Prin încheierea pronunţată în data de 9 februarie 2007, Tribunalul Galaţi a dispus în temeiul art.242 pct.2 cod procedură civilă suspendarea judecării acţiunii civile formulate în baza Legii nr.10/2001 de reclamanta B.I.M.
Potrivit dispoziţiilor art.2441 cod procedură civilă, împotriva încheierii prin care s-a suspendat cursul judecăţii se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
In cauza de faţă, cursul judecăţii a fost suspendat până în data de 11 aprilie 2008 când completul de judecată a dispus repunerea cauzei pe rol , fixând termen de judecată la data de 8 mai 2008.
La termenul din 8 mai 2008 cauza a fost soluţionată, pronunţându-se sentinţa civilă nr.584 din 8 mai 2008 prin care s-a constatat perimată acţiunea.
Reclamantei i s-a comunicat încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii în data de 19 februarie 2007 şi a lăsat dosarul în nelucrare.
Astfel, termenul de exercitare a recursului a expirat în data de 11 aprilie 2008 când a încetat suspendarea judecăţii.
Curtea de Apel Suceava
Funcţionari publici din cadrul instanţelor judecătoreşti. Instanţa competentă să soluţioneze litigiile privind raporturile de serviciu.
Curtea de Apel Alba Iulia
Retragerea apelului. Revenirea asupra declaraţiei de retragere. Consecinţe.
Tribunalul Olt
Respingerea plangerii petentelor, aprecierea corecta a probelor administrate si a neintrunirii elementelor constitutive ale infractiunii reclamate - infractiunea de distrugere prev. de art.217 alin.1 C.p. fata de persoanele acuzate prin plangerea ad...
Curtea de Apel Constanța
Domiciliul procesual ales. Schimbarea domiciliului in timpul procesului. Necomunicarea acestei schimbari instantei de judecata si partii adverse. Efecte.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Judecata după procedura abreviată. Disjungere. Judecător care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză