Liberare provizorie sub control judiciar.

Liberare provizorie sub control judiciar. Temeinicie. Criterii de apreciere.

În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei dar, mai ales, la datele care circumstanţiază persoanele inculpaţilor.

Natura şi gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să excludă de plano pe inculpaţi de la beneficiul constituţional şi legal al liberării provizorii.

Având în vedere şi practica îndelungată a Curţii de la Strasbourg, simpla invocare a motivelor generale pentru ca o persoană să fie privată de libertate (cum sunt: necesitatea conservării probelor, împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei, o posibilă înţelegere frauduloasă între inculpaţi, protejarea ordinii publice în cazul infracţiunilor cu puternic ecou în rândul comunităţii, necesitatea de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni sau de a împiedica fuga inculpatului) nu au caracterul unor motive pertinente şi suficiente.

- art.1602 C. pr. pen.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ,

DECIZIA NR. 891/R din 04.05.2012)

Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2012, pronunţată în dosarul nr.1388/87/2012, Tribunalul Teleorman – Secţia penală a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii D.D.M.,  Z.I.L., C.M., B.M. şi T.M.A. şi a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaţilor  de sub puterea mandatelor de arestare preventivă, emise în baza încheierii nr.11 din 18 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman, dacă nu sunt  arestaţi în altă cauză.

Totodată, instanţa a dispus ca pe perioada liberării provizorii inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii:

- să nu depăşească limita teritorială a Curţii de Apel Bucureşti (cele 5 judeţe: Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti), decât cu încuviinţarea instanţei;

- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt  chemaţi ;

- să se prezinte la Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede ori de câte ori sunt chemaţi;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura (Tribunalul Teleorman);

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu intre în legătură directă sau telefonică cu ceilalţi inculpaţi din cauză, precum şi cu martorii.

 În baza art.1602 alin.32 Cod procedură penală li s-a atras atenţia inculpaţilor să respecte obligaţiile stabilite de instanţă şi că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le  revin  se va lua faţă de aceştia  măsura arestării preventive.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

 S-a mai dispus ca după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, o copie a acesteia să se trimită administraţiei locului de deţinere, Poliţiei Municipiului Roşiorii de Vede, Jandarmeriei, Poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul  şi organelor de frontieră.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia nr.42/D/P/2011 din data de 07 martie 2012 a Biroului Teritorial Teleorman din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii M.E.G., T.M.A., Z.I.L., toţi pentru săvârşirea  infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare, sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323  alin. 1 şi 2  Cod penal,  trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., B.M., C.M., D.D.M., toţi pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare, sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323  alin. 1 şi 2  Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C.pen., trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., C.D.A.P., pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare, sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art.8 din Legea nr.39/2003, rap. la art.323  alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., trafic de droguri de risc, prev. de art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 99 şi urm. C.pen., deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. şi I.A.F., pentru săvârşirea  infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare, sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 99 şi urm. C.pen., deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

În fapt, s-a reţinut că, în perioada august 2011 - martie 2012, inculpaţii D.D.M., C.D.A.P., M.E.G., T.M.A., I.A.F., Z.I.L., B.M., C.M. şi D.I.C., constituiţi într-un grup infracţional, în mod repetat, au oferit, au pus în vânzare, au vândut, au trimis, au transportat, procurat şi cumpărat, fără drept, droguri de risc şi au deţinut, în vederea consumului propriu, aceleaşi substanţe. În aceeaşi perioadă, inculpaţii D.D.M., B.M. şi C.M., au oferit droguri, în scop de consum, ori de punere în vânzare către alte persoane, inculpaţilor minori C.D.A.P. şi I.A.F.

Totodată, la începutul anului 2012, inculpatul minor I.A.F. a introdus în ţară, fără drept, droguri de risc, procedând la punerea în vânzare şi vânzarea ulterioară a acestora.

Prin rechizitoriul nr.42/D/P/2011 al Biroului Teritorial Teleorman din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor iar după înregistrarea cauzei la instanţă, prin încheierea din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Teleorman s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi în baza art. 3001 Cod procedură penală s-a menţinut măsura arestării preventive a acestora.

În ceea ce priveşte fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, tribunalul a reţinut că o asemenea măsură se poate lua când inculpatul este judecat pentru săvârşirea unor infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani (art.1602 alin.1 din  Codul de procedură penală).

De asemenea, potrivit art.1602 alin.2 din Codul de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar mai este necesar ca instanţa să aprecieze că prin impunerea obligaţiilor prevăzute de art. 1602 alin. 3 şi 3 ind. 1 din Codul de procedură penală, se asigură buna desfăşurare a procesului penal.

În condiţiile în care legea nu limitează şi nici nu indică criteriile ce urmează a sta la baza aprecierii organului judiciar cu privire la temeinicia unei astfel de cereri, acestea trebuie raportate la elementele ce privesc fapta imputată, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse şi persoana inculpatului, criterii avute în vedere de instanţă la aprecierea temeiniciei cererii inculpatului şi posibilitatea desfăşurării în condiţii optime a procesului penal în cazul  dispunerii liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului.

Instanţa constată că în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpaţi să săvârşească alte infracţiuni sau că aceştia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte ; totodată tribunalul a avut în vedere faptul că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, sunt tineri, unii inculpaţi sunt studenţi, au recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor ce li se impută, au colaborat cu organele de urmărire penală.

De asemenea, tribunalul a mai reţinut că în cauză urmărirea penală a fost finalizată, întocmindu-se rechizitoriul prin care inculpaţii au fost trimişi în judecată, fixându-se termen pentru judecata în fond la data de 22.05.2012.

În atare situaţie tribunalul a apreciat că inculpaţii, în stare de libertate sub control judiciar, nu ar putea să influenţeze în vreun mod desfăşurarea procesului penal, zădărnicind aflarea adevărului, aceasta cu atât mai mult cu cât au recunoscut  săvârşirea faptelor de care sunt învinuiţi.

Instanţa de fond a mai apreciat că prin stabilirea în sarcina inculpaţilor a obligaţiilor prevăzute de art.1602 alin.3 şi 31 din Codul de procedură penală şi având în vedere şi pericolul social concret al faptelor de care sunt învinuiţi inculpaţii, se asigură şi buna desfăşurare a procesului penal, prezentarea lor în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată şi împiedicarea de a săvârşi alte fapte penale.

Tribunalul a avut în vedere că inculpaţii au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de mai mult de o lună, timp în care rezonanţa socială a faptelor s-a atenuat.

Împotriva acestei încheieri au formulat recursuri Ministerul Public – Parchetul de pe lângă  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Directia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, Biroul Teritorial Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătându-se că nu a fost analizată de către prima instanţă oportunitatea admiterii unor astfel de cereri şi consecinţele pe care le poate produce asupra modului de desfăşurare a cercetării judecătoreşti precum şi impactul social negativ indus prin lăsarea inculpaţilor în libertate.

În dezvoltarea motivelor de recurs depuse în scris la dosar se arată că buna desfăşurare a procesului penal nu poate fi asigurată în condiţiile punerii în libertate a celor cinci inculpaţi, în condiţiile în care aceştia au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic şi consum ilicit de droguri, existând puternica prezumţie de pericol de denaturare a probelor, în condiţiile în care cercetarea judecătorească nu a demarat nefiind audiate nici părţile cauzei. În plus, se apreciază că în raport cu datele concrete al cauzei punerea inculpaţilor in libertate ar provoca o reală tulburare a ordinii publice, ceea ce contravine naturii şi scopului măsurilor preventive, periclitând totodată, desfăşurarea în condiţii optime a procesului penal.

 Examinând încheierea atacată sub aspectul criticilor invocate cât şi din oficiu, Curtea constată că recursul de faţă este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art.1601Cod pr.penală în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. Liberarea provizorie sub control judiciar poate fi dispusă, conform art.1602 Cod pr.penală în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă ori prin alte asemenea fapte.

În baza propriului examen al actelor şi lucrărilor cauzei, precum şi a probatoriului administrat, Curtea constată că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţi îndeplinesc condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de lege, atât condiţia pozitivă prevăzută de art.1602 alin.1 cod penal (faptele pentru care sunt judecaţi fiind infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani) cât şi cerinţele negative prevăzute de art. 1602 alin.2 Cod pr.penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că nu există niciun fel de date care să justifice temerea că inculpaţii ar săvârşi alte infracţiuni dacă s-ar afla în libertate, după cum nu există niciun fel de date care să îndreptăţească temerea că, lăsaţi în libertate, aceştia ar putea comite alt gen de infracţiuni (inculpaţii nu au antecedente penale, sunt tineri, în curs de definitivare a cursurilor liceale/universitare, au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor).

De asemenea, Curtea constată că în dosarul cauzei nu există niciun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că în situaţia în care  ar fi puşi în libertate inculpaţii ar întreprinde acte de natură să influenţeze probatoriul cauzei. De altfel, legea prevede ca măsură de precauţie posibilitatea ca instanţa, în situaţia în care admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, să impună inculpaţilor obligaţia de a nu comunica direct sau indirect cu anumite persoane, in mod corect prima instanţă dispunând în acest sens.

În ceea ce priveşte temerea că inculpaţii, lăsaţi în libertate, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă, se constată că nici sub acest aspect actele şi lucrările dosarului nu relevă nici cel mai mic indiciu, in condiţiile în care aceste mijloace de probă se află în custodia organelor judiciare, astfel că nu există posibilitatea deteriorării sau alterării lor iar, pe de altă parte, nu există date care să releve, în mod obiectiv, că inculpaţii ar putea avea asemenea încercări.

Aşa fiind, din perspectiva condiţiilor prevăzute de art.1602 alin.2 Cod pr.penală nu există argumente care să susţină o soluţie de respingere a cererilor inculpaţilor.

Potrivit art. 136 alin.2 Cod pr.penală „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar”. Rezultă din interpretarea acestor dispoziţii legale că scopul oricărei măsuri preventive, deci şi al arestării, aşa cum este definit în art.136 alin.1 Cod pr.penală (asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal şi împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) se poate realiza şi prin lăsarea în libertate a inculpaţilor, cu impunerea unor restricţii pentru aceştia, în speţă a controlului judiciar care, prin conţinutul concret al obligaţiilor ce îl compun, constituie o alternativă legală la însăşi măsura arestării preventive.

În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea consideră că aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente care ţin de circumstanţele concrete ale cauzei cât, mai ales, la datele care circumstanţiază persoanele inculpaţilor.

Curtea constată că recurentul Ministerul Public a solicitat respingerea cererii de liberare provizorie pe argumente legate de natura, gravitatea şi modalitatea concretă de comitere a faptelor pentru care inculpaţi sunt trimişi în judecată.

Astfel, este de necontestat că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost arestaţi - în măsura în care se va dovedi că există şi au fost săvârşite cu vinovăţie de către persoanele cercetate – sunt grave, dar natura şi gravitatea faptelor nu pot constitui criterii care să o excludă de plano pe inculpaţi de la beneficiul legal şi constituţional al liberării provizorii. A considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar legii câtă vreme liberarea provizorie este o măsură procesuală de individualizare a arestului preventiv.

În opinia Curţii, pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să o aibă şi datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpate. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie instanţele de judecată trebuie să se raporteze nu numai la gravitatea faptelor ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia, autorităţile fiind obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces.

 În speţă, cu privire la persoana inculpaţilor, Curtea reţine că aceşti nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au un domiciliu stabil şi familii organizate, urmează cursurile şcolare liceale/universitare, au recunoscut comiterea faptelor.

Art. 5 paragraful 3 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului garantează dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi pus în liberate în cursul judecăţii sub rezerva unor garanţii care să asigure că persoana se va prezenta la audiere. S-a statuat în mai multe decizii (a se vedea Letelier contra Franţei, Toth contra Austriei) că autorităţile judiciare naţionale sunt competente să cerceteze toate circumstanţele de natură să se admită sau să se înlăture existenţa unei veritabile exigenţe de interes public care să justifice o derogare de la regula respectării libertăţii individuale, însă pericolul că inculpatul s-ar sustrage de la judecată nu poate fi dedus numai pe baza gravităţii sancţiunilor penale aplicabile acestuia pentru fapta ce face obiectul cauzei. Jurisdicţiile naţionale nu trebuie să examineze de o manieră pur abstractă necesitatea de a prelungi privarea de libertate, limitându-se sa se ia in considerare doar gravitatea infracţiunilor.

Practica Curţii de la Strasbourg a statuat că simpla invocare de către instanţe a motivelor generale pentru ca o persoană poate fi lipsită de libertate (cum sunt: necesitatea conservării probelor, împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei, sau o posibilă înţelegere frauduloasă între inculpaţi sau complici, sau pentru a proteja ordinea publică în cazul infracţiunilor cu puternic ecou în rândul comunităţii, necesitatea de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni sau de a împiedica fuga inculpatului), nu are caracterul unor motive pertinente şi suficiente (cauza Jablonski contra Poloniei,  hotărârea din 21.12.2000).

Cu atât mai mult CEDO a statuat că detenţia preventivă  trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală a desfăşurării procesului penal, şi nici continuarea detenţiei nu poate să servească  pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate (cauza Letellier contra Franţei).

În concluzie, Curtea constată nu numai îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie dar apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei (cu trimitere, în mod special, la  gradul de implicare a inculpaţilor în activitatea infracţională astfel cum rezultă din probele administrate până la acest moment) şi la persoanele inculpaţilor, aceasta este şi întemeiată, scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) putând fi realizat şi prin lăsarea în libertate a inculpaţilor D.D.M., Z.I.L., C.M., B.M. şi T.M.A., cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor instituite de prima instanţă.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, apreciind oportună lăsarea inculpaţilor in libertate şi luând în considerare şi faptul că măsura privării de libertate este o măsură excepţională ce poate fi luată pe un termen rezonabil, Curtea va respinge recursul formulat de Parchetul de pe lângă  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism,  Biroul Teritorial Teleorman.

Conform art. 192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne in sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare