Contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă

Titlu Contestaţie împotriva deciziei de desfacere  a contractului de muncă

Tip speta sentinţă civilă

Nr.381

Data 01 martie 2016

Domeniu asociat . Numirea în, suspendarea sau eliberarea din funcţii

Continut speta . Decizie de desfacerera contractului de muncă . Concediere pentru eficientizarea activităţii.

Prin cererea înregistrată sub nr. 7268/90/2013 reclamantul …. a chemat în judecată pe pârâta RA-APPS Bucureşti – SRP Olăneşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 94/28.11.2013, reintegrarea în muncă şi achitarea drepturilor salariale cuvenite reclamantului iar, în subsidiar, obligarea la plata drepturilor stabilite de art. 78 din C.C.M. la nivel naţional.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că a fost angajat al pârâtei pe funcţia de agent de pază, conform C.I.M. 913/2012 şi fără nicio justificare pârâta i-a întocmit un preaviz iar ulterior prin decizia atacată s-a dispus desfacerea contractului de muncă. Menţionează că decizia e lovită de nulitate absolută, neexistând o descriere completă şi reală în fapt şi în drept a argumentelor şi temeiurilor avute în vedere de angajator iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite disp. art. 65 din Codul muncii, neexistând o cauză serioasă şi efectivă care să justifice încetarea contractului de muncă.

Mai învederează că activitatea societăţii pârâte nu s-a diminuat iar, pe de altă parte, în urmă cu două luni a fost angajat un nou agent de pază, fiind astfel evidentă necesitatea şi utilitatea acestui post. Menţionează că au fost încălcate criteriile prev. de art. 81 din CCM naţional, fiind astfel interzisă concedierea angajaţilor care sunt singuri întreţinători ai familiei şi au trei copii în întreţinere.

În dovedirea acţiunii s-au depus la dosar înscrisuri, constând în decizia nr. 94/2013 şi preavizul înaintat reclamantului.

Pârâta a depus întâmpinare prin care invocă lipsa calităţii procesual pasive, precizând că decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă de Sucursala de Reprezentare şi Protocol Olăneşti din cadrul Regiei iar raportul juridic de muncă a fost încheiat între reclamant şi aceasta.

Pe fondul cauzei se solicită respingerea cererii, cu motivarea că decizia conţine elementele obligatorii prevăzute de art. 76 din Codul muncii şi, contrar celor susţinute de reclamant, concedierea acestuia a avut o cauză reală şi serioasă, fiind dispusă în vederea eficientizării activităţii comerciale a societăţii.

În dovedirea celor susţinute prin întâmpinare s-au depus la dosar înscrisuri.

Reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Sucursalei de Reprezentare şi Protocol Olăneşti.

Cea de-a doua pârâtă, Sucursala de Reprezentare şi Protocol Olăneşti, a formulat întâmpinare, susţinând aceleaşi aspecte ca şi RA-APPS Bucureşti.

Prin încheierea din data de 17 iunie 2014 instanţa a unit excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată în cauză de RA-APPS Bucureşti, cu fondul iar prin încheierea din 14.10.2014 s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesule de folosinţă a RA-APPS Bucureşti - Sucursala de Reprezentare şi Protocol Olăneşti, avându-se în vedere rezoluţia nr. 6405/13.08.2014.

Instanţa a admis proba cu înscrisuri,  proba cu interogatoriul pârâtei şi, totodată a dispus efectuarea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea pentru a se comunica dacă în perioada mai-septembrie 2013 pârâta a anunţat angajări de agenţi de pază pentru obiectivul Olăneşti.

Din răspunsurile la interogatoriul formulat de reclamant se reţine că acesta a fost angajat ca agent de pază, disponibilizarea dispunându-se pentru eficientizarea activităţii economice iar în ce priveşte criteriile de disponibilizare s-a făcut aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, vechimea nefiind unul dintre acestea.

Potrivit adresei înaintate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, acesta nu deţine informaţiile solicitate, deşi în acord cu prevederile art. 10 din Legea nr. 76/2002, angajatorii au obligaţia de a comunica agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, ocuparea locurilor de muncă vacante.

La solicitarea reclamantului, instanţa a emis o adresă către pârâtă, prin care să comunice dacă la data de 1.08.2013 s-a încheiat contractul individual de muncă pentru angajatul …. tot pe postul de agent de pază.

Pârâta a comunicat instanţei adresa nr. 299/2015 din care rezultă că la data de 1.08.2013 s-a încheiat contractul individual de muncă între pârâtă şi agentul de pază sus menţionat, contract care a încetat la data de 31.01.2014.

 De asemenea, s-a solicitat pârâtei să precizeze numărul de agenţi de pază existenţi la societate, dacă a existat o evaluare înaintea disponibilizărilor şi câţi astfel de agenţi mai există în prezent, dacă existau posturi similare cu cel al reclamantului în cadrul altor sucursale şi să se depună fişele de evaluare atât ale reclamantului cât şi ale celorlalţi angajaţi pe postul de agent de pază.

La filele 251-262 dosar s-au depus rapoartele de evaluare ale agenţilor de pază din cadrul societăţii pârâte, din analiza cărora instanţa reţine că reclamantul a obţinut nota cea mai mică. 

În acord cu disp. art. 248 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond, care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea pe fond a cauzei.

În cauză a fost invocată de către pârâta RA-APPS Bucureşti excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi, susţinându-se că de fapt contractul individual de muncă a fost încheiat între reclamant şi RA-APPS Olăneşti, aşa încât doar aceasta poate avea calitate procesual pasivă.

Instanţa reţine ca neîntemeiată excepţia invocată, singura care are calitate procesual pasivă în cauză este RA-APPS Bucureşti, în condiţiile în care s-a reţinut că RA-APPS Olăneşti nu are capacitate procesuală de folosinţă.

Pe fondul cauzei, instanţa constată că acţiunea formulată de reclamant nu este întemeiată pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Reclamantul a fost angajat la data de 30.03.2012 în funcţia de agent pază şi ordine la Hotel Maria al SRP Olăneşti având în acest sens încheiat CIM nr. 913/29.03.2012.

Prin decizia nr. 94/28.11.2013 s-a dispus concedierea reclamantului în baza disp. art. 65 alin. 1 din Codul muncii, începând cu data de 10.01.2014, după ce în prealabil acesta a fost încunoştinţat printr-un preaviz emis cu 20 de zile lucrătoare înaintea comunicării deciziei.

Analizându-se decizia de concediere nr. 94/2013, în raport de disp. art. 76 Codul muncii, se constată că aceasta conţine elementele obligatorii prevăzute, sub sancţiunea anulării, respectiv motivele care determină concedierea şi durata preavizului.

Se observă că criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi conform art. 69 alin. 2, trebuie să fie menţionate doar în cazul concedierilor colective, ceea ce nu este cazul în speţă, reclamantul fiind concediat pentru motive care nu ţin de persoana salariatului conform art. 65 Codul muncii, iar o listă a locurilor de muncă disponibile în unitate nu există dat fiind că, aşa cum se va arăta în continuare, nu au existat astfel de locuri de muncă disponibile sau vacante.

Reclamantul susţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 65 din Codul muncii, neexistând o cauză serioasă şi efectivă, astfel cum este consacrată de literatura de specialitate şi practica judiciară.

Art. 65 din Codul muncii defineşte concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului ca fiind o încetare a contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi aibă o cauză reală şi serioasă.

În speţă se constată că prin adresa nr. 7709/2013 RA-APPS BUCUREŞTI a solicitat sucursalei luarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor cu până la 25%, aceasta efectuându-se şi prin reducerea numărului mediu de personal muncitor şi TESA.

Ca urmare, pârâta a aprobat noua structură organizatorică a SRP Olăneşti începând cu 10.01.2014, precum şi restructurarea prin concediere individuală a postului de agent de pază din cadrul SRP Olăneşti .

În consecinţă, desfiinţarea postului ocupat de către contestator a fost urmare a restrângerii obiectului de activitate al regiei, aşa cum rezultă din notele de fundamentare nr. 305/2013 şi nr. 18/2013.

Desfiinţarea locului de muncă în ce îl priveşte pe reclamant a fost efectivă, având în vedere că acest loc nu se mai găseşte în organigrama pe anul 2014 şi ştatul de funcţii pe acest an.

În mod constant, în jurisprudenţă s-a subliniat că pentru a reţine îndeplinirea condiţiei impuse de art. 65 alin. 2 Codul muncii, este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activităţi, în scopul optimizării cu randament maxim a resurselor financiare şi umane, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a dispune asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea.

Concedierea reclamantului s-a decis în urma analizei raporturilor de evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru personalul cu studii postliceale sau studii medii, ce au fost depuse la dosarul cauzei. Din aceste rapoarte rezultă că reclamantul a obţinut calificativul „foarte bine” cu nota 4,52, nota sa fiind cea mai mică, comparativ cu notele obţinute de către ceilalţi angajaţi în posturi similare.

Reclamantul a mai susţinut că la emiterea deciziei de concediere nu s-au respectat prevederile art. 76 alin. 1 lit. d din Codul muncii.

Tribunalul constată că susţinerea nu este fondată, având în vedere dispoziţiile deciziei nr. 6/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condiţiile art. 64, fără a se aplica în situaţia în care concedierea s-a dispus din motive care nu ţin de persoana salariatului în temeiul disp. art. 65 din Codul muncii.

Cum în cauză reclamantul nu a fost concediat pentru motive care nu ţin de persoana acestuia, în mod corect decizia nu conţine o listă a locurilor de muncă disponibile.

Totodată, se constată că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantului cu privire la încălcarea de către pârâtă a prevederilor art. 81 alin. 2 din CCM naţional 2011-2014.

Art. 81 din acest contract prevede că „dacă măsura ar putea afecta doi soţi care lucrează în aceeaşi unitate, se desface contractul de muncă al soţului care are venitul cel mai mic, măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreţinere, măsura să afecteze numai în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, bărbaţii văduvi sau divorţaţi care au în îngrijire copii, pe întreţinătorii unici de familie, precum şi pe salariaţii care mai au cel mult 3 ani până la pensionare la cererea lor.”

Prin motivarea contestaţiei reclamantul susţine că la data emiterii deciziei 94/2013 era unic întreţinător de familie însă din înscrisurile aflate la dosar rezultă că soţia acestuia are încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Pârâta a precizat care au fost criteriile care au dus la disponibilizarea reclamantului, astfel că nu se poate reţine un criteriu subiectiv avut în vedere la luarea măsurii faţă de reclamant şi în acest sens este de precizat că nu a existat o nouă angajare pe post similar a unui alt agent de pază, ulterior disponibilizării reclamantului, ci anterior, însă şi acestuia i-a încetat contractul individual de muncă la scurt timp după angajare, aşa cum a rezultat din adresa nr. 299/2015 emisă de pârâtă.

Tot prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor prev. de art. 78 din CCM la nivel naţional.

Instanţa constată că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi întrucât contractul colectiv de muncă al RA-APPS aflat la dosarul cauzei prevede că „La încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului salariaţii beneficiază de două salarii de bază la nivelul celui avut la data încetării raportului de muncă, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului,în cadrul concedierilor individuale,  care se acordă odată cu celelalte drepturi băneşti la data lichidării şi pentru o vechime totală în cadrul regiei între 2-5 ani, numai dacă nu a mai beneficiat de compensaţii individuale la angajator.”

În speţă reclamantul nu se încadrează în prevederile sus menţionate, întrucât nu are minim 2 ani în cadrul regiei, fiind angajat la data de 29.03.2012 şi concediat la data de 28.11.2013.

Mai precizează reclamantul că decizia nr. 94/2013 este lovită de nulitate absolută neexistând o descriere reală şi completă în fapt şi în drept a împrejurărilor, argumentelor şi temeiurilor avute în vedere de către angajator, însă pe parcursul judecăţii nu a mai stăruit în această susţinere.

Neîntemeiată este şi această susţinere, decizia conţine descrierea împrejurărilor şi temeiurilor avute în vedere, fie direct, fie prin trimitere la alte înscrisuri existente la dosar.

Pentru considerentele expuse, tribunalul reţine că acţiunea formulată de reclamant nu este fondată sub niciunul dintre capetele de cerere, astfel că va fi respinsă.

Domenii speta

Spete similare