Concedierea individuală

Cauza reală şi serioasă în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de

persoana salariatului se referă la desfiinţarea locului de muncă ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.

 Decizia civilă nr.  492/R/07.05.2009 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 1439/13.11.2008 Tribunalul Galaţi în dosarul nr.4626/121/2008, a fost admisă contestaţia împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă promovată de contestatorul B. C. în contradictoriu cu intimata SC I. SA Galaţi.

 A anulat decizia nr. 150/2.06.2008 emisă de intimată şi a dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii deciziei.

A obligat intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

A obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată către contestator în sumă de 500 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 4626/121/2008, contestatorul B.C. a solicitat anularea deciziei nr. 150/2.06.2008 emisă de intimata SC I. SA Galaţi prin care a încetat contractul său individual de muncă în temeiul art. 51 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.

Ca efect al anulării, contestatorul a solicitat reintegrarea sa în funcţie şi plata drepturilor salariale, de la data concedierii şi până la reintegrarea sa efectivă.

Pe cale de excepţie a invocat nulitatea deciziei contestate.

În motivarea contestaţiei a arătat că disponibilizarea sa a fost dispusă din motive care nu ţin de persoana salariatului. Deşi măsura dispusă simulează o concediere personală, intimata a procedat cu rea-credinţă la o concediere colectivă, dar realizată în etape, astfel încât, prin fraudarea legii, să se ocolească procedura stabilită de dispoziţiile art. 68-72 din Codul  muncii.

În acest sens, a precizat contestatorul, intimata a ales calea cea mai simplă pentru a-şi da afară oamenii, motivând o concediere personală, fără să respecte dispoziţiile art. 74 lit. c şi d din Codul muncii. Pentru lipsa menţiunilor prevăzute de aceste dispoziţii, decizia de concediere, a susţinut contestatorul, este nulă.

Pe fondul cauzei s-a arătat că de la angajarea sa în SC I. SA Galaţi, respectiv 1989 şi până în anul 1995, contestatorul a ocupat funcţia de inginer, iar din 1995 până la data emiterii deciziei ce face obiectul litigiului de faţă, a ocupat funcţia de cercetător ştiinţific principal. În această calitate şi-a desăvârşit pregătirea profesională prin absolvirea unui doctorat în matematică şi prin iniţierea unor proiecte de cercetare.

Motivele invocate în decizia de încetare a contractului de muncă, respectiv lipsa de contracte comerciale care să genereze proiecte şi activităţi specifice departamentului său de muncă, precum şi dificultăţile economice înregistrate de societate, sunt determinate, a precizat contestatorul, de o slabă activitate managerială. Dacă din acest punct de vedere ar exista o politică mai eficientă, beneficiile s-ar răsfrânge şi în politica de personal.

Pe de altă parte, contestatorul a invocat şi lipsa posibilităţii de a opta pentru o altă funcţie, dată fiind pregătirea sa de bază, respectiv acea de inginer.

Menţiunile din decizie referitoare la inexistenţa unor locuri de muncă vacante, nu poate fi luată în seamă, de vreme ce, susţine contestatorul, nu i s-a oferit nici o alternativă, în timp ce alte cazuri similare de disponibilizare s-au rezolvat prin oferirea unor locuri de muncă în alte compartimente, iar în societate au continuat angajările de ingineri, cu toate că se cunoştea situaţia financiară a societăţii.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei şi reîncadrarea în funcţie, cu plata retroactivă a drepturilor salariale. S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 78 din Codul muncii.

Intimata SC I. SA Galaţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei.

Sub aspectul excepţiei de nulitate invocată s-a precizat că aceasta nu poate fi reţinută deoarece menţiunile prevăzute de art. 74 lit. c şi d din Codul muncii, invocate de contestator, se referă exclusiv la concedierea colectivă, ceea ce nu este cazul în speţă.

Pe fondul contestaţiei s-a invocat de către intimată o pierdere financiară  provenind şi din creşterea cheltuielilor indirecte faţă de anul 2006, pierdere ce se reflectă atât în bilanţul societăţii la 31 decembrie 2007, precum şi în balanţa de verificare contabilă din perioada ianuarie – iunie 2008.

În raport de aceste probleme financiare ale societăţii, s-a arătat în întâmpinare, rezultă necesitatea restructurării unor activităţi, prin desfiinţarea posturilor indirect productive precum şi a celor pentru care s-a constatat lipsa totală a unor contracte ca şi lipsa în perspectivă a perfectării lor.

Contractele de cercetare s-au redus substanţial în ultimii ani, nemaiexistând interes pentru unele domenii ale cercetării fundamentale care să justifice menţinerea de cercetători în cadrul institutului.

S-a mai arătat în întâmpinare că B.C. este absolvent al facultăţii de aeronautică şi nu are specializare de bază în construcţii navale.

Cât despre angajarea unor ingineri în societate, menţionată de contestator în cererea sa, aceasta nu este relevantă, se arată în întâmpinare, deoarece angajarea s-a făcut pe alte posturi decât cel ocupat de către contestator, în institut fiind aduşi ingineri stagiari, absolvenţi ai facultăţii de nave care înlocuiesc treptat persoanele fără studii superioare şi care au competenţă să efectueze proiectarea navală.

 Desfiinţarea postului ocupat de contestator, a arătat intimata, este efectivă, reală şi are o cauză serioasă, respectiv cea a restructurării unor sectoare de activitate, depăşirea dificultăţilor financiare ale societăţii şi adaptarea la cerinţele actuale ale pieţei de proiectare navală, care propune o dinamică a specializărilor în domenii, într-un sector exclusiv privat, supus regulilor pieţei libere.

Pentru toate aceste considerente, arătate în întâmpinare, s-a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

În cauză s-a administrat proba cu interogatoriul intimatei precum şi proba cu înscrisuri.

Tribunalul analizând legalitatea şi temeinicia deciziei contestate prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate a reţinut următoarele:

Motivele care au stat la baza încetării contractului individual de muncă ale contestatorului, astfel cum rezultă acestea din decizia nr. 150/02.06.2008, depusă la fila 5 în dosar sunt: dificultăţile economice înregistrate de societate ca urmare a pierderilor financiare înregistrate şi care au determinat reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv desfiinţarea posturilor neproductive, fără activităţi specifice repartizate; lipsa de contracte comerciale care să genereze proiecte şi activităţi specifice departamentului din care face parte contestatorul, atât în prezent, cât şi pe termen lung; inexistenţa în cadrul societăţii de locuri de muncă vacante care să necesite specializarea şi competenţele contestatorului.

Aşa cum se observă, principalul motiv al desfiinţării postului de cercetător ocupat de contestator îl reprezintă pierderile financiare înregistrate de intimată şi care au determinat reducerea cheltuielilor la nivel de societate.

Analizând acest principal motiv prin prisma apărărilor făcute de intimată, rezultă că desfiinţarea locului de muncă al contestatorului nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă. Astfel, în condiţiile în care intimata a recunoscut prin întâmpinare şi prin răspunsurile la interogatoriu că în cursul anului 2008, atât anterior deciziei de încetare a contractului de muncă al contestatorului, cât şi ulterior, a făcut angajări în societate, aspect ce rezultă, de altfel, şi din situaţia depusă la fila 117 în dosar, motivul de ordin financiar, care determină reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv a cheltuielilor de personal, nu apare ca fiind unul real şi serios.

 Susţinerile intimatei în sensul că angajările de ingineri nu s-au făcut pe posturi de natura celui ocupat de contestator nu justifică caracterul real şi serios al măsurii de desfiinţare a locului de muncă al contestatorului. Dacă într-adevăr, situaţia financiară a societăţii a impus reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de  personal, din capul locului nu se mai justifica nici un fel de angajare care, indiferent de post, presupune tot o cheltuială.

Că acest motiv, al reducerii cheltuielilor, ca urmare a pierderilor financiare înregistrate de societate, nu este unul real şi serios, existând informaţii potrivit cărora societatea este eficientă din punct de vedere al business-ul pe care îl întreprinde, prin proiectele pe care le livrează dar şi pe piaţa forţei de muncă, înregistrând la finele anului trecut o rată de creştere a salariilor, dublă faţă de rata de creştere a salariului mediu pe economie. Această creştere salarială vine în contradicţie cu pierderile financiare de care se prevalează societatea.

Tot în acest articol de presă se vorbeşte şi despre proiectele acestei societăţi, care se încadrează în parametrii contractaţi, proiecte care sunt în derulare şi care atrag tot mai mulţi ingineri navalişti şi ingineri mecanici, ceea ce poate constitui o justificare pentru angajările făcute de societate în cursul anului 2008.

Ceea ce nu se poate justifica însă este desfiinţarea postului ocupat de contestator în condiţiile în care aceste proiecte presupun muncă de cercetare, ori în acest domeniu, al cercetării, îşi desfăşoară activitatea şi contestatorul.

Lipsa contractelor care să genereze proiecte şi activităţi specifice departamentului din care face parte contestatorul, nu poate fi reţinută în contextul în care specificul activităţii societăţii este de cercetare şi proiectare a navelor, iar existenţa proiectelor de cercetare determină practic existenţa societăţii, fără acestea, intimata neputând practic să-şi realizeze obiectul de activitate. De altfel, la interogatoriul luat, intimata a recunoscut că în continuare are în derulare proiecte cu caracter de cercetare-dezvoltare, ceea ce justifică menţinerea postului de cercetător al contestatorului şi nu desfiinţarea lui.

A se prevala în apărare de faptul că salariatul nu are specializare de bază în construcţii navale, fiind absolvent al facultăţii de aeronautică, reprezintă încă o dovadă a faptului că, prin desfiinţarea postului contestatorului s-a urmărit în realitate altceva decât motivul invocat.

Această apărare a intimatei nu poate fi reţinută în condiţiile în care pregătirea profesională a contestatorului a fost avută în vedere la data angajării sale în institut şi pe baza diplomei de absolvire a facultăţii a fost angajat, pregătirea sa de bază fiind cea de inginer. Mai mult chiar, pe parcursul desfăşurării activităţii, contestatorul a fost preocupat de desăvârşirea pregătirii sale profesionale, obţinând titlul ştiinţific de doctor în domeniul matematicii, astfel cum rezultă din diploma depusă la dosar.

De titlul său de doctor în domeniul matematicii şi de funcţia de cercetător, intimata s-a folosit pentru a obţine acreditarea conform H.G. nr. 551/2007 în cercetare fundamentală şi recunoaştere pe plan naţional şi internaţional, fapt necontestat de către aceasta şi care a precizat că nu este singurul salariat care deţine un asemenea titlu ştiinţific.

E adevărat că în situaţia în care o societate se confruntă cu dificultăţi economice sau transformări tehnologice stă în puterea reprezentanţilor săi să adopte orice măsuri organizatorice menite să conducă la îmbunătăţirea activităţii, inclusiv desfiinţarea unor locuri de muncă, indiferent de pregătirea profesională a celor care le ocupă, numai că această desfiinţare a locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Art. 65 din Codul muncii care reglementează această situaţie nu permite însă ca încetarea contractului individual de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului să se facă din motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exerciţiul dreptului la muncă. Acesta este şi spiritul art. 24 lit. a din Carta socială şi europeană care menţionează dreptul lucrătorilor de a nu fi concediaţi fără un motiv întemeiat.

În cauza dedusă judecăţii, nu toate condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii sunt aplicabile.

Astfel desfiinţarea locului de muncă al contestatorului este efectivă întrucât nu se mai regăseşte în organigrama societăţii, măsura dispusă nu are o cauză reală şi nu este serioasă.

Nu are o cauză reală pentru că nu prezintă un caracter obiectiv, adică nu este impusă de dificultăţile economice sau transformări tehnologice, având în vedere cele mai sus expuse, referitoare la situaţia financiară şi reducerea cheltuielilor la nivel de societate.

Nu este nici serioasă deoarece disimulează realitatea prin încercarea de a demonstra că lipsa proiectelor de cercetare a condus la desfiinţarea postului contestatorului, în condiţiile în care, aşa cum am arătat mai sus, proiecte există şi angajări au fost făcute.

Aceste trei condiţii, respectiv desfiinţarea efectivă, cauză reală şi serioasă, nefiind îndeplinite în mod cumulativ, nici măsura dispusă în privinţa contestatorului nu poate fi considerată temeinică şi legală.

Aceasta nu este însă lovită de nulitate, cum a susţinut contestatorul, deoarece în cauză fiind vorba despre o concediere individuală şi nu colectivă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 lit. c şi d din Codul muncii, invocate de contestator.

Ceea ce se reţine în cazul deciziei contestate este lipsa unei cauze reale şi serioase care să stea la baza măsurii de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului prin desfiinţarea locului său de muncă.

În contextul celor de mai sus expuse, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 78 din Codul muncii, tribunalul a admis contestaţia, a dispus anularea deciziei de concediere şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

La cererea contestatorului, potrivit art. 291 din Codul muncii, în referire la art. 274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depusă la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata SC I. SA Galaţi considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

În primul rând, instanţa de fond a încălcat grav dispoziţiile art. 257 (2) Cod procedură civilă care reglementează judecarea în complet de divergenţă a cauzelor.

Astfel, la instanţele de fond, părerile vor trebui să fie întotdeauna motivate înainte de judecarea divergenţei, în afară de cazul în care judecata se face chiar în ziua în care a avut loc divergenţa.

De asemenea, din prevederile textului procedural rezultă fără echivoc că atunci când divergenţa se judecă la o altă dată decât aceea în care s-a invocat, judecătorii sunt obligaţi să-şi motiveze în scris părerile întrucât atât judecătorul care se alătură completului de divergenţă cât şi părţile care vor trebui să pună din nou concluzii trebuie să cunoască temeiul divergenţei.

În al doilea rând, instanţa în mod total nejustificat a înţeles să-şi motiveze hotărârea pe informaţiile pe care le-a citat, de altfel ca principal argument în susţinerea ca nereală şi neserioasă al motivului desfiinţării postului.

Interdicţia de a angaja absolvenţi ai facultăţilor de profil tehnic într-o societate de proiectare navală, concomitent cu câteva desfiinţări de posturi care au devenit neproductive şi nu mai corespund nevoilor societăţii nu se regăseşte în nici o reglementare legală şi nu poate fi instituită pe calea unei hotărâri judecătoreşti, care astfel ar adăuga în mod nepermis la lege.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 Cod procedură civilă.

În concluzie a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate iar pe fond respingerea contestaţiei ca nefondată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Prin decizia civilă nr. 492/R/07.05.2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefundat recursul declarat de intimata SC I. SA GALAŢI împotriva sentinţei civile nr. 1439/13.11.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

A fost obligată recurenta-intimată să plătească intimatului-contestator suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

 Curtea a apreciat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond referitor la faptul că instanţa a încălcat grave dispoziţii imperative ale art. 257 (2) Cod procedură civilă care reglementează judecarea în complet de divergenţă a cauzelor nu este întemeiată.

Este adevărat că potrivit art. 257 alin. 2 Cod procedură civilă, la instanţele de fond, părerile vor trebui să fie întotdeauna motivate înainte de judecarea divergenţei, afară de cazul în care judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergenţa.

Soluţia motivării părerilor în condiţiile articolului sus-menţionat este logică şi necesară doar atunci când sunt mai multe puncte în divergenţă, deoarece atât judecătorul care se alătură completului în divergenţă, cât şi părţile care vor trebui să pună din nou concluzii este necesar să cunoască temeiurile divergenţei.

Respectarea dispoziţiilor referitoare la motivarea părerilor în divergenţă la instanţele de fond este importantă şi pentru instanţa de control judiciar care numai în acest mod va putea verifica dacă divergenţa a existat numai asupra anumitor puncte.

Dar, în cauza dedusă judecăţii singurul punct aflat în divergenţă era acela dacă concedierea dispusă de angajator a fost efectivă, a avut o cauză reală şi serioasă, deoarece concedierea a avut ca temei art. 65 alin. 1 Codul muncii şi, nefiind alte păreri în divergenţă, concluziile puse au vizat singurul argument existent în dezbateri.

Faţă de considerentele expuse mai sus instanţa  a apreciat că dispoziţiile art. 257 alin. 2 Cod procedură civilă nu au fost încălcate de către prima instanţă.

Referitor la criticile aduse hotărârii instanţei de fond,  s-a apreciat că nu sunt întemeiate.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond prin decizia nr. 150/20.06.2008 emisă de recurenta intimată S.C. I. SA, intimatul contestator B. C. având funcţia de cercetător, i-a încetat contractul individual de muncă conform art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Faţă de obiectul determinat al cererii instanţa de recurs constată că prima instanţă a analizat toate probele administrate în cauză răspunzând criteriilor formulate de intimată.

Astfel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Asemenea chestiuni instituie pentru instanţă obligaţia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate şi la considerentele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, precisă, concisă şi fermă, într-un cuvânt să aibă putere de convingere şi să ofere o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia pronunţată în dispozitiv.

Şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prevederile art. 6 din C.E.D.O. obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârile lor, dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor din proces.

Din moment ce art. 6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile, dar nu şi la a răspunde la fiecare argument care nici nu a influenţat soluţia litigiului, instanţa naţională nu a adoptat o decizie nemotivată (Decizia din 28.03.2000, în Cauza Jorgerine et Leda contra France).

Şi, în speţă, apreciem că instanţa de fond a analizat toate probele administrate în cauză, a răspuns criticilor formulate de intimata-recurentă, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea unei atare soluţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, desfiinţarea locului de muncă în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului prevăzute la alineatul 1 al aceluiaşi articol, trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Cauza reală şi serioasă se referă la desfiinţarea locului de muncă şi concedierea salariatului ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţilor.

Potrivit Hotărârii nr. 6/28.07.2008, Consiliul de Administraţie al societăţii recurente a luat măsuri de desfiinţare a unor posturi printre care şi cel deţinut de către intimatul-contestator (cercetător ştiinţific principal), tocmai pe baza necesităţii unui număr redus de salariaţi impus de măsurile de eficientizare aşa cum se precizează chiar în cuprinsul hotărârii.

Potrivit deciziei nr. 150/02.06.2008 contestată începând cu data de 02.07.2008, s-a dispus concedierea intimatului în baza prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Însă, instanţa de recurs apreciază că societatea recurentă nu a dispus concedierea contestatorului în mod legal, nefiind respectate condiţiile impuse de concedierea individuală prevăzute de art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii în sensul că desfiinţarea locului de muncă nu a avut o cauză reală şi serioasă, deşi a fost efectivă.

Astfel, în condiţiile în care recurenta a recunoscut prin motivele de recurs şi prin răspunsurile la interogatoriu că în cursul anului 2008, atât anterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă, cât şi ulterior, a făcut angajări în societate, motivul de ordin financiar care determină reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv a cheltuielilor de personal, nu apare ca fiind real şi serios, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Or, reducerea activităţii nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat şi, în consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmată de  încadrarea altora din afara societăţii, indiferent pe ce post, este inadmisibilă şi, în aceste condiţii, reorganizarea nu este reală.

Concluzionând, instanţa reţine faptul că în situaţia în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condiţiilor impuse de art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii.

De asemenea, rolul instanţei este de a interpreta şi aplica legea, nu de a cenzura dreptul societăţii recurente de a-şi organiza activitatea, de a desfiinţa compartimente neproductive şi a-şi dezvolta afacerile în domeniu prin înfiinţarea altor structuri productive sau de a angaja absolvenţi ai facultăţilor de profil.

Instanţa are doar obligaţia de a verifica dacă recurenta a respectat condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.

Domenii speta

Spete similare