Legea 10 /2001– capacitatea de folosinţă a entităţii investite cu soluţionarea notificării.

Decizie 506R din 10.03.2014


Legea 10 /2001– capacitatea  de folosinţă a entităţii investite cu  soluţionarea  notificării. Despăgubiri.

În condiţiile în care reclamanţii pretind  despăgubiri pentru construcţiile  demolate iar diferenţa de teren  de 11.036 m.p, este  ocupată de construcţii aparţinând statului şi unor  persoane fizice  pentru care  s-a eliberat  titlul de  proprietate , reclamanţii sunt îndreptăţiţi  în prezent  să beneficieze de măsuri  compensatorii  în temeiul  dispoziţiilor art. 1  alin. 2  şi art. 16  din legea nr. 165/2013

Sediul materiei :art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001; art. 3 din  Legea nr. 10/2001 ; art. 1  alin. 2  şi art. 16  din legea nr. 165/2013

Prin decizia  civilă nr. 865/R/22.04.2013 Curtea de  Apel  Bucureşti Secţia a  IV-a Civilă  a admis recursul formulat de  recurenţii – reclamanţi  Dumitrescu  M Laurenţiu, Dumitrescu Alexandru  Mihail,  Strujac  Maria,  Panaitescu Eleonora Ioana,  Cucu  Michaela, Dumitru  Cornelia  Gheorghiţa şi  Enescu Miruna  împotriva sentinţei  civile nr.  356/23.05.2012 pronunţată de  Tribunalul  Teleorman  în contradictoriu cu intimatul  - reclamant  Dumitru Răzvan  şi  intimaţii –pârâţi  Primăria Comunei N. M.A.P.D.R., Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin ANIF , ANIF.UA Piatra şi SNIF, N.  A casat  sentinţa recurată  şi a fost reţinută  cauza  pentru rejudecarea pe fond.

S-a  reţinut că în mod greşit, în rejudecare prima instanţă nu a soluţionat fondul pretenţiilor reclamanţilor cu toate că, prin  decizia  de casare, cauza a fost trimisă  pentru rejudecarea  pe fond,  îndrumând instanţa de trimitere  să analizeze  pe fond  dacă aspectele  stabilite  prin dispoziţia contestată sunt corecte.

În cadrul  rejudecării,  la termenul de judecată de la 21.10.2013 a  fost încuviinţată proba cu înscrisuri solicitată  de  reclamanţi  şi au fost respinse ca neutile soluţionării  cauzei, probele cu martori, cu interogatoriul pârâtei  Primăria  Comunei N. precum  şi proba cu expertiză topometrică.

La termenul de judecată  de la 24.02.2014  pârâta Primăria  Comunei  N.a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, susţinând că aceasta reprezintă  o structură  administrativă  care nu are un buget  propriu.

În baza dispoziţiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură  civilă, Curtea va analiza cu prioritate această excepţie care se priveşte a fi neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Dispoziţia nr. 298/9.07.2010  a fost emisă  de Primăria  Comunei N. prin  Primar, conform  menţiunilor existente  în dispoziţia contestată (fila  8 dosar tribunal), aşa încât  reclamanţii  au  chemat  în judecată această entitate  cu atribuţii  administrativ  jurisdicţionale, poziţia procesuală  a acestei părţi nefiind pusă  în discuţie,  din punct de  vedere  a capacităţii de folosinţă sau a calităţii  procesuale  pasive până  în prezent, ca,  de altfel nici  în litigiu anterior finalizat  cu hotărâre judecătorească irevocabilă.

Ca urmare, invocarea  lipsei  capacităţii de folosinţă  la ultimul termen de judecată în cadrul rejudecării, este pur formală, întrucât  Primăria comunei Nanov a  fost citată  în calitate de pârâtă, fiind entitatea investită cu  soluţionarea  notificării, conform art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei  în raport de susţinerile  formulate  prin cererea de chemare în judecată  şi prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei cât  şi în raport  de dispoziţiile legale incidente  în materie, Curtea reţine că respectiva contestaţie formulată de reclamanţi este întemeiată.

Dispoziţia nr. 298/9.07.2010 emisă  de pârâta Primăria  Comunei N. este nelegală  în ceea ce priveşte suprafaţa de  11.036  m.p. imposibil de restituit  în natură cât şi în  privinţa construcţiilor – grajd, pătul, magazie, demolate  în prezent,  imobile asupra cărora  nu s-ai stabilit măsuri  reparatorii, în prezent compensatorii, conform dispoziţiilor art. 1 alin, 2  din Legea nr. 165/2013  în vigoare la data  soluţionării  prezentei  contestaţii,

Dispoziţia nr. 298  /9.07.2010 a fost emisă ca urmare  a  soluţionării parţiale a  dosarului constituit  în baza notificării nr. 515/13.08.2001  de către  reclamanţi,  notificare prin care  s-a solicitat restituirea în natură a  imobilului – construcţie – Şcoala N, fost conac  şi a anexelor  acestuia, grajd, pătul, magazie precum  şi a suprafeţei de teren aferente  situată  în comuna N.

Într-un  litigiu anterior,  aşa cum s-a reţinut  prin  decizia de  casare cu reţinere pentru rejudecare, s-a dispus prin hotărâre judecătorească  irevocabilă restituirea  în natură a conacului  -  şi a  terenului  aferent  de 8.964 m.p.  liber la  data soluţionării cauzei.

Ca urmare a recunoaşterii  acestui drept,  pârâta Primăria  Comunei  N.  a emis dispoziţia de restituire  în natură  nr. 533/11 septembrie  2008 pentru imobilul precizat  anterior, arătându-se  la art. 5  că respectivul  capăt de cerere  privind restituirea părţii din imobil compus din grajd, pătul, magazie  şi teren  în suprafaţă  de 11.036 m.p.  va fi soluţionat  printr-o dispoziţie  separată.

În acest sens  a fost  emisă  dispoziţia nr. 298/9.07.2010  contestată în prezenta cauză prin care a  fost respinsă cererea  de restituire  în natură  şi s-a propus  acordarea de măsuri  reparatorii  în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005,  numai pentru  terenul de 0,6197 ha situat  în comuna Nanov.

Pentru  imobilele grajd, pătul,  magazie  s-a menţionat că  notificatorii  nu au făcut  dovada dreptului de  proprietate  iar pentru  suprafaţa de 0,4839 situat  în cvartalul  5 parcela 309, terenul s-a  menţionat a fi ocupat  de construcţii, proprietatea statului şi în  administrarea  M.A.P.D.R.  iar terenul în suprafaţă de 0,6197  ha  este ocupat cu construcţii  ale unor  persoane fizice cărora li  s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Aşadar, împrejurarea  că  o parte  din  terenul total de  11036 m.p. este ocupat de  construcţii a condus la  respingerea  notificării privind această suprafaţă de teren, pârâta  Primăria comunei N. procedând în mod nelegal, întrucât  acest teren  imposibil  de restituit  în natură,  fiind ocupat de construcţii, în condiţiile recunoaşterii calităţii de persoane îndreptăţite pentru  reclamanţi conform art. 3 din  Legea nr. 10/2001  prin dispoziţia  nr. 533/11.09.2008 era datoare  a propune măsuri  reparatorii prin echivalent  conform  titlului VII  al Legii  nr. 247/2005  în vigoare la data soluţionării  notificării.

Reclamanţii au făcut dovada  dreptului de proprietate al  autorului I. D. pentru  întreaga suprafaţă de  2 ha,  conac, grajd, pătul, magazie,  preluate  în baza Decretului nr. 83/1949, dreptul de proprietate  pentru întregul imobil (teren  şi construcţii)  rezultând din următoarele înscrisuri;  certificatul  nr. 93-631/2.10.2001  emis de Arhivele  Naţionale; Extras  din „Tabelul de conacele din Judeţul Teleorman ce trebuie  rechiziţionate pentru diferite instituţii de utilitate publică” eliberat de  Arhivele  Naţionale; certificatul nr. 93-551 /13.03.1992 emis de Arhivele Naţionale, actele de  stare civilă din care rezultă  calitatea de moştenitori  al autorului Ion Dumitru pentru reclamanţi,  înscrisuri  ce au fost  avute în vedere şi menţionate de pârâta  Primăria comunei Nanov în cuprinsul  Dispoziţiei nr. 533/2008. Din toate aceste înscrisuri  rezultă că autorul  reclamanţilor  a deţinut  în proprietate  conacul  Şcoala  Nanov, suprafaţa totală de 2 ha  precum şi anexele  conacului  - grajd, magazie şi pătul, în prezent demolate.

Întrucât în prezent,construcţiile sunt demolate iar diferenţa de teren  de 11.036 m.p, este  ocupată de construcţii aparţinând statului şi unor  persoane fizice  pentru care  s-a eliberat  titlul de  proprietate , Curtea reţine că reclamanţii sunt îndreptăţiţi  în prezent  să beneficieze de măsuri  compensatorii  în temeiul  dispoziţiilor art. 1  alin. 2  şi art. 16  din legea nr. 165/2013, dată fiind  imposibilitatea restituirii în natură, pârâta  Primăria comunei  Nanov urmând  a  emite  dispoziţie în acest sens.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A-IV-A CIVILĂ  /DECIZIA CIVILĂ NR. 506R/10 martie 2014)