Decizii de sancţionare. Cauze de nulitate.

Prin sentinţa civilă nr. 615 din 24.10.2007 s-a admis excepţia invocată de contestatorul I.I. şi a anulat decizia nr. 199/2007 emisă de intimatul I.S.J. Vrancea.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 199 din 11.09.2007 contestatorul a fost eliberat din funcţia de director al Şcolii cu clasele I-VIII – din comuna Tătăranu, judeţul Vrancea.

S-a mai reţinut că potrivit art. 115 din Legea nr. 128/1997 personalul didactic auxiliar precum şi cel de conducere din învăţământ răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă sancţiunile disciplinare fiind prevăzute de art. 116 din acelaşi act normativ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 128/1997, în măsura în care statutul nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţia muncii, a mai reţinut instanţa de fond.

În acest context, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 268 Codul muncii potrivit cărora decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să cuprindă obligatoriu sub sancţiunea nulităţii absolute: descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Nici una din aceste menţiuni nu se regăseşte în decizia ce face obiectul prezentei contestaţii. Aceasta cuprinde înşiruirea cu caracter general a faptelor ce au determinat luarea deciziei ceea ce nu poate echivala cu o descriere a faptei care constituie abatere disciplinară astfel cum cere textul de lege citat mai sus. De asemenea, lipseşte din cuprinsul deciziei termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea disciplinară poate fi contestată.

Instanţa de fond a mai reţinut că nici cercetarea disciplinară nu a fost întocmită în cauză cu respectarea disp. art. 267 din Codul muncii.

Astfel, potrivit art. 267 pct. 2 Codul muncii, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul data ora şi locul întrevederii. O asemenea convocare nu există. Invitaţia depusă la dosar cu nr. 3219 din 04.06.2007 de către intimată nu întruneşte condiţia prevăzută de textul de lege sus-citat, lipsind din cuprinsul acesteia ,,obiectul” convocării, astfel că petentul nu  şi-a putut exercita dreptul de a formula şi susţine apărările în favoarea sa şi de a fi asistat de către un reprezentat al sindicatului al cărui membru este, drepturi prevăzute de dispoziţiile art. 267 pct. 4 din Codul muncii.

S-a mai reţinut de instanţa de fond că nici chiar invocarea calificativului ,,nesatisfăcător” nu poate fi luată în considerare în condiţiile în care acest calificativ a fost acordat în şedinţa din 10 septembrie 2007 a Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea (cu o zi înaintea emiterii deciziei) fără a-i acorda posibilitatea celui evaluat de a contesta acest calificativ în conformitate cu metodologia de evaluare a directorilor şi directorilor adjuncţi de la unităţile de învăţământ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul I.S.J.Vrancea considerând-o nelegală.

În motivarea recursului declarat recurentul intimat a susţinut că instanţa de fond, în mod nejustificat, nu a reţinut că a fost făcută cercetarea prealabilă conform art. 267 din Codul muncii, depunând la dosarul cauzei toate actele care au condus la finalizarea cercetării, respectiv: raportul Comisiei de cercetare încheiat de inspectorii şcolari înregistrat sub nr. 2658 din 09.05.2007; nota de control,  act care de asemenea nu a fost luat în considerare de către instanţa de fond; nu s-a luat în considerare Nota explicativă solicitată contestatorului înregistrată sub nr. 3236 din 04.06.2007, la care trebuia să răspundă având posibilitatea de a se apăra, dar acesta a refuzat să răspunsă, fapt consemnat de comisie pe verso la nota explicativă şi în procesul-verbal încheiat de către comisie din care rezultă refuzul acestuia la întrebările solicitate, cu adresa nr. 3219/04.06.2007 el fiind convocat la inspectoratul şcolar, instanţa de fond apreciind greşit că acest convocator nu cuprinde: data, ora, locul şi obiectul, elemente care se regăsesc în adresă.

Instanţa de fond, a mai susţinut recurentul, nu a luat în considerare nici faptul că eliberarea contestatorului din funcţia de director a avut la bază calificativul „nesatisfăcător” pentru activitatea desfăşurată în anul şcolar 2006 – 2007, calificativ care nu-i mai da dreptul de a ocupa funcţia de director, aspect invocat în decizia nr. 199/11.09.2007, calificativ care nu a fost contestat.

A mai arătat recurenta că, contestatorului nu i-a încetat raportul de muncă cu unitatea, el fiind eliberat din funcţie urmare calificativului obţinut.

De altfel, începând cu luna iulie, contestatorul a fost plecat din ţară şi nu s-a mia prezentat la şcoală astfel că, certificatele medicale le-a obţinut pe căi nelegale.

A solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii ca nefondate a contestaţiei formulate.

Prin concluziile scrise contestatorul prin procurator a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât,aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la emiterea deciziei nu au fost respectate dispoziţiile legale.

Analizând hotărârea instanţei de fond în raport de probele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în cauză, de criticile formulate de recurentul – intimat, curtea a constatat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală, astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, conform dispoziţiilor art. 268 din Codul muncii, decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să cuprindă obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond şi rezultă şi din probele dosarului, aceste condiţii obligatorii imperative nu au fost îndeplinite, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-intimat.

Aşa cum a arătat instanţa de fond, decizia cuprinde o înşiruire a actelor prin care s-ar fi constatat deficienţele grave în activitatea managerială a contestatorului în funcţia de director.

Or, nu-i suficient să menţionezi la general „deficienţe grave în activitatea managerială” fără a le descrie în concret faptele ce constituie aceste deficienţe grave.

De asemenea, se face o înşiruire a mai multor dispoziţii legale încălcate din diferite acte normative, dar nu se arată în ce constă aceste deficienţe raportat la dispoziţiile legale pretins încălcate.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară raportat la actul normativ încălcat, este o obligaţie imperativă, prin aceasta dându-i-se posibilitatea salariatului să se apere împotriva faptelor reţinute, decizia fiind actul care reţine pentru ce abatere a fost sancţionat şi pe care o contestă, astfel că nu-i suficient şi nici legal ca aceste pretinse abateri să fie menţionate numai în actele menţionate de recurentă.

Adresa nr. 3219/04.06.2007 prin care recurenta susţine că l-a invitat pe contestator la cercetarea disciplinară şi că aceasta ar îndeplini condiţiile legale în sensul că ar menţiona data, ora, locul şi obiectul, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nu întruneşte condiţiile legale prevăzute de lege, astfel că nu pot fi primite aceste susţineri ale recurentului.

Invitaţia trebuie să menţioneze în concret „obiectul” cercetării disciplinare pentru că de asemenea salariatul trebuie să ştie pentru ce este cercetat şi să-şi poată formula apărările personal sau prin reprezentant.

Or, menţionarea la general „pentru clarificarea problemelor apărute în şcoala dumneavoastră în ultima perioadă” nu poate fi reţinut ca un obiect cert.

Dacă contestatorul a refuzat să dea notă explicativă trebuie arătat în decizie pentru a se motiva de ce nu s-au luat în considerare apărările lui.

Eliberarea din funcţie a contestatorului s-a făcut pentru abatere disciplinară iar nu pentru calificativul „nesatisfăcător” pentru că altfel concedierea se făcea în alte condiţii.

Instanţa de fond nu a reţinut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 60 lit. a din Codul muncii.

Domenii speta

Spete similare