Constatare nulitate act juridic

Prin decizia civila nr. 417/R/4 iunie 2010 a Tribunalului Teleorman, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul S D, împotriva s.c. 101 pronuntata la 28 ianuarie 2010 de Judecatoria Zimnicea.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul Teleorman a retinut ca, reclamantul S D, a solicitat instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a  încheierii de autentificare nr. 3618/13.10.1983, prin care, s-a autentificat declaratia de renuntare la mostenire, nr. 1155/1983, întrucât aceasta declaratie nu respecta forma ad validitatem, în sensul ca, nu este identificata persoana fizica, lipsind seria, numarul si organul emitent al actului de identitate. Nefiind identificata persoana fizica, lipseste si consimtamântul acesteia, ceea ce duce la nulitatea încheierii.

Potrivit art. 2 din Decretul 40/1953, renuntarea  expresa la succesiune, se face în fata notarului de stat si se înregistreaza într-un registru special. Procedura de autentificare presupune identificarea partilor iar încheierea de autentificare este lovita de nulitate absoluta întrucât nu mentioneaza modul în care s-a stabilit identitatea partii, potrivit art. 4 din procedura notariala.

Judecatoria Zimnicea a respins actiunea reclamantului, cu motivarea ca, actul autentic face dovada deplina în ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator, acestea neputând fi combatute decât prin procedura înscrierii în fals.

Reclamantul, pe de alta parte, nu a solicitat administrarea nici unei dovezi, neconformându-se dispozitiilor art. 1169 Cod civil.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel reclamantul , recalificat de instanta ca fiind recurs, prin care a criticat sentinta pentru aceea ca, în mod gresit prima instanta a retinut ca, reclamantul nu a facut dovada sustinerilor sale, întrucât a facut aceasta dovada cu copia declaratiei de renuntare la succesiune, nr. 3518/1983 si totodata, pentru aceea ca, procedura de autentificare nu se refera la simturi, ci la identificarea partilor,  consimtamântul si capacitatea lor, aspecte ce pot fi stabilite numai prin identificarea  cu ajutorul buletinului de identitate.

De asemenea, împrejurarea ca, nu a uzat de procedura falsului, nu a împiedicat instanta sa verifice falsul.

Tribunalul Teleorman, asa cum s-a precizat mai sus, a respins recursul ca nefondat, retinând împrejurarea ca, faptul ca,  încheierea autentificata nr. 3618/1983, nu mentioneaza numarul si seria buletinului de identitate, nu constituie un motiv de nulitate pentru lipsa consimtamântului, deoarece lipsa acestui consimtamânt si a prezentei autorului declaratiei în fata notarului, nu pot fi probate decât prin procedura înscrierii în fals.

Instanta de recurs a retinut ca, prezenta partii în fata notarului si semnarea înscrisului de catre parte, constituie constatari personale ale notarului.

În consecinta, declaratia autentificata nr. 3618/1983, face dovada deplina pâna la înscrierea sa în fals.

În ceea ce priveste procedura falsului, instanta de recurs a apreciat ca, aceasta nu poate fi declansata din oficiu, ci la cererea partii interesate,asa cum rezulta din interpretarea art. 180-183 C.p.civila. Ori, instanta nu a fost sesizata cu o astfel de cerere.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestatie în anulare, criticând aceasta decizie pentru mai multe aspecte, astfel:

- Temeiul de drept al recursului pe care l-a declarat l-au constituit dispozitiile art. 304. pct. 6,7,8,9,10 si 11 C.p.c.;

- Adeverinta 665/3.10.2000 depusa la dosar dovedeste ca, autorul declaratiei nu a fost în fata notarului;

- Motivul pentru care a solicitat nulitatea declaratiei nu a fost lipsa consimtamântului ci nerespectarea formei ad validitatem;

- Instanta nu a indicat temeiul juridic privind constatarile personale ale notarului ;

- Încheierea de autentificare nu îndeplineste conditiile ad validitatem;

- Instanta nu s-a pronuntat asupra aceea ce s-a cerut ci asupra unor aspecte pe care nu le-a sesizat.

Instanta, verificând cu prioritate, termenul în care contestatia a fost formulata, constata, ca, aceasta a fost formulata peste termenul prevazut de lege. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 319 alin. 2 C.p.c., împotriva hotarârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silita, contestatia poate fi introdusa în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunostinta de hotarâre, dar nu mai târziu de 1 an, de la data când hotarârea a ramas irevocabila.

Dispozitiile art. 319 alin. 2 C.p.c., reglementeaza astfel, în privinta termenului, doua situatii, anume, când contestatorul a luat la cunostinta de hotarâre în interiorul termenului de 1 an, situatie în care poate formula contestatie în 15 zile de la data la care a luat la cunostinta de aceasta hotarâre si a doua situatie, când contestatorul nu a luat la cunostinta de hotarâre în interiorul termenului de 1 an, în aceasta din urma situatie, legiuitorul prevazând ca, se poate face contestatie în termen de maxim 1 an, din ratiuni care tin de stabilitatea circuitului juridic civil si a situatiilor consfintite prin hotarâri judecatoresti irevocabile.

Contestatorului i-a fost comunicata decizia Tribunalului Teleorman, la data de 6 iulie 2010, astfel cum rezulta din dovada de primire aflata la fila 12 a dosarului de recurs si fata de data la care i-a fost comunicata decizia 417/R/4 iunie 2010, contestatia formulata este apreciata ca fiind tardiva.

În consecinta, fata de dispozitiile art. 319 alin. 2 C.p.c., instanta va respinge contestatia ca fiind tardiv formulata.

Domenii speta

Spete similare