Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată că prin sentinţa civilă nr. 1386 din data de 11.11.2015 Judecătoria Bicaz a admis în parte acţiunea în declararea simulaţiei formulată de reclamantul-pârât C.D. în contradictoriu cu pârâţii C.D. şi C.M. şi cu pârâta-reclamantă D.A.G., a admis în totalitate cererea reconvenţională având acelaşi obiect formulată de pârâta-reclamantă şi, în consecinţă, a constatat caracterul simulat, sub forma donaţiei deghizate, al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. … la Biroul Notarului Public M.M, în privinţa celor două terenuri înstrăinate prin acest contract.
Prin aceeaşi hotărâre instanţa de fond a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului simulat sub forma interpunerii de persoane în ceea ce priveşte calitatea de donatar doar a reclamantului-pârât; a constatat că în Contractul autentificat sub nr. … au calitatea de donatari atât reclamantul-pârât cât şi pârâta-reclamantă; a respins cererea reclamantului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată şi l-a obligat pe acesta din urmă să îi plătească pârâtei-reclamante suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre Judecătoria Bicaz a reţinut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public M.M din Bicaz sub nr. …. pârâţii C.D. şi C.M. au vândut cumpărătorilor C.D. şi D.A.G. un teren compus din suprafaţa de 989 mp şi din suprafaţa de 1176 mp teren fâneţe situate în intravilanul comunei Tarcău, judeţul Neamţ.
Potrivit art. 31 alin. 1 lit. b) din vechiul Cod al familiei – în vigoare la data încheierii contractului – imobilul a devenit bun comun al cumpărătorilor.
A mai reţinut şi că simulaţia este reglementată de art. 1175 din vechiul Cod civil, care prevede că „Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altei persoane”. Acest text de lege defineşte simulaţia ca fiind operaţiunea juridică ce constă în încheierea şi existenţa concomitentă, între părţile contractante, a două contracte: unul aparent sau public, prin care se creează o situaţie juridică aparentă, contrară realităţii, iar celălalt secret, ce dă naştere situaţiei juridice reale dintre părţi şi care anihilează sau modifică efectele produse în aparenţă de contractul public.
Contractul aparent are rolul de a disimula intenţia reală a părţilor cu scopul de a ascunde faţă de terţi, prin crearea unei false aparenţe, adevăratele raporturi juridice dintre părţi, al căror izvor principal este şi rămâne actul aparent.
Astfel cum reiese din susţinerea şi recunoaşterea reclamantului-pârât, coroborată cu recunoaşterea pârâtei - reclamante şi cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor C.D. şi C.M., preţul stipulat în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. -- nu a fost achitat pentru că, în realitate, contractul a fost o donaţie.
În privinţa beneficiarilor donaţiei, prima instanţă a apreciat că aceasta s-a făcut în favoarea ambilor soţi C.D. şi C.A.G., întrucât prezenţa acesteia din urmă la notariat şi semnarea de către ea a contractului nu a fost una întâmplătoare, ci una voită şi cu acordul reclamantului-pârât, soţii intenţionând să-şi construiască o casă pe terenul dobândit iar vânzătorii şi-au dat acordul în acest sens. Intenţia înstrăinătorilor ca de donaţie să beneficieze ambii soţi reiese şi din declaraţia martorei G.I. care a auzit în comunitate că terenul a fost dat ambilor soţi „pentru că atunci erau în relaţii bune, pârâta urma să aibă un copil”, iar martorul M.S. a declarat că ştia că reclamantul voia să îşi edifice casa pe terenul înstrăinat.
Mai mult, în aliniatul 3 al contractului s-a prevăzut în mod expres că cele două terenuri vor fi bunuri comune ale celor doi soţi, fiind incidentă teza finală a art. 31 alin. 1 lit. b) din Codul Familiei.
Prima instanţă a mai reţinut că, pentru a fi în prezenţa simulaţiei, este necesar ca actul secret să fie încheiat anterior sau concomitent cu actul public, însă această condiţie nu este îndeplinită în speţă. Prin Contractul autentificat sub nr. 523/2003 s-a creat o anumită aparenţă juridică ce nu corespundea realităţii, voinţa reală a părţilor fiind cea de a dona imobilele ambilor soţi, iar prin acest fapt se anihilează în tot aparenţa juridică creată prin actul autentic.
Dispoziţiile art. 977 din vechiul Cod civil au consacrat principiul priorităţii voinţei interne în conformitate cu care, dacă între voinţa internă sau reală şi declaraţia publică de voinţă există neconcordanţe, are întotdeauna prioritate voinţa reală. Din probatoriul administrat reiese că prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 523/17.04.2003 pârâţii C.D. şi C.M.au urmărit în realitate să doneze – şi nu să vândă – imobilele atât reclamantului-pârât C.D. (fiului lor) cât şi pârâtei-reclamante D.A.G. (nora lor), nu numai fiului lor.
Împotriva sentinţei civile nr. 1386 din data de 11.11.2015 a Judecătoriei Bicaz a declarat în termen legal apel reclamantul-pârât C.D., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi care a invocat faptul că intenţia reală a pârâţilor CV.D. şi C.M. – părinţii săi – a fost să transmită doar în patrimoniul lui dreptul de proprietate asupra celor două terenuri. Însă, pentru că la acel moment era căsătorit cu pârâta-reclamantă, singura modalitate de încheiere la notar a contractului de vânzare-cumpărare a fost aceea a semnării lui de ambii cumpărători, prezenţa pârâtei-reclamante la încheierea contractului fiind obligatorie.
În privinţa clauzei de la art. 3 din contract, ea se explică prin aceea că notarul public a inserat clauzele specifice unui contract de vânzare-cumpărare. Părţile nu au dorit inserarea respectivei clauze astfel că este greşită concluzia primei instanţe în sensul că ar fi incidente prevederile art. 31 alin. 1 lit. b) din vechiul Cod al familiei.
Pe de altă parte, întrucât Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 523/17.04.2003 a fost simulat, nu se poate reţine aplicabilitatea unei clauze a acestuia. Suma prevăzută în contract ca preţ al vânzării nu s-a achitat şi de aceea s-a încheiat de fapt un contract de donaţie în care doar el are calitatea de donatar deoarece părinţii săi au intenţionat să îi transmită doar lui dreptul de proprietate asupra celor două terenuri. Faptul că el şi fosta lui soţie au dorit să construiască o casă pe acel teren nu conduce în mod necesar la concluzia că donaţia s-a făcut în favoarea ambilor soţi pentru că există posibilitatea legală ca o persoană să construiască pe terenul altei persoane şi de a dobândi un drept de superficie asupra acelui teren.
Prin încheierea din data de 07.03.2016 instanţa de control judiciar a admis cererea apelantului de acordare a unui ajutor public judiciar sub forma eşalonării plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 851,50 lei în 10 rate lunare.
Intimaţii-pârâţi C.V.D. şi C.M. au depus întâmpinare prin care au solicitat admiterea apelului declarat de reclamantul-pârât C.D.D. deoarece au intenţionat să transmită dreptul de proprietate asupra celor două terenuri numai în patrimoniul acestuia, nu în cel comun al reclamantului-pârât şi al pârâtei-reclamante. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de ambii soţi pentru a crea aparenţa validităţii lui, acesta constituind şi motivul pentru care contractul a fost semnat şi de pârâta-reclamantă.
Şi pârâta-reclamantă D.A.G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel deoarece, dacă este adevărat că contractul de vânzare-cumpărare a fost simulat, în sensul că nu s-a plătit preţul stipulat în acesta, pârâţii C.V.D. şi C.M. au intenţionat să transmită dreptul de proprietate în patrimoniul comun al său şi al reclamantului-pârât, nu numai în patrimoniul acestuia din urmă. Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 31 alin. 1 lit. b) din vechiul Cod al familiei, având în vedere şi dispoziţiile art. 3 din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 532/17.04.2003, împotriva cărora reclamantul-pârât nu a putut face proba contrară.
De altfel, donatarii au vândut terenurile în discuţie în anul 2012 fără ca reclamantul-pârât sau ca pârâţii să conteste calitatea de bun comun a imobilelor, contestarea fiind formulată mult mai târziu, când procesul de partaj de bunuri comune pe care l-a iniţiat era într-o fază destul de avansată iar reclamantul-pârât a înţeles că ar fi avantajat prin scoaterea din masa de partaj a acestor imobile.
La această întâmpinare apelantul C.D. a redactat un răspuns în care a reluat argumentele din cererea sa de apel şi din întâmpinarea şi intimaţilor C.V.D. şi C.M. privitoare la faptul că numai el a făcut obiectul gratificării.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în raport de motivele invocate precum şi din oficiu, potrivit art. 479 din noul Cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul declarat de reclamantul-pârât nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a reţinut în mod just că preţul stipulat în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. -- nu a fost achitat de foştii soţi C.D.D. şi C.A.G – şi nici nu a fost cerut, de altfel, de pârâţii C.D. şi C.M.– pentru că, în realitate, ei au dorit să înstrăineze cu titlu gratuit cele două terenuri în suprafaţă de 989 mp şi de 1176 mp din intravilanul comunei Tarcău, judeţul Neamţ.
S-a creat astfel aparenţa unui contract de vânzare-cumpărare prin intermediul căruia părţile au urmărit să disimuleze adevărata lor voinţă juridică. Reclamantul-pârât nu a explicat în acţiune care a fost motivul pentru care părţile au recurs la simulaţie – deşi explicaţia ar fi fost necesară pentru relevarea voinţei lor interne. Se poate prezuma însă că înstrăinătorii nu au intenţionat să pretindă bani de la copilul şi de la nora lor şi că ar fi dorit să încheie cu ei un act care să nu poată fi atacat pentru eventuala atingere adusă rezervei succesorale prin liberalităţi excesive.
Şi în privinţa identităţii persoanelor gratificate prima instanţă a reţinut în mod just că transferul dreptului de proprietate s-a făcut în patrimoniul comun al foştilor soţi C.D.D. şi C.A.G.. Din probele administrate în cauză nu reiese că intenţia reală a pârâţilor C.V.D. şi C.M. ar fi fost de a transmite doar în patrimoniul reclamantului-pârât acest drept, şi nicio prezumţie – fie ea şi simplă – nu operează în acest sens. Dimpotrivă, dorinţa oricărui părinte este să contribuie la trăinicia şi stabilitatea căminului copilului său şi să nu recurgă la măsuri discriminatorii de natură să creeze tensiuni între copilul său şi soţul acestuia, mai ales atunci când se aşteaptă să aibă un nepot de la ei.
Martorul M.S. a fost singurul care a susţinut teza reclamantului-pârât, însă el a arătat că ar fi ştiut de intenţia pârâţilor C.V.D. şi C.M. chiar de la aceştia, de la reclamantul-pârât şi de la vecini. Această declaraţie este în mod evident nesinceră pentru că unui act secret nu i se face o asemenea publicitate.
Nu poate fi primită nici apărarea reclamantului-pârât şi a pârâţilor C.V.D. şi C.M. în sensul că prezenţa pârâtei-reclamante la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. -- ar fi fost obligatorie întrucât la acel moment apelantul era căsătorit cu ea, pentru că normele legale nu impun prezenţa obligatorie a părţilor la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în persoană sau prin mandatar. În realitate, dacă în acest contract ar fi figurat în calitate de cumpărător numai reclamantul-pârât, notarul era obligat să insereze în contract menţiunea că terenurile devin bunuri comune ale cumpărătorului şi ale soţiei acestuia conform art. 31 alin. 1 lit. b) din vechiul Cod al familiei.
Întrucât, în speţă, simulaţia a îmbrăcat forma unui contract deghizat – cel de vânzare-cumpărare fiind de fapt de donaţie – iar deghizarea a fost totală, s-ar fi putut susţine că menţiunea prin care cumpărătorii declarau că au cumpărat terenurile (împreună, în sensul de dobândire în patrimoniul comun) nu ar fi corespuns adevărului, dacă această susţinere ar fi fost dovedită de reclamantul-pârât.
Pe de altă parte, este, într-adevăr, posibil ca o persoană să construiască pe terenul altei persoane şi să dobândească un drept de superficie asupra acelui teren. În speţă însă este evident că reclamantu-pârât a invocat caracterul simulat al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. .-- şi că el ar fi singurul beneficiar al bunurilor din contractul de donaţie deghizat doar pentru a le scoate din masa de partaj.
Pentru motivele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul-pârât care, ca parte căzută în propriile pretenţii, va fi obligat, potrivit art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, să îi restituie intimatei D.A.G. cheltuielile de judecată efectuate de ea în apel, constând în onorariul apărătorului ales, în cuantum de 1000 lei.
Judecătoria Buzău
CIVIL.ANULARE ACŢIUNE
Judecătoria Brașov
Revocare donatie. Conditii de admisibilitate.
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Judecătoria Timișoara
Reclamantul solicita revocarea contractului de donaţie întrucât în urma încheierii contractului de donaţie, pârâtul nu şi-a respectat obligaţia de întreţinere.
Curtea de Apel Constanța
Revendicare imobiliară. Încheierea unui contract de donatie a unui teren. Decesul donatorului imediat după semnarea acestui contract. Instrăinarea terenului de către sotia donatorului cu ignorarea actului de donatie. Neîmplinirea termenului de 5 ani.