Recurs contencios administrativ. cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art.322 pct.5 cod procedură civilă. -art.322 pct.5 Cod procedură civilă.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. CERERE DE REVIZUIRE ÎNTEMEIATĂ PE PREVEDERILE ART.322 PCT.5 COD PROCEDURĂ CIVILĂ.

-art.322 pct.5 Cod procedură civilă.

Decizia nr.1441/CA/29.03.2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În conformitate cu prevederile art.322 pct.5 ipoteza 1 Cod procedură civilă : „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri :

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor…”

În cauză nu se poate susţine imposibilitatea invocării înscrisurilor în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, câtă vreme cele două adrese emise de ANAF şi, respectiv Direcţia de Legislaţie din domeniul TVA, au fost comunicate U.N.P.R. unde au primit numere de înregistrare. Ele nu au fost, astfel, nici reţinute de partea potrivnică, în speţă D.G.F.P. S. M. şi nici nu a existat vreo împrejurare mai presus de voinţa părţilor pentru a nu putea fi invocate în faţa instanţei care a soluţionat recursul.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiţia ca înscrisurile să fie determinante pentru  soluţionarea recursului, deoarece soluţia instanţei de recurs a fost dată, în baza probelor administrate în cauză, prin interpretarea prevederilor art.127 şi 141 al.2 lit.f din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Înscrisurile noi invocate de revizuienţi, care în fapt reprezintă doar două adrese (puncte de vedere) cu privire la o problemă de drept ivită în practica judiciară, nu puteau fi determinante în sensul cerut de textul legal, pentru ca instanţa, cu ocazia judecării fondului, să nu fi putut pronunţa aceeaşi soluţie.

Prin Decizia nr.329/CA din 2.03.2011 Curtea de Apel O. a admis ca fondat recursul declarat de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice S. M.  împotriva Sentinţei nr. 842/CA din 29.06.2010 pronunţată de Tribunalul S. M. , pe care a modificat-o în tot, în sensul că:

A respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii T. T.  şi T.  A., ambii domiciliaţi în N. O., str. M., nr.19, jud. S. M. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice S.  M. , cu sediul în S. M., P. R. , nr.3-5, jud. S. M.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

Prin raportul de inspecţie fiscală întocmit în urma controlului desfăşurat de organele de inspecţie fiscala în perioada 21.10.2009-26.11.2009, având ca obiect verificarea modului de calculare, evidenţiere şi virare a impozitelor şi taxelor datorate de persoana fizică T. T., s-a constatat că numiţii T. T. şi T. A. au desfăşurat în perioada 01.11.2006-30.09.2009 activitate economica constând în exploatarea bunurilor corporale (au derulat un număr de 9 tranzacţii imobiliare), în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. S-a mai constatat că cei doi soţi au acţionat ca o asociere fără personalitate juridică, în sensul prevăzut de art. 127 alin. 10 Cod fiscal, respectiv că ar fi avut obligaţia să înregistreze această asociere ca plătitor de TVA, să colecteze şi să vireze pentru tranzacţiile imobiliare ce au depăşit pragul valoric prevăzut de art. 152 Cod fiscal taxa pe valoarea adăugată.

Întrucât reclamanţii-intimaţi nu s-au conformat obligaţiilor mai sus menţionate, prin decizia de impunere depusă în copie la filele 58-75 dosar fond, s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 135.247 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă preţului obţinut în urma încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.4442/28.06.2007, 775/28.08.2007, 1128/06.12.2007, 139/16.01.2008 şi nr. 14/04.06.2009. De asemenea, au fost calculate şi stabilite de către organele fiscale şi majorări de întârziere în suma de 101.690 lei.

Reclamanţii intimaţi au susţinut că nu datorează sumele stabilite de organele fiscale prin decizia de impunere anterior menţionată, deoarece nu au desfăşurat activitate economică de exploatare a bunurilor corporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, alegaţie la care a achiesat inclusiv instanţa de fond, acesta fiind considerentul pentru care în primă instanţă acţiunea reclamanţilor a fost admisă şi s-a dispus anularea actelor fiscale contestate.

În fapt, instanţa de recurs a reţinut că reclamantul T. T., în cursul anului 2000, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 710/2000 a cumpărat împreună cu F. G. suprafaţa de 296 mp, situat în N. O. strada V., nr. 46.

În anul 2002, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 975/2002, reclamantul a devenit unic proprietar al terenului, pe care a demarat în baza autorizaţiei de construire nr.139/08.10.2001 şi a certificatului de urbanism nr. 143/08.11.2001 construirea unui imobil cu destinaţia birouri în regim de înălţime D+P+2E+M

La data de 19.01.2006, se notează în Cf  NDF nr. 566 N. O., existenţa pe terenul în suprafaţă de 296 mp a unei construcţii cu destinaţia de birouri şi apartamente în regim D+P+3E+M.

Prin Actul de împărţire pe spatii cu destinaţie de birouri, apartamente şi contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3794/28.11.2006, construcţia notată în Cf NDF nr. 566 N. O. a fost defalcată în 13 apartamente şi mansarda, prin acelaşi act fiind înstrăinate de către soţii T. T. şi T. A. pe seama cumpărătorilor K. Z. A. şi T. A. D., spatiile cu numărul 1 şi 2, preţul de vânzare fiind de 20.000 lei  pentru fiecare spaţiu.

La data de 27.12.2006, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4078, prin care vânzătorii T. T. şi T. A. au vândut apartamentul nr. 8 persoanei fizice S. V. , preţul de vânzare fiind de 55.000 lei.

La data de 05.04.2007, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2888 prin care vânzătorii T. T. şi T. A. au vândut apartamentul nr. 9, şi apartamentul nr. 10 persoanei juridice SC B. I.  SRL, preţul de vânzare fiind de 220.440 lei ( echivalentul a 55.000 euro).

La data de 28.06.2007, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4442, prin care vânzătorii T. T. şi T. A. au vândut spaţiul nr. 6 A. N. C. P. I., preţul de vânzare fiind de 467.200 lei.

La data de 28.08.2007, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 775, prin care vânzătorii T. T. şi T. A. au vândut apartamentul nr. 12 persoanei fizice S. G. M., preţul de vânzare fiind de 40.000 lei.

La data de 06.12.2007, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1128, prin care vânzătorii T. T. şi T. A. au vândut apartamentul nr. 7 persoanei juridice SC E. A. SRL, preţul de vânzare fiind de 219.871 lei (echivalentul a 62.000 euro).

La data de 16.01.2008, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 139, prin care vânzătorii T.  T. şi T. A. au vândut apartamentul nr. 13 persoanei fizice C. C., preţul de vânzare fiind de 80.000 lei.

La data de 04.06.2009, a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 14, prin care vânzătorii T. T. şi T. A. au vândut apartamentul nr. 3 persoanei fizice M. F., preţul de vânzare fiind de 40.000 lei.

Susţinerea reclamanţilor-intimaţi cu privire la greşita calificare de către organele fiscale a activităţii mai sus expuse ca fiind o activitate de exploatare a bunurilor corporale în scopul de a obţine venituri cu caracter de continuitate, nu poate fi primită de instanţa de recurs, în raport de prevederile legale care au reglementat în perioada 2002-2009 sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.

Astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 2 din Legea nr. 345/2002, în sensul acestui act normativ, prin persoana impozabila se înţelegea orice persoana, indiferent de statutul sau juridic, care efectuează de o maniera independenta activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul şi rezultatul acestor activităţi (alin. 1). Potrivit alin. 2, activităţile economice la care se face referire la alin. (1) sunt activităţile producătorilor, comercianţilor, prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi cele ale profesiunilor libere sau asimilate, fiind calificată totodată drept activitate economică şi exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri.

Normele de aplicare ale Legii nr. 345/2002, precizau că în sensul art. 2 alin. (2) din lege, o activitate economica nu va include vânzarea de către persoanele fizice a locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

Legea nr. 345/2002 a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 571/2003, act normativ care prevedea că intră în sfera de aplicarea a taxei pe valoare adăugată operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plata;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1);

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

Potrivit art. 127 din Legea nr. 571/2003, este considerata persoana impozabila orice persoana care desfăşoară, de o maniera independenta şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

Alin 2 al aceluiaşi text legal, precizează că activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

Punctul 2. (1) din HG nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 precizează că nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

Cu începere de la data de 01.01.2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a fost exonerată de la obligaţia de plata a taxei pe valoare adăugată livrarea de către orice persoana a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construita, precum şi a oricărui alt teren. Prin excepţie, potrivit art. 141 alin. 2 lit. f Cod fiscal, scutirea nu se aplica pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil, daca este efectuata de o persoana impozabila care si-a exercitat ori ar fi avut dreptul sa-si exercite dreptul de deducere total sau parţial a taxei pentru achiziţia, transformarea sau construirea unui astfel de imobil.  Se mai precizează că  livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuata cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării.

Punctul 3. (1) din HG nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, în forma aplicabilă cu începere din 01.01.2007, precizează că  în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată ca activitatea respectiva este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal.

Cu începere de la data de 01.01.20009, art. 141 alin. 2, lit. f a fost modificat, prevăzându-se că scutirea de la plata taxei pe valoare adăugată nu se aplica pentru livrarea unei construcţii noi, a unei părţi a acesteia sau a unui teren construibil. 

A rezultat din economia prevederilor legale care au reglementat cu începere din anul 2002 până la data efectuării de către reclamanţi a ultimei tranzacţii imobiliare pentru care s-a stabilit în sarcina lor obligaţia de plata a taxei pe valoare adăugată că până la data de 01.01.2007, singura operaţiune pentru care nu se datora taxa pe valoare adăugată era vânzarea de către persoanele fizice a locuinţelor proprietate personala sau a altor bunuri care erau folosite de către acestea pentru scopuri personale.

Ulterior acestei date, s-a prevăzut că şi această vânzare intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, dacă se constata ca activitatea respectiva este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

  Spaţiile care au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare pentru care s-a stabilit în sarcina reclamanţilor-intimaţi obligaţia de plata a taxei pe valoare adăugată nu au fost construite cu destinaţia de locuinţe personale, după cum nici nu s-a făcut dovada că ar fi fost folosite în scop personal anterior înstrăinării acestora, astfel încât reclamanţii nu se pot prevala de excepţia care ar atrage exonerarea lor de obligaţia de plata a taxei pe valoare adăugată. Dimpotrivă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, instanţa de recurs apreciază că achiziţionarea de către reclamanţi a unui teren pe care a fost edificat apoi un imobil cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă personala, edificare urmată de vânzarea mai multor spaţii din respectivul imobil în perioada în care construcţia îndeplinea cerinţele legale pentru a putea fi considerată nouă în sensul art. 141, alin. 2, lit. f Cod fiscal reprezintă o activitate economică contând în exploatarea bunurilor corporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

În nici un caz vânzarea de către reclamanţi a unui nr. de 9 spaţii din construcţia noua edificată pe terenul achiziţionat în anul 2000 nu reprezintă o operaţiune cu caracter izolat, scopul obţinerii de către reclamanţi a unor venituri cu caracter de continuitate fiind evident. Prin achiziţionarea terenului şi demararea lucrărilor de edificare a unui imobil cu altă destinaţie decât cea de locuinţă personală, reclamanţii au avut în mod cert prefigurarea realizării unor venituri cu caracter de continuitate, dovadă în acest sens fiind încheierea contractelor de vânzare cumpărare pe parcursul unei perioada de 3 ani.

Este adevărat că în legislaţia fiscală nu se preciza în mod clar, până la intrarea în vigoare a OUG nr. 109/2009, ce se înţelege prin obţinerea de venituri cu caracter de continuitate, însă din indicarea acelor operaţiuni care nu intrau în sfera activităţilor economice desfăşurate în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, instanţa de recurs apreciază că puteau fi identificate, prin aplicarea regulii de interpretare per a contrario, acele activităţi economice desfăşurate în scopul obţinerii de astfel de venituri.

Pe de altă parte, includerea unei activităţi economice în sfera de aplicare a TVA nu este condiţionată de caracterul comercial al respectivei activităţi şi nici de calitatea de comerciant a persoanei care o realizează. Art. 127 Cod fiscal asimilează unei activităţi economice, exploatarea bunurilor corporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, activitate ce poate fi realizată de orice persoană (indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, comerciant, sau necomerciant).

Nu interesează din punct de vedere fiscal nici natura civilă sau comercială a tranzacţiilor pentru care s-a calculat în sarcina reclamanţilor obligaţia de plata a taxei pe valoare adăugată, esenţial fiind ca acestea să îndeplinească cerinţele prevăzute de Codul Fiscal pentru a putea fi considerate operaţiuni ce intră în sfera de aplicare a TVA.

Cât priveşte noţiunea de asociere în participaţiune, fără personalitate juridică, aceasta este folosită de organele fiscale în raportul de inspecţie fiscală şi decizia de imputare atacată în sensul prevăzut de Codul fiscal, calificarea dată din punct de vedere fiscal raporturilor existente între cei doi soţi nefiind de natură a înlătura aplicabilitatea prevederilor din Codul Familiei referitoare la comunitatea de bunuri a soţilor.

În raport de ansamblul acestor considerente, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că activitatea desfăşurată de reclamanţi, de înstrăinare cu titlu oneros a mai multor spaţii şi apartamente situate în acelaşi imobil ce constituia proprietatea devălmaşă a soţilor, pe parcursul unei perioade de trei ani, nu îndeplineşte cerinţa de a fi fost desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, astfel încât în privinţa acesteia nu sunt incidente prevederile legale referitoare la operaţiunile pentru care se datorează taxa pe valoare adăugată, Curtea, reţinând ca fiind incident în speţă motivul de modificare prevăzut de art. 304 punct. 9 Cod procedură civilă ca urmare a aplicării greşite în speţă a prevederilor legale referitoare la obligaţia de plată a taxei pe valoare adăugată, va admite, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice S. M., cu consecinţa modificării în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii şi a menţinerii actelor fiscale atacate.

În ceea ce priveşte emiterea din oficiu a codurilor fiscale atribuite reclamanţilor, s-a reţinut că organele fiscale au procedat în conformitate cu prevederile art. 153 alin. 7 Cod fiscal, astfel încât, nefiind în prezenţa vreunui motiv de natura sa atragă anularea lor, şi sub acest aspect  hotărârea instanţei de fond se impune a fi modificată, în sensul înlăturării dispoziţiei de radiere a acestora.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, culpa procesuală aparţinându-le în exclusivitate reclamanţilor intimaţi.

Împotriva acestei decizii, au formulat cerere de revizuire revizuienţii T. T. şi T. A., solicitând anularea Deciziei 329/CA/2011- R pronunţata de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 221/83/2010 şi a Deciziei 329/CA/2011- R pronunţata de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 221/83/2010 şi, rejudecând cauza în principal, respingerea recursului declarat de reclamanta-recurenta D.G.F.P. S. M.  împotriva Sentinţei civile nr. 842/CA din 29.06.2010 pronunţata de Tribunalul S. M. în dosar 221/83/2010, ca nefondat, menţinând sentinţa instanţei de fond ca temeinica şi legala, cu cheltuieli de judecată.

A invocat, ca temei al contestaţiei în anulare dispoziţiile art. 322 alin. 5, Cod procedură civilă, respectiv când după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa pârtilor.

Potrivit art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri : al 5 „dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică".

Arată că această condiţie a al 5 din art.322 Cod procedură civilă este îndeplinită întrucât atât pe fond cat şi în recursul judecat de către instanţa de apel nu a putut administra proba pe care o înfăţişează instanţei de control în revizuire şi anume fiind vorba despre adresa ANAF 635887/23.01.2008 cât şi adresa 811198/10.0L2008 Direcţiei de Legislaţie în domeniul TVA comunicată de către Ministerul de Finanţe Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România ca urmare a solicitării acestui for către M.F. ANAF de a lamuri aspecte legate de plata TVA - ului şi obligativitatea persoanelor fizice de a de a depune declaraţia de plătitor TVA.

Din modul de formulare al textului, rezultă că este admisibilă revizuirea ca şi cale extraordinara de atac exercitata împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, atunci când după darea hotărârii se descoperă înscrisuri doveditoare care nu puteau fi administrate pe fond întrucât recurenta le-a reţinut iar dacă se administrau aceste probe soluţia instanţei crede ca era alta decât aşa cum a fost.

Arată că probele pe care le va administra în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire în concordanţă cu probele înscrisuri descoperite pe care le depune în calea de atac, înscrisuri care lămuresc problema plaţii TVA-ului de către persoanele fizice cererii şi unde Ministerul de Finanţe prin Direcţia legislaţie în domeniul TVA prin adresa cu nr.811198/10.01.2008 lămureşte deplin acesta aspect în concordanta cu prevederile legale în materie.

De asemenea tot Ministerul de Finanţe ANAF Direcţia Generală Legislaţie şi Proceduri Fiscale prin adresa nr.635887/23.01.2008 în ultim aliniat arată că „in contextul celor de mai sus precizam că începând cu data de 01 ianuarie 2008 persoanele fizice ,care acţionând de o manieră independentă înstrăinează construcţii noi, părţi ale acestora sau terenuri construibile în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate ce depăşesc plafonul anual de 35.000 euro al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţionala a României la  data aderării, sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent şi să achite taxa pe valoare adăugata pentru aceste înstrăinări.

Potrivit acestor lămuriri ale MF ANAF este limpede că modificarea legii a intervenit în 2007 cu aplicabilitate începând cu 01.01.2008 ca atare în sistemul nostru de drept retroactivitate legii exista doar pentru legea penala mai blânda nicidecum şi în alte domenii această modificare constituie de fapt o recunoaştere a legiuitorului că anterior anului 2008 legea nu prevedea obligaţia fiscală de plată TVA de către persoanele fizice ce obţin venituri din vânzarea bunurilor imobile construcţii şi terenuri construibile .

În acest context,  în speţă atât pe fond , cale de atac recurs cat şi soluţionarea în cadrul revizuirii este vorba de operaţiuni de vânzare a construcţiei la date anterioare modificării Codului fiscal de la 01.01.2008 ca atare obligaţia de plata a sumei stabilită prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere atacate , nu exista .

Ca urmare a descoperirii acestor înscrisuri doveditoare reţinute de către partea potrivnică solicită admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată mai mult cu cât în speţă pentru a da o soluţie temeinică corectă şi legală nu au fost administrate probe suficiente în acest sens.

Din analiza considerentelor hotărârii supuse revizuirii, rezultă că motivul care este de natură să atragă reformarea acesteia, se încadrează în prevederile art. 322 alin.5, Cod procedură civilă respectiv descoperirea de înscrisuri noi care nu au putut fi înfăţişate instanţei.

Din cercetarea cuprinsului considerentelor deciziei prin care s-a admis recursul, arată instanţei de control faptul că temeiul care stă la baza dobândirii calităţii de plătitor de TVA este chiar acel document numit cod fiscal care în fapt fiind eliberat pe numele lor şi care este elementul principal în temeinicia stabilirii plăţii TVA-ului de către contribuabil ,documentul lipseşte cu desăvârşire de la dosarul cauzei cu toate că s-a solicitat expres de către instanţă să fie depus la dosarul cauzei fapt ce nu s-a întâmplat.

Dintr-o studiere atenta a deciziei în penultimul aliniat din considerentele acţiunii, instanţa cu toate ca acele coduri fiscale nu existau la dosarul cauzei şi că actele supuse judecaţii lipsesc reţinute de partea potrivnica ,instanţa le menţine ca valabile ,înlăturând dispoziţia de radiere cuprinsă în sentinţa cu prilejul pronunţării hotărârii.

De asemenea a arătat că instanţa de recurs pronunţându-se asupra legalităţii documentelor coduri fiscale comite o grava eroare ,in sensul că nu poate şti la ce dată au fost acestea eliberate pentru a vedea de la ce dată acestea produc efecte juridice .

Mai a arătat că instanţa de recurs s-a pronunţat în cauză doar în baza actului administrativ prezumat ca legal, dar asupra cărora planează numeroase îndoieli cu toate că potrivit principiului contradictorialităţii şi egalităţii intre părţi trebuiau dispuse şi administrate probe.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul legal citat nu a depus întâmpinare.

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuienţii T. T. şi T. A., instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente :

În conformitate cu prevederile art.322 pct.5 ipoteza 1 Cod procedură civilă : „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri :

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor…”

Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele  condiţii:

1. partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.

2. înscrisul să aibă forţă probantă pin el însuşi fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă.

3. înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită.

4. înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

5. înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

În speţă, înscrisurile noi invocate în susţinerea cererii de revizuire, întemeiată pe prevederile art.322 pct.5 ipoteza 1 Cod procedură civilă, sunt adresa ANAF nr.635887/23.01.2008 şi adresa nr.811198/ 10.01.2008 emisă de Direcţia de Legislaţie din domeniul TVA – comunicată de către Ministerul Finanţelor – Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, ca urmare a solicitării acestui for către Ministerul Finanţelor – ANAF de a lămuri aspecte legate de plata TVA şi obligativitatea persoanelor fizice de a depune declaraţia de plătitoare TVA.

În opinia revizuienţilor, aceste înscrisuri lămuresc problema plăţii TVA-ului de către persoanele fizice în sensul că, începând cu data de 1.01.2008 persoanele fizice care acţionând de o manieră independentă, înstrăinează construcţii noi, părţi ale acestora sau terenuri construibile, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate ce depăşesc plafonul anual de 35.000 Euro… sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent şi să achite taxa pe valoare adăugată pentru aceste înstrăinări (adresa nr.635887/23.01.2008 emisă de ANAF ) şi, de asemenea, că excepţia prevăzută de art.141 al.2 lit.f din Codul fiscal, se aplică numai în cazul persoanelor care devin impozabile în sensul art.127 din Codul Fiscal pentru livrarea de construcţii noi, de părţi ale acestora sau de terenuri construibile (adresa nr.811198/10.01.2008 emisă de Direcţia de Legislaţie în domeniul TVA din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor).

Examinând îndeplinirea condiţiilor cumulative cerute de lege pentru admiterea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut la art.322 pct.5 teza I Cod procedură civilă, Curtea de Apel a constatat îndeplinirea condiţiilor de la pct.1 – 3  în sensul că înscrisurile invocate de revizuienţi nu au fost folosite în procesul în care s-a pronunţat decizia instanţei de recurs atacată, au o forţă probantă prin ele însăşi şi au existat la data pronunţării hotărârii ce se cere a fi revizuită.

În ceea ce priveşte însă îndeplinirea condiţiei de la pct.4, la care s-a făcut referire mai sus, instanţa a apreciat că în cauză nu se poate susţine imposibilitatea invocării înscrisurilor în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, câtă vreme cele două adrese au fost comunicate U.N.P.R. unde au primit numere de înregistrare. Ele nu au fost astfel nici reţinute de partea potrivnică, în speţă D.G.F.P. S. M. şi nici nu a existat vreo împrejurare mai presus de voinţa părţilor pentru a nu putea fi invocate în faţa instanţei care a soluţionat recursul.

De asemenea, în opinia instanţei de revizuire, nici cerinţa de la pct.5, respectiv aceea că înscrisurile emise de ANAF şi, respectiv Direcţia de Legislaţie în domeniul TVA din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, să fie determinante pentru  soluţionarea recursului, nu este îndeplinită.

Soluţia instanţei de recurs a fost dată, în baza probelor administrate în cauză, prin interpretarea prevederilor art.127 şi 141 al.2 lit.f din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal iar înscrisurile noi invocate de revizuienţi, care în fapt reprezintă doar două adrese (puncte de vedere) cu privire la o problemă de drept ivită în practica judiciară, nu puteau fi determinante în sensul cerut de textul legal, pentru ca instanţa, cu ocazia judecării fondului, să nu fi putut pronunţa aceeaşi soluţie.

Raportat la considerentele expuse, în temeiul prevederile art.326 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.322 pct.5 teza 1 Cod procedură civilă, instanţa a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienţii T. T. şi T. A.

Fără cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare