Actiune de punere sub interdictie

Sentinţă civilă 4129 din 01.11.2016


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr., petentul a solicitat punerea sub interdicţie a intimatului  şi instituirea tutelei în vederea ocrotirii acestuia.

În motivare, petentul a arătat, în esenţă, că intimatul a fost diagnosticat în anul 2015 cu boala Alzheimer, fiind sub tratament permanent din luna ianuarie 2015, astfel ca nu are capacitatea administrarii veniturilor obtinute.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 941, 938 CPC.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a celei cu raport de expertiză medico-legală psihiatrică.

La data de 12.01.2016 instanţa a dispus comunicarea unei  adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în vederea efectuării cercetărilor prevăzute de 938 C.p.c., fiind depusa lucrarea inregistrata la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti sub nr.311/IV/7/2016, constand in referat, ordonanta si expertiza medico legala psihiatrica .

Conform art. 167 C.civ. şi art. 229 alin. 3 ind. 3 din Legea nr. 71/2011, instanţa a solicitat Autorităţii tutelare desemnarea unui curator pentru a reprezenta interesele intimatului în proces, sens în care a fost depusă la dosarul cauzei dispoziţia nr. 21447 emisă de Primarul Municipiului Ploieşti (fila 22).

Totodata in vederea verificarii conditiilor materiale, garantiilor morale ale petentului si a situatiei de fapt invederate de catre petent instanta a dispus si efectuarea unei anchete sociale la domiciliul partilor, fiind depus raportul de la f.21.

La termenul de judecată din data de 26.02.2016 instanta a procedat la ascultarea intimatului, intrebarile si raspunsurile intimatului fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, precum şi proba cu raportul de expertiză medico-legală, dispusă de parchet, pentru a se stabili dacă intimatul are discernamantul pastrat

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Intimatul, născut la data de (potrivit copiei de pe cartea de identitate a acestuia – fila 6) a fost diagnosticat cu demenţă- alzheimer (conform referatului emis de Spitalul de Psihiatrie Voila de la fila 7).

Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 37/21.01.2016 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Prahova (fila 9,10 dosar parchet) s-a reţinut că intimatul prezintă diagnosticul de demenţă tip Alzheimer concluzionându-se că nu are discernamant si necesita a  fi pus sub interdicţie.

Potrivit art. 164 alin. 1 C.civ., persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie judecătorească.

Conchizând, instanţa apreciază că intimatul nu este competent psihic de a acţiona critic şi predictiv privind consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor sale, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 alin. 1 C.civ., astfel că va admite cererea dedusă judecăţii şi va dispune punerea sub interdicţie a intimatului Catrinescu Ion.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 170 C.civ. instanţa va desemna în calitate de tutore al intimatului pe numitul, apreciind că acesta prezintă suficiente garanţii materiale şi morale pentru a se îngriji de interesele bolnavului.

În acest sens, instanţa învederează că, potrivit art. 133 C.civ., tutela se exercită numai în interesul celui ocrotit, atât în ceea ce priveşte persoana, cât şi bunurile acestuia, tutorele fiind dator să îl îngrijească pe cel ocrotit (conform art. 134 C.civ.).

În temeiul art. 119 C. civ., prezenta hotărâre se va comunica în scris tutorelui şi se va afişa la sediul Judecătoriei Ploieşti şi al Primăriei Municipiului Ploieşti.

În temeiul art. 940 C.p.c., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va comunica dispozitivul acesteia Direcţiei de Sănatate Publică Prahova, pentru instituirea unei supravegheri permanente.

În temeiul art. 940 C.p.c., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va comunica dispozitivul acesteia Consiliului Local Bertea, jud.Prahova - Serviciului de stare civilă, pentru ca menţiunea punerii sub interdicţie să fie trecută pe marginea actului de naştere.