Legea nr. 10/2001. refuzul entităţii sesizate cu soluţionarea notificării de a include terenurile din litigiu pe lista bunurilor ce pot fi atribuite în compensare conform art. 1 alin. 5 din lege Legea nr. 10/2001 - art. 1 alin. 1 şi 5, art. 2...

DREPT CIVIL. LEGEA NR. 10/2001. REFUZUL ENTITĂŢII SESIZATE CU SOLUŢIONAREA NOTIFICĂRII DE A INCLUDE TERENURILE DIN LITIGIU PE LISTA BUNURILOR CE POT FI ATRIBUITE ÎN COMPENSARE  CONFORM ART. 1 ALIN. 5 DIN LEGE

Legea nr. 10/2001  - art. 1 alin. 1 şi 5, art. 2 şi art. 26;

Art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia

Europeană a Drepturilor  Omului.

În speţă, s-a făcut  dovada că există bunuri pe care, în mod nejustificat, intimatul refuză să le  ofere în  compensare, iar  instanţa în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 40/2001, este  chemată a stabili obligaţia de  acordare a  terenurilor solicitate în compensare.

Intimatul nu a contestat niciodată imposibilitatea restituirii terenurilor solicitate în compensare, iar faptul că ele nu se regăsesc specificate  în cadrul procedurii reglementate de art. 1 alin. 5 din lege, nu înlătură competenţa instanţei de a dispune.

Caracterul reparator al măsurilor dispuse de legiuitor impune  asigurarea unei egalităţi valorice între imobilul preluat abuziv de stat şi  cel acordat în compensare, cerinţă îndeplinită în speţă.

DECIZIA CIVILĂ NR.8/2012-A

 din 2 februarie 2012 ( dosar nr. 914/35/2010)

Prin Decizia  civilă nr. 5/C/14.01.2010 pronunţată de Curtea de Apel O, s-a admis ca fondat apel civil declarat de pârâţii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, INSTITUŢIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O în contradictoriu cu  reclamanţii  V A şi V M împotriva sentinţei civile nr. 258/C din 14 iunie  2009 pronunţată de Tribunalul B, pe care  a desfiinţat-o cu trimiterea cauzei  spre rejudecare la Tribunalul B, reţinându-se că instanţa de fond  nu ar fi analizat aceste capete de cerere, care  impuneau implicit împrocesarea numitei F I, iar criticile  apelanţilor reclamanţi fiind  fondate.

De asemenea a mai reţinut  că instanţa a dispus obligarea  Primarului Municipiului O, la emiterea  unei decizii prin care să acorde reclamanţilor  despăgubiri constând în bunuri, fără ca din actele dosarului să reiasă că ar exista  bunuri ce să poată fi atribuite  prin compensare, nefiind solicitate probe  în acest sens, şi fără ca reclamanţii să fi precizat că doresc acordarea de bunuri în compensare.

De asemenea a reţinut  că instanţa de fond  a acordat  altceva decât s-a solicitat, respectiv, a dispus acordarea de despăgubiri după F I deşi reclamanţii au solicitat acordarea acestora după F K.

 Mai mult de atât,  din declaraţia aflată în copie la  dosar fond – fila  32 – dată de H I – E – născută F – tradusă din limba engleză – fila 33 – se reţine că aceasta la data de 25.11.2003 era în viaţă şi i-a împuternicit pe reclamanţi să o reprezinte pentru restituirea imobilului, după care  îl va dona  .

Cu privire la problema juridică Curtea de Apel O, a reţinut că este însă aceea că reclamanţii nu au formulat  notificare în numele acesteia ci în nume propriu, ca moştenitori ai lui F K, astfel că,  raportat la cele expuse, nu justificau calitatea de persoane îndreptăţite la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, mai mult, această împuternicire este  ulterioară formulării notificării, şi chiar prezentul litigiu nu s-a formulat  de  aceştia în calitate de  mandatari ci de  legatari universali după defunctul F K, criticile apelantei fiind întemeiate.

Pentru aceste  considerente a fost  admis  ca fondat apelul declarat de Primăria Municipiului O şi cererea de aderare la apel formulată de V A şi V M, motiv pentru  care a desfiinţat sentinţa apelată şi a  trimis cauza  spre  rejudecarea la instanţa de fond.

Prin sentinţa civilă nr.177/C din 7 iunie 2010, Tribunalul B a admis acţiunea formulată de reclamanţii V A şi V M, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI O şi în consecinţă:

A dispus anularea deciziei 4614/22.08.2008 emisă de Primarul Municipiului O.

A constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF. 9257 O, sistată, nr. topo 3006/1 şi 3007/1 ulterior transcris în CF. 25.867 Oradea, care a aparţinut fostului proprietar tabular F C.

A obligat intimatul să emită o decizie, prin care să acorde reclamanţilor despăgubiri pentru imobilul sus menţionat.

A obligat intimatul să plătească reclamanţilor 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, având în vedere criticile reţinute de Curtea de Apel O, a constatat următoarele:

În şedinţa publică din 31.05.2010,  reclamanţii au învederat instanţei că nu au alte acte sau cereri de formulat şi au solicitat cuvântul în fond, arătând ca solicita admiterea acţiunii, anularea dispoziţiei nr. 4614/22.08.2008, a se constatat că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pt. suprafaţa de teren de 70 m.p., aferent apartamentului nr. 3, care a aparţinut antecesorului  lor F K, fost membru C.A.P.; cu cheltuieli de judecată.

Imobilul înscris  în CF  nr. 9257 O, nr. top. 3006/1 şi 2007/1, în natură  casă şi teren a format  dreptul de proprietate al numiţilor F K în cotă de  1 părţi şi al numitei F I – 3 părţi din 1 în calitate de moştenitori ai fostei proprietare I F – B ,  respectiv  soţ şi nepoată de fiu,  drepturi intabulate în anul 1980 – foaia B nr. 5 – 6, restul cotei de  1 fiind proprietatea lui F K ca bun comun.

Ulterior, la data de  21.10.1980 – B 8 – s-a intabulat dreptul de  proprietate al Statului Român în baza Decretului nr. 223/1974 asupra  cotei de 3/8 părţi din imobil, aparţinând lui F I.

Din certificatul de moştenitor nr. 802/1988 emis de Notariatul de Stat O – fila  28 dosar fond – s-a reţinut că F K a decedat la  04.02.1988,  iar  reclamanţii sunt  moştenitorii acestuia, ca legatari universali.

Cererea – notificare  formulată de  aceştia în baza  Legii nr. 10/2001,  pentru restituirea  imobilului în litigiu a fost  respinsă prin dispoziţia nr. 4614/20.08.2008 emisă de Primarul Municipiului O, cu motivarea că nu s-a dovedit calitatea de  fost proprietar sau moştenitor al acestora.

Instanţa de fond a opinat că din cele expuse mai sus, se reţine că imobilul în litigiu în întregime a aparţinut lui F I, născută K, din care  cota de  5/8 părţi a revenit  lui F K iar 3/8 părţi  nepoatei de fiu a acesteia F I. Cota nepoatei a trecut  însă în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/1974, iar această preluare constituie o preluare abuzivă în sensul art. 2 din legea 10/2001. 

Prin sentinţa civilă 6937/18 decembrie 1980 a Judecătoriei Oradea a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul F C împotriva Statului Român şi în consecinţă s-a dispus sistarea de indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. 9257 O, cu nr. topo. 3006/1 şi 3007/1, în sensul că i s-a atribuit reclamantului imobilul cu nr. topo. 3006/1/I şi 3007/1/I, în natură reprezentând , 2 camere şi dependinţe, iar imobilele cu nr. topo. 3006/1/II şi 3007/1/II, au fost atribuite Statului Român, terenul rămânând în indiviziune.

Astfel F C a dobândit în proprietate apartamentul 1, iar Statul Român apartamentele 2 şi 3.

Din testamentul autentificat cu nr. 5521/1982 rezultă că F K a testat întreaga sa avere mobilă şi imobilă în favoarea numiţilor V A şi V M.

In raport de sustinerile reclamantilor si declaraţia aflată în copie la  dosar fond – fila  32 – dată de H I – E – născută F – tradusă din limba engleză – fila 33 , prima instanţă a retinut că aceasta a fost data -  25.11.2003, şi i-a împuternicit pe reclamanţi să o reprezinte pentru restituirea imobilului, după care  îl va dona, insa este vorba de apartamentul cu nr. 2 si nu ap. 3 din litigiu cum greşit a reţinut instanţa superioara, apartament care nu a intrat niciodată in proprietatea ei personala.

S-a mai reţinut totodată că reclamanţii nu au formulat  notificare în numele acesteia,  ci în nume propriu, ca moştenitori ai lui F K, astfel că,  au calitate de persoane îndreptăţite la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

In şedinţa publica din 31.05.2010, reclamanţii fiind prezenţi si-au precizat acţiunea cu ocazia acordării cuvântului in fond, in sensul  ca au solicitat anularea  deciziei nr.4614 /22/08.2008, emisa de Primarul Municipiului O, a constata că sânt îndreptăţiţii  la acordarea de masuri reparatorii  pentru  imobilul înscris in CF.9257 O, sistata, nr. top.3006/1 si 3007/1 ulterior transcris in CF individual 25867 O, care a aparţinut fostului proprietar F C, a obliga  intimatul să emită  o decizie prin care să acorde reclamanţilor despăgubiri pentru  imobilul din litigiu ap.nr.3, cu cheltuieli de judecata in suma de 2000 lei.

S-a opinat de prima instanţă că, prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul ca părţile pot determina existenta procesului, conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa obiectului si a participanţilor la proces, a faptelor si etapelor pe care procesul le parcurge.

Dreptul părţilor de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit, ceea ce înseamnă ca, instanţa este obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut ( art.129 alin. ultim Cod procedură civilă), neputând să se pronunţe asupra unui lucru care nu s-a mai cerut de părţi,  sa dea mai mult decât s-a cerut sau sa nu se pronunţe asupra unui lucru cerut.

Fata de acest  principiu al  disponibilităţii, instanţa de fond a analizat acţiunea reclamanţilor doar in raport de cele precizate, in şedinţa publica amintita mai sus amintita,

Astfel, prima instanţă a găsit-o întemeiata, şi  admiţând-o a dispus  anularea  deciziei nr.4614 /22/08.2008, emisa de primarul Municipiului O, constatând că reclamanţii sânt îndreptăţiţi  la acordarea de masuri reparatorii  pentru  imobilul înscris in CF.9257 O, sistata, nr. top.3006/1 si 3007/1 ulterior transcris in CF individual 25867 O, care a aparţinut fostului proprietar F C,  si a obligat  intimatul sa emită  o decizie/dispoziţie  prin care sa acorde reclamanţilor despăgubiri,  pentru  cota de 5/8, din  imobilul din litigiu respectiv ap.nr.3.

In baza art. 274 Cod procedură civilă, instanţa a obligat paratul sa plătească reclamanţilor suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel V A şi V M, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, în motivarea cererii de apel, apelanţii formulând următoarele critici:

-reclamanţii nu au cerut niciodată măsuri reparatorii prin despăgubiri, atât în faţa primei instanţe, în faţa instanţei de apel şi în faţa instanţei de trimitere, au cerut imobilul în speţă, preluat de stat, măsuri reparatorii prin acordarea în compensarea de alte bunuri sau servicii, au cerut ca Primarul Municipiului O să fie obligat de a trimite notificarea lor, împreună cu toate actele anexate Administraţiei Imobiliare O, în vederea soluţionării notificării lor;

-imobilul în speţă, vândut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 aşa cum a stabilit Curtea de Apel O prin Decizia nr.150 din 2007R, în timpul procesului a fost demolat, astfel că, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piaţă corespunzătoare imobilului, se acordă după caz, măsuri reparatori prin echivalent, ce se propun prin dispoziţia motivată a primarului alin.2 al art.20 a legii;

-în cazurile prevăzute la alin.2, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii, cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv;

-din modul de redactare a textului legii se instituie o ierarhie în acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel, textul legal se referă la propunerea de acordare a despăgubirilor numai în situaţia în care măsura compensatorii nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită, ceea ce înseamnă că se instituie, obligaţia imperativă de a acorda persoanei îndreptăţite al cărei bun nu poate fi restituit în natură în principal bunuri sau servicii în compensare, numai în subsidiar, în cazul în care această măsură nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită, se vor propune despăgubiri în condiţiile speciale;

-acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale nu este acceptată de către ei şi ca atare nu poate fi impusă de instanţă, deoarece numai unitatea deţinătoare, în patrimoniul căruia se află bunul, respectiv Administraţia Imobiliară O poate stabili dacă anumite bunuri sunt disponibile şi pot fi acordate în compensare, au solicitat ca prima instanţă să dispună Primăriei Municipiului O să trimită notificarea lor Administraţiei Imobiliare O şi în conformitate cu principiul disponibilităţii prevăzut de art.129 pct.6 Cod procedură civilă, instanţa este obligată să se pronunţe asupra celor solicitate.

În drept, invocă art.129 pct.6 Cod procedură civilă, art.282 Cod procedură civilă.

Intimata, Primăria Municipiului O, prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat şi nelegal, arătând că, hotărârea judecătorească nr.6937/1980 pronunţată de Judecătoria O a fost adoptată cu respectarea legilor în vigoare în aceea perioadă, constituind titlu valabil de trecere a imobilului în proprietatea Statului Român şi potrivit testamentului autentificat sub nr.5521/1982 F K a testat asupra averii mobile şi imobile care se găsea în patrimoniul său la data decesului, în favoarea numiţilor V A şi V M, iar din certificatul de moştenitor nr.802/1988 rezultă că apartamentul nr.1 din imobilul situat în Oradea, strada S B, nr. 30 a fost transmis prin moştenire numiţilor V A şi M şi deoarece petenţii au solicitat restituirea apartamentului nr. 3 din imobil şi nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituirea acestuia, aspect reţinut prin decizia civilă nr.150/2007-R pronunţată de Curtea de Apel O s-a propus respingerea notificării acestora. În ceea ce priveşte posibilitatea acordării de despăgubiri în bunuri, precizează că Primăria municipiului O nu deţine bunuri care să poată fi acordate în compensare, administrarea patrimoniului municipiului Oradea se realizează de către Administraţia Imobiliară O şi nu de către Primarul Municipiului O, bunurile care pot fi acordate în compensare în temeiul Legii nr.10/2001 sunt puse la dispoziţia primarului de către Administraţia Imobiliară şi numai în situaţia în care administraţia pune la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 bunuri care pot fi acordate în compensare, pot face o propunere în acest sens petenţilor, respectiv de a primi alte bunuri în compensare şi acordarea măsurilor reparatorii în echivalent se realizează în acord cu prevederile Legii nr.247/2005 de către Autoritatea Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ulterior, apelanţii şi-au precizat cererea de apel şi au solicitat, pentru acoperirea valorii de evaluare a apartamentului nr.3 de 27.000 EURO şi pentru a nu fi păgubiţi cu valoarea de 15.729 EURO, potrivit principiului disponibilităţii, acordarea în compensare:-terenul cuprins în CF nr.5041 O, cu nr.top.5547/5 cu o suprafaţă de 223 m.p., în valoare evaluată de 6021 EURO (27 EURO/m.p.);- din terenul cuprins în CF nr.5041 O, cu nr.top.5546/2 în suprafaţă de 999 m.p., teren cu valoarea evaluată la 20.949 EURO (21 EURO/m.p.), în total 26.970 EURO, iar din terenul cu nr.top.5546/2 –cu o suprafaţă de 1933 m.p., solicită 250 m.p.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor din apel  cât şi din oficiu, instanţa de apel constată următoarele:

Prin Dispoziţia nr.4614 din 22.08.2008, - contestată în prezentul proces – a fost respinsă notificarea formulată de V A şi V M, înregistrată la Primăria Municipiului O sub nr.127083 din 22 mai 2001, reţinându-se că notificatorul nu a făcut dovada calităţii de fost proprietar sau de moştenitor al proprietarului tabular al imobilului solicitat.

Notificarea anterior menţionată a avut ca obiect restituirea în natură a imobilului reprezentând apartamentul 3 şi terenul de 174 m.p., înscris în CF nr.9257 O cu nr.top.3006/1 şi 3007/1, transcris ulterior în CF nr.25867 O.

În cursul procesului de faţă, reclamanţii au precizat că nu mai solicită restituirea în natură a apartamentului şi a terenului, conform solicitării din notificare, deoarece pe parcursul procesului apartamentul 3 a fost demolat, sens în care au solicitat obligarea Primarului Municipiului O la măsuri reparatorii prin echivalent.

În referatul cuprinzând fundamentarea Dispoziţiei Primarului municipiului O –contestată în instanţă – s-a reţinut că iniţial imobilul revendicat a fost proprietatea tabulară a numiţilor F K şi F I, cota de proprietate a acesteia din urmă a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr.223/1974, iar ulterior, prin sentinţa civilă nr.6937/1980 a Judecătoriei O s-a sistat starea de indiviziune asupra imobilului în sensul atribuirii către F C a apartamentului nr.1 din imobil şi Statului Român apartamentele nr.2 şi 3.

Apelanţii contestatori sunt legatari universali, instituiţi de F K prin testamentul autentificat sub nr.5521 din 21.06.1986 de fostul Notariat de Stat Judeţean B, acesta decedând la data de 4.02.1988, iar ulterior a fost întocmit certificatul de moştenitor nr.802/1988 datat 3 mai 1998, prin care s-a stabilit că moştenitorii defunctului sunt V A şi V M, în calitate de legatari.

Prin sentinţa criticată de reclamanţi –neapelată de intimatul pârât – s-a  dispus anularea deciziei nr.4614/22.08.2008 emisă de acesta, s-a constatat că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul care a aparţinut fostului proprietar tabular F C cu obligarea intimatului să emită decizie prin care să acorde reclamanţilor despăgubiri pentru imobilul din litigiu.

Dat fiind că hotărârea nu a fost atacată şi de către pârâtul din cauză, dispoziţia instanţei de fond, de anulare a deciziei primarului şi respectiv de stabilire a calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul ce a aparţinut defunctului F C, nu pot fi cenzurate în calea apelului exercitat doar de către părţile reclamante, prin urmare rămâne de verificat dacă este întemeiată nemulţumirea acestora privind faptul că nu le-au fost acordate bunuri în compensare pentru imobilul aflat în discuţie.

Prin probatoriul administrat în actuala fază procesuală s-a făcut dovada că terenurile solicitate de către apelanţii reclamanţi în compensare sunt libere de sarcini, ele nu au făcut obiectul legilor reparatorii, - nici a Legii nr.18/1991 şi nici a Legii nr.10/2001, prin urmare nu există nici un impediment juridic pentru a fi date în compensare.

În sprijinul concluziei mai sus enunţate, prezintă relevanţă raportul de expertiză întocmit în cauză de expert inginer Ş G E, care a identificat cele două terenuri solicitate în compensare, respectiv cel situat pe nr.top.5547/5 cu suprafaţa de 223 m.p. şi respectiv pe nr.top.5546/2 cu suprafaţa de 250 m.p., ambele înscrise în cartea funciară nr.5041 O.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul Ş G E, amintit mai sus, pe lângă identificarea terenurilor cerute în compensare, s-a efectuat şi evaluarea acestora, astfel suprafaţa de 223 m.p., de pe nr.top. 5547/5 a fost evaluată la 26.209 lei (6.021 EURO), iar suprafaţa de 250 m.p. de pe nr.top.5546/2 la 22.853 lei (5.250 EURO). De precizat că valoarea terenului situat pe nr.top.5546/2 a fost stabilită la 21 EURO/m.p.,  în raport de care valoarea suprafeţei de teren –de 749 m.p. – solicitată în plus în compensare la termenul din 21.11.2011, alături de cele pretinse iniţial -, este de 15.749 EURO.

Concluziile raportului de expertiză nu au fost contestate de partea intimată, în condiţiile dispoziţiilor art.212 alin.2 din Codul de procedură civilă, astfel în urma comunicării lucrării de specialitate, alături de adresa emisă în 21.11.2011 (fila 109) această parte nu a înţeles a formula obiecţiuni ori a solicita expertiza contrarie.

În acelaşi context, este important a se reliefa că valoarea imobilului reprezentând în natură apartamentul nr.3 situat în O, pe strada S Ş, pentru care instanţa de fond a constatat că, reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii, este de 114.500 lei (27.000 EURO) astfel cum apare specificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul evaluator, S D-N, necontestat de partea intimată.

Relevanţă prezintă totodată şi răspunsul intimatului la solicitarea instanţei, inserat în actele nr.273022 din 29.11.2011, respectiv din 23.12.2011, potrivit cu care terenul solicitat în compensare nu a făcut obiectul legilor reparatorii.

Dată fiind situaţia expusă, refuzul intimatului de a include terenurile aflate în discuţie pe lista bunurilor ce pot fi atribuite în compensare conform articolului 1 alin. 5 din Legea nr.10/2001, este nejustificat.

Oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie prevăzută prin art.II alin.8 şi art.26 din Legea nr.10/2001, însă acordarea măsurii nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreţionară a entităţii sesizate cu soluţionarea notificării.

Prin Decizia nr.XX din 19.03.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –Secţiile Unite s-a statuat asupra plenitudinii de jurisdicţie a instanţei de judecată competente în soluţionarea contestaţiilor formulate în aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, avându-se în vedere numai refuzul nejustificat de a răspunde la notificare, însă aceeaşi competenţă are instanţa şi atunci când nu este posibilă restituirea în natură, însă pot fi acordate în compensare bunuri sau servicii.

Prin articolul 1 alin.1 , alin.5 din Legea nr.10/2001 este impusă obligaţia afişării lunare a tabelului bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, iar din  înscrisurile comunicate la solicitarea instanţei de apel rezultă că Administraţia Imobiliară O nu are identificate terenuri disponibile care să facă obiectul compensării în condiţiile prevăzute de art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.247/2005 (filele 17-21 din dosarul Curţii de Apel O), însă intimatul nu a contestat niciodată imposibilitatea restituirii terenurilor solicitate de apelanţi prin compensare, iar faptul că acestea nu se regăsesc specificate în cadrul procedurii reglementate de art.1 alin.5 din lege nu înlătură competenţa instanţei de a dispune.

În cazul în care în speţă s-a făcut dovada că există bunuri pe care,  în mod nejustificat, intimatul refuză să le ofere în compensare, instanţa, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior citate, este chemată a stabili obligaţia de a acorda teren în compensare.

În stabilirea justei şi echitabilei despăgubiri a persoanelor îndreptăţite şi a exigenţelor impuse de norma art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, în speţă, s-a procedat la determinarea prin expertize tehnice a valorii bunurilor supuse operaţiunii de compensare, valorile acestora fiind cuantificate la sumele despre care se face vorbire mai jos.

Caracterul reparator al măsurilor dispuse de legiuitor impune asigurarea unei egalităţi valorice între imobilul preluat abuziv de stat şi cel acordat în compensare, cerinţă îndeplinită în speţă, valoarea imobilului preluat de stat fiind estimată la 27.000 EURO, iar valoarea suprafeţelor de teren solicitate în compensare se cifrează la 27.000 EURO (6.021 EURO suprafaţa de 223 m.p. –nr.top.5547/5, 20.979 EURO, suprafaţa de 250 m.p.+749 m.p. –nr.top.5546/2).

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art.296 din Codul de procedură civilă, a admite apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul că l-a obligat pe intimat să atribuie reclamanţilor în compensare terenurile următoare: suprafaţa de 223 m.p. situată pe nr.top 5547/5 din CF nr.5041 O şi suprafaţa de 999 m.p. situată pe nr.top.5546/2 din CF nr.5041 O, fiind astfel înlăturată dispoziţia de obligare a intimatului să emită decizie privitoare la despăgubiri pentru imobilul preluat de stat.

Totodată, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Intimatul, căruia îi aparţine culpa procesuală, a fost obligat în temeiul dispoziţiilor art.274 din Codul de procedură civilă, la plata sumei de 1.576,03 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând valoarea onorariului pentru expertize, conform chitanţelor în valoare de:- 301,70 lei, 778,33 lei şi respectiv 496 lei.

Domenii speta

Spete similare