Insolvenţă. Contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe

Sentinţă civilă 198 din 21.03.2016


Cuprins pe materii: Insolvenţă. Contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe.

art. 103 şi 111 din Legea nr. 85/2014.

art. 1769 şi urm. din vechiul Cod civil

Judecătorul sindic a stabilit că, garantul ipotecar nu răspunde în mod solidar cu debitorul principal SC M. G. I. SRL pentru întreaga creanţă a acestuia, menţionată în declaraţia de creanţă, ci răspunde cu valoare imobilelor ipotecate, astfel că în prezent creanţa băncii faţă de garantul ipotecar nu are caracter lichid, cuantumul său urmând a fi stabilit în urma unei evaluări.

Curtea a statuat că, conform art. 103 din Legea 85/2014, creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar, însă trebuie subliniat că această evaluare nu constituie o condiţie care să afecteze creanţa apelantei.

 

Secţia II civilă, sent. civ. nr.198 din 21.03.2016

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 10.12.2015 sub nr. 3503/121/2015/a8, reclamantul C. M., administrator special al societăţii SC M. SA, a solicitat înscrierea creanţei CREDIT PLUS (GULF) LTD în sumă de 1.947.885,78 USD sub condiţie suspensivă în loc de creanţă pură şi simplă, şi înscrierea creanţei CREDIT PLUS (GULF) LTD în sumă de 3.034.388,80 EUR ca şi chirografară sub condiţie.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 198 din 21.03.2016 a judecătorului sindic, a fost admisă cererea în parte şi s-a dispus înscrierea sub condiţie a creanţei în sumă de 1.947.885,78 USD (în echivalentul în lei la data deschiderii procedurii-7.667.852,37 lei) a creditoarei din tabelul preliminar al creditorilor SC M. SA Galaţi.

Judecătorul sindic a constatat că, prin contractul de credit, garantul nu şi-a asumat o obligaţie solidară, iar prezumţia de solidaritate instituită prin art. 42 alin (2) C. com. operează doar în cazul fidejusorului, care este un garant personal al debitorului comercial. În concluzie, garantul ipotecar SC M. SA nu răspunde în mod solidar cu debitorul principal SC M. G. I. SRL pentru întreaga creanţă a acestuia, menţionată în declaraţia de creanţă, ci răspunde cu valoare imobilelor ipotecate, astfel că în prezent creanţa băncii faţă de garantul ipotecar SC M. SA nu are caracter lichid, cuantumul său urmând a fi stabilit în urma unei evaluări. În concluzie, instanţa apreciază că administratorul judiciar trebuia să înscrie creanţa acestei creditoare în categoria creaţelor care beneficiază de o cauză de preferinţă, însă sub condiţie suspensivă.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel creditoarea prin mandatar solicitând casarea sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei debitoarei. 

Curtea constată că, la art. 3.1 din contractul de creditare, după lit. f), se arată că garantul ipotecar este obligat în solidar şi indivizibil faţă de bancă şi că renunţă în mod irevocabil şi necondiţionat la beneficiul discuţiunii şi diviziunii prevăzute de art. 1662 şi 1667 din Codul civil de la 1864 (aplicabil ca lege în vigoare la data încheierii contractului).

 În drept, potrivit art. 108. (1) din Legea nr. 85/2014, o creanţă a unui creditor cu mai mulţi debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanţe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită, iar toate tabelele vor fi actualizate corespunzător cu sumele distribuite. De asemenea, conform art. 103, creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar.

În final a arătat că, creanţa creditorului apelant  trebuie înscrisă în tabel ca pură şi simplă, în întregime ca o creanţă garantată înainte evaluare (deci în tabelul preliminar), iar după evaluare ca garantată numai în limita valorii bunurilor formând obiectul garanţiei (în tabelul definitiv).