Potrivit art. 59 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, măsurile de protecţie specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea specializată. Art. 133 din Legea nr.272/2004 stabi

Decizie 57 din 17.05.2016


Potrivit art. 59 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, măsurile de protecţie specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea specializată. Art. 133 din Legea nr.272/2004 stabileşte competenţa de soluţionare privind stabilirea măsurilor de protecţie specială în favoarea tribunalului de la domiciliul copilului.

Aşadar, Legea nr.272/2008 stabileşte expres competenţa de soluţionare a cererilor doar în ce priveşte măsurile de protecţie specială, acestea fiind prevăzute în mod limitativ de textul art. 59 ca fiind: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată.

Dacă sunt atacate celelalte hotărârii ( respectiv cele pronunţate potrivit atribuţiilor Comisiei de la art. 2 lit. a) din H.G. nr. 1437/2004) la determinarea instanţei  competente trebuie să aibă în vedere specificul Comisiei de organ de specialitate al consiliului judeţean şi, deci, de autoritate publică, dar şi natura hotărârilor lor de acte administrative.

Certificatul de încadrare în grad de handicap este un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, respectiv de Comisia pentru protecţia copilului, care funcţionează în cadrul consiliului judeţean. Actele emise de această comisie se încadrează în categoria celor reglementate de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr.554/2004, astfel că potrivit art.10 din Legea nr.554/2004 revine secţiei a II-a civilă competenţa materială de soluţionare a cauzei, fiind un litigiu de contencios administrativ, având în vedere natura hotărârii atacate de act administrativ, respectiv calitatea şi poziţia emitentului în sistemul administraţie publice. 

 Secția  I civilă -  Sentința  civilă nr.  57/ 17 mai  2016

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu - Secţia a II a Civilă de contencios administrativ şi fiscal sub …/…/2016 reclamanta  L.I.  în calitate de reprezentant legal al minorei Z.A.F. în contradictoriu cu pârâţii  CJSB-COMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI şi DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA  COPILULUI  a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

- anularea Hotărârii nr…/2016 emisă de COMISIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI prin care minora  Z.A.F.  a fost încadrată în grad de handicap  accentuat, şi menţinerea gradului de handicap grav cu asistent personal; - plata unor daune materiale către reclamantă ca urmare a încălcării drepturilor fiicei sale şi nerespectării interesului superior al copilului, ţinând cont de problemele grave de sănătate pe care aceasta le are.

În motivarea cererii sale, reclamanta susţine  în esenţă că încadrarea minorei în grad accentuat de handicap nu este corectă, având în vedere că aceasta este bolnavă din naştere, fiind diagnosticată cu cheilopalatoschizis, tulburări hidroelectrolitice care necesită îngrijiri medicale speciale, supraveghere permanentă şi intervenţii chirurgicale.

Reclamanta consideră că în mod nejustificat Comisia nu a ţinut cont de problemele grave de sănătate ale minorei şi a dispus încadrarea acesteia în grad de handicap accentuat.

Acţiunea nu a fost motivată în drept.

Prin încheierea nr…/14.04.2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia a II a Civilă de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională a Tribunalului Sibiu–Secţia a II a civilă de Contencios Administrativ Fiscal.

S-a declinat la Secţia I Civilă – complet specializat minori şi familie, spre competentă soluţionare, acţiunea formulată în cauză.

Pentru a dispune în acest sens instanţa de fond a reţinut că faţă de obiectul cauzei, sunt aplicabile prevederile art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 şi ale art.10 alin.3 din H.G. nr.1437/2004.

Întrucât, Legea nr. 272/2004 este lege specială în raport cu Legea nr. 554/2004, prevederile acesteia trebuie aplicate cu prioritate.

Instanţele de contencios administrativ au o competenţă specială în raport cu cele de drept comun, aceasta fiind conturată de sfera contenciosului administrativ, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit. f) din Legea nr. 554/2004.

În speţă, sunt incidente prevederile art.5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în care se prevede expres că: nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin sentinţa civilă nr…/27.04.2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu-secţia I civilă a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională a Tribunalului Sibiu – Secţia  I a Civilă şi declinată în favoarea Tribunalului Sibiu–Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ a Tribunalului Sibiu-complet fonduri contencios administrativ, spre competentă soluţionare cauza de faţă.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis cauza acestei instanţe pentru soluţionarea conflictului negativ.

S-a reţinut în considerentele acestei hotărârii că în conformitate cu art. 2 din HG nr.1437/2004 Comisiei pentru protecţia copilului, îi revin, printre altele, următoarele atribuţii: a) stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi într-un grad de handicap şi, după caz, orientarea şcolară a acestora; b) stabileşte măsurile de protecţie specială a copiilor, în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr.1437/2004, „Hotărârile Comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluţionate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004”.

Acest ultim text legal, priveşte numai cazul în care sunt atacate hotărârile Comisiei privind măsurile de protecţie specială (plasament, plasament în regim de urgenţă şi supraveghere specializată) luate în vederea protejării intereselor minorilor, după cum rezultă şi  din trimiterea pe care textul analizat o face la regulile speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.

 În acest sens, art.133 din Legea nr.272/2004  din capitolul X al legii, intitulat „Reguli speciale de procedură”, stabileşte că „(1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului. (2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul”.

Prin urmare, numai pentru măsurile de protecţie specială, art.10 alin. (3), corelat cu art.133  din Legea nr. 272/2004, tribunalul este instanţă competentă să soluţioneze litigiile care rezultă din atacarea hotărârilor Comisiei.

 Dacă sunt atacate celelalte hotărâri (respectiv cele pronunţate potrivit atribuţiilor Comisiei de la art. 2 lit. a) din H.G. nr.1437/2004) determinarea instanţei competente trebuie să aibă în vedere specificul Comisiei de organ de specialitate al consiliului judeţean şi, deci, de autoritate publică, dar şi natura hotărârilor lor de acte administrative.

Fiind un litigiu în contencios administrativ în sensul art. 2 lit. f din Legea nr. 554/2004, contencios administrativ reprezintă „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim” şi observând poziţionarea autorităţii publice emitente a actului în sistemul administraţiei publice, dar şi art.10 din Legea nr.554/2004 rezultă că revine secţiei civile II a tribunalului, completele de contencios administrativ-fiscal a tribunalului, competenţa de soluţionare a cauzei.

Decizia nr.13/22.06.2015  a  ÎCCJ, pronunţată  în soluţionarea unui recurs în interesul legii (referitoare la competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare) este în acelaşi sens, respectiv al recunoaşterii competenţei în favoarea instanţei de contencios administrativ.

Având în vedere prevederile art.129 şi urm. NCPC  instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei a II a civile şi de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Sibiu, complet fond contencios administrativ.

În baza art.134 Cod de procedură civilă tribunalul a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

CURTEA, asupra prezentului conflict negativ de competenţă, a reţinut următoarele:

Competenţa de soluţionarea a cauzei de faţă urmează a fi analizată prin prisma obiectul cererii de chemare în judecată, în speţă, natura actului juridic dedus judecăţii.

Aşa fiind se reţine că prin acţiunea promovată de reclamanta  L.I.  în calitatea de reprezentant legal al minorei Z.A.F. s-a solicitat anularea Hotărârii nr…/23.03.2016  a Comisiei pentru Protecţia Copilului S.  privind încadrarea în gradul de handicap accentuat al minorei, şi menţinerea gradului de handicap grav cu asistent personal pentru minoră.

Potrivit art. 59 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, măsurile de protecţie specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea specializată. Art.133 din Legea nr.272/2004 stabileşte competenţa de soluţionare privind stabilirea măsurilor de protecţie specială în favoarea tribunalului de la domiciliul copilului.

Aşadar, Legea nr.272/2008 stabileşte expres competenţa de soluţionare a cererilor doar în ce priveşte măsurile de protecţie specială, acestea fiind prevăzute în mod limitativ de textul art. 59 ca fiind: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată.

Dacă sunt atacate celelalte hotărârii ( respectiv cele pronunţate potrivit atribuţiilor Comisiei de la art.2 lit. a) din H.G. nr.1437/2004) la determinarea instanţei competente trebuie să aibă în vedere specificul Comisiei de organ de specialitate al consiliului judeţean şi, deci, de autoritate publică, dar şi natura hotărârilor lor de acte administrative.

Certificatul de încadrare în grad de handicap este un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, respectiv de Comisia pentru protecţia copilului, care funcţionează în cadrul consiliului judeţean. Actele emise de această comisie se încadrează în categoria celor reglementate de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr.554/2004, astfel că potrivit art.10 din Legea nr.554/2004 revine secţiei a II-a civilă competenţa materială de soluţionare a cauzei, fiind un litigiu de contencios administrativ, având în vedere natura hotărârii atacate de act administrativ, respectiv calitatea şi poziţia emitentului în sistemul administraţie publice. 

În acelaşi sens este şi soluţia adoptată prin Decizia nr.13/22.06.2015 a ÎCCJ pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, precum şi practica altor instanţe în materie (ex. sentinţa civilă nr.4/C/29.01.2015 Curtea de Apel Târgu Mureş; dec. civilă nr. 79/21.01.2010 Curtea de Apel Timişoara, sentinţa civilă nr. 11/F/22.01.2015 a Curţii de Apel Cluj)

Faptul că subiectul hotărârii atacate este un minor, nu poate reprezenta un argument suficient pentru a interpreta intenţia legiuitorului în sensul că aceste cererii sunt de competenţa tribunalelor specializate pentru minori sau a completelor specializate, acolo unde primele nu există, chiar dacă actul atacat are natura juridică de act administrativ cu caracter individual, normele de competenţă fiind imperative şi de strictă interpretare şi aplicare.

Deci, raportat la dispoziţiile art. 95 punct 1 Cod de procedură civilă şi art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004 precum şi obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează, aşa cum a arătata mai sus un act administrativ emis de o autoritate publică, întrucât prin lege specială nu se prevede astfel, competenţa de soluţionarea a cererii de anulare a hotărârii de încadrare într-o categoriei de persoane  cu handicap revine secţiei de contencios administrativ al tribunalului.

Domenii speta