Suspendare provizorie a executării silite. Condiţia urgenţei. Lipsa fondurilor

Sentinţă civilă 1472/17.04.2015, definitivă din 17.04.2015


Suspendare provizorie a executării silite. Condiţia urgenţei. Lipsa fondurilor

Cerinţa urgenţei este îndeplinită dacă bugetul instituţiei executate silit nu are alocate sume cu destinaţie stabilită, împrejurare în raport cu care, prin finalizarea executării silite, aceasta ar fi pusă în imposibilitatea de a achita alte creanţe, creându-se astfel o gravă tulburare a bunului mers al instituţiei.

Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1472/17.04.2015, definitivă

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, contestatorul Inspectoratul de Politie al Judeţului Satu Mare a solicitat suspendarea provizorie a executării silite pornite în cadrul dosarului de executare silită nr.44/2015 al B.E.J. MV, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul dosarului nr. …, arătând că este într-o situaţie care reclamă urgenţa în suspendarea executării, având în vedere că, din cauza timpului extrem de scurt menţionat în somaţie şi din cauza lipsei de fonduri alocate cu aceasta destinaţie, nu a putut vira suma reprezentând cheltuieli de judecata si executare silita, informând executorul judecătoresc cu privire la aceste aspecte.

Soluţionând cererea, instanţa a reţinut că, în temeiul art. 718 alin. (7) C. proc. civ., în cazuri urgente şi dacă s-a plătit cauţiunea, poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare.

Prin urmare, pentru suspendarea provizorie a executării, este necesar să se dovedească introducerea unei contestaţii la executare, în cadrul căreia să se fi formulat o cerere de suspendare a executării, să se dovedească plata cauţiunii şi să se justifice urgenţa suspendării.

Instanţa a constatat că s-au făcut în speţă dovada formulării contestaţiei la executare şi a cererii de suspendare a executării, pe rolul Judecătoriei Satu Mare aflându-se înregistrat dosarul cu nr….. având ca obiect contestaţie la executare; în ceea ce priveşte obligativitatea plăţii unei cauţiuni în vederea suspendării executării silite instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.7 din OG 22/2002 cererile indiferent de natura lor formulate de instituţiile şi autorităţile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxei de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune.

În ceea ce priveşte urgenţa, instanţa a constatat că, potrivit dispoziţiilor art.2 din OG 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligata ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plata comunicata de organul competent de executare, în speţă de la data de 05.03.2015.

Prin urmare, cazul urgent este dat de faptul că, bugetul instituţiei contestatoare are alocate sume cu destinaţie stabilita astfel că,  prin finalizarea acestei executări silite contestatoarea ar fi pusă în  imposibilitatea de a achita alte creanţe creându-se astfel o grava, tulburare a bunului mers al instituţiei .

În consecinţă, instanţa a apreciat că acestea sunt motive suficiente pentru a dispune suspendarea provizorie până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.