Contestatie in anulare.

Contestatie in anulare.

Dispoziţiile art. 318 C.p.civ. au în vedere greşeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

În speţă, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 318(1) C.p.civ. doar în mod formal, fără ca aspectele avute în vedere de legiuitor să se regăsească şi în dezvoltarea motivului în considerentele căii de atac, astfel incat aceasta va fi respinsa.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 234 din 06.02.2013)

Constată că, prin decizia civilă nr. 2020/14.11.2012 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosarul nr. 4864/2/2012, s-a luat act de renunţarea la judecata recursului promovat de recurenta – debitoare SC D SA, s-a admis recursul formulat de recurenta SC P T SRL şi, în consecinţă, s-a modificat în parte sentinţa civilă nr. 1343/16.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 2403/2/2007 în sensul înscrierii acestei creditoare cu o  creanţă reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse spaţiului închiriat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că  recurenta SC P T SRL, societatea de producţie pe profilul textile, a închiriat prin contractul 94/05.05. 2004 un spaţiu în suprafaţa de 6048 m.p. de la SC P T I SA, reprezentată de Preşedintele Consiliului de Administraţie, având reprezentarea faptului ca Locatorul este proprietarul spaţiului.

Suprafaţa închiriata fiind foarte mare şi costurile pentru aducerea spaţiului în stare de funcţionare normală, fără inconveniente, au fost foarte mari. La data de 30.08.2011, la sediul recurentei a fost înregistrată adresa transmisa de societatea de lichidare M C SPRL Giurgiu, prin care se invocă faptul că SC D SA este proprietara spaţiului închiriat, solicitându-i-se, totodată, o copie de pe contractul de închiriere. Societatea a aflat astfel că SC P T I N SA nu a deţinut niciodată calitatea de proprietar al spaţiului pe care îl închiriase, ci doar pe cea de administrator, că proprietatea asupra spaţiului închiriat aparţine SC D SA – societate împotriva căreia s-a deschis procedura de insolventa şi că, din data de 30.03.2011, s-a încredinţat administratorului judiciar M C SPRL dreptul de a conduce activitatea societăţii, dreptul de semnătură si de dispoziţie asupra conturilor deţinute de la debitor, drepturile aferente calităţii de acţionar al SC P T I G N SA şi dreptul de dispoziţie asupra bunurilor din averea debitorului.

Întrucât firma de lichidare şi-a manifestat intenţia de a administra bunurile debitoarei D, recurenta P a acceptat încheierea contractului de închiriere nr. 1/30.08.2011 (depus, doar parţial la dosar), prezentându-i administratorului judiciar toate lucrările efectuate asupra spaţiului în suprafaţă de aproximativ 6000 mp ( nu 60 mp, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă), lucrări care, în mod evident, au sporit valoarea patrimoniului debitoarei.

Recunoaşterea existentei îmbunătăţirilor efectuate de recurentă  asupra spaţiului închiriat şi obligarea locatorului la plata către locatar a contravalorii acestora s-a făcut tocmai în considerarea faptului că locatorul nu dorea o îmbogăţire fără justă cauză, prin însuşirea unor drepturi care nu-i aparţineau şi care purtau asupra îmbunătăţirilor efectuate cu costuri considerabile şi care au transformat spaţiul complet neutilizabil la momentul închirierii sale într-un spaţiu perfect adaptat unei eficiente activităţi de producţie în domeniul industriei uşoare.

Curtea a constatat că, în mod neîntemeiat, a fost respinsă de către judecătorul sindic contestaţia formulată de creditoarea SC P, hotărâre fiind şi inadecvat motivată, ignorând  reaua credinţă a administratorului judiciar SC D, care, deşi prin contractul de închiriere nr. 1/30.08.2011 a recunoscut îmbunătăţirile substanţiale aduse spaţiului proprietatea D (dar manifestă şi intenţia de a menţiona în documentele aferente procedurii de insolvenţă, încheierea acestui contract de închiriere şi dreptul de preemţiune al locatarului, la cumpărarea spaţiului), a susţinut ulterior că SC Dunăreana este terţ faţă de contractul de închiriere precedent nr. 94/5.05.2004 (deşi a beneficiat de investiţiile realizate în spaţiul al cărui proprietar este).

Împotriva acestei decizii, debitoarea SC D SA prin administrator statutar, dar cu confirmarea ulterioară a administratorului judiciar, a promovat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare în temeiul art. 318 C.p.civ., invocând existenţa unei grave erori care ar fi  condus la înscrierea la masa credală a creditoarei SC P T SRL în absenţa unor raporturi contractuale.

În motivare, contestatoarea a arătat că recurenta SC P T SRL are în continuare relaţii contractuale cu SC P T I G N SA în temeiul aceluiaşi contract nr. 94/2004. Totodată, a susţinut caracterul nejustificat al creanţei invocate de creditoare cât timp prevederi ale contractului de închiriere îi ofereau dreptul de a efectua îmbunătăţiri, dar pe cheltuiala sa şi a considerat tardivă declaraţia de creanţă a acestuia.

Analizând cu prioritate admisibilitatea căii extraordinare de atac prin raportare la dispoziţiile art. 318 şi 321 C.p.civ., Curtea reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi formulată, potrivit art. 318 C.p.civ., şi împotriva deciziilor pronunţate în recurs când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale.

Aceiaşi parte a mai formulat anterior o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317(1) pct. 1 C.p.civ., înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 8854/2/2012.

Deşi prezenta contestaţie este ulterioară, Curtea constată că prevederile art. 321 C.p.civ. nu sunt încălcate pentru că motivele invocate în aceasta nu existau la data formulării celei dintâi. Astfel, criticile contestatoarei privesc greşeli materiale ce nu ar fi putut fi constatate decât ulterior consultării considerentelor deciziei atacate, iar acestea nu erau redactate şi nu puteau fi consultate la data promovării primei contestaţii în anulare.

Din perspectiva celorlalte cerinţe de admisibilitate privitoare la motivele invocate, Curtea constată că dispoziţiile art. 318 C.p.civ. au în vedere greşeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

În speţă, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 318(1) C.p.civ. doar în mod formal, fără ca aspectele avute în vedere de legiuitor să se regăsească şi în dezvoltarea motivului în considerentele căii de atac. Reluând argumentele exprimate cu prilejul judecării recursului, contestatoarea încearcă în fapt formularea unui recurs la recurs sub aparenţa unei căi extraordinare de atac, conduită nepermisă de lege.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că această contestaţie în anulare nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 318 C.p.civ. şi a fost respinsă ca atare.

Domenii speta

Spete similare