Actiune in constatare

Dosar nr. XXXX/193/2015*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOŞANI – SECŢIA CIVILĂ

Şedinţa Publică din data de  xx.xx.xxxx

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

SENTINŢA CIVILĂ NR. XXXX

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul R. D. C., în contradictoriu cu pârâtele BANCA ROMÂNEASCĂ.SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAŢIONAL BANK OF GREECE şi BANCA ROMÂNEASCĂ.SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAŢIONAL BANK OF GREECE-Sucursala Botoşani, având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal al cauzei făcut în şedinţă publică,  au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanţa a amânat pronunţarea pentru astăzi, când, în aceeaşi compunere,

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă instanţa constată următoarele:Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de xx.xx.xxxx sub nr.XXXX/193/2015, reclamantul R. D. C., în contradictoriu cu pârâtele BANCA ROMÂNEASCĂ.SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAŢIONAL BANK OF GREECE şi BANCA ROMÂNEASCĂ.SA MEMBRĂ A GRUPULUI NAŢIONAL BANK OF GREECE-Sucursala Botoşani, a solicitat ca instanţa să: să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.1 din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx, referitoare la dobânda variabilă stabilită pentru perioada de după primul an de creditare - pînă la rambursarea creditului, constând în dreptul băncii de a modifica în mod unilateral dobânda, neraportându-se la indicele de referinţă LIBOR 3 M, precum şi prin majorarea nelegală a marjei băncii, fară a exista consimţământul clientului; să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de bani constând în diferenţa dintre dobînda încasată lunar efectiv în baza articolului susmenţionat din contract şi dobînda revizuibilă contractată ( compusă din indicele de referinţă LIBOR 3 M la care se adaugă marja de 3,25% ), conform graficului de rambursare a creditului, precum şi a dobânzii legale aferentă acestei sume, de la data plăţii lor, respectiv echivalentul în lei la cursul de schimb oficial al BNR de la data pronunţării sentinţei; să constate caracterul abuziv al art. 8 alin. 1, art. 9.1 teza III din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx şi art. 10.1, art. 7, art. 12, art. 12.1 teza III din contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx şi să dispună modificarea clauzelor din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx în sensul stabilizării cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamantă la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractului, xx.xx.xxxx, începând cu data scadentei primei rate si pana la finalizare raporturilor contractuale dintre părţi, precum şi adaptarea contractului, conform art. 1271 al. 2 lit. a, în sensul stabilizării cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei ral succesive datorate de subsemnatul la cursul CHF/LEU valabil la dat încheierii contractului de credit bancar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx începând cu data scadentei primei rate si pana la finalizarea raporturile contractuale dintre reclamantă şi pârâtă; să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de bani constând în diferenţa de curs valutar plătită la fiecare rată şi cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractelor, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, de la data plăţii lor, respectiv echivalentul în lei la cursul (schimb oficial al BNR de la data pronunţării sentinţei; să oblige pârâta să modifice contractul de credit în sensul eliminării clauzelor abuzive din contractele susmenţionate, precum şi obligarea emiterea unor noi grafice de rambursare a creditelor ca urmare constatării clauzelor abuzive şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx pentru o valoare de 87.700 CHF, ce urma a fi restituit în 300 luni, prelungită ulterior la 351 luni prin actul adiţional nr.X din xx.xx.xxxx. Mai arată reclamanta că, clauzele contractuale menţionate în petit îndeplinesc condiţiile arătate anterior pentru a fi calificate drept abuzive, fiind astfel lovite de nulitate absolută şi se impune obligarea pârâtei la restituirea suinelor de bani achitate.Reclamantul a mai arătat cu privire la clauza prevăzută la art. 6.1 din contract că se prevede că pentru creditul pus la dispoziţie de bancă, împrumutatul va plăti o dobîndă fixă de 4,5000 % pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobînda variabilă a băncii, compusă din indicele de referinţă LIBOR 3 M la care se adaugă marja de 3,2500%, dobînda variabilă fiind revizuibilă în datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie, în funcţie de indicele de referinţă LIBOR 3 M - determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referinţă valabil în data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie. De asemenea, reclamantul a mai învederat că la încheierea contractului a avut reprezentarea că dobânda va fi variabilă după primul an şi că se compune din indicele de referinţă LIBOR 3 M la care se adaugă marja de 3,2500%, considerând că majorarea unilaterală a dobânzii prin majorarea marjei băncii este abuzivă, încălcând prevederile art.1 alin. 1,2,3 şi art. 4 alin. 1,2,3 din Legea nr.193/2000. Reclamantul a mai apreciat că aspectele cuprinse în art. 6.1 au caracter abuziv întrucât acestea nu au fost negociate direct cu dânsul, impunându-se această clauză, banca percepînd o dobîndă mai mare decît cea contractată, prin majorarea marjei băncii, fără a conveni şi negocia această. De asemenea, această clauză a dat dreptul pârâtei să revizuiască în mod unilateral dobânzile, comisioanele şi taxele bancare fară ca noul cuantum/procent să fie negociat.Cu privire la solicitarea de a se constata caracterul abuziv al art. 8 al. 1, art. 9.1 teza III din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din contractul de credit ipotecar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx şi art. 10.1, art. 7, art. 12. 12.1 teza III din contractual de credit bancar nr. XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx precum şi de a dispune stabilizare cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei rate succesive datorate la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractului – 11.08.218 şi xx.xx.xxxx, începând cu data scadentei primei rate si pana 1 finalizarea raporturilor contractuale dintre reclamant şi pârâtă, reclamantul a arătat că în perioada 2006-2008, anticipând aprecierea monedelor internaţionale (în speţă CHF) şi deprecierea RON, în calitate de specialişti, Băncile au acordat credite aparent avantajoase, cu dobânzi minime, fără ca împrumutaţii să poată cunoaşte evoluţia pieţelor financiare şi acceptând clauzele impuse de unităţile de creditare, inclusiv cele privitoare la suportarea riscului valutar, care în momentul acordării împrumuturilor nici nu era sesizabil. Reclamantul a mai afirmat că în cazul său, faptul că încasează veniturile în moneda naţională şi efectuează plăţile ratelor bancare în monedă străină, riscul valutar este imens, Banca fiind cea care trebuie să-l suporte, el având obligaţia să achit creditul la termenele scadente la cursul valutar la care a contractat. De asemenea reclamantul a mai susţinut că după cum se poate observa, contractul semnat de către părţi a fost unul prestabilit, fără a avea posibilitatea negocierii directe a clauzelor acestora, unele dintre ele având un vădit caracter abuziv, care creează în detrimentul său şi contrar principiului bunei-credinţe, dezechilibre grave între drepturile sale şi cele ale Băncii, fără a-i oferi posibilitatea reclamantului să influenţeze natura clauzelor convenţie. Mai subliniază reclamantul că, la data încheierii convenţiei de credit, Banca, deşi lansase oferta în moneda elveţiană şi semnase contractul de credit, aceasta i-a acordat împrumutul în moneda naţională, respectiv în loc de CHF a primit RON prin schimb valutar şi de aceea, plata ratelor ar trebui să se efectueze la cu valutar din data contractării împrumuturilor.

Cu privire la îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiei, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărători, reclamantul a aratat că se impune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiilor, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi restituirea sumelor plătite în plus către reclamant. Contractul de credit nu are un caracter aleatoriu, fiind un contract comutativ, caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, la momentul încheierii contractului, este determinată sau determinabilă, astfel încât părţile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care şi-au manifestat acordul, fiind exclusă expunerea uneia dintre părţi la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor şi incert şi oferirea celeilalte părţi a unei şanse se câştig. Stipularea unei clauze de risc valutar, cu consecinţa strămutării în întregime asupra împrumutaţilor a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispoziţiilor legale. Hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor şi incert raportat la puterea de înţelegere a consumatorilor întrucât aceştia nu au cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar-banca care să le permită anticiparea unei creşteri accelerate a cursului de schimb şi, îr consecinţă, asumarea în cunoştinţă de cauză a riscului valutar.

În drept au fost invocate dispoziţiile disp. art.4 din Legea 193/2000, art. din Legea 296/2004 şi art.2 pct.16, pct.24 şi art.9  lit.g pct. 1 şi 3 din O 21/1992, Ordinul Autorităţii Naţionale Pt.Protecţia Consumatorului nr.92/20 (Publicat în M.of. nr. 128/2007), art.54 şi art.77 din Codul consumului (Leg 296/2004), art.948, 969, 1010 C.civ, art. 1092 cod civil vechi, art. 1271 noul c civil, art. 451 - 453 Cod.proc.civ.

În dovedire a fost solicitată încuviinţarea probei cu înscrisuri, expertiză de specialitate, ataşarea dosarului bancar împreună cu toate graficele de rambursare.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.Pârâta BANCA ROMANEASCA S.A. MEMBRA A GRUPULUI NATIONAL BANK OF GREECE, prin Sucursala Botoşani, a formulat întâmpinare prin care invocă următoarele excepţii: excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia de netimbrare a pretenţiilor deduse judecăţii, excepţia prescrierii dreptului material privind restituirea sumelor de bani percepute de banca ca presupus abuzive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În apărare, pârâta arată următoarele: cu privire la excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată: reclamantul, nu numai ca nu a precizat valoarea pretenţiilor sale pecuniare, dar nici măcar nu a precizat vreun criteriu care să determine suma pe care o solicita, cu atât mai mult cu cât contractele în litigiu sunt unele sinalagmatice, cu executare succesivă; referitor la excepţia netimbrării  pretenţiilor deduse judecăţii: solicitarea privind obligarea la restituirea unor sume de bani, este o cerere evaluabila în bani, iar reclamantului îi revenea sarcina de a timbra cererea la valoarea obiectului acesteia; cu privire la excepţia prescrierii dreptului material privind restituirea sumelor de bani percepute de banca ca presupus abuzive: potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabile contractului în litigiu), termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune având un obiect patrimonial este de 3 ani, iar conform prevederilor art. 12 din acelaşi act normativ, în cazul prestaţiilor succesive termenul de prescripţie se calculează separat pentru fiecare prestație, contractul de credit bancar în litigiu fiind un contract cu executare succesivă.

Pe fondul cauzei, pârâta arată că între Banca Românească S.A. Membra a Grupului National Bank of Greece, reprezentată prin Sucursala Botoşani, în calitate de creditor, pe de o parte și R. D. C. în calitate de împrumutat, și R. O. M. în calitate de codebitor a fost încheiat contractul de credit bancar ipotecar nr.XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, cu toate modificările și completările ulterioare  prin care a fost acordat un credit în valoare de 87.700 CHF pentru achiziţionarea imobilului situat în Botoşani, Bld. X, nr. Y, bl. Z, et.T,ap. U, jud. Botoşani, în temeiul dispoziţiilor Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare. Pârâta apreciază că motivele pentru care reclamantul solicita anularea clauzelor prevăzute în Contractul de credit pe motiv ca ar fi abuzive, în sensul prevăzut de prevederile Legii nr. 193/2000, sunt nelegale şi neîntemeiate deoarece contractul în litigiu a fost. este şi rămâne supus Legii nr. 190/1999, iar clauzele sale trebuie apreciate din prisma dispoziţiilor normei speciale ce îl guvernează. Mai precizează pârâta că un alt motiv de inadmisibilitate a acţiunii este reprezentat de faptul ca la data introducerii acţiunii, clauzele contractului de credit erau deja modificate prin Actul adiţional întocmit în baza dispoziţiilor imperative ale OUG nr.50/2010 (conform înscrisurilor anexate).

Mai arată pârâta că modificarea clauzelor contractuale a fost făcută de Banca ca urmare a modificărilor legislative impuse prin OUG 50/2010 în forma să iniţiala, ale cărei dispoziţii au fost transpuse de subscrisa prin actul adiţional la contractul de credit bancar întocmit în baza prevederilor art. 95 din OUG nr. 50/2010, prevederi prin care legiuitorul a impus creditorilor din contractele aliate în curs de derulare la data intrări în vigoare a acestui act normativ să asigure conformitatea prevederilor contractelor de credit cu prevederile OUG 50/2010, în termen de 90 de zile de la data intrări în vigoare a OUG 50/2010. Actul adiţional la contractul de credit bancar întocmit de banca în aplicarea și transpunerea OUG 50/2010 a fost comunicat consumatorului cu adresa nr. 2006/02.09.2010, iar printre modificările aduse prevederilor iniţiale ale contractului de credit, aflat în derulare la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, au figurat şi clauzele contractuale referitoare la comisioanele aplicabile creditului și la dobânda variabila, la modalitatea de calcul şi de plata a acesteia, clauze care au fost modificate în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 50/2010, act normativ ale cărui prevederi speciale se aplica contractelor de credit încheiate cu consumatorii. Prevederile art. 1.2.2.1 “ Dobânda curentă” din Actul adiţional la Contractul de credit bancar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, întocmit de banca în aplicarea și transpunerea OUG 50/2010, respecta întocmai și în totalitate prevederile speciale ale art. 37 din OUG 50/2010, act normativ aplicabil exclusiv contractelor de credit încheiate cu consumatori.

1Referitor la capetele de cerere privind Stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb al CHF-RON la valoarea valabila la data semnării contractelor de credit XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx și XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, pârâta arată că soluţionarea cauzei trebuie făcuta având cu reper PRINCIPIUL NOMINALISMULUI instituit de legea civilă, atât prin vechiul Cod Civil - art. 1578, cât și prin noul Cod Civil (art. 2164), conform caruia, împrumutului trebuie să înapoieze suma nominala primita, oricare ar fi variaţia valorii acesteia.

Pârâta solicită să se reţină cu prioritate că prevederile contractului de credit supus analizei sunt conforme dispoziţiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 190/1999 care stipulează ca “Suma creditului acordat poate fi exprimată în contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare în lei sau în valută convertibilă şi vă fi pusă la dispoziţie împrumutatului eşalonat ori integral." Contractul de credit bancar ipotecar nr. XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx încheiat cu reclamantul nu conţine o clauza de risc valutar aşa cum în mod neîntemeiat susţine reclamantul. Astfel, cererea prin care reclamantul solicita constatarea unei pretinse clauze de risc valutar care nu exista în contractul de credit bancar în litigiu este lipsită de obiect. Câta vreme reclamantul au beneficiat de un credit în valuta (CHF), iar rambursarea trebuie să fie facută, conform principiului nominalismului, în aceeaşi valuta, clientul poate să își procure în mod liber de pe piaţa, de la orice banca sau casa de schimb valutar, valuta necesara plăţiii, apărând astfel ca neîntemeiata solicitarea reclamantului de a stabiliza (îngheţa) cursul de schimb al valutei CIIF la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toata perioada derulării contractului. Pe de altă parte, pârâta consideră că trebuie avut în vedere faptul ca deprecierea monedei naţionale în raport cu valuta CHF nu este influenţată de banca, variabilitatea acesteia fiind determinata de evoluţia acestor monede pe piaţa financiara, situaţie care nu este specifică doar creditelor contractate în CHF, ci și creditelor contractate în Euro, USD etc, întrucât și rata de schimb ROU-EUR sau RON-USD au cunoscut modificări semnificative în defavoarea leului.

Mai precizează pârâta că din analiza conţinutul notificării 2006/02.09.2010 și al actului adiţional, se poate observa ca toate clauzele incriminate de reclamant cu fiind presupus abuzive, au fost modificate anterior introducerii cererii de chemare în judecată, modificările aduse contractului referindu-se la: eliminarea sau limitarea comisionului de rambursare anticipată; eliminarea comisionului de notificare în caz de culpa; eliminarea comisionului de administrare a contului curent, în cazul clienţilor persoane fizice care au credite cu comision lunar de administrare; eliminarea comisionului de neutilizare;modificarea structurii ratei de dobânda variabile și a ratei de dobânda penalizatoare; stabilirea datelor de modificare a ratei de dobânda variabila; introducerea necesităţii acordului consumatorului pentru majorarea în viitor a oricăror taxe şi/ sau comisioane existente, aferente creditului.

Referitor la capătul de cerere privind constatarea ca abuziva a clauzei prevăzute de art. 6 pet. 1 din Contractul de credit XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, pârâta arată că articolul în litigiu conţine dispoziţii privind cuantumul dobânzii, modalitatea de calcul și de variaţie a acesteia, indicele independent în baza căreia se calculează dobânda, datele de reper ale indicelui de referinţa și datele de la care se modifica Dobânda curente - aceasta clauza fiind una dintre cele impuse de către Legea nr. 190/1999 ca lege a contractului de credit ipotecar. Niciuna dintre dispoziţiile contractuale mai sus citate sau alte clauzele ale contractului de credit nu permit băncii să modifice dobânda curentă în mod unilateral. Din analiza comparativa a art. 6 din Contractul de credit raportat la temeiului sau de drept (art. 14 din Legea nr.l90/1999) rezulta următoarele: variaţia dobânzii creditului acordat reclamantului-împrumutat  este independenta de voinţa băncii, nu se raportează la dobânda de referinţa a băncii, ci la un indice independent existent pe piaţa bancara, menţionat în contract: LIBOR la 3 1uni; marja ce se adaugă indicelui de referinţa este fixa în procent de 3,25 %; modificarea dobânzii se face doar daca indicele de referinţa LIBOR în valabil în datele de 15 Martie, 15 Iunie, 15 Septembrie și 15 Decembrie variază; dacă variaţia indicelui LIBOR o impune, modificarea dobânzii intra în vigoare începând cu datele de 25 Martie, 25 Iunie, 25 Septembrie și 25 Decembrie; modificare dobânzii se comunica împrumutatului prin notificare scris, cel târziu la data aplicării, sau prin includerea în extrasul de cont - la dosarul cauzei fiind depuse o parte din notificările trimise împrumutatului.

Referitor la capătul de cerere privind constatarea ca abuziva a clauzei prevăzute de art. 10 pct. 1, art. 7 și art. 12.1 teza a IIl-a din Contractul de credit XXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, pârâta arată că, aşa cum rezultă din cuprinsul acestor documente contractuale, Banca a acordat reclamantului o perioada de ajutor de 12 luni de la semnarea actelor adiţionale, perioada în care împrumutatul urma să achite doar ratele de principal aferente creditului iniţial rămas de rambursat, urmând ca sumele datorate cu titlu de dobânda și comisioane să fie creditate de banca şi restituite ulterior de împrumutat  într-un termen de 120 de luni fără costuri, respectiv fără plata de dobânzi sau comisioane. Mai mult, pârâta apreciază că  nici solicitarea reclamantului de adaptare a contractului, în sensul de stabilizare a cursului CHF-RON nu poate fi primită, având în vedere ca în cauza de faţă nu sunt îndeplinite criteriile cumulative prevăzute de legiuitor.

În drept pârâta a invocat dispoziţiile art. 205 şi urm. NCPC, Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr.50/2010, Legea nr.288/2010, art. 969 Cod civil

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul reclamantului, precum şi orice alte probe care se dovedesc utile soluţionării cauzei.

Reclamantul a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată. Deliberând cu prioritate asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, instanţa o va respinge, pentru următoarele:

Instanţa reţine că raporturile contractuale dintre reclamant şi pârâtă intră sub incidenţa Legii 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant şi consumatori, aşa cum sunt definite aceste două categorii în art. 2 din lege.

Legea nr.193/2000 interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Instanţa reţine că interesul protecţiei consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicţiei de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.

Fiind o dispoziţie imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a clauzei respective şi nu a nulităţii relative, aşa cum implică pârâta, acţiune care este imprescriptibilă, excepţia prescripţiei invocată de pârâtă în acest sens fiind neîntemeiată.

În acest sens, instanţa are în vedere că potrivit art.7 din Decretul nr. 167/1958 „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”, cu menţiunea că în condiţiile art.2 din acelaşi act normativ, acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă.

Totodată, instanţa reţine că unul dintre efectele nulităţii este cel al restabilirii situaţiei anterioare, adică acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat. Atunci când restituirea nu se face benevol, se poate exercita acţiunea în restituirea prestaţiilor efectuate în baza unui act juridic nul, acţiunea care nu se confundă cu însăşi acţiunea în nulitate. În plus, după cum rezultă în mod logic din cele arătate mai sus, acţiunea în restituire este subsidiară, depinzând în soluţionare de acţiunea în nulitate act juridic, în sensul că dreptul la acţiune se naşte, în principiu, în momentul în care acţiunea în nulitate a fost admisă, iar actul juridic a fost desfiinţat (mai puţin în ipoteza în care se exercită împreună cu acţiunea în nulitate, ca şi capăt accesoriu de cerere a cărui admitere este condiţionată de admiterea acţiunii principale în nulitate act). Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie nu curge câtă vreme actul juridic nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, întrucât dreptul de a fi repus în situaţia anterioară prin restituirea prestaţiilor nu s-a născut.

Faţă de cele arătate în precedent, instanţa arată că, în contextul art.7 din Decretul nr. 167/1958, excepţia prescripţiei invocată de pârâtă este nefondată, fiind lipsită de relevanţă data la care reclamantul au efectuat plata ratelor către creditoarea-bancă şi temeiul invocat pentru restituirea sumelor, din moment ce dreptul său la restituire se naşte odată cu admiterea acţiunii în nulitate absolută pentru clauză abuzivă. Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de credit bancar nr.XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx, pârâta BANCA ROMÂNEASCĂ SA Membră a Grupului Naţional Bank of Greece a acordat reclamantului R. D. C. un credit in valoare de 87.700 CHF pentru nevoi personale pe o perioadă de 300 luni. Potrivit art. 6 pct. 1 lit. a, pentru creditul pus la dispoziţie de bancă, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 4,5% pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referinţă LIBOR 3M la care se adaugă marja de 3,25%, dobânda  variabilă fiind revizuibilă în datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie, în funcţie de indicele de referinţă LIBOR 3M-determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referinţă variabil în datele de 15 martie, 15 iunie şi 15 septembrie şi 15 decembrie. Daca banca decide să modifice nivelul ratei dobânzii, ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată şi noua rată de dobândă aplicată.

Legea aplicabilă:

Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 şi art.3 şi art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.

Raporturile contractuale stabilite între părţi şi deduse judecăţii intră sub incidenţa Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reclamanţii având calitatea de consumatori în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice părţi la un contract încheiat în afara activităţilor lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activităţi comerciale autorizate.

Aplicarea Directivei nr.93/13/CEE:

Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege naţională.

Pentru ca o directivă să beneficieze totuşi de efect direct (înţeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor naţionale), în situaţia în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerinţe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiţionată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerinţe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiţie în mai multe cauze: C – 41/74 Van Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părţi nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.

Cu toate acestea, instanţa va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale şi prin prisma art.4 alin.(2) din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar şi prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.

Cerinţele calificării unei clauze contractuale drept ”abuzive”:

Potrivit art.4 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Astfel cum art.4 alin.(3) din Lege stabileşte, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, art.1 alin.(1) din Legea nr.193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Din textele legale anterior menţionate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte trei condiţii: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe; 3) nu se referă la obiectul sau la preţul contractului, atunci când acestea sunt clar şi inteligibil exprimate.

Referitor la prima condiţie, privind caracterul negociat sau nenegociat al unui contract, instanţa reţine distincţia între convenţiile negociate, ale căror prevederi sunt rezultatul voinţelor concordante ale ambelor/tuturor părţilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor şi contrapunerilor sau chiar al concesiilor părţilor, în timp ce din categoria contractelor nenegociate fac parte convenţiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părţi, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părţi la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor preformulate sunt: existenţa unei inegalităţi economice între contractanţi, o parte având o poziţie economică superioară celeilalte;  existenţa unei oferte generale şi abstracte, adresate tuturor potenţialilor contractanţi, permanente şi detaliate; oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante.

Convenţia de credit încheiată între părţi are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.3 din Legea nr.193/2000, deoarece întruneşte trăsăturile generale ale unui asemenea contract: reclamanţii sunt partea contractantă aflată în nevoia obţinerii unei sume de bani, pârâta este partea  contractantă deţinând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primilor, iar între părți există o evidentă poziţie de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condiţiile contractuale generale, amănunţite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă, anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanţii; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi contractante, respectiv a pârâtei, reclamantul doar manifestându-şi voinţa de a încheia convenţia.

Contrar susţinerilor pârâtei, nu se poate pune semnul egalităţii între negocierea contractului şi faptul că reclamanţii au putut stabili anumite elemente ale contractului, cum ar fi tipul creditului, moneda creditului, tipul dobânzii, perioada de rambursare şi cu ce profesionist să încheie contractul.

Întrucât, pârâta nu a făcut dovada că reclamantul, ca destinatar ai ofertei, a avut şi alte posibilităţi în afara opţiunii de a adera în integralitate la clauzele prestabilite ori a le refuza în totalitate (deşi îi incumba sarcina probei conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000), respectiv posibilitatea modificării conţinutului vreunei clauze din iniţiativa sa, instanţa apreciază că prevederile contractuale criticate de reclamanţi nu au fost negociate între părţi.

Faptul că părţile au încheiat un contract nenegociat, nu este însă suficient pentru declararea caracterului abuziv şi anularea acestuia, fiind necesară întrunirea tuturor celor trei cerinţe, menţionate mai sus.

 Referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art.6 din contractul de credit ipotecar nr.XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx instanţa, raportându-se la prevederile menţionate mai sus, reţine că negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii de către bancă şi cu obligaţia de informare, negocierea presupunând că partea - consumator să aibă posibilitatea  modificării clauzelor contractuale.În lipsa unor probe concrete privind negocierea, instanţa constată că pârâta nu a răsturnat prezumţia caracterului nenegociat al clauzelor standard. Referitor la cea de-a doua condiţie instanţa reţine ca art.6 pct.1 din contract, prevede modul de calcul al dobânzii aplicabile care urma a fi fixă pentru primul an şi ulterior variabilă a băncii, compusă din indicele de referinţă LIBOR 3M la care se adaugă marja de 3,25%. De asemenea, se prevede expres datele la care dobânda se revizuieşte, faptul că aceasta se face în funcţie de LIBOR, prezentându-se şi formula de calcul. În aceste condiţii instanţa apreciază că şi noţiunea de „dobândă variabilă” este suficient definită, arătându-se expres condiţiile în care aceasta variază, precum şi criteriul – obiectiv şi independent de voinţa băncii, respectiv indicele LIBOR 3M. Astfel, prin modul de exprimare al acestei clauze, instanţa reţine că perceperea unei asemenea dobânzi nu este de natură a prejudicia clientul, aceasta fiind stabilită în mod clar şi inteligibil. De asemenea, nu reprezintă o condiţie pur potestativă, variabilitatea dobânzii fiind raportată la un criteriu obiectiv şi independent de voinţa băncii, cum s-a arătat.Totodată, art.6 pct.6 arată modul de calcul al dobânzii, în mod clar şi inteligibil, fiind stabilită suma asupra căreia se calculează şi data de la care începe să curgă, precum şi faptul că aceasta se achită până la rambursarea integrală a creditului.Pentru  aceste motive, instanţa reţine că modul de stabilire a dobânzii variabile nu reprezintă o clauză abuzivă, nefiind îndeplinite condiţiile art.4 din Legea nr.193/2000.Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.8 alin.1, art.9 alin.1 teza III şi art.10 alin.1, art.7 şi art.12 pct.1 din contractul de credit ipotecar nr.XXXXXXXXX din xx.xx.xxxx şi a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU pentru calcului fiecărei rate succesive datorate, la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii convenţiei de credit şi la capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute de bancă peste cursul valutar CHF din ziua încheierii convenţiei de credit şi până în prezent instanţa va retine că acordarea creditului în monedă CHF s-a făcut la solicitarea reclamanţilor.  Aşadar, instanţa va reţine că, la contractarea creditului, împrumutaţii au optat pentru acordarea unui credit în CHF - credit mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale - dintr-o paletă largă de oferte de creditare - credite în Lei, Euro, USD, imobiliare, ipotecare. Această opţiune a fost făcută conştient de către reclamanţi, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparaţie cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alţi furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, etc). Totodată, un credit in moneda naţionala ar fi presupus venituri mai mari din partea reclamanţilor, garanţii suplimentare. Prin urmare instanţa nu va retine susţinerea reclamanţilor referitoare la lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului, fiind evident faptul că a fost opţiunea reclamanţilor a accesa un credit in CHF.Întrucât cele trei condiţii pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret, de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere în speţa de faţă, instanţa va  concluziona că această clauză nu este abuzivă. Analizând clauzele la care au făcut referire reclamanţii din perspectiva prevederilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr.193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, instanţa va retine că textul legal stipulează că ,,sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul’’.

Or, în ceea ce priveşte mărirea cursului francului elveţian – CHF - , instanţa va retine că această creştere a fost determinată de un context internaţional, străin de vreo acţiune sau inacţiune a băncii pârâte, clauzele in discuţie nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă. De asemenea, se impune a fi reţinut şi faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricărui împrumut in valuta de către orice persoana fizica si juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in funcţie de moneda in care se acorda creditul si de evoluţia sa pe piaţa financiara.Clauza privind riscul valutar, clauză cu conţinut clar şi inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina şi practica judiciară, clauză perfect admisibilă şi în speţă, având în vedere durata îndelungată a contractului dintre părţi (300 luni), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condiţiilor socio-economice, faţă de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.În ceea ce priveşte posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă şi deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanţă, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situaţie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toţi clienţii băncii. In plus, instanţa va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau si de către banca. În speţa de faţă, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Or, aceasta denotă lipsa vreunei vătămări concrete a reclamanţilor datorate clauzelor contractuale care fac referire la CHF. Banca nu a impus reclamanţilor suportarea riscului valutar, ci din contra, în cazul în care cursul CHF-LEU ar fi scăzut de-a lungul timpului, riscul ar fi fost suportat in egala măsură si de către banca pârâtă, menţinându-se aceeaşi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plaţii.Instanţa va retine ca, in speţa, convenţia de credit a fost încheiata in franci elveţieni (CHF), deşi este evident ca in portofoliul băncii existau si alte tipuri de credite, atât in moneda naţionala, ca si in alta valuta decât CHF. Contractarea creditului in alta moneda decât LEU a ţinut exclusiv de opţiunea reclamantului. Potrivit art.8.1. din contract orice plată efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordată.Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantului. La data scadenta a ratei lunare, acesta era obligat sa depună suma datorata in franci elveţieni, deoarece suma împrumutata a fost tot in franci elveţieni si, conform înţelegerii parţilor, rambursarea se face in aceeaşi moneda. Doar in cazul in care nu se depune suma datorata in CHF, conform art.9.1 din contract, banca are dreptul sa efectueze schimbul valutar, ca un favor pentru împrumutat de a evita alte drumuri si costuri suplimentare (penalităţi) pentru depăşirea termenelor de plata. Prin urmare, efectuarea schimbului valutar de către bancă se realizează exclusiv în funcţie de voinţa reclamantului. Dacă acesta depune suma datorata in CHF nu se efectuează niciun schimb valutar. In cazul in care reclamantul optează pentru depunerea sumei de bani datorate în altă monedă decât CHF, aceştia işi exprima în mod explicit acordul pentru efectuarea schimbului valutar, conform pct.9.1 din contract.Un aspect extrem de important este şi faptul că reclamantul avea posibilitatea sa efectueze schimbul valutar la orice alta banca sau casa de schimb valutar si sa depună suma datorata băncii direct in CHF.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluţia viitoare a valorii francului elveţian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - LEU, pentru a putea fi imputata băncii pârâte o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileşte nu prin raportare la obligaţia de informare, ci prin raportare la obligaţia de negociere si la obligaţia de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligaţiile parţilor. Ori reclamantul a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut intr-o moneda diferita de cea in care îşi încasează venitul.

Clauzele contractuale incriminate de reclamant, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elveţieni - CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecinţă firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esenţă, că, in cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeaşi suma de bani in aceeaşi valuta primita.

Acordarea de credite in valuta si respectiv încasarea ratelor de credit in valuta nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operaţiuni li se aplica dispoziţiile art. 2 si 3, coroborat cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.

Legislaţia interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii săi externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulaţia capitalurilor, in conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulaţii a capitalurilor.

Referitor la solicitarea de stabilizare (îngheţare) a cursului de schimb CHF –LEU la momentul semnării convenţiei de credit, instanţa va retine ca acele clauze incriminate de reclamant sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art. 1.578 si art. 1.584 din Vechiul Cod Civil)

Astfel, instanţa va reţine că, între părţile litigante s-a încheiat o convenţie de credit, prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare, a împrumutat reclamantului suma de 87.700 CHF, prin urmare este vorba despre un contract de împrumut de consumaţie, având ca obiect o sumă de bani.

 In conformitate cu prevederile art. 1584 din Codul civil 1864 (aplicabil in speţă in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligaţia principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadenţă lucruri de acelaşi gen, aceeaşi cantitate si de aceeaşi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plăţii.

Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeaşi monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi).

Atât Vechiul Cod Civil (art. 1.578), cât şi Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia.

Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii."

Valabilitatea acestui principiu a fost menţinută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) în lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel."

Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF, astfel încât si rambursarea sa se va face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piaţă (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speţă nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit şi tendenţios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. ,,Denominat’’ înseamnă că suma creditului a fost înregistrată şi calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) şi restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda naţională.

Aceasta este de altfel diferenţa esenţială dintre situaţia dedusă judecăţii în prezentul dosar şi situaţia din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii. În timp ce în Ungaria reclamanţii au primit împrumutul în moneda naţională (forinţi), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referinţă, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operaţiuni, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.

Astfel, potrivit art. 3 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, „(1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută», care se pot efectua şi în valută.

(1^1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu).

(2) Toate celelalte operaţiuni între rezidenţi care nu fac obiectul alin. (1) şi (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută’’.

Pe de altă parte, situaţia diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că: "La 29 mai 2008, domnul Kásler şi doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaţilor un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinţi maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al cărui echivalent în franci elveţieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF. Potrivit contractului, soţii Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum şi dobânzile de întârziere şi celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF. Contractul prevedea, de asemenea, că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soţii Kásler au contestat în faţa instanţelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziţie a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curţii de Justiţie întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preţ al prestaţiei. "

Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situaţia din speţa dedusă judecăţii în prezentul dosar şi cea cu totul diferită din speţa Kásler adusă în faţa C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise şi nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual), ci doar explicitează unele noţiuni generale din Directiva 1993/13 C.E.E.

În virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele incriminate de reclamanţi, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elveţieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecinţă firească a principiului nominalismului monetar.

Plăţile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operaţiune de împrumut, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi cele ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care nu interzic unei instituţii de credit a acorda unui rezident credit in valută. Pe de altă parte, instanţa reiterează faptul că, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv al unor clauze. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino (C – 618/10) că protecţia acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanţei naţionale, atunci când constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse intr-un contract încheiat intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conţinutul acestei clauze.  Pentru aceste considerente instanţa va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.Pentru aceste considerente instanţa va respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiune în constatare formulată de reclamantul R. D. C. în contradictoriu cu pârâta BANCA ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NATIONAL BANK AF GREECE, ca neîntemeiată.

În temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă instanţa va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:  Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă ca neîntemeiată.Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiune în constatare formulată de reclamantul R. D. C., având CNP XXXXXXXXXXXXX, cu domiciliul în municipiul Botoşani, str.X nr.Y, sc.Z, et.T, ap.U, judeţul Botoşani, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat H. M., cu sediul în municipiul Botoşani, str.X nr.Y, intrarea Z, camera T, U, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâta BANCA ROMÂNEASCĂ S.A. MEMBRĂ A GRUPULUI NATIONAL BANK AF GREECE, J/40/29126/1992, C.U.I. RO4829576, cu sediul în municipiul Bucureşti, str.George Constantinescu nr.3, Clădirea B0C, etajele 1,2 şi 3, sector 3, ca neîntemeiată.Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.Cererea de apel se va depune la Judecătoria Botoşani.Pronunţată în şedinţă publică, azi xx.xx.xxxx.PREŞEDINTE  GREFIER

Domenii speta

Spete similare