Nepronunţarea asupra excepţiei. Sancţiunea pentru omisiunea de a pune excepţia în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat.

Nepronunţarea asupra excepţiei. Sancţiunea pentru omisiunea de a pune excepţia în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat.

Lipsa calităţii procesuale active sau pasive a părţilor constituie excepţii de fond absolute care obligă instanţa, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte, iar omisiunea de a pune o excepţie în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat, echivalează cu încălcarea de către instanţă a dreptului părţilor la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susţine şi, respectiv de a o combate, pe de alta.

În egală măsură, nepronunţarea asupra excepţiei pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia sentinţei căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluţia dată.

Curtea, prin soluţionarea recursului, nu se poate pronunţa direct şi pentru prima oară în cadrul procesual legal asupra calităţii procesuale pasive a pârâtei, deoarece ar priva ambele părţi de calea legală de atac şi nu ar asigura, mai cu seamă părţii nemulţumite de dezlegarea dată, garanţiile unui proces echitabil.

 (decizia  nr. 53  din data de 19 ianuarie  2011

-Secţia conflicte de muncă şi  asigurări sociale  a Curţii de Apel Ploieşti)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul tribunalului reclamantele  au chemat în judecată pe pârâta SC „A”  SA Ploieşti,  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se constate că în perioadele menţionate  în anexa  la  cererea de chemare în judecată  au fost încadrate în locuri de muncă  în care au lucrat efectiv în procent de  100 %  din programul de lucru, în grupa II-a de muncă şi  pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei  de a efectua cuvenitele modificări în carnetele lor de muncă.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat ca în perioadele menţionate expres în anexa la acţiune, au avut calitatea de salariate în cadrul pârâtei, îndeplinind diferite funcţii şi au lucrat efectiv 100 % din program în secţii cuprinse în grupa a II- a de muncă, deoarece  SC Amplo SA Ploieşti a fost în subordinea  diferitelor  forme de organizare din domeniul Petrolului şi Chimiei, or personalul care şi-a desfăşurat activitatea în unităţi aparţinând Ministerului Chimiei şi Petrochimiei în baza HG nr.456/1990 modificată prin HG nr. 559/1990 au beneficiat de grupele I şi a II a de muncă, pentru întreaga perioada  lucrată după 18.03.1969, astfel încât,  cât timp unitatea pârâtă a funcţionat şi funcţionează  în cadrul  Rafinăriei Astra Ploiesti, iar activitatea desfăşurată a avut ca obiect principal domeniul chimiei-petrochimiei, înseamnă că şi salariaţii acestei societăţi pot beneficia de încadrare în grupa a II  a de muncă în condiţiile respectării metodologiei  prevăzute de Ordinul 50/1990, întrucât au lucrat în acelaşi grad de pericol  ca şi personalul de baza din cadrul Rafinăriei Astra Ploiesti.

În dovedirea acestor susţineri reclamantele au depus înscrisuri.

Prin  întâmpinarea formulată (filele 114-117)  pârâta s-a apărat în principal opunând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pentru primul capăt de cerere susţinând că în calitatea de angajator pentru reclamante ca şi continuator  în drepturi al fostei întreprinderi desfiinţate dup 1990, nu poate elibera adeverinţe care să ateste grupele speciale de muncă, fiindcă nominalizarea persoanelor care au desfăşurat activităţi în grupele I şi II de muncă în perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001 se făcea după procedura instituită de Ordinul 50/1990 referitoare la termenul şi criteriile cerute de acest act normativ.

În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii în fondul cauzei ca  neîntemeiată, motivând  în  esenţă, că reclamantele din prezenta cauză  nu au desfăşurat activităţi ce pot fi încadrate în grupa  a II a de muncă în conformitate cu Ordinele nr.50/1990 şi Ordinul nr.100/1990, astfel încât nu pot fi beneficiarele acestei grupe de muncă.

Şi pârâta a administrat proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din 5 martie 2010 a fost încuviinţată proba cu expertiză de specialitate la solicitarea reclamantelor. lucrare care a fost întocmită de expert C.A.

La termenul de judecată din 25 iunie 2010 când  pricina s-a amânat pentru a da  posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul acesteia, reclamantele au formulat şi depus concluzii scrise, având loc şi dezbaterile.

Prin sentinţa civilă nr. 887 pronunţată la aceeaşi dată, tribunalul a  admis  acţiunea şi a  constatat  că acestea  au dreptul  de  a  beneficia  de  grupa  a II de  muncă în cadrul unităţii pârâte în procent  de 100% conform raportului de expertiza, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prin  aceeaşi  sentinţă  s-a  dispus  efectuarea  cuvenitelor menţiuni in carnetele de muncă ale reclamantelor.

Pentru  a pronunţa  această  sentinţă,  instanţa de  fond  a reţinut  următoarele:

Reclamantele  au îndeplinit funcţia de strungar în cadrul societăţii pârâte, având  atribuţii specifice  acestei meserii, desfăşurând activitate  direct în sectoarele de producţie ale societăţii, SC P.  SA Ploieşti, unitate din care a  făcut parte şi actuala societate până la 01.01.1978, acordând salariaţilor, inclusiv reclamantelor,  care au lucrat  în cadrul acesteia, adeverinţe pentru grupa a II a de muncă până la această dată când SC ”A” SA Ploieşti a trecut în subordinea  IAMC Otopeni, fără  a-şi schimba locaţia sau domeniul de activitate, lucrând în continuare pentru chimie şi petrochimie, reclamantele având  aceleaşi atribuţii.

A  mai  reţinut  instanţa de  fond  că potrivit Ordinul nr.50/1990, “beneficiază de încadrarea în grupele I şi II, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului personalului care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştrii, tehnicieni, personal de întreţinere si reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă si activităţile prevăzute în anexele 1 si 2“.

Ordinului 50/1990, reglementează faptul că  activitatea desfăşurata în perioada 18.03.1969-31.12.1989 se încadrează în grupele I şi a II a de muncă fără a fi condiţionată de existenţa  buletinelor de determinare a noxelor,  acest ordin  reglementând  acordarea grupelor de muncă în raport de activitatea desfăşurată şi locul de muncă.

Cum  din actele şi lucrările dosarului reiese ca reclamantele au îndeplinit în cadrul societăţii pârâte funcţia de strungar, desfăşurând activităţi specifice acestei meserii direct în sectoarele de producţie ale angajatorului care s-a aflat in subordinea  ministerelor din domeniul petrochimiei, instanţa de fond a concluzionat că activitatea desfăşurată de reclamante se încadrează în grupa II de muncă în conformitate cu reglementările Ordinului nr.50/1990- republicat - anexa 2 poziţia 34  coroborat cu pct.3 si 7 din acelaşi ordin, Ordinul 969/1990 pct.2 si  HG nr.559/1990.

Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat recurs.

Un prim  motiv  de  recurs  invocat  de  recurenta pârâtă,  se  referă  la  faptul  că  instanţa  de  fond a  încălcat  dispoziţiile  art. 137 Cod procedură civilă, în  sensul  că a omis  a  se  pronunţa  asupra excepţiei  lipsei calităţii  procesual pasive  a  SC „A” SA Ploieşti  în ceea  ce priveşte primul  capăt de  cerere,  excepţie  invocată  la instanţa de  fond la  termenul  din  19  martie  2010.

Faptul  că  instanţa de  fond  nu a pus în  discuţia  părţilor  excepţia lipsei  calităţii procesual pasive  şi  nu s-a pronunţat  asupra  ei, echivalează  cu  o  încălcare  a  dreptului la  apărare al  pârâtei, întrucât  excepţia  constituie  o  formă a  apărărilor procesuale  puse la  dispoziţia  celui  chemat în  judecată.

Apreciază  că  prejudiciul  creat prin  această  omisiune  poate  fi  reparat  doar în  situaţia  în  care  instanţa  de  recurs  ar admite  recursul  şi  ar  trimite cauza  spre  rejudecare  la  instanţa  de  fond.

În  subsidiar,  în situaţia  în  care  instanţa ar trece  peste  acest motiv de casare,  solicită să  se constate  că  primul  capăt  de  cerere  a fost formulat împotriva unei  persoane fără  calitate procesuală  pasivă,  întrucât în  conformitate  cu prevederile  punctului 6  din Ordinul nr. 50 /1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirii Sociale,  Ministerului Sănătăţii  şi Comisiei  Naţionale pentru Protecţia Muncii,  nominalizarea  persoanelor  care  se încadrează  în  grupele I şi II  de  muncă  se  face  de  către  conducerile  unităţilor împreună  cu  sindicatele libere din unităţi,  ţinându-se  seama  de  condiţiile  concrete  în  care  şi-au  desfăşurat  activitatea  persoanele respective.

Actele normative  care  reglementau  încadrarea în  fostele grupe  I şi II de muncă  au  fost  abrogate  la  data intrării în  vigoare  a Legii nr. 19/2000., iar  după  această  dată  nu mai exista  baza  legală  pentru încadrarea locurilor de  muncă, activităţilor  şi  categoriilor profesionale  cu condiţii  deosebite  în  grupe superioare.

Eliberarea  adeverinţelor  privind atestarea  faptului  că,  în  anumite  perioade anterioare  datei de 01.04.2001, o persoană şi-a  desfăşurat  activitatea  în  locuri de  muncă încadrate  în  grupele I şi II de muncă  se poate  face  numai  dacă  nominalizarea persoanei s-a  făcut  anterior  datei de 01.04.2001 şi  numai pe  baza documentelor întocmite de la acea vreme, verificabile, aflate în evidenţa  angajatorilor  sau  deţinătorilor  de  arhive.

Recurenta  a susţinut  că în  aceste  condiţii  societatea, în  calitate de sa  angajator  al  reclamantelor,  nu  poate  să  încadreze  activităţi  desfăşurate  anterior  datei de  01.04.2001 în  grupe  superioare de muncă,  neexistând  temei  legal.

În cauză  nu s-a  făcut  nominalizarea  reclamantelor  întrucât  nu se  încadrau în  categoriile de personal  care  lucrau în  condiţii deosebite,  singura obligaţie  care  îi  revenea  angajatorului era  aceea de a  elibera  adeverinţă  privind  atestarea  faptului că  într-o anumită perioadă  angajatul şi-a  desfăşurat  sau  nu activitatea  în  locurile de  muncă  încadrate  în grupele I şi II de muncă.

Cum calitatea  procesuală pasivă  presupune  existenţa  unei identităţi  între persoana pârâtului  şi  cel  care  se pretinde  că este obligat  în  raportul juridic  dedus  judecăţii, atâta  timp  cât  angajatorul  nu mai are posibilitatea  legală  de  a  face încadrarea  în  grupele I şi II de  muncă,  de principiu,  interesul urmărit  de  reclamanţi  prin  promovarea  prezentei  cereri  nu se  mai poate  realiza  faţă  de SC  „A” SA.

Recurenta  invocă excepţia  lipsei  calităţii procesual pasive a  pârâtei  SC „A” SA în ceea ce priveşte  perioada  anterioară  date  de  01.01.1978 întrucât  pentru această  perioadă  intimatele reclamante  au  fost  angajate  ale SC P SA ,  care  de  altfel  le-a  eliberat  pentru perioada anterioară  datei de 01.01.1978 adeverinţe  din  care  rezultă  că au  fost încadrate  în grupa a II de  muncă  în  procent  de 100% .

Un  alt motiv  de  recurs  se  referă  la  faptul  că hotărârea a  fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor  Ordinului nr. 50/1990 al  Ministerului  Muncii  şi Ocrotirilor Sociale,  Ministerului Sănătăţii  şi Comisiei  Naţionale pentru Protecţia  Muncii. Susţine în acest  sens că pentru perioada  1995–2001,  expertul a  arătat  că  reclamantele ar  trebui să  beneficieze  de  grupa  II de muncă în  considerarea dispoziţiilor  Ordinului 50/1990 – Anexa 2 poziţia  34, coroborat  cu pct.3 şi 7  însă activităţile  indicate de  textul de  lege invocat nu au  nicio  legătură  cu profilul  de  activitate  al  SC  „A”  SA  şi  nici  cu  activităţile  concrete  ale  reclamantelor.

Intimatele-reclamante au formulat şi depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Curtea, verificând sentinţa atacată în raport de criticile formulate în recurs, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de probele care au fost administrate dar şi sub toate aspectele, aşa cum prevede art.3041 cod pr.civ.a  constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Potrivit art.137 alin.1 şi 2 cod pr.civ.instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu excepţia celor pentru dezlegarea cărora este necesară administrarea de dovezi, situaţia în care vor fi unite cu fondul cauzei.

Această dispoziţie legală s-a invocat a fi încălcată de instanţa de fond care, învestită prin întâmpinare cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, opusă de pârâtă ca mijloc de apărare pentru capătul principal al acţiunii reclamantelor, a omis să o dezlege, nepronunţându-se în vreun fel asupra ei nici prin încheierile de la termenele de judecată acordate nici prin sentinţă.

Critica este justificată.

Curtea constată că lipsa calităţii procesuale active sau pasive a părţilor constituie excepţii de fond absolute care obligă instanţa, în cazul admiterii lor, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte iar omisiunea de a pune o excepţie în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat, echivalează cu încălcarea de către instanţă a dreptului părţilor la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susţine şi, respectiv de a o combate, pe de alta.

În egală măsură, nepronunţarea asupra excepţiei pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia sentinţei căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluţia dată.

Curtea, prin soluţionarea recursului, nu se poate pronunţa direct şi pentru prima oară în cadrul procesual legal asupra calităţii procesuale pasive a pârâtei, deoarece ar priva ambele părţi de calea legală de atac şi nu ar asigura, mai cu seamă părţii nemulţumite de dezlegarea dată, garanţiile unui proces echitabil.

Cum această neregularitate procedurală constând în nesocotirea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, conform cazului de casare prev.de art.304, pct.5 cod pr.civ. Curtea va admite recursul exercitat de pârâta SC Amplo SA Ploieşti şi în temeiul art.312, art.315 cod pr.civ.va casa în tot hotărârea tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a soluţiona motivat excepţia de fond invocată, după punerea acesteia în discuţia contradictorie a părţilor şi luarea concluziilor lor, urmând ca în raport de dezlegarea dată să soluţioneze, dup caz  fondul acţiunii cu cele două capete de cerere formulate de reclamantele-intimate.

2

Domenii speta

Spete similare