Contestaţie în anulare. greşeală materială. în interpretarea prevederilor art.318 alin.1 teza i cod procedură civilă, reaprecierea probelor pentru stabilirea altei stări de fapt nu constituie greşeală materială. -art.318 (1) teza i Cod procedură civilă.

CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. ÎN INTERPRETAREA PREVEDERILOR ART.318 ALIN.1 TEZA I COD PROCEDURĂ CIVILĂ, REAPRECIEREA PROBELOR PENTRU STABILIREA ALTEI STĂRI DE FAPT NU CONSTITUIE GREŞEALĂ MATERIALĂ.

-art.318 (1) teza I Cod procedură civilă.

Decizia nr.211/C/26.03.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Decizia nr. 880/C/2013, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă R. F. S. în contradictoriu cu intimata reclamantă SC I. E.  S. SRL S. M.  împotriva DECIZIEI nr. 7/AP/R/2012 din 03 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 10154/296/2010/a1, pe care a modificat-o în tot în sensul că :

A admis  apelul şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că :

A admis în parte acţiunea şi în consecinţă :

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 28.500 lei, actualizată cu indicele de inflaţie aplicat cu începere din 01.06.2004 până la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale aferente aceleaşi perioade.

A obligat intimata să plătească în favoarea recurentei suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în apel şi recurs.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele :

În fapt, din actele de la dosar rezultă că, pârâta R. F. , a avut calitatea de administrator şi coasociat la SC I. E. S. S. M.  iar, la data de 5.05.2004, după eliberarea sa din funcţia de administrator al societăţii, aceasta a retras prin documentul bancar 52/25.05.2004, suma de 300.000.000 lei vechi cu titlu de dividende aferente anului 2003, deşi nu există hotărâre AGA în acest sens, sumă ce reprezintă, potrivit actelor contabile, maximum de dividende cuvenite ambilor asociaţi pe anul respectiv.

Conform actelor constitutive ale societăţii, pârâta este titulara doar a unei părţi sociale din cele 20 ce compun capitalul iniţial, ca atare, cuantumul legal maxim al dividendelor cuvenite acesteia din suma susmenţionată fiind de 15.000 lei vechi.

Faţă de această stare de fapt, soluţia primei instanţe, menţinută de instanţa de apel este interpretabilă prin prisma cuantumului sumei la care a fost obligată pârâta R. F. S. în favoarea reclamantei SC I. E.  S.  SRL. Astfel, prin sentinţa atacată, a fost obligată pârâta să achite reclamantei 115.948 lei reprezentând suma de 285.000.000 lei vechi reactualizată până la 31.12.2011 şi dobânda raportată la dobânda depozitelor la termen cu capitalizare anuală calculată până la 31.12.2011, cu motivarea că, prin sentinţa civilă 2064 din 7.04.2008 pronunţată de Judecătoria Satu-Mare, a pârâta SC I. E. S.  SRL a fost obligată să plătească reclamantei suma de 22.781 lei cu titlu de dividende cuvenite pentru perioada 2003-2006, soluţie definitivă şi irevocabilă şi, prin urmare, întreaga sumă de 300.000.000 lei încasată de pârâtă este nedatorată.

În realitate, suma de 115.948 RON nu reprezintă reactualizarea sumei de 285.000.000 lei la care se face menţiune expresă în sentinţa civilă atacată, ci a sumei de 651.392.452 lei, la care se face menţiune în expertiza efectuată în cauză şi în completarea expertizei contabile din 9.02.2007, sumă cu care pârâta ar fi prejudiciat societatea.

Cu toate că, concluziile menţionate în raportul de expertiză sunt în sensul că, pârâta datorează reclamantei suma de 651.392.425 lei reprezentând dividende ce se cuveneau asociatului majoritar, sumă cu care reclamanta intimată şi-a precizat acţiunea în faţa instanţei de fond, dată fiind soluţia primei instanţe care a reţinut că pârâta ar datora reclamantei 285.000.000 lei vechi, precum şi faţă de faptul că, doar aceasta din urmă a formulat apel în cauză, nu se poate dispune obligarea ei la plata unei sume mai mari decât cea dispusă de instanţă, neputându-i-se agrava situaţia în propria cale de atac.

Relevantă în cauză este şi sentinţa civilă nr.2064 din 7.04.2008 pronunţată de Judecătoria Satu-Mare în dosarul 3163/296/2007 la care s-a făcut referire mai sus, din care rezultă că pârâta SC I.  E.  S.  SRL a fost obligată să plătească reclamantei R. S.  suma de 22.781 lei cu titlu de dividende cuvenite pe perioada 2003-2006, prin acţiunea introductivă din respectivul dosar reclamanta R. S.  solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 175.007.194 lei ROL, reprezentând dividende care i se cuvin şi care nu i-au fost acordate pe perioada 2003-2006. Prin urmare, de aici rezultă că, date fiind pretenţiile formulate în dosarul menţionat, inclusiv numita R. S. a recunoscut indirect că nu i se cuvin dividende în cuantum de 300.000.000 lei, aferente anului 2003, sumă pe care aceasta şi-a însuşit-o în mod nelegal.

În ceea ce priveşte cele două procese-verbale încheiate la 30.05.2004 şi 1.06.2004, la care recurenta face referire în apărare şi-n care este arătat expres faptul că sumele încasate de către recurentă cu titlu de dividende au fost predate administratorului societăţii şi că nu mai are nicio datorie faţă de reclamantă sau faţă de administratorul acesteia, instanţa a reţinut, pe de o parte, faptul că reclamanta nu a prezentat originalul acestora, iar, pe de altă parte, aceste procese-verbale nu au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii, motiv pentru care nu au relevanţă în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen şi legal timbrat, a formulat contestaţie în anulare SC I. E. S. SRL S. M. , solicitând  anularea acesteia şi respingerea  recursului ca nefondat,  menţinând ca temeinică şi legală Decizia nr. 7/A/R/03.07.2012 a Tribunalului  Satu Mare şi Sentinţa  nr. 2638/04.04.2012 a Judecătoriei Satu Mare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei sale, contestatoarea arată că soluţia pronunţată prin decizia contestată este rezultatul unei greşeli materiale, invocând prevederile art. 318 (1) Cod Procedură Civilă.

Calculul efectuat de instanţa de recurs privitor la suma finală datorată societăţii reclamante de către pârâta recurentă, este vădit eronat, neputând fi decât o greşeală materială, raportat la obiectul acţiunii iniţiale precizate ulterior, ultima precizare depusă la Judecătoria Satu Mare în rejudecare dosar nr. 4497/2004, probele dosarului şi calculele ce rezultă din expertizele de la dosarul de fond cu completările survenite.

Astfel, potrivit precizării de acţiune a reclamantei  depusă la instanţa de fond în dosar nr. 4497/2004 a Judecătoriei Satu Mare s-a solicitat  „obligarea pârâtei la restituirea sumei totale de  110.000 lei ridicaţi cu titlu  de dividende şi alte  cheltuieli necuvenite şi datorate la data de 01.06.2004 data încetării calităţii de administrator cu dobânzi şi devalorizări aferente monedei naţionale datorate cursului inflaţiei, calculate de la 01.06.2004 şi în continuare până la momentul plăţii efective de către pârâtă.”

Prin expertiza întocmită în cauză de experţii S.  I. , E. P. , I.  P.  cu ultima completare s-a confirmat calculul şi chiar s-a depăşit, rezultând 115.948 lei, pretenţia reclamantei incluzând atât dividendele încasate pe nedrept aferente anului 2003 cât şi celelalte valori însuşite de aceasta din patrimoniul societăţii reclamante până la momentul demisionării din funcţia de administrator. Aceşti experţi au calculat şi reactualizat până la data de 25.01.2012 suma finală  reprezentând cuantumul total valoric al prejudiciului  produs firmei de către recurenta pârâtă cu reactualizări şi dobânzile la zi.

Prejudiciul produs şi care s-a calculat  prin expertize, nu îl reprezintă doar nivelul reactualizat al sumei de 285.000.000 lei ridicată  fără drept de pârâta recurentă prin documentul bancar nr. 52/25.05.2004 cu titlu de dividende aferente  anului 2003, ci şi alte sume aşa cum rezultă din calculele  experţilor.

Hotărârea instanţei de recurs are la bază erori materiale, privind calculul sumei datorate de pârâtă recurentă, fiind omisă din calcul suma de bază reală  care este de 651.392.426 lei care a fost calculată la 09.02.2007 de experţii financiar - contabili E.  P. , S.  I.  şi I.  P. , cu care a fost prejudiciată societatea reclamantă în timpul administrării şi conducerii evidenţei contabile de către recurenta-pârâtă. Această sumă ulterior, prin completări de expertize a fost reactualizată şi recalculată în raport de dobânzi şi devalorizării, la fond, la nivelul  sumei de 115.948 lei.

În drept au fost invocate prevederile articolului 317-320 Cod procedură civilă.

Intimata R. F. – S., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare cu motivarea că erorile invocate de contestatoare nu sunt erori materiale care să poată fi remediate pe această cale.

Verificând decizia contestată prin prisma motivelor invocate de contestatoare, raportat la prevederile art. 318 (1) teza I Cod Procedură Civilă şi la actele şi lucrările dosarului,curtea a reţinut următoarele :

Din considerentele contestaţiei reiese că contestatoarea a solicitat reaprecierea  probelor inclusiv expertizele şi completările de expertize, analizate de instanţa  de recurs, cu privire la calculul  sumei datorate de recurenta pârâtă .

Potrivit art. 318 (a) teza I Cod Procedură Civilă, hotărârile  instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea  dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru a fi incident, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe o greşeală materială;  soluţia pronunţată să fie rezultatul acelei greşeli materiale.

Prima teză a art. 318 (1) Cod Procedură Civilă are în vedere greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi nu greşeli de interpretare a probelor respectiv a expertizelor financiar - contabile, cu privire la calculul sumei datorate de recurenta pârâtă, invocate de contestatoare, care sunt eventual greşeli de judecată, care nu pot fi îndreptate pe calea contestaţiei în anulare.

Prin acest text de lege, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă, pe considerentul că s-a stabilit eronat starea de  fapt.

Cum în speţă se solicită reaprecierea probelor pentru stabilirea altei stări de fapt curtea a apreciat  că nu  există greşeală materială în interpretarea tezei I a art.  318 (1)  Cod Procedură Civilă.

Nefiind îndeplinită prima condiţie, respectiv  existenţa greşelii materiale, este evident că nu  este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie, respectiv  ca soluţia pronunţată să fie rezultatul unei greşeli materiale .

Faţă de toate aceste considerente, curtea a respins ca nefondată contestaţia în anulare .

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod Procedură Civilă, curtea a obligat contestatoarea să plătească intimatei suma de 2.480 lei cheltuieli de judecată în contestaţie, reprezentând  onorariu avocaţial, justificat cu factura şi chitanţa depuse  la dosar.

Domenii speta

Spete similare