Drept procesual civil

Curtea constată că dispoziţiile art.177 şi următoarele din Codul de procedură civilă vizează procedura verificării de scripte şi respectiv procedura falsului cu referire la înscrisurile folosite de părţi ca dovezi în proces.

În acest caz, expertiza efectuată în urma încuviinţării acestei probe de instanţă, nu poate fi atacată cu procedura arătată anterior, părţile având la dispoziţie alte mijloace procedurale pentru a o contesta. Astfel, părţile au posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză atunci când apreciază că nu corespunde realităţii constatările expertului.

Domeniu – drept procesual civil

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.21635/299/2004 – DECIZIA CIVILĂ NR.259/13.02.2013)

Prin cererea de chemare în judecată din data de 03.12.2004, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. unic 22383/2004 (21635/299/2004), reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.V., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să stabilească linia de hotar care le desparte proprietăţile, iar pârâtul să fie obligat să îi respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra suprafeţei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa; să fie obligat pârâtul la mutarea gardului ce le desparte proprietăţile încât să îi lase în deplină posesie suprafaţa de teren de 12,36 mp pe care a ocupat-o fără drept, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.V., a arătat că gardul se afla astăzi pe amplasamentul pe care a fost poziţionat în vara anului 1997 de către numitul H.H., deţinătorul de atunci al proprietăţii de la nr. 83 pe care acesta a cumpărat-o în 1995 şi pe care, în august 1997, a revândut-o reclamantei M.I..

A arătat că gardul a fost refăcut şi poziţionat pe actualul amplasament de către numitul H.H. fără a avea aprobările legale şi fără acordul său, iar pe amplasamentul actual, gardul include în grăniţuirea proprietăţii de la nr. 83, deţinută de reclamantă, precum şi o suprafaţă de teren de 23,34 mp, ce aparţine, de drept, proprietăţii de la nr. 85, pe care pârâtul o deţine în mod legal.

Folosind acelaşi raţionament ca şi reclamanta, această suprafaţă de 23,34 mp teren rezultă că diferenţa dintre 230 mp ce aparţine de drept proprietăţii de la nr.85 pe care o deţine şi 206,66 mp, cât a rezultat din măsurătorile cadastrale efectuate în septembrie 2001 pentru Cartea funciară a acestei proprietăţi.

Prin cerere reconvenţională pârâtul M.V., pârâtul reia solicitarea din întâmpinarea mai sus arătată şi solicită instanţei de judecată să oblige reclamanta la reamplasarea gardului ce separă proprietăţile pentru a-i reda în posesie suprafaţa de teren de 6,50 mp care în prezent este inclusă fără drept în grăniţuirea proprietăţii, pe care reclamanta o deţine.

Această stare de fapt a rezultat în urma refacerii în vara anului 1997 a gardului ce separă cele două proprietăţi, de către deţinătorul de atunci al proprietăţii de la nr. 83, proprietate pe care în prezent o deţine reclamanta.

Urmare acestei cereri, la data de 21.01.2005 – fila 26, reclamanta pârâtă M.I. a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată motivat de faptul că pârâtul nu-şi probează calitatea de proprietar asupra suprafeţei de teren pe care o revendică, el fiind cel care în fapt  a ocupat suprafaţa de 12,36 mp teren din suprafaţa proprietatea reclamantei. Deşi acesta pretinde că a dobândit prin acte suprafaţa de 230 mp, acesta a dobândit prin acte doar 210 mp.

Cu privire la gardul despărţitor, reclamanta susţine că acesta este proprietatea sa fiind construit în anul 1997 de către fostul proprietar al imobilului (H.).

Nici susţinerea pârâtului cum că suprafaţa pierdută prin lărgirea trotuarului ar trebui împărţită egal nu este fondată dată fiind suprafaţa diferită a imobilelor.

La data de 29.08.2005, pârâtul reconvenient a formulat răspuns la întâmpinarea de mai sus la cererea reconvenţională, prin care susţine că reclamanta M.I. ignoră aspectele ce fac contestabilă valabilitatea actului sau de proprietate şi a prezentat în mod eronat situaţia conflictului.

Prin sentinţa civilă nr.4795/24.03.2006 pronunţată în dosarul nr.21635/299/2004 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei-pârâte M.I. împotriva pârâtului-reclamant M.V..

A omologat raportul de expertiză efectuat de expert P.D. şi a stabilit linia de hotar conform planului cu propunere de grăniţuire, între punctele notate cu A şi B (conform raportului de expertiză).

Urmare acestui fapt l-a obligat pe pârâtul reclamant să îşi mute gardul conform planului cu propunerea de grăniţuire mai sus precizat.

A respins cererea de obligare a pârâtului reclamant să respecte dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren pe care a ocupat-o, ca neîntemeiat.

A admis în parte cerere reconvenţională formulată de M.V. şi a obligat reclamanta pârâtă să reamplaseze gardul conform planului de propunere de grăniţuire mai sus precizat.

A respins cererea de obligare a reclamantei pârâte să lase pârâtului reclamant în proprietate, posesie, suprafaţa de 6,50 mp şi repararea prejudiciului creat prin defăimare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 4795/24.03.2006 pronunţată în dosarul nr.21635/299/2004 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a declarat apel reclamanta pârâtă M.I., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii formulată de apelanta-reclamantă-pârâtă, astfel cum a fost precizată şi respingerii ca neîntemeiată a cererii reconvenţionale formulată de intimatul pârât reclamant, urmând:

(1) să se stabilească linia de hotar între terenul proprietatea apelantei, situat în B., str. Z. nr. 83, sector 1, şi terenul proprietatea intimatului pârât reclamant, situat în B., str. Z. nr. 85, sector 1, cu respectarea dreptului acesteia de proprietate;

(2) să fie obligat intimatul pârât reclamant să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 5,81 mp, inclusă abuziv în terenul din B., str. Z. nr. 85, sector 1;

(3) să fie obligat intimatul pârât reclamant să mute gardul despărţitor al celor două proprietăţi, spre interiorul proprietăţii sale.

De asemenea, solicită obligarea intimatului pârât reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu judecarea cauzei.

În motivare, apelanta reclamantă apreciază că sentinţa civilă apelată este nulă deoarece există dispoziţii contradictorii în dispozitivul acesteia.

Astfel, soluţiile dispuse de prima instanţa sunt unele contradictorii, după cum urmează:

- Pe de o parte, a fost omologat raportul de expertiză efectuat de expertul P.D. şi, în consecinţă, s-a dispus ca linia de hotar dintre proprietatea apelantei reclamante şi cea a intimatului pârât reclamant să fie stabilită în interiorul proprietăţii apelantei reclamante, „conform planului cu propunerea de grăniţuire între punctele notate cu A şi B (conform raportului de expertiză".

Pentru a se putea aduce la îndeplinire această dispoziţie a instanţei este necesară mutarea gardului despărţitor al celor două proprietăţi, înspre interiorul proprietăţii apelantei reclamante (aşa cum s-a arătat în expertiza omologată de prima instanţă), astfel încât suprafaţa totală a terenului rămas în proprietatea apelantei să nu mai fie de 222,05 mp (cât măsoară în prezent), ci să fie de numai 216,26 mp, aşadar micşorată cu aproximativ 6 mp (5,81 mp).

- pe de altă parte, prima instanţa a respins „cererea de obligare a reclamantei pârâte să lase pârâtului reclamant în proprietate, posesie, suprafaţa de 6,50 mp".

Potrivit acestei măsuri din dispozitivul hotărârii apelate, în sarcina apelantei reclamante nu a fost stabilită obligaţia de a lăsa în proprietatea ori folosinţa intimatului-pârât-reclamant vreo porţiune din terenul pe care îl are în prezent în proprietate şi posesie. Cu alte cuvinte, prin această soluţie din dispozitiv, prima instanţă a hotărât că terenul care trebuie să rămână în posesia şi proprietatea apelantei reclamante nu va fi afectat în nici un fel cu privire la suprafaţa sa actuală, care, potrivit aceleiaşi expertize efectuate de expertul P.D., este de 222,05 mp.

Faţă de cele de mai sus, rezultă în mod evident că prin sentinţa apelată au fost dispuse două măsuri contradictorii, una excluzând-o pe cealaltă, fiind imposibil ca apelanta reclamantă să fie obligată, pe de o parte, ca prin mutarea gardului, să lase în proprietatea şi liniştită posesie a intimatului-pârât-reclamant o suprafaţă de teren de circa 6 mp din cea care îi aparţine în prezent, iar pe de altă parte, să nu fie obligată să lase în proprietatea şi posesia părţii adverse această suprafaţă de teren.

Rezultă aşadar că, deşi cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant a fost admisă (paragraful 3 din dispozitiv), în acelaşi timp ea a fost respinsă (paragraful 8 din dispozitiv).

Un al doilea motiv de nelegalitate a sentinţei civile apelate este acela că hotărârea apelată cuprinde considerente contradictorii.

In considerentele sentinţei apelate se arată că „instanţa va lua în considerare raportul de expertiză întocmit de expertul P.D." şi că instanţa „va omologa" acest raport de expertiză. Procedând astfel, rezultă neechivoc că prima instanţă şi-a însuşit atât constatările făcute de acest expert cu privire la situaţia de fapt pe care a fost chemat să o lămurească, cât şi concluziile acestuia cuprinse în raportul de expertiză pe care l-a întocmit.

În funcţie de această situaţie de fapt, urmare a măsurătorilor efectuate de expertul P.D., prima instanţă a concluzionat că, „în aceste condiţii linia de hotar dintre cele două parcele este reprezentată pe Planul cu propunerea de grăniţuire, între punctele A şi B (...) conform acestei propuneri de grăniţuire, suprafeţele de teren ale celor două parcele sunt de: 216,26 mp pentru parcela de la nr. 83; 216,26 mp pentru parcela de la nr. 85" (pag. 4 din expertiză).

Din aceste constatări şi concluzii, ca şi din schiţa denumită „Planul cu propunerea de grăniţuire" se impune însă concluzia (dedusă de expertul P.D. şi însuşită de prima instanţă) că terenul aflat în posesia pârâtului-reclamant este mai mic decât cel care i s-ar cuveni conform actelor sale de proprietate nu doar datorită lărgirii trotuarelor stradale, ci şi datorită împrejurării că terenul aflat în prezent în proprietatea şi posesia apelantei reclamante nu are 216 mp (cât ar fi trebuit să aibă în această opinie), ci are 222,05 mp, astfel încât acesta este mai mare cu circa 5,5 mp, în detrimentul terenului pârâtului-reclamant.

De altfel, acesta este şi motivul pentru care linia despărţitoare dintre terenurile aflate în proprietatea părţilor a fost stabilită prin deplasarea acesteia spre interiorul terenului proprietatea apelantei reclamante.

Pe de altă parte, tot din considerentele sentinţei apelate rezultă că prima instanţa a ajuns la concluzia că „nu a reieşit încălcarea dreptului de proprietate ale pârâtului de către reclamantă, situaţia fiind identică şi pentru acesta (suprafaţa lipsa din teren datorându-se lărgimii trotuarului" (pag. 4, paragraful 4). Cu alte cuvinte, prima instanţă a apreciat că terenul apelantei reclamante nu este mai mare în detrimentul terenului pârâtului-reclamant.

În plus, apelanta reclamantă susţine că prima instanţă a făcut o greşită apreciere a probelor, în raport de care a stabilit în mod eronat situaţia de fapt.

Soluţia primei instanţe de stabilire a liniei de hotar dintre proprietăţile părţilor, în interiorul terenului aflat în proprietatea apelantei reclamante, este rezultatul unei grave greşeli de judecată determinată de incorecta stabilire a situaţiei de fapt, făcută în urma eronatei aprecieri a probelor administrate în faţa sa.

Astfel în mod greşit prima instanţă a apreciat că terenul apelantei reclamante trebuie să fie egal cu terenul intimatului-pârât-reclamant, concluzie trasă ca urmare a omologării raportului de expertiză întocmit de expertul P.D..

In realitate, constatările şi concluziile acestui raport pornesc de la o premisă greşită, aceea că terenul care îi aparţine în prezent a fost iniţial (în anul 1913) egal ca suprafaţă cu terenul ce îi aparţine în prezent intimatului-pârât-reclamant.

Singurul aspect din care expertul a tras această concluzie este acela că în actele iniţiale de proprietate asupra terenurilor în cauză - contractele de vânzare-cumpărare din 1913 - s-a menţionat că suprafaţa parcelei de la nr. 83, ca şi suprafaţa de la nr. 85 de pe str. Z. este de „circa 230 mp".

In nici un caz această menţiune nu îndreptăţea expertul să tragă concluzia sus-arătată întrucât, în fapt, ea ignora realitatea existentă în anul 1913 când Societatea comunală pentru construirea de locuinţe eftine în Capitală a format mai multe parcele de teren, aceea că aceste parcele nu au fost egale de la bun început, terenurile astfel formate având, încă de la data parcelarii, suprafeţe diferite.

Legal citat, la data de 18.09.2006 – fila 28 vol.1 dosarul Tribunalului Bucureşti, intimatul pârât  M.V. a formulat întâmpinare la apelul formulat, solicitând respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

În motivare, intimatul pârât susţine că situaţia de fapt este următoarea:

1 - în textul celor două contracte de vânzare, întocmite în anul 1913 de Societatea comunală pentru construirea de locuinţe ieftine în Capitală, este stipulată suprafaţa de 230 mp teren, atât pentru parcela nr. 83 a reclamantei cât şi pentru parcela nr. 85 a pârâtului.

Parcelele nr. 83 şi nr. 85 au fost concepute şi formate cu suprafeţe de teren egale

2 - Aceste două contracte de vânzare au ca parte integrantă schiţe plan construite la scară şi poartă pe ele menţiunea că sunt la scara 1/100.

Din aceste schiţe plan, făcute la scara 1/100, rezulta atât suprafaţa de teren de 230 mp stipulată în textul celor două contracte, cât şi dimensiunile laturilor aferente fiecăreia din cele două parcele;

3 - în decursul timpului, suprafeţele de teren de câte 230 mp ale celor două parcele, au fost micşorate prin lărgirea trotuarului stradal.

Suprafeţele de teren ale celor două parcele au fost micşorate dar au rămas în continuare egale;

4 - în anul 1997, când reclamanta a cumpărat parcela nr.83, a desfiinţat gardul care separă curţile celor două parcele şi a construit parţial altul în loc, parcelele nemaifiind de atunci separate prin gard pe toată lungimea laturii comune, cum era înainte de desfiinţarea vechiului gard;

5 - Gardul despărţitor nu se mai află din anul 1997 pe linia de hotar. După mutarea de către apelantă a gardului, suprafeţele de teren ale celor două parcele au devenit neegale;

6 - Niciunul din cele două contracte de vânzare-cumpărare, întocmite ulterior celor două contracte de vânzare iniţiale din anul 1913 şi anume, cel al pârâtului din anul 1971 şi cel al reclamantei din anul 1997, contracte în baza cărora atât pârâtul cât şi reclamanta deţin parcelele nr. 85 şi respectiv nr. 83, nu au în componenţa lor schiţe plan şi nici nu au menţionate dimensiuni, întrucât, la încheierea acestor contracte nu au fost efectuate măsurători, suprafeţele consemnate sunt aproximative, deoarece suprafeţele consemnate în contractele iniţiale din 1913, au fost afectate în timp prin lărgirea trotuarului stradal;

Singurele schiţe plan care există pentru aceste două parcele, de la izvorul lor până în prezent, sunt cele incluse în cele două contracte de vânzare iniţiale, din anul 1913.

Aspectele menţionate mai sus au fost puse în evidenţă atât prin raportul de expertiză efectuat de expertul P.D., numit de prima instanţă, cât şi prin rapoartele de expertiză efectuate atât de consilierul expert N.C. al pârâtului-reclamant, cât şi de consilierul expert V.G. al reclamantei-pârâte.

În cauză au fost administrate probele cu înscrisurile depuse de părţi şi expertize tehnice de specialitate cu lămuriri din partea ultimului expert.

Prin decizia civilă nr.507 A/14.05.2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă pârâtă D.G., moştenitoare a defunctei M.I., împotriva sentinţei civile nr.4795/24.03.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 21635/299/2004, în contradictoriu cu intimatul pârât reclamant M.V., a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a admis în parte cererea principală, a obligat pârâtul reclamant să lase reclamantei pârâte în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2,89 mp, identificat în anexa 4 a raportului de expertiză între punctele 16-A-B-C-23-22-21-20-19-18, a dispus grăniţuirea cu contribuţia egală a părţilor a imobilului nr. 83 situat în B., str. Z., sector 1, proprietatea reclamantei pârâte de imobilul nr. 85 situat în B., str. Z. sector 1, proprietatea pârâtului-reclamant pe aliniamentul 16-A-B-C din anexa 4 la raportul de expertiză, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului reclamant la mutarea gardului, a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată, a respins cererea pârâtului reclamant de obligare a reclamantei pârâte la plata de despăgubiri ca inadmisibilă, a obligat pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 8.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a obligat reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Examinând apelul, prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, tribunalul a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Efectul devolutiv al apelului în cadrul procesului civil presupune trimiterea cauzei de la instanţa de fond care a pronunţat hotărârea atacată – „judex a quo” – la instanţa imediat superioară competentă să soluţioneze apelul – „judex ad quem”. Instanţa de apel va examinat hotărârea atacată atât în fapt, cât şi în drept şi, dacă este cazul, va adopta pe baza elementelor cauzei o soluţie diferită de cea a primei instanţe.

Nu se poate transmite de la prima instanţă, la instanţa de apel decât ceea ce a fost supus judecăţii celei dintâi instanţe.

Instanţa superioară (de apel) a luat în considerare doar actele şi faptele care au făcut obiectul judecăţii în instanţa de fond.

Suplimentar faţă de instanţa de fond, instanţa de apel se va putea pronunţa asupra actelor şi faptelor cuprinse în cererea de chemare în judecată cu care a fost investită instanţa inferioară  (de fond), în cazul în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestora.

Faţă de susţinerile apelantei, instanţa de apel va constata următoarele:

Autorul reclamantei-pârâte D.G., P.C., cu domiciliul în B., str. Z. nr. 83, a cumpărat, conform contractului de vânzare din 27.08.1913, de la Societatea comunală pentru construirea de locuinţe ieftine din Capitală, imobilul în care locuieşte partea, imobil compus din curte şi casă, terenul având o suprafaţă de circa 230 mp, având şi o schiţă anexă (plan de situaţie şi instalaţiuni), plan la scara 1: 100 (fără dimensiuni şi vecinătăţi), care face parte integrantă din contract şi semnată numai de directorul societăţii comunale (vânzătoarea), fără a fi semnate de proprietari.

Autorul pârâtului-reclamant M.V., E.D., cu domiciliul în Bucureşti, str. Z. nr. 85, a cumpărat, conform contractului de vânzare din 27.08.1913, de la Societatea comunală pentru construirea de locuinţe ieftine din Capitală, imobilul în care locuieşte partea, imobil compus din curte şi casă, terenul având o suprafaţă de circa 230 mp, având şi o schiţă anexă, care reprezintă un plan al traseelor de instalaţiuni ca şi la nr. 83, plan la scara 1: 100 (fără dimensiuni şi vecinătăţi), care face parte integrantă din contract şi semnată numai de directorul societăţii comunale (vânzătoarea), fără a fi semnate de proprietari.

La nivelul anului 1943, prin procesul verbal nr. 63707/10.02.1943 se intabulează imobilul din str. ing. Z. nr. 83 compus din teren în suprafaţa de 218 mp (nu se specifica dacă suprafaţa a fost obţinută în urma unei măsurători), din suprafaţa de circa 230 mp, şi casa cu parter, iar prin procesul verbal nr. 63706/10.02.1943 se intabulează imobilul din str. ing. Z. nr. 85, fără a se menţiona suprafaţa de teren, iar conform adresei nr. C1011/01.03.2007 se specifica faptul că la Arhivele Naţionale nu sunt în păstrare Partea I şi Partea II ale Cărţii Funciare în care sunt menţionate date despre teren şi clădire.

Părţile în momentul de faţă sunt proprietari conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3279/15.08.1997 (reclamanta-pârâtă) pentru suprafaţa de 232 mp, iar conform actului de vânzare cumpărare nr. 5892/12.07.1971 (pârât-reclamant) pentru suprafaţa de 210 mp, conform actelor lor de proprietate.

Conform autorizaţiei nr. 5X/31.08.1971, pârâtul-reclamant a amenajat un gard şi a schimbat poziţia de acces în imobil.

Conform autorizaţiei nr. 14/Z/10.09.1974, pârâtul-reclamant a extins construcţia, a transformat 3 magazii în garaj şi a construit un gard din prefabricate.

Conform autorizaţiei nr. 6/Z/30.07.1991, pârâtul-reclamant a extins clădirea prin construirea a trei etaje, clădirea actuală având P+3 etaje, actualmente situată în fundul curţii de la nr. 85.

Imobilele în litigiu au documentaţii cadastrale.

Astfel, în documentaţia cadastrală a reclamantei-pârâte, suprafaţa măsurată este de 219.64 m, iar în documentaţia cadastrală a pârâtului-reclamant suprafaţa măsurată este de 206,66 mp.

Între părţi există neînţelegeri cu privire la amplasarea gardului care le desparte proprietăţile despre care pârâtul pretinde că a fost amplasat de proprietarul care a vândut proprietatea apelantei reclamante.

În legătură cu acesta şi pretinsele încălcări ale drepturilor de proprietate învecinate a existat şi o cercetare penală cu privire la caracterul fals al schiţelor – plan care însoţesc autorizaţia de construire nr. 14Z/10.09.1974 a imobilului din mun. B., str. Ing. Z. nr. 85, sector 1, precum şi folosirea acestora pentru a produce efecte juridice.

Neînceperea urmăririi în cauză – fila 512 vol. III apel - este relevantă în cauză doar prin faptul că subliniază starea conflictuală dintre părţi.

Cu toate acestea, cu privire la aceste schiţe s-a constatat caracterul fals al acestora, fără a se cunoaşte însă autorul falsului – fila 512 vol. III apel.

Dată fiind natura cauzei care presupune cercetarea locului unde se află amplasate proprietăţile părţilor, cu stabilirea tehnică a liniei de hotar de către o persoană de specialitate în baza unor măsurători tehnice, instanţa a avut în vedere expertizele tehnice întocmite în apel.

Aceasta deoarece în perioada de când se judecă cererile de faţă există posibilitatea să intervină modificări în situaţia locului, iar aspectele cu privire la caracterul fals al schiţei sus amintite au fost descoperite după pronunţarea sentinţei civile apelate.

Cu privire la constatările experţilor desemnaţi în cauză, tribunalul a reţinut că în apel s-au efectuat mai multe expertize în specialitatea topografie – fila 76 vol. 4 apel şi fila 77 vol. 5 apel, cu concluzii nemulţumitoare pentru părţi.

Analizând expertizele astfel efectuate, tribunalul a omologat ultimul raport de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit de expert B.C. – fila 135 vol. 5 apel.

Aceasta deoarece expertul sus menţionat are în vedere şi expertizele anterioare efectuate în cauză şi formulează concluzii inclusiv prin raportare la acestea, arătând de ce loturile de teren aferente proprietăţilor părţile nu erau egale şi că nu au fost niciodată reduse pentru crearea trotuarului. Folosirea sintagmei ”circa” denotă doar o aproximare care confirmă concluzia expertului, cu atât mai mult cu cât şi alţi experţi care au efectuat expertize în cauză (expert C.N. – fila 106 dosar fond, exp. D.P. – fila 217 dosar fond) susţin că la cumpărare niciunul din imobile nu a fost măsurat, suprafaţa înscrisă în actele de proprietate fiind cea înscrisă în actul precedent şi nici nu rezultă că a fost înstrăinată vreo suprafaţă din teren.

În cauză, expertul B.C. propune motivat două variante (dar o preferă pe prima) în care suprafeţele rezultate sunt aproximativ egale, diferenţe fiind doar la nivel de cm.

Astfel, în acest ultim raport de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expert judiciar B.C., după ce acesta a analizat fiecare act relevant cu privire imobilele în cauză, expertul a concluzionat că  suprafaţa de la imobilul nr. 83 este de 222.55 mp (suprafaţa delimitată de punctele 16, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 23, 22, 21, 20, 19, 18, 17, 47, 46, anexa 1), iar cea a imobilul nr. 85 este de 210.54 mp (suprafaţa delimitata de punctele 11, 16, 46, 47, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 13, 12, anexa 1), deoarece gardul despărţitor dintre imobilele nr. 81 cu nr. 83 şi nr. 85 cu nr. 87 este în linie dreapta de la faţada clădirilor la gardul stradal.

De asemenea, a constatat că există construcţii proprietatea pârâtului-reclamant pe terenul deţinut de reclamanta-pârâtă, acest lucru datorându-se construcţiei cu trei nivele (anexa 4). Suprafaţa construită ocupată este de 1.13 mp, iar suprafaţa ocupată de curte (prin mutarea gardului) este de 1.76 mp. Total suprafaţa ocupata este de 2.89 mp, suprafeţele finale ale terenurilor sunt de 225.44 mp pentru nr. 83 şi 207.65 mp pentru nr. 85.

Linia de hotar care desparte cele doua imobile este delimitată de punctele 16, A, B şi C (anexa 4). La stabilirea acestei linii de hotar s-a ţinut cont de faptul ca laturile din spate ale celor doua proprietăţi sunt egale cu laturile de la faţada, respectiv 9.45 m la nr. 83 şi 8.76 m la nr. 85, precum şi faptul ca distanta de la linia clădirii nr. 83 pana la gardul despărţitor ar trebui sa fie mai mare de 1.87 m.

De la început parcelele în oglinda au avut aceeaşi lungime la faţada, cu mici diferenţe. Din schiţele depuse la dosar reiese ca faţada clădirilor de la grupul nr. 81 şi nr. 83 este mai mare decât cel al grupului nr. 85 şi nr. 87.

Din anul 1913 până în prezent (indiferent ce suprafaţa aveau terenurile) parcelele în oglinda au avut aceeaşi suprafaţa (din acte), fapt care reiese şi din planul anexa 3, respectiv suprafaţa de 218 mp pentru grupul nr. 81, nr. 83 şi suprafaţa de 196 mp pentru grupul nr. 85, nr. 87.

Ambele grupuri de imobile nu au fost afectate de construcţia străzii sau lărgirea trotuarului (a se vedea adresa nr. 184/23.03.2005, pag. 157 din dosarul de fond, anexa 3 şi anexa 5).

Aceste concluzii au fost determinate de faptul că expertul a constatat că suprafeţele din acte nu sunt suprafeţe măsurate (confirmate de o autoritate) şi nu au avut niciodată 230 mp şi nici nu au fost egale.

De asemenea str. Z. nu a fost niciodată lărgită şi implicit nu s-a luat teren din proprietăţi pentru crearea trotuarului (adresa nr. 184/23.03.2005, pag. 157 din dosarul de fond).

Imobilele de la nr. 67 şi nr. 69, respectiv nr. 71 şi nr. 73 nu sunt imobile identice(chiar daca au aceeaşi suprafaţa), adică nu sunt în oglinda cum sunt imobilele nr. 81 cu nr. 83 sau nr. 85 cu nr. 87. De altfel grupul de imobile nr. 71 (imobil cu etaj) cu nr. 73 (imobil cu parter) ca poziţie sunt inversate fata de grupul de imobile nr. 83 cu nr. 85(deci nu sunt comparabile).

Referitor la imobilele nr. 67 şi nr. 69 s-a observat ca gardurile de la strada ale celor doua imobile nu sunt egale(anexa 3), deci nu au cum să aibă aceeaşi suprafaţa. Fără efectuarea de măsurători nu se poate aprecia daca au sau nu aceeaşi suprafaţa de teren înscrisa în anexa 3.

Din cauza acestor neconcordante, grupurile de imobile de la nr. 67 şi nr. 69, respectiv nr. 71 şi nr. 73 nu pot fi comparate cu grupurile de imobile în litigiu.

Astfel, din concluziile ultimului raport de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit în cauză pe care instanţa l-a omologat deoarece înlătură nelămuririle instanţei determinate de celelalte expertize efectuate în cauză, rezultă că 1,13 mp din suprafaţa construită de pârât ocupă teren al apelantei reclamante. Prin mutarea gardului, de asemenea pârâtul ocupă 1,76 mp din terenul apelantei reclamante.

În total, pârâtul ocupă 2,89 mp din suprafaţa de teren a apelantei reclamante.

Urmare celor de mai sus, pentru faptul că instanţa de fond a avut în vedere probe care au condus la altă concluzie decât cea în cauză care are la bază probe suplimentare, instanţa de apel a admis apelul de faţă şi a modificat în tot sentinţa civilă apelată, admiţând în parte acţiunea reclamantei (apelanta în cauză).

Astfel, a obligat pârâtul reclamant să lase apelantei reclamante pârâte în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2,89 m.p, identificat în anexa 4 a raportului de expertiză între punctele 16-A-B-C-23-22-21-20-19-18, sens în care a dispus grăniţuirea cu contribuţia egală a părţilor a imobilului nr. 83 situat în B., str. Z., sector 1, proprietatea apelantei reclamante pârâte de imobilul nr. 85 situat în B. str. Z. sector 1, proprietatea pârâtului-reclamant pe aliniamentul 16-A-B-C din anexa 4 la raportul de expertiză.

Nefiind probat faptul că intimatul pârât este cel care a efectuat gardul, instanţa de apel a respins cererea reclamantei de obligare a acestuia la mutarea lui.

Pentru faptul că prin cererea reconvenţională, pârâtul reconvenient revendică o suprafaţă de teren pe care expertul nu a constatat că o foloseşte reclamanta, instanţa a respins această cerere ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea pârâtului reconvenient de obligare a apelantei reclamante pârâte la plata de despăgubiri – fila 6 vol. 4 apel, tribunalul a respins-o ca inadmisibilă deoarece cererea are în vedere o pretinsă faptă ilicită de neexecutare a sentinţei civile apelate care s-a dovedit mai sus că este netemeinică.

În plus, această cerere este formulată prima dată în apel, fiind nouă şi astfel inadmisibilă.

Faţă de cererile formulate în cauză de obligare reciprocă la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul le-a admis deoarece litigiul profită ambilor prin faptul că lămureşte situaţia juridică a imobilelor în cauză, situaţie care nu a fost neapărat generată de culpa procesuală a acestora, ci mai mult de imprecizia suprafeţelor din actele de proprietate ale fiecărei părţi.

Împotriva deciziei civile nr.507 A/14.05.2012 a formulat recurs pârâtul – reclamant M.V., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate, în întregime şi, pe cale de consecinţă, rejudecând cauza în fond, să fie admisă cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, prin care pârâtul – reclamant a solicitat reconstituirea liniei de hotar dintre imobilele situate pe str. Ing. Z. la nr. 83 şi la nr. 85, pe aliniamentul pe care a existat din anul 1913 până în anul 1997, când gardul dintre imobile a fost dărâmat şi mutat samavolnic spre interiorul imobilului de la nr. 85 proprietatea recurentului – pârât - reclamant de către intimata - reclamantă-pârâtă D.G..

Dărâmarea şi mutarea samavolnică a gardului dintre imobile a fost săvârşită de intimata-reclamantă-pârâtă D.G. în luna august 1997, când aceasta a cumpărat imobilul de la nr. 83.

Recurentul – pârât – reclamant solicită:

1) Să fie reconstituită linia de hotar care a existat între terenul proprietatea recurentului situat în B., str.  Ing. Z.nr.85 sector 1  şi terenul proprietatea intimatei-reclamante-pârâte D.G., situat în B.,str. Ing. Z. nr. 83, sector 1, cu respectarea dreptului său de proprietate, (recurentul nu solicită stabilirea unei noi linii de hotar, ci solicită reconstituirea liniei de hotar care a existat între terenurile celor două imobile);

2) Să fie obligată intimata-reclamantă-pârâtă  D.G., să îi  lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 6.5 mp, inclusă samavolnic de către aceasta în terenul imobilului din B., str.  Ing.Z. nr. 83, sector 1;

3) Să fie obligată intimata-reclamantă-pârâtă D.G. să mute la loc gardul despărţitor dintre cele două imobile, spre interiorul imobilului nr.83 proprietatea sa, pe toată lungimea liniei de hotar, din str. Ing. Z. până la limita cu proprietăţile din str. G.G., aşa cum era înainte de  a fi dărâmat şi mutat de către aceasta;

4) Să fie obligată intimata-reclamantă-pârâtă D.G., la plata unor daune pentru blocarea accesului în garajul auto situat în partea din spate a imobilului nr. 85 care îi aparţine recurentului, (în temeiul art. 294 Cod de procedură civilă);

5) Să  fie obligată intimata-reclamantă-pârâtă D.G., la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent în prezenta cauză

Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, recurentul solicită instanţei de recurs să constate şi să aibă în vedere următoarele motive de recurs:

A. Decizia nr. 507A/14.05.2012 este dată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în  fond a pricinii, - nu a fost respectat principiul continuităţii. - art. 304 aliniatul 2 Cod de procedură civilă;

B. Decizia nr.507A/14.05.2012, încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin 2 Cod de procedură civilă - art. 304 aliniatul 5 Cod de procedură civilă;

C. Prin decizia nr. 507A/14.05.2012, instanţa de apel a acordat apelantei-reclamante-pârâte D.G., ceea ce aceasta nu a cerut - art. 304 aliniatul 6 Cod de procedură civilă;

D. Decizia nr. 507A/14.05.2012, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii - art. 304 aliniatul 7 Cod de procedură civilă;

E.  În decizia nr. 507A/14.05,2012, instanţa de apel, a interpretat greşit faptele şi împrejurările deduse judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit

neîndoielnic al acestora - art. 304 aliniatul 8 Cod de procedură civilă;

F. Decizia nr. 507A/14.05.2012, este lipsită de temei legal, este dată cu

încălcarea legii - art. 304 aliniatul 9 Cod de procedură civilă.

Decizia nr. 507A/14.05.2012, este dată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii - nu a fost respectat principiul continuităţii .

Acest aspect intră sub incidenţa prevederilor - art. 304 aliniatul 2 Cod de procedură civilă.

Recurentul arată că :

În intervalul de timp din data de 25.09.2006 până în data de 05.12.2011, pe parcursul a 29 de termene, dezbaterile au fost făcute (în marea majoritate a termenelor) în completul de judecată format din Preşedinte: L.O., Judecător: N.V. şi Grefier: G.V..

Pe parcursul dezbaterilor din cele 29 termene de judecată, completul de judecată precizat mai sus (numit în continuare "vechiul complet de judecată") şi-a format convingerea privitor la dreptul părţilor asupra unor terenuri egale, conform actelor de proprietate din anul 1913 şi a cărţilor funciare din anul 1943.

Acest aspect rezultă din cuprinsul încheierii interlocutorie din şedinţa publică de la data de 07.10.2010, (fila 15 vol.4, dosar apel) prin care completul de judecată precizat mai sus a stabilit pentru cea de a treia expertiză topografică următorul obiectiv:

-"formularea unor propuneri de linie de hotar atât în varianta dreptului pârtilor asupra unor terenuri egale, cât şi în varianta mai economică (cu evitarea desfiinţării construcţiei existente).

Din formularea de mai sus rezultă fără putinţă de tăgadă convingerea Instanţei privind dreptul părţilor asupra unor terenuri egale, conform actelor de proprietate din anul 1913, şi a cărţilor funciare din anul 1943.

Recurentul arată că:

În desfăşurarea procesului civil, şedinţa de judecată constituie o fază hotărâtoare, întrucât în această perioadă se clarifică faptele ce au generat litigiul dintre părţi, prin administrarea şi cercetarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă, se stabilesc drepturile încălcate în legătură cu care instanţa va trebui să emită hotărârea de restabilire a normelor de drept încălcate.

În această fază se dă eficienţă principiilor disponibilităţii, rolului activ al judecătorului, nemijlocirii şi continuităţii, aflării adevărului, dreptului la apărare etc.

Are caracter interlocutoriu încheierea prin care s-a consemnat rezultatul unei verificări de scripte etc. În cauza de faţă, au fost verificate actele de proprietate din anul 1913 şi cărţile funciare din anul 1943.

Încheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, care, fără a hotăra întru totul pricina, pregătesc dezlegarea ei, fapt ce le conferă şi calitatea de a anticipa decizia finală.

Încheierile interlocutorii obligă judecătorii la respectarea întocmai a celor dispuse în cuprinsul lor. (dispoziţiile art. 268 alin. 3 C.pr.civ.).

La data de 05.12.2011, completul de judecată a fost schimbat.

Noul complet de judecată compus din Preşedinte: V.S., Judecător: C.F.I., Grefier: G.V., a dat un curs nou judecării litigiului, vădit partizan în favoarea reclamantei-pârâtă D.G..

Preluând judecarea dosarului, noul complet de judecată, în dezbaterile care au avut loc în şedinţa publică din data de 05.12.2011, a continuat discuţiile aflate în curs, privind obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit de exp. B.E., numit de vechiul complet de judecată pentru cea de a treia expertiză topografică, după care a dispus rămânerea dosarului în pronunţare.

Recurentul precizează că :

În Raportul de expertiză întocmit de expertul B.E. (numit de vechiul complet de judecată), aliniamentul propus pentru linia de hotar separă cele două imobile cu terenuri egale de câte 215.05 mp fiecare .

În data de 08.12.2011,  noul complet de judecată repune dosarul pe rol

în absenţa părţilor, care nu au fost citate, în mod surprinzător a încuviinţat o nouă expertiză topografică, şi a stabilit obiectivele acestei noi expertize, fixând termen de judecată 22.12.2012.

Iar la data de 09.12.2011 prin încheierea de şedinţa din Camera de Consiliu, noul complet de judecată a revenit asupra termenului şi a fixat un nou termen de judecată pentru data de 22.12.2011 ora 15.00, pentru când urmează să fie citate părţile.

Obiectivele stabilite de noul complet de judecată, prin încheierea din 08.12.2011, în absenţa părţilor, comparativ cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţa din 07.10.2010 (fila 15 vol.4, dosar apel), de către vechiul complet de judecată, (complet care în fapt a dezbătut cauza pe fond în cele 29 de termene) sunt în mod vădit sugestive, părtinitoare, neclare şi imprecise.

Urmare a acestor formulări sugestive, părtinitoare, neclare si

imprecise a obiectivelor celei de a patra expertize topografice încuviinţată de noul complet de judecată prin încheierea din 08.12.2011, a rezultat un raport de expertiză vădit falsificat cu ocazia întocmirii acestuia de către expertul B.C., numit de noul complet de judecată.

Raportul de expertiză întocmit de exp.B.C. (numit de noul complet de judecată) este în întregime un fals intelectual, întrucât rezultatele atestate nu se puteau obţine prin măsurătorile cu ruleta efectuate de acesta în data de 27.01.2012.

Expertul B.C., aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a falsificat raportul de expertiză cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unor date, fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Privitor la faptul că expertul B.C.nu a respectat Regulamentul ANCPI - "Privind Conţinutul şi Modul de întocmire a Documentaţiilor Cadastrale" aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 634/2006 cu completările aprobate prin Ordinul ANCPI nr. 785/2011, recurentul arată următoarele:

Expertul B.C., nu a respectat prevederile Regulamentului ANCPI referitoare la limita imobilelor, când a ales punctele de măsură pentru măsurarea laturilor de la frontul stradal al imobilelor nr. 83 al reclamantei-pârâtă şi nr. 85 al pârâtului-reclamant.

Procedând în acest mod expertul B.C. a încălcat prevederile Regulamentului ANCPI care la art. 7(1)  lit.b  prevede că: -  "limitele imobilelor  să se determine la jumătatea grosimii gardului (a gardului dintre imobile).

Expertul B.C., neavând ca aparat de măsură decât o ruletă (ruptă) nu a putut face la teren decât măsurători parţiale şi a întocmit o documentaţie (Raportul de expertiză ) incorectă.

Fapta expertului B.C. se încadrează în prevederile art. 10 alineatul (41) litera h) a Regulamentului ANCPI care prevede că :

- " (41) Prin documentaţie întocmită incorect se înţelege :

- h) documentaţie întocmită fără executarea măsurătorilor la teren."

Expertul B.C., nu a respectat nici prevederile art. 24 aliniatul (2) din Regulamentul ANCPI, care prevede că :

"Persoana autorizata este obligată să execute măsurătorile la teren şi să completeze toate rubricile anexelor prevăzute de regulament."

Expertul B.C. prin faptele sale nu a respectat prevederile Regulamentului ANCPI căreia art. 272 aliniatul (1) prevede că:

- (1)  Pentru  neefectuarea  măsurătorilor la teren  persoana autorizată este sancţionată cu suspendarea autorizaţiei pe 3 luni1'.

Privitor la aparatura folosită de expertul B.C. numit de noul complet de judecată şi la modul în care acesta a efectuat măsurătorile în teren, recurentul arată următoarele :

Aparatura cu care expertul B.C.s-a prezentat la faţa locului în ziua de 27.01.2012 pentru a efectua expertiza topografică a constat doar dintr-o ruletă cu panglica de măsură ruptă, având partea de început lipsă.

Neavând cu ce măsura, expertul B.C. nu a făcut măsurători unghiulare, deşi măsurătorile unghiulare sunt importante pentru determinarea suprafeţelor. Expertul B.C. s-a limitat doar la măsurarea anumitor distante (nu toate) cu o ruletă ruptă.

Expertul B.C. în raportul de expertiză pe care l-a întocmit se străduieşte să dovedească faptul că suprafeţele imobilelor cu nr. 83 şi nr. 85 nu au fost niciodată egale. În acest sens expertul B.C. dă ca exemplu schiţa imobilului cu nr. 81, schiţă care, afirmă expertul, are suprafaţa de 225.15 mp şi care, afirmă expertul, este identică cu " suprafaţa de la nr. 83 din Cartea funciară din anul 1943 .

Afirmaţia expertului B.C.este un neadevăr deoarece în Cartea funciară din anul 1943 imobilul cu nr. 83, are înscrisă suprafaţa de 218 mp şi nu de 225.15 mp.

Arată recurentul că, lămurirea problemelor de drept cum este, dreptul părţilor la terenuri egale, conform actelor de proprietate din anul 1913, nu este de competenţa expertului topografic B.C., deoarece aceasta cade în sarcina judecătorilor.

Din cele prezentate mai sus se desprinde concluzia că din măsurătorile aşa cum au fost efectuate de expertul B.C. în data de 27.01.2012, nu se puteau obţine rezultatele prezentate de expertul B.C. în raportul de expertiză şi că raportul de expertiză este în sine un fals intelectual.

Încălcând procedura  legală,  instanţa  de apel,  (noul  complet de judecată) nu a dat curs cererii de înscriere în fals, deşi procedura legală prevede că, dacă partea interesată stăruie în a susţine că actul este fals, instanţa înaintează înscrisul împreună cu procesul verbal procurorului competent.

La pronunţarea deciziei nr. 507A/14.05.2012, instanţa de apel (noul complet de judecată) a soluţionat procesul fără să intre în cercetarea fondului, a avut în vedere numai raportul de expertiză nou (care este un fals) întocmit de exp. B.C., nesocotind în totalitate, actele de proprietate din anul 1913 şi cele ulterioare după lărgirea trotuarului stradal, Cărţile Funciare din anul 1943, raportul de expertiză întocmit de exp. P.D. (omologat de instanţa de fond) şi raportul de expertiză întocmit de exp. B.E., cât şi înscrisurile aflate în cele 6 (şase) volume ale dosarului, limitându-se numai la speculaţiile şi neadevărurile din raportul de expertiză întocmit de exp. B.C., fără o confruntare a raportului de expertiză nou întocmit de exp. B.C. cu rapoartele de expertiză anterioare şi cu restul probelor din dosar.

Decizia nr. 507A/14.05.2012, încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă.

Acest aspect intră sub incidenţa prevederilor art. 304 aliniatul 5 Cod de procedură civilă.

Arată recurentul că :

Având în vedere falsul intelectual săvârşit de exp. B.C., a depus la Departamentul Registratură o cerere de înscriere în fals.

La începutul şedinţei publice din 23.04.2012 ora 17,00, precizările scrise prezentate de exp. B.C. nu se aflau în dosar, se aflau la D-na Preşedinte a noului complet de judecată privat.

Se pune întrebarea, de ce precizările scrise ale exp. B.C. nu se aflau în dosar (ca sa poată fi consultate) şi se aflau la d-na Preşedinte a completului de judecată.

Susţine recurentul că nu i-a fost acordat un termen pentru a formula obiecţii scrise la precizările scrise şi la „lămuririle” orale formulate de expertul B.C., consemnate în proces verbal, al cărui conţinut nu i-a fost adus la cunoştinţă.

Acest aspect constituie motiv de casare a hotărârii.

Privitor la expertiza anterioară încuviinţată de vechiul complet de judecată, efectuată de exp. B.E., recurentul precizează:

- Consideră că expertului B.E. numit de vechiul complet de judecată, care a efectuat a treia expertiză topografică, i s-a aplicat un tratament discriminator, întrerupând dezbaterile asupra raportului de expertiză pe care acesta l-a întocmit, în comparaţie cu tratamentul părtinitor chiar curtenitor aplicat expertului B.C.al cărui raport de expertiză este un fals intelectual.

Expertiza efectuată de exp. B.E. numit de vechiul complet de judecată, ca şi expertiza efectuată de exp. P.D., numit de instanţa de fond, au fost efectuate cu aparatură de precizie de tip staţie totală, iar rapoartele de expertiză întocmite de aceştia, respectă prevederile regulamentului ANCPI privind Conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiei cadastrale, fiind concludente şi pertinente.

Pe când expertiza efectuată de exp. B.C. a fost efectuată cu un instrument rudimentar (o ruletă în stare avansată de degradare) iar raportul de expertiză întocmit de acesta arogându-şi competente în materie juridică (de judecător), privitor la dreptul părţilor asupra unor terenuri egale, este lipsit de claritate, confuz, încalcă normele legale şi conţine date şi relatări care nu corespund cu realitatea, fiind în mod vădit un fals intelectual.

Este, de asemenea de neînţeles, de ce instanţa de apel, noul complet de judecată, a nesocotit raportul de expertiză omologat de instanţa de fond, întocmit de exp. P.D., cât şi coraportul întocmit de exp. N.C., şi a omologat raportul de expertiză întocmit de exp. B.C., care este în mod vădit un fals intelectual împotriva căruia este în dosar o cerere de înscriere în fals.

Instanţa de apel, noul complet de judecată, nu a dat curs cererii de înscriere în fals, deşi procedura legală prevede că, dacă partea interesată stăruie în a susţine că actul este fals, instanţa înaintează înscrisul împreună cu procesul verbal procurorului competent, urmând ca acesta să efectueze cercetări pentru infracţiunea de fals şi să sesizeze instanţa penala în măsura în care se constată săvârşirea unei infracţiuni.

Procedând în acest fel instanţa de apel prin decizia dată a încălcat prevederile  legale  privitor la înscrierea în  fals şi formele de  procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă.

Prin decizia nr. 507A/14.05.2012, instanţa de apel a acordat apelantei-reclamante-pârâte D.G. ceea ce nu a cerut.

Acest aspect intră sub incidenţa prevederilor  art. 304 aliniatul 6 Cod de procedură civilă.

Îngrădirea rezultă neechivoc din dispoziţiile art.129 alin, 6 Cod de procedură civilă „Judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".

Instanţa  de  apel (noul complet  de judecată)  a schimbat  înţelesul neîndoielnic al  plângerii dedusă judecăţii, formulată de reclamanta-pârâtă D.G..

Un aspect fundamental pe care recurentul îl învederează instanţei de recurs, constă în faptul că suprafaţa de teren revendicată de reclamanta-pârâtă D.G., de 12.36 mp este de fapt, tocmai suprafaţa de teren pe care a fost lărgit trotuarul stradal şi pe care reclamanta-pârâtă D.G. urmăreşte să o recupereze din curtea imobilului nr. 85 al pârâtului-reclamant M.V..

Timp de peste 26 de ani, din anul 1971 când recurentul-pârât-reclamant a cumpărat imobilul de la nr. 85 şi până în anul 1997, când reclamanta-pârâtă D.G. a cumpărat imobilul de la nr. 83, şi a dărâmat şi a mutat gardul dintre imobile, recurentul-pârât-reclamant M.V. a avut în posesie netulburată suprafaţa de teren de 216 mp aferentă imobilului nr. 85.

Chiar dacă recurentul nu ar avea acte de proprietate, dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 216 mp ar intra sub incidenţa prevederilor legale privind uzucapiunea (posesie neîntreruptă, netulburată, publică, de bună credinţă şi exercitată sub nume de proprietar) art. 1846-1847, art. 1895 Cod civil.

Deşi prin plângerea dedusă judecăţii reclamanta-pârâtă Marin Ioana (D.G.) nu a cerut să-i fie lăsată în proprietate si liniştită posesie terenul aflat sub fundaţia clădirii cu trei etaje, situată în partea din spate a imobilului nr. 85, care aparţine pârât-reclamant M.V., totuşi, instanţa de apel prin decizia nr. 507A/14.05.2012 , decide după cum urmează:

-"Obligă intimatul-pârât-reclamant să lase apelantei-reclamante-pârâte în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2,89 mp, aşa cum este identificat în anexa 4 a raportului de expertiză (întocmit de exp. B.C.), între punctele 16-A-B-C-23-22-21-20-19-18".

Suprafaţa de 2.89 mp fiind compusă din :

- suprafaţa de 1.76 mp teren curte identificat, între punctele 16-A-B şi ;

- suprafaţa de 1.13 mp teren, aflat parţial sub bordură (adică sub urmele fundaţiei vechiului gard dintre imobile) şi parţial sub fundaţia construcţiei cu trei etaje, situată în partea din spate a imobilului nr. 85 al recurentului-pârât-reclamant M.V., identificat între punctele B-C-23-22-21-20-19-18.,

Instanţa de apel nu precizează cât teren din cei 1.13 mp identificat între punctele B-C-23-22-21-20-19-18, se află sub bordură (care, în fapt, sunt urme ale fundaţiei vechiului gard dintre imobile) şi nici cât teren din cei aceiaşi 1.13 mp se află sub fundaţia clădirii cu trei etaje.

Instanţa de apel nu precizează în ce manieră să-i fie lăsaţi apelantei-reclamante-pârâte D.G., în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1.13 mp şi anume:

a) - acei centimetri pătraţi de teren din cei 1,13 mp aflaţi sub urmele fundaţiei  vechiului  gard  dintre imobile,  întrucât acest teren  este deja în posesia reclamantei-pârâtă  D.G. din  luna august 1997 când aceasta a cumpărat imobilul de la nr. 83 şi a dărâmat şi a mutat samavolnic gardul dintre imobile ;

b) - acei centimetri pătraţi de teren din cei aceiaşi 1,13 mp aflaţi (chipurile) sub fundaţia clădirii cu trei etaje situată pe parcela de la nr. 85 a pârâtului-reclamant, M.V., având în vedere faptul că nu este posibilă retragerea clădirii.

Despre clădirea situată pe parcela de la nr. 85 care aparţine recurentului-pârât-reclamant, M.V., precizează că aceasta a fost construită în anii 1913 şi este menţionată în Cartea Funciara din anul 1943,  cât şi pe toate planurile topografice existente la Primăria sectorului 1 din anul 1913 până în prezent.

Decizia nr. 507A/14.05.2012, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Acest aspect intră sub incidenţa prevederilor art. 304 aliniatul 7 Cod de procedură civilă.

În susţinerea acestui motiv de recurs recurentul arată următoarele :

Decizia 507A/14.05.2012 este o decizie abuzivă pronunţată după trei amânări, urmate de o lungă tergiversare a redactării, de peste 140 de zile.

Pentru a manevra mai uşor în motivarea deciziei, au fost sustrase din dosar trei înscrisuri depuse la Registratura Secţiei a V-a Civile în ziua de 25.04.2012 de recurentul - pârât-reclamant M.V..

Înscrisurile care au fost sustrase sunt:

-Notă din Şedinţa din 23.04.2012 (2 pagini );

-O sinteză Lămuritoare (13 pagini );

-Concluzii (7 pagini ).

Precizează recurentul că înscrisurile sustrase poartă ştampila Registraturii Secţiei V Civilă şi în opinia sa sunt importante pentru stabilirea adevărului şi pentru justeţea deciziei ce urma să se pronunţe, motiv pentru care în mod deliberat au fost sustrase din dosar.

Sustragerea s-a făcut în timp ce dosarul se afla la noul complet de judecată pentru redactarea deciziei.

Fapta de sustragere se încadrează în prevederile art. 242 aliniatele (1) şi (3) Cod penal.

Instanţa de apel, în motivarea deciziei nu numai că a interpretat greşit faptele deduse judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora, dar în cuprinsul motivării a prezentat denaturat faptele, chiar a imaginat şi a adăugat aşa zise probe suplimentare (care în fapt nu există ).

Astfel a adăugat proba suplimentară mincinoasă precum că în dosarul de fond au fost depuse filele 38 şi 39 din dosarul de apel volumul l reprezentând schiţe-plan care însoţesc autorizaţia de construire nr.14Z/10.09.1974 eliberată de Consiliul Popular al Sectorului 8 Bucureşti.

Adăugarea făcută de instanţa de apel nu corespunde adevărului deoarece aceste schiţe plan au fost depuse de recurentul-pârât-reclamant numai în dosarul de apel vol. l nu şi în dosarul de fond, pentru că în timpul judecării cauzei în prima instanţa nu ştia de existenţa acestor schiţe.

În timpul judecării dosarului în apel, aceste file au fost desfiinţate de parchet şi instanţa de apel, noul complet de judecată, speculează acest aspect al desfiinţării, insinuând că această desfiinţare ar produce efecte asupra sentinţei civile apelată.

Arată recurentul că desfiinţarea acestor file nu poate produce efecte asupra sentinţei civile apelate, pronunţată în dosarul de fond deoarece în dosarul de fond nu există aceste file, ceea ce se poate constata.

În motivarea deciziei, instanţa de apel arată că: - „Părţile în momentul de faţă sunt proprietari conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3279/15.08.1997 (reclamanta-pârâtă) pentru suprafaţa de 232 mp iar conform actului de vânzare-cumpărare nr. 5892/12.07.1971 (pârât-reclamant) pentru suprafaţa de 210 mp”.

Făcând această precizare în forma arătată, instanţa de apel ascunde aspectul că în contractele de vânzare iniţiale emise de Societatea Comunală pentru Construirea de Locuinţe Eftine în Capitală în anul 1913 pentru aceste două imobile, sunt menţionate terenuri egale de câte 230 mp pentru fiecare imobil.

Instanţa de apel omite să lămurească de ce există diferenţe de suprafaţă între contractele de vânzare iniţiale din anul 1913 şi contractele de vânzare-cumpărare ulterioare din anul 1971 şi din anul 1997.

Instanţa de apel omite să constate şi să lămurească de ce în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3279/15.08.1997 al reclamantei-pârâte este menţionată suprafaţa de 232 mp, având în vedere că în contractul de vânzare iniţial din anul 1913 emis de Societatea Comunală pentru Construirea de Locuinţe Eftine în Capitală care stă la baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3279/15.08.1997 este menţionată suprafaţa de 230 mp, cât şi faptul că din această suprafaţă de 230 mp a fost luată o suprafaţă de 15 mp pentru lărgirea trotuarului stradal.

Instanţa de apel omite să constate prin motivarea deciziei aspectul că, niciunul din contractele de vânzare-cumpărare aferente celor două imobile (nr. 83 şi nr. 85) încheiate ulterior contractelor de vânzare din anul 1913, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 5892/12.07.1971 prin care pârâtul-reclamant M.V. a cumpărat imobilul situat la nr. 85 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 3279/15.08.1997 prin care reclamanta-pârâtă D.G. a cumpărat imobilul situat la nr. 83, nu are ca parte integrantă din contract un plan întocmit la scară, sau cotat, din care să rezulte suprafaţa parcelei de teren menţionată în respectivele contracte de vânzare-cumpărare şi dimensiunile laturilor parcelei de teren.

Suprafaţa de teren a fost menţionată în aceste contracte de vânzare-cumpărare ulterioare contractelor de vânzare din anul 1913, pe bază de declaraţii, declaraţii care nu corespund realităţi din teren pentru că nu au fost făcute măsurători.

Instanţa de apel omite să constate prin motivarea deciziei aspectul că, singurele contracte de vânzare-cumpărare care au ca parte integrantă un plan întocmit la scara 1/100 din care rezultă suprafaţa şi dimensiunile laturilor parcelelor de teren sunt contractele iniţiale din anul 1913.

În motivarea deciziei instanţa de apel arată că : - „Imobilele în litigiu au documentaţii cadastrale", dar nesocoteşte aspectul că aceste documentaţii cadastrale au fost efectuate în timp ce gardul dintre proprietăţi este mutat de pe linia de hotar de reclamanta-pârâtă, aspect menţionat în P III a Cărţii funciare.

Având în vedere că gardul nu se află pe linia de hotar, în documentaţia cadastrală a reclamantei-pârâtă, suprafaţa măsurată de 219,64 mp include şi cei 6.5 mp care fac obiectul cererii reconvenţionale a pârâtului-reclamant iar in documentaţia cadastrală a pârâtului-reclamant din suprafaţa măsurată de 206.66 mp lipsesc cei 6.50 mp care fac obiectul cererii reconvenţionale pârâtului-reclamant.

Instanţa de apel omite să constate prin motivarea deciziei aspectul că pentru cele două imobile există şi Cărţi funciare şi plan cadastral întocmit de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor funciare în Bucureşti în anul 1943 în care pentru imobilul de la nr. 83 al reclamantei-pârâtă este menţionată suprafaţa de teren de 218 mp în fapt 216 mp, nu 232 mp cât este menţionă în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3279/15.08.1997 al reclamantei-pârâte.

Un aspect fundamental pe care recurentul îl învederează instanţei de recurs, constă în faptul că suprafaţa revendicată de reclamanta-pârâtă este de fapt, tocmai suprafaţa de teren pe care a fost lărgit trotuarul stradal şi pe care reclamanta-pârâtă D.G. urmăreşte să o recupereze din curtea imobilului nr. 85 al recurentului - pârât-reclamant M.V..

Este de remarcat aspectul că reclamanta-pârâtă îşi schimbă pretenţiile de la stadiul de fond la stadiul de apel, solicitând astfel :

-prin plângerea dedusă judecăţii solicită suprafaţa de 12.36 mp;

-prin cererea de apel solicită suprafaţa de 5.81 mp;

-prin motivarea deciziei instanţa de apel stabileşte suprafaţa de 2.8 mp.

Instanţa de apel cu rea credinţă, trece sub tăcere aspectul că în conformitate cu Rezoluţia nr. 11345/P/2007 din 14.06.2010 a Parchetului, de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au fost efectuate două expertize criminalistice pentru Planul aflat la fila 38 în dosarul de fond de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciul Criminalistic, expertize care au concluzionat că pretinsul fals nu există. Fila 38 a dosarului de fond (fata verso) reprezentând schiţa plan care însoţeşte actul de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat sub nr. 17538/1913

Instanţa de Apel cu rea credinţă, trece sub tăcere aspectul că filele 38 şi 39 ale dosarului de apei – vol.I reprezentând schiţe-plan care însoţesc autorizaţia de construire nr. 14Z/1 0.09.1 974 eliberată de Consiliul Popular al Sectorului 8 Bucureşti, nu se afla şi în dosarul de fond pentru simplul fapt că pârâtul-reclamant a aflat de existenţa acestor schiţe numai după ce prima instanţă a pronunţat sentinţa civilă apelată, deci aceste schiţe plan nu au nici o legătură cu sentinţa civilă apelată.

Instanţa de apel cu rea credinţă, în motivarea deciziei, face confuzie între fila 38 a dosarului de fond reprezentând schiţa plan care însoţeşte actul de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat sub nr. 17538/1913, despre care Parchetul prin Rezoluţia nr. 11345/P/2007 din 14.06.2010 precizează că falsul nu există şi filele 38. 39 ale dosarului de apel – vol. l - reprezentând schiţe-plan care însoţesc autorizaţia de construire nr. 14Z/10.09.1974 eliberată de Consiliul Popular al Sectorului 8 Bucureşti, despre care Parchetul prin Rezoluţia nr. 11345/P/2007 din 14.06.2010, precizează că sunt desfiinţate.

Instanţa de apel în mod deliberat face această confuzie pentru a putea decide că cercetarea efectuată de Parchet concluzionată prin Rezoluţia nr. 11345/P/2007 produce efecte asupra sentinţei civilă apelată, ceea ce este o gravă eroare.

Instanţa de apel cu rea credinţă, trece sub tăcere aspectul că filele 38 şi 39 ale dosarului de apel – vol. l - reprezentând schiţe-plan care însoţesc autorizaţia de construire nr. 14Z/10.09.1974 eliberată de Consiliul Popular al Sectorului 8 Bucureşti, nu există în dosarul de fond, pentru simplu fapt că aceste schiţe-plan au fost depuse de pârâtul-reclamant numai în dosarul de apel pentru a susţine întâmpinarea la apelul declarat de reclamanta-pârâtă.

Instanţa de apel în motivarea deciziei apreciază că desfiinţarea acestor schiţe-plan de către Parchet produce efecte asupra sentinţei civilă apelate, ceea ce este o gravă eroare.

De remarcat că vechiul complet de judecată a respectat prevederile legale privind procedura falsului, pe când noul complet de judecată a încălcat prevederile legale privitoare la procedura falsului în cazul cererii de înscriere în fals a pârâtului-reclamant împotriva raportului de expertiză întocmit de exp. B.C..

Singurul expert dintre cei patru şi anume B.C., cel al cărui raport de expertiză este un fals intelectual, neagă micşorarea terenurilor celor două imobilele pentru lărgirea trotuarului stradal, pentru a putea susţine aberaţia că suprafaţa cu care este micşorat terenul imobilului nr. 83 al reclamantei-pârâte nu se află în trotuarul stradal ci se află în curtea imobilului nr. 85 al pârâtului-reclamant.

Privitor la aspectul micşorării suprafeţei de teren a celor două imobile, cauzată de lărgirea trotuarului stradal, recurentul arată că:

Micşorarea suprafeţelor de teren aferente celor două imobile a fost cauzată de lărgirea trotuarului stradal, care este o certitudine dovedită de Cărţile Funciare din anul 1943 şi de Comunicarea Primăriei Municipiului Bucureşti.

- Comparând Cărţile Funciare din anul 1943 cu contractele de vânzare

din anul 1913, ale acestor două imobile,  rezultă că suprafeţele de teren ale

celor două imobile, prevăzute în Cărţile Funciare din anul 1943 sunt mai

mici decât suprafeţele de teren prevăzute în contractele de vânzare din anul

1913, existând o diferenţă de suprafaţă.

- Pe de altă parte, comparând planurile care fac parte integrantă din

contractele de vânzare din 1913 cu schiţele întocmite pe baza măsurătorilor

efectuate recent în teren în timpul celor patru expertize topografice dispuse

de instanţele de fond şi de apel, rezultă de asemenea că suprafeţele de

teren ale celor  două imobile prevăzute în schiţele  întocmite  în baza

măsurătorilor efectuate recent în teren de către experţii numiţi de cele două

instanţe, sunt mai mici decât suprafeţele (de 230 mp) prevăzute în contractele in anul 1913.

Din această comparaţie rezultă că lungimea laturii dintre cele imobile:

-era de 25.30 ml conform planurilor care fac parte integrantă din

contractele de vânzare din anul 1913;

- şi este acum după lărgirea trotuarului stradal de numai 23.50 ml,

conform schiţelor întocmite pe baza măsurătorilor efectuate recent în teren în

timpul celor patru expertize topografice dispuse de instanţele de fond şi de

apel ;

Diferenţa de 1.80 ml dintre mărimea de 25.30 ml a laturii dintre cele  două imobile rezultată din planurile care fac parte integrantă din contractele de vânzare ale celor două imobile şi mărimea de 23.50 m a aceleiaşi laturi dintre cele două imobile, înscrisă pe schiţele rezultate din măsurătorile efectuate în timpul celor patru expertize topografice, se află în trotuarul stradal care a fost lărgit.

Micşorarea prin lărgirea trotuarului stradal a suprafeţelor de teren de câte 230 mp aferente fiecăruia dintre cele două imobile rezultă şi din planul cadastral întocmit la  scara 1:500 în  anul  1943 de Comisiunea  pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti, filele 224, 225 în dosarul de apel vol.I, în care cele două imobile sunt figurate cu suprafeţe de teren de câte circa 216 mp fiecare, cât şi din Partea l-a emisă în anul 1943 de această Comisiune pentru imobilul situat în str.Ing. Z. nr. 83 (al reclamantei-pârâte D.G.) fila 128 dosar apel vol. I în care suprafaţa de teren este înscrisă cu mărimea de 218 mp (în fapt 216 mp)  nu cu 232,8 mp .

Conform Raportului de expertiză omologat de prima instanţă, prin lărgirea trotuarului stradal suprafeţele de teren aferente celor două proprietăţi au fost diminuate de la câte 230 mp fiecare la câte 216.26 mp fiecare.

Raportul de expertiză întocmit de expertul P.D., raport omologat de prima instanţă, este astfel în concordanţa cu Cărţile Funciare aferente imobilelor situate pe str. Z. la nr. 83 şi nr. 85 emise in anul 1943 de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti.

Privitor la aliniamentul liniei de hotar dintre imobilele nr. 83 al reclamantei-pârâte şi nr. 85 al pârâtului-reclamant, recurentul susţine că:

Este important de constatat pe planurile care fac parte integrantă din contractele de vânzare din anul 1913 a celor două imobile (Z. nr. 83 şi nr. 85) că distanţele dintre liniile faţadelor pe lungime a caselor construite pe parcelele nr. 83 şi nr. 85, până la linia de hotar dintre aceste parcele sunt diferite pentru că şi casele construite pe aceste parcele sunt diferite.

Astfel:

1)- Distanţa dintre linia faţadei pe lungime a casei parter de pe parcela

83 a reclamantei-pârâtă D.G. şi linia de hotar cu parcela nr. 85 a

pârâtului-reclamant M.V. este de 1.40 ml;

2)- Pe când distanţa dintre linia faţadei pe lungime a casei cu etaj de pe parcela 85 a pârâtului-reclamant M.V. şi linia de hotar cu parcela nr. 83 a reclamantei-pârâtă D.G. este de 2.40 ml,

Ca o consecinţă a acestui fapt, (a distanţelor diferite de la case până la linia de hotar), recurentul solicită instanţei de să constate pe aceste planuri, că scara de acces în casa parter de pe parcela nr. 83 a reclamantei-pârâte, este construită în interiorul casei, pentru motivul că dacă ar fi construită în exteriorul casei, ar împiedica accesul spre curtea din spate a imobilului, deoarece distanţa rămasă de la scară până Ia linia de hotar este prea mica.

Pe când scara de acces în casa cu etaj de pe parcela nr. 85 a pârâtului-reclamant este construită în exteriorul casei, pentru motivul că această scară construită în exteriorul casei, nu împiedică accesul spre curtea din spate a imobilului, deoarece distanţa rămasă de la scară până la linia de hotar este suficient de mare, mutând scara de acces în interiorul casei distanta de 2.40 ml rămâne liberă.

Distanţa de 2.40 ml dintre linia peretelui casei pârâtului-reclamant şi linia de hotar a făcut posibilă amenajarea garajului auto în construcţia cu trei etaje aflată în partea din spate a imobilului nr. 85 al pârâtului-reclamant M.V..

Prin dărâmarea şi mutarea samavolnică de către reclamanta-pârâtă D.G. a gardului dintre proprietăţi în anul 1997 accesul în garajul existent în corpul cu trei etaje al pârâtului – reclamant M.V. este blocat.

În decizia nr. 507A/14.05.2012, instanţa de apel, a interpretat greşit faptele şi împrejurările deduse judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.

Acest aspect intră sub incidenţa prevederilor art.304 aliniatul 8 Cod de procedură civilă.

Recurentul arată că :

Instanţa de apel (noul complet de judecată) a interpretat greşit litigiul de grăniţuire, ascunzând aspectul că litigiul de grăniţuire a fost provocat de reclamanta-pârâtă D.G., care după ce a cumpărat imobilul din str. Ing. Z. nr. 83 în luna august anul 1997, a dărâmat şi a mutat samavolnic gardul dintre imobile ocupând 6,50 mp din terenul imobilului nr. 85 care aparţine recurentului-pârât-reclamant M.V..

Cei 6.5 mp din terenul imobilului nr. 85 fac obiectul cererii reconvenţionale.

Precizează recurentul încă o dată că natura pricinii nu constă în stabilirea unui nou aliniament pentru linia de hotar ci constă în reconstituirea vechii linii de hotar dintre imobilele situate pe str. Ing Z. la nr. 83 şi la nr. 85, pe aliniamentul materializat de gardul dintre imobile, gard, care a dăinuit timp de 84 de ani, din anul 1913 când au fost formate cele doua imobilele, de către Societatea Comunală pentru Construirea de Locuinţe Eftine în Capitala până în luna august anul 1997, când imobilul de la nr. 83 a fost cumpărat de către reclamanta-pârâtă D.G., când aceasta a dărâmat şi a mutat samavolnic gardul dintre imobile în interiorul imobilului nr. 85 care aparţine pârâtui-reclamant M.V..

Reconstituirea liniei de hotar dintre imobilele situate pe str. Ing Z. la nr. 83 şi la nr. 85, are ca bază actele de proprietate din anul 1913 si cele ulterioare după lărgirea trotuarului stradal, cât şi cărţile funciare din anul 1943.

Pentru Planul aferent imobilului nr. 85, aflat fa fila 38 în dosarul de fond reclamanta-pârâtă D.G. s-a înscris în fals.

În urma cererii de înscriere în fals instanţa de apel a decis suspendarea judecării.

Dosarul de fond şi cele două volume ale dosarului de apel au fost trimise la Parchet pentru cercetarea pretinselor falsuri.

În subsidiar, recurentul precizează că instanţa de apel, vechiul complet de judecată a respectat procedura legală, şi a trimis dosarul la Parchet pentru cercetarea pretinsului fals, pe când noul complet de judecată a încălcat procedura legală şi nu a trimis dosarul la Parchet pentru cercetarea falsului declarat de recurentul-pârât-reclamant M.V. prin cererea de înscriere în fals împotriva raportului de expertiză întocmit de exp. B.C..

Reluând prezentarea în fapt, recurentul arată că în conformitate cu Rezoluţia nr. 11345/P/2007 din 14.06.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au fost efectuate două expertize criminalistice pentru Planul aflat la fila 38 în dosarul de fond de către Direcţia Generală de Politie a Municipiului Bucureşti, Serviciul Criminalistic, expertize care au concluzionat că pretinsul fals nu există.

Decizia nr. 507A/14.05.2012  este lipsită de temei legal şi  este dată cu nesocotirea şi încălcarea legii.

Acest aspect intră sub incidenţa prevederilor art. 304 aliniatul 9 Cod de procedură civilă.

Decizia nr. 507A/14.05.2012 este lipsită de temei legal şi este dată cu încălcarea legii, cu interpretarea greşită a faptelor, cu nesocotirea actelor de proprietate din anul 1913 cât şi a Cărţilor funciare din anul 1943, şi cu interpretarea greşită a probelor administrate in cauză, situaţie care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Deşi clauzele actelor de proprietate care au putere de lege între părţi şi a Cărţilor Funciare din anul 1943 sunt clare şi precise, instanţa de apel le-a nesocotit şi le-a dat prin interpretare alt înţeles.

Astfel :

În dosar există probe certe care dovedesc legalitatea şi temeinicia sentinţei civile nr. 4795, pronunţată în data de 24.03.2006, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, privitor la dreptul părţilor la terenuri egale şi la aliniamentul liniei de hotar.

Aceste probe sunt:

1) - Contractele de vânzare emise în anul 1913 de Societatea Comunală pentru Construirea de Locuinţe Eftine în Capitală, pentru imobilele din str. Z. nr. 83 şi nr. 85, din care rezultă că cele două imobile au fost concepute şi formate pe parcele cu suprafeţe de teren egale de câte 230 mp fiecare.

Aceste contracte de vânzare sunt acte oficiale întocmite cu solemnităţile prevăzute de lege şi sunt autentificate.

Aceste contracte de vânzare se află în dosarul cauzei astfel :

- pentru imobilul nr.83, în prezent proprietatea reclamantei-pârâte D.G., se află în copie în dosarul de fond la filele 221; 222 şi în dosarul de apel volumul l, la filele 167-169;

- pentru imobilul nr.85,  în prezent proprietatea recurentului-pârât-

reclamant M.V., se află în copie autentificată de Direcţia Arhivelor

Naţionale Istorice Centrale sub nr. 22118 din 26.01.2005 în dosarul de fond la

filele 18 şi 38, şi în copie autentificată de Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice

Centrale sub nr.8529 din 08.08.2007 în dosarul de apel volumul l, la filele 339

-343.

2) - Cărţile funciare emise în anul 1943 de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti, din care rezultă că imobilele din str. Z. nr.83 şi nr.85 aveau la acea dată terenuri egale de câte 216 mp fiecare.

Terenurile celor două imobile menţionate în Cărţile funciare din anul 1943 sunt mai mici decât terenurile menţionate în contractele de vânzare din anul 1913 pentru că prin lărgirea trotuarului stradal au fost micşorate de la 230 mp fiecare la 216 mp fiecare.

Aceste Cărţi Funciare se află la filele 127-128 în dosarul de apel vol. I pentru imobilul nr.83 proprietatea reclamantei-pârâte D.G. şi la filele 331-335 în dosarul de apel vol. I, pentru imobilul nr.85 proprietatea pârâtului-reclamant M.V..

3) - Extrasele de rol fiscal emise de DlTL sectorul 1, de unde rezultă că aceste două imobile au fost înregistrate la Secţia Financiară Griviţa, cu suprafeţe de teren de câte 230 mp fiecare şi că în decursul timpului, până astăzi nu au fost făcute nici un fel de tranzacţii sau alte acte legale, prin care o parte din suprafaţa de teren aferentă unuia din cele două imobile să fie luată sau adăugată la suprafaţa de teren a celuilalt imobil, tranzacţii sau acte constitutive de drept, care să modifice mărimea suprafeţelor de teren ale acestora.

Aceste Extrase de rol fiscal se află la fila 224 în dosarul de fond pentru imobilul nr.83 proprietatea reclamantei-pârâte D.G. şi la fila 223 în dosarul de fond pentru imobilul nr.85 proprietatea pârâtului-reclamant M.V..

3 a) - Comunicarea nr. 34216/22.03.2007 emisă de DlTL sectorul 1, către Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă aflată la filele 268-272 în dosarul de apel volumul l .

4) - Planul cadastral scara 1/500 emis în anul 1943 de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti, din care rezultă că imobilele din str. Ing. Z. nr.83 şi nr.85 aveau în anul 1943 terenuri de câte circa 216 mp fiecare.

Planul cadastral se află în copie autentificată de Direcţia Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale sub nr. C 239 din 12.02.2007 la filele 224, 225 în dosarul de apel volumul I.

5) - Raportul de expertiză topografică întocmit de exp. P.D., omologat de instanţa de fond, aflat la filele 216-225 în dosarul de fond.

Având în vedere motivele de recurs prezentate mai sus, recurentul solicită instanţei de recurs să constate din întregul material probator aflat în dosarul de fond şi în dosarul de apel (volumele 1-5), aspectul că:

Faţă de prevederile contractelor iniţiale din anul 1913, conform cărora cele două imobile au terenuri egale de câte 230 mp fiecare, - nu există nici un act translativ de proprietate, nici o Hotărâre a instanţei de judecată, nici un act constitutiv de drept care să ateste că o parte din terenul aferent unuia din cele două imobile a fost luat sau adăugat la terenul celuilalt imobil, act translativ de proprietate prin care terenurile celor două imobile să devină neegale.

Terenurile, acestor două imobile, au devenit neegale, în luna august 1997, când reclamanta-pârâtă Marin Ioana, în fapt fiica acesteia D.G., a cumpărat imobilul nr. 83 şi a dărâmat şi a mutat samavolnic  - fără autorizaţie de construire, gardul despărţitor dintre imobile, gard care dăinuia de 84 de ani, de la formarea imobilelor în anul 1913 până în anul 1997.

Prin dărâmarea şi mutarea gardului dintre imobile reclamanta-pârâtă D.G. a ocupat o parte din curtea imobilului nr. 85 al pârâtului-reclamant M.V., blocând accesul auto spre garajul aflat în partea din spate a curţii imobilului nr. 85 care aparţine pârâtului-reclamant.

Prin dărâmarea şi mutarea gardului dintre imobile reclamanta-pârâtă

D.G.  i-a pricinuit recurentului o vătămare care nu poate fi îndreptată decât prin reconstruirea gardului pe aliniamentul pe care se afla în anul 1997, când a fost dărâmat şi mutat de către reclamanta-pârâtă D.G., şi prin plata unor daune.

Analizând fondul cauzei, recurentul solicită instanţei de recurs să observe că raportul de expertiză întocmit de expertul P.D., omologat de instanţa de fond este obiectiv, concludent şi pertinent (filele 216-225 în dosarul de fond).

În raportul de expertiză omologat de instanţa de fond, aliniamentul propus pentru linia de hotar dintre cele două imobile separă terenurile în suprafeţe egale de câte 216,26 mp fiecare.

În consecinţa, solicită instanţei de recurs ca în urma corectei restabiliri a situaţiei de drept şi de fapt, să admită recursul, să caseze în întregime decizia nr. 507A/14.05.2012 pronunţată în apel de Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă, ca netemeinică şi nelegală şi să menţină sentinţa civilă  nr.4795/24.03.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul de fond nr. 22383/2004, număr nou 21635/299/2004, ca temeinică şi legală privitor la restabilirea liniei de hotar dintre cele două imobile conform planului cu propunerea de grăniţuire, pe aliniamentul dintre punctele notate cu A si B, fila 226 în dosarul de fond, propus prin raportul de expertiză omologat de instanţa de fond .

În temeiul prevederilor art. 312 Cod de procedură civilă, solicită instanţei de recurs  să caseze m întregime decizia nr. 507A/14.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi să reţină cauza pentru rejudecare.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil, curtea arată că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.

În mod incontestabil, primul şi cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul de procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărţii II. Corespunzând exigenţelor fireşti ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziţia părţilor numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.pr.civ. şi care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speţă. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât şi în drept, în apel.

Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluţiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinţei atât sub aspectul nelegalităţii, cât şi al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de prima instanţă, şi la care să se aplice dispoziţiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi şi fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.

Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuţie, instanţa învestită cu soluţionarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.

Primul motiv de recurs vizând incidenţa dispoziţiilor art.304 pct.2 Cod de procedură civilă nu este întemeiat.

Dispoziţiile legale arătate anterior au în vedere soluţionarea cauzei de către alţi judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a litigiului, dispoziţii respectate în cauză întrucât completul ce a participat la dezbaterea în fond a cauzei, este şi cel care a pronunţat soluţia în cauză.

Ceea ce practic contestă recurentul este nu încălcarea acestor dispoziţii legale, ci schimbarea componenţei completului de judecată intervenită pe parcursul soluţionării apelului, schimbare ce nu intră sub incidenţa textului legal arătat anterior.

Criticile recurentului referitoare la nelegalitatea dispunerii unui nou raport de expertiză în cauză nu sunt întemeiate.

Astfel, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că expertiza dispusă în apel şi efectuată de expert B., a fost depusă la 10.03.2011, dată începând cu care ambele părţi au formulat constant obiecţiuni la această expertiză.

La data de 05.12.2011, instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra obiecţiunilor formulate de părţi, ocazie cu care în şedinţă publică ambele părţi au pus concluzii asupra expertizei efectuate de expert B. şi a multiplelor răspunsuri la obiecţiuni, apelanta – reclamantă solicitând şi efectuarea unei noi expertize, motivat de faptul că expertul nu a înţeles să răspundă obiecţiunilor formulate la pct.2, 4 , 5.

Deliberând, în camera de consiliu, instanţa a considerat necesară efectuarea unei noi expertize, stabilind şi obiectivele acesteia, prin raportare la concluziile formulate anterior de părţi, cu privire la obiecţiunile aduse expertizei B., respectiv referitor la aspectele nelămurite de acest expert.

Ulterior, la fila 103 din dosar, recurentul a depus, în scris, o solicitare de completare a obiectivelor, completare pusă în discuţia părţilor în 22.11.2011, fiind admise solicitările recurentului. În aceste condiţii, tribunalul a procedat în mod corect, dispunând asupra probei solicitate de apelantă cu o nouă expertiză, punând în discuţia părţilor obiectivele, încuviinţând şi solicitările recurentului pentru deplina lămurire a cauzei.

Criticile recurentului cu privire la expertiza întocmită de expert  B., din modalitatea în care au fost formulate aduc în discuţie netemeinicia deciziei recurate, întrucât ceea ce se pretinde este greşita stabilire a situaţiei de fapt, prin raportare la probatoriul administrat.

Ori, o asemenea critică nu poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului, instanţa de recurs neavând competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea recurată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În aceste condiţii, Curtea nu va analiza criticile recurentului privind imposibilitatea efectuării măsurătorilor cu ruleta şi a constatărilor greşite ale acestuia.

Critica, în acest context, a nelegalităţii hotărârii prin raportare la neadmiterea cererii de înscriere în fals formulată cu privire la expertiza întocmită de expert B. nu este fondată.

Astfel, Curtea constată că dispoziţiile art.177 şi următoarele din Codul de procedură civilă vizează procedura verificării de scripte şi respectiv procedura falsului cu referire la înscrisurile folosite de părţi ca dovezi în proces.

În acest caz, expertiza efectuată în urma încuviinţării acestei probe de instanţă, nu poate fi atacată cu procedura arătată anterior, părţile având la dispoziţie alte mijloace procedurale pentru a o contesta. Astfel, părţile au posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză atunci când apreciază că nu corespunde realităţii constatările expertului, dispoziţii de care recurentul a şi uzat, instanţa dispunând prin încheierea din 12.03.2012, ca expertul să precizeze modalitatea de efectuare a măsurătorilor, răspuns aflat la fila 247 din dosar şi, de asemenea, la fila 274.  Pe de altă parte, expertul a fost prezent personal în instanţă şi a dat lămuririle necesare la obiecţiunile încuviinţate de tribunal, astfel că nu sunt întemeiate criticile recurentului.

Nu vor fi primite nici criticile vizând incidenţa dispoziţiilor art.105 alin.2 Cod de procedură civilă – nu se impunea acordarea unui alt termen, întrucât în cauză părţile au avut posibilitatea să formuleze cererile necesare, să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse, fiind acordate nenumărate termene în acest sens.

Criticile vizând incidenţa dispoziţiilor art.304 pct.6 Cod de procedură civilă nu sunt întemeiate întrucât, contrar susţinerilor recurentului, prin cererea formulată reclamanta a solicitat stabilirea liniei de hotar şi  obligarea pârâtului să-i respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra suprafeţei de teren ce i-a fost acaparată, respectiv 12,36 mp.

În acest context, tribunalul dispunând obligarea pârâtului să-i lase reclamantei terenul în suprafaţă de 2,89 mp, s-a pronunţat în limitele investirii,  astfel că nu se poate reţine în nici un caz o pronunţare plus petita.

De fapt, ceea ce contestă recurentul este nu o pronunţare plus petita, ci exclusiv modalitatea de stabilire a liniei de hotar, aspecte ce reprezintă critici de netemeinicie aduse deciziei recurate.

De altfel, criticile recurentului pornesc de la premisa, pretins greşită reţinută de expert, a unor loturi de teren egale ce ar fi aparţinut celor două părţi în litigiu, astfel cum a stabilit expertul ce a efectuat expertiza în faţa instanţei de fond.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, potrivit expertizei efectuate în apel, cele două loturi de teren nu au fost egale în vechime, expertul arătând, argumentat, că nu se poate pleca de la o asemenea premisă, argumente ce au fost însuşite de tribunal şi vor fi reţinute ca atare de Curte.

De altfel, în condiţiile aspectelor contradictorii cu privire la loturile iniţiale de teren ce au aparţinut părţilor, corect tribunalul a avut în vedere în mod expres actele de proprietate ale părţilor şi suprafeţele de teren înscrise, respectiv contractul de vânzare – cumpărare nr.3279/1997 şi nr.5892/1971, nefiind în sarcina instanţei să lămurească diferenţele de teren, ci în sarcina părţilor să dovedească susţinerile referitoare la neconcordanţele din acte şi ceea ce s-a transmis în realitate şi ce deţin în fapt părţile.  Contrar susţinerilor recurentului, nici actele iniţiale de proprietate ale părţilor nu sunt clare sub aspectul întinderii suprafeţelor de teren întrucât conţin menţiunea ,,circa 230 mp, iar pe de altă parte, schiţele aferente nu conţin dimensiuni ale laturilor.

De altfel, instanţa nu a dispus sub nici o formă retragerea vreunei clădiri a recurentului, astfel că nu pot fi reţinute aceste critici în lipsa unei dispoziţii exprese a tribunalului în acest sens.

Nu va fi primită nici critica vizând motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii, critică ce intră sub incidenţa art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, întrucât din cuprinsul deciziei rezultă cu claritate motivul ce a format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei dispuse.

Cât priveşte pretinsa sustragere a unor documente din dosarul cauzei, Curtea constată că nu se circumscrie dispoziţiilor art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, la fel cum trimiterile făcute în decizie la schiţe-plan ce s-ar afla nu în dosarul tribunalului, ci în dosarul instanţei de fond, nu intră sub incidenţa aceluiaşi text de lege, fiind vorba de o simplă eroare materială.

Criticile formulate ulterior, referitoare la înscrisurile depuse la dosar ce constituie probe sau cele referitoare la micşorarea suprafeţelor de teren ca urmare a lărgirii trotuarului stradal, deşi expuse pe larg de recurent şi reiterate de foarte multe ori, nu vor fi analizate de Curte, întrucât aceasta ar presupune o reanalizare a probelor şi eventual o verificare a situaţiei de fapt reţinute în decizia recurată, ceea ce nu este permis în actuala configurare a recursului, care presupune exclusiv o analiză a deciziei recurate prin raportare la încălcarea dispoziţiilor legale.

Ori, este mai mult decât evident că, în cea mai mare parte a motivelor de recurs, recurentul face trimitere exclusiv la probele administrate în cauză, la situaţia de fapt existentă pe teren, la data edificării sau mutării gardului, aspecte ce nu pot fi analizate în recurs. Tot astfel, recurentul tinde la a dovedi, raportat la probatoriul administrat, aliniamentul celor două imobile în litigiu şi, pe cale de consecinţă, la reaprecierea situaţiei de fapt, din perspectiva susţinerilor sale conform cărora se tinde la crearea unui nou hotar între cele două proprietăţi.

Tot astfel, prin criticile formulate şi subsumate de recurent dispoziţiilor art.304 pct.8 Cod de procedură civilă se readuc în discuţie chestiuni legate de stabilirea situaţiei de fapt, de data şi împrejurările construirii şi mutării gardului dintre cele două proprietăţi, critici ce nu intră sub incidenţa textului de lege invocat, text ce are în vedere interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii. De fapt, recurentul susţine că tribunalul a interpretat greşit chiar faptele şi împrejurările deduse judecăţii, ori textul de lege vorbeşte de interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, această referire a legiuitorului vizând încălcarea principiului înscris în art.969 alin.1 din vechiul Cod civil, ceea ce în speţă nu este cazul.

Nu în ultimul rând, pentru considerentele expuse anterior, Curtea nu va reţine nici incidenţa dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, nefiind vorba, în acest caz, de o greşită aplicare sau interpretare a legii, criticile formulate vizând aceleaşi aspecte susţinute anterior, care, eventual, ar viza o greşită stabilire a situaţiei de fapt.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.312 Cod de procedură civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art.274 alin. 3 Cod de procedură civilă, obligă recurentul la 5000 de lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat redus corespunzător muncii depuse prin raportare la complexitatea cauzei.

Domenii speta

Spete similare