Obligaţia Instituţiei Prefectului de a înmatricula autovehicule fără plata taxei de poluare.

Obligaţia Instituţiei Prefectului de a înmatricula autovehicule fără plata taxei

de poluare.

Refuzul pârâtei Instituţia Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere – în a cărei competenţă este înmatricularea autovehiculelor , de înmatriculare a autovehiculului reclamantului fără plata taxei pe poluare, reprezintă un act administrativ nelegal, emis cu încălcarea dreptului reclamantului de a-i fi înmatriculat autoturismul independent de taxa pe poluare, drept rezultat din prevederile art. 110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene.

Decizia nr. 167 din data de 27 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti -  Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Reclamantul D. E. a solicitat, în  contradictoriu cu Instituţia Prefectului  judeţului B. – Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, obligarea acesteia la înmatricularea autoturismului marca HYUNDAI, fără  plata taxei de mediu.

În motivarea acţiunii a învederat că a devenit proprietarul autoturismului, pentru înmatricularea căruia i se solicită dovada plăţii taxei de mediu, potrivit OUG nr.50/2008.

A apreciat reclamantul că dispoziţiile acestui act normativ, care stabilesc aplicarea taxei de mediu, sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale, precum şi cu cele ale art.90 din Tratatul CE, care consacră unul din temeiurile de bază ale  liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor în cadrul ţărilor membre comunitare, instituind regula conform căreia toate aceste state sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativ fiscală sau vamală care ar putea afecta libera circulaţie  a bunurilor în cadrul UE.

Cum în situaţia de faţă sunt încălcate o serie de principii, respectiv principiul priorităţii dreptului comunitar faţă de cel naţional, principiul aplicării directe a dreptului comunitar şi principiul nediscriminării, s-a solicitat admiterea acţiunii, invocându-se art. 11, 148 alin. 2 şi 4 din Constituţie, art. 90 din Tratatul CE, art. 1076 cod civil.

Pârâta, în conformitate cu dispoziţiile art.115 Cod procedură civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, întrucât actul normativ ce instituie obligaţia achitării taxei pe poluare, respectiv OUG nr.50/2008 nu contravine normelor comunitare, având ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate  într-un alt stat  membru.

Pârâta a arătat că pentru a proceda la înmatricularea unui autoturism, Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor, pretinde îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 11 din OUG 195/2002, respectiv art. 7 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1501/2006, printre care figurează şi cerinţa existenţei dovezii pentru plata taxei de înmatriculare stabilită potrivit legii.

Or, după abrogarea articolului 2141-2143 din Legea 271/2003 privind Codul fiscal, în această materie sunt incidente dispoziţiile OUG 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că nu poate proceda la înmatriculare, pârâta fiind ţinută să respecte legislaţia internă, chiar şi în situaţia în care ulterior legiuitorul o va modifica, pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar.

Prin sentinţa nr. 1375/28.10.2010 Tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pârâta să înmatriculeze reclamantului autovehiculul fără plata taxei pe poluare.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunal a formulat recurs pârâta Instituţia Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere, care invocă faptul că dispoziţiile art. 2141 şi următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană; în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe şi să stabilească nivelurile acestora.

În speţa recurenta solicită ca instanţa să reţină că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E., ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data în România, indiferent de provenienţa lor geografică sau naţională, respectiv se aplică şi autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U.E., autoturismelor noi şi second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U.E. (Asia, America, etc.), precum şi autoturismelor noi din producţia naţională a României. Astfel, este binecunoscut că această taxă a fost achitată inclusiv pentru autoturismele şi autovehiculele noi din producţia naţională a României, respectiv pentru mărcile Dacia, Daewoo, Aro, precum şi pentru orice alte mărci de autoturisme şi autovehicule comerciale cu masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării şi fabricate în România, criteriul unic fiind ca aceste autoturisme şi autovehicule să se afle la prima înmatriculare în România.

 Ca urmare, instituirea criteriului primei înmatriculări în România conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate , care nu depinde în nici un fel de provenienţa geografică sau naţională a acestor autoturisme şi autovehicule, situaţie în care nu se poate vorbi de încălcarea art. 90 din tratatul C.E., nefiind vorba despre o măsură protecţionistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparaţie cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeaşi situaţie de primă înmatriculare în România.

Aşadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect „poluatorul plăteşte”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

Se solicită  admiterea  recursului şi respingerea acţiunii  ca netemeinică şi nelegală.

Curtea a reţinut că acţiunea este admisibilă în temeiul art. 1 alin. 1 şi  alin. 2 şi art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, privind contenciosul administrativ.

Articolul 148 alin.2 din Constituţia României instituie principiul priorităţii dreptului comunitar în faţa celui naţional. Potrivit practicii C.J.U.E., un sistem de impozitare poate fi considerat compatibil cu art. 110 T.C.E. doar dacă este stabilit astfel încât să excludă, în toate cazurile, posibilitatea ca  produsele importate să fie mai aspru taxate decât produsele naţionale şi să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii. în materia importurilor autovehiculelor de ocazie, art. 110 T.C.E. urmăreşte să garanteze perfecta neutralitate a impozitelor interne în ceea ce priveşte concurenţa dintre produsele importate şi cele ce se află deja pe piaţa naţională.

Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a stabilit obligaţia administraţiilor şi a instanţelor naţionale de a aplica integral dreptul comunitar în cadrul sferei lor de competenţă şi de a proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor (aplicarea directă a dreptului comunitar), lăsând inaplicabilă orice dispoziţie contrară din dreptul intern, anterioară sau ulterioară normei comunitare (supremaţia dreptului comunitar asupra dreptului naţional).

Scopul general al art. 110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratatul Comunităţii Europene este acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele şi taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparaţie cu produsele interne.

Sistemul de taxare nu trebuie să fie discriminatoriu, pentru autovehiculele second-hand de pe teritoriul României înmatriculate deja nepercepându-se această taxă, ca pentru autovehiculele second-hand înmatriculate pe teritoriul altui stat comunitar membru al U.E.

Fiind adoptată cu ignorarea dispoziţiilor Tratatului C.E., această taxă specială reprezintă o plată nedatorată, dispoziţiile care o reglementează fiind contrare legislaţiei comunitare, legislaţie pe care judecătorul naţional trebuie să o aplice fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acestora pe calea legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

Obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincţia nici între autoturismele produse în România şi cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi şi cele second-hand. Deoarece  O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu şi pentru cele aflate deja în circulaţie, înmatriculate în ţară.

Analizând dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa pe poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în ţară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientaţi din punct de vedere fiscal să achiziţioneze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Art. 110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratat produce efecte directe şi, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicţiile  statelor membre ale uniunii le pot proteja.

Judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar, are competenţa, atunci când dă efect direct dispoziţiilor art. 110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratat, să aplice procedurile naţionale de aşa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin şi efectiv protejate.

Prin urmare, refuzul pârâtei – în a cărei competenţă este înmatricularea autovehiculelor, de înmatriculare a autovehiculului reclamantului fără plata taxei pe poluare, reprezintă un act administrativ nelegal, emis cu încălcarea dreptului reclamantului de a-i fi înmatriculat autoturismul independent de taxa pe poluare, drept rezultat din prevederile art. 110 (ex. articolul 90 par.1) din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene.

Curtea a constatat că obiectul cauzei priveşte numai obligaţia de înmatriculare fără plata taxei pe poluare, iar nu şi celelalte cerinţe de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturism.

În consecinţă, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare