Revizuire, în cazul hotărârilor cedo, a sentinţei penale prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată

Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei penale privind pe revizuentul RRR şi pe intimatul III, având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică , lipsesc părţile.

Procedura este completă.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de  … iunie 2016, (Ministerul Public fiind reprezentat atunci de doamna procuror …), susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când tribunalul, potrivit art. 391 Cod procedură penală, a stabilit pronunţarea pentru data de astăzi, … iulie 2016, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, când,

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă , constată:

Prin cererea formulată la data de 02.2016 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. de mai sus, petentul RRR a solicitat „revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului „ a sentinţei penale nr. 24/18.01.2007 a Tribunalului Iaşi , prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse în dosarul penal nr. …/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi , sentinţă menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 531/5.07.2007 a Curţii de Apel Iaşi , dată în recursul petentului . „

În motivarea cererii, petentul RRR arată că se impune desfiinţarea în totalitate a sentinţei penale date în acest dosar , dar şi a deciziei date în recurs prin care a rămas definitivă sentinţa Tribunalului Iaşi şi , în mod corelativ, ca efect al admiterii revizuirii , a tuturor actelor şi soluţiilor date de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi . În continuarea motivării , petentul RRR arată că cererea sa este admisibilă întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului , la data de 18.06.2013 , a admis  cererea nr. 2158/2008 şi a constatat încălcarea unuia dintre drepturile fundamentale protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A fost anexată cererii de revizuire Hotărârea  Curţii Europene a Drepturilor Omului din 18 iunie 2013 în cauza Pleşca împotriva României , în limba română , hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 64/28.01.2016 .

Prin această hotărâre s-a declarat admisibilă cererea formulată de cetăţeanul român RRR, s-a hotărât că a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect procedural (reţinându-se încălcarea obligaţiei pozitive a Statului de a realiza o anchetă oficială efectivă în cazul decesului în condiţiei suspecte a unei persoane, în speţă – fiica reclamantului)  şi  s-a mai decis  că prin constatarea încălcării se oferă , în sine , o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant .

În urma demersurilor efectuate în vederea ataşării dosarului penal nr. …/99/2006 al Tribunalului Iaşi în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, în urma verificărilor regulamentare  şi a demersurilor efectuate în vederea ataşării  dosarului de urmărire penală , s-a constatat că pe rolul instanţelor ieşene au fost înregistrate trei dosare  cu acelaşi obiect – cereri identice:

-dosarul penal nr. …/45/2016 al Curţii de Apel Iaşi , cererea de revizuire fiind înregistrată direct pe rolul Curţii de Apel Iaşi ;

-dosarul penal nr. …/45/2016 al Curţii de Apel Iaşi , înregistrat ca urmării declinării de competenţă dispuse de Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. …/3.02.2016 , cererea de revizuire fiind iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. …/99/2015 .

-cauza de faţă , înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de ...02.2016 .

În cauza de faţă , la termenul de judecată din …04.2016 – primul termen cu procedură completă , Tribunalul , din oficiu , a pus în discuţia părţilor , excepţia necompetenţei  materiale Tribunalului Iaşi , de soluţionare a prezentei cauze , excepţie care este nefondată şi a fost  respinsă pentru

În cauza de faţă , dosarul penal nr. …/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Iaşi a avut ca obiect soluţionarea plângerii formulate de persoana vătămată RRR în legătură cu circumstanţele în care a intervenit la data de 19.07.2005 , decesul fiicei sale,  PPP, în vârstă de 17 ani , găsită spânzurată  în locuinţa de domiciliu.

Prin sentinţa penală nr. 24/18.01.2007 , pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. …/99/2006 , menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 551/05.07.2007 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia Penală , s-a dispus , în temeiul dispoziţiilor art. 278 indice 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petentul RRR împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată dată de procuror la data de 14.08.2006 în dosarul penal nr. …/P/2006 . S-a reţinut că soluţia procurorului era legală şi temeinică , fiica petentului sinucigându-se , fără a fi determinată de vreo persoană să recurgă la acest extrem.

Prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 18 iunie 2013 în cauza Pleşca Împotriva României , hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 64/28.01.2016  s-a declarat admisibilă cererea formulată de cetăţeanul român RRR, s-a hotărât că a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect procedural(reţinându-se încălcarea obligaţiei pozitive a Statului de a realiza o anchetă oficială efectivă în cazul decesului în condiţiei suspecte a unei persoane , în speţă – fiica reclamantului)  şi  s-a mai decis  că prin constatarea încălcării se oferă , în sine , o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant .

Tribunalul constată că , potrivit art. 465 alin. 3 Cod procedură penală , este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cerere de revizuire întrucât este instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Textul este diferit de cel prevăzut de art. 458 Cod procedură penală întrucât , pe de o parte , revizuirea în cazul hotărârilor Curţii EDO este o cale de atac de sine stătătoare , reglementată separat , iar pe de altă parte , pentru că legiuitorul a intenţionat să asigure titularilor cererii posibilitatea de a se adresa instanţei în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului.

În cazul de faţă în care se pretinde că  instanţele de judecată nu ar fi observat şi sancţionat o încălcare a art. 2 din Convenţie , iar nu a art. 6 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil .

Tribunalul , analizându-şi competenţa înaintea oricărei discuţii privind admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei astfel de cereri , a reţinut  că nu are temei să considere că nu este competent , întrucât este instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Constatând că prin adresa din 28.03.2016 emisă în dosarul penal nr. …/45/2016 , prin care Curtea de Apel Iaşi trimitea spre ataşare dosarele penale nr. …/99/2006 , se notifica faptul că prin încheierea de şedinţă 28.03.2016 , pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul penal nr. …/45/2016 s-a dispus respingerea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi , în aceeaşi cauză , Curtea de Apel considerând că este competentă să se pronunţe asupra aceleiaşi cereri de revizuire , Tribunalul a constatat în conformitate cu disp. art. 51 alin. 1 Cod procedură penală  că s-a  ivit un conflict pozitiv de competentă întrucât Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi s-au declarat deopotrivă competente să soluţioneze cererea de revizuire în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului  formulate de RRR.

În consecinţă , a fost sesizată  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală  ca instanţă superioară comună în vederea soluţionării conflictului pozitiv de competenţă, în conformitate cu disp. art. 51 alin. 2 Cod procedură penală .

La dosarul nr. …/45/2016 a fost reunit şi dosarul penal nr. …/45/2016 al Curţii de Apel Iaşi având ca obiect o cerere identică.

Prin încheierea nr. 402/13 mai 2016 , pronunţată în dosarul penal nr. …/99/2016 – cauza de faţă , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei ce face obiectul dosarelor nr. …/99/2016 al Tribunalului Iaşi şi nr. …/45/2016 al Curţii de Apel Iaşi, în favoarea Tribunalului Iaşi .

La reluarea judecăţii , după suspendare , cauza penală nr. …/45/2016 a fost reunită la dosarul penal de faţă .

 Pe fondul cererii de revizuire formulate de petentul RRR instanţa reţine că cererea a fost formulată în termenul legal de reclamantul RRR în baza Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 18 iunie 2013 în cauza Pleşca Împotriva României , hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 64/28.01.2016 prin  care s-a declarat admisibilă cererea formulată de cetăţeanul român RRR, s-a hotărât că a fost încălcat art. 2 din Convenţie sub aspect procedural (reţinându-se încălcarea obligaţiei pozitive a Statului de a realiza o anchetă oficială efectivă în cazul decesului în condiţiei suspecte a unei persoane , în speţă – fiica reclamantului)  şi  s-a mai decis  că prin constatarea încălcării se oferă , în sine , o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Analizând în continuare condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire în conformitate cu disp. art. 465 Cod procedură penală , instanţa reţine că ele sunt îndeplinite în cauză întrucât  dreptul la viaţă , garantat prin dispoziţiile art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat , încălcarea continuă să se producă  şi nu poate fi înlăturată decât prin efectuarea anchetei efective în cazul morţii numitei PPP, fiica revizuentului .  Potrivit art. 465 Cod procedură penală :Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale .., pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În motivarea Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 18 iunie 2013 în cauza Pleşca Împotriva României , hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr. 64/28.01.2016, s-au arătat următoarele:

„I. Circumstanţele cauzei

6. Reclamantul s-a născut în … şi locuieşte în Hârlău.

7. În dimineaţa zilei de 19 iulie 2005, acesta s-a dus la Comisariatul de Poliţie al oraşului Hârlău pentru a depune plângere pentru dispariţia fiicei sale, PPP, în vârstă de şaptesprezece ani. A precizat că aceasta a plecat de acasă la 17 iulie 2005, că nu s-a mai întors de atunci şi că a aflat că, în aceeaşi zi, aceasta se dusese, însoţită de două prietene, la un baraj situat în apropierea oraşului.

8. La 19 iulie 2005, reclamantul s-a întors acasă în jurul orelor 18 şi a descoperit în balconul apartamentului său cadavrul fiicei sale decedate. I-a scos o curea care se afla în jurul gâtului acesteia. S-a dus la poliţie, care a sosit la faţa locului la orele 18.45. Un ofiţer de poliţie, însoţit de un expert criminalist şi de doi martori, a întocmit un proces-verbal şi a făcut mai multe fotografii la locul faptei. A menţionat că PPP fusese găsită zăcând pe balcon, în spatele mai multor scaune, în poziţie de şezut, cu capul aşezat pe unul din scaune, că trupul nu prezenta urme de violenţă, dar că gambele erau murdare de noroi uscat, până la genunchi. A menţionat prezenţa pe gât a unui şanţ de spânzurare, cu o lăţime de aproximativ 4 centimetri şi o adâncime de aproximativ 3-4 milimetri.  Acesta a menţionat că, la o înălţime de aproximativ 1,80 metri, exista un piron bătut în perete şi că respectiva curea care probabil că a fost folosită pentru spânzurare avea o lăţime de 4 centimetri şi era deteriorată într-o parte. Ofiţerul a luat pentru examinare cureaua, precum şi două haine pătate de noroi, care au fost găsite în maşina de spălat. Examinarea locului faptei s-a încheiat la orele 21. Reclamantul a semnat procesul-verbal.

9. A fost iniţiată o anchetă pentru „decesul suspect” al fiicei reclamantului. Poliţia oraşului Hârlău, căreia i-a fost încredinţată ancheta, a interogat, la 19 iulie 2005, două fete, D.A. şi D.C., care petrecuseră ziua de 17 iulie 2005 împreună cu fiica reclamantului. Acestea au declarat că hotărâseră să meargă la începutul după-amiezii la un baraj situat în afara oraşului. Acestea au ajuns acolo cu un taxi şi apoi au căutat un loc izolat pentru a se odihni şi a face baie. La întoarcere, s-au decis să o ia pe o scurtătură prin pădure.  Pe drum, fiica reclamantului şi-a pierdut telefonul mobil, ceea ce a afectat-o mult. În plus, îndepărtându-se preţ de câteva momente, s-a rănit şi şi-a murdărit hainele alunecând în noroi. Cele două prietene ale acesteia i-au pus o pătură pe umeri pentru a o proteja. Dându-şi seama că nu au luat-o pe drumul cel bun, au hotărât să se întoarcă din drum pentru a ajunge mai repede în oraş, au cerut ajutor şi o persoană le-a dus cu căruţa până în oraş. Au însoţit-o pe D.C. până la imobilul în care locuia aceasta. Apoi, D.A. a însoţit-o pe fiica reclamantului până la domiciliul acesteia din urmă, unde au ajuns în jurul orelor 21. A ajutat-o să urce scara, unde fiica reclamantului a scăpat un pantof rupt. Apoi, aceasta a ajutat-o să se dezbrace şi să se bage în pat. A pus hainele murdare în maşina de spălat şi a părăsit apartamentul aproximativ un sfert de oră mai târziu, fără să închidă uşa, şi s-a dus acasă, apoi în oraş. D.A. şi D.C. au declarat că nu băuseră alcool în timpul zilei, ci doar sucuri de fructe cumpărate înainte de plecarea lor la baraj. În cele din urmă, au menţionat că fiica reclamantului exprimase în trecut idei sinucigaşe, din cauza unor eşecuri şcolare.

10. La cererea reclamantului, parchetul a dispus efectuarea unei autopsii la 20 iulie 2005. În raportul emis la 1 august 2005, medicul legist a concluzionat că decesul avusese loc la data de 17 sau 18 iulie 2005 şi că se datorase unei asfixieri provocate de o spânzurare atipică.  A menţionat existenţa unor urme de violenţă, şi anume multiple excoriaţii liniare pe coapsa şi pulpa dreaptă şi, în jurul gâtului, un şanţ de spânzurare cu o lăţime de 2,5 centimetri, cu urma unei catarame de curea. O analiză de sânge a evidenţiat o alcoolemie de 2 grame de alcool per litru de sânge. Prelevările de ţesut din stomac, ficat şi rinichi nu conţineau alte substanţe toxice. În urma examenului secreţiilor vaginale, nu s-a descoperit prezenţa unor spermatozoizi.

11. La 22 iulie 2005, reclamantul a fost audiat prima dată de poliţie. A menţionat existenţa unor tensiuni între el şi fiica sa, care, conform acestuia, se datorau unor eşecuri şcolare. A precizat că, la 17 iulie 2005, lipsise de acasă între orele 18 şi 21.30. La întoarcere, a găsit uşa deschisă şi, mai târziu, a ieşit din nou pentru a-şi căuta fiica. A doua zi, a plecat la serviciu şi s-a întâlnit cu D.A. şi D.C. şi alţi prieteni ai fiicei sale care nu au putut să îi ofere informaţii privind locul unde se putea afla.

12. Tot la 22 iulie 2005, M.D., o persoană pe care o cunoştea fiica reclamantului, a fost interogat de poliţie. M.D. a declarat că se întâlnise cu tânăra în noaptea de 15 spre 16 iulie 2005, în jurul orei 2 dimineaţa, în parcul oraşului. Au discutat împreună aproximativ un sfert de oră, înainte să li se alăture un prieten comun.

13. La 23 iulie 2005, unul dintre fii reclamantului a adus la poliţie telefonul mobil al surorii sale, precum şi o sticlă de plastic plină trei sferturi cu un lichid galben. A declarat că a găsit aceste obiecte în pădure, în apropierea barajului, şi a solicitat ca acestea să fie supuse unor examene de laborator. La 1 septembrie 2005, poliţia i-a înapoiat reclamantului cureaua, sticla, hainele şi telefonul mobil ale fiicei sale. Procesul-verbal întocmit cu ocazia restituirii obiectelor nu menţiona niciun examen.

14. La 27 iulie 2005, reclamantul a fost supus unui test poligraf. Din raportul întocmit cu această ocazie reiese că nu a fost detectat niciun element caracteristic unui comportament simulat. La 25 octombrie 2005, acesta a luat cunoştinţă de raportul de autopsie şi a declarat că fiica sa nu consuma alcool. A precizat că, de obicei, exista vin în casă, dar că nu a remarcat dacă lipsea din acesta la data de 17 iulie 2005. De asemenea, şi-a exprimat îndoielile cu privire la sinceritatea declaraţiilor date de D.A. şi D.C.  Interogat din nou la 27 iulie 2005, precum şi la 24 februarie şi 21 iunie 2006, reclamantul şi-a menţinut declaraţiile şi şi-a reiterat îndoielile.

15. Mama tinerei decedate a fost interogată de două ori. Aceasta a contestat veridicitatea faptelor prezentate de D.A. şi D.C. şi a solicitat efectuarea unor investigaţii cu privire la rolul jucat în sinuciderea fiicei sale de către fostul său soţ, reclamantul, căruia îi fusese încredinţată fiica lor şi care, conform mamei, o neglija şi avea un comportament violent faţă de aceasta.

16. Poliţia a interogat două vecine de-ale reclamantului, A.A. şi T.M., care au declarat că, la 17 iulie 2005, în jurul orelor 20.30, o văzuseră pe fiica reclamantului, care părea că suferă, urcând în imobil cu ajutorul unei alte tinere. Au precizat că nu l-au văzut pe reclamant întorcându-se în seara zilei de 17 iulie 2005.

17. Alte două persoane, U.C. şi P.I., prezente la baraj, şi I.D., care transportase tinerele cu căruţa, au declarat că fiica reclamantului avea pe ea o pătură şi că nu părea să fi consumat alcool.

18. În noiembrie 2005, M.I. şi R.R.C. au denunţat la poliţie o tentativă de viol ale cărei victime au fost în seara zilei de 16 noiembrie 2005 în oraşul Hârlău. Conform acestora, agresorul era M.D., persoana cu care se întâlnise fiica reclamantului în ajunul decesului său (supra, pct. 12). M.I. a declarat că agresorul le acostase pe stradă şi le forţase să intre în casa scării unui imobil. Acesta a început să o dezbrace pe R.R.C. şi a ameninţat-o, spunându-i: „Vrei să te omor ca pe P.M.N. [fiica reclamantului]?” Sosirea unui vecin a pus capăt tentativei de viol şi le-a permis victimelor să fugă.

19. În urma investigaţiilor, poliţia a concluzionat că fiica reclamantului s-a sinucis şi a propus parchetului să încheie ancheta. La 2 decembrie 2005, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, considerând că nu era vorba de fapte cu caracter penal.

20. Reclamantul şi soţia acestuia au contestat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale şi au solicitat redeschiderea anchetei. Aceştia susţineau că investigaţiile au fost superficiale şi că nu au permis stabilirea evenimentelor care au avut loc înainte de deces şi nici circumstanţele exacte în care acesta a survenit.

21. La 18 ianuarie 2006, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău a admis cererea şi a retrimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în scopul continuării anchetei privind săvârşirea infracţiunii de omor. Procurorul a considerat că existau în continuare îndoieli cu privire la circumstanţele decesului şi, în special, cu privire la poziţia cadavrului şi posibilitatea ca tânăra să se spânzure de perete cu cureaua găsită la faţa locului. Acesta a identificat, de asemenea, o contradicţie între lăţimea acestei curele, care măsura 4 centimetri, şi şanţul prezent în jurul gâtului, care măsura 2,5 centimetri, conform raportului de autopsie.

22. Parchetul le-a audiat din nou pe D.A. şi D.C., care au prezentat aceeaşi versiune a faptelor. Cele două vecine, A.A. şi T.M., şi-au menţinut declaraţiile. O altă persoană, C.F., a declarat că, în seara zilei de 17 iulie 2005, s-a întâlnit cu cele trei tinere în oraş şi că fiica reclamantului plângea şi mergea susţinută de cele două prietene ale sale.

23. Parchetul l-a interogat pe M.D., care se afla în arest preventiv în cadrul unei alte anchete.  Şi-a menţinut declaraţiile şi a negat orice implicare în decesul fiicei reclamantului. A adăugat că se afla în conflict cu fiul reclamantului şi că acesta era motivul pentru care acesta din urmă îl bănuia de uciderea fiicei sale.

24. La 14 august 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a pronunţat neînceperea urmăririi penale, considerând că tânăra s-a sinucis ca urmare a unor probleme personale.  A precizat că aceasta a băut alcool după plecarea lui D.A. şi că, fiind deprimată, s-a spânzurat cu cureaua pe care a agăţat-o de pironul bătut în perete. Sub greutatea sa, cureaua s-a rupt şi corpul a căzut în poziţia în care a fost găsit.

25. Prim-procurorul parchetului a respins plângerea reclamantului şi a soţiei acestuia. A considerat că sinuciderea era consecinţa unui dezechilibru psihic pentru care părinţii divorţaţi erau parţial răspunzători, din cauza lipsei protecţiei şi a afecţiunii faţă de fiica lor, precum şi a severităţii tatălui.

26. Reclamantul a contestat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în faţa Tribunalului Iaşi. A denunţat superficialitatea anchetei, lipsa efectuării unui examinări ştiinţifice a obiectelor confiscate, absenţa unor explicaţii plauzibile cu privire la momentul în care tânăra consumase alcool şi absenţa unor cercetări cu privire la eventuala implicare a lui M.D. în cauzele decesului.

27. Printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2007, tribunalul a respins plângerea. Instanţa a hotărât că din declaraţiile martorilor reieşea că, în perioada anterioară decesului, au existat tensiuni între reclamant şi fiica sa din cauza unor eşecuri şcolare ale acesteia din urmă. De asemenea, a hotărât că aceste declaraţii permiteau reconstituirea evenimentelor din ziua de 17 iulie 2005. Astfel, tribunalul a considerat că, după ce a făcut, în compania prietenelor sale, o plimbare, în cursul căreia şi-a pierdut telefonul şi s-a rănit uşor, ceea ce a accentuat starea depresivă a acesteia, fiica reclamantului a rămas singură în apartament maxim treizeci de minute, între orele 21 şi 21.30. în acest timp, aceasta a decis să pună în aplicare planul său sinucigaş, despre care le vorbise anterior prietenelor sale, şi a consumat din vinul pe care îl avea în casă reclamantul.  Aceasta şi-a înfăşurat o curea în jurul gâtului, a legat-o de un piron bătut în perete şi şi-a lăsat trupul să atârne în gol, realizând astfel o „spânzurare atipică”. Tribunalul a considerat că nimic nu permitea să se ajungă la concluzia că era vorba despre o „crimă prin spânzurare”, având în vedere că obiectele aflate pe balcon erau la locul lor şi cadavrul nu prezenta nicio leziune care să indice că tânăra încercase să reziste unui act criminal.

28. Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri. Şi-a reiterat criticile cu privire la desfăşurarea anchetei şi a reamintit că anchetatorii nu prelevaseră amprente din apartament sau de pe cadavru şi că nu găsiseră în apartament nicio sticlă care ar fi putut susţine teza consumării de alcool după plecarea lui D.A. Acesta a precizat că stabilirea faptelor ar fi necesitat o reconstituire.  În cele din urmă, a susţinut că încă mai existau câteva aspecte neclare. A susţinut că era imposibil ca o cantitate atât de mare de alcool să fi trecut în sânge în perioada de maxim treizeci de minute în cursul căreia fiica sa a rămas singură. De asemenea, a considerat că era neverosimil ca trupul să fi rămas suspendat în aer, având în vedere înălţimea acesteia (1.67 metri), înălţimea la care era fixat pironul (1,80 metri) şi lungimea curelei (1,10 metri). În cele din urmă, a subliniat că era o diferenţă considerabilă între lăţimea curelei (4 centimetri) şi lăţimea şanţului de spânzurare constatate la autopsie (2,5 centimetri).

29. M.D. s-a înfăţişat în instanţă de mai multe ori, asistat de un avocat, dar nu a fost interogat de curtea de apel. Acesta a depus un memoriu, în care a reiterat că nu era implicat în niciun fel în decesul fiicei reclamantului.

30. Reclamantul a depus la dosar certificate şcolare conform cărora fiica sa avea un comportament echilibrat, că nu a manifestat niciodată semne de depresie şi că tatăl se implica în educaţia şi activităţile şcolare ale acesteia.

31. Printr-o hotărâre definitivă din 5 iulie 2007, curtea de apel a respins recursul şi a confirmat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale. Aceasta a observat că declaraţiile martorilor şi concluziile autopsiei nu furnizau niciun indiciu care să permită susţinerea tezei conform căreia fiica reclamantului a fost victima unei agresiuni care a provocat sinuciderea sa. A apreciat că sinuciderea era consecinţa unei stări depresive provocate de dificultatea relaţiilor dintre tânără şi tatăl acesteia şi amplificată de existenţa unor eşecuri şcolare şi de un eveniment minor, şi anume pierderea telefonului său. A concluzionat că nu putea fi acuzat nimeni de omor doar pentru a-l consola pe reclamant pentru moartea fiicei sale.

II. Dreptul intern relevant

32. Art. 62 C. proc. pen. impune anchetatorilor şi instanţelor interne să adopte măsuri pentru a asigura obţinerea unor probe pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei. Art. 63 C. proc. pen. nu atribuie nicio valoare de probă dinainte stabilită mijloacelor de probă depuse în dosarul anchetei. Art. 64 C. proc. pen. enumeră mijloacele de probă, printre care: declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate, înscrisurile, înregistrările, fotografiile, obiectele, constatările medico-legale şi rapoartele de expertiză. Art. 94 C. proc. pen. precizează că obiectele care poartă urma faptei săvârşite şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului sunt mijloace materiale de probă. Acestea pot fi supuse, la cererea anchetatorilor, unui examen efectuat de poliţia ştiinţifică şi tehnică. Art. 114 C. proc. pen. prevede că, în caz de moarte violentă, este obligatorie efectuarea unei constatări medico-legale.

Reclamantul susţine că nu a existat o anchetă efectivă cu privire la cauzele decesului fiicei sale. Acesta critică faptul că ancheta iniţiată de autorităţi ca urmare a plângerii sale a fost incompletă. Acesta denunţă în special refuzul anchetatorilor de a preleva amprente din apartament, de pe trupul neînsufleţit al fiicei sale şi de pe diversele obiecte confiscate, de a le supune unor examene de laborator şi de a proceda la o reconstituire a faptelor. Reclamantul consideră că aceste omisiuni, împreună cu neglijenţa anchetatorilor, au lăsat nesoluţionate numeroase chestiuni legate de circumstanţele decesului copilului său.

37. Guvernul contestă acest argument. Acesta susţine că ancheta desfăşurată în cauză a fost promptă, efectivă şi completă. Guvernul precizează că, încă de la descoperirea cadavrului, poliţia s-a dus la faţa locului şi a procedat la cercetarea aprofundată a locului faptei şi a cadavrului. Acesta susţine că prelevarea de amprente nu era necesară în absenţa unor urme de efracţie sau violenţă.

38. În continuare, Guvernul afirmă că poliţia a interogat în aceeaşi zi cele două prietene care însoţiseră tânăra şi, zilele următoare, orice persoană care putea să o fi văzut sau să furnizeze informaţii. Acesta susţine că autopsia a fost efectuată rapid şi că a stabilit cauza decesului, şi anume o „spânzurare atipică” care explică poziţia în care a fost găsit cadavrul.  În plus, susţine că autorităţile au efectuat investigaţii cu privire la chestiunea consumului de alcool şi subliniază că însuşi reclamantul a declarat că exista vin în casă. În ceea ce îl priveşte pe reclamant, acesta a fost implicat în anchetă, dar s-a limitat la a contesta eficacitatea acesteia şi nu a furnizat elemente concrete care să permită direcţionarea anchetei pe pista omorului.  Prin urmare, Guvernul concluzionează că obligaţia de mijloace, care decurge din aspectul procedural al art. 2, a fost respectată.

39. Curtea reaminteşte că, obligând statul să adopte măsurile necesare pentru a proteja viaţa persoanelor aflate sub jurisdicţia sa, art. 2 § 1 îi impune acestuia sarcina de a asigura dreptul la viaţă, prin instituirea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze atingerile aduse persoanei şi care are la bază un mecanism de aplicare conceput pentru prevenirea, eliminarea şi sancţionarea încălcărilor (L.C.B. împotriva Regatului Unit, 9 iunie 1998, pct. 36, Culegere 1998-III).

40. Din perspectiva faptelor din speţă, Curtea consideră că obligaţia respectivă necesită, implicit, efectuarea unei anchete oficiale efective în cazul unui deces survenit în condiţii suspecte (Mantog împotriva României, nr. 2893/02, pct. 63, 11 octombrie 2007). Caracterul eficient al unei anchete impune ca autorităţile să adopte măsurile rezonabile de care dispun pentru a asigura obţinerea unor probe referitoare la faptele în cauză, inclusiv, între altele, depoziţii ale martorilor oculari, expertize şi, după caz, o autopsie care să ofere o prezentare completă şi precisă a rănilor şi o analiză obiectivă a constatărilor clinice, în special a cauzei decesului. Orice deficienţă a anchetei care slăbeşte capacitatea acesteia de a stabili cauza decesului sau persoanele responsabile riscă să determine concluzia că nu îndeplineşte această normă (Slimani împotriva Franţei, nr. 57671/00, pct. 32, CEDO 2004 IX, şi Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60255/00, pct. 57, 9 mai 2006).

41. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă, în speţă, a fost efectuată o anchetă care îndeplineşte cerinţele aspectului procedural al art. 2 § 1 din Convenţie.

42. Curtea subliniază că, în ziua descoperirii cadavrului, la 19 iulie 2005, un agent de poliţie şi un expert criminalist s-au dus la faţa locului şi au întocmit un proces-verbal în care sunt menţionate primele constatări.  Imediat a fost deschisă o anchetă cu privire la decesul în cauză, calificat drept „suspect”.

43. Astfel, se poate considera că organele de urmărire penală au acţionat din oficiu de îndată ce le-a fost adusă în atenţie cauza. Rămâne să se stabilească dacă acestea au adoptat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a permite stabilirea circumstanţelor decesului şi identificarea şi sancţionarea eventualilor responsabili.

44. Autopsia, care a avut loc în ziua următoare descoperirii cadavrului, a stabilit cauza decesului ca fiind o asfixiere survenită în urma unei „spânzurări atipice”. Examinarea cadavrului a scos în evidenţă prezenţa a 2 grame de alcool per litru de sânge şi a unor urme de răni pe o gambă, precum şi un şanţ de spânzurare, în jurul gâtului, cu o lăţime de 2,5 centimetri.

45. Anchetatorii au audiat persoanele care intraseră în contact cu fiica reclamantului. În special din aceste mărturii reiese că tânăra îşi petrecuse ziua în compania a două prietene şi că era afectată de rezultatele şcolare slabe şi pierderea telefonului. Aceste mărturii au permis, de asemenea, să se stabilească succesiunea principalelor evenimente ale zilei de 17 iulie 2005.

46. Pe baza acestor elemente, organele de urmărire penală au considerat că decesul fiicei reclamantului nu era rezultatul unui act criminal, ci era vorba de un act voluntar de suicid, ce nu putea fi imputat altor persoane.

47. Curtea constată că, procedând astfel, organele de urmărire penală au furnizat o explicaţie privind circumstanţele care au condus la decesul fiicei reclamantului. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este suficientă avansarea unei ipoteze privind motivele decesului. Este necesar, de asemenea, ca această ipoteză să fie susţinută suficient de probe, astfel încât să nu se mai considere că decesul a survenit în condiţii suspecte (a se vedea mutatis mutandis, Mantog, citată anterior, pct. 68).

48. În această privinţă, Curtea subliniază că reclamantul a fost informat cu privire la ancheta în curs şi că a fost interogat de mai multe ori. Cu toate acestea, cererile sale şi ale fiului său referitoare la administrarea de probe au fost ignorate sistematic (supra, pct. 13, 26 şi 28). Curtea constată că organele de urmărire penală nu au analizat şi nici păstrat hainele şi telefonul mobil al tinerei, cureaua care probabil a fost utilizată pentru spânzurare şi băutura pe care persoana în cauză a consumat-o în ziua decesului. De asemenea, Curtea precizează că examenul medico-legal s-a limitat la a constata cauza imediată a decesului, fără să fi solicitat medicului să valideze sau să infirme din punct de vedere medico-legal teza referitoare la originea rănilor de pe gambă şi momentul în care a fost consumat alcoolul.  În plus, nu s-a oferit nicio explicaţie pentru contradicţia identificată de medicul legist în ceea ce priveşte diferenţa dintre lăţimea curelei şi urma lăsată de aceasta pe gâtul tinerei (a se vedea, mutatis mutandis, M.B. împotriva României, nr. 43982/06, pct. 58 şi 59, 3 noiembrie 2011).

49. În plus, Curtea constată că însuşi prim-procurorul parchetului a considerat că procesul-verbal întocmit la faţa locului, raportul de autopsie şi mărturiile obţinute în cursul anchetei preliminare nu erau suficiente pentru eliminarea numeroaselor îndoieli cu privire la circumstanţele decesului fiicei reclamantului. Or, trebuie să se constate că, în loc să încerce să obţină probe referitoare la faptele în cauză prin intermediul unor expertize şi, după caz, printr-un raport medico-legal suplimentar, organele de urmărire penală s-au limitat la a interoga din nou aceeaşi martori, care au reiterat primele lor declaraţii.

50. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că, prin decizia de a nu da curs cererilor privind efectuarea unor expertize, organele de urmărire penală au împiedicat lămurirea aspectelor neclare care au rămas în dosar după încheierea anchetei. Nu se poate considera că autorităţile interne au permis să se stabilească într-un mod suficient de precis circumstanţele care au condus la decesul fiicei reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, Pereira Henriques, citată anterior, pct. 62, şi Tsintsabadze împotriva Georgiei, nr. 35403/06, pct. 77 şi următoarele, 15 februarie 2011).

51. În consecinţă, Curtea concluzionează că, în speţă, nu au fost respectate obligaţiile pozitive care îi revin statului pârât în temeiul aspectului procedural al art. 2 din Convenţie.

Se constată , aşadar că , în lipsa revizuirii sentinţei atacate , încălcarea dreptului la viaţă prev. de art. 2 din Cedo  constatată ca atare de Curtea  EDO  continuă să se producă  şi nu poate fi înlăturată altfel . Se observă astfel , că , potrivit Codului de procedură penală din 1969 , procurorul era oprit să redeschidă urmărirea penală de dispoziţiile art. 273 aliniatul 1 Cod procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 278 indice 1 aliniatul 11 Cod procedură penală , în ipoteza în care nu se descopereau fapte sau împrejurări noi ce nu fuseseră cunoscute înainte. Ori , remedierea încălcării , în cauza de faţă , nu poate avea loc decât în situaţia efectuării , în limitele stabilite de trecerea timpului , a unei anchete efective  în cazul morţii numitei PPP , care impune admiterea cererii de revizuire , desfiinţarea sentinţei atacate cu revizuire, care , aşa cum se arată în Decizia Cedo,  a omis să observe încălcarea şi a perpetuat-o , astfel  , rejudecarea cauzei  şi admiterii plângerii formulate de petent cu consecinţa redeschiderii urmăririi penale şi continuării cercetărilor.

Sub aspectul admisibilităţii cererii , se reţine că , deşi Curtea EDO  se referă la revizuirea hotărârii , ca modalitate de reparare a dreptului protejat de convenţie încălcat numai în cazul în care constată încălcarea art. 6 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil , legiuitorul român nu a restrâns această posibilitate  în cazul încălcării de către instanţe a unor drepturi procesuale , ci a dat dreptul victimelor încălcărilor constate de Curtea EDO să se adreseze instanţelor naţionale cu revizuire împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive , indiferent de dreptul încălcat, dacă prin revizuirea se poate ajunge la remedierea încălcării  .

Sub acelaşi aspect al admisibilităţii cererii  , instanţa opiniază că cererea este admisibilă , chiar dacă hotărârea a cărei revizuire se cere nu este una care să vieze fondul unei acuzaţii în materie penală ,  revizuirea prevăzută de art. 465 Cod procedură penală fiind o altă cale extraordinară de atac decât cea prevăzută de art. 452 Cod procedură penală , astfel încât nu-şi găseşte aplicabilitate decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii .

Pentru aceste motive , fiind îndeplinite condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 465 Cod procedură penală , instanţa va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul RRR împotriva sentinţei penale nr. 24/18.01.2007 a Tribunalului Iaşi , prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse în dosarul penal nr. …/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi , sentinţă menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 531/5.07.2007 a Curţii de Apel Iaşi , dată în recursul petentului şi va dispune desfiinţarea hotărârii  atacate .

În rejudecare , urmărind repunerea părţii în situaţia în care se afla la data încălcării dreptului  ce ţine de esenţa procedurii de revizuire aplicate , în acord şi cu practica Înaltei de Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie , văzând şi dispoziţiile art. 15 din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 pentru punerea în aplicarea a Codului de procedură penală , precum şi dispoziţiile deciziei nr. 2 /2015 pronunţate de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei chestiuni de drept ,  Tribunalul Iaşi se va pronunţa ca instanţă de fond , aplicând , prin excepţie , normele procedurale de la data judecării cererii – art. 278 indice 1 Cod procedură penală din 1968 , pronunţând  o decizie  ce poate fi atacată cu recurs, în condiţiile legii vechi .

 Această soluţie este singura admisibilă în conformitate cu principiile desprinse din motivarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia obligatorie nr. 2/2015 , pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept , din care cităm:

„  Pe fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită, Înalta Curte stabileşte că, în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (primă instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial, având în vedere următoarele argumente:

Analiza dispoziţiilor art. 465 din Codul de procedură penală, referitoare la revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, relevă că această cale extraordinară de atac are o natură juridică tipică, aparte, determinată de fundamentul, obiectul, funcţionalitatea şi funcţia sa procesuală, care o deosebeşte de celelalte căi extraordinare de atac, mai ales prin aceea că determină examinarea din nou a cauzei pe fond, prin retractarea de către instanţă a propriei soluţii, soluţie care este înlocuită cu una corespunzătoare noilor fapte şi împrejurări constatate şi de care instanţa nu a avut anterior cunoştinţă de ele.

Prin posibilitatea acordată părţii de a exercita această cale extraordinară de atac, practic Curtea Europeană a Drepturilor Omului vine să confirme faptul că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, iar acest drept trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante şi, deşi unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată (a se vedea Cauza Brumărescu contra României), deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX), atunci când însă se constată încălcarea unui drept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului impune instanţelor obligaţia de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea în momentul încălcării dreptului.

Aşadar, Convenţia creează un adevărat cadru juridic privitor la protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care le protejează, cu valoare supranaţională, dar bazat pe principiul subsidiarităţii, ceea ce presupune o repartizare a competenţelor în acest domeniu între autorităţile naţionale, cu vocaţia de a asigura ele, primele, apărarea acestor drepturi şi libertăţi, şi instanţa europeană, chemată să intervină numai atunci când aceasta nu se realizează pe deplin în cadrul sistemului naţional de drept în discuţie1. 1 Fr. Sudre, Drept european şi internaţional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Iaşi, 2006.

Prin exercitarea acestei căi de atac, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a integrat pe deplin sfera drepturilor omului în sfera dreptului pozitiv şi a pus bazele protecţiei europene a drepturilor omului, oferindu-le părţilor beneficiul unui control jurisdicţional al respectării drepturilor lor, instituind astfel măsuri de garanţie suplimentară, pentru că acest sistem are la bază elemente de garanţie cu scop final de armonizare minimală a dreptului intern al statelor contractante care îşi păstrează propriile caracteristici de fond şi de procedură, având însă ca obiectiv final armonizarea sistemelor jurisdicţionale în funcţie de un sistem minim de protecţie, pe care îl defineşte şi pe care statele pot să îl depăşească.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este, în acelaşi timp, atât un tratat internaţional, cât şi expresia unei tradiţii constituţionale a statelor membre, ce reprezintă cadrul esenţial european al protecţiei unor drepturi fundamentale ale omului2, pentru că demersul instanţei europene care transpune în practică dezideratele Convenţiei ar fi unul gratuit, dacă statele condamnate nu s-ar supune autorităţii deciziilor Curţii, încălcându-şi astfel obligaţia asumată prin aderarea la Convenţie, aceea de a se conforma la deciziile pronunţate de Curte în litigiile la care ele sunt părţi.  2 A. Gentimir, Consideraţii referitoare la interpretarea autonomă a Convenţiei Europene a Drepturilor omului, în Dreptul, nr. 10/2004.

Deşi Curtea lasă la latitudinea statelor alegerea mijloacelor la care vor recurge pentru a pune capăt violării constatate şi pentru a îndepărta consecinţele acesteia, conformarea efectivă derivând, în lipsa forţei executorii a deciziilor, din "loialitatea convenţională"3 (Cauza Maestri contra Italiei), extrasă din conţinutul înserat în art. 1 al Convenţiei şi parafrazând dispoziţiile cuprinse în art. 34 şi, respectiv, art. 38 alin. (1) din Convenţie, se poate afirma că statul pârât este obligat nu numai să se abţină de la a stânjeni în vreun fel exercitarea eficace a dreptului de sesizare a instanţei europene şi să furnizeze toate facilităţile pentru stabilirea faptelor, ci şi să coopereze mai departe pentru asigurarea eficacităţii soluţiei adoptate de instanţa europeană. 3 C. Bârsan, Uniunea Europeană şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: unitate sau dualitate în protecţia europeană a drepturilor omului, în Revista Română de Drept Comunitar, nr. 1/2003.

Toate aceste argumente relevă indubitabil că atunci când Curtea Europeană constată încălcarea unui drept, impune instanţelor obligaţia de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat partea sau mai exact reclamantul în momentul încălcării dreptului, recunoscându-i acestuia posibilitatea de a relua judecarea unei căi de atac ce a fost valabil exercitată la un anumit moment procesual şi care prin raportare la modul în care a fost soluţionată a generat o vătămare ce continuă să îşi producă efectele şi nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea cauzei de către instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului.

Este vorba, în mod real, despre o repunere a părţii în situaţia juridică sau, mai exact, în dreptul conferit de calea de atac exercitată la momentul declarării şi judecării ei, astfel că, în cauză nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale şi care prevăd că "Rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată ori de către instanţa competentă, dispusă după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, se desfăşoară conform legii noi", întrucât nu ne aflăm în prezenţa unei situaţii clasice de desfiinţare cu rejudecare şi care practic obligă instanţele să aplice legea nouă, ci în prezenţa dispoziţiilor tranzitorii înserate în conţinutul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale care arată că "Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

Astfel, în situaţia în care nu s-ar da valoare dispoziţiilor tranzitorii prevăzute în acest text de lege, nu numai că s-ar înfrânge principiul loialităţii convenţionale, care impune statelor să repare încălcarea produsă părţii prin rejudecarea cauzei de către instanţa în faţa căreia i s-a încălcat dreptul, în speţă instanţa de recurs, ba, mai mult decât atât, s-ar ajunge în situaţia ca o persoană să fie judecată de două ori în cadrul aceleiaşi căi de atac, doar pe motiv că legea nouă nu mai prevede în competenţa instanţelor calea de atac a recursului.

Or, scopul legii penale prin reglementarea dată în conţinutul dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale a fost acela de a acoperi şi astfel de situaţii care au o reglementare mai specială şi care au menirea să răspundă exigentelor referitoare la executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul de a se lua măsuri suficiente pentru a se evita pe viitor repetarea încălcării drepturilor ori înlăturarea celor care continuă să îşi producă efectele.

În plus, în caz de conflict între normele juridice internaţionale privind drepturile omului şi dreptul român, instanţa de contencios european a statuat că nu se va aplica principiul ierarhiei juridice şi nici principiul succesiunii în timp, ci se va aplica norma cea mai favorabilă pentru drepturile omului.

Or, o măsură suficientă şi de natură să prevină pe viitor o astfel de vătămare este tocmai aceea de a recunoaşte şi de a da părţii dreptul de a fi judecată în calea de atac ce a generat încălcarea dreptului său, şi nu de a supune normele de drept europene clare şi neechivoce şi care se bucură de preeminenţă unor interpretări novatorii în raport cu dreptul intern în cauză, pentru că esenţa acestei proceduri o reprezintă garanţia ce i se oferă acuzatului, în sensul că exigenţele referitoare la executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt respectate, iar acest lucru se va putea realiza doar prin repunerea părţii în situaţia în care se afla la data încălcării dreptului, indiferent că este vorba despre prima instanţă, instanţa de apel sau de recurs, cu menţiunea expresă că, pentru hotărârile rămase definitive potrivit legii vechi, competentă va fi instanţa de recurs aşa cum era aceasta stabilită sub imperiul legii vechi, iar compunerea completului va fi cea de la recurs, aşa cum era reglementată de legea anterioară.

Pentru că dincolo de dreptul recunoscut părţii, judecătorul naţional este unul dintre destinatarii unei astfel de hotărâri, interesul acestuia trebuie să fie acela de a evita repetarea faptului ilicit, în aşteptarea intervenirii unei modificări a dreptului intern şi chiar în ipoteza în care hotărârile Curţii necesită o reformă complexă şi amplă a sistemului legislativ intern, judecătorul naţional poate şi trebuie, pe cât este posibil, să pună în aplicare aceste hotărâri, până să intervină o lege internă în concordanţă cu Convenţia, pentru că, "judecătorul naţional rămâne deplin responsabil în aplicarea uniformă a Convenţiei în sistemul intern judiciar, realizând eficient şi constituţionalist o sinteză între exigenţele acesteia şi constrângerile, în unele privinţe şi perioade, inhibitoare, date de calitatea legii, de regulile procedural naţionale şi, chiar, de jurisprudenţa dominantă"4. 4 Hotărârea din 8 aprilie 2004, Cauza Tahsin Acar contra Turciei, tradusă şi comentată de C. L. Popescu, în Pandectele Române.

Mai mult decât atât, judecătorul naţional - ca organ al statului independent de puterea legiuitoare - poate aplica în mod direct Recomandarea (2004)5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind verificarea compatibilităţii proiectelor de lege, a legilor în vigoare şi a practicilor administrative cu standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adoptată la 12 mai 2004, la cea de-a 114-a sesiune), iar modalitatea concretă în care se poate ajunge la acest obiectiv este indicată în pct. 12 din anexa la Recomandarea mai sus menţionată, care prevede că: "pentru asigurarea compatibilităţii, este suficient să se procedeze la schimbări de jurisprudenţă şi de practică. În conformitate cu sistemul juridic al unor state membre, compatibilitatea ar putea fi asigurată prin simpla neaplicare a măsurilor legislative respective".

Urmând o logică identică , instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 15 din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, rejudecând cauza potrivit dispoziţiilor art. 278 indice 1 Cod procedură penală , aplicabile în conformitate cu dispoziţiile art. 15 din legea nr. 255/2013.

Statuând asupra conflictului de competenţă , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , în baza aceloraşi principii obligatorii , a arătat că în „ speţă dreptul recunoscut şi încălcat petentului RRR, respectiv acela de a beneficia de o anchetă oficială efectivă în cazul decesului în condiţii suspecte a fiicei sale , potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în momentul intervenirii încălcării , putea fi valorificat în mod efectiv şi direct , în procedura prevăzută de art. 278 indice 1  şi următoarele Cod procedură penală anterior ,prin  soluţia pusă la dispoziţia instanţei învestite cu soluţionarea plângerii formulate împotriva soluţiei procurorului de caz ( Tribunalul Iaşi ) prin dispoziţiile art. 278 alinatul 8 lit. b Cod procedură penală „.

În acord cu acest principiu , observând constatarea definitivă a încălcării dreptului  petentului RRR de a obţine o anchetă oficială efectivă în cazul decesul fiicei sale , constatând că  efectuarea şi continuarea anchetei oficiale în vederea lămuririi circumstanţelor decesului  numitei PPP reprezintă singura modalitate  de a obţine respectarea dreptului încălcat şi încălcat în continuare , instanţa va constata că plângerea formulată de petentul RRR împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi este fondată  şi trebuie să fie admisă .

Cu privire la trecerea timpului , instanţa reţine că posibilităţile de anchetă s-au redus considerabil nu atât din cauza trecerii timpului , cât mai ales din cauza neconservării mijloacelor materiale de probă , că raportul de necropsie şi  informaţiile din procesul – verbal de cercetare la faţa locului pot fi analizate cu mijloace  tehnice moderne , eventual prin efectuarea unei reconstituiri în program informatic , a unei expertize criminalistice care să stabilească dacă din punct de vedere fizic , obiectiv , strangularea putea fi rezultatul propriei acţiuni a presupusei victime  , a unei noi expertize  complexe medico- legale  şi criminalistice  care ar putea să stabilească , pe baza raportului de necropsie  şi constatărilor organelor de urmărire penală dacă şanţul de ştrangulare ar fi putut fi produs cu obiectul verificat anterior . Este posibilă , de asemenea , consultarea unor specialişti criminalişti şi medici legişti care pot, în baza specializării lor , să lămurească dacă întotdeauna sau în mod obişnuit , şanţul de ştrangulare are aceeaşi sau altă dimensiune faţă de obiectul care l-a produs . De asemenea, pot fi reaudiate persoanele care au dat declaraţii pentru a lămuri aspectele legate de comportamentul victimei , derularea evenimentelor de la dispariţia de acasă a numitei PPP  până la sesizarea decesului , poate şi trebuie să fie interogat petentul RRR cu privire la comportamentul său anterior , cu privire la întârzierea cu care a sesizat dispariţia fiicei sale , cu privire la toate împrejurările anterioare decesului acesteia . Urmează a fi audiat şi fratele numitei PPP , dar şi mama acesteia . Se va verifica , prin toate mijloacele puse la dispoziţie de Codul de procedură penală , inclusiv un experiment judiciar , dacă o persoană cu constituţia fiicei numitului RRR putea , în condiţiile concrete consemnate în procesul – verbal de cercetare la faţa locului , să-şi provoace moartea , raportat la modul în care se susţine că a fost găsit cadavrul ori dacă există orice indicii cu privire la faptul că el ar fi fost mutat . Specialişti în psihologie judiciară vor putea prezenta opinia lor asupra stării psihice a victimei ,conturată de probele testimoniale administrate şi care se vor mai administra, verificând dacă comportamentul victimei trăda sau nu intenţii suicidare . Se vor putea testa comportamentele  suspect simulate în privinţa persoanelor audiate . Procurorul , analizând actele dosarului şi hotărârea CEDO va putea îndeplini orice act de urmărire penală considerat necesar în vederea clarificării , atât cât mai este posibil, a împrejurărilor şi circumstanţelor decesului numitei PPP intervenit la 19 iulie 2005.

Sub aspectul proporţionalităţii  dintre importanţa dreptului încălcat şi redeschiderea urmăririi penale după trecerea unei lungi perioade de timp , instanţa reţine că urmărirea penală trebuie redeschisă , dată fiind importanţa dreptului la viaţă , ca valoare supremă a fiinţei umane  şi imprescriptibilitatea infracţiunilor contra vieţii . Nu apare ca excesivă redeschiderea urmăririi penale după o lungă perioadă de timp , cu atât mai mult cu însuşi intimatul III , care a declarat că nu a avut nicio contribuţie la decesul fiicei petentului , este interesat de aflarea adevărului , fără ca urmărirea penală să-i afecteze în vreun mod drepturile legale atât timp cât aceasta va fi redeschisă şi derulată  in rem , conform Noului Cod de procedură penală .

Pentru toate aceste motive ,

În temeiul dispoziţiilor art. 465 aliniatul 1 Cod procedură penală se va admite cererea de revizuire în cazul hotărârilor Curţii Europene a Dreptulrilor Omului formulate de revizuentul RRR împotriva sentinţei penale nr. 24/18.01.2007 , pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. …/99/2006 , menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. …/05.07.2007 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia Penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 465 aliniatul 11 lit. a  Cod procedură penală se va desfiinţa sentinţa penală nr. 24/18.01.2007 , pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. …/99/2006 , menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 551/05.07.2007 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia Penală şi în rejudecare :

În temeiul dispoziţiilor art. 278 indice 1 aliniatul 8 litera b Cod procedură penală din 1968 , cu modificările şi completările ulterioare până la data de 18.01.2007 , se va admite plângerea formulată de petentul RRR împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi  la data de 14.08.2006 în dosarul penal nr. …/P/2006, menţinute  prin rezoluţia nr. 1295/II/2/2006 a Primului – Procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi , rezoluţii pe care le va  desfiinţa integral .

Se va trimite cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în începerii urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul dispoziţiilor art. 465 aliniatul 1 Cod procedură penală admite cererea de revizuire în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului formulate de revizuentul RRR, fiul lui … , născut la data de … în …, judeţul Iaşi , domiciliat în oraşul Hîrlău , str.,  C.N.P.,  împotriva sentinţei penale nr. 24/18.01.2007 , pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. …/99/2006 , menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 551/05.07.2007 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia Penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 465 aliniatul 11 lit. a  Cod procedură penală desfiinţează sentinţa penală nr. 24/18.01.2007 , pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. …/99/2006 , menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 551/05.07.2007 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia Penală şi în rejudecare :

În temeiul dispoziţiilor art. 278 indice 1 aliniatul 8 litera b Cod procedură penală din 1968 , cu modificările şi completările ulterioare până la data de 18.01.2007 ,  cu aplicarea art. 15 din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală  admite plângerea formulată de petentul RRR împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi  la data de 14.08.2006 în dosarul penal nr. …/P/2006, menţinute  prin rezoluţia nr. 1295/II/2/2006 a Primului – Procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi , rezoluţii pe care le desfiinţează integral .

Trimite cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în vederea începerii urmăririi penale.

Domenii speta

Spete similare