Inadmisibilitatea actiunii în revendicare pe calea dreptului comun. Incidenta autoritatii de lucru judecat cu privire la posibilitatea redobândirii bunului în natura pe calea dreptului comun, fara formularea unei notificari la prevederile legii sp...

Inadmisibilitatea actiunii în revendicare pe calea dreptului comun. Incidenta autoritatii de lucru judecat cu privire la  posibilitatea  redobândirii bunului în natura pe calea dreptului comun, fara formularea unei notificari la prevederile  legii speciale în materie.

- art. 480 cod Civil;

- Legea nr. 10/2001;

DECIZIA CIVILA NR.1170 R

Sedinta publica din data de 23.09.2010

Prin cererea din data de 18.10.2007 înregistrata la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti sub nr. 1990/299/2007, reclamanta  N. I. D. a chemat în judecata pe pârâtii M. I. si M. A., solicitând instantei ca prin  hotarârea ce o va pronunta sa oblige pârâtii  la a-i lasa în deplina proprietate si linistita posesie reclamantei  imobilul situat în Bucuresti, cu terenul aferent si sa-i oblige pe pârâti la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea actiunii s-a aratat ca  imobilul revendicat  a fost dobândit  de tatal reclamantei  prin cumparare de la numitul V. N., în baza contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.  33432 de fostul Tribunal Ilfov Sectia Notariat si transcris sub nr. 10482/4.07.1945.

Autorul reclamantei a decedat la data de 29.06.1998, fiind mostenit  de catre  fiica sa  astfel cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 79/16.07.1998.

Imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza  Decretului Lege nr. 92/1950, pozitia nr. 458,  în legatura cu acest aspect reclamanta  aratând ca  autorul  ei era exceptat de la nationalizare.

Reclamanta arata ca nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului  a fost constatata  prin sentinta civila nr. 361/28.05.2001  pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a Civila, ramasa  definitiva si irevocabila.

Reclamanta mai arata ca dupa preluarea de catre stat  imobilul a fost divizat în doua unitati locative  identificate astazi prin apartamentele nr. 1 si 4. Ulterior,  în 1996,  apartamentul nr. 4  a fost  înstrainat  de catre  stat prin SC H. N.SA, în temeiul Legii nr. 112/1995 catre pârâtii din prezenta cauza.

În opinia reclamantei  statul  avea un titlu viciat, singurul titlu valabil fiind cel al autorului  ei care are o data certa anterioara  titlului pârâtilor.

Reclamanta sustine ca pârâtii nu au fost de buna credinta la data achizitionarii imobilului deoarece aveau cunostinta despre modul în care a fost preluat de catre stat.

În drept  actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile  art. 480 - 481 Cod civil.

Pârâta M. A. a formulat întâmpinare aratând ca nu are calitatea procesuala pasiva  în conditiile în care  a înstrainat imobilul  la data de 19.04.2007 catre numitul L. A V. M. Pârâta precizeaza ca vânzarea a fost posibila  în urma divortului  de sotul sau si a partajului voluntar încheiat  cu acesta din urma.

Prin încheierea de la data de  17.01.2008 Judecatoria  Sectorului 1 Bucuresti  a luat act de precizarea cererii reclamantei în sensul ca  adresa  imobilului revendicat  este str. B.  nr. 14 si nu  14 B cum din eroare s-a indicat. Prin aceeasi încheiere s-a admis  exceptia lipsei calitatii procesuale pasive  a pârâtilor, acordându-se termen pentru  precizarea cererii de catre reclamanta în conditiile art. 132 Cod procedura  civila.

Prin cererea din data de 31.01.2008 aflata la fila 42 dosar fond,  reclamanta si-a precizat  actiunea  în sensul ca  revendica apartamentul nr. 4 de la actualul proprietar si anume L. A.  V. M.

Precizându-si actiunea pe latura pasiva,  reclamanta  a solicitat sa fie obligat pârâtul sa-i lase în deplina proprietate apartamentul nr. 4 compus din  doua camere de locuit si dependinte în suprafata utila de 49,92 m.p (conform actelor) si 59,92  m.p  (conform cadastrului), precum si cota parte indiviza de 11,27 %  din partile de folosinta comuna  împreuna cu terenul de 55,45 m.p  situati sub constructie.

Pârâtul L. A. V. M. a depus întâmpinare invocând exceptia inadmisibilitatii actiunii în revendicare fata de  existenta legii speciale si  exceptia lipsei calitatii procesuale active  fata de faptul ca nu exista identitate între fostul  proprietar al imobilului si autorul reclamantei.

Pe fond  pârâtul arata ca actiunea este netemeinica  întrucât  actiunea în revendicare introdusa de reclamanta în contradictoriu cu statul fusese  respinsa în mod irevocabil de catre  Înalta Curte, anterior încheierii actului de vânzare - cumparare  din anul 2007. Pârâtul invoca în favoarea sa principiul validitatii aparentei în drept.

La data de 03.04.2008  pârâtul L. A. V. M.  a formulat cerere de chemare în garantie  în contradictoriu cu numita M. A., solicitând ca în masura în care se va admite actiunea sa fie obligata chemata în garantie  la restituirea pretului imobilului în valoare de 70.000 Euro.

Pârâta  M. A.  a formulat la rândul ei cerere de chemare în garantie împotriva garantilor M. B. prin P. G., SC H. N. SA si  M. E. si F.

Chematul în garantie S. R. prin M. E. si F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii introductive, ca nefondata si cererii de chemare în garantie a  SC H. N. SA, în situatia în care ar cadea în pretentii.

La data de 29.01.2009  pârâtul L. A. V. M. a formulat o cerere prin care invoca exceptia prescriptiei achizitive  sub forma  uzucapiunii scurte.

Invocarea uzucapiunii pe cale incidentala a avut ca obiect obligarea pârâtului  la plata unei taxe de timbru în cuantum de  6086,52 lei, aceasta fiind achitata.

Prin sentinta civila nr. 6992/21.05.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr. 19990/299/2006, s-a respins actiunea precizata ca inadmisibila, s-a respins  exceptia lipsei de interes  invocata  de reclamanta, s-a respins exceptia inadmisibilitatii invocata de reclamanta cu privire la  solicitarea constatarii prescriptiei achizitive pe cale  incidentala, s-a respins cererea pârâtului prin care se solicitat constatarea uzucapiunii ca neîntemeiata, s-a respins cererea de chemare în garantie formulata de pârât ca neîntemeiata,  s-a respins cererea de chemare în garantie formulata de M. A., de asemenea ca neîntemeiata,  s-a luat  act ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata, a fost obligat reclamantul la plata sumei de 6087 lei  cu titlu de cheltuieli de judecata catre pârât si s-a respins cererea chematei în garantie M. A. cu privire la cheltuielile de judecata ca neîntemeiata.

În motivarea sentintei s-a aratat ca  prin decizia civila nr. 26/2003, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 6171/2003, pronuntata de  Inalta Curte de Casatie si  Justitie,  s-a recunoscut valabilitatea titlului de proprietate  al numitilor M. A. si  M. I. asupra imobilului în cauza, acest lucru  intrând  sub puterea lucrului judecat.

Cu privire la fondul actiunii principale instanta a retinut inadmisibilitatea  cererii  decurgând din considerentele  deciziei nr. 33/2008  pronuntata  de  ICCJ.

Anterior intrarii  în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea  operatiunii  juridice  de restituire  integrala ca efect al ineficacitatii actelor de preluare, a fost guvernata  de prevederile dreptului  comun în materia  revendicarii,  reprezentat prin  dispozitiile  art. 480 si art. 481 din Codul  civil.  Legea  noua extinde  aplicarea principiului restitutio in integrum  si totodata  diversifica  amplu gama  masurilor  reparatorii pe care le supune  unor proceduri  tehnice, caracteristice dreptului administrativ si în parte, necunoscute dreptului civil comun.

Instanta a avut în vedere  faptul ca legea  speciala  stabileste si o posibilitate de  reparatie  în echivalent. Astfel, potrivit dispozitiilor  art. 18 lit. c.  din Legea nr. 10/2001 daca imobilul a fost înstrainat cu respectarea dispozitiilor legale, masurile  reparatorii se stabilesc numai în echivalent.

Având în vedere solutia  pe actiunea principala, instanta în lumina dispozitiilor  art. 60 Cod procedura civila,  a respins cererea  de chemare în garantie, ca neîntemeiata.

Astfel, temeiul juridic al cererii de chemare în  garantie îl reprezinta dispozitiile art. 1337  si uratoarele Cod civil, ori în speta  evictiunea  nici totala, nici partiala nu s-a produs.

În conditiile în care pârâtul nu a cazut în prezentii fata de reclamant, nici cererea acestuia îndreptata împotriva chematului în garantie - vânzatorul -  nu poate fi primita, astfel în baza  art. 60 Cod procedura civila, cererea de chemare în garantie este în interdependenta cu soarta actiunii principale fata de pârât.

Aceleasi considerente le-a avut în vedere prima instanta  pentru a respinge cererea de chemare în garantie  formulata de M. A. în contradictoriu cu M. B. prin P. G.

Cu privire la cererea pârâtului de constatare  a intervenirii uzucapiunii scurte,  prima instanta a  retinut netemeinicia acesteia  si totodata a apreciat ca exceptia lipsei de interes si exceptia inadmisibilitatii raportate la aceasta cerere sunt de asemenea neîntemeiate.

Constatând ca doar pârâtul a solicitat cheltuieli de judecata si ca  taxa de timbru platita de catre pârât  a fost  rezultatul  introducerii actiunii  de catre reclamanta, prima instanta a apreciat ca aceasta din urma trebuie sa-i plateasca pârâtului contravaloarea cheltuielilor de judecata.

Relativ  la cheltuielile de judecata solicitate de chemata în garantie Matei Aurica, prima instanta a  retinut ca acestea nu au fost dovedite.

Prin decizia civila nr. 370/A/18.03.2010  s-a respins apelul formulat de reclamanta  N. I. D.  împotriva sentintei judecatoriei, ca nefondat si de asemenea s-a respins ca nefondata cererea de aderare la apel  formulata de apelantul pârât  L. A. V. M.

Decizia  tribunalului a fost pronuntata în complet de divergenta  cu opinie separata  în sensul admiterii apelului, a desfiintarii sentintei primei instante si a trimiterii cauzei pentru  continuarea judecatii pe fond.

Decizia pronuntata de tribunal în opinie majoritara, are la baza faptul ca  actiunea introductiva de instanta este inadmisibila atât prin raportare la principiul  specialia generalibus derogant cât si prin raportare la principiul electa una via.

Tribunalul a apreciat  ca  reclamanta  nu are un titlu de proprietate preferabil în conditiile în care nu a formulat cerere de restituire  în natura sau de acordare de masuri reparatorii prin echivalent conform dispozitiilor Legii  nr. 10/2001 si în conditiile în care actiunea în revendicare introdusa în contradictoriu cu statul a fost respinsa, ca nefondata, fiind admisa cererea de interventie în interes propriu formulata de  M. I. si M. A. prin care se solicita constatarea valabilitatii titlului de proprietate al intervenientilor.

Examinând  jurisprudenta  Curtii Europene a Drepturilor Omului,  tribunalul retine ca dreptul de acces la instanta nu este unul absolut, ca  în speta  atât  reclamanta cât si pârâtul  au un bun în sensul conventiei si ca pentru respectarea principiului securitatii raporturilor juridice este necesara constatarea preferabilitatii ultimului titlu.

În ceea ce priveste cererea de aderare la apel,  tribunalul a constatat ca nu se impune admiterea acesteia deoarece autorii  pârâtului  aveau un titlu valabil recunoscut prin hotarâre judecatoreasca irevocabila, care nu mai putea fi desfiintat si nu un just titlu în sensul de act translativ de proprietate lovit de un motiv de nulitate relativa.

Împotriva deciziei  tribunalului a declarat recurs reclamanta  care a solicitat în principal  casarea cu trimitere spre rejudecare si în subsidiar  modificarea  în parte a deciziei în sensul admiterii apelului reclamantei si actiunii introductive de instanta.

În motivarea recursului se arata ca solutia de casare este justificata pe de o parte  de faptul  solutionarii actiunii introductive pe exceptie si nu pe fond, iar pe de alta parte  de faptul neanalizarii de catre instanta de apel  a  criticilor  legate de obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de  judecata catre  pârât.

Invocând dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, reclamanta sustine ca  prima instanta si  instanta de apel nu i-a oferit posibilitatea apararii dreptului de proprietate, încalcând jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Recurenta sustine ca în cauza sunt incidente dispozitiile  art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998,  ca  Legea 10/2001 nu interzice apararea  proprietatii pe dreptul comun si ca  aceasta lege  ar fi incompatibila cu  dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului în conditiile în care  ar fi interpretata în sensul ca  nedepunerea notificarii în termen are drept efect pierderea oricarei posibilitati de aparare a dreptului de proprietate.

Recurenta mai arata ca  imobilul a trecut în patrimoniul statului fara titlu  si ca nu putea fi vândut în baza Legii nr. 112/1995.

În fine, recurenta  invoca hotarârea pronuntata de CEDO în cauza S. T. împotriva României în care s-a  retinut ca nerespectarea  procedurii  prevazute de Legea nr. 10/2001 nu este  relevanta atâta timp cât  societatea pe actiuni Fondul Proprietatea nu functioneaza  în prezent.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispozitiile  art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura  civila.

Împotriva deciziei tribunalului a formulat recurs si pârâtul  care solicita modificarea deciziei recurate în sensul admiterii exceptiei prescriptiei  achizitive în conditiile art. 1842 Cod civil.

Recurentul sustine ca  instantele de fond  au apreciat în mod gresit cu privire  la  lipsa  justului titlu.

Recursul pârâtului a fost întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura  civila.

Recurentul - intimat - pârât a formulat întâmpinare la recursul reclamantei solicitând respingerea acestuia ca nefondat .

În motivarea întâmpinarii se arata ca  inadmisibilitatea actiunii în revendicare  a unui imobil preluat abuziv de catre  statul comunist  întemeiata pe dreptul comun  nu este o veritabila exceptie de procedura ci o simpla aparare de fond.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea retine urmatoarele:

Recursul declarat de pârât este vadit nefondat  deoarece instantele de fond au retinut cu just temei ca pârâtul a dobândit dreptul de proprietate în baza unui contract de vânzare-cumparare valabil, iar autorii acestuia detineau la rândul lor bunul înstrainat în baza unui contract de vânzare - cumparare  constatat ca fiind valabil prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.

Concluzia celor aratate este aceea ca  bunul ce face obiectul cauzei  a intrat  în patrimoniul pârâtului, urmare a vânzarii, si nu urmare a uzucapiunii care  reprezinta  un mod de dobândire a dreptului de proprietate  originar bazat pe  faptul posesiei.

Având în vedere ca proprietatea  nu poate fi  dobândita atât prin vânzare valabila cât si prin uzucapiune si tinând seama de  faptul ca titlul valabil reprezentat de un act de vânzare - cumparare neafectat de motive de  nulitate, nu poate fi în acelasi timp just titlu (act de vânzare - cumparare lovit de un motiv de nulitate relativa) Curtea constata ca  instantele de fond au facut o corecta interpretare a legii sub acest aspect.

Recursul declarat de catre  reclamanta vizeaza în primul  rând solutia de respingere a actiunii  introductiva, ca inadmisibila, mentinuta  prin decizia din apel  si în al doilea rând solutia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata catre pârât, pastrata prin decizia din apel.

Prealabil analizarii motivului de recurs  relativ la solutionarea actiunii principale,  întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura  civila, Curtea constata ca recurenta si-a întemeiat recursul si pe dispozitiile pct. 8 ale aceluiasi articol, fara  a arata  care act  a fost  gresit calificat  de catre instantele de fond si fara a sustine  ca natura  vreunui act juridic ar fi fost în mod gresit  schimbata de catre acestea. Fata de acest aspect, Curtea retine ca  în realitate recurenta si-a întemeiat ambele motive de recurs  pe dispozitiile art.304 pct. 9 Cod procedura  civila.

Atât solutia  primei instante, cât si solutia instantei de apel s-au raportat la  rezultatul litigiului rezolvat anterior de instantele judecatoresti (Tribunal, Curte de Apel, Înalta Curte de Casatie si Justitie) prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.

Litigiul  transat în mod irevocabil  prin decizia nr. 6171/9 noiembrie 2004  pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie  în dosarul nr. 1516/2003 rezolva cu putere de lucru judecat raporturile juridice  existente între reclamanta si stat pe de o parte, respectiv între reclamanta si  cumparatorii în baza Legii nr. 112/1995, pe de alta parte.

În speta este  relevant  pe de o parte faptul ca  prin decizia civila nr. 26/2003, mentinuta prin  decizia Înaltei Curti aratate anterior, s-a respins actiunea în revendicare formulata de  reclamanta din prezenta cauza în contradictoriu cu statul, ca nefondata, iar pe de alta parte faptul ca prin aceeasi decizie  s-a constatat valabilitatea actului încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.

În considerentele deciziei nr. 26/2003 se analizeaza atât raporturile juridice dintre fostul proprietar (mai exact succesorul acestuia)  si stat (care a preluat abuziv imobilul în baza Decretului nr. 92/1950) cât si raporturile juridice dintre  stat  si cumparatorii  imobilului  în baza Legii nr. 112/1995.  De asemenea  se analizeaza  raporturile juridice  dintre fostul proprietar  si subdobânditorii de buna credinta  ai imobilului.

Concluzia instantelor  în litigiul anterior ( care avea ca obiect revendicare întemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod civil  si constatare valabilitate act de vânzare - cumparare  încheiat  în baza  Legii nr. 112/1995),  este obligatorie  în prezenta cauza si justifica  solutia de respingere ca inadmisibila a actiunii în revendicare introdusa de reclamanta în prezenta cauza. Astfel,  în litigiul anterior,  instantele au statuat  ca,  prin prisma  raporturilor juridice  existente între parti,  consecinta mentinerii titlului subdobânditorului este aceea  ca actiunea în revendicare nu poate fi primita, reclamanta putând obtine (n.ns. daca a formulat notificare) masuri reparatorii prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001.

Curtea  retine ca  toate criticile  recurentei  relative la  încalcarea  dreptului de acces la justitie si la  îngradirea posibilitatilor de aparare a  dreptului de proprietate de catre instantele de fond sunt nefondate  deoarece pornesc de la  premiza gresita  ca recurentei nu i s-a dat posibilitatea  sa-si apere  proprietatea  potrivit dreptului comun.

În realitate actiunea în revendicare introdusa de  reclamanta  pe dreptul comun  înainte  de aparitia Legii nr. 10/2001 si solutionata irevocabil  dupa intrarea în vigoare a acestei legi, a fost respinsa prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.

Reclamanta nu se afla în situatia în care nu a putut obtine despagubiri în natura sau prin echivalent  potrivit  legii speciale, ceea ce ar fi putut  sa-i permita în anumite conditii  accesul în justitie potrivit  dreptului comun, ci în situatia în care a pierdut prin hotarâre judecatoreasca irevocabila posibilitatea  redobândirii bunului în natura pe calea dreptului comun, fara a apela prin formularea unei notificari la prevederile  legii speciale în materie.

Statuarea prin hotarâre judecatoreasca irevocabila a faptului ca  recurenta-reclamanta  nu poate  obtine  restituirea în natura a  bunului nici pe calea dreptului comun, nici pe calea prevazuta de  legea speciala, face inadmisibila  actiunea în revendicare ce face obiectul prezentei cauze.

Solutia inadmisibilitatii este rezultatul  analizarii raporturilor juridice dintre parti si nu a faptului  ca actiunii introductive  îl lipseste una dintre conditiile generale de exercitiu. Altfel spus,  actiunea  a fost constatata ca fiind inadmisibila tocmai urmare a  analizarii titlurilor invocate de parti, adica a cercetarii  fondului cauzei si nu urmare a  existentei  unui fine de neprimire formal.

Respingerea anterioara a actiunii în revendicare introdusa de  reclamanta împotriva statului este o solutie care  transeaza  raporturile juridice  cu privire la imobilul preluat abuziv de catre stat. Aceasta solutie nu mai poate fi rediscutata  într-un alt proces independent de cauzele care  au determinat-o pe reclamanta sa nu apeleze la procedura  prevazuta de Legea nr. 10/2001.

Data fiind situatia  raporturilor juridice  dintre parti,  Curtea constata ca recurenta putea  cel mult sa  obtina masuri reparatorii prin echivalent  în conditiile în care ar fi formulat notificare în baza Legii nr.10/2001.

Instantele de fond au facut o corecta aplicare a dispozitiilor deciziei  în interesul Legii nr. 33/2008, atunci când au retinut ca  principiile electa una via non datur recursus  ad alteram si specialia  gereralibus derogant sunt de natura a  face inadmisibila  actiunea în revendicare în prezenta cauza. Trebuie precizat ca în speta recurentei i-au fost analizate pretentiile potrivit  dreptului  comun si ca  acestea au fost gasite ca fiind nefondate prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.

Dispozitiile din cauza  S. T. împotriva României nu sunt relevante în cauza  deoarece  actiunea  în revendicare a fost respinsa  din alt motiv decât acela ca  F. P. ar functiona în prezent. De altfel, cauza mentionata  nu se refera la o situatia comparabila cu cea a recurentei, deoarece Curtea Europeana nu a analizat  situatia  în care  o persoana  a pierdut actiunea în revendicare pe dreptul comun, nu a apelat la legea speciala si doreste sa-i fie considerata admisibila o noua actiune în revendicare împotriva unor persoane care fusesera parti (în nume propriu sau reprezentati de autorii lor) în prima actiune.

Practica instantei suprema  valideaza  solutia instantelor de fond în conditiile în care stabileste în mod constant ca  recurgerea la procedura  speciala prevazuta de Legea  nr. 10/2001 nu este facultativa.

Înalta Curte de Casatie Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala, a stabilit în decizia civila de speta nr. 145 din 13 ianuarie 2009 ca "protectia pe care o ofera art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie este acordata proprietarului pentru "bunurile sale" si se refera la proprietar fara sa faca distinctie între modul în care proprietatea a fost dobândita. Singura precizare facuta este în legatura cu legalitatea dobândirii. Cum valabilitatea titlului de proprietate al chiriasilor cumparatori ai unui imobil în baza Legii nr. 112/1995 a fost cercetata pe calea unei actiuni în constatarea nulitatii contractelor de cumparare si stabilita printr-o hotarâre judecatoreasca, persoana îndreptatita beneficiaza de masura acordarii de despagubiri pentru imobilul revendicat, în conformitate cu dispozitiile  art.18 lit. c din Legea nr. 10/2001".

Într-o alta decizie de speta instanta suprema a aratat ca un demers judiciar, ce are ca scop redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv, nu poate fi parcurs decât în conditiile si cu respectarea procedurii instituite de Legea nr. 10/2001. Fostii proprietari au avut asigurat accesul la justitie, atâta  vreme  cât li s-a pus la dispozitie o cale speciala de urmat în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra acestor imobile, în conditiile în care termenul de depunere a notificarilor în baza Legii nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv. Stabilirea acestor termene în care fostii proprietari puteau solicita retrocedarea imobilelor ce au facut obiectul Legii nr. 10/2001, a fost de natura sa asigure respectarea principiului securitatii si stabilitatii raporturilor juridice în materia proprietatii. În acest context nu exista o încalcare  a prevederilor articolului  1 din Protocolul  nr. 1  aditional la  Conventie, care  ocroteste un bun  actual,  deci existent, iar nu speranta de a vedea renascut un vechi drept de proprietate, imposibil de exercitat, o perioada îndelungata de timp. (ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 1774 din 17 martie 2008).

Retinând ca  solutia de respingere a cererii în revendicare ca inadmisibila este legala si temeinica, Curtea va analiza motivul de recurs prin care se sustine ca  reclamanta a fost în mod gresit obligata la  plata cheltuielilor de judecata.

Sub acest aspect Curtea retine ca  reclamanta nu a cazut în pretentii pe cererea  pârâtului  relativa la prescriptia achizitiva,  astfel ca în mod gresit prima instanta a obligat-o la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de  taxa de timbru, iar a doua instanta a mentinut aceasta obligatie.

Cheltuielile de judecata cad în sarcina partii care a cazut în pretentii, astfel ca respingerea cererii de constatare a prescriptiei achizitive formulata de pârât în contradictoriu cu reclamanta nu are în nici un caz semnificatia faptului ca aceasta din urma ar fi cazut în pretentii.

Faptul ca  pârâtul  a invocat  dobândirea dreptului de proprietate  prin uzucapiune si a timbrat  aceasta cerere conform legii, nu este  imputabil  reclamantei fata de care cererea apare ca fiind respinsa.

În concluzie, Curtea  constata ca singurul motiv de recurs gasit  întemeiat este  cel relativ la  obligarea  reclamantei la plata cheltuielilor de judecata catre pârât. Temeinicia acestui motiv de recurs atrage incidenta dispozitiilor art.304 pct. 9 Cod procedura civila (gresita interpretare a dispozitiilor art.274 Cod procedura  civila  de catre prima instanta si instanta de apel). Lipsa argumentarii solutiei instantei de apel cu privire la cheltuielile de judecata acordate de prima instanta si mentinute în apel,  nu are semnificatia necercetarii fondului litigiului  si nu atrage aplicarea  dispozitiilor art. 312 alin. 3 teza finala.

Pentru motivele aratate,  Curtea  va respinge recursul declarat de recurentul pârât, ca nefondat, va  admite recursul declarat de reclamanta N. I. D., va modifica în parte decizia recurata, va admite apelul declarat de reclamanta, va schimba în parte sentinta si va respinge cererea pârâtului cu privire la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata (aferente capatului de cerere având ca obiect prescriptia  achizitiva),  urmând a mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate si ale deciziei recurate.

Domenii speta

Spete similare