Infractiunea de fals privind identitatea Gresita aplicare a art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala în perspectiva art.293 alin.1 Cod penal Prezentarea sub o identitate falsa, înseamna ca faptuitorul îsi atribuie o identi...

Decizie 477 din 03.11.2009


Infractiunea de fals privind identitatea

Gresita aplicare a art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala în perspectiva art.293 alin.1 Cod penal

Prezentarea sub o identitate falsa, înseamna ca faptuitorul îsi atribuie o identitate care nu îi apartine. Nu intereseaza daca prezentarea sub o identitate falsa s-a realizat oral, în scris, sau cu ajutorul unor înscrisuri false sau folosite fara drept, care servesc pentru dovedirea starii civile, pentru identificare sau legitimare.

  DECIZIA PENALA NR.477/R/03.11/2009

Prin sentinta penala nr.1135/2008 pronuntata de Judecatoria Oradea în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedura penala raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala, s-a dispus achitarea inculpatului B.D., sub aspectul comiterii infractiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal.

În baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 a fost condamnat inculpatul B.D., la o pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durata pedepsei principale, cu titlu de pedeapsa accesorie. 

În baza art.81 Cod penal si art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedura penala, s-a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate.

În baza art.191 alin.1 Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele :

În data de 29.10.2006, în jurul orelor 0.30, inculpatul a fost oprit de un echipaj al politiei rutiere pe strada Podului din Oradea. În acel moment conducea autoturismul marca Fiat cu numarul de înmatriculare AR-04-WCR, proprietatea lui O.N., care l-a însotit pe inculpat si i-a permis sa conduca autoturismul fiind încredintat ca poseda permis de conducere. Când inculpatului i-au fost solicitate actele la control, acesta a declarat ca se numeste A.I. Aceasta identitate apartine unui prieten al sau, despre care stia ca poseda permis de conducere.

Inculpatul a fost trimis în judecata pentru infractiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin.1 Cod penal.

Instanta a apreciat ca aceasta infractiune nu poate fi retinuta în sarcina inculpatului. Astfel, pentru a exista elementul material al acestei infractiuni este necesar ca actiunea de prezentare sub o identitate falsa sa fie însotita de prezentarea unor dovezi care fie sunt false, fie sunt folosite în mod fraudulos. Aceasta rezulta chiar din natura juridica a acestei infractiuni, fiind inclusa de legiuitor în categoria infractiunilor de fals în înscrisuri. Simpla afirmare a unei identitati false în fata autoritatii nu poate constitui elementul material al acestei infractiuni si duce la imposibilitatea consumarii infractiunii.

Fata de cele expuse mai sus, instanta a retinut ca faptei inculpatului îi lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii si în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedura penala raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala, a achitat pe inculpatul B.D. sub aspectul comiterii infractiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 Cod penal.

Împotriva hotarârii instantei de fond, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia penala nr.62/A din 4 martie 2009 pronuntata de Tribunalul Bihor în dosar nr.4884/271/2008, a fost respins ca nefondat apelul penal declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea, împotriva sentintei penale nr.1135/2008 din 15 octombrie 2008 pronuntata de Judecatoria Oradea, care a fost mentinuta în totul, cheltuielile judiciare în apel ramânând în sarcina statului.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, s-a retinut ca solutia de achitare sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 293 Cod penal este corecta. Simpla afirmare a unei identitati false în fata autoritatii, asa cum a rezultat în cauza din examinarea starii de fapt, nu poate constitui elementul material al acestei infractiuni.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs penal Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor, solicitând casarea hotarârilor instantelor de fond si apel si rejudecând  sa se dispuna condamnarea inculpatului B.D.  si pentru infractiunea de fals privind identitatea prev. si ped. de art.293 alin.1 Cod penal.

Examinând decizia penala atacata cu recurs din oficiu si potrivit art.385/6 cu referire la art.385/14 din Codul de procedura penala, Curtea a constatat ca este incident cazul de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.18/1 Cod procedura penala întrucât s-a procedat la gresita achitare a inculpatului pentru savârsirea infractiunii prev. si ped. de art.293 alin.1 Cod penal, sens în care a fost admis ca fondat recursul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor si a fost condamnat inculpatul pentru aceasta infractiune la o pedeapsa de 6 luni închisoare.

În fapt, prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Oradea, din dosarul nr.6013/P/2006 si înregistrat la instanta la data de 21.05.2008 s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului B.D. pentru comiterea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana fara permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 republicata si fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 Cod penal.

Se retine în sarcina inculpatului ca la data de 29.10.2006, în jurul orei 0.30, a condus autoturismul Fiat cu numarul de înmatriculare AR-04-WCR pe str.Podului din Oradea, unde a fost oprit de un echipaj de politie.

Inculpatul a declarat ca se numeste A.I., sens în care a dat si o declaratie olografa ( fila 6 ). Ulterior, la sediul Politiei Rutiere a recunoscut adevarata identitate si anume, aceea de B.D. Din verificarile efectuate a rezultat ca inculpatul nu poseda permis de conducere.

Inculpatul, a aratat ca a condus autoturismul martorului O.N. de la Arad la Oradea, asigurându-l pe proprietarul autoturismului ca poseda permis de conducere. În autoturism se mai aflau înca trei persoane, care facusera autostopul. În Oradea a fost oprit de un echipaj de politie care i-a cerut sa prezinte actele la control. A declarat verbal ca se numeste Androne Ioan, identitate ce apartine unui prieten de-al sau despre care stia ca poseda permis de conducere. Totodata a dat o declaratie olografa sub identitate falsa. Nu a prezentat nici un act care sa confirme aceasta identitate. Nu a fost crezut de catre organul de politie motiv pentru care a fost condus la sediul Politiei Rutiere, unde si-a recunoscut adevarata identitate. A facut aceasta recunoastere numai dupa ce a fost verificat în baza de date iar în momentul în care a aparut imaginea permisului de conducere al acestuia, a fost evident ca nu a existat identitate de persoana.

Potrivit art.293 alin.1 Cod penal "prezentarea sub o identitate falsa ori atribuirea unei asemenea identitati altei persoane pentru a induce sau a mentine în eroare un organ sau o institutie de stat sau o alta unitate dintre cele la care se refera art.145,în vederea producerii unei consecinte juridice pentru sine ori pentru altul, se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani".

În speta, a existat o prezentare sub o identitate falsa, aceasta realizându-se atât verbal cât si scris, aceasta creând loc pentru inducerea în eroare a organului de politie ce face parte dintr-o institutie publica la care se refera art.145 Cod penal. Prezentarea sub o identitate  falsa s-a facut cu scopul producerii unui consecinte juridice, respectiv acela de nu se constata ca inculpatul nu poseda permis de conducere, pentru a nu fi atrasa raspunderea penala.

Pentru existenta infractiunii de fals privind identitatea legiuitorul nu a prevazut  cerinta prezentarii unor documente false de identitate ori a unor documente folosite în mod fraudulos.

Prezentarea sub o identitate falsa înseamna ca faptuitorul îsi atribuie o identitate care nu îi apartine. Nu intereseaza daca prezentarea sub o identitate falsa s-a realizat oral, în scris sau cu ajutorul unor înscrisuri false sau folosite fara drept, care servesc pentru dovedirea starii civile pentru legitimare sau identificare. Tudorel Toader - Drept penal român. Partea speciala. Editia a 3-a revizuita si actualizata. Editura Hamangiu 2008, pag.375 sau din acelasi autor Editia a IV-a Casa de Editura Sansa 2001, pag.554.

Acest punct de vedere  este împartasit de practica judiciara a majoritatii instantelor din tara.

Solutia de achitare sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art.293 Cod penal nu este corecta.

În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedura penala, a fost admis ca fondat recursul penal declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor si modificate hotarârile în sensul ca au fost înlaturate dispozitiile art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala de achitare a inculpatului B.D. pentru comiterea infractiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 alin.1 Cod penal.

În baza art.293 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul B.D. la o pedeapsa de : 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a, 34 Cod penal, au fost contopite pedepsele de 6 luni închisoare si respectiv 1 an închisoare în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

S-au mentinut restul dispozitiilor hotarârilor recurate.

1