Pretenţii

Decizie 249/2012 din 19.10.2012


TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 249/2012

Şedinţa publică de la 19 Octombrie 2012

Obiectul cauzei:pretenţii

INSTANŢA

Asupra apelurilor civile de faţă;

Constată că, prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 14.04.2005, precizată succesiv, reclamanta T.M. a solicitat despăgubiri morale în cuantum de câte 100.000 lei, în contradictoriu cu pârâtele C.N. şi N.D., despăgubiri materiale constând în contravaloarea drepturilor salariale (actualizate cu rata inflaţiei) pentru perioada 2001 - 2004 cuvenite în situaţia în care s-ar fi continuat activitatea didactică, în contradictoriu cu paraţii C.N. (fost director al şcolii, pentru abuzul săvârşit, prin neconvocarea Consiliului Profesoral), ISMB şi Şcoala Specială nr. 7 (în calitate de comitent, întrucât parata C.N. era directorul acestei din urmă instituţii), despăgubiri materiale constând în contravaloarea gradaţiei de merit pentru perioada 2001-2004, în contradictoriu cu pârâţii N.D.  (în calitate de fost inspector) şi ISMB (în calitate de comitent), întrucât i-a fost falsificat punctajul pentru obţinerea gradaţiei de merit.

Prin sentinţa civilă nr. 4869/18.05.2005 a Judecătoriei Sector 1, s-a dispus declinarea cauzei către Tribunalul Bucureşti - Secţia Litigii de Muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 2340/15.05.2006 a Tribunalului Bucureşti, s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sector 1 şi s-a înaintat dosarul către Curtea de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării conflictului negativ ivit.

Prin decizia civilă nr.327/R/11.02.2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a respins recursul împotriva hotărârii tribunalului, statuându-se că pretenţiile reclamantei nu izvorăsc din existenta şi desfăşurarea raporturilor de muncă, ci din constatările reţinute prin Ordonanţa nr. 4578/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, iar unitatea de învăţământ a fost chemată alături de pârâta C.N., în calitate de comitent, motiv pentru care Curtea a trimis dosarul spre competentă soluţionare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, unde la data de 20.02.2008, cauza a fost reînregistrata sub nr. unic 2612/299/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 6867/20.05.2009, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri morale formulat în contradictoriu cu pârâta C.N. şi capătul de cerere referitor la despăgubirile materiale constând în remuneraţia pentru gradaţia de merit pentru perioada ianuarie - august 2001 formulat în contradictoriu cu toţi pârâţii, respingând cererile pentru acest motiv. A respins excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la despăgubirile materiale constând în contravaloarea drepturilor salariale aferente perioadei septembrie 2001 - septembrie 2004, ca neîntemeiată.

Judecătoria a admis în parte acţiunea şi a obligat în solidar pe paraţii C.N. si ISMB la plata către reclamantă a sumei de 9559,964 lei reprezentând despăgubiri materiale, echivalent al drepturilor salariale pentru perioada septembrie 2001 - septembrie 2002, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei, şi a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor reclamantei şi cererea pârâtei C.N. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta T.M., precum şi pârâtul ISMB.

Apelanta reclamantă T.M. a depus întâmpinare la data de 16.11.2009 solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

De  asemenea, apelanta-pârâtă C.N. a  formulat,  la 12.04.201întâmpinare la apelul declarat de apelanta reclamantă, solicitând respingerea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 747 A/02.07.2010 Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă a admis apelurile declarate de apelanţii pârâţi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi C.N. , împotriva sentinţei civile nr.6867/20.05.2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în ceea ce priveşte despăgubirile materiale şi cheltuielile de judecată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă T.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta T.M. şi a criticat decizia tribunalului, ca nelegală arătând că în mod greşit a fost reţinută autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1052 din dosarul nr. 4833/2003 care a fost desfiinţată prin decizia C.A.B nr. 327 R/11.02.2008, iar excepţia autorităţii de lucru judecat trebuia respinsă ca neîntemeiată.

De asemenea, recurenta a arătat că a fost depunctată ilegal, la momentul când trebuia să i se acorde gradaţia de merit şi drepturile salariale pe perioada 2001-2003, iar Tribunalul Bucureşti a reţinut în mod greşit că i-au fost acordate daune morale în valoare de 2000 lei, însă această sumă de bani a fost acordată în urma unei acţiuni civile din dosarul nr. 2206/2003, iar în prezenta cauză este vorba de un prejudiciu ce rezultă din urma unei judecăţi penale, stabilindu-se vinovăţia pârâtei C.N. .

Prin completarea aceloraşi motive de recurs, depuse de recurentă la aceeaşi dată - 17.08.2010, recurenta a invocat motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, fiind reţinută în mod greşit excepţia autorităţii de lucru judecat, deoarece nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1201 Cod civil, iar cauza prezentului proces nu este identică cu cea din primul proces, în care s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că este vorba de un alt text de lege şi anume art. 14 Cod procedură penală, în temeiul căruia, recurenta a solicitat despăgubiri materiale şi morale.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 11.04.2011.

Constatând că Înalta Curte de Casare şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă, prin încheierea nr.3591 din data de 10.11.2011 a dispus strămutarea judecării cauzei, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, prin încheierea de la 14.11.2011, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul instanţei şi trimiterea cauzei la Judecătoria Piteşti în favoarea căreia s-a dispus strămutarea.

Cauza s-a înregistrat la Judecătoria Piteşti la data de 09.12.2011.

La data de 23.02.2012 pârâta C.N., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată

Având în vedere ca această cauză se rejudecă în fond după casare şi că potrivit Deciziei nr. 157 R/16.02.2011, pronunţata de C.A.B. în dosarul nr. 2612/299/2008, acţiunea introdusă de reclamantă, îşi are izvorul în Ordonanţa Parchetului din dosarul 4578/P/2003, faţă de care a solicitat redeschiderea dosarului penal, cerere înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, sub nr. 500/02.02.2012, în baza art. 244  C.pr. civ., pârâta a solicitat suspendarea judecăţii procesului de faţă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de redeschidere a dosarului penal.

În fapt prin Ordonanţa din data de 28.04.2005 pronunţata în dosarul nr. 4578/P/2003 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, s-a reţinut în sarcina sa fapta de a refuza să convoace un consiliu profesoral şi să se ia în discuţie cererea formulată de persoana vătămata T.M. în data de 14.03.2001.

Pârâta a susţinut  că la acea dată nu a avut posibilitatea de a face rost de procesul verbal al şedinţei Consiliului profesoral din data de 14.03.2001 şi că a obţinut acest document ulterior, şi l-a depus anexat prezentei pentru a dovedi că s-a reţinut în mod greşit în sarcina sa fapta menţionată şi în mod greşit aceasta a fost sancţionată.

Având în vedere că procesul verbal al Consiliului Profesoral din 14.03.2001, face dovada inexistenţei faptei pentru care pârâta a fost sancţionată şi în baza căreia a fost introdusă şi  acţiunea reclamantei, se solicită suspendarea cauzei până la soluţionarea acestei cereri, care poate să rămână fără obiect întreg procesul de faţă. Mai mult, este evident că toate acţiunile reclamantei, la care se face referire şi în Decizia de recurs, au la bază această presupusă faptă de a nu fi convocat Consiliul Profesoral, fapta inexstenta, greşit reţinută de toate  instanţele şi care i-a adus prejudicii majore.

S-a  depus  în dovedirea celor susţinute cererea cu viza Parchetului şi procesul verbal al Consiliului Profesoral din data de 14.03.2011.

Având în vedere că în baza art.311 C.pr.civ, Decizia casată nu are nici o putere şi că în baza Deciziei nr. 157 R/16.02.2011 pronunţată de C.A.B. în dosarul nr. 2612/299/2008, s-a dispus rejudecarea întregii acţiuni, a tuturor capetelor de cerere, pârâta a înţeles să formuleze o nouă întâmpinare ţinând cont de problemele de drept dezlegate de instanţa de recurs.

În acest sens, pârâta C.N. a înţeles să invoce următoarele excepţii:

Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamantei având în vedere întregul comportament al acesteia, din felul în care redactează cererile şi se comportă în instanţă, rezultând că aceasta are o falsă reprezentare a realităţii.

Având în vedere că pârâta nu se încadrează printre persoanele ce pot cere punerea sub interdicţie a reclamantei, potrivit art. 111 din Noul Cod civil, se solicită instanţei ca pentru soluţionarea acestei excepţii, să fie sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Sectorului 1, pentru a lua măsurile care se impun.

Pentru o corectă soluţionare a dosarului de faţă, se solicită instanţei să aibă în vedere că reclamanta a introdus acţiunea ce se judecă la data de 14.04.2005, înainte de pronunţarea şi redactarea ordonanţei parchetului din data de 28.04.2005, ceea ce duce la concluzia că reclamanta a înţeles, înainte de soluţionarea laturii penale, să îşi satisfacă pretenţiile civile, izvorâte din fapta ce a fost apoi încadrată penal.

De asemenea, pârâta reiterează excepţia autorităţii de lucru judecat, atât pentru daunele morale, raportat la sentinţa civilă nr. 16.100/01.11.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, daune pe care le-a plătit, cât si pentru daunele materiale, raportat la sentinţa civilă nr. 1052/2004 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, referitor la răspunderea civilă delictuală, cu motivarea din dosarul de fond. Este evident că reclamanta a reluat aceleaşi acţiuni, cu acelaşi obiect, în contradictoriu cu pârâta cu aceeaşi cauză debendi-respectiv obţinerea unor sume de bani, care i-au fost respinse prin sentinţe irevocabile (daune materiale), sau admise şi deja plătite (daune morale) pentru una şi aceeaşi faptă - neconvocarea Consiliului  Profesoral al şcolii în martie 2001. Dealtfel în sentinţa civilă privind daunele morale ca şi în ordonanţa parchetului fapta  ilicită este aceeaşi, fiind redată cu exact aceleaşi cuvinte, iar daunele se acordă  pentru fapta ilicită, nu pentru temeiul juridic al acţiunii.

Pe fond se solicită , respingerea acţiunii  ca neîntemeiată.

Pentru capătul de cerere prin care se solicită daune materiale, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale în perioada 2001 -2004, de care ar fi fost privată reclamanta, prin fapta pârâtei de a nu fi convocat Consiliul profesoral în data de 14.03.2001, reţinută în Ordonanţa parchetului la care se face referire în cauză, se solicită să se ţină cont de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ, privind răspunderea civilă delictuală, respectiv caracterul cert al prejudiciului şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În primul rând, în anul 2001, reclamanta nu mai avea dreptul, nici ipotetic, decât la 2 ani de prelungire a activităţii, având în vedere Legea învăţământului în vigoare la acea dată, Legea 128/1997 - art. 128.

Cum deja beneficiase de un an de prelungire a activităţii, cererea de a primi daune pe 3 ani este din capul locului neîntemeiată şi denotă dorinţa reclamantei de a se îmbogăţi fără justă cauză. Rezultă din actele dosarului că i-a fost prelungită activitatea cu un an, până în 2001, când au avut loc faptele ce au prilejuit prezenta cauză. Cum prelungirea activităţii se făcea anual, nu pot fi puse în discuţie decât pretinse drepturi pe un an de zile, atât cât ar fi putut obţine ipotetic, dacă i-ar fi fost admisă cererea de continuare a activităţii, respectiv pe anul şcolar 2001-2002. Pretenţiile pe ceilalţi ani 2002-2004 sunt evident neîntemeiate.

Luând în consideraţie desfăşurarea faptelor, faptul că avizul şcolii nu era suficient pentru acordarea continuităţii în activitate şi că factorul decizional este Consiliul de Administraţie al I.S.M.B. care la 14.03.2001 - deja respinsese cererea de acordare a continuităţii introdusă de reclamantă şi susţinerile parchetului privind existenta faptei ilicite, se consideră că prejudiciul nu este sigur. Aşa cum se reţine şi în rezoluţia parchetului, luarea în discuţie a cererii depusă tardiv de prelungire a activităţii nu duce auT. t la câştigarea dreptului de a prelungi activitatea, deoarece nu şcoala era factorul decizional, avizul său fiind consultativ. La data de 14.03.2001 când a depus cererea reclamanta, aceasta pierduse dreptul la continuitate, aşa cum fusese deja anunţată de către I.S.M.B., iar contestaţia făcută îi fusese respinsă. Prin neluarea în discuţie a cererii depusă tardiv, nu i s-a luat dreptul la salariul viitor, pentru că nici din acest punct de vedere nu îl mai avea.

În ce priveşte legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu se arată că legătura trebuie să fie directă, prin faptă să se fi comis nemijlocit o pagubă. Având în vedere că, continuarea activităţii nu era sigură, fiind necesare încă două avize, nu există legătură de cauzalitate. De altfel instanţa de fond a respins pretenţiile reclamantei pentru anii 2002-2004. tocmai datorită caracterului eventual al prejudiciului fără însă a aplica acelaşi raţionament normal şi pentru anii 2001-2002.

Prima instanţă de fond în motivarea sa citează referatul de inspecţie al Doamnei L.P., ce stă la baza tuturor hotărârilor greşite din aceste dosare, argumentându-şi soluţia  obligării acesteia la plata daunelor pe faptul că în acel referat se susţine că exista o catedră liberă la o altă şcoală, etc. pentru a nu perpetua concluziile greşite, se învederează instanţei, că acel referat se presupune a fi fost întocmit în anul 2002, la un an după evenimente, iar catedra la care sa face referire, era liberă în anul 2002, nu în anul 2011.

Având în vedere că acel referat constituie un argument în obligarea acesteia la plata daunelor, solicită pârâta să se dispună să fie adus originalul acelui referat, pe care îl contestă. În situaţia în care acesta nu poate fi adus, să fie înlăturat ca probă. Subliniază pârâta că acel referat a existat în toate dosarele doar în copie, nu a fost recunoscut de către inspectorat şi nici de către inspectoarea L.P.  şi a fost folosit ca argument în toate sentinţele, cu încălcarea tuturor normelor legale aplicabile în speţa de faţă. Acel referat constituie un înscris ce nu are caracter oficial, fără număr de înregistrare sau ştampilă şi care nu se coroborează cu nici o altă probă, ca si înscrisul semnat N.G. , pe care reclamanta l-a produs la fond şi care numai la insistenţele acesteia şi după folosirea tuturor mijloacelor procedurale de care aceasta a dispus pentru a-l  înlătura, nu a fost luat  în consideraţie de către instanţa de fond.

Concluzionând, dreptul la continuitate şi drepturile salariale aferente acestuia, reclamanta le-a pierdut  înainte de data de 14.03.2001, prin nerespectarea procedurii de cerere a continuităţii.

 În acelaşi timp, indiferent de avizul Consiliului Profesoral al şcolii, după data de 14.02.2001, I.S.M.B. - organ decizional, deja aprobase cererile de continuitate şi repartizase catedrele libere, astfel încât nu se mai punea problema unui aviz pozitiv din partea acestuia, nici măcar în teorie.

Ca atare nu există legătură de cauzalitate între convocarea sau neconvocarea Consiliului profesoral din 14.03.2011 ( care în fapt a fost convocat) şi faptul că reclamanta nu şi-a primit salariul în perioada 2001- 2004 fără aceasta nu poate fi angajată nici răspunderea civilă, astfel încât  se solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

Şi capătul de cerere privind gradaţia de merit se solicită să fie respins ca neîntemeiat. Din ancheta penală finalizată cu Ordonanţa penală din 28.04.2005 din dosarul nr.4578/P/2003, rezultă că nu s-a comis nici o faptă ilicită în legătura cu acordarea gradaţiei de merit, punctajul obţinut de reclamantă fiind de 9 puncte, mult sub baremul necesar obţinerii acestei distincţii. Aşa zisul fals, reprezintă o fabulaţie a reclamantei. Ca atare, urmează ca instanţa să constate că nu există nici o fapta ilicită  în sarcina acesteia în legătura cu acordarea gradaţiei de merit, pe cale de consecinţă nici prejudiciu, nici legătură de cauzalitate, etc, astfel încât nu poate fi angajată răspunderea acesteia pentru acest capăt de cerere.

În ce priveşte daunele morale se invocă de către pârâtă autoritatea de lucru judecat.

 Pârâta arată că ar putea fi pusă în situaţia de a plăti de două ori daune morale, pentru aceeaşi faptă, deşi a mai plătit o dată aceste daune şi există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă referitoare la acest aspect, care menţionează mot a mot fapta reţinută şi în dosarul penal. Hotărârea este civilă, nu de dreptul muncii şi îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. În ceea ce o priveşte, consideră pârâta, a acţionat în strânsă concordanţă cu legea, atât în momentul în care a făcut propunerea de pensionare pentru limită de vârsta a reclamantei, având în vedere că i se respinsese de către inspectorat cererea de prelungire a activităţii, depusă în data de 14.02.2011, în mod greşit la Inspectorat şi nu la şcoală, cât şi în data de 14.03.2001, când în cadrul Consiliului Profesoral, care a avut loc aşa cum dovedeşte cu procesul verbal anexat, s-a decis de către toţi membrii prezenţi să nu se ia în discuţie cererile doamnei T. , pentru că nu a venit să şi le susţină, asa cum cerea procedura. Consideră pârâta că întreg litigiul i se datorează în exclusivitate reclamantei, întâi pentru că nu a depus cererea de continuitate la scoală, în data de 14.02.2001, aşa cum cerea procedura  şi cum ştia foarte bine, pentru că fusese prelucrat calendarul mişcării cadrelor didactice, OMEN 5160/2000, acest act fiind prelucrat în şedinţa Consiliului profesoral al Scolii din data de 05.02.2001 (procesul verbal al acestei şedinţe este depus la dosar). Apoi pentru că a depus cererile tardiv şi nu a înţeles să vina să şi le susţină şi nu în ultimul rând pentru că a refuzat să îşi ridice decizia de pensionare şi să încaseze drepturile care i se cuveneau. Din punctul acesteia de vedere, reclamanta profită în această cauză de propria turpitudine şi încearcă să se îmbogăţească fără justă cauză. Deja a încasat daune morale, corespunzător cu aprecierile instanţei la data respectivă, dar continuă să ceara sume aberante, nejustificate de nimic, fără nici o motivare.

 În cazul în care instanţa va aprecia asupra daunelor morale, pârâta solicită respingerea acestora. Reclamanta era la vârsta de pensionare, nu a întreprins demersurile legale pentru a  continua activitatea, a fost pensionată legal, dovadă că nu a fost niciodată anulată decizia de pensionare. Nu există nici o certitudine că ar mai fi obţinut prelungirea activităţii după data de 14.03.2001, dimpotrivă toate actele din dosar arată că era absolut imposibil. Daunele morale se acordă în raport cu persoana care le cere şi cu mărimea suferinţei produse de fapta ilicită. Or, în acest sens, se solicită de către pârâtă să se constate că reclamanta nu a făcut nici o dovadă a unei suferinţe morale nu i s-a ştirbit cu nimic prestigiul prin faptul că a fost scoasă la pensie pentru limită de vârsta, ceea ce se întâmplă oricărui om care ajunge la vârsta de pensionare. Singură s-a supus la privaţiuni prin faptul că nu şi-a ridicat dosarul de pensie şi a refuzat încasarea acesteia iar „prestigiul” profesional a rămas neştirbit, fiind exact acelaşi ca la data de 14.03.2001, când Consiliul Profesoral din şcoală a constatat că reclamanta nu a înţeles să îşi susţină cererile şi le-a respins.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115, art.244 C. pr. civ, art. 998-999 şi art.1201 C. Civ.

La data de 20.02.2012 Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare ca o chestiune prealabilă invocând prematuritatea cererii de chemare în judecată.

În acest sens se arată că aşa cum a fost reţinut de Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 157/R/16.02.2011, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în conformitate cu dispoziţiile art. 245 Cod procedură penală, aceasta constituindu-se parte civilă  solicitând despăgubiri pentru fapta stabilită prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti în dosarul penal nr. 4578/P/2003 din data 28.04.2005.

Având în vedere că instanţa de judecată a fost investită cu această cerere în data de 14.05.2005, asa cum a fost reţinut şi de Curtea de Apel Bucureşti în decizia civilă nr. 157 R/16.02.2011, se invocă prematuritatea formulării acestei cereri având în vedere că se întemeiază pe o ordonanţă emisă la o data ulterioară formulării cererii de chemare în judecată, temeiul juridic în baza căruia a fost formulată neexistând la acel moment.

În al doilea rând se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, atât pentru daunele  morale, raportat la sentinţa civilă nr. 16.100/01.11.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, cât şi pentru daunele materiale, raportat la sentinţa civilă nr. 1052/2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, referitor la răspunderea civilă delictuală, cu motivarea din dosarul de fond. Este evident că reclamanta a reluat aceeaşi acţiune, cu acelaşi obiect, în contradictoriu cu aceleaşi părţi, cu aceeaşi causa debendi - respectiv obţinerea unor sume de bani care i-au fost respinse prin sentinţe irevocabile( daune materiale), sau admise şi deja plătite ( daune morale) pentru una si aceeaşi faptă - neconvocarea Consiliului Profesoral al şcolii în martie 2001. De altfel în sentinţa civilă privind daunele morale, ca şi în ordonanţa parchetului, fapta ilicită este aceeaşi, fiind redată cu aceleaşi cuvinte, iar daunele se acordă pentru fapta ilicită, nu pentru temeiul juridic al acţiunii.

 Pe fond pârâtul solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

A. Pentru capătul de cerere prin care se solicită daune materiale, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale în perioada 2001-2004, de care ar fi fost privată reclamanta, prin fapta de a nu fi fost convocat Consiliul Profesoral  în data de 14.03.2001, reţinută de Ordonanţa parchetului la care se face referire în cauză, se solicită să se ţină cont de faptul că nu sunt împlinite condiţiile prevăzute de art.998-999 C.civ., privind răspunderea civilă delictuală, respectiv caracterul cert al prejudiciului şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.  Concluzionând, dreptul la continuitate şi drepturile salariale aferente acestuia, le-a pierdut reclamanta înainte de data de 14.03.2001, prin nerespectarea procedurii de cerere a continuităţii.

In acelaşi timp, indiferent de avizul Consiliului Profesoral al şcolii, după data de 14.02.2001, ISMB organ decizional- deja aprobase cererile de continuitate şi repartizase catedrele libere, astfel încât nu se mai punea problema unui aviz pozitiv din partea acestuia, nici macar în teorie.

Ca atare nu există legătură de cauzalitate între convocarea sau neconvocarea consiliului profesoral din 14.03.2011 ( care în fapt a fost convocat) si faptul că reclamanta nu şi-a primit salariul în perioada 2001-2004 fără aceasta nu poate fi angajata nici răspunderea civilă  astfel încât se solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

B. Pentru capătul de cerere privind gradaţia de merit pârâtul solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Din ancheta penală finalizată cu Ordonanţa penală din 28.04.2005, în dosarul penal nr. 4578/P/2003, rezultă că nu s-a comis nici o faptă ilicită în legătura cu acordarea gradaţiei de merit,  punctajul obţinut de reclamantă fiind de 9 puncte, mult sub baremul necesar obţinerii acestei distincţii. Aşa zisul fals, reprezintă o fabulaţie a reclamantei.

Ca atare urmează instanţa să constatate că nu există nici o faptă ilicită în sarcina pârâţilor  în legătură cu acordarea gradaţiei de merit, pe cale de consecinţa nici prejudiciu, nici legătură de cauzalitate, etc., astfel încât nu poate fi angajată răspunderea acestora pentru acest capăt de cerere.

De asemenea, Judecătoria Sector 2, prin Sentinţa Penala Nr. 2073/02.12.2005, a reţinut faptul că în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals în ceea ce priveşte dosarul de gradaţie de către intimatele C.N. şi N.D. , nu se confirmă realitatea celor reclamate întrucât stabilirea punctajului se face de către I.S.M.B, pe baza documentaţiei depuse, punctajul obţinut de petentă (de 9 puncte) rămânând nemodificat după reanalizarea acestuia şi a dispus neînceperea urmăririi penale în ceea ce priveşte aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 si art. 291 Cod Penal.

C. In ce priveşte daunele morale pârâtul menţionează faptul că pentru aceeaşi faptă, a mai plătit o data aceste daune şi există o hotărâre judecătoreasca definitivă şi irevocabilă referitoare la acest aspect, care menţionează mot a mot, fapta reţinută şi în dosarul penal. Hotărârea este civilă, nu de dreptul muncii şi îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 1201 C. Civ. In ce o priveşte pe pârâtă, consideră că a acţionat în strânsă concordanţă cu legea atât  în momentul în care a făcut propunerea de pensioanre pentru limita de vârstă a reclamantei, având în vedere că i se respinsese de către inspectorat cererea de prelungire a activităţii, depusă în data de 14.02.2001, în mod greşit la inspectorat şi nu la şcoală, cât şi în data de 14.03.2001, când în cadrul Consiliului Profesoral, care a avut loc aşa cum a dovedit cu procesul verbal anexat, s-a decis de către toţi membrii prezenţi să nu se ia în discuţie cererile reclamantei, pentru că nu a venit să şi le susţină, aşa cum cerea procedura.

În cazul în care instanţa va aprecia asupra daunelor morale, pârâtul solicită respingerea acestora. Reclamanta era la vârsta de pensionare, nu a întreprins demersurile legale pentru a continua activitatea, a fost pensionată legal, dovadă că nu a fost niciodată anulata decizia de pensionare. Nu exista nici o certitudine că ar mai fi obţinut prelungirea activităţii după data de 14.03.2001, dimpotrivă toate actele din dosar arata că era absolut imposibil. Daunele morale se acordă în raport cu persoana care le cere şi cu mărimea suferinţei produsă de fapta ilicita. Ori, în acest sens, se solicită să se constate că reclamanta nu a făcut nici o dovadă a unei suferinţe morale nu i s-a ştirbit cu nimic prestigiul prin faptul ca fost scoasa la pensie pentru limita de vârsta., ceea ce se întâmpla oricărui om care ajunge la vârsta de pensionare. Singură s-a supus la privaţiuni prin faptul că nu şi-a ridicat dosarul de pensie şi a refuzat încasarea acesteia iar „prestigiul” profesional a rămas neştirbit, fiind exact acelaşi ca la data de 14.03 2001, când Consiliul Profesoral din şcoală a constatat ca doamna T.  nu a înţeles să îşi susţină cererile şi le-a respins.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.282-298 C.pr.civ., art.998-999 şi art.1000 alin.3 C.civ., Legea nr.128/1997 cu privire la Statututul personalului didactic, O.M.E.N. 5160/2000 cu privire la Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, O.M.E.N. nr.25303/1998.

Pârâta Şcoala Specială nr.7 a formulat întâmpinare conţinutul acesteia fiind identic ca cel al pârâtului Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, aşa încât această motivare nu se va mai relua.

Pârâta solicită  respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 282-298 C. Pr. civ., art. 998-999 şi art. 1000 alin. 3 C. Civ., Legea nr. 128/1997 cu privire la Statutul personalului didactic, O.M.E.N. 5160/2000 cu privire la Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar.

La data de 07.03.2012 pârâtul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a depus concluzii scrise, în care reia conţinutul întâmpinării depuse la data de 20.02.2012.

În cauză, în primul ciclu procesual, s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi expertiză contabilă, în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi proba cu înscrisuri, în al doilea ciclu procesual, în faţa Judecătoriei Piteşti, în raport de care reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, precizată succesiv, reclamanta T.M. a solicitat despăgubiri morale în cuantum de câte 100.000 lei, în contradictoriu cu pârâtele C.N. şi N.D. , despăgubiri materiale constând în contravaloarea drepturilor salariale (actualizate cu rata inflaţiei) pentru perioada 2001 - 2004 cuvenite în situaţia în care s-ar fi continuat activitatea didactică, în contradictoriu cu paraţii C.N. (fost director al şcolii, pentru abuzul săvârşit, prin neconvocarea Consiliului Profesoral), ISMB şi Şcoala Specială nr. 7 (în calitate de comitent, întrucât parata C.N. era directorul acestei din urmă instituţii), despăgubiri materiale constând în contravaloarea gradaţiei de merit pentru perioada 2001-2004, în contradictoriu cu pârâţii N.D.  (în calitate de fost inspector) şi ISMB (în calitate de comitent), întrucât i-a fost falsificat punctajul pentru obţinerea gradaţiei de merit.

În fapt, reclamanta T.M. şi-a desfăşurat activitatea didactică ca profesor titular pe catedra de psihopedagogie specială la Şcoala Specială nr. 7 Bucureşti, până la data de 01.09.2001 când prin decizia nr.1261/13.07.2001 a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti i s-a desfăcut contractul de muncă în vederea pensionării pentru limită de vârstă.

Decizia a fost luată în baza adresei nr.487/2001 a Şcolii Speciale nr.7 emisă de către pârâta C.N. (în calitate de director al şcolii) în care se menţionează că cererea pentru continuitate a reclamantei nu a fost depusă în perioada planificată conform calendarului mişcării personalului didactic în anul şcolar 2000 – 2001, respectiv 25.01 – 09.02.2001.

Potrivit art.128 din Legea nr.128/1997(în vigoare la acea dată) personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat cu gradul didactic I sau cu titlu ştiinţific de doctor care dovedeşte competenţă profesională deosebită poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la trei ani după vârsta de pensionare, la cerere cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ exprimat în urma votului nominal deschis şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar.

În data de 14.02.2001 a avut loc şedinţa Consiliului Profesoral al Şcolii Speciale nr.7 Bucureşti, reclamanta absentând şi nesupunând discuţiei membrilor consiliului cererea reclamantei de continuitate.

La data de 14.03.2001 reclamanta a formulat o cerere de continuitate care însă nu a mai fost analizată de către consiliul profesoral al unităţii de învăţământ apreciindu-se ca fiind tardivă.

În cuprinsul referatului întocmit de către inspectorul şcolar L.P.  se menţionează faptul că conducerea unităţii de învăţământ trebuia să solicite reclamantei cererea de menţinere pe post sau de renunţare la acesta urmând a o supune consiliului profesoral cu motivaţia corespunzătoare opţiunii, iar în caz negativ completarea şi semnarea cererii tip de pensionare şi că Inspectoratul Şcolar al Sectorului 1 Bucureşti a dispus într-o notă telefonică, în cursul lunii martie 2001, ca pârâta C.N. să convoace consiliul profesoral şi să ia în discuţie cererea petentei din data de 14.03.2001, pârâta nedând curs acestei solicitări.

Astfel, pârâta C.N. a refuzat să convoace consiliul profesoral în vederea analizării cererii petentei de continuitate, deşi i s-a solicitat expres acest lucru în condiţiile în care reclamanta părăsise şedinţa consiliului profesoral din data de 14.02.2001, ulterior deciderii votării secrete a cererilor formulate, cu încălcarea disp. art.128/1997, aducând astfel atingere intereselor legale ale reclamantei.

Prin Ordonanţa nr. 4578/P/8.04.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 s-a dispus aplicarea sancţiunii amenzii administrative pârâtei C.N. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 Cod Penal, întrucât aceasta nu  a convocat Consiliul Profesoral pentru a se lua discuţie cererea reclamantei din 14.03.2001 de prelungire a activităţii.

Prin Rezoluţia nr. 4578/17.01.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de pârâta C.N. şi N.D.  pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals, constând în falsificarea unui înscris, respectiv modificarea punctajului pentru obţinerea gradaţiei de merit.

Aceste soluţii au fost confirmate prin Sentinţa penală nr. 2073/02.12.2005 a Judecătoriei Sector 2 devenită definitivă, prin respingerea recursului, prin decizia penală nr. 817 R/03.04.2006 a Tribunalului Bucureşti în hotărâre statuându-se că „refuzul pârâtei C.N. de a convoca Consiliul Profesoral în vederea analizării cererii petentei de continuitate, deşi i s-a solicitat expres acest lucru, în condiţiile în care petenta părăsise şedinţa consiliului profesoral din data de 14.02.2001, ulterior deciderii votării secrete a cererilor formulate, cu încălcarea art. 128 din Legea nr. 128/1997, aducând astfel atingere intereselor legale ale petentei T.M.  , întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 Cod Penal.”

Analizând cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de redeschidere a dosarului penal, în baza art. 244  C.pr. civ., formulată de pârâta C.N. o constată neîntemeiată.

La dosarul cauzei pârâta C.N. a depus o copie a cererii de redeschidere a dosarului penal nr.4578/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, dar având în vedere data de înregistrare a acesteia – 02.02.1012 sub nr.500, este clar că această cerere a fost depusă pro causa, fiind fără relevanţă în cauză.

Pentru aceste considerente va respinge  cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de redeschidere a dosarului penal, în baza art. 244  C.pr. civ.

 Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 137 C.pr.civ., excepţiile invocate de pârâţi le constată neîntemeiate.

S-a respins  excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu având în vedere că pârâţii nu au făcut dovada că reclamanta este lipsită de capacitate de exerciţiu, respectiv dovada că reclamantei i-a încetat capacitatea de exerciţiu prin punerea sa sub interdicţie.

S-a respins  excepţia autorităţii de lucru judecat având în vedere considerentele deciziei civile nr.157 R/16.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti care s-a pronunţat asupra acestei excepţii şi văzând şi disp. art.315 C.pr.civ. potrivit cu care în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Astfel, Curtea a reţinut în considerentele deciziei civile nr.157 R/16.02.2011, în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat următoarele:

În prezenta cauză izvorul obligaţiei nu-l reprezintă contractul de muncă al recurentei-reclamante spre a fi incidente dispoziţiile art. 280 şi art. 281 Codul Muncii, despăgubirile nefiind solicitate în temeiul existenţei contractului de muncă, ci ca urmare a constatărilor reţinute prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul penal nr. 4578/P/2003 din 28.04.2005, prin care numitei C.N. i s-a aplicat sancţiune cu caracter administrativ, deoarece au fost ignorate cu bună ştiinţă dispoziţiile legale stabilite prin Legea nr. 128/1997, fiind încălcate drepturile persoanei vătămate din dosarul penal ce este recurenta-reclamantă din prezenta din cauză.

Curtea a reţinut că prin prezenta cauză, recurenta-reclamantă a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 245 Cod procedură penală, ca urmare a dispoziţiilor ordonanţei menţionate şi în calitatea sa de parte civilă în cauza penală.

Curtea a constatat că natura juridică a litigiului este o natură civilă, prin care se pretind despăgubiri civile, ca urmare a soluţiei dispuse în dosarul penal nr. 4578/P/2003 şi nu este o cauză ce are ca obiect drepturi salariale pentru a putea fi o cauză ce se poate încadra într-un litigiu de muncă.

Curtea a constatat că prin decizia recurată s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, raportat la dosarul nr. 4833/ASE/2003 a Tribunalului Bucureşti, reţinându-se că există identitate de părţi şi identitate parţială de obiect şi de cauză, deoarece în ambele dosare reclamanta a invocat că i s-a modificat punctajul şi i s-a sustras dosarul de evaluare de către pârâta C.N. .

Instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au reţinut că despăgubirile morale solicitate de către recurenta reclamantă în prezenta cauză, au ca izvor aceeaşi faptă ilicită respectiv refuzul de convocare a consiliului, care a primit ulterior încadrarea ca infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar recurenta-reclamantă a obţinut încă din anul 2006 reparaţii morale constând în acordarea de despăgubiri băneşti şi nu se justifică prezentul demers cu acelaşi obiect, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 1201 Cod civil.

Curtea a constatat că instanţele în mod greşit au reţinut autoritatea de lucru judecat, care implică identitatea de părţi, obiect, şi cauză, deoarece în prezentul dosar nu există identitate de cauză, despăgubirile materiale solicitate anterior, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 1052/09.03.2004, cât şi raportat la sentinţa civilă nr. 16100/01.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti nu au aceeaşi cauză juridică, deoarece hotărârile anterioare cu privire la despăgubiri au ca izvor drepturi salariale, iar în prezenta cauză, despăgubirile morale şi materiale, au ca izvor fapta penală stabilită prin Ordonanţa Parchetului dată în dosarul nr. 4578/P/2003, în care recurenta reclamantă s-a constituit parte civilă.

Izvorul obligaţiei din prezenta cauză a fost stabilit irevocabil prin sentinţa civilă nr. 327/2008, din care rezultă că acest litigiu a fost calificat ca un litigiu civil, şi nu ca un litigiu de muncă, iar temeiul juridic este reprezentat de dispoziţiile art. 45 Cod procedură penală.

În această situaţie, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, deoarece în prezenta cauză, recurenta reclamantă are calitatea de parte civilă care solicită despăgubiri pentru fapta stabilită prin Ordonanţa Parchetului dată în dosar nr. 4578/P/2003 din 28.04.2005, şi este diferită de cea stabilită prin sentinţele anterioare, prin care s-au soluţionat litigiile de muncă ale recurentei-reclamante, cu aceleaşi părţi, iar obiectul cauzei este diferit în prezenta cauză, fiind vorba despre despăgubiri civile, iar în cauzele anterioare, invocate de instanţe, raportat la autoritatea de lucru judecat, fiind drepturi salariale.

Curtea a constatat că în mod greşit, prima instanţă a reţinut autoritatea de lucru judecat, neexistând identitate de obiect şi cauză, iar tribunalul, în apel a menţionat aceleaşi aprecieri.

Curtea a constatat că nu există autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, raportat la sentinţa civilă nr. 16100/01.11.2006 prin care s-a soluţionat cererea referitoare la daune morale, prin încălcarea drepturilor salariale, chiar dacă izvorul obligaţiei este fapta ilicită, dar care a fost analizată din punct de vedere al caracterului nelegal al desfacerii contractului de muncă, astfel cum s-a stabilit şi prin sentinţa civilă nr. 1052/2004 a Tribunalului Bucureşti -Secţia a VII-a Civilă Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în prezenta cauză, izvorul obligaţiei fiind de natură civilă, partea vătămată constituindu-se parte civilă în cauza penală.

În prezenta cauză, instanţele au de soluţionat un litigiu civil şi nu un litigiu de muncă, întemeiat pe prevederile art. 245 Cod procedură penală, astfel cum s-a stabilit irevocabil prin decizia civilă nr. 327 R/11.02.2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă fiind greşit reţinută autoritatea de lucru judecat cu privire la despăgubirile morale stabilite prin sentinţa civilă nr. 16100/01.11.2006, cât şi cu privire la despăgubirile materiale reprezentând drepturi salariale stabilită prin sentinţa civilă nr. 1052/2004 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a Vll-a Civilă Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

În consecinţă, Curtea pentru soluţionarea fondului cauzei, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat decizia recurată, a admis apelul formulat de către apelanta reclamantă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru rejudecarea cauzei în fond, când vor fi analizate toate capetele de cerere pentru o soluţionare unitară a cauzei.

Având în vedere considerentele deja expuse în soluţionarea celorlalte excepţii se va respinge şi excepţia de prematuritate ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2830/21.03.2012  Judecătoria Piteşti  a respins  cererea de suspendare a judecării cauzei în baza art.244 C.pr.civ.

A respins  lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamantei.

A respins  autorităţii de lucru judecat.

A respins  de prematuritate.

 Admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.M.  , împotriva pârâţilor C.N. , şi  Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, şi N.D.

A obligat pe pârâţii C.N. şi ISMB la plata către reclamantă a sumei de 60.440 lei reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 40.000 lei daune morale.

A respins  pretenţii ca neîntemeiate.

A obligat  C.N. şi ISMB la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel s-a reţinut de prima instanţă că,

1. Articolul 998 din Codul civil, conform căruia orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.

2. Articolul 999 din Codul civil, potrivit cu care omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

3. Articolul 1000 alin.3 din Codul civil potrivit cu care comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat

4. În soluţionarea cauzei instanţa a mai avut în vedere art. 26 din Constituţia României, potrivit căruia autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

 Raportând textele de lege mai sus enunţate la situaţia de fapt reţinută constată că prezenta acţiune este întemeiată în parte.

Soluţia instanţei se întemeiază pe următoarele argumente:

Cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile materiale constând în contravaloarea drepturilor salariale pentru perioada septembrie 2001 - septembrie 2004, ce i s-ar fi cuvenit reclamantei dacă şi-ar fi putut continua activitatea didactică, constată că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

În speţă, fapta ilicită a pârâtei C.N. constă în refuzul de a convoca Consiliul profesoral şi a pune în discuţie cererea reclamantei de prelungire a activităţii didactice.

Sub aspectul vinovăţiei, aceasta îmbracă forma unei neglijente grave, care are la bază şi existenţa unor relaţii tensionate între reclamantă şi pârâta C.N. datorită aplicării unei sancţiuni disciplinare.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta constă în echivalentul drepturilor salariale pe care reclamanta le-ar fi putut primi dacă ar fi continuat activitatea didactică, după pensionare.

Referitor la condiţia legăturii de cauzalitate, apreciază că şi aceasta este întrunită, deoarece prin inacţiunea pârâtei C.N. , reclamanta a fost lipsită de o şansă legitimă de a i se aproba cererea.

În aceste condiţii, apreciază că pentru perioada septembrie 2001 - septembrie 2004 reclamanta este îndrituită la o despăgubire ce i s-ar fi cuvenit pe acest interval, de 60.440 lei, conform completării raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul contabil Cazan Florea(primul ciclu procesual), ca răspuns la obiectivul nr. 1 varianta b.

Întrucât la data săvârşirii faptei, pârâta C.N. era directorul Şcolii speciale nr. 7, calitatea de angajator având-o ISMB, constată că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului, prevăzute de art. 1000 alin.3 C.civ., fapta fiind săvârşită în exercitarea funcţiei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la gradaţia de merit aferentă intervalului septembrie 2001-2004, respectiv diferenţa dintre prima pensie şi gradaţia de merit (pentru perioada 2003-2004), apreciază că este neîntemeiat, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, reclamanta nu a făcut dovada vreunei fapte ilicite săvârşite de pârâtele - persoane fizice, respectiv a faptului ca pârâta N.D. , cu complicitatea pârâtei C.N. , ar fi alterat rezultatele evaluării reclamantei, modificându-i punctajul de la 22 la 9, astfel cum susţine.

Înscrisul intitulat „Note” şi semnat de profesor N.G. , în care se atestă că reclamanta ar fi primit 23 puncte la evaluarea dosarului pentru gradaţia de merit, nu poate fi luat în considerare, întrucât, pe de o parte reclamanta nu a depus originalul, deşi i s-a pus in vedere, iar pe de altă parte, acesta nu este datat şi nici nu face dovada autorităţii persoanei semnatare.

Prin rezoluţia nr. 4578/P/17.01.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti ,confirmată prin sentinţa penală nr. 2973/02.12.2005 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, s-a statuat că, în urma actelor de urmărire premergătoare, nu se confirmă săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals de către pârâtele C.N. şi N.D. , dosarul privind stabilirea gradaţiei de merit fiind examinat de către ISMB şi nu de către pârâte, fiind acordat reclamantei un număr de 9 puncte, punctaj menţinut în urma soluţionării contestaţiei.

Pentru acest motiv se va respinge cererea de acordare a despăgubirilor solicitate.

Reclamanta pretinde că pârâţii i-au produs prin fapta lor ilicită şi un prejudiciu moral pe care îl vrea reparat prin plata unor sume de bani( câte 100.000 lei de la fiecare din pârâtele C.N. şi N.D. ).

 Instanţa a cnstatat probată existenţa şi a prejudiciului moral şi a legăturii de cauzalitate  între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei în sarcina aceloraşi persoane - pârâta C.N. , pentru fapta proprie şi pârâtul ISMB, în calitate de comitent pentru fapta prepusului său -  pârâta C.N. , pentru următoarele motive:

 Prejudiciul moral reprezintă consecinţele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conţinut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalităţii umane, definind-o.

În cazul de faţă instanţa a considerat că momentul în care reclamantei i s-a adus la cunoştinţă faptul că nu mai poate continua activitatea didactică a provocat acesteia o angoasă greu de reparat, o frustare, o gravă nedreptate. În lumina celor de mai sus, instanţa consideră că nu există niciun motiv de îndoială că reclamanta a suferit un prejudiciu moral produs de fapta pârâtei C.N. , şi că acest prejudiciu nu este suficient compensat prin simpla constatare a acestui fapt de către instanţa de judecată.

 Faţă de toate acestea, instanţa a constatat  că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei C.N. , motiv pentru care instanţa urmează să statueze cu privire la repararea prejudiciului cauzat.

 Repararea prejudiciului cauzat, stabilirea cuantumului despăgubirii reprezintă însuşi scopul angajării acestui tip de răspundere. Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispoziţiile art. 998 Cod civil, în termeni precişi şi cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

 Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

 Reclamanta a solicitat repararea prejudiciului moral prin obligarea pârâtelor C.N. şi N.D.  la plata sumei de câte 100.000 lei fiecare.

 Faţă de toate cele ce preced, statuând în echitate (în lipsa unor criterii legale), instanţa a apreciat  că suma solicitată de reclamantă este disproporţionat de mare şi că prejudiciul moral suferit de aceasta poate fi reparat cu suma de 40.000lei (echivalentul a cca. 10.000 Euro la data pronunţării) ce urmează a fi reparat de către pârâta C.N. , în solidar cu pârâtul ISMB.

În raport de motivele de fapt şi de drept reţinute a admis în parte acţiunea

A obligat  în solidar pe pârâţii C.N. şi ISMB la plata către reclamantă a sumei de 60.440 lei reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 40.000 lei daune morale.

A  respins  celelalte pretenţii ca neîntemeiate.

În baza art.274 C.pr.civ. a obligat pe pârâţii C.N. şi ISMB la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta T.M. şi pârâţii C.N. - la Av. Preotu Ionuţa, INSPECTORATUL SCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCURESTI, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează :

În apelul reclamantei, motivat la data de 21 05 2012 şi respectiv 11 09 2012, se critică hotărârea primei instanţe cu motivarea că, acordarea despăgubirilor civile trebuia să acopere întreg prejudiciul suferit de acesta , respectiv şi acordarea de dobânzi pentru suma de 60 440 lei începând cu perioada sept. 2001 şi care nu au fost acordate de către instanţă.

De asemenea, se arată că nu au fost acordate daune morale în sumă de 100.000 lei de la fiecare pârâtă deşi era justificat acest cuantum în raport de traumele morale şi psihice ce i-au fost aduse prin fapta ilicită, în această perioadă decedând şi soţul acesteia, iar fiul său a rămas cu deficienţe psihice majore întrucât nu a putut fi tratat corespunzător în clinici de specialitate.

Prin urmare sumele acordate cu titlu de daune morale nu acoperă prejudiciul moral încercat , iar suma de 40 000 lei s-a depreciat între timp faţă de moneda Euro.

O altă critică vizează neacordarea gradaţiei de merit pentru intervalul sept. 2001-2004 respectiv diferenţa dintre prima pensie şi gradaţia de merit pentru perioada 2003-2004, făcându-se dovada că , prin faptele ilicite ale pârâtelor N.D.  şi C.N. au fost alterate rezultatele evaluării prin modificarea punctajului de la 22 la 9 puncte. În acest sens, se arată că, potrivit notei semnate de profesor N.G. se atestă că reclamanta a primit 23 de puncte la evaluarea dosarului pentru gradaţia de merit, fiind neavut în vedere în mod nejustificat pentru simplul motiv că nu a fost prezentat originalul înscrisului, care se afla în deţinerea autorităţii. Se invocă şi faptul că, în dosarul său de gradaţie nr. 2949/2000s-a falsificat punctajul de la 23 de puncte la 22 de puncte, astfel că trebuia să primească gradaţia pentru 4 ani.

În apelul pârâtei C.N. se critică hotărârea primei instanţe cu motivarea că nu au fost luate în considerare apărările şi cererile formulate de către acesta şi nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă.

Astfel, nu a fost analizat procesul-verbal al Consiliului Profesoral din 14 03 2012, încheiat în ziua în care reclamanta a depus cererea şi pe care acesta nu a susţinut-o nefiind prezentă, astfel că nu se poate reţine fapta ilicită a pârâtei, întrucât cererea  nu a fost analizată prin hotărârea Consiliului Profesoral.

De asemenea, nu a fost depus originalul referatului întocmit de L.P., deşi s-a solicitat acest lucru, cu aplicarea sancţiunii prev. de art. 139 C. proc. civ. În realitate , se arată că nu a fost niciodată înregistrat un asemenea referat iar L.P.  nu îl recunoaşte. Astfel, toate hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior se motivează în mod greşi pe un înscris care nu apare înregistrat la vreo autoritate, nerecunoscut de nimeni şi care nu poate obliga un director de scoală să convoace Consiliul profesoral. Care să ia în discuţie cererea de prelungire a activităţii reclamantei.

Instanţa de fond a reţinut o greşită situaţie de fapt întrucât reclamanta a depus cererea de prelungire a activităţii din 2001 tardiv, aceasta vizând al doilea an de activitate , art. 128 din Legea nr. 128/1997 prevede că personalul didactic poate fi menţinut în funcţia didactică până la 3 ani după vârsta de pensionare. Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a obligat pârâta la plata unor despăgubiri materiale reprezentând salariul cuvenit acesteia în perioada 2001-2004, întrucât nu există prejudiciu, iar dacă se consideră că acesta există, el trebuia raportat la eventualele pagube  produse în perioada 2001-2002, iar cuantumul acesteia trebuia determinat în funcţie de diferenţa între salariu şi pensia primită.

Se invocă şi faptul că prejudiciul reclamantei nu era cert întrucât îi fusese respinsă cererea de continuare a activităţii depusă în februarie 2001 şi respinsă contestaţia de către ISMB, luarea în discuţie a cererii nu garanta acordarea avizului consiliului profesoral, iar obţinerea acestuia nu era suficient pentru că prelungirea activităţii era decisă de ISMB, care deja se pronunţase, apreciind că toate catedrele erau în martie ocupate. Se mai arată că reclamanta nu poate cumula pensia cu salariul aşa cum instanţa a dispus pentru perioada 2001-2004.

Cu privire la daunele morale , se arată că fapta reţinută prin sentinţa civilă nr. 16100/01 11 2006 pronunţată de Judecătoria sectorului 1  a fost întemeiată tor pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., pârâta fiind obligată la plata daunelor morale în sumă de 2000 lei pentru fapta pentru a nu fi convocat consiliul profesoral pentru a se lua în discuţie cererea de pusă de reclamantă în 14.03.2001. Prin urmare prejudiciul a fost acoperit, iar ulterior nu  au  intervenit alte fapte  care  să conducă la concluzia producerii unui prejudiciu moral  reclamantei.

Sub acelaşi aspect se arată că suma de 40.000 lei acordată  cu titlu de daune morale este nejustificată şi disproporţionată cu eventuala suferinţă psihică a unei persoane care a fost pensionată pentru limită de vârstă.

În acest sens se invocă  faptul că  pentru acţiuni ilicite mult mai grave CEDO  acordă daune morale  mult mai mici  , iar fapta ilicită invocată nu poate conduce la  suma stabilită de instanţă  întrucât reclamanta a eludat prevederile legale fiind în situaţia unui pensionar pentru limită de vârstă care nu-şi mai  putea executa activitatea didactică datorită pensionării şi nu datorită  faptei ilicite a pârâtei,astfel că suma deja plătit de 2000 lei la nivelul anului2004 constituie o reparaţie mai mult decât echitabilă pentru faptul de a nu se fi luat în discuţie o cerere neconformă  , pentru o prelungire de activitate care fusese deja respinsă de ISMB .

În apelul pârâtului I.S.M.B se  critică hotărârea primei instanţe cu motivarea că în mod greşit s-a reţinut  faptul că au fost îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii  civile delictuale .

Astfel, în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate  ‚între fapta ilicită şi prejudiciu  se arată că cererea reclamantei  la Inspectoratul Şcolar trebuia depusă în intervalul 25.01. – 09.02.2001  şi să fie însoţită de avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ.

Reclamanta a depus cererea în termen dar fără a avea avizul consiliului , astfel că  ISMB în data de 19.02.2001 a respins cererea reclamantei  , iar ulterior în data de 13.03.2001  nu se mai putea examina o nouă cerere  formulată de reclamantă după expirarea termenului de depunere a acestuia .

Se arată faptul că nota telefonică invocată de reclamantă nu putea schimba situaţia juridică a acesteia în data de 13.03.2001 întrucât OMEC  nr. 5160/2000  avea o forţă juridică superioară acestui înscris motiv pentru care orice hotărâre luată de consiliul profesoral  după data de 19.02.2001 nu mai putea schimba situaţia.

Referitor la prejudiciu  se arată că acesta nu există şi nu are cum să existe în viitor întrucât reclamanta nu putea obţine avizele pentru a lucra în continuare decât cu încălcarea legii  , iar prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală  din 28.04.2005  s-a stabilit doar că pârâta  C.  în mod greşit nu a pus în discuţie o cerere a unui salariat , acest aspect putând determina eventual un prejudiciu  stabilit de către instanţa civilă .

În plus, instanţa de judecată  nu se poate subroga dreptului consiliului  profesoral şi  al ISMB de a acorda sau nu posibilitatea contestatoarei de a–şi prelungi activitatea şi nu s-a stabilit în urma unei hotărâri judecătoreşti dacă reclamanta este îndreptăţită sau nu să-şi continue activitatea legal. Se invocă faptul că  nu s-a dovedit  că salariatul care ar fi depus anual cerere de  prelungire a activităţii ar fi putut obţine şi acordul la această prelungire şi pe cale de consecinţă  ar fi obţinut şi salariul ,gradaţie de merit  în continuare pe toată perioada respectivă.

Referitor la daunele morale se arată în cauză  reclamanta nu a făcut dovada unei suferinţe morale  ,aceasta fiind oricum  la  vârsta de pensionare  ,reclamanta invocându-şi propria culpă ,aceea ce a nu-şi susţine cererea de prelungire a activităţii în faţa consiliului profesoral.

O altă critică vizează faptul că instanţa de  fond în mod greşit a reţinut că reclamantei i se cuvine o despăgubire  egală cu salariile indexate pentru perioada 01.09.2001- 31.08.2004  incluzând şi gradaţia d merit  potrivit anexei 3  la raportul de expertiză ,deşi s-a respins cererea acesteia privind acordarea gradaţiei de merit.

O altă critică vizează faptul că potrivit art.128 din Legea 128/ 1997 reclamanta nu mai avea dreptul decât la 2 ani de prelungire a activităţii  întrucât acesta mai beneficiase de un an de prelungire, astfel că nu se puteau acorda daune până în 2004 .

Avându-se în vedere că prelungirea activităţii se putea face cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar , instanţa putea  acorda cel mult pretinsele drepturi pentru 1 an de zile ,respectiv  pentru  anul şcolar 2001-2002  astfel că putea primi doar 9803 lei  pentru 01.09.2001- 31.08.2002  potrivit anexei 1 din raportul de expertiză tehnică .

Instanţa de fond în n mod nelegal a respins cererea de amânare a cauzei întrucât s-a făcut dovada imposibilităţi obiective de a se prezenta consilierului  juridic pentru ISMB

De asemenea în mod nelegal a respins excepţia prematurităţii  invocate de acesta prin întâmpinare  întrucât cererea reclamantei se întemeiază pe o ordonanţă emisă la o dată ulterioară formulării acţiunii  , temeiul juridic neexistând la momentul introducerii cererii , aspecte asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii .

În cauză s-a formulat întâmpinare de intimatul –pârât  ISMB  la apelul formulat de reclamantă prin care s-a solicitat pe de o parte anularea cererii de apel întrucât nu a fost arătată  hotărârea care se atacă potrivit art 287 alin.2 C.pr civ  iar pe de altă parte instanţa  în mod corect a respins  capătul de cerere privind gradaţia de merit  reţinându-e prin ordonanţa penală nr. 578/P/2003  că nu s-a comis nici o faptă ilicită în legătură cu acordarea gradaţiei de merit, punctajul obţinut fiind de 9 puncte , sub  baremul necesar obţinerii acestei distincţii.

De asemenea,  se arat că reclamanta nu a făcut o solicitare cu privire la actualizarea sumelor cu  indicele de inflaţie .

În apel au fost depuse la dosar înscrisuri  .

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate de reclamantă şi pârâte în raport de actele şi lucrările dosarului, tribunalul  constată că apelurile părţilor  sunt fondate pentru următoarele considerente :

Apelul reclamantei T.M. este fondat numai în ceea ce priveşte  acordarea dobânzilor legale  cu privire la sumele  ce reprezintă contravaloarea salariului în perioada 01.092001  - 31.08.2002, aferente sumelor  ce reprezintă  plăţi scadente şi până la plata efectivă a acestora,astfel cum au fost stabilite  prin  raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză în faţa  instanţei  de fond Judecătoria sectorului  1 Bucureşti de către expert contabil C.F. .

Astfel, că în cauză nu  se poate reţine că reclamanta nu a solicitat plata dobânzii legale întrucât din conţinutul cererii formulată de către aceasta  rezultă faptul că  reclamanta a solicitat atât  despăgubiri  materiale şi morale cât şi plata despăgubirilor  moratorii  , prejudiciul încercat de aceasta fiind necesar a fi reparat în întregime  , inclusiv prin acordarea dobânzilor legale  aferente sumelor datorate  pentru perioada menţionat reprezentând contravaloarea salariilor pe care aceasta  le-ar fi realizat în perioada respectivă .

Cu privire la motivul de apel  ce vizează neacordarea gradaţiilor de merit  tribunalul va reţine că în cauză nu s-a dovedit că aceasta este îndreptăţită la acordarea acestei distincţii reţinându-se prin ordonanţa penală din 02.04.2005 în dosarul penal nr. 578/P/2003  că nu s-a săvârşit nici o faptă ilicită în legătură cu acordarea acestei gradaţii săvârşite  de către pârâte ,iar prin sentinţa penală nr. 2073/02.12.2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti rămasă definitivă s-a menţinut rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria  Sectorului  2 nr. 4578/P/2003 prin care se constat că nu se confirmă săvârşirea infracţiunii  de fals intelectual şi uz de  fals de către pârâtele N.D.  şi  C.N. şi că din documentele depuse rezultă că punctajul  obţinut de reclamantă este de 9 puncte şi nu de 23  cum aceasta a susţinut .

Prin urmare, nici acordarea gradaţiei de merit şi  corespunzător salarizarea în raport de aceasta nu se impune în cauză întrucât nu s-a dovedit ă reclamanta era îndreptăţită în acest sens .

În legătură cu critica reclamantei ce vizează acordarea daunelor morale acordate într-un cuantum  superior celui  acordat  de instanţa de fond tribunalul constată că în cauză aceasta nu a făcut dovada  unei suferinţe morale care să justifice acordarea daunelor morale n cuantum de 100.000 lei de fiecare pârâtă – persoană fizică  ,iar  traumele  morale şi psihice determinate de decesul soţului său  precum şi imposibilitatea de acordare a ajutorului medical corespunzător fiului său nu s-au dovedit ca fiind determinate prin fapta ilicită a pârâtelor , aşa cum reclamanta a susţinut prin motivele de apel.

Apelurile pârâţilor C.N. şi I.S.M.B.  vizează în esenţă aceeaşi aspecte motiv pentru care acestea vor fi analizate în comun  .

În legătură cu  existenţa  condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală prev de art 998-999 C.civ. tribunalul  va reţine că  prin decizia civilă nr. 157/R/16.02.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a reţinut că instanţele  în mod greşit au reţinut autoritatea de lucru judecat care implică identitatea de obiect ,părţi şi cauză în raport de sentinţei civile nr.1053.09.03.2004  şi respectiv nr. 16100/01.1.12006 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti având cauze juridice diferite  iar în prezenta cauză reclamanta solicită despăgubiri civile  pentru fapta stabilită prin Ordonanţa Parchetului dată în dosarul nr. 4578/P/2003  din 28.04.2005

.Prin urmare  nu se poate reţine că prejudiciul invocat de reclamant a fost acoperit ca urmare a stabilirii daunelor morale în cuantum de 2000 lei  prin sentinţa civilă  nr. 143/2004  şi respectiv sentinţa civilă nr. 16100/01.11.2006

Cât priveşte fapta ilicită  şi legătura de cauzalitate între aceasta şi prejudiciul produs tribunalul va reţine că  în mod corect prima instanţă a reţinut în raport de probatoriul administrat în cauză  precum şi de rezoluţia  nr. 4578/17.01.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2  rămasă definitivă prin sentinţa  penală nr. 2073/01.12.2005 a Judecătoriei Sectorului 2 şi respectiv decizia penală nr. 817/R/03.04.2006 a  Tribunalului Bucureşti că  pârâta C. N.  prin refuzul acesteia de  a convoca consiliul profesoral în vederea analizării cererii petentei  de continuitate  ,deşi i-a solicitat expres acest lucru, în condiţiile în care petenta părăsise şedinţa  consiliului profesoral din 14.02.2001, ulterior deciderii votării  secrete a cererilor formulate cu încălcarea art. 128 din Legea 128/1997  s-a  adus atingere intereselor legale ale reclamantei  aspecte ce  constituie elementele constitutive  ale  infracţiunii de abuz  de încredere conta intereselor persoanelor  prev. de ar.t  246 C.pen.

Prin urmare ,în cauză s-a stabilit cu privire la fapta ilicită cazatoare de prejudicii săvârşite de către pârâta C.  N. , motiv pentru care în cauză nu se mai poate examina în ce măsură procesul verbal al consiliului profesoral din 14.03.2012 ar fi determinat  inexistenţa faptei ilicite  şi nici referatul numitei L.P. avut în vedere de către instanţele de judecată şi care intră în contradicţie cu Legea 128/1997care reglementează procedura  de menţine în funcţia didactică după vârsta de pensionare . În cauză,  nu are relevanţă faptul că intimata reclamantă nu mai putea obţine prelungirea activităţii pentru încă 2 ani  ,atâta vreme cât s-a stabilit că  pârâta C. N.  a săvârşit fapta ilicită  cauzat9are de prejudicii prin aceea că a refuzat  să convoace consiliul profesoral în vederea analizării cererii petentei de continuitate  .

În legătură cu cuantumul despăgubirilor materiale  tribunalul va reţine că apelurile  pârâţilor sunt fondate  întrucât reclamanta nu putea f lipsită de drepturile salariale decât pentru perioada 01.09.2001 şi 31.08.2002  şi nu şi pentru perioada următoare, întrucât numai putea  primi prelungire pentru  continuarea activităţii decât  pentru  anul şcolar 2001-2002 şi respectiv 2002-2003  ,anterior  beneficiind de  un an de prelungire în perioada 2000-2001 ,iar potrivit art 18  din Legea 128/1997  personalul didactic poate fi menţinut în funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare la cerere cu avizul consiliului profesoral .

Prin urmare reclamanta ar fi putut obţine ipotetic dacă i-ar fi fost admisă cererea de continuare a activităţii numai pentru anul şcolar 2001-2002 dacă nu ar fi intervenit  fapta ilicită a pârâtei C.N.  , urmând să beneficieze  de drepturi salariale  conform anexei 1 din calcul drepturilor salariale în sumă de 9.239,4248 lei conform raportului de expertiză contabil întocmit în cauză  , urmând na fi înlăturate despăgubirile materiale pentru ceilalţi ani 2002-2004 .

Cu privire la critica ce vizează  acordarea diferenţei între salariul la care ar fi fost îndreptăţită şi pensia încasată  de către reclamantă tribunalul va reţine că în cauză nu s-a dovedit că aceasta a  beneficiat  şi de pensia pentru limită de vârstă  nefiind formulate asemenea apărări în faţa instanţei de fond.

Cât priveşte respingerea cererii de amânare formulată de pârâta I.S.M.B. tribunalul va reţine că în cauză nu s-a făcut dovada unei vătămări şi a încălcării prev.  de art. 156 Cpr.civ. , iar în ceea ce priveşte prematuritatea acţiunii în cauză nu s-a făcut dovada că dreptul invocat de către reclamantă nu era născut la data introduceri acţiunii, ci doar  s-au făcut apărări doar în ceea ce priveşte temeiul juridic al acţiunii şi care nu  conduce la concluzia existenţei unei  cauze de respingere a acţiunii pentru aceste motive.

Cu privire la criticile  formulate de pârâţi  în ceea ce priveşte acordarea de daune morale, tribunalul va reţine că cuantumul acestora a fost stabilit de instanţa de fond prin raportare la suferinţele morale şi p0sohice produse prin fapta ilicit de săvârşită de pârâta C.N. , însă trebuie avut în vedere că  acestea au fost acordate într-un cuantum exagerat în raport de consecinţele faptei ilicite şi avându-se în vedere situaţia reclamantei care se află  la limita vârstei de pensionare ,iar continuarea activităţii era prevăzută de lege ca un drept ce putea fi acordat  acesteia  şi nu ca o obligaţie impusă de lege de care aceasta să beneficieze  .

Prin urmare,  ţinând cont de faptul că demersurile reclamantei de a mai putea continua activitatea pentru încă 2 ani ca şi cadru didactic se puteau finaliza  cu un eşec sub acest aspect  şi având în vedere procedurile care trebuiau  să urmeze după convocarea consiliului profesoral şi care nu a mai avut loc din  culpa pârâtei C.N. ,tribunalul va aprecia că toate circumstanţele producerii prejudicului moral  conduc la concluzia că daunele morale sunt suficiente în cuantum de  20.000 lei.

Astfel, prejudiciul moral în concret trebuie corelat cu realitatea măsurată a suferinţelor îndurate de victimă şi care  se referă la suferinţele şi neajunsurile pe care aceasta le-a  încercat atunci când aceasta a intenţionat să-şi continue activitatea de cadru didactic pentru încă 2 ani pentru a-şi asigura venituri suplimentare în vederea îngrijirii  şi întreţinerii membrilor de familie, însă nu a  putut realiza acest lucru întrucât demersurile  sale au debutat în 2001  cu intervenţia pârâtei C.N. care nu a convocat consiliul profesoral  pentru obţinerea avizului în acest sens, în timp ce în 2002  cererea reclamantei  nu  a fost luată în discuţiei întrucât aceasta nu a fost prezentă , iar ulterior la solicitarea acesteia cererea  era deja tardivă , reţinându-se astfel culpa reclamantei în ceea ce priveşte continuarea activităţii pentru perioada ulterioară anului 2002 .

Prin  urmare suferinţele morale trebuie examinate doar în ceea ce priveşte activitatea ilicită  a pârâte din 2001 , motiv pentru care tribunalul în raport de art. 998-999 C.civ . şi având în vedere repararea integrală a prejudiciului  real cauzat va aprecia că daunele morale trebuie acordate în cuantum de 20.000 lei .

Pentru aceste considerente tribunalul în temeiul art. 296 C.pr.civ.  va admite apelurile ,  va schimba  în parte sentinţa în sensul că va  obliga  pe pârâţi în solidar la plata către reclamantă a sumei de 92394,248 lei (ROL)- 9239,4248 lei RON reprezentând despăgubiri materiale şi anume c/val salariului în perioada 01.09.2001-31.08.2002, la care se adaugă dobânda legală de la data fiecărei plăţi scadente şi până la plata efectivă, precum şi la plata sumei de 20.000 lei daune morale  ; va menţine în rest sentinţa

În raport de disp.art 274 C,.pr..civ. va obliga  pe pârâţi  şi la 500 lei cheltuieli de judecată în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

 Admite apelurile declarate de reclamanta T.M. domiciliată, de pârâta  C.N. şi pârâtul  INSPECTORATUL SCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCURESTI împotriva sentinţei civile nr. 2830/21.03.2012  pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 2612/299/2008* , intimaţi  fiind ŞCOALA SPECIALĂ  NR. 7 şi  N.D. .

Schimbă în parte sentinţa în sensul că obligă pe pârâţi în solidar la plata către reclamantă a sumei de 92394,248 lei (ROL)- 9239,4248 lei RON reprezentând despăgubiri materiale şi anume c/val salariului în perioada 01.09.2001-31.08.2002, la care se adaugă dobânda legală de la data fiecărei plăţi scadente şi până la plata efectivă, precum şi la plata sumei de 20.000 lei daune morale şi la 500 lei cheltuieli de judecată în fond. Menţine în rest sentinţa. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2012