Instanţa de fond a reţinut prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedură penală şi a avut în vedere antecedentele reclamantului şi aspectele de ordin psihic, faptul că a fost afectată şi familia reclamantului, apreciind daunele morale la suma de 1000 euro.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi. Calea de atac a fost recalificată de către instanţa de control în recurs, având în vedere valoarea obiectului dedus judecăţii.

În raport de această recalificare, instanţa de recurs a invocat din oficiu excepţia nemotivării recursului reclamantului în termen, excepţie care urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 303 Codul de Procedură Civilă, recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 301 Codul de Procedură Civilă. Potrivit art. 306 alin. 1 Codul de Procedură Civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Reclamantul a declarat recurs la data de 5 august 2008 iar motivele de recurs le-a depus la data de 27.10.2008, peste termenul imperativ prevăzut de normele de procedură civilă.

Ca atare, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 306 alin. 1  Codul de Procedură Civilă, Curtea a constatat nulitatea recursului declarat de reclamant.

Prin recursul declarat, pârâtul a solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii, sub aspectul obligării Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata sumelor de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale, 1000 euro cu titlu de daune morale şi 1000 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

În motivarea recursului, a arătat că nu contestă faptul că cercetarea abuzivă şi arestarea nelegală provoacă în mod inerent suferinţe fizice şi psihice, însă, cum rezultă din cererea formulată, reclamantul nu face altceva decât să estimeze cuantumul daunelor materiale şi morale, fără însă a le dovedi.

Câtă vreme reclamantul nu face dovada lipsirii de libertate sau restrângerii libertăţii în mod nelegal, nici faptul că statul român prin reprezentanţii şi implicaţii în actul de justiţie au determinat afectarea situaţiei sale familiale, sociale şi profesionale, este evident că lipsesc condiţiile esenţiale ale răspunderii civile în cauză.

Nu s-a probat justeţea celor afirmate de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale. A admite că simple afirmaţii pot determina instanţa să acorde 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale şi 1000 euro cu titlu de daune morale, înseamnă că disp. art. 1169 Cod civil, potrivit cărora orice pretenţie trebuie dovedită, nu îşi mai au aplicabilitate.

Daunele acordate de instanţă sunt determinate prin apreciere, în temeiul unei motivări şi a unor argumente ce nu sunt clar exprimate şi nici dovedite. Desigur, argumentele şi motivaţiile menţionate nu operează cu elemente matematice precise, însă aceasta nu înseamnă că, în materia daunelor materiale şi morale funcţionează libera apreciere, fără o bază raţională, care să dea posibilitatea unui control din partea instanţei de judecată.

Daunele morale acordate au fost supraevaluate, fapt ce rezultă din practica judiciară şi este î n strictă consonanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., potrivit căreia, în cauze privind încălcarea dreptului la libertate, la integritatea fizică şi morală a persoanei şi la demnitatea ei, s-au acordat daune morale de valoare mult mai mică (Decizia civilă nr. 1604/2007 pronunţată de Î.C.C.J. – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală).

Jurisprudenţa Curţii Europene este obligatorie ca şi normele Convenţiei, întrucât alcătuiesc împreună un bloc de convenţionalitate. Urmează ca instanţa de control să constate că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacţie morală, pe baza unei aprecieri de echitate.

Suma de 1000 euro acordată ca daune morale este mult mai mare pentru prejudiciul moral suferit, pentru cele 21 de zile de detenţie nelegală, în condiţiile unei condamnări pentru infracţiunea de tâlhărie.

Reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului material suferit, nefiind încadrat în câmpul muncii, prestând doar munci ocazionale, aşa cum rezultă şi din proba testimonială administrată în cauză, astfel încât este improbabil că venitul pe care l-ar fi putut realiza în cele 21 de zile de detenţie să se ridice la suma de 1000 lei.

Instanţa de fond în mod nelegal i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, contrar prevederilor art. 276 Codul de Procedură Civilă.

În drept, a invocat prev. art. 504 cod procedură penală şi prevederile legale la care a făcut referire în motivele de recurs.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi din oficiu, conform prevederilor art. 304 ind. 1 Codul de Procedură Civilă, Curtea a constat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de fond, aspect necontestat de către pârâtul-recurent. De asemenea, prevederile legale au fost corect aplicate la această stare de fapt, prin reţinerea prevederilor art. 504 alin. 3 Cod procedură penală. Potrivit acestui text de lege, are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. În cauză s-a dovedit lipsirea de libertate a reclamantului în mod nelegal, pentru 21 de zile. Prin Încheierea din 25.01.2008 Tribunalul Mureş a constatat încetată de drept măsura arestului preventiv şi a dispus punerea în libertate a reclamantului.

Cuantumul daunelor materiale acordate prin hotărârea recurată este echitabil şi probat cu declaraţia martorei audiate în cauză, numita B.M.R.. Aceasta a arătat că, înainte de a fi arestat, reclamantul transporta materiale de construcţii cu căruţa tatălui ei şi câştiga pe zi între 100-150 lei. În perioada arestului nelegal familia reclamantului a trăit foarte rău, ajungând să caute şi în gunoaie şi să doarmă pe jos la martoră acasă.

Faţă de cele arătate de martoră, Curtea a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă despăgubire pentru prejudiciul material suferit de reclamant şi de familia acestuia în cele 21 de zile de arest nelegal, neputându-se susţine că nu s-ar fi probat acest cuantum.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, Curtea a apreciat că despăgubirea este echitabilă. Aceasta deoarece reclamantul a suferit o restrângere a libertăţii personale, în mod nelegal, stare de fapt care generează un disconfort accentuat, o deteriorare a valorilor ce definesc personalitatea umană, cu consecinţe în ceea ce priveşte demnitatea, încrederea, onoarea, fiind afectată şi familia reclamantului, prin lipsa sprijinului material şi moral al acestuia. La individualizarea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond a avut în vedere, pe lângă cele arătate mai sus, şi durata detenţiei nelegale, numărul persoanelor afectate şi consecinţele produse. Ca atare, suma de 1000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale pentru întreaga perioadă a detenţiei nelegale instanţa de recurs o apreciază ca fiind justă, acordată pe criterii de echitate, care asigură reparaţia morală, în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Ultima critică din memoriul de recurs, privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, este nefondat. Aceste cheltuieli reprezintă onorariul avocaţial, care eventual putea fi diminuat de către instanţa de fond în baza art. 274 alin. 3 Codul de Procedură Civilă. Art. 276 Codul de Procedură Civilă invocat de pârât face referire la compensarea cheltuielilor de judecată, care nu se poate aplica în speţa dedusă judecăţii.

Pentru toate cele reţinute mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Codul de Procedură Civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de pârât.

Domenii speta

Spete similare