Procedură penală

Decizie 567 din 12.06.2012


Procedură penală

Decizia penală  nr. 567/R/ din 12 iunie  2012 

Dosar nr. 990/271/2005

 Curtea de Apel Oradea

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Nu se poate proceda la judecarea apelurilor declarate într-o cauză în care inculpata a fost extrădată din Italia pentru a fi judecată pentru alte fapte decât cele ce fac obiectul apelului, aceasta prevalându-se de regula specialităţii, în aceste condiţii instanţa de apel era obligată să aştepte decizia autorităţilor italiene în acest sens sau intervenţia oricărui alt caz prevăzut de lege pentru a putea trece la judecarea persoanei extrădate.

Prin sentinţa penală nr. 2422 din 26 noiembrie 2004, Judecătoria Oradea, în baza art. 215 al. 1 şi 4 Cod penal, a condamnat pe inculpata C.C.D. la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare.

În baza art. 215 al. 2,3 şi 4 Cod penal, a condamnat pe inculpata C.C.D., la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. "a" - 34 lit. "b", Cod penal, a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare, inculpata urmând să execute o pedeapsa rezultantă de 3 ani 2 luni închisoare cu aplic, art. 71 şi 64 Cod penal.

În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, a obligat pe inculpata C.C.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.C. SRL O. la plata sumei de 900.000.000 lei în favoarea părţii civile SC P. SRL M.B. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.I.E. SRL O. la plata sumei de 419.520.000 lei despăgubiri în favoarea părţii civile SC P. SRL Chişineu-Criş, judeţul Arad.

În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, a obligat pe inculpata C.C.D. la plata, sumei de 591.212.000 despăgubiri în favoarea SC C.I. SRL S. şi la plata sumei de 450.016.119 lei în favoarea părţii civile SC M.I. SRL O.

În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat inculpata la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanţă la 5.09.2003, a fost trimisă în judecată inculpata C.C.D., pentru săvârşirea unui număr de 2 infracţiuni de înşelăciune, prev, şi ped. de art. 215 al. l şi 4 Cod penal şi 2 infracţiuni de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 al. 2,3,4 Cod penal.

În fapt s-a reţinut că în cursul lunii septembrie 2002 în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, inculpata în calitate de administrator al unei societăţi comerciale a emis file CEC pentru care nu a existat provizia necesară prejudiciind astfel un număr de 4 societăţi comerciale, cu suma totală de 2.289.188.119 lei.

Fiind legal citată inculpata nu s-a prezentat în instanţă pentru a fi audiată.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele :

1. Având calitatea de administrator la SC L.C. SRL O. la data de 30.09.2002, inculpata s-a prezentat la sediul societăţii SC P. SRL Mihai Bravu, cu scopul de a achiziţiona produse petroliere. Având în vedere că anterior cele 2 societăţi au mai avut relaţii comerciale care s-au derulat fără nici un incident pe parcursul anului 2002, reprezentanţii SC P. SRL au livrat în baza facturii fiscale seria UMAAAAA nr. 0774376 către SC L.C. SRL cantitatea de 34.790 1 benzină şi 34.790 1 combustibil tip M, pentru plata contravalorii produselor achiziţionate, inculpata a emis în favoarea SC P. SRL fila CEC seria BF, nr. 300 - 00773306 în care au fost consemnate toate elementele esenţiale prevăzute de lege cu excepţia datei emiterii. din declaraţiile reprezentanţilor SC P. SRL nu a fost înscrisă data emiterii pe fila CEC deoarece inculpata a susţinut că va avea disponibil în cont doar la data de 4.10.2002. în urma acestei înţelegeri la data de 4.10.2002, fila CEC a fost introdusă în circuitul bancar pentru plată dar banca a refuzat plata pe considerentul lipsă totală de disponibil în cont, trăgătorul aflat în interdicţie bancară.

Din adresa BNR - Direcţia Regulamente şi autorizare, a rezultat că SC L.C. SRL O., se afla în interdicţie bancară de a emite CEC-uri în perioada 13.08.2002 -7.10.2003, aceasta fiind înregistrată în baza de date a centralei incidentelor de plăti cu 18 incidente de plată.

Imediat după ce au fost achiziţionate produsele petroliere acestea au fost valorificate de către inculpata prin intermediul staţiei Peco din staţiunea Băile Felix. în urma emiterii filei CEC, fără acoperire, partea vătămată SC P. SRL a fost prejudiciată cu suma de 900.000.000 lei reprezentând contravaloarea produselor petroliere livrate către societatea inculpatei, sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă.

Din expertiza grafologică efectuată, rezultă că semnătura de pe fila CEC, emisă de către inculpată în numele SC L.C., semnătura de la rubrica trăgător a fost executată de către inculpată.

2. La data de 25.09.2002, inculpata s-a prezentat în calitate de administrator al SC G.I.E. SRL, la SC P. SRL C.C., cu intenţia de a achiziţiona produse petroliere. S-a reţinut că în perioada anilor 2000 - 2001, inculpata a avut relaţii comerciale cu aceasta societate de la care a achiziţionat de mai multe ori produse petroliere (motorină şi combustibil M), iar plata acestora a fost făcută la termenele scadente stabilite de părţi.

La data de 25.09.2002, în calitate de administrator al SC G.I.EX.., inculpata a achiziţionat de la SC P. SRL C.C., cantitatea de 30.400 1. combustibil uşor tip I - în valoare de 419.520.000 lei conform facturii seria UMAAAAA nr. 1102162 / 25.09.2002. Pentru plata contravalorii mărfii inculpata a emis către SC P. SRL, fila CEC seria BH 326 0017389, pentru suma de 419.520.000 lei pe care a semnat-o personal la rubrica trăgătorului, lucru confirmat de raportul de expertiză grafologică efectuat în cauză.

La data de 3.10.2002, SC P. SRL a depus la bancă fila CEC pentru încasarea sumei de bani dar banca a refuzat plata pe motivul lipsă totală disponibil în cont. din extrasele de cont depuse la dosar, rezultă că în perioada emiterii filei CEC - 29.09.2002, SC G.I.E. SRL avea lipsă totală disponibil în cont iar ca urmare a 16 incidente de plată în perioada 8.10.2002 - 30.10.2003 a intrat în interdicţie bancară de a emite CEC-uri.

Produsul petrolier achiziţionat de către inculpată în condiţiile de mai sus a fost ulterior valorificat prin staţia Peco din staţiunea Băile Felix.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate SC P. SRL este în sumă de 419.520.000 lei, sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă împotriva inculpatei.

3. În cursul anului 2002, inculpata a cunoscut-o pe numita L.V.L., administrator la SC L. SRL, căreia i-a propus să se asocieze în cadrul acestei societăţi. în baza acestor relaţii apropiate inculpata a intrat în posesia mai multor file CEC, eliberate pentru Sc L. SRL, aceste instrumente de plată fiind semnate de către administratorul acestei societăţi, numita L.V.L.

La data de 6.09.2002, fără a avea acordul numitei L.V. , inculpata s-a prezentat la SC C.I. SRL S., în calitate de reprezentant al Sc L. SRL O., cu scopul de a achiziţiona produse petroliere. Astfel în baza facturii fiscale seria UMAAAAA nr. 1240004, a achiziţionat la această societate în numele SC L. SRL cantitatea de 38.780 L motorină în valoare totală de 519.652.000 lei pentru plata mărfii inculpata a înmânat administratorului SC C.I. SRL fila CEC seria A 313 00527298 în care a fost înscrisă suma reprezentând contravaloarea mărfii. La data de 10.09.2002, SC C.I. SRL a introdus fila CEC în bancă pentru efectuarea plătii dar a fost refuzată la plată pe motivul lipsă totală disponibil în cont, societate aflată în interdicţie bancară de a emite CEC-uri în perioada 5.09.2002 - 14.01.2004. Pentru a-şi recupera suma de bani reprezentând contravaloarea mărfii, administratorul SC C.I. SRL a contactat-o pe administratoarea SC L. SRL L.V. pe care a rugat-o să-i achite datoria pentru factura emisă în cauză la cererea inculpatei. Fiind în imposibilitate de plată numita L.V.  a formulat o plângere penală împotriva inculpatei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 210 Cod penal.

Produsul petrolier achiziţionat a fost valorificat de către inculpată iar prejudiciul cauzat părţii vătămate nu a fost recuperat, partea vătămată se constituie parte civilă împotriva inculpatei cu suma de 597.212.000 lei.

4. Folosind acelaşi mod de operare, atribuindu-şi calitatea de administrator la SC L. SRL, inculpata s-a prezentat la data de 9.09.2002, la SC M.I. SRL O., cu scopul de a achiziţiona produse petroliere. La solicitarea inculpatei, SC M.I. SRL a livrat în baza facturii seria BH ACB nr. 4565518 cantitatea de 30.000 1. motorină în valoare de 450,016.119 lei către SC L. SRL. inculpata s-a angajat că în decurs de 10 zile va efectua plata şi a înmânat administratorului SC M. SRL fila CEC seria BA 313 00528848, completată cu suma de 450.016.119 lei, aparţinând SC L. SRL şi semnată de numita L.V., pe care a înmânat-o administratorului SC M. SRL, numitului D.I.

Instanţa a reţinut că în acel moment inculpata avea cunoştinţă de faptul că societatea L. nu avea disponibil în cont iar începând cu data de 5.09.2002, se afla în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, cu toate acestea a predat fila CEC în condiţiile arătate mai sus administratorului SC M.I. SRL.

La data de 8.10.2002, SC M.I. SRL a introdus fila CEC în bancă dar banca a refuzat plata pe motivul lipsă totală de disponibil în cont, client aflat în interdicţie bancară de a emite CEC-uri.

Întreaga cantitate de marfă achiziţionată în aceste condiţii a fost valorificată de către inculpată dar fără a încerca în nici un mod să achite contravaloarea acestora.

În aceste condiţii reaua credinţă şi intenţia de a induce în eroare pe reprezentanţii societăţilor furnizoare a fost evidentă. inculpata s-a prezentat în calitate de administrator al Sc L. SRL, calitate pe care nu o avea, a făcut uz de documentele societăţii, fără drept şi având cunoştinţă că societatea nu are disponibil în cont şi mai mult că se găseşte în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, a înmânat fila CEC cu scopul de a se achita contravaloarea mărfii. Prejudiciul cauzat părţii vătămate nu a fost recuperat iar partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 450.016.119 lei.

Din starea de fapt stabilită pe baza probelor existente la dosar, a rezultat că în ambele cazuri, atât atunci când a acţionat în numele societăţii pe care o administra sau în numele societăţii al cărei administrator era L.V., inculpata a semnat cu rea credinţă cu scopul vădit de a obţine foloase necuvenite prin inducerea în eroare a reprezentanţilor societăţilor furnizoare. în toate cazurile inculpata a avut cunoştinţă atât de faptul că societatea nu avea disponibil în cont cât şi de faptul că la acea dată se găsea în interdicţie bancară de a emite CEC-uri.

Intenţia de inducere în eroare a inculpatei rezultă de asemenea şi din aspectul că aceasta a intrat efectiv în posesia produselor petroliere achiziţionate pe care le-a valorificat prin staţia Peco din staţiunea Băile Felix, dar cu toate că a obţinut sumele de bani din vânzarea acestora nu a întreprins nici un demers pentru a achita contravaloarea mărfii.

Faptele inculpatei astfel cum au fost reţinute de către instanţă intrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 al. 1 şi 4 Cod penal ( pct. 1 şi 2 din rechizitoriu ), săvârşite de către inculpată prin emiterea de CEC-uri fără acoperire în numele societăţii pe care o administra şi înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 al. 2,3,4 Cod penal, ( pct. 3, 4 din rechizitoriu ) săvârşite de către inculpată prin folosirea unor calităţi mincinoase şi a unor mijloace frauduloase cu scopul de a induce în eroare părţile vătămate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpata C.C.D. , partea responsabilă civilmente SC G.I.E. SRL O., respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, solicitând deopotrivă desfiinţarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică.

Prin decizia penală nr. 197 din 19 decembrie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelurile declarate de către inculpata C.C.D.  şi de către partea responsabilă civilmente SC G.I.E. SRL O.

In baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinţei penale nr. 2422 din 26.11.2004, pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a modificat-o în sensul că:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani 2 luni închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 Cod penal, în pedepsele componente respectiv 4 pedepse de 3 ani închisoare şi sporul de 2 luni închisoare  a fost înlăturat .

A înlăturat paragraful 2 privind dispoziţia instanţei de fond de condamnare a inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 215 al. 2,3,4, Cod penal la două pedepse de câte 3 ani închisoare (pct. 3,4 rechizitoriu).

În baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică atribuită faptelor descrise la pct. 3 şi 4 din rechizitoriu din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 al. 2,3,4 Cod penal în infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 al. 2,3 Cod penal.

În baza art. 215 al. 2,3 Cod penal a condamnat pe inculpata C.C.D. (pct. 3,4 din rechizitoriu) la două pedepse de câte 3 ani închisoare.

In baza art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal a contopit pedepsele individuale aplicate inculpatei în pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat  un spor de 2 luni închisoare, inculpata urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare.

A limitat conţinutul pedepsei accesorii aplicată de instanţa de fond la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

În baza art. 7 art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 a dispus înregistrarea hotărârii de condamnare a inculpatei în Registrul Comeţului după rămânerea definitivă a acesteia.

A respins cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

La data de 30.09.2002 inculpata având calitatea de administrator la SC L.C. SRL Oradea a achiziţionat de la SC P. SRL produse petroliere, fiind livrată în baza facturii fiscale seria UMAAAAA nr. 0774376 către SC L.C. SRL cantitatea de 34.790 1 benzină şi 34.790 1 combustibil tip M, iar pentru plata contravalorii produselor achiziţionate, inculpata a emis în favoarea SC P. SRL fila CEC seria BF, nr. 300 - 00773306 în care au fost consemnate toate elementele esenţiale prevăzute de lege cu excepţia datei emiterii. din declaraţiile reprezentanţilor SC P. SRL nu a fost înscrisă data emiterii pe fila CEC deoarece inculpata a susţinut că va avea disponibil în cont doar la data de 4.10.2002, iar în urma acestei înţelegeri la data de 4.10.2002, fila CEC a fost introdusă în circuitul bancar pentru plată, însa banca a refuzat plata pe considerentul de lipsă totală de disponibil în cont, trăgătorul fiind aflat în interdicţie bancară. Imediat după ce au fost achiziţionate produsele petroliere au fost valorificate de către inculpata prin intermediul staţiei Peco din staţiunea Băile Felix. în urma emiterii filei CEC, fără acoperire, partea vătămată SC P. SRL a fost prejudiciată cu suma de 900.000.000 lei reprezentând contravaloarea produselor petroliere livrate către societatea inculpatei, sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă.

Materialul probator administrat cu privire la această faptă însumează factura fiscală seria UMAAAAA nr. 077437, fila CEC seria BF, nr. 300 – 00773306, adresa BNR - Direcţia Regulamente şi autorizare din care a rezultat că SC L.C.SRL O., se afla în interdicţie bancară de a emite CEC-uri în perioada 13.08.2002 -7.10.2003, aceasta fiind înregistrată în baza de date a centralei incidentelor de plăti cu 18 incidente de plată, expertiza grafologică din care rezultă că semnătura de pe fila CEC, emisă de către inculpată în numele SC L., semnătura de la rubrica trăgător a fost executată de către inculpată, declaratiile date de reprezentantul SC P. SRL,martorul P.P. care a declarat că a primit fila cec pentru plata contravalorii facturii pe care a verificat-o la primire şi a constatat că era valabilă; că nu s-a completat data întrucât inculpata i-a spus că nu are bani decât în decurs de una sau două săptămâni, după care va putea introduce la plată fila urmând să-i completeze data.

Instanţa de fond a reţinut corect că probele menţionate demonstrează fără nici un dubiu starea de fapt reţinută.

Sub aspect subiectiv este evidentă vinovăţia inculpatei aceasta ştiind în momentul emiterii CEC-ului că pentru valorificarea acestuia nu există proviziunea necesară, iar emiterea CEC-ului de către inculpată a fost făcută în scopul evident de a obţine un folos material, câtă vreme din datele cauzei rezultă că aceasta a valorificat produse petroliere achiziţionate, iar contravaloarea acestora nu a fost achitată furnizorului în nici un alt mod.

Raportat la această intenţie frauduloasă a inculpatei s-au impus următoarele distincţii:

- între infracţiunea prev. de art. 215 al. 4 Cod penal şi infracţiunea prev. de art. 84 al. 1 pct. 3 din Legea 59/1934 respectiv

- între infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 al. 4 Cod penal şi în fracţiunea prev. şi ped. de art. art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/1934.

Cu privire la distincţia dintre infracţiunea prev. de art. 215 al. 4 Cod penal şi infracţiunea prev. de art. 84 al. 1 pct. 3 din Legea 59/1934, sub aspect obiectiv, în opinia instanţei este prezentă  infracţiunea  prev. şi ped. de art. 215 al. 4 Cod penal şi nu a infracţiunea prev. şi ped. de art. 84 al. 1 pct. 3 din Legea 85/1950 în pofida faptului că inculpata a predat CEC-ul nesemnat beneficiarului său. din declaraţia martorului P.P. rezultă că acest fapt s-a produs datorită înţelegerii făcute cu inculpata, ca CEC-ul să fie prezentat în bancă doar la data de 04.10.2002, când inculpata urma să deţină proviziunea necesară, dată la care martorul a completat pe CEC această dată şi a prezentat instrumentul de plată în bancă.

Emiterea cec-ului în alb (fără dată) nu mai constituie infracţiunea prev. de art. 83 aliniat 1 punctul 3 din legea 59/2003 întrucât cecul în alb a fost recunoscut prin Normele B.N.R., care îi atribuie valabilitate, fapta de emitere a unui astfel de cec ne mai cazând sub incidenţa Legii 59/1934. Totodată, absenţa formulei „înaintea plăţii posesorul va completa cecul fără a depăşi suma de …” nu invalidează cecul în alb, stipularea acesteia fiind doar o recomandare cuprinse în normele cadru ale B.N.R. pentru a evita imposibilitatea probatorie a emitentului în cazul în care beneficiarul depăşeşte înţelegerile iniţiale.

Mai mult chiar presupunând ca aceasta fapta de emitere a unui cec în alb ar fi încă încriminată suntem de părere ca în cauza de faţă nu putea fi reţinută, raliindu-ne soluţiei adoptate în practica judiciară – Revista Dreptul 1/2006, pag. 250 – în sensul încadrării unei astfel de fapte în dispoziţiile art. 215 al. 4 Cod penal, întrucât dincolo de faptul că beneficiarul contestă că CEC-ul i-a fost lăsat ca o garanţie a plăţii, modul de operare ( din documentele bancare rezulta ca societatea inculpatei se afla în interdicţie bancară de a emite CEC-uri în perioada 13.08.2002 -7.10.2003, aceasta fiind înregistrată în baza de date a centralei incidentelor de plăti cu 18 incidente de plată, iar achizitia de produse petroliere s-a realizat la data de 30.09.2002) evidenţiază intenţia inculpatei de a înşela şi nu de a lăsa o garanţie furnizorului, căruia i-a lăsat un CEC cu toate elementele esentiale menţionate, mai puţin data care urma să fie menţionată de acesta, întrucât inculpata ştia că nu are proviziune pentru acoperirea CEC-ului nici la data emiteri, nici la data la care i-a solicitat beneficiarul să introducă CEC-ul în bancă, împrejurări atestate de înscrisurile bancare, şi nici nu a dovedit existenţa unor blocaje financiare care să împiedice alimentarea contului bancar până la data de 04.10.2002.

Cu privire la distincţia dintre infracţiunea prev. de art. 215 al. 4 Cod penal şi în fracţiunea prev. şi ped. de art. art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/1934.

Această soluţie de reţinere a dispoziţiilor art. 215 al. 4 Cod penal, ori de câte ori există date obiective ce demonstrează intenţia de inducere în eroare a fost adoptată de însăşi ÎCCJ, care prin decizia 9/2005 dată într-un recurs în interesul legii admite că fapta de emitere a unui CEC fără acoperire nu poate constitui infracţiunea prev. de art. 215 al. 4 Cod penal în ipoteza în care beneficiarul CEC-ului are cunoştinţă în momentul emiterii CEC-ului, că nu există disponibilul necesar acoperirii CEC-ului la tras, deoarece în acest caz infracţiunii prev. de art. 215 al. 4 Cod penal îi lipseşte un element constitutiv esenţial respectiv inducerea în eroare. Cu alte cuvinte elementul de distincţie între cele două infracţiuni – art. 215 al. 4 Cod penal şi art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 - îl constituie existenţa sau inexistenţa elementului de inducere în eroare.

Împrejurarea de fapt de a cunoaşte în momentul emiterii CEC-ului că nu există acoperire bancară pentru acesta nu constituie în mod absolut o justificare pentru încadrarea faptei în dispoziţiile art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 câtă vreme în considerentele deciziei sus menţionate, Înalta Curte argumentează cu claritate că distincţia o face nu această împrejurare de fapt, ci existenţa sau inexistenţa inducerii în eroare. Ca atare aplicând acest raţionament în speţa de faţă este evident că în condiţiile în care beneficiarul CEC-ului ştia că în momentul emiterii acestuia nu exista proviziunea necesară, dar că aceasta va exista în data de 04.10 şi în condiţiile în care inculpata permite beneficiarului CEC-ului să însereze acea dată în cuprinsul său, a existat o evidentă inducere în eroare, deoarece ceea ce a susţinut inculpata la momentul emiterii CEC-ului a fost că, aceasta nu avea disponibil la această dată, dar că acest disponibil va exista la o dată ulterioară, precizată beneficiarului şi dându-i-se acestuia posibilitatea de a consemna acea dată pe CEC şi de a prezenta instrumentul de plată în bancă la acea dată. Nu s-a putut accepta punctul de vedere, simplist în opinia instanţei, de a considera ca nu exista înşelăciune ori de câte ori se cunoaşte în momentul emiterii cec-ului că nu exista proviziunea necesară, întrucât recursul în interesul legii are în vedere lipsa inducerii în eroare care poate avea loc şi intr-o astfel de ipoteză. Bunăoară în speţa de faţă când beneficiarul cec-ului ştia că la momentul emiterii acestuia nu exista proviziunea necesară, însă că aceasta va exista la câteva zile după emiterea cec-ului, în fapt beneficiarul cec-ului ştiind ca acesta are acoperire şi ca poate deconta suma de bani înscrisă în cuprinsul sau, nicidecum că este o garanţie.

Ca atare infracţiunea prev. de art. 83 al. 1 pct. 2 din Legea 59/2003 ar fi subzistat în cauză doar în cazul în care beneficiarul CEC-ului ştia că emitentul nu are disponibil în cont şi a primit CEC-ul în cauză drept garanţie, fapt ce ar fi exclus intenţia frauduloasă a emitentului. în prezenta cauză însă această concluzie nu poate fi reţinută, fiind infirmată atât de beneficiarul CEC-ului cât şi în mod obiectiv de modul general de operare al inculpatei ce se desprinde din analiza celor 4 infracţiuni judecate.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat corectă încadrarea juridică dată faptei de la pct. 1 din rechizitoriu de către instanţa de fond şi nefondate susţinerile inculpatei.

2. La data de 25.09.2002, în calitate de administrator al SC G.I.E, inculpata a achiziţionat de la SC P. SRL C.C., cantitatea de 30.400 1. combustibil uşor tip I - în valoare de 419.520.000 lei conform facturii seria UMAAAAA nr. 1102162 / 25.09.2002, iar pentru plata contravalorii mărfii inculpata a emis către SC P. SRL, fila CEC seria BH 326 0017389, pentru suma de 419.520.000 lei pe care a semnat-o personal la rubrica trăgătorului. La data de 3.10.2002, SC P. SRL a depus la bancă fila CEC pentru încasarea sumei de bani, dar banca a refuzat plata pe motivul lipsă totală disponibil în cont. Produsul petrolier achiziţionat de către inculpată în condiţiile de mai sus a fost ulterior valorificat prin staţia Peco din staţiunea Băile Felix. Prejudiciul cauzat părţii vătămate SC P. SRL este în sumă de 419.520.000 lei, sumă cu care partea vătămată se constituie parte civilă împotriva inculpatei.

Materialul probator administrat cu privire la această faptă însumează factura fiscală seria nr. UMAAAAA nr. 1102162 / 25.09.2002, fila CEC seria BH 326 0017389, extrasele de cont depuse la dosar din care rezultă că în perioada emiterii filei CEC - 29.09.2002, SC G.I.E. SRL avea lipsă totală disponibil în cont, iar ca urmare a 16 incidente de plată în perioada 8.10.2002 - 30.10.2003 a intrat în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, raportul de expertiză grafologică din care rezultă că fila CEC seria BH 326 0017389, pentru suma de 419.520.000 lei la rubrica trăgătorului a fost semnată, personal de către inculpată, declaraţiile date de reprezentantul SC P. SRL C.C., T.S. care arată că a primit o filă cec de la inculpată, care era mijloc de plată şi a acceptat să o introducă în bancă după 5 sau 7 zile deoarece a avut relaţii comerciale cu inculpata anterior şi aceasta i-a achitat întotdeauna facturile; că fila cec era completată inclusiv data, dar că inculpata i-a spus să o introducă la plată după 5 sau 7 zile.

Pentru considerentele enunţate cu privire la fapta de la punctul 1 din rechizitoriu s-a apreciat că este corectă încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de fond întrucât cererea inculpatei de a fi introdusa fila cec în bancă doar după 7 zile  nu echivalează cu o cunoaştere de către beneficiarul cec-ului a împrejurării ca cec-ul nu avea acoperire şi că acceptarea acestuia în astfel de condiţii s-ar fi datorat voinţei sale de a primi o garantei a plăţii şi nu un instrument efectiv de plată. Sub acest aspect este evidenta poziţia beneficiarului ca acest cec a fost primit ca instrument de plată, iar modul de operare al inculpatei ilustrează fara nici un dubiu intenţia frauduloasă a acesteia.

3. În cursul anului 2002, inculpata a cunoscut-o pe numita L.V.L., administrator la SC L. SRL, iar în baza acestor relaţii apropiate inculpata a intrat în posesia mai multor file CEC, eliberate pentru SC L. SRL, aceste instrumente de plată fiind semnate de către administratorul acestei societăţi, numita L.V.L.

La data de 6.09.2002, fără a avea acordul numitei L.V., inculpata s-a prezentat la SC C.I. SRL S., în calitate de reprezentant al SC L. SRL Oradea şi a achiziţionat produse petroliere în baza facturii fiscale seria UMAAAAA nr. 1240004, în baza căreia i s-a livrat cantitatea de 38.780 L motorină în valoare totală de 519.652.000 lei. Pentru plata mărfii inculpata a înmânat administratorului SC C.I. SRL fila CEC seria A 313 00527298 în care a fost înscrisă suma reprezentând contravaloarea mărfii, însa la data de 10.09.2002, când SC C.I. SRL a introdus fila CEC în bancă pentru efectuarea plăţii, plata a fost refuzată pe motivul lipsă totală disponibil în cont, societate aflată în interdicţie bancară de a emite CEC-uri în perioada 5.09.2002 - 14.01.2004. Pentru a-şi recupera suma de bani reprezentând contravaloarea mărfii, administratorul SC C.I. SRL a contactat-o pe administratoarea SC L. SRL L.V. pe care a rugat-o să-i achite datoria pentru factura emisă în cauză la cererea inculpatei. Produsul petrolier achiziţionat a fost valorificat de către inculpată iar prejudiciul cauzat părţii vătămate nu a fost recuperat, partea vătămată se constituie parte civilă împotriva inculpatei cu suma de 597.212.000 lei.

Materialul probator administrat cu privire la această faptă însumează factura fiscală UMAAAAA nr. 1240004, fila CEC seria A 313 00527298, documente bancare, declaraţiile date de administrator la SC L. SRL L.V.L. „din luna august inculpata mi-a spus că a intrat în interdicţie de plată, motiv pentru care mi-a solicitat să o ajut pentru a putea să-şi desfăşoare în continuare afacerile cu combustibil, am fost de acord, furnizorul îmi factura mie cantitatea de combustibil, eu făceam actele către societatea inculpatei cu toate că faptic motorina venea de la furnizor direct către societatea acesteia. Cu plata procedam de asemenea, în acelaşi sistem relatata anterior pentru ulei. Arat că în funcţie de cum primeam filele cec de la bancă, către 2-3 file emise pentru societatea mea, le semnam, le ştampilam, după care le predam inculpatei pentru ca aceasta în continuare să achite conform circuitului furnizorului. inculpata urma să vândă combustibilul, iar după încasarea banilor să achite furnizorilor. Arat că primele plăţi au fost onorate de către inculpată, aceasta mă anunţa despre plăţi, au fost introduşi banii în contul meu din bancă. La un moment dat am observat că inculpata era însoţită de către furnizori atunci când mergeau la bancă, încercau să o forţeze să-şi recupereze banii reprezentând contravaloarea mărfii vândute. Am realizat că ceva nu este în regulă, motiv pentru care i-am solicitat acesteia să-mi returneze filele cec necompletate şi să oprim astfel relaţia noastră comercială. Aceasta nu mi-a restituit filele, a şi dispărut, de altfel, şi nu am mai văzut-o de atunci - declaraţiile date de reprezentantul SC C.I. SRL.

Cu privire la încadrarea juridica data faptei  de către instanţa de fond s-a apreciat ca aceasta nu este corectă pentru următoarele considerente:

Fapta aşa cum a fost reţinută nu se încadrează în dispoziţiile art. 214 al. 4 Cod penal ci în dispoziţiile art. 215 al. 2,3, Cod penal întrucât CEC-ul predat de către inculpată furnizorului pentru plata produselor petroliere a fost folosit fără drept de către aceasta, inculpata nefiind titulara contului, iar beneficiarul CEC-ului a fost indus în eroare prin aceea că i s-a creat convingerea că plata îi este asigurată. Practic această „plată” pe care inculpata a pretins că o face afecta un cont al cărei titular inculpata nu era şi despre care aceasta nu deţinea date certe privind existenţa disponibilului, aspect care în mod evident nu o interesa de vreme ce cec-ul era utilizat de către aceasta doar pentru inducerea în eroare a furnizorului. Martora L.V.L. a declarat, de altfel, că „Am realizat că ceva nu este în regulă, motiv pentru care i-am solicitat acesteia să-mi returneze filele cec necompletate şi să oprim astfel relaţia noastră comercială. Aceasta nu mi-a restituit filele, a şi dispărut”. în mod evident inculpata a folosit filele cec exclusiv pentru a-l convinge pe furnizor ca are bonitate şi a-l determina să-i furnizeze marfa, ştiind ca nu poate plăti produsele achiziţionate şi ca acţionând în acest mod îl prejudicia pe furnizor. în altă ordine de idei nu se poate retine existenta unei convenţii valabile între societăţile administrate de către inculpata şi martora L.V.L., privind transmiterea cec-ului respectiv nici intervenţia compensaţiei.

4. Folosind acelaşi mod de operare, atribuindu-şi calitatea de administrator la SC L. SRL, inculpata s-a prezentat la data de 9.09.2002, la SC M.I. SRL O., de unde a achiziţionat produse petroliere, astfel că i-a fost livrată în baza facturii seria BH ACB nr. 4565518 cantitatea de 30.000 1. motorină în valoare de 450,016.119 lei către SC L. SRL. inculpata s-a angajat că în decurs de 10 zile va efectua plata şi a înmânat administratorului SC M. SRL fila CEC seria BA 313 00528848, completată cu suma de 450.016.119 lei, aparţinând SC L. SRL şi semnată de numita L.V., inculpata având cunoştinţă de faptul că societatea L. nu avea disponibil în cont, iar începând cu data de 5.09.2002, se afla în interdicţie bancară de a emite CEC-uri. La data de 8.10.2002, SC M.I. SRL a introdus fila CEC în bancă dar banca a refuzat plata pe motivul lipsă totală de disponibil în cont, client aflat în interdicţie bancară de a emite CEC-uri. Întreaga cantitate de marfă achiziţionată în aceste condiţii a fost valorificată de către inculpată dar fără a încerca în nici un mod să achite contravaloarea acestora. Prejudiciul cauzat părţii vătămate nu a fost recuperat iar partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 450.016.119 lei.

Materialul probator administrat cu privire la această faptă însumează factura fiscală BH ACB nr. 4565518, fila CEC seria BA 313 00528848, documente bancare, declaraţiile date de administrator la SC L. SRL L.V.L.

Pentru considerentele enunţate cu privire la fapta de la punctul 3 din rechizitoriu s-a apreciat că nu este corectă încadrarea juridică dată acestei fapte de către instanţa de fond.

Ca atare, cu privire la faptele descrise la punctul 3 şi 4 din rechizitoriu instanţa de apel a dispus în baza art. 334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 al. 2,3,4 Cod penal în infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 al. 2,3 Cod penal.

Drept urmare, a înlăturat paragraful 2 privind dispoziţia instanţei de fond de condamnare a inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 215 al. 2,3,4, Cod penal la două pedepse de câte 3 ani închisoare (pct. 3,4 rechizitoriu), iar în baza art. 215 al. 2,3 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatei C.C.D. (pct. 3,4 din rechizitoriu) la două pedepse de câte 3 ani închisoare, apreciind că pedeapsa astfel individualizată dă eficienţă criteriilor prev. de art. 72 Cod penal, instanţa de apel reţinând în concret caracterul grav al faptelor comise de către inculpata, pluralitatea de infracţiuni, atitudinea nesinceră a acesteia cât şi de pasivitate în repararea prejudiciului cauzat părţilor civile.

Pentru considerentele sus expuse cu privire la încadrarea juridică instanţa de apel a respins cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice, apreciind că în nici una din situaţiile analizate nu este incidentă L. 59/1934. Ca element suplimentar instanţa de apel a mai reţinut că  apărarea inculpatei în sensul că a avut relaţii comerciale vechi cu furnizorii, analizată în sine nu are nici un efect exonerator, onorarea unor obligaţii anterioare faţă de aceştia având, privind în mod independent de alte date, o semnificaţie relativă sub aspectul bunei credinţe a inculpatei, iar în contextul cauzei de faţă este lipsită cu desăvârşire de această semnificaţie câtă vreme inculpata conform datelor cauzei a acţionat ştiind că nu deţine provizie în detrimentul mai multor persoane şi cunoscând că nuci una din obligaţiile asumate nu a fost onorată, ceea ce evident denotă intenţia frauduloasă a acesteia. Cu alte cuvinte emiterea de cec fără acoperire nu a fost nici ocazională nici accidentală ci deliberată şi în scopul obţinerii de foloase, cu prejudicierea altor persoane.

Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat  că instanţa de fond în mod just a dispus condamnarea inculpatei, iar pedeapsa principală aplicată faptelor de la pct. 1, 2 este justă.

Sub aspect sancţionator, respectiv în ceea ce priveşte pedepsele accesorii s-au interzis în mod automat toate drepturile prev. de art. 64 Cod penal, astfel încât raportat la natura infracţiunilor comise şi gravitatea acestora s-a apreciat ca se impune limitarea conţinutul pedepsei accesorii aplicată de instanţa de fond la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. S-a apreciat că  dreptul prev. la lit. ,,c,, nu se impune a fi interzis raportat la durata mare de timp scursă de la data comiterii faptelor, lipsind indicii privind perpetuarea în timp a unor astfel de activităţi de către inculpată, astfel încât în concret nu se justifică interzicerea dreptului de a administra o societate de către inculpată după 9 ani de la data comiterii faptei şi fără ca în aceşti 9 ani inculpata să recurgă la acţiuni similare.

Cu privire la modul de soluţionare a laturii civile s-a reţinut că instanţa de fond a reţinut corect existenţa şi cuantumul prejudiciului dispunând în mod just repararea acestuia de către inculpată.

De asemenea rejudecând cauza instanţa de apel a îndreptat  omisiunea instanţei de fond în sensul că în baza art. 7 art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 a dispus înregistrarea hotărârii de condamnare a inculpatei în Registrul Comerţului după rămânerea definitivă a acesteia.

Cu privire la critica adusă de Parchet privind omisiunea instanţei de fond de a dispune confiscarea  şi anularea filelor cec s-a reţinut că  aceste măsuri nu se impun a fi dispuse în cauză nedeclarându-se fals nici un înscris întrucât cec-urile pot fi învestite cu formulă executorie şi executate astfel încât nu se impune confiscarea lor, acestea conservând valabil drepturi ale beneficiarilor. Sub acest aspect ICCJ prin decizia nr. 43/13.10.2008 a statuat că chiar şi în cazul în care cecul a fost emis cu nerespectarea condiţiilor cerute de lege, el constituind titlu executoriu, astfel încât nu mai este necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată creditoare să îşi poată acoperi prejudiciul, acesta putând fi recuperat prin însăşi punerea în executare silită a cecului după o prealabilă învestire cu formulă executorie.

Sub aspect procedural, s-a menţionat că inculpata a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond motivând că sentinţa a fost pronunţată în momentul în care se afla arestată în Italia, precum şi că hotărârea instanţei de fond este nemotivată.

Al doilea motiv nu este fondat, hotărârea instanţei de fond cuprinzând considerente care permit exercitarea efectivă a controlului judiciar.

Cu privire la primul motiv s-a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată în şedinţa publică din 26 noiembrie 2004.

Din conţinutul deciziei penale nr. 193/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi identificată de către instanţa de apel în sistemul Ecris rezultă că prin adresa nr. S/75459/AN/29.11.2004 Biroul Naţional Interpol a comunicat I.P.J. Bihor faptul că inculpata C.C.D. a fost arestată preventiv la data de 26.11.2004 de către autorităţile italiene din Siderno/Reggia Calabria în vederea extrădării către România.

Rezultă aşadar că exact în ziua în care a avut loc pronunţarea hotărârii atacate – 26.11.2004 – inculpata  a fost arestată de către autorităţile italiene.

Potrivit art. 379 pct. 2 lit. ”b” Cod procedură penală, instanţa de apel a desfiinţat hotărârea atacată şi a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, atunci când judecata cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta sau de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.

Potrivit art. 310 al. 2 Cod procedură penală. la pronunţarea hotărârii părţile nu se citează.

Ca atare, prezenţa sau lipsa inculpatului de la pronunţarea hotărârii sau imposibilitatea prezentării acestuia la pronunţarea hotărârii nu se sancţionează cu desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Un motiv de natura celui invocat de către inculpat s-a apreciat că ar avea relevanţă juridică în contextul analizării respectării termenului de declarare a căii de atac, mai mult inculpatei i-a fost comunicată hotărârea atacată, nefiind prezentă la nici unul din termenele de judecată ale instanţei de fond astfel încât este exclusă orice vătămare adusă acesteia.

Faţă de aceste considerente, cererea inculpatei de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanţa de fond este nefondată.

S-a mai precizat că din actul aflat la fila 230 din dosarul de apel, vol.1, rezultă că inculpata C.C.D. a fost extrădată de către autoritatea italiană în dosarele nr. 7889/271/2004 şi nr. 9127/271/2006, solicitarea de extrădare nefiind făcută la acea dată şi în prezenta cauză.

La termenul de judecată din 14.12.2009 inculpata s-a prevalat de principiul specialităţii, declarând că, în conformitate cu art. 73/1 din Legea nr. 304/2004, înţelege să nu-şi dea acordul pentru a fi judecată în prezenta cauză pentru care nu s-a solicitat extrădarea.

La termenul de judecată din 10.03.2010 – fila 231 din dosarul de apel – vol. 2, instanţa de apel în baza art. 73/1 din Legea nr. 304/2004 nemodificată, a solicitat ca autoritatea italiană să-şi dea acordul pentru judecarea inculpatei în prezenta cauză.

La data de 18.06.2010 Ministerul Justiţiei – Serviciul cooperare internaţională în materie penală, comunică instanţei că în ceea ce o priveşte pe inculpata  C.C.D., Curtea de Apel din Calabria a respins prin sentinţa din 04.04.2007 cererea de extindere a extrădării formulată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 3374/2004 al Judecătoriei Oradea, iar din considerentele hotărârii rezultând că instanţa italiană a motivat decizia prin aceea că nu a fost anexat un mandat de arestare preventivă la cererea de extindere. Alăturat acestei adrese, Ministerul Justiţiei comunică instanţei de apel toate documentele ce au fost anexate la cererea de solicitare a acordului autorităţii italiene.

La termenul de judecată din 28.10.2011 instanţa de apel revine cu aceeaşi solicitare la Ministerul Justiţiei, căruia i se pune în vedere că în dosarul nr. 7889/271/2004 prin decizia din 26.05.2011 Curtea de Apel Reggio Calabria a admis cererea de extindere a inculpatei C.C.D. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sistemul Ecris evidenţiind că nici în această cauză nu există un mandat de arestare preventivă.

Prin adresa din 07.12.2011 Ministerul Justiţiei comunică instanţei de apel că s-a întocmit cererea de extindere a extrădării şi urmează a fi înaintată Ministerului Justiţiei al Republicii Italiene.

Pe durata judecării apelului inculpata s-a aflat sub interdicţia de a părăsi ţara, măsură luată în dosar nr. 4383/111/2007 al Tribunalului Bihor prin decizia nr. 565/R/2007 a Curţii de Apel Oradea, nefiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 73/1 art. 1 lit. b din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora inculpata putea fi judecată dacă având posibilitatea să o facă nu a părăsit ţara în 45 de zile de la liberarea sa definitivă, aceasta aflându-se intr-o stare restrictivă de libertate.

Faţă de cele expuse s-a reţinut că în art. 14 din Convenţia Europeană de Extrădare se prevede că:

1. Persoana care va fi predată nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile următoare:

a) când partea care a predat-o consimte. O cerere va fi prezentată în acest scop, însoţită de actele prevăzute la art. 12 şi de un proces-verbal judiciar consemnând declaraţiile extrădatului. Acest consimţământ se va da atunci când infracţiunea pentru care este cerut atrage ea însăşi obligaţia de extrădare potrivit prezentei convenţii;

b) când, având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit în cele 45 de zile următoare eliberării sale definitive teritoriul părţii căreia îi fusese predată ori dacă s-a înapoiat acolo după ce l-a părăsit.

2. Totuşi partea solicitantă va putea lua măsurile necesare în vederea, pe de-o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul său, iar pe de altă parte, a întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei sale, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.

În art. 74 din Lg. 302/2004 modif. regula specialităţii prevede că:

1) Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:

 a) statul care a predat-o consimte; în acest scop, autorităţile române competente vor transmite statului solicitat o cerere însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2) şi de un proces verbal în care se consemnează declaraţiile persoanei extrădate;

b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul statului român.

(2) Autorităţile române vor lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul României, iar pe de altă parte, întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei române, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.

(3) Când calificarea dată faptei încriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii recalificate ar îngădui extrădarea.

(4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) cererea adresată statului străin se formulează de către Ministerul Justiţiei, în baza încheierii instanţei competente să soluţioneze cauza în primă instanţă, la propunerea motivată a Ministerului Public sau în baza încheierii instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă extrădarea a fost acordată după trimiterea în judecată a persoanei extrădate, după caz.

Analizând textul de lege invocat instanţa a reţinut că aliniatul 2 evidenţiază, fără nici un echivoc, voinţa legiuitorului de a împiedica prescrierea răspunderii penale, îngăduind efectuarea unor acte de întrerupere a cursului prescripţiei, trimiterea persoanei de pe teritoriul său şi recurgerea la o procedură în lipsă. Dacă actele ce întrerup cursul prescripţiei, respectiv potrivit legislaţiei noastre comunicarea unor acte de procedură, nu au caracterul unor acte procesuale severe, celelalte două soluţii permise de legiuitor trimiterea persoanei de pe teritoriul său şi recurgerea la o procedură în lipsă, ilustrează tocmai voinţa fermă a acestuia de a crea un cadru care să nu permită persoanei ca până la adoptarea unei soluţii de către autoritatea solicitată, aceasta prevalându-se de principiul specialităţii, să eludeze răspunderea penală.

Dispoziţiile cuprinse în aliniatul 2 limitează astfel principiul specialităţii, la a nu permite judecarea unei persoane fără acordul autorităţii străine ce a acordat extrădarea, cuvântul,, judecată,, având în opinia noastră sensul de a nu se adopta o soluţie în cauză , respectiv de încetare a procesului pentru lipsa acestui acord sau soluţia de condamnare ori de achitare în cazul existenţei acordului. S-a considerat  astfel că nu se exclude ca statul să-şi deruleze proceduri judiciare care să preîntâmpine intervenţia prescrierii răspunderii penale.

Aşa cum s-a arătat, în opinia instanţei  este recunoscută statului posibilitatea de a recurge la o procedură în lipsă, evident tot pentru a preîntâmpina intervenţia prescrierii răspunderii penale, câtă vreme în acelaşi text se vorbeşte şi despre efectuarea unor acte întrerupătoare de prescripţie.

Problema pe care o ridică textul de lege, în opinia instanţei  este aceea a limitelor până la care se poate derula procedura judiciară, având în vedere că acordul statului solicitat poate fi acordat chiar şi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, ceea ce ar echivala cu o judecare definită a persoanei în absenţa acestui acord şi cu posibilitatea relativă de reluare a judecării cauzei câtă vreme nu există prevăzut un caz expres de revizuire, rămânând exclusiv la aprecierea instanţei împrejurarea privind admisibilitatea unui astfel de caz de revizuire.

Această problematică a continuării judecării cauzei până la obţinerea răspunsului autorităţilor italiene, instanţa de apel o tratează şi prin similitudine cu situaţia de practică judiciară existentă anterior modificărilor aduse procedurii de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, când instanţa nu mai suspenda cursul judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate în pofida unui text de lege expres, apreciind că deziderate mult mai importante, cum ar fi satisfacerea unor exigenţe legate de cauzele în care erau dispuse măsuri preventive – soluţionarea cu celeritate, înlăturarea posibilităţii de prescriere a răspunderii penale, justificau continuarea judecăţii. Soluţia de continuare a judecăţii era astfel adoptată în raport de particularitatea fiecărei speţe, cristalizându-se în practică şi anumite criterii, respectiv aflarea cauzelor în faza de judecată în fond, respectiv cauze care până la soluţionarea definitivă presupun trecerea unui interval însemnat de timp, fiind astfel eliminat riscul soluţionării definitive a cauzei anterior soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate sau aflarea cauzei în căi de atac, dar cu acte de cercetare judecătorească în curs (expertize) ce presupun trecerea unui interval de timp mai mare până la efectuare.

În speţa de faţă termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este de 15 ani, iar până în prezent s-au scurs 9 ani – faptele fiind comise în anul 2002- cauza fiind în apel. Deşi în mod aparent se poate obiecta faţă de caracterul iminent al prescrierii răspunderii penale invocat de instanţa de apel, s-a apreciat  că perioada de timp de 9 ani, în condiţiile în care cauza nu a avut mai multe cicluri procesuale, în condiţiile în care aceasta are o anumită complexitate, justifică prezenta judecată, jumătatea termenului de prescripţie fiind depăşită cu 2 ani, iar finalitatea prezentei proceduri de judecată nu poate fi anticipată cu certitudine ca fiind în viitorul imediat apropiat. în altă ordine de idei, exceptând această analiză privind durata posibilă a procedurii de judecată, instanţa de apel a apreciat iminenţa prescrierii răspunderii penale, aspect pus alăturat celui anterior enunţat în discuţia părţilor, şi din perspectiva modificărilor legislative substanţiale ce urmează a fi adoptate, în concret, modificări aduse limitelor de pedeapsă ale infracţiunii de înşelăciune. De altfel, în practica judiciară se remarcă această tendinţă a părţilor de a determina tergiversarea cauzelor şi astfel soluţionarea lor sub incidenţa noilor reglementări, respectiv acolo unde acestea aduc modificări în sensul diminuării pedepselor.

S-a apreciat că o astfel de conduită nu poate fi acceptată, răspunderea penală pentru comiterea de infracţiuni fiind un element cu o semnificaţie majoră ce vizează nu atât individul, cât societatea însăşi prin efectul prevenţiei generale.

Instanţa de apel a mai reţinut că judecata din acest moment presupune parcurgerea a cel puţin încă o fază de judecată, respectiv cea a recursului, neexistând astfel riscul soluţionării definitive a acesteia până la exprimarea unei poziţii de către autoritatea italiană. Mai mult, s-a opinat că soluţia ce urmează a fi adoptată de autoritatea italiană în nici una dintre variantele sale – dare de acord, refuz acord - nu conduce la invalidarea judecăţii în apel, întrucât s-a apreciat că acordul autorităţii solicitante nu este o condiţie de exercitare a acţiunii penale, câtă vreme sunt îngăduite acte întrerupătoare de prescripţie, chiar o procedură în lipsă, în caz contrar toate acestea ar fi invalide ceea ce ar crea o contrarietate între dispoziţiile legii. În opinia instanţei, judecata în apel are un caracter valid, acordul autorităţii solicitate fiind necesar aşa cum s-a arătat de la bun început, pentru a putea pronunţa o hotărâre definitivă în cauză, acesta fiind sensul atribuit de instanţa de apel noţiunii de „judecată” vizată de art. 73 ce instituie regula specialităţii, concluzie care aşa cum reiese din cele ce preced, a fost desprinsă din interpretarea unitară a acestui text de lege cu referire expresă la aliniatul 2.

Mai mult, prin prisma argumentelor expuse privind durata procedurii până în prezent, imposibilitatea obiectivă de anticipare a procedurii ce mai este de parcurs, iminenţa unor modificări legislative substanţiale privind infracţiunea de care este judecată inculpata, cea de înşelăciune, s-a apreciat că judecata în apel are şi un caracter justificat.

Potrivit art. 35 al. 2 din Legea nr. 302/204 modif., cursul prescripţiei se întrerupe prin introducerea unei cereri de extrădare. Ca atare acolo unde se solicită extrădarea, pe durata soluţionării cererii, cursul prescripţiei este întrerupt. Speţa de faţă nu se încadrează în această ipoteză, întrucât cererea de extrădare nu s-a formulat în prezenta cauză, iar solicitarea acordului ulterior, în condiţiile în care legea nu prevede expres,, s-a apreciat că nu poate fi interpretat ca o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.

Faţă de cele expuse instanţa de apel a apreciat că judecarea cauzei este posibilă până la obţinerea răspunsului autorităţii italiene, în temeiul art. 74 al. 2 din Legea nr.302/2004 modif., şi chiar fără acordul persoanei extrădate, principiul specialităţii neavând în contextul dispoziţiilor legale analizate o valoare absolută.

Fata de cele arătate, instanţa de apel, rejudecând cauza, a dispus conform dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs inculpata. În motivarea recursului, aceasta critică hotărârea instanţei de apel prin aceea că, trecând la soluţionarea cauzei, a încălcat dispoziţiile legale referitoare la regula specialităţii. Astfel, inculpata a fost extrădată din Italia dar nu pentru judecarea prezentei cauze, iar statul de predare nu şi-a dat până în prezent acordul pentru extinderea extrădării şi cu privire la aceasta. Al doilea motiv invocat vizează lipsa avocatului ales la termenul din 07.12.2011, situaţie în care cererea de amânare formulată de inculpată se impunea a fi admisă. În ceea ce priveşte fondul cauzei arată că încadrările juridice nu sunt corecte, în sarcina sa putând fi reţinute cele mult infracţiuni la legea cecului.

În notele de şedinţă depuse în 02.04.2012, inculpata reiterează susţinerile anterioare cu privire la imposibilitatea instanţei de apel de a trece la soluţionarea cauzei atâta timp cât aceasta fusese extrădată de Italia pentru soluţionarea altei cauze şi s-a prevalat de principiul specialităţii. Arată că instanţa de apel a solicitat extinderea extrădării şi cu privire la prezenta cauză, dar nu a aşteptat răspunsul statului italian. Apoi, reiterează motivul de apel cu privire la judecarea cauzei în primă instanţă în lipsa unei proceduri de citare legal îndeplinite.

Examinând hotărârea atacată prin prisma recursului declarat în cauză, cât şi din oficiu, curtea a reţinut  următoarele:

Inculpata C.C.D. a fost extrădată din Italia pentru soluţionarea cauzelor penale ce fac obiectul dosarelor nr. 5191/2003 al Tribunalului Bihor, nr.3374/2004 şi 7889/2004 ambele ale Judecătoriei Oradea, nr. 3029/2005 al Judecătoriei Braşov. Ulterior a fost solicitat autorităţilor italiene acordul pentru a fi judecată şi în dosarul nr. 3955/2005 al Tribunalului Bihor, acestea consimţind.

La termenul din 14.12.2009, inculpata a invocat principiul specialităţii şi a arătat că nu consimte să fie judecată şi în prezenta cauză.

Inculpata se află în stare de libertate, dar faţă de ea a fost luată măsura obligării de a nu părăsi ţara prin d.pen. nr. 565/R/04.12.2008 a Curţii de Apel Oradea în dosarul nr. 4383/111/2007 al Tribunalului Bihor, măsură menţinută prin s.pen. nr. 92/26.03.2009 pronunţată în acea cauză. Cauza nu este soluţionată până în prezent.

La data de 10.03.2010, Tribunalul Bihor a adresat Ministerului Justiţiei o cerere prin care prin care se solicita extinderea extrădării inculpatei şi pentru faptele care fac obiectul prezentului dosar. Potrivit comunicării Ministerului Justiţiei din 05.12.2011, cererea de extindere a extrădării a fost întocmită şi urmează a fi înaintată Ministerului Justiţiei al Republicii Italiene . 

La termenul din 07.12.2011, Tribunalul Bihor dezbate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, partea responsabilă civilmente SC G.I.E. SRL şi inculpată, iar la data de 19.12.2011 pronunţă decizia 197/A/2011.

Problema care se pune este aceea dacă Tribunalul Bihor putea sau nu să soluţioneze apelul în aceste condiţii.

Dispoziţiile legale în materie citate de Tribunalul Bihor prevăd că o persoană extrădată nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru fapte comise anterior predării sale, altele decât cele cuprinse în actul de extrădare, decât dacă statul solicitat îşi dă acordul sau dacă persoana consimte sau dacă nu a părăsit teritoriul ţării în termen de 45 zile de la liberarea sa definitivă. În speţă, nu ne aflăm în prezenţa nici uneia din aceste situaţii. Statul italian nu s-a pronunţat până în prezent, inculpata nu consimte să fie judecată, şi deşi este în stare de libertate se află sub puterea unei măsuri restrictive de libertate deci nu se poate susţine că era liberă de a părăsi teritoriul ţării.

De altfel, şi Tribunalul Bihor reţine exact aceeaşi situaţie, însă apreciază că apelul poate fi soluţionat deoarece pe de o parte acesta nu reprezintă o „judecată” în sensul Legii 302/2004 şi al Convenţiei Europene de Extrădare, ci derularea unei proceduri judiciare care să preîntâmpine prescripţia răspunderii penale, aspect permis de art.74 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, pe de altă parte că nu există riscul ca hotărârea să fie definitivă deoarece mai poate fi atacată cu recurs.

Nu a fost împărtăşită opinia tribunalului. Pronunţarea asupra apelurilor declarate se circumscrie noţiunii de „judecată” în sensul celor două acte normative întrucât reprezintă un mod de soluţionare a cauzei. Chiar dacă nu se pronunţă o soluţie de condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, se verifică legalitatea şi temeinicia oricărora dintre aceste soluţii dispuse de prima instanţă, în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 378 şi 379 C.pr.pen.  Apoi, faptul că legea reglementează recursul ca o cale de atac ordinară, nu îndreptăţea instanţa de apel să procedeze la judecată cu ideea că nu există riscul ca hotărârea să rămână definitivă. Exercitarea căilor de atac este dreptul părţilor şi al procurorului, instanţa neavând dreptul de a decide asupra acestuia.

Pe de altă parte, aşa cum a arătat şi instanţa de apel, termenul de prescripţie specială este de 15 ani, din care până în prezent s-au scurs aproximativ 9 ani. Intervalul rămas este suficient pentru judecarea unei cauze cu o complexitate relativ redusă.

Nu poate fi asimilată situaţia prezentă cu cea a cauzelor în care se invoca o excepţie de neconstituţionalitate, iar instanţa nu proceda la suspendarea cauzei, ci dispunea administrarea probelor şi sesizarea Curţii Constituţionale. În primul rând, analogia nu este permisă. În al doilea rând, în dreptul român, jurisprudenţa, cu excepţia deciziilor în interesul legii, nu este izvor de drept.  În al treilea rând, aşa cum de altfel a şi arătat tribunalul, acele soluţii erau date cu încălcarea unor dispoziţii exprese şi imperative.

Faţă de cele expuse mai sus, curtea a apreciat  că recursul este fondat urmând a fi admis, tribunalul urmând a aştepta decizia autorităţilor judiciare italiene sau intervenţia oricărui alt caz prevăzut de lege în care se poate trece la judecarea persoanei extrădate. Cu ocazia judecării apelului, tribunalul va avea în vedere şi celelalte motive invocate.

Faţă de cele expuse mai sus, curtea, în baza articolului 38515 punctul 2 litera c Cod procedură penală  a admis  recursul penal declarat de inculpata C.C.D. împotriva deciziei penale nr. 197 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost casată şi s-a dispus  rejudecarea cauzei de către Tribunalul Bihor, ţinând cont de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare avansate vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.