R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA PENALĂ
SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 146
Şedinţa publică de la 20 Februarie 2013
Obiectul cauzei:trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3)
INSTANŢA
Deliberând constată :
Prin rechizitoriul nr.141D/P/2012 din 03.12.2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.A.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev.şi ped.de art.3 alin.1 şi art.4 alin.1 din Legea 143/2001.
În esenţă, actul de sesizare al instanţei a reţinut că la data de 16.11.2012, inculpatul D.A.A. a introdus în România fără drept, o cantitate de 2,143 kg cannabis ce conţine tetrahidrocannabinol , substanţă psihotropă sintetizată de planta cannabis, în valoare de aproximativ 27.000 euro şi a deţinut în domiciliul său fără drept cantitatea de 277,87 grame cannabis, drog de risc şi un grinder în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol în valoare de 3.300 euro, pentru consum propriu.
Din actele şi lucrările dosarului: procese verbale de sesizare din oficiu, cercetare la faţa locului, de predare a cantităţii de cannabis, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, procesele verbale de percheziţie domiciliară, informatică şi de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile şi cazierul inculpatului, declaraţia martorului ... , tribunalul reţine următoarele:
La data de 14.11.2012, martorul ... , administrator la SC P. 45 T.T. SRL Piteşti a sesizat parchetul cu privire la faptul că în autocarul marca ... cu nr.de înmatriculare … condus de numitul C.E.I. , care efectua curse de transport pasageri şi bagaje pe ruta România – Spania şi retur a fost găsit un geamantan având eticheta cu inscripţia „ …”, dar bagajul nu a fost ridicat de destinatar.
Fiind examinat bagajul de către lucrătorii de poliţie judiciară s-a constatat că în interior se află 4 pungi din material plastic şi un borcan din sticlă cu capac conţinând 2,143 kg cannabis.
Conducătorul auto a declarat că bagajul a fost ridicat de la colaboratorul SC D.T. din Valencia – Spania şi urma să fie livrat destinatarului , respectiv inculpatului D.A.A. în Autogara Est din Timişoara şi deoarece destinatarul nu s-a prezentat să ridice coletul a fost apelat pe numărul de telefon indicat, dar telefonul era închis şi pentru acest motiv coletul a fost adus la garajul din Piteşti al societăţii de transport.
Martorul ... a luat legătura telefonic cu numita C.D. , reprezentanta SC D.T. din Valencia – Spania care a precizat că respectivul colet a fost depus la data de 10.11.2012, din Autogara din Valencia.
La data de 15.11.2012, martorul ... i-a comunicat numitei C.D. numărul de telefon ce urma a fi apelat pentru recuperarea coletului, în cazul în care expeditorul din Spania s-ar fi interesat de acesta.
Conform declaraţiei de la urmărirea penală a inculpatului, făptuitorul K.A. aflat în Spania şi prieten cu inculpatul a luat legătura cu reprezentanta SC D.T. din Valencia – Spania întrebând ce s-a întâmplat cu coletul său, expediat la data de 10.11.2012 către inculpatul D.A. din Timişoara.
La data de 16.11.2012, făptuitorul K.A. i-a comunicat telefonic numărul de telefon ... ce urma să-l contacteze pentru recuperarea din România a coletului ce-i era destinat.
S-a procedat la livrarea supravegheată pe ruta Piteşti – Timişoara a coletului ce conţinea cantitatea de 2,143 kg cannabis, iar inculpatul a apelat la numărul de telefon indicat de către făptuitor, investigatorul sub acoperire şi s-au stabilit detaliile întâlnirii pentru primirea coletului.
Astfel, la data de 16.11.2012, în jurul orei 19,30 inculpatul D.A.A. s-a prezentat la Autogara Est din Mun.Timişoara, a fost recunoscut de investigatorul sub acoperire, a preluat coletul depunându-l în portbagajul taxi-ului cu care venise; în aceste condiţii inculpatul a fost surprins în flagrant.
Ulterior, inculpatul D.A. a solicitat procurorului şi lucrătorilor de poliţie să se deplaseze la domiciliul său de unde a predat cantitatea de 277,87 grame cannabis şi un grinder în care s-a pus în evidenţă THC, pe care le deţinea fără drept pentru consum propriu şi pe care a declarat că le avea de asemenea de la făptuitorul K.A..
Situaţia de fapt este dovedită cu probele administrate la urmărirea penală , inclusiv recunoaşterea inculpatului în această fază şi mesajele vizualizate şi reţinute în sistemul informatic al laptop-ului ce aparţine inculpatului.
În drept, faptele inculpatului D.A.A. care la data de 16.11.2012, a introdus în România fără drept, o cantitate de 2,143 kg cannabis ce conţine tetrahidrocannabinol , substanţă psihotropă sintetizată de planta cannabis, în valoare de aproximativ 27.000 euro şi a deţinut în domiciliul său fără drept cantitatea de 277,87 grame cannabis, drog de risc şi un grinder în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol în valoare de 3.300 euro, pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev.şi ped.de art.3 alin.1 şi art.4 alin.1 din Legea 143/2001, fapte aflate în concurs.
Nu se poate reţine apărarea inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prev.şi ped.de art.3 alin.1 din Legea 143/2000 în infracţiunea prev.şi ped.de art.2 alin.1 din acelaşi act normativ, având în vedere elementul de extraneitate al săvârşirii infracţiunii.
La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului pentru cele 2 infracţiuni concurente, se vor avea în vedere elementele prev.de art.72 Cod penal respectiv natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, pericolul social concret al acestora, urmările produse, dar şi elementele personale ale inculpatului, care la urmărirea penală a avut o atitudine sinceră şi a contribuit la descoperirea adevărului în cauză.
Se va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev.de art.74 alin.1 lit.a Cod penal, respectiv conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.
La contopirea pedepselor principale, se apreciază că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, iar scopul pedepsei poate fi atins prin executarea pedepsei principale în condiţii de detenţie.
Pentru infracţiunea prev.şi ped.de art.3 alin.1 din Legea 143/2000, se va aplica inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi b cod penal.
Tribunalul apreciază că în cauză se impune menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului, deoarece acesta a săvârşit o infracţiune pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care se raportează la natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi urmările care s-ar fi produs prin traficarea drogurilor introduse în ţară.
În concluzie, se va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
Va condamna pe inculpatul D.A.A. , fără antecedente penale, la :
-4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 74 alin.1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. a C.p.;
-4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 74 alin.1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. e C.p.
În baza disp. art. 33, art. 34 şi art. 35 C.p., se vor contopi pedepsele şi se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare în cond. art. 57 C.p. şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p.
În baza disp. art. 71 alin. 1 şi 2 C.p., se va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p
În baza disp. art. 350 alin. 1 c.p.p., se va menţine starea de arest preventiv a inculpatului .
În baza disp. art. 357 C.p. şi art. 88 C.p.se va deduce perioada de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 16.11.2012 la zi.
În baza disp. art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, se va confisca următoarele cantităţi de droguri, rămase după efectuarea analizelor de laborator şi aflate la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O.:
…
În baza disp. art. 191 c.p.p., va obliga inculpatul la 2500 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE :
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
Condamnă pe inculpatul D.A.A. … , fără antecedente penale, la :
-4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 74 alin.1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. a C.p.;
-4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 74 alin.1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. e C.p.
În baza disp. art. 33, art. 34 şi art. 35 C.p., contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare în cond. art. 57 C.p. şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p.
În baza disp. art. 71 alin. 1 şi 2 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p
În baza disp. art. 350 alin. 1 c.p.p., menţine starea de arest preventiv a inculpatului .
În baza disp. art. 357 C.p. şi art. 88 C.p. deduce perioada de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 16.11.2012 la zi.
În baza disp. art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, confiscă următoarele cantităţi de droguri, rămase după efectuarea analizelor de laborator şi aflate la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O.:
…
În baza disp. art. 191 c.p.p., obligă inculpatul la 2500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.02.2013, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Curtea de Apel Craiova
CERERE DE DESCHIDERE A PROCEDURII INSOLVENŢEI FORMULATE DE DEBITOR. LIPSA ACTELOR PREVĂZUTE DE ART.67 DIN LEGEA NR.85/2014. CONSECINŢE
Tribunalul Teleorman
Cerere pentru plata drepturilor băneşti. Hotărâre judecătorească definitivă. Contestaţie la executare. Competenţa materială a judecătoriei
Judecătoria Iași
Înlocuirea executorului judecătoresc
Curtea de Apel Brașov
Răspundere civilă delictuală. Condiţiile exercitării libertăţii de exprimare şi protejarea vieţii private.
Judecătoria Sectorul 1 București
Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sum