Acţiune în contencios administrativ îndreptată împotriva încheierii pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României. Posibilitatea Curţii de Conturi de a declara unilateral nelegale acte administrative in...

Decizie 454 din 01.03.2011


Acţiune în contencios administrativ îndreptată împotriva încheierii pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României. Posibilitatea Curţii de Conturi de a declara unilateral nelegale acte administrative intrate în circuitul civil.

 

-Art. 8 alin 1 şi art.2 lit c) din Legea nr.554/2004 privind Contenciosul administrativ.

-Art. 1 don Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

 În exercitarea controlului asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, Curtea de Conturi nu poate declara unilateral ca fiind nelegale acte administrative intrate în circuitul altor raporturi juridice.

În vederea realizării unei stabilităţi a raporturilor juridice, principiul irevocabilităţii actelor administrative puse în executare sau a celor care au produs efecte în alte domenii, este un principiu de aplicabilitate generală.

Pentru asigurarea unei minime securităţi juridice este evident că drepturile câştigate cu bună credinţă prin actul administrativ trebuie respectate, iar efectele sale ce s-au epuizat nu mai pot fi înlăturate decât prin intermediul instanţei.

Decizia  nr. 454 din data de 1 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 3510/114/2010 la data de  13.08.2010, reclamanta APIA - Centrul Judeţean Buzău a  formulat  plângere împotriva încheierii  nr.23/20.07.2010 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul  Curţii de Conturi a României  prin care a fost admisă numai în parte  contestaţia depusă de reclamantă  împotriva deciziei nr.9 /18.05.2010 emisă de pârâtă, în sensul admiterii contestaţiei asupra punctului 5 din decizia criticată şi respingerii  acesteia în ceea ce priveşte  pct. 6 referitor la  pretinsa abatere de la legalitate şi regularitate prin majorare salarială de 75%  şi pentru personalul  din cadrul  serviciului economic şi compartimentul cotă de lapte.

Prin sentinţa nr. 1435 pronunţată în data de 10 noiembrie 2010, Tribunalul Buzău a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta CCR, şi a dispus  anularea Încheierii nr.23 din 20.07.2010 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor  din cadrul Curţii de Conturi a României în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei formulate împotriva măsuri dispuse la punctul 6 din decizia nr.9 din 18 mai 2010 a Camerei de Conturi a judeţului Buzău, iar pe fond admite contestaţia şi a dispus anularea  măsurii dispuse la punctul 6 din decizia criticată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că în decizia nr.9 din 18 mai 2010 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Buzău la pct. 6, contestat de către reclamantă, s-a constatat că în perioada iulie – decembrie 2009 au fost efectuate plăţi nelegale  la Titlul I – cheltuieli de personal în suma de 95.695 lei prin majorarea cu 75% a salariilor de bază a unor funcţionari publici din cadrul serviciilor ASMP, cotă de lapte, economic, IT şi juridic, care nu întruneau criteriile legale de majorare a acestora. Astfel pârâta a  invocat prevederile art. 2 lit. a din HG 606/2009 şi a constatat că 13 angajaţi din cadrul serviciului economic şi cotă de lapte nu au prestat activităţi specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare reprezentând 75% din totalul obiectivelor şi atribuţiilor de serviciu şi ca urmare nu îndeplineau criteriile de încadrare în categoria personalului de specialitate prevăzut la art.2 lit.a din HG nr.606/2008.

Tribunalul a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.7 din Legea nr.1/2004 cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul APIA beneficiază de majorarea salarială cu până la 75% în condiţiile îndeplinirii cumulative a criteriilor stipulate la art. 2  din HG 606/2009. Majorarea drepturilor băneşti cu 75% , inclusiv pentru personalul din cadrul serviciului economic şi compartimentul cotă de lapte a fost dispusă în raport de activitatea efectiv desfăşurată şi în concordanţă cu atribuţiile stabilite prin fişa postului, această majorare a salariilor cu 75% a avut la bază o serie de acte normative şi administrative, respectiv: Legea nr.1/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare; HG nr.606/2009 pentru aplicarea Legii nr.490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare precum şi Ordinul  MAPDR nr.1582/15.06.2009 privind  aprobarea listei nominale a personalului  din cadrul APIA care beneficiază de  majorarea salariului de bază prevăzut de HG nr.606/2009 pentru aplicarea Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi a Legii nr.1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea APIA.

Instanţa a avut în vedere faptul că  în anexa la Ordinul MAPDR nr. 1582 din 15.06.2009 privind aprobarea listei nominale a personalului din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură care beneficiază de majorarea salariului de bază cu 75% se regăsesc toţi salariaţii agenţiei, astfel încât excluderea de către pârâtă a celor 13 salariaţi de la majorarea stabilită prin lege se situează în afara prevederilor legale invocate şi totodată a reţinut că măsura a fost dispusă cu încălcarea principiului  respectării drepturilor câştigate.

Tribunalul a considerat întemeiate susţinerile reclamantei potrivit cărora prin hotărârea adoptată pârâta nu a observat că atribuţiile şi activitatea efectivă a reclamantei se încadrează în ceea ce legiuitorul defineşte la art. 1 lit. a  din HG nr. 606/2009 , gestionarea asistenţei  financiare nerambursabile comunitare, activitate care datorită interdependenţei şi complexităţii atribuţiilor specifice nu poate fi separată artificial în activitatea desfăşurată de personal care gestionează  şi activitate desfăşurată de personal care nu gestionează fonduri comunitare,  separaţie care în sine poate crea un dezechilibru în asigurarea funcţionării însăşi a instituţiei ca entitate cu activitate preponderentă în gestionarea asistenţei financiare nerambursabile comunitare.

Instanţa de fond a apreciat că pârâta a interpretat eronat şi prevederile art. 2 din HG nr.606/2009 neţinând cont de faptul că tot personalul reclamantei pentru care a fost emis Ordinul MAPDR nr.1582/2009  are în fişa postului atribuţii specifice domeniului gestionări asistenţei financiare nerambursabile reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor şi atribuţiilor de serviciu pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu. De asemenea dispoziţiile art.7 din Legea 1/2004  privind organizarea şi funcţionarea APIA  prevăd faptul că funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul APIA  beneficiază de majorarea salarială cu până la 75%  în condiţiile îndeplinirii cumulative a criteriilor stipulate la art.2 din HG 606/2009  şi nu de un spor salarial  aşa cum a reţinut pârâta. În acelaşi timp, majorarea salarială de 75% este inclusă în salariul de bază lunar de încadrare  al întregului personal al APIA, aşa cum acesta rezultă  atât din deciziile de încadrare, cât şi din carnetele de muncă, astfel încât salariul lunar de încadrare nu poate fi diminuat decât prin lege şi în nici un caz printr-o decizie emisă de una din stricturile administrative ale pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României pentru Camera de Comerţ a Judeţului Buzău.

Examinând sentinţa recurată, Curtea a reţinut  că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Instanţa de fond a apreciat corect că majorarea drepturilor băneşti cu 75%, inclusiv pentru personalul din cadrul serviciului economic şi compartimentul cotă de lapte a fost dispusă în raport de activitatea efectiv desfăşurată şi în concordanţă cu atribuţiile stabilite prin fişa postului şi a avut la bază Ordinul  MAPDR nr.1582/15.06.2009 privind  aprobarea listei nominale a personalului  din cadrul APIA care beneficiază de  majorarea salariului de bază prevăzută de HG nr.606/2009 pentru aplicarea Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi a Legii nr.1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea APIA.

În anexa la Ordinul MAPDR nr. 1582 din 15.06.2009 privind aprobarea listei nominale a personalului din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură care beneficiază de majorarea salariului de bază cu 75% se regăsesc toţi salariaţii agenţiei, astfel încât excluderea de către pârâtă a celor 13 salariaţi de la majorarea stabilită prin lege se situează în afara prevederilor legale invocate,  măsura  fiind dispusă cu încălcarea principiului  respectării drepturilor câştigate.

Ordinul mai sus menţionat a fost emis în baza Legii nr.1/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr.606/2009 pentru aplicarea Legii nr.490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.

Actul administrativ emis pe baza legii, în scopul executării sau organizării executării legilor şi a celorlalte acte normative emise de autorităţile superioare este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidenţa sa.

Legea prevede că ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Actul administrativ este executoriu din oficiu, în sensul că poate fi executat imediat după aducerea la cunoştinţa persoanelor interesate, respectiv publicarea sa, aşadar din momentul din care produce efecte juridice, iar obligativitatea actului  încetează prin revocare, anulare sau abrogare.

Pentru asigurarea unei minime securităţi juridice este evident că drepturile câştigate cu bună credinţă prin actul administrativ trebuie respectate, iar efectele sale ce s-au epuizat nu mai pot fi înlăturate.

Definiţia actului administrativ este dată de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ: actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

În vederea realizării unei stabilităţi a raporturilor juridice, principiul irevocabilităţii actelor administrative puse în executare sau a celor care au produs efecte în alte domenii, este un principiu de aplicabilitate generală. Prin consacrarea acestui principiu se limitează posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra actelor ce le-a emis, putându-le revoca, fie pentru nelegalitate, fie pentru inoportunitate, numai până în momentul în care actele administrative şi-au produs efectele prin executare sau prin intrarea lor în circuitul altor raporturi juridice.

Pentru ipoteza în care actul administrativ a fost emis prin încălcarea unor norme de drept imperative sau prohibitive, ori a fost emis prin mijloace frauduloase sau ca rezultat al unui viciu de voinţă, eroare, dol, violenţă, iar organul administrativ constată această situaţie după ce actul şi-a produs efectele, prin executare ori prin trecerea lui în sfera altor ramuri de drept, producând alte efecte juridice, calea legală de desfiinţare a actului administrativ ilegal este anularea lui de către instanţa judecătorească, la cererea organului administrativ.

Susţinerile recurentei potrivit cărora intimata, în calitate de ordonator terţiar de credite a comunicat către APIA Central fără să analizeze îndeplinirea criteriilor de încadrare în categoria personalului de specialitate al fiecărui angajat în parte şi fără să verifice prin compartimentul resurse umane dacă personalul angajat îndeplineşte sau nu criteriile prevăzute de lege pentru acordarea sporului înainte de transmiterea listelor nominale în vederea emiterii ordinului MAPDR, nu pot avea ca efect anularea actului administrativ în baza cărora au fost acordate drepturile respective cât timp nu s-a făcut o asemenea solicitare. Recurenta nu a invocat nici excepţia de nelegalitate a actului administrativ cenzurat, iar printre atribuţiile sale nu este menţionată anularea actelor administrative pe care le apreciază ca fiind nelegale.

Mai mult în fişa postului fiecărui angajat în parte, sunt consemnate atribuţiile specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare şi faptul că acestea reprezintă 75% din timpul alocat îndeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu.

Potrivit prevederilor art. 4 alin 3 şi 4 din HG nr. 606. / 2009, verificarea şi confirmarea îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 2, în vederea acordării majorării salariate, se fac de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, care avizează structurile şi personalul care au ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare nerambursabile comunitare, iar majorarea salarială se aplică de la data încadrării în funcţie, dar nu înainte de data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 35/2009, cu condiţia obţinerii avizului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Prin urmare,  verificarea şi confirmarea finală a temeiniciei, propunerilor conducerii intimatei chiar şi asumată potrivit textului de lege pe proprie răspundere în ce priveşte îndeplinirea criteriilor, potrivit art. 4 alin 3 şi 4 din HG nr. 606/2009, aparţine exclusiv ordonatorului principal de credite, în speţă MAPDR, iar decizia de majorare cu 75 % a salariului pentru toţi funcţionarii publici a fost adoptată prin ordin de acesta în urma analizelor şi verificărilor întreprinse, şi în primul rând prin interpretarea corectă a prevederilor HG 606/2009.

Legalitatea şi temeinicia propunerilor conducerii intimatei în ce priveşte aplicarea majorării salariale cu 75% pentru toţi funcţionarii publici, a fost confirmată şi prin Avizul Favorabil nr. 1148 din 16. 07. 2010 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin care se atestă indubitabil faptul că personalul din cadrul APIA îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 2 din HG 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, şi a Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Constatarea de către auditul recurentei a faptului că un nr. de 13 angajaţi din cadrul serviciului economic şi a compartimentului cotă lapte, nu au prestat activităţi specifice, domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare, şi nu îndeplineau criteriile de încadrare în categoria personalului de specialitate, sunt lipsite de relevanţă, în condiţiile în care majorarea drepturilor băneşti cu 75 % inclusiv pentru personalul din cadrul serviciului economic şi compartimentul cotă de lapte a fost dispusă prin ordinul mai sus menţionat în concordanţă cu atribuţiile stabilite prin fişa postului, ordin ce nu a fost revocat, anulat, modificat sau abrogat.

Domenii speta