Cerere pentru recunoaştere şi executare hotărâre arbitrală străină. Condiţii de regularitate – Convenţia de la News York (1958). Condiţii de admisibilitate prevăzute de legea naţională. Opozabilitatea clauzei compromisorii şi autoritatea de lucru ...

Cerere pentru recunoaştere şi executare hotărâre arbitrală străină. Condiţii de regularitate – Convenţia de la News York (1958). Condiţii de admisibilitate prevăzute de legea naţională. Opozabilitatea clauzei compromisorii şi autoritatea de lucru judecat al hotărârii arbitrale străine. Admiterea cererii

Convenţia de la New York (1958): art. 3, art. 2, art. 5

Codul de procedură civilă: art. 200, art. 208, art. 177, art. 548 – 550, art. 1128 – 1129, art. 1131, art. 614 – 615, art. 1125

Codul civil: art. 1609 şi art. 1612

Cu privire la critica asupra respingerii excepției inadmisibilității acțiunii, în absența clauzei de  arbitraj, Curtea constată neîntemeiată critica adusă de pârâta-apelantă.

Obiectul cererii introdusă de reclamanți constă în recunoașterea și executarea unei hotărâri arbitrale străine,  care se soluționează în primă instanță de tribunalul în circumscripția căruia se află sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre, potrivit art. 1126 alin. (1) C.pr.civ.

În continuare, dispozițiile art. 1128 alin. (1) C.pr.civ. statuează că cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale trebuie să fie însoțită de hotărârea arbitrală și convenția de arbitraj în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizării în condițiile prevăzute de art. 1093 C.pr.civ.

Sub aspectul condițiilor de regularitate mai sus arătate, cererea reclamanților  îndeplinește  toate cerințele, cu observația că hotărârile arbitrale pronunțate de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic, formă de arbitraj instituționalizat,  cu caracter permanent și specializat, nu sunt supuse cerinței supralegalizării, deoarece nu fac parte din categoria actelor publice întocmite sau legalizate de o  autoritate străină sau de un agent public  străin, ci de o instanță de arbitraj, cu caracter nestatal, lipsită de forța publică a autorităților statale.

Pe de altă parte, atât România, în calitate de  stat chemat să aplice lex fori asupra cererii de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale, cât și Elveția, în calitate de stat pe al cărui teritoriu își are sediul Tribunalul Arbitral chemat să soluționeze litigiul arbitral declanșat între părți, sunt state membre ale Convenției de la New York cu privire la recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, încheiată în anul 1958 și  ratificată de România prin  Decretul nr. 186 din 24 iulie 1961.

Potrivit art. 1093 alin. (3) C.pr.civ., ,,Scutirea de supralegalizare este permisă în  temeiul legii, al unui tratat internațional la care România  este parte sau pe bază de reciprocitate”.

Convenția de la New York din 1958 este un tratat internațional la care România este parte semnatară și are prioritate în aplicare în raport cu normele de drept național, conform art. 1093 alin. (3) C.pr.civ.

Drept consecință, cerințele de regularitate privind recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale străine prevăzute în dreptul intern trebuie să se conformeze Convenției de la New York, denumită în continuare Convenție, potrivit  art. 3 din aceasta ,,Fiecare din Statele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite în articolele următoare. Pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale cărora se aplica prezenta Convenţie nu vor fi impuse condiţiuni mult mai riguroase, nici cheltuieli de judecată mult mai ridicate, decât acelea care sunt impuse pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale.“

O primă constatare a Curții cu referire la  hotărârile arbitrale străine supuse recunoașterii și executării, în temeiul Convenției, reține că acestea se bucură de aceleași efecte executorii ca și hotărârile arbitrale naționale, în privința cărora  nu este necesară vreo formalitate suplimentară de supralegalizare, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile relative la  executarea hotărârilor  arbitrale prevăzute de  art. 614-615 C.pr.civ.

În continuare art. 4 din Convenție statuează că: ,,1. Pentru a obţine recunoaşterea şi executarea arătată în articolul precedent, partea care cere recunoaşterea şi executarea trebuie să producă odată cu cererea:

a) originalul sentinţei autentificat în mod cuvenit, sau o copie a acestui original întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa;

b) originalul convenţiei arătate în articolul II sau o copie întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa;

Dacă menţionata sentinţă sau menţionata convenţie nu este redactată într-o limbă oficială a ţării în care sentinţa este invocată, partea care cere recunoaşterea şi executarea sentinţei va trebui să producă o traducere a acestor piese în această limbă. Traducerea va trebui să fie certificată de un traducător oficial, sau de un traducător cu jurământ, ori de un agent diplomatic sau consular”.

Aceste condiții de regularitate au fost complinite de reclamanți prin atașarea la cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine a contractelor încheiate cu H… Timișoara în limba română, certificate ,,conform cu originalul”, în care sunt conținute clauzele compromisorii, expres formulate, potrivit cărora, în redactarea acestor clauze, ,,orice conflict izvorât din sau relaționat la acest contract se va soluționa de către Tribunalul Arbitral Baschetbalistic (BAT) în Geneva, Elveția, în conformitate cu Regulile de Arbitraj BAT, de către un singur arbitru desemnat de președintele BAT. Locul arbitrajului va fi în Geneva, Elveția. Procesul de arbitraj va fi guvernat de Capitolul 12 din Legea privind dreptul privat internațional din Suedia, indiferent de domiciliul părților. Limba de arbitraj va fi engleza. Arbitrul va decide asupra disputei ex aequo et bono”.

Această formulare a clauzei compromisorii se regăsește în contractele încheiate între reclamanții F…, C... și B… . În contractul încheiat de reclamantul A..., formula întrebuințată de clauza compromisorie se referă la ,,Orice litigiu care decurge din sau în legătură cu prezentul contract (...) va fi înaintat Tribunalului Arbitral de Baschet (BAT) din Geneva...” continuarea fiind identică cu celelalte clauze compromisorii cuprinse în contractele celorlalți reclamanți.

La cerere s-au ataşat hotărârile arbitrale pronunţate de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva nr. 0951/08.03.2016 şi nr. 0991/08.03.2016, ambele în copie certificată şi în traducere legalizată în limba română.

Clauzele de arbitraj existente în contractele încheiate de reclamanţi cu H… Timişoara sunt opozabile pârâtei G... Timişoara, deoarece fiind formulate  în corpul contractelor de  fond, principale, de obligaţii, sub forma clauzelor  compromisorii urmează soarta juridică a  acestor contracte  sub aspectul asumării lor şi alegerii instanţei de arbitraj  chemate să soluţioneze  eventualele litigii care se  vor ivi, în temeiul contractelor de bază sau  în legătură cu obligaţiile financiare izvorând din aceste contracte, între părţi şi între  cei care se obligă în contul părţii căzute în pretenţii, clauza  electio juris păstrându-şi autonomia pentru a deferi instanţei  de arbitraj litigiul ivit, în condiţiile în care  se produce înlocuirea liber consimţită a debitorului iniţial prin  preluarea şi asumarea obligaţiilor de ordin financiar  ale acestuia de noul debitor. În conformitate cu Acordul  de Asociere şi Actul Adiţional la acesta, între H… Timişoara şi G... Timişoara a operat novaţia de  debitor reglementată de art. 1609 alin. (2) Cod civil, conform  căruia ,,novaţia se produce atunci când un debitor nou îl înlocuieşte pe cel iniţial”.

În această ipoteză, potrivit  art. 1612 Cod civil,  ,,Atunci când  novaţia are loc prin schimbarea debitorului, noul debitor nu poate opune  creditorului mijloacele  de apărare pe care le avea  împotriva debitorului iniţial şi nici cele pe care acesta din urmă le avea împotriva  creditorului, cu excepţia  situaţiei în care, în acest ultim caz, debitorul poate invoca nulitatea  absolută a actului din care  s-a născut obligaţia iniţială”.

În obiect, pârâta apelantă a invocat, pentru  susţinerea  excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, absenţa  convenţiei de arbitraj, subsumată neîncheierii, în scris,  a unei astfel de convenţii cu pârâta, ceea ce contravine prevederilor art. 1129 şi 1125 C.pr.civ. şi determină refuzul  recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine.

Curtea a arătat deja  că cererea reclamanţilor a  fost însoţită de contractele  care cuprind inserarea  clauzei compromisorii, clauză care îndeplineşte  condiţiile de formă prevăzute de legea  română -  art. 548 alin. (1) C.pr.civ., privind forma scrisă a convenţiei arbitrale, art. 549 alin. (1) C.pr.civ., privind  inserarea clauzei compromisorii în conţinutul contractului principal şi art. 550 C.pr.civ. referitor la conţinutul clauzei compromisorii.

De asemenea, clauzele compromisorii stipulate de părţi dezvăluie manifestarea de voinţă a acestora de a supune litigiile care se vor naşte din sau în legătură cu contractul principal unui anumit organ de arbitraj - Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la  Geneva, Elveţia, invocând atât modul  de constituire a instanţei arbitrale -  arbitru unic -  cât şi acceptarea Regulilor de arbitraj ale tribunalului arbitral desemnat, precum şi forma arbitrajului -  în echitate (ex aequo et bono). Conţinutul clauzei compromisorii îndeplineşte, astfel, pe deplin cerinţele  prevăzute de art. 550 alin. (1) C.pr.civ., conform cărora ,,Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul”.

Curtea concluzionează că, în prezenţa clauzelor compromisorii astfel  încheiate, sancţiunea  nulităţii convenţiei de arbitraj nu primeşte aplicare, iar excepţia inadmisibilităţii cererii pentru  recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine este judicios respinsă prin sentinţa  pronunţată de prima instanţă.

Referitor la criticile aduse în fond, aceleiaşi sentinţe, Curtea constată că, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia de la New York din 1958, ,,Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra căreia ea este invocată, decât dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute:

a) că părţile la convenţia amintită în articolul II, erau, în virtutea legii aplicabilă lor, lovite de o incapacitate, sau că convenţia menţionată nu este valabilă în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legii ţării în care sentinţa a fost dată; sau

 b) că partea împotriva căreia este invocată sentinţa nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, sau că i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare; sau

 c) că sentinţa se referă la un diferend nemenţionat în compromis, sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii, sau că ele conţin hotărâri care depăşesc prevederile compromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuşi, dacă dispoziţiile sentinţei care au legătură cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care au legătură cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute şi executate; sau

 d) că constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenţia părţilor, sau, în lipsă de convenţie, că ea nu a fost conformă cu legea ţării în care a avut loc arbitrajul; sau

 e) că sentinţa nu a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a ţării în care, sau după legea căreia, a fost dată sentinţa”.

În legătură cu aceste condiţii, Curtea constată că şi legea naţională, totodată legea forului chemat să se pronunţe asupra cererii  pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, prevede în conţinutul art. 1129 alin. (1) lit. a) – h) C.pr.civ. aceleaşi cerinţe.

Deosebirea între cele două seturi de reglementări constă în imperativul pe care îl utilizează, distinct, ipoteza de reglementare: Convenţia prevede expres că recunoaşterea şi executarea  nu vor fi refuzate decât în prezenţa probării situaţiilor prevăzute de art. 5 pct. 1; Codul de procedură civilă prezervă soluţia respingerii cererii dacă se probează situaţiile cuprinse în art. 1129 alin. (1).

Elementul comun al celor două seturi de  reglementare constă în necesitatea probării de către cel căruia i se opune hotărârea arbitrală străină, situaţiilor pentru care se refuză/se respinge recunoaşterea şi executarea acestei hotărâri.

În plus, Convenţia prevede că ,,Recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale vor putea fi, de asemenea, refuzate dacă autoritatea competentă a ţării în care se cere recunoaşterea şi executarea constată:

a) că în conformitate cu legea acestei ţări obiectul diferendului nu este susceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului; sau

b) că recunoaşterea sau executarea sentinţei ar fi contrară ordinei publice a acestei ţări.“ (art. 5 pct. 2). Aceleaşi condiţii negative sunt prevăzute şi de art. 1125 C.pr.civ.

Din acest ansamblu de situaţii, ipoteze sau  cazuri în prezenţa cărora instanţa naţională competentă refuză  sau respinge cererea de  recunoaştere şi executare, pârâta -  apelantă a invocat: prevederile art. 5 pct. 2 lit. b) din Convenţie şi art. 1125 C.pr.civ. cu referire la caracterul potrivnic al hotărârii arbitrale străine  în raport cu ordinea publică de drept internaţional privat român/cu ordinea publică a ţării în care se cere recunoaşterea şi executarea hotărârii;  dispoziţiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţie şi art. 1129 alin. (1) lit. b) C.pr.civ., cu referire la nevalabilitatea convenţiei arbitrale potrivit  legii căreia părţile au supus-o; art. 5 pct. 2 lit. a) din Convenţie şi art. 1125 C.pr.civ., privind  caracterul nearbitrabil al soluţionării litigiului dintre părţi potrivit legii române.

Curtea constată că niciunul dintre aceste cazuri nu primeşte incidenţa asupra cererii reclamanţilor pentru recunoaşterea şi executarea  hotărârii arbitrale străine  pronunţată de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva, obiect al cererii.

În ceea ce priveşte primul motiv invocat, Curtea constată că hotărârile arbitrale  nr. 0951/08.03.2018 şi nr. 0991/08.03.2018 pronunţate de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic Geneva nu conţin dispoziţii contrare ordinii publice din România şi, cu atât  mai puţin, ordinii publice a  dreptului internaţional privat din România. În plus, Curtea constată că asumarea de către pârâtă a obligaţiilor financiare ale H… Timişoara, inclusiv faţă de terţi, include  nu numai obligaţiile concret stabilite prin cele patru  contracte încheiate  de H… Timişoara cu reclamanţii, considerate  contracte principale, ci şi clauza de opţiune cu privire  la instanţa de arbitraj şi modul de soluţionare, pe viitor, a diferendelor  de ordin litigios care se  vor ivi cu privire  la aceste obligaţii (electio juris).

Atât novaţia prin schimbarea debitorului, cât şi clauza de opţiune privind recurgerea la instanţa de arbitraj nu au caracter prezumat.

Dimpotrivă, în lipsă de stipulaţie contrară înscrisă în Acordul de Asociere sau/şi în Actul adiţional la acesta, din care să rezulte neechivoc manifestarea de voinţă a pârâtei apelante că înţelege să nu preia obligaţiile financiare ale H… Timişoara, cu referire la cele  patru contracte încheiate de reclamanţi cu H… Timişoara, ceea ce ar fi condus pe calea raţionamentului logico-juridic că nu îşi asumă nici clauzele de opţiune conţinute de clauzele compromisorii, Curtea, aşa cum judicios a stabilit şi prima instanţă, nu are niciun motiv de fapt sau de drept, pentru a  considera că pârâtei apelante  nu îi sunt opozabile nici contractele, nici clauzele compromisorii.

Asumarea liberă şi conştientă a obligaţiilor financiare aflate în sarcina H… Timişoara semnifică consimţământul deplin, iar nu lipsa acestuia.

Modul de  soluţionare a eventualelor litigii ivite în legătură cu onorarea acestor obligaţii a fost stabilit prin clauze compromisorii legal încheiate, având deplină valabilitate între părţile contractante ale convenţiei de arbitraj şi în raport cu succesorii în drepturi şi obligaţii ai părţilor raportului obligaţional principal.

Chiar şi în condiţiile în care clauza compromisorie ar comporta îndoială, prevederile art. 550 alin. (3) C.pr.civ. statuează că clauza compromisorie  se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînţelegerilor care derivă din contractul sau din raportul juridic la care se referă.

Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva a  avut la dispoziţie  contractele principale, Acordul de Asociere şi Actul adiţional la acesta, pronunţând hotărârile arbitrale, în primul rând, prin luarea  în considerare  a clauzelor compromisorii, sub aspectul celor trei  imperative ale convenţiilor de arbitraj: de a nu fi afectate de  caducitate; de a nu avea caracter inoperant faţă de obiectul litigiului şi în raportul cu părţile arbitrajului; de a fi susceptibile  sub aspectul aplicării în litigiul  arbitral cu care a fost învestit. Aceste cerinţe  sunt prevăzute  de Convenţia de la New York (art. 2 pct. 3).

Sub cea de-a doua teză a acestui motiv, relativ la proiectarea în viitor, a asumării obligaţiilor financiare aflate în sarcina H... Timişoara  de către pârâta G… Timişoara, Curtea de Apel constată că această  apărare este una de fond, punând în discuţie, în ce măsură, sub aspectul debutului în timp, îi pot fi  opuse pârâtei apelante obligaţiile financiare  contractate de H… Timişoara anterior încheierii Actului adiţional la Acordul de Asociere.

Această problemă repune în dezbaterea instanţelor  naţionale fondul  raportului obligaţional  dezlegat de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic, dezlegare supusă judecăţii instanţei de arbitraj prin  intermediul apărărilor  formulate de G... Timişoara. Hotărârea Tribunalului Arbitral, dată fără  motivare  în temeiul propriului Regulament  de Arbitraj, a soluţionat, în fond, această  problemă, prin dispozitiv, în sensul obligării pârâtei arbitrale G... Timişoara în solidar cu H… Timişoara, la plata  pretenţiilor băneşti formulate de reclamanţi, ceea ce conduce la  constatarea  indubitabilă că Tribunalul Arbitral a reţinut  răspunderea în pretenţii a pârâtei faţă de reclamanţi pentru obligaţiile financiare rezultate din cele patru contracte încheiate anterior Actului adiţional.

Potrivit art. 1133 C.pr.civ., Tribunalul naţional învestit  cu cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine nu poate  examina hotărârea arbitrală pe fondul diferendului.

Curtea de Apel reţine că, privită sub aspectul reluării problemei de fond a momentului debutului şi întinderii obligaţiilor  asumate de  pârâtă, refuzul recunoaşterii de către aceasta a unor obligaţii financiare anterioare Actului adiţional, nu poate face obiectul  cercetărilor judecătoreşti în procedura  recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine, fără a înfrânge  prevederile art. 1127 alin. (1) C.pr.civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârii arbitrale  străine, respectiv dispoziţiile  art. 3 din Convenţia de la New York cu privire la obligativitatea statelor  semnatare de  a recunoaşte  autoritatea unei  sentinţe arbitrale.

Cel de-al treilea caz invocat de pârâtă pentru a obţine refuzul/respingerea cererii de recunoaştere şi executare  a hotărârilor  arbitrale străine  pronunţate de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva, formulat în faţa primei instanţe şi a instanţei de  apel se referă la  caracterul nearbitrabil al litigiului, pentru considerente care privesc regimul juridic de dreptul muncii al contractelor încheiate de reclamanţi cu H… Timişoara.

În primul rând, caracterul arbitrabil al litigiului a fost examinat de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva, în temeiul principiului de  drept internaţional privat  Kompetenz – Kompetenz, prin intermediul căruia tribunalul arbitral  îşi verifică propria competenţă pentru a soluţiona diferendul supus judecăţii sale.

Tribunalul Arbitral Baschetbalistic a constatat că în temeiul convenţiei arbitrale încheiată de reclamanţi are competenţa de a soluţiona litigiului pe calea arbitrajului, în pofida apărărilor formulate  în acel cadru procesual de către pârâta apelantă.

Curtea relevă mai întâi, că problema de drept supusă  calificării nu este reprezentată de natura litigiului, dacă acesta este de dreptul muncii sau de drept  civil (stricto sensu), ci dacă litigiul este susceptibil de a fi soluţionat pe calea arbitrajului sau, în mod  exclusiv,  de o instanţă statală.

Rezolvarea acestei calificări juridice este dată de dispoziţiile naţionale cuprinse  în art. 542 alin. (1) C.pr.civ., care statuează că: ,, Persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună” şi în art. 543 alin. (1) C.pr.civ. potrivit căruia  ,,arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane, învestite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie să judece litigiul şi să pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii învestiţi constituie, în sensul dispoziţiilor prezentei cărţi, tribunalul arbitral”.

Rezultă că legea naţională stabileşte  regula libertăţii de opţiune a persoanelor  de  a încredinţa  arbitrajului litigiile ivite între ele, indicând excepţiile  de la această regulă, aşa cum sunt cele referitoare la cauzele  privind starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea  succesorală, relaţiile  de familie, precum şi  la drepturile  asupra cărora părţile  nu pot dispune.

Niciuna dintre aceste excepţii nu este incidentă în litigiul pendinte arbitrajului.

Invocarea de către pârâta-apelantă a jurisdicţiei  speciale asupra litigiilor de muncă  în dreptul  naţional, reprezentat de Codul muncii, este  relevantă  doar pentru determinarea  competenţei instanţelor judecătoreşti statale, în  soluţionarea  conflictului de  competenţă materială, în raport cu  calificarea naturii raportului juridic născut din contractul încheiat între  angajator şi salariat sau, după caz,  între prestatorul de  servicii şi antreprenor,  pentru a identifica  cadrul contractual specific al  obligaţiilor părţilor şi, în continuare, determinarea  competenţei  materiale, speciale, pentru litigii de muncă,  respectiv, competenţei  materiale de drept comun, pentru litigii civile, după cum raporturile părţilor privesc un contract  de muncă sau, după caz, un raport  de prestări servicii.

Caracterul arbitrabil al litigiului având obiect pretenţii băneşti nu este înlăturat de calificarea contractelor încheiate de  reclamanţi ca fiind contracte de muncă întrucât  numai această calificare nu înlătură dreptul de opţiune  pentru soluţionarea  pretenţiilor  reclamate pe calea arbitrajului, un astfel de drept fiind  permis de art. 542 alin. (1) C.pr.civ., iar dispoziţiile Codului muncii nu îl interzic. Pretenţiile deduse soluţionării de reclamanţi pe calea arbitrajului internaţional special creat pentru sportivii care activează în cadrul  cluburilor afiliate Federaţiilor Naţionale,  nu sunt derivate din drepturi asupra cărora aceşti sportivi nu pot să dispună, indiferent că izvorul  contractual  al unor  asemenea pretenţii are natura unor raporturi de muncă sau de prestări  de servicii (sportive).

(Secţia a II-a civilă, Decizia civilă nr. 492/R din 12 iunie 2019,

rezumată de judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa civilă nr. 1059/12.12.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. […]/30/2018, s-a admis cererea formulată de reclamanţii A..., B..., C..., D..., E... şi F... în contradictoriu cu pârâta G... TIMISOARA; s-a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a Hotărârii Arbitrale nr. 0951/16 din 08.03.2018, pronunţată de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic precum si a Hotărârii Arbitrale nr. 0991/16 din 27.03.2018, pronunţată de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic cu sediul în Geneva Elveţia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiş a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea Arbitrală pronunțată în cauza nr. 0951/16 la data de 08.03.2018, Tribunalul Arbitral Baschetbalistic cu sediul în Geneva, Elveția a hotărât obligarea împreună a Asociației H... Timișoara și a pârâtei G... Timișoara, după cum urmează: 

-26.540 euro net către B... alături de o dobândă anuală în cuantum de 5%, faţă de suma de 7.000 euro, începând cu data de 01.09.2015 şi până la plata integrală respectiv faţă de suma de 19.540 euro, începând cu data de 27.09.2015 şi până la plata integrală;

-35.824 dolari net către C... alături de o dobândă anuală în cuantum de 5%, faţă de suma de 5.500 dolari, începând cu data de 01.09.2015 şi până la plata integrală respectiv faţă de suma de 30.324 dolari, începând cu data de 24.09.2015 şi până la plata integrală;

-10.000 euro net către Nenad Milosevic alături de o dobândă anuală în cuantum de 5%, faţă de suma de 3.000 euro, începând cu data de 01.09.2015 şi până la plata integrală respectiv faţă de suma de 7.000 euro, începând cu data de 25.09.2015 şi până la plata integrală;

-6.500 euro, în solidar către B..., C... şi F… cu titlu de costuri arbitrale;

-5.100 euro către C... cu titlu de cheltuieli de judecată;

-4.400 euro către B... cu titlu de cheltuieli de judecată;

-2.500 euro către F… cu titlu de cheltuieli de judecată;

Prin Hotărârea Arbitrală pronunțată în cauza nr. 0991/16 la data de 27.03.2018, Tribunalul Arbitral Baschetbalistic cu sediul în Geneva, Elveția a hotărât obligarea împreună a H… Timișoara și a pârâtei G... Timișoara, după cum urmează:

-36.333,35 dolari net către A... alături de o dobândă anuală în cuantum de 5%, faţă de suma de 8.000 dolari, începând cu data de 01.09.2015 şi până la plata integrală, faţă de suma de 8.333,35 dolari, începând cu data de 26.09.2015 şi până la plata integrală, respectiv faţă de suma de 20.000 dolari, începând cu data de 01.12.2015 şi până la plata integrală;

-3.980 euro către A... cu titlu de costuri arbitrale;

-5.200 euro către A... cu titlu de cheltuieli de judecată;

Potrivit dispozițiilor art. 1127 C.p.c., cel care se prevalează de o hotărâre arbitrală străină poate solicita numai recunoaşterea acesteia pentru a invoca autoritatea de lucru judecat sau, când nu este adusă la îndeplinire în mod voluntar, încuviinţarea executării silite pe teritoriul României.

În conformitate cu dispozițiile art. 1128 C.pr.civ., cererea trebuie însoţită de hotărârea arbitrală şi convenţia de arbitraj, în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizării în condiţiile prevăzute la art. 1.093.

Dacă documentele prevăzute la alin. (1) nu sunt redactate în limba română, solicitantul trebuie să prezinte şi traducerea acestora în limba română, certificată de conformitate.

Reclamanții au depus la dosar înscrisurile prev. de acest text de lege, cu mențiunea că, în pofida susținerilor pârâtei, supralegalizarea hotărârii arbitrale nu era necesară în cauză.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1093 C.pr.civ., scutirea de formalitățile de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că prin Decretul nr. 186/1961, România a aderat la Convenția de la New York pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine din anul 1958.

La rândul său, Elveția este parte a acestei Convenții.

Potrivit art. 4 din Convenție, pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale, partea interesată trebuie să depună originalul sau o copie întrunind condițiile de autenticitate a sentinței și a convenției arbitrale.

Așadar, în temeiul acestui tratat internațional, la care sunt parte atât România cât și statul în care își are sediul tribunalul arbitral, formalitatea supralegalizării nu este necesară.

Potrivit dispozițiilor art. 1125 C.pr.civ., orice hotărâre arbitrală dintre cele prevăzute la art. 1.124 este recunoscută şi poate fi executată în România dacă diferendul formând obiectul acesteia poate fi soluţionat pe cale arbitrală în România şi dacă hotărârea nu conţine dispoziţii contrare ordinii publice de drept internaţional privat român.

Instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite și condițiile acestui text de lege pentru recunoașterea și executarea hotărârii arbitrale străine.

Astfel, contrar susținerilor pârâtei, natura juridică a raporturilor de drept supuse arbitrajului este de drept comun și nu de dreptul muncii.

Pârâta a invocat faptul că nu a fost parte în convenția arbitrală care a justificat soluționarea diferendului de către Tribunalul Arbitral Baschetbalistic cu sediul în Geneva, Elveția.

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut următoarele:

Analizând conținutul contractelor încheiate între reclamanți și Asociația H… Timișoara, aflate în copie la filele 13 și următoarele dosar fond, s-a reținut că fiecare dintre acestea  conține o clauză conform căreia orice conflict izvorât din, sau relaționat la contract se va soluționa de către Tribunalul Arbitral Baschetbalistic cu sediul în Geneva, Elveția.

La data de 06.11.2015, între Asociația H… Timişoara şi G... Timişoara s-a încheiat un acord de asociere, urmând ca şapte luni mai târziu, la data de 12.05.2016, cele două cluburi să încheie un act adiţional la acordul de asociere prin care s-a menţionat că toate obligaţiile asumate de Asociaţia H…Timişoara vor fi preluate de către G… Timişoara (fila 55-57 dosar fond).

De altfel, așa cum a rezultat din răspunsul oferit de Federația Română de Baschet-fila 187 dosar fond, colaborările dintre cluburile participante în Liga Națională de Baschet nu pot fi făcute decât cu respectarea art. 2.15 din Regulamentul General de Organizare al competițiilor de baschet, referitor la preluarea în solidar a datoriilor către terți, tocmai pentru a se evita situațiile în care terții ar rămâne cu debite neîncasate de la una dintre aceste entități.

Așadar, preluând datoriile Asociației H… Timișoara, pârâta G... Timișoara a preluat și calitatea de parte în convenția arbitrală și implicit calitatea procesuală pasivă în litigiul soluționat de BAT.

Concluzionând, instanța de fond a reținut că pârâta nu a făcut dovada existenței vreunuia dintre impedimentele prevăzute de art. 1129 la recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârilor arbitrale străine, astfel încât a admis cererea reclamanților și a dispus recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a Hotărârii Arbitrale nr. 0951/16 din 08.03.2018, pronunţată de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic cu sediul în Geneva Elveţia, precum şi a Hotărârii Arbitrale nr. 0991/16 din 27.03.2018, pronunţată de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic cu sediul în Geneva Elveţia.

Împotriva acestei hotărâri  a declarat apel pârâta  G... Timişoara, solicitând admiterea apelului, cu consecinţa casării sentinţei apelate şi, urmare a rejudecării procesului în fond, respingerea acţiunii ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

La data de 21.02.2019, G... Timişoara a depus la dosarul cauzei  memoriu de apel, prin care a solicitat în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanţe ca urmare a faptului că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei şi corelativ, în principal trimiterea cauzei înspre rejudecare primei instanţe; în subsidiar reţinerea cauzei înspre rejudecarea fondului în apel; în subsidiar, solicită admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei primei instanţe, cu cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

În motivare arată că, faţă de pârâta G... Timişoara, reclamanţii A..., B..., C..., E… nu au avut niciun raport juridic, nu au încheiat niciun contract cu pârâta şi în egală măsură nu au încheiat nicio convenţie arbitrală şi nici nu au agreat o clauză compromisorie arbitrală cu reclamanţii.

Motivele pentru care se impune admiterea apelului şi anularea hotărârii primei instanţe sunt, în opinia apelantei, următoarele: neintrarea în cercetarea fondului unei apărări de importanţă fundamentală formulată de către pârâtă - caracterul necomercial al cauzei şi incidenţa rezervei la Convenţia de la New York formulată de către Statul Român prin Decretul nr. 186/1961; neintrarea în cercetarea fondului cauzei raportat la soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată bazată pe nedepunerea la dosarul cauzei a unui exemplar original al convenţiei arbitrale [conform art. 4 pct. 1 lit. b) din Convenţia de la New York] supralegalizată, conform art. 1128 C.pr.civ.; încălcarea drepturilor procedurale ale părţii prin decăderea pârâtei din dreptul de a formula întâmpinare şi de a propune probe; greşita respingere a cererii de amânare formulate de către pârâtă la termenul de judecată din data de 11.09.2018.

Apreciază că motivele expuse mai-sus sunt de natură să atragă anularea sentinţei cu trimiterea acesteia înspre rejudecare primei instanţe, având în vedere că procedând astfel, instanţa de fond a privat practic părţile de un grad de jurisdicţie prin păşirea la judecarea fondului în aceste condiţii. Ca atare, în principal, solicită anularea sentinţei primei instanţe şi trimiterea acesteia înspre rejudecare primei instanţe.

Cu privire la schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanţi, apelanta arată că întreaga procedură în faţa primei instanţe a reprezentat o masacrare a dispoziţiilor legale incidente şi o ignorare a documentelor aflate la dosarul cauzei şi a apărărilor expuse de către pârâtă, astfel: netimbrarea acţiunii de către reclamanţi; inexistenţa unei convenţii arbitrale între reclamanţi şi G... Timişoara fac incidente următoarele motivele de refuz al recunoaşterii şi a încuviinţării executării silite pe teritoriul României; art. 1125 C. pr. civ. (hotărârea este contrară ordinii de drept internaţional public roman, fiind pronunţată în temeiul unei convenţii arbitrale ce nu există) şi art. 5 pct. 2 lit. b) din Convenţia de la New York (recunoaşterea sau executarea sentinţei ar fi contrară ordinii publice a acestei ţări); art. 1129 lit. b) C. pr. civ. (convenţia arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părţile au supus-o) şi art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia de la New York (convenţia menţionată nu este valabilă în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o).

Ca atare, apelanta pârâtă menţionează că recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în baza unei convenţii arbitrale inexistente (nule absolut având în vedere faptul că nu exista nici consimţământ acordat la aceasta şi nici nu exista o asemenea formă scrisă) este de natură să fie în flagrantă contradicţie cu dispoziţiile contrare ordinii de drept internaţional privat roman şi în acelaşi timp contrară ordinii publice a acestei ţări, o altă soluţie însemnând că orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României, ar putea fi executată în baza unor documente inexistente.

Nu în ultimul rând, arată faptul că oricum creanţele reclamanţilor nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege în acest sens pentru a putea beneficia de un exequator admis de către instanţele interne.

Intimaţii reclamanţi A..., B..., C..., E… au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Examinând cu precădere excepţia tardivităţii înregistrării memoriului de apel formulată de  reclamanţii intimaţi Curtea constată că excepţia este nefondată, întrucât comunicarea sentinţei atacate cu apel s-a efectuat la data de 21.01.2019, iar  memoriul de apel a fost depus la data de 21.02.2019, astfel că termenul de 30 de zile în cadrul căruia se declară apelul şi se depun motivele de apel nu este depăşit, ţinând cont de prevederile art. 180 alin. (1)  pct. 2 C.pr.civ., conform cărora în cazul termenului calculat pe zile nu intră în calul nici ziua comunicării şi nici ziua în care expiră termenul de comunicare.

Analizând apelul de faţă, prin prisma criticilor formulate de apelantă prin motivele ataşate declaraţiei de apel şi a celor  conţinute în memoriul de apel, a apărărilor ridicate de reclamanţii intimaţi şi a prevederilor  art. 466 şi urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, hotărârea pronunţată de prima instanţă fiind temeinică şi legală, conformă cu probele de la dosar.

1. O primă critică se referă la considerarea de către primă instanţă a depunerii tardive a întâmpinării de către  pârâtă şi pe acest temei a decăderii acesteia din dreptul de a propune probe şi de a ridica excepţii.

Curtea constată că, pârâtei i s-a comunicat cererea reclamanților  la data de 17.07.2018, ora 1030, iar în lipsa cutiei poștale, s-a atașat o înștiințare prin care a fost informată că actele vor fi depuse la sediul instanței.

Aceeași pârâtă, prin reprezentant, a primit corespondența conținând cererea  reclamanților  și actul de procedură a comunicării în data de 20.07.2018, așa cum rezultă din dovada de comunicare  întocmită la aceeași dată.

Din corespondența astfel comunicată pârâtei a aflat că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.

Întâmpinarea a fost depusă de pârâtă la data de 30.07.2018, ridicându-se un număr de trei excepții: 1. insuficiența timbrării; 2. inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, întemeiată pe caracterul  necomercial al litigiului; 3. inadmisibilitatea acțiunii prin nedepunerea unui exemplar original al convenției arbitrale supralegalizată. Prin  întâmpinare s-au propus proba cu înscrisurile depuse odată  cu întâmpinarea și interogatoriul reclamanților.

Prima instanță a decăzut pârâta doar din dreptul de a propune probe și a ridica excepții, fără a  declara tardivitatea întâmpinării. Dispoziția primei instanțe s-a  întemeiat pe  dispozițiile art. 208 alin. 2 C.pr.civ., conform cărora nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea părții din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. În raport cu data comunicării cererii de chemare în judecată, 17.07.2018, depunerea întâmpinării la data de 30.07.2018  și termenul de 10 zile  acordat pentru depunerea acestei întâmpinări, în condițiile  în care dispozițiile  art. 1131 C.pr.civ. prevăd doar obligația citării părților, iar nu și pe aceea a fixării unui termen legal, în sarcina pârâtei, pentru a depune întâmpinare, rezultă că prima instanță a acordat, în termeni judiciari, dreptul la apărare pârâtei, prin întâmpinare, prin propunerea de probe și ridicarea de excepții. Prima instanță avea la dispoziție procedura simplificată descrisă în Titlul IV. ,,Arbitrajul internațional și efectele hotărârilor arbitrale străine”, în special prevederile art. 1131 Cod procedură civilă,  care nu impun obligativitatea întâmpinării prevăzută de art. 208 alin. (1) Cod procedură civilă, procedura putându-se desfășura chiar și fără citarea părților [alin. (2)] și fără regularizarea cererii  de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine, potrivit cerințelor impuse de art. 200 C.pr.civ. Aceasta întrucât, procedura soluționării  unei astfel de cereri are un  regim juridic special creat de legiuitor, diferit de cel  al judecării cererilor și acțiunilor de drept comun.

Pârâta apelantă invocă, indirect, încălcarea unor norme  procesual civile de drept  comun, fără a le indica în mod concret, iar prin aceasta, vătămarea unui interes legitim, de natură procesuală, și anume împiedicarea sa de a mai propune și ridica excepții. Această vătămare este supusă examinării de către Curte, prin raportare la dispozițiile art. 174-179 C.pr.civ. privind regimul juridic al nulității actelor de procedură.

Curtea constată că nu subzistă o vătămare de ordin procesual care să impună sancțiunea nulității încheierii  de ședință din 11.09.2018, întrucât: prima instanță s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate prin întâmpinare, conform  încheierii  de ședință din 11.09.2018, soluționând excepția netimbrării și unind cu fondul celelalte excepții referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, acestea din urmă fiind soluționate  prin sentința atacată cu prezentul apel. Relativ la  cererile în probațiune, Curtea constată că prima instanță a soluționat cauza prin luarea în considerare a tuturor înscrisurilor depuse la dosar, inclusiv cele propuse de pârâtă. În ce privește interogatoriul  reclamanților,  această probă nu a mai fost  reiterată în apel,  astfel că  eventuala vătămare  a părții în fața  primei instanțe nu mai subzistă în calea de atac, partea renunțând tacit la administrarea acesteia de către instanța de control judiciar devolutiv.

În consecință, această critică a reclamantei apelante este  neîntemeiată, întrucât sunt incidente prevederile art. 177 alin. (2) C.pr.civ., conform cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă subzistă vătămarea, ceea ce în acest stadiu procesual al judecării cauzei nu mai poate fi reținut, în sensul că vătămarea mai sus invocată de pârâta apelantă nu mai subzistă.

2. Examinând  cea de-a doua critică din  apel, referitoare la încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 222 C.pr.civ., cu specială privire asupra respingerii cererii de amânare a judecății cauzei formulată de pârâtă pentru termenul de judecată din data de 11.09.2018, Curtea constată că,  deși prima instanță a respins cererea astfel formulată, considerând că  plecarea în concediu de odihnă al  reprezentantului pârâtei nu constituie un motiv temeinic de amânare, a dispus, totuși, amânarea cauzei. Pe de altă parte,  pârâta avea termen în cunoștință, astfel că avea posibilitatea de a se informa și de a-și exercita drepturile în apărare, printr-un alt reprezentant, în afara consilierului juridic aflat în concediu de odihnă. Prin urmare, instanța de apel nu constată încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, nefiind incidente nici în acest caz prevederile art. 177 alin. (2) C.pr.civ.

3. În ceea ce privește critica privind greșita respingere a excepției insuficientei timbrări a cererii de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale, Curtea constată că în mod legal prima instanță a supus această cerere regulilor de timbraj referitoare la cererile în materia executărilor silite, ,,cereri pentru încuviințarea executării silite”, conform art. 10 alin. (1) lit. a) din  OUG nr. 80/2013, iar nu normelor de timbrare după valoare, prevăzute de art. 3 din aceiași ordonanță de urgență. De altfel, regulile de timbraj mai sus arătate s-au aplicat și asupra cererii de apel introdusă de pârâtă.

4.  Cu privire la critica asupra respingerii excepției inadmisibilității acțiunii, în absența clauzei de  arbitraj, Curtea constată neîntemeiată critica adusă de pârâta-apelantă.

Obiectul cererii introdusă de reclamanți constă în recunoașterea și executarea unei hotărâri arbitrale străine,  care se soluționează în primă instanță de tribunalul în circumscripția căruia se află sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre, potrivit art. 1126 alin. (1) C.pr.civ.

În continuare, dispozițiile art. 1128 alin. (1) C.pr.civ. statuează că cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale trebuie să fie însoțită de hotărârea arbitrală și convenția de arbitraj în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizării în condițiile prevăzute de art. 1093 C.pr.civ.

Sub aspectul condițiilor de regularitate mai sus arătate, cererea reclamanților  îndeplinește  toate cerințele, cu observația că hotărârile arbitrale pronunțate de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic, formă de arbitraj instituționalizat,  cu caracter permanent și specializat, nu sunt supuse cerinței supralegalizării, deoarece nu fac parte din categoria actelor publice întocmite sau legalizate de o  autoritate străină sau de un agent public  străin, ci de o instanță de arbitraj, cu caracter nestatal, lipsită de forța publică a autorităților statale.

Pe de altă parte, atât România, în calitate de  stat chemat să aplice lex fori asupra cererii de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale, cât și Elveția, în calitate de stat pe al cărui teritoriu își are sediul Tribunalul Arbitral chemat să soluționeze litigiul arbitral declanșat între părți, sunt state membre ale Convenției de la New York cu privire la recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, încheiată în anul 1958 și  ratificată de România prin  Decretul nr. 186 din 24 iulie 1961.

Potrivit art. 1093 alin. (3) C.pr.civ., ,,Scutirea de supralegalizare este permisă în  temeiul legii, al unui tratat internațional la care România  este parte sau pe bază de reciprocitate”.

Convenția de la New York din 1958 este un tratat internațional la care România este parte semnatară și are prioritate în aplicare în raport cu normele de drept național, conform art. 1093 alin. (3) C.pr.civ.

Drept consecință, cerințele de regularitate privind recunoașterea și executarea hotărârilor arbitrale străine prevăzute în dreptul intern trebuie să se conformeze Convenției de la New York, denumită în continuare Convenție, potrivit  art. 3 din aceasta ,,Fiecare din Statele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite în articolele următoare. Pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale cărora se aplica prezenta Convenţie nu vor fi impuse condiţiuni mult mai riguroase, nici cheltuieli de judecată mult mai ridicate, decât acelea care sunt impuse pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale.“

O primă constatare a Curții cu referire la  hotărârile arbitrale străine supuse recunoașterii și executării, în temeiul Convenției, reține că acestea se bucură de aceleași efecte executorii ca și hotărârile arbitrale naționale, în privința cărora  nu este necesară vreo formalitate suplimentară de supralegalizare, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile relative la  executarea hotărârilor  arbitrale prevăzute de  art. 614-615 C.pr.civ.

În continuare art. 4 din Convenție statuează că: ,,1. Pentru a obţine recunoaşterea şi executarea arătată în articolul precedent, partea care cere recunoaşterea şi executarea trebuie să producă odată cu cererea:

a) originalul sentinţei autentificat în mod cuvenit, sau o copie a acestui original întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa;

b) originalul convenţiei arătate în articolul II sau o copie întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa;

2. Dacă menţionata sentinţă sau menţionata convenţie nu este redactată într-o limbă oficială a ţării în care sentinţa este invocată, partea care cere recunoaşterea şi executarea sentinţei va trebui să producă o traducere a acestor piese în această limbă. Traducerea va trebui să fie certificată de un traducător oficial, sau de un traducător cu jurământ, ori de un agent diplomatic sau consular”.

Aceste condiții de regularitate au fost complinite de reclamanți prin atașarea la cererea de recunoaștere și executare a hotărârii arbitrale străine a contractelor încheiate cu H… Timișoara în limba română, certificate ,,conform cu originalul”, în care sunt conținute clauzele compromisorii, expres formulate, potrivit cărora, în redactarea acestor clauze, ,,orice conflict izvorât din sau relaționat la acest contract se va soluționa de către Tribunalul Arbitral Baschetbalistic (BAT) în Geneva, Elveția, în conformitate cu Regulile de Arbitraj BAT, de către un singur arbitru desemnat de președintele BAT. Locul arbitrajului va fi în Geneva, Elveția. Procesul de arbitraj va fi guvernat de Capitolul 12 din Legea privind dreptul privat internațional din Suedia, indiferent de domiciliul părților. Limba de arbitraj va fi engleza. Arbitrul va decide asupra disputei ex aequo et bono”.

Această formulare a clauzei compromisorii se regăsește în contractele încheiate între reclamanții F…, C... și B… . În contractul încheiat de reclamantul A..., formula întrebuințată de clauza compromisorie se referă la ,,Orice litigiu care decurge din sau în legătură cu prezentul contract (...) va fi înaintat Tribunalului Arbitral de Baschet (BAT) din Geneva...” continuarea fiind identică cu celelalte clauze compromisorii cuprinse în contractele celorlalți reclamanți.

La cerere s-au ataşat hotărârile arbitrale pronunţate de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva nr. 0951/08.03.2016 şi nr. 0991/08.03.2016, ambele în copie certificată şi în traducere legalizată în limba română.

De asemenea, cererea reclamanților a fost însoțită de Acordul de Asociere între ,,H... Timișoara" și ,,G... Timișoara” prin care părțile  convin constituirea unui ,,Consorțiu" în vederea participării în comun în Liga Națională de Baschet Masculin, precum și  la alte competiții în care Asociația ,,H... Timișoara” ar avea dreptul să evolueze. Punctul V.5.4 din acest Acord prevede că G... Timișoara ,,va reprezenta  consorțiul în raporturile cu Federația Română de Baschet, precum și cu ceilalți terți, persoane fizice sau juridice”.

Alăturat Acordului de Asociere, s-a depus Actul Adițional nr. 78/12.05.2016 prin care părțile convin asupra titulaturii înscrierii la Federația Română de Baschet, și anume G... Timișoara și a denumirii  sub care vor  participa în Liga Națională  de Baschet Masculin, sub numele  de  G... Timișoara, prevăzându-se expres că ,,Toate  obligațiile financiare aferente Consorțiului format din Asociaţia H… Timișoara și G... Timișoara, față  de Federația Română de Baschet și terți, vor fi  preluate de către G... Timișoara”.

Această din urmă  obligație pune de acord clauzele Acordului de Asociere, în special capitolul aporturilor părților la ,,Consorțiu”, în cadrul căruia ,,Asociatul G... Timișoara participă la asociație cu  echipa de baschet (jucătorii, antrenorii, specialiștii clubului fiind contractați și legitimați de către G... Timișoara), precum și  cu toate celelalte cheltuieli necesare pentru participarea în competițiile sportive", cu clauza cuprinsă în Actul adiţional privind asumarea de către pârâta apelantă a tuturor obligaţiilor financiare aferente consorţiului format din BC Timişoara şi G... Timişoara, faţă de Federaţia Română de Baschet şi terţi, care vor fi preluate de către G... Timişoara.

Curtea constată că prin cele două stipulații consecutive, părțile au agreat, pe de o parte, îndeplinirea condițiilor sportive de participare împreună la competițiile organizate de Federația Română de Baschet (FRB), valorificând locul deținut de Asociaţia  H… Timișoara în Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM) și denumirea sub care s-a înscris H…Timișoara în cadrul FRB, denumindu-l aportul BC Timișoara la Asociație și, în același scop, valorificarea potențialului sportiv format din jucători, antrenori, specialiști  de către G... Timișoara, respectiv, pe de altă parte, îndeplinirea criteriului financiar, de înscriere la FRB și participare în LNBM  prin asumarea acestui criteriu de către G... Timișoara.

Rezultă, fără putinţă de tăgadă, că pârâta G... Timişoara, înfiinţată prin HCLMT nr. 470/30.10.2015, încheind Acordul de Asociere nr. 01/06.11.2015, deci la scurt timp de la înfiinţare, cu H… Timişoara şi, mai apoi, încheind Actul Adiţional nr. 78/12.05.2016, a preluat, mai întâi cu titlu de  aport, participarea  cu jucătorii necesari  şi staful tehnic la îndeplinirea criteriului sportiv, iar ulterior, participarea cu susţinerea  financiară a entităţii asociative create, asumându-şi obligaţiile  pecuniare deţinute de H…Timişoara faţă de FRB şi în raport cu terţii, precum şi reprezentarea noii Asociaţii, prin propria persoană.

Clauzele de arbitraj existente în contractele încheiate de reclamanţi cu H… Timişoara sunt opozabile pârâtei G... Timişoara, deoarece fiind formulate  în corpul contractelor de  fond, principale, de obligaţii, sub forma clauzelor  compromisorii urmează soarta juridică a  acestor contracte  sub aspectul asumării lor şi alegerii instanţei de arbitraj  chemate să soluţioneze  eventualele litigii care se  vor ivi, în temeiul contractelor de bază sau  în legătură cu obligaţiile financiare izvorând din aceste contracte, între părţi şi între  cei care se obligă în contul părţii căzute în pretenţii, clauza  electio juris păstrându-şi autonomia pentru a deferi instanţei  de arbitraj litigiul ivit, în condiţiile în care  se produce înlocuirea liber consimţită a debitorului iniţial prin  preluarea şi asumarea obligaţiilor de ordin financiar  ale acestuia de noul debitor. În conformitate cu Acordul  de Asociere şi Actul Adiţional la acesta, între H… Timişoara şi G... Timişoara a operat novaţia de  debitor reglementată de art. 1609 alin. (2) Cod civil, conform  căruia ,,novaţia se produce atunci când un debitor nou îl înlocuieşte pe cel iniţial”.

În această ipoteză, potrivit  art. 1612 Cod civil,  ,,Atunci când  novaţia are loc prin schimbarea debitorului, noul debitor nu poate opune  creditorului mijloacele  de apărare pe care le avea  împotriva debitorului iniţial şi nici cele pe care acesta din urmă le avea împotriva  creditorului, cu excepţia  situaţiei în care, în acest ultim caz, debitorul poate invoca nulitatea  absolută a actului din care  s-a născut obligaţia iniţială”.

În obiect, pârâta apelantă a invocat, pentru  susţinerea  excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, absenţa  convenţiei de arbitraj, subsumată neîncheierii, în scris,  a unei astfel de convenţii cu pârâta, ceea ce contravine prevederilor art. 1129 şi 1125 C.pr.civ. şi determină refuzul  recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine.

Curtea a arătat deja  că cererea reclamanţilor a  fost însoţită de contractele  care cuprind inserarea  clauzei compromisorii, clauză care îndeplineşte  condiţiile de formă prevăzute de legea  română -  art. 548 alin. (1) C.pr.civ., privind forma scrisă a convenţiei arbitrale, art. 549 alin. (1) C.pr.civ., privind  inserarea clauzei compromisorii în conţinutul contractului principal şi art. 550 C.pr.civ. referitor la conţinutul clauzei compromisorii.

De asemenea, clauzele compromisorii stipulate de părţi dezvăluie manifestarea de voinţă a acestora de a supune litigiile care se vor naşte din sau în legătură cu contractul principal unui anumit organ de arbitraj - Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la  Geneva, Elveţia, invocând atât modul  de constituire a instanţei arbitrale -  arbitru unic -  cât şi acceptarea Regulilor de arbitraj ale tribunalului arbitral desemnat, precum şi forma arbitrajului -  în echitate (ex aequo et bono). Conţinutul clauzei compromisorii îndeplineşte, astfel, pe deplin cerinţele  prevăzute de art. 550 alin. (1) C.pr.civ., conform cărora ,,Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul”.

Curtea concluzionează că, în prezenţa clauzelor compromisorii astfel  încheiate, sancţiunea  nulităţii convenţiei de arbitraj nu primeşte aplicare, iar excepţia inadmisibilităţii cererii pentru  recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine este judicios respinsă prin sentinţa  pronunţată de prima instanţă.

5. Referitor la criticile aduse în fond, aceleiaşi sentinţe, Curtea constată că, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia de la New York din 1958, ,,Recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra căreia ea este invocată, decât dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a ţării unde recunoaşterea şi executarea sunt cerute:

a) că părţile la convenţia amintită în articolul II, erau, în virtutea legii aplicabilă lor, lovite de o incapacitate, sau că convenţia menţionată nu este valabilă în virtutea legii căreia părţile au subordonat-o, sau în lipsa unor indicaţii în acest sens, în virtutea legii ţării în care sentinţa a fost dată; sau

 b) că partea împotriva căreia este invocată sentinţa nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj, sau că i-a fost imposibil, pentru un alt motiv, să-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare; sau

 c) că sentinţa se referă la un diferend nemenţionat în compromis, sau care nu intră în prevederile clauzei compromisorii, sau că ele conţin hotărâri care depăşesc prevederile compromisului, sau ale clauzei compromisorii; totuşi, dacă dispoziţiile sentinţei care au legătură cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care au legătură cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute şi executate; sau

 d) că constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu convenţia părţilor, sau, în lipsă de convenţie, că ea nu a fost conformă cu legea ţării în care a avut loc arbitrajul; sau

 e) că sentinţa nu a devenit încă obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a ţării în care, sau după legea căreia, a fost dată sentinţa”.

În legătură cu aceste condiţii, Curtea constată că şi legea naţională, totodată legea forului chemat să se pronunţe asupra cererii  pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii arbitrale străine, prevede în conţinutul art. 1129 alin. (1) lit. a) – h) C.pr.civ. aceleaşi cerinţe.

Deosebirea între cele două seturi de reglementări constă în imperativul pe care îl utilizează, distinct, ipoteza de reglementare: Convenţia prevede expres că recunoaşterea şi executarea  nu vor fi refuzate decât în prezenţa probării situaţiilor prevăzute de art. 5 pct. 1; Codul de procedură civilă prezervă soluţia respingerii cererii dacă se probează situaţiile cuprinse în art. 1129 alin. (1).

Elementul comun al celor două seturi de  reglementare constă în necesitatea probării de către cel căruia i se opune hotărârea arbitrală străină, situaţiilor pentru care se refuză/se respinge recunoaşterea şi executarea acestei hotărâri.

În plus, Convenţia prevede că ,,Recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale vor putea fi, de asemenea, refuzate dacă autoritatea competentă a ţării în care se cere recunoaşterea şi executarea constată:

 a) că în conformitate cu legea acestei ţări obiectul diferendului nu este susceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului; sau

b) că recunoaşterea sau executarea sentinţei ar fi contrară ordinei publice a acestei ţări.“ (art. 5 pct. 2). Aceleaşi condiţii negative sunt prevăzute şi de art. 1125 C.pr.civ.

Din acest ansamblu de situaţii, ipoteze sau  cazuri în prezenţa cărora instanţa naţională competentă refuză  sau respinge cererea de  recunoaştere şi executare, pârâta -  apelantă a invocat: prevederile art. 5 pct. 2 lit. b) din Convenţie şi art. 1125 C.pr.civ. cu referire la caracterul potrivnic al hotărârii arbitrale străine  în raport cu ordinea publică de drept internaţional privat român/cu ordinea publică a ţării în care se cere recunoaşterea şi executarea hotărârii;  dispoziţiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţie şi art. 1129 alin. (1) lit. b) C.pr.civ., cu referire la nevalabilitatea convenţiei arbitrale potrivit  legii căreia părţile au supus-o; art. 5 pct. 2 lit. a) din Convenţie şi art. 1125 C.pr.civ., privind  caracterul nearbitrabil al soluţionării litigiului dintre părţi potrivit legii române.

Curtea constată că niciunul dintre aceste cazuri nu primeşte incidenţa asupra cererii reclamanţilor pentru recunoaşterea şi executarea  hotărârii arbitrale străine  pronunţată de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva, obiect al cererii.

În ceea ce priveşte primul motiv invocat, Curtea constată că hotărârile arbitrale  nr. 0951/08.03.2018 şi nr. 0991/08.03.2018 pronunţate de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic Geneva nu conţin dispoziţii contrare ordinii publice din România şi, cu atât  mai puţin, ordinii publice a  dreptului internaţional privat din România.

În susţinerea acestui caz de refuz/respingere  a cererii, pârâta apelantă a invocat: lipsa  consimţământului său la încheierea convenţiei arbitrale şi lipsa formei scrise a aceleiaşi convenţii, ceea ce înfrânge  ordinea juridică referitoare la condiţiile de  formare a convenţiilor arbitrale  şi expune în mod injust pârâta – neparticipantă la încheierea convenţiei de arbitraj-unei proceduri de executare silită.

Curtea a arătat că pârâtei îi sunt opozabile clauzele compromisorii din cele patru contracte încheiate de reclamanţi, în temeiul instituţiei de drept privat al novaţiei de debitor reglementată de art. 1609 alin. (2) şi art. 1612 Cod civil, dispoziţii expuse  deja de instanţa de apel în conţinutul examinării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

În plus, Curtea constată că asumarea de către pârâtă a obligaţiilor financiare ale H… Timişoara, inclusiv faţă de terţi, include  nu numai obligaţiile concret stabilite prin cele patru  contracte încheiate  de H… Timişoara cu reclamanţii, considerate  contracte principale, ci şi clauza de opţiune cu privire  la instanţa de arbitraj şi modul de soluţionare, pe viitor, a diferendelor  de ordin litigios care se  vor ivi cu privire  la aceste obligaţii (electio juris).

Atât novaţia prin schimbarea debitorului, cât şi clauza de opţiune privind recurgerea la instanţa de arbitraj nu au caracter prezumat.

Dimpotrivă, în lipsă de stipulaţie contrară înscrisă în Acordul de Asociere sau/şi în Actul adiţional la acesta, din care să rezulte neechivoc manifestarea de voinţă a pârâtei apelante că înţelege să nu preia obligaţiile financiare ale H… Timişoara, cu referire la cele  patru contracte încheiate de reclamanţi cu H… Timişoara, ceea ce ar fi condus pe calea raţionamentului logico-juridic că nu îşi asumă nici clauzele de opţiune conţinute de clauzele compromisorii, Curtea, aşa cum judicios a stabilit şi prima instanţă, nu are niciun motiv de fapt sau de drept, pentru a  considera că pârâtei apelante  nu îi sunt opozabile nici contractele, nici clauzele compromisorii.

Asumarea liberă şi conştientă a obligaţiilor financiare aflate în sarcina H… Timişoara semnifică consimţământul deplin, iar nu lipsa acestuia.

Modul de  soluţionare a eventualelor litigii ivite în legătură cu onorarea acestor obligaţii a fost stabilit prin clauze compromisorii legal încheiate, având deplină valabilitate între părţile contractante ale convenţiei de arbitraj şi în raport cu succesorii în drepturi şi obligaţii ai părţilor raportului obligaţional principal.

Chiar şi în condiţiile în care clauza compromisorie ar comporta îndoială, prevederile art. 550 alin. (3) C.pr.civ. statuează că clauza compromisorie  se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînţelegerilor care derivă din contractul sau din raportul juridic la care se referă.

Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva a  avut la dispoziţie  contractele principale, Acordul de Asociere şi Actul adiţional la acesta, pronunţând hotărârile arbitrale, în primul rând, prin luarea  în considerare  a clauzelor compromisorii, sub aspectul celor trei  imperative ale convenţiilor de arbitraj: de a nu fi afectate de  caducitate; de a nu avea caracter inoperant faţă de obiectul litigiului şi în raportul cu părţile arbitrajului; de a fi susceptibile  sub aspectul aplicării în litigiul  arbitral cu care a fost învestit. Aceste cerinţe  sunt prevăzute  de Convenţia de la New York (art. 2 pct. 3).

Tribunalul naţional a constatat, în acelaşi sens, că cerinţa soluţionării litigiului pe cale arbitrală, cu consecinţa pronunţării hotărârilor arbitrale, pe baza convenţiilor de arbitraj este îndeplinită, nu contravine ordinii publice naţionale a României, constatare care va fi  menţinută de Curtea de Apel.

Referitor la cel de-al doilea caz, motivat de pârâta apelantă prin invocarea nevalabilităţii clauzelor compromisorii, Curtea constată că acest motiv este susţinut din nou, pe temeiul inexistenţei convenţiilor de arbitraj şi, în plus,  pe accentuarea  caracterului ex nunc, pentru viitor al obligaţiilor  financiare  pe care le-ar fi preluat  pârâta prin Actul adiţional la Acordul de Asociere.

Curtea de Apel a examinat deja problema valabilităţii clauzelor compromisorii şi a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 548 alin. (1) şi art. 550 C.pr.civ., dar şi conform art. 2 şi 3 din Convenţia de la New York, aceste convenţii sunt încheiate în scris, că se referă la părţile aflate  în diferend şi că  sunt opozabile acestora , inclusiv pârâtei apelante.

Sub cea de-a doua teză a acestui motiv, relativ la proiectarea în viitor, a asumării obligaţiilor financiare aflate în sarcina H... Timişoara  de către pârâta G… Timişoara, Curtea de Apel constată că această  apărare este una de fond, punând în discuţie, în ce măsură, sub aspectul debutului în timp, îi pot fi  opuse pârâtei apelante obligaţiile financiare  contractate de H…Timişoara anterior încheierii Actului adiţional la Acordul de Asociere.

Această problemă repune în dezbaterea instanţelor  naţionale fondul  raportului obligaţional  dezlegat de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic, dezlegare supusă judecăţii instanţei de arbitraj prin  intermediul apărărilor  formulate de G... Timişoara. Hotărârea Tribunalului Arbitral, dată fără  motivare  în temeiul propriului Regulament  de Arbitraj, a soluţionat, în fond, această  problemă, prin dispozitiv, în sensul obligării pârâtei arbitrale G... Timişoara în solidar cu H… Timişoara, la plata  pretenţiilor băneşti formulate de reclamanţi, ceea ce conduce la  constatarea  indubitabilă că Tribunalul Arbitral a reţinut  răspunderea în pretenţii a pârâtei faţă de reclamanţi pentru obligaţiile financiare rezultate din cele patru contracte încheiate anterior Actului adiţional.

Potrivit art. 1133 C.pr.civ., Tribunalul naţional învestit  cu cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine nu poate  examina hotărârea arbitrală pe fondul diferendului.

Curtea de Apel reţine că, privită sub aspectul reluării problemei de fond a momentului debutului şi întinderii obligaţiilor  asumate de  pârâtă, refuzul recunoaşterii de către aceasta a unor obligaţii financiare anterioare Actului adiţional, nu poate face obiectul  cercetărilor judecătoreşti în procedura  recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine, fără a înfrânge  prevederile art. 1127 alin. (1) C.pr.civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârii arbitrale  străine, respectiv dispoziţiile  art. 3 din Convenţia de la New York cu privire la obligativitatea statelor  semnatare de  a recunoaşte  autoritatea unei  sentinţe arbitrale.

Curtea este în măsură să constate că, în fapt,  problema proiectării asumării  obligaţiilor doar după încheierea Actului adiţional, excluzând astfel, obligaţiile financiare anterioare, aşa cum sunt  şi cele cuprinse în contractele încheiate cu reclamanţii, tinde la repudierea acestor contracte şi, prin aceasta, a clauzelor compromisorii, ceea ce ar conduce  la ceea ce pârâta apelantă  declară sub  titlu de convenţie nevalabilă în virtutea legii române. Or, nevalabilitatea convenţiei de arbitraj nu se referă la inexistenţa  acesteia, ci la  lipsirea unei astfel de convenţii de cerinţele de validitate prevăzute de lege, condiţii examinate  deja.

Cel de-al treilea caz invocat de pârâtă pentru  a  obţine refuzul/respingerea cererii de recunoaştere şi executare  a hotărârilor  arbitrale străine  pronunţate de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva, formulat în faţa primei instanţe şi a instanţei de  apel se referă la  caracterul nearbitrabil al litigiului, pentru considerente care privesc regimul juridic de dreptul muncii al contractelor încheiate de reclamanţi cu H… Timişoara.

În primul rând, caracterul arbitrabil al litigiului a fost examinat de Tribunalul Arbitral Baschetbalistic de la Geneva, în temeiul principiului de  drept internaţional privat  Kompetenz – Kompetenz, prin intermediul căruia tribunalul arbitral  îşi verifică propria  competenţă pentru a soluţiona diferendul supus judecăţii sale.

Tribunalul Arbitral Baschetbalistic a constatat că în temeiul convenţiei arbitrale încheiată de reclamanţi are competenţa de a soluţiona litigiului pe calea arbitrajului, în pofida apărărilor formulate  în acel cadru procesual de către pârâta apelantă.

În faţa instanţelor naţionale, aceeaşi pârâtă revine  cu punerea în discuţie a caracterului nearbitrabil al litigiului, însă, pe alte temeiuri şi anume, a calificării raporturilor contractuale dintre reclamanţi şi H… Timişoara ca fiind raporturi de muncă, iar prin aceasta raporturi supuse legislaţiei dreptului muncii.

Curtea relevă mai întâi, că problema de drept supusă  calificării nu este reprezentată de natura litigiului, dacă acesta este de dreptul muncii sau de drept  civil (stricto sensu), ci dacă litigiul este susceptibil de a fi soluţionat pe calea arbitrajului sau, în mod  exclusiv,  de o instanţă statală.

Rezolvarea acestei calificări juridice este dată de dispoziţiile naţionale cuprinse  în art. 542 alin. (1) C.pr.civ., care statuează că: ,, Persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună” şi în art. 543 alin. (1) C.pr.civ. potrivit căruia  ,,arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane, învestite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie să judece litigiul şi să pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii învestiţi constituie, în sensul dispoziţiilor prezentei cărţi, tribunalul arbitral”.

Rezultă că legea naţională stabileşte  regula libertăţii de opţiune a persoanelor  de  a încredinţa  arbitrajului litigiile ivite între ele, indicând excepţiile  de la această regulă, aşa cum sunt cele referitoare la cauzele  privind starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea  succesorală, relaţiile  de familie, precum şi  la drepturile  asupra cărora părţile  nu pot dispune.

Niciuna dintre aceste excepţii nu este incidentă în litigiul pendinte arbitrajului.

Invocarea de către pârâta-apelantă a jurisdicţiei  speciale asupra litigiilor de muncă  în dreptul  naţional, reprezentat de Codul muncii, este  relevantă  doar pentru determinarea  competenţei instanţelor judecătoreşti statale, în  soluţionarea  conflictului de  competenţă materială, în raport cu  calificarea naturii raportului juridic născut din contractul încheiat între  angajator şi salariat sau, după caz,  între prestatorul de  servicii şi antreprenor,  pentru a identifica  cadrul contractual specific al  obligaţiilor părţilor şi, în continuare, determinarea  competenţei  materiale, speciale, pentru litigii de muncă,  respectiv, competenţei  materiale de drept comun, pentru litigii civile, după cum raporturile părţilor privesc un contract  de muncă sau, după caz, un raport  de prestări servicii.

Caracterul arbitrabil al litigiului având obiect pretenţii băneşti nu este înlăturat de calificarea contractelor încheiate de  reclamanţi ca fiind contracte de muncă întrucât  numai această calificare nu înlătură dreptul de opţiune  pentru soluţionarea  pretenţiilor  reclamate pe calea arbitrajului, un astfel de drept fiind  permis de art. 542 alin. (1) C.pr.civ., iar dispoziţiile Codului muncii nu îl interzic. Pretenţiile deduse soluţionării de reclamanţi pe calea arbitrajului internaţional special creat pentru sportivii care activează în cadrul  cluburilor afiliate Federaţiilor Naţionale,  nu sunt derivate din drepturi asupra cărora aceşti sportivi nu pot să dispună, indiferent că izvorul  contractual  al unor  asemenea pretenţii are natura unor raporturi de muncă sau de prestări  de servicii (sportive).

Astfel fiind, Curtea pentru considerentele mai sus expuse a respins apelul pârâtei ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare