Contestatie la executare

Prin cererea înregistrată la data de 3.11.2016 pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. ……/207/2016, contestatorul P.T.C. a formulat în contradictoriu cu intimata SECAPITAL S.a.R.L. contestaţie la executare, solicitând ca  împotriva formelor de executare silita întocmite in dosarul de executare silită nr. 155/2014 de catre BEJ Gulie Rodica, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună  anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare realizate în cadrul dosarului de executare nr. 1211/E/2016 aflat spre soluţionare la Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti A.I.E. şi M.M., având in vedere că:

1.executarea silită a fost declanşată în lipsa unui titlu executoriu,

2.executarea silită a fost declanşată de o persoana juridică fără ca acesta sa faca dovada calităţii de titulara a dreptului de creanţă pretins - Contractul de cesiune j1111/26.10.2011 nu se refera la contestator.

3.a intervenit prescripţia dreptului de a solicita executarea silită în baza art.706 C.P.Civ.,

4.intimata nu are o creanţă certă, lichidă si exigibilă împotriva subsemnatului potrivit art. 663 Cod Procedură Civilă şi născută din titlul executoriu invocat contract de credit nr. 3046/01.10.2007

5.In măsura in care se va trece peste cele anterioare, solicita a se constata caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a clauzelor Contractului de Credit bancar nr. 3046/ 01.10.2007 prevăzute la art. 9 lit.b) privind comisionul de acordare credit, lit.c) privind comisionul de administrare, si lit. f) privind comisionul de urmărire riscuri, respectiv:

 art. 9. pentru creditul pus la dispoziţie banca percepe următoarele comisioane variabile in funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare;

 lit b) comision de acordare credit de 0,95%flat,

lit. c) comision de administrare de 16 ron lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzuta la pct.l;

lit.  f) comision de urmărire riscuri de 73,60 RON lunar, reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului contractat prevăzuta la pct.l , cu consecinţa scăderii sumelor achitate în baza clauzelor abuzive mai sus indicate din debitul rămas de executat.

Contestatorul a solicitat în baza art. 719 Cod procedura civila suspendarea executării silite realizate în cadrul dosarului de executare nr. 1211/E/2016 pana la soluţionarea prezentei contestaţii la executare şi întoarcerea executării silite realizate în cadrul dosarului de executare nr. 1211/E/2016, prin repunerea părţilor în situaţia anterioară conform art. 723 şi următoarele Cod Procedură Civilă, respectiv obligarea intimatei la restituirea tuturor sumelor poprite ilegal până la finalizarea soluţionării contestaţiei.

Totodată , contestatorul a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 451 şi următoarele Cod Procedură Civilă.

În fapt, se arata ca în anul 2007, contestatorul a încheiat un contract de credit bancar pentru nevoi personale cu B.C.R. pentru suma de 32.000 lei pe o perioada de 108 luni respectiv pana în anul 2015. La momentul încheierii contractului de credit, subsemnatul nu am avut posibilitatea negocierii niciunei clauze contractuale, contractual fiind unul de adeziune cu clauze preformulate, vagi, neclare .

Datorita problemelor financiare apărute la nivelul anului 2010, a ajuns sa acumuleze restante pe care dorind a le achita, a constatat că nu făcea altceva decât sa achite penalităţi fara a-i fi scăzute ratele efectiv restante.

Desi au existat numeroase demersuri la banca si încercări de a ajunge la zi, toate au fost fără efect, banca profitând de clauze abuzive inserate în contract a înţeles a -i percepe si imputa cu prioritate sume nejustificate.

Se arata ca incepând cu luna martie 2010 , contestatorul a  încetat orice plată, iar după  câteva luni a fost anunţat de banca că aceasta în baza prevederilor contractuale a declanşat scadent anticipat creditul. Niciodată nu i-a fost adus la cunoştinţa faptul ca banca a vândut creanţa vreunei societăţi şi nu a primit niciodată vreun contract de cesiune.

Prin încheierea de şedinţă nr. 1482 din data de 28.09.2016 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul cu nr.4505/207/2016, fără cale de atac, a fost încuviinţată cererea de executare silită având ca titlu contract de credit nr.3046 /01.10.2007. Astfel, i-a fost comunicată in data de 18.10.2016 de către Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti A.I.E. şi M.M., somaţia emisa în cadrul dosarului de executare silită cu nr. 1211/E/2016.

Solicitând în scris biroului de executor a-i fi comunicata o copie a contractului de cesiune deţinut de Secapital ( pretins creditor ), i-a fost comunicat Contractul de cesiune nr. j1111/26.10.2011, iar lecturându-l a constat ca nu apare in cuprinsul sau menţionat ca cesiune contractul de credit nr. 3046/01.10.2007.

Mentionează contestatorul că nu înţelege cum a fost încuvinţată executarea silita unui pretins creditor - respectiv unei persoane fără calitate procesuale, fără a fi titularul dreptului de creanţa pretins.

1. cu  privire la titlul ce a stat la baza declanşării executării silite Contractului de Credit bancar nr. 3046/ 01.10.2007, se  solicită a fi avute în vedere faptul ca creditorul care solicită executarea silita acestui contract de credit este cesionar în urma încheierii unei cesiuni de creanţă cu instituţia de credit, iar executarea silita este lipsita de un titlu executoriu raportat la dispoziţiile art. 120 din O.U.G. 99/2006, întrucât transferul creanţei nu implicat şi transmiterea valorii de titlu executoriu al contractului de credit.

În argumentarea acestei opinii, solicită a se reţine dispoziţiile art. 120 din O.U.G. 99/2006 contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală încheiate de instituţiile de credit constituie titluri executorii.

Opinează contestatorul că este greşit a interpreta că transferul creanţei implică si transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul 1-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract în cazul contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu. în cazul cesiunii de creanţă nu a fost prevăzut în mod expres acest caracter.

Legiuitorul a înţeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său: debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale: instituţia bancară şi debitorul.

Mai mult decât atât ceea ce s-a transferat prin contractul de cesiune este o creanţă iar nu contractul de credit în sine, dacă partite ar fi transferat contractul în sine acest fapt putea fi realizat doar fată de o altă instituţie de credit si nu faţă de o persoana juridica de genul celei care se pretinde creditor.

Dreptul la executare silită acordat instituţiilor de credit prin art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 are un caracter intuitu personae, acordat tocmai în considerarea instituţiei bancare, raportat la particularităţile acestui tip de activitate, neputând fi transferat unei persoane care nu este instituţie de credit ca în cazul de faţă SECAPITAL.

Contractul de credit este titlu executoriu exclusiv în ce priveşte raporturile juridice dintre împrumutător şi împrumutat. In plus, caracter intuitu personae are şi contractul de credit, banca încheind contractul numai cu persoana care îndeplineşte anumite calităţi legate de solvabilitate.

Din moment ce contractul de cesiune nu reprezintă un titlu executoriu, nici dreptul de creanţă al intimatei nu are un asemenea caracter, fiind necesară obţinerea unui titlu executoriu împotriva subsemnatului pentru satisfacerea acestei creanţe. Aşadar, cesionarul nu are la  dispoziţie decât acţiunea în răspundere contractuală, iar executarea silită în atare condiţii nu poate fi primita.

Prin „dobândirea" creanţei de către cesionarul ce nu deţine calitatea de instituţie de credit cu obiect de activitate principal creditarea, caracterul intuitu personae al contractului de credit nu se transmite şi cesionarului neprofesionist în materie de ereditare, iar contractul de cesiune nu reprezintă titlu executoriu.

In raport de cele mai sus invocate, s-a solicitat a se constata faptul ca executare silita a fost declanşată împotriva sa, în temeiul unui înscris ce nu reprezintă titlu executoriu în favoarea SECAPITAL S.a.R.L.

2. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a solicita executarea silită în temeiul titlului invocat - Contract de credit bancar- solicită a se constata ca potrivit datei de la care am achitat ultima rata respectiv martie 2010 au trecut mai mult de 6 ani pana la data de 19.09.2016 - data formulării cererii de executare silită, respectiv a fost depăşit termenul de prescripţie de 3 ani.

Mai mult decât atât Contractul de cesiune a fost încheiat la data de 26.10.2011, iar pâna la data de 19.09.2016 au trecut 5 ani fara ca să existe vreo cauza de intrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, ce ar putea invocată în favoarea pretinsului creditor.

Deci la data de 26.10.2011 , s-a născut dreptul pretinsei creditoare de a cere executarea silită, de la acest moment începând să curgă termenul de prescripţie întrucât la momentul la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită ne aflam sub imperiul Decretului nr. 167 din 10 aprilie 1958, care la art. 6 prevede ca „Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani" şi ale art. 7, potrivit căruia: „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită".

Interpretând sistematic dispoziţiile legale înainte menţionate cu starea de fapt incidenţă in cauză, rezultă că la data de 19.09.2016 , data formulării cererii de executare silită înregistrată în dosarul execuţional nr. 1211/2016 de către SECAP1TAL, dreptul de a cere executarea silită era deja prescris, acest drept născându-se în data de 26. 10.2011, deci în urmă cu 5 ani şi stingându-se atât în raport cu banca BCR, cât şi în raport cu orice succesor sau cesionar ai creanţei.

Pentru aceste considerente, s-a  solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 3046/01.10.2007.

3. Intimata nu are o creanţă certă, lichidă si exigibilă potrivit art. 663 Cod Procedură Civilă şi născută din titlul executoriu invocat contract de credit nr. 3046/01.10.2007

Din înscrisurile ce i-au fost comunicate nu transpare existenţa unei creanţe ce ar îndeplini exigenţele dispoziţiilor art. 663 Cod Procedură Civilă, simplul fapt că înscrisul pus în executare - Contract de credit - este un titlu executoriu în virtutea unor dispoziţii legale, aceasta nu conduce la concluzia că respectivul înscris atesta si existenta unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

Din economia acestor dispoziţii legale, interpretându-le per a contrario, rezulta ca ori de cate ori exista îndoieli cu privire la creanţa solicitata la plata, ea fiind contestata de debitor in ceea ce priveşte existenta si cuantumul valoric al acesteia, nu ne aflam in prezenta unei creanţe certe.

Or, pentru a se putea face aprecieri pertinente de către instanţa de judecata ce a încuviinţat executarea silită cu privire la caracterul cert al unei astfel de creanţe, s-ar fi impus sa se precizeze în clar suma restantă şi cuantumul exact al întregii creanţe , aspecte ce nu se regăsesc în cuprinsul Somaţiei neexistând o modalitate de calcul a sumelor datorate de subsemnatul respectiv determinarea cuantumului creanţei.

Creanţa nu este lichidă, câtă vreme contactul de credit nu conţine clauze clare referitoare sumele restante, modalitatea de determinare a acestora, apreciem că obiectul creanţei nu este determinat iar titlu executoriu nu conţine elementele care permit stabilirea lui.

Creanţa nu este scadentă, întrucât la momentul formulării prezentei, din actele ce miau fost comunicate de executor, nu reiese modalitatea în care pretinsa creditoare a ajuns la acel debit exorbitant, modalitatea de calcul a debitului restant, motiv pentru care ne rezervăm dreptul de a completa prezenta contestaţie la executare, ulterior, în momentul în care vom lua cunoştinţă de întregul dosar de executare silită.

4. In măsura in care instanţa va trece peste cele mai sus invocate, solicită a analiza caracterul abuziv al clauzelor instituite în titlul executoriu- contractul de credit bancar şi implicit nulitatea absolută a clauzelor Contractului de Credit bancar nr. 3046/ 01.10.2007 prevăzute la art. 9 lit.b) privind comisionul de acordare credit, lit.c) privind comisionul de administrare, si lit. f) privind comisionul de urmărire riscuri, cu consecinţa scăderii din debitul solicitat a fi executat sumele achitate in temeiul acestor clauze.

Pentru a vă pronunţa asupra caracterului abuziv al acestor clauze rugam a fi avute în vedere următoarele:

Clauzele prevăzute la art.9 lit.b), lit.c) si lit. f din  Contractul de Credit nr.3046 / 01.10.2007 au fost cuprinse invariabile în contractul de credit preformulate, lipsindu-le caracterul de clauze negociate atrăgând astfel încălcarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori

Potrivit dispoziţiilor art. 4.3 teza finală „Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".

În  contract nu există o justificare dară a serviciilor prestate pentru comisioanele percepute în cuprinsul contractului, neputând face dovada aducerii la cunoştinţă în momentul contractării a destinaţiei fiecărui comision în parte.

Însă nicio clauză a convenţiei nu prevede condiţiile în care sumele depuse cu titlu de comision de risc pot fi reţinute şi nici ce se întâmplă cu aceste sume în cazul în care riscul au se produce până la ajungerea contractului la termen ori în cazul rambursării anticipate a creditului, ceea ce înseamnă că nu s-a prevăzut în contract o obligaţie corelativă a băncii.

Comisionul de administrare perceput la valoarea iniţială a creditului, perceput lunar şi pe toată durata creditului, conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat.

Este evident faptul că aceste clauze privind comisionul de administrare si cel de risc creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul subsemnatului şi contrar bunei- credinţei.

În aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie determinată atitudinea subiectivă a comerciantului, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intenţia acestuia de a-şi crea un avantaj ca urmare a unei poziţii speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului. Or în prezenta speţă este lesne de observat faptul că această clauza a comisionului de administrare într-un cuantum nejustificat şi disproporţionat a creat un avantaj material nejustificat băncii în raport cu serviciul pretins a fi prestat.

Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în condiţiile în care funcţia şi destinaţia comisionului de risc nu au fost evidenţiate în contractul de credit, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe acest comision, întrucât, într-o astfel de situaţie, orice consumator se află într-o poziţie dezavantajată faţă de bancă, fiind în imposibilitate reală de a negocia acest comision (Decizia nr. 1393 din 2 aprilie 2013 prominţată în recurs de Secţia a II~a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie având ca obiect constatare nulitate absolută a clauzelor privind comisionul de risc).

5. Pentru a se pronunţa asupra solicitării subsemnatului de a suspenda executarea silita pana la soluţionarea prezentei contestaţii rugam sa se aiba in vedere următoarele argumente:

În primul rând solicită a fi avut în vedere că pretinsa creditoare este o societate în LUXEMBURG, iar în cerere de executare silită se menţionează faptul că sumele rezultate din executarea silită vor fi virate în contai bancar al KRUK România SRL.

Astfel  întoarcerea executării silite este imposibil de realizat.

Cu privire la  întoarcerea executării silite realizate în cadrul Dosarului de executare nr. 181/EX/2015, prin repunerea părţilor în situaţia anterioară conform art. 722 şi următoarele Cod Procedură Civilă, respectiv obligarea intimatei la restituirea tuturor sumelor poprite ilegal până la finalizarea soluţionării contestaţiei.

Se mai menţionează ca la data formulării prezentei nu au fost reţinute sume prin poprire.

În drept, se invocă disp. art. 712, art.713 alin.2, art. 722, art, 718 Cod procedura civila art 51 din Lege 93/2009, art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000.

În dovedire, s-au solicitat probele cu înscrisuri, expertiză specialitatea financiar-bancar si orice alte probe utile soluţionării cauzei, fiind depuse somaţia comunicată, contractul de credit, încheierea de încuviinţare a executării, cererea de executare silita, contractul de cesiune, fluturas de salariu , împuternicire avocaţiala,  taxa judiciară de timbru.

La data de 25.11.2016, intimata SECAPITAL S.a.R.L. a depus întâmpinare  la contestaţia la executare, solicitand  respingerea acesteia, arătând în fapt că  între BCR in calitate de cedent si SECAPITAL S.a.R.L. , in calitate de cesionar a fost incheiat contractul de cesiune de creanţe, prin care s-a cesionat portofoliul de creanţe neperformante, intre care se regăseşte si cea rezultata din contractul de credit, incheiat intre BCR si P.T.C. in calitate de împrumutat.

In conformitate cu contractul de mandat incheiat intre Secapital S.a.R.L. si KRUK ROMÂNIA SRL, cea din urma este împuternicita pentru a executa toate procedurile de colectare in vederea recuperării debitelor cesionate.

 Cesiunea de creanţă este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în formă convenţională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanţă a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimţământul.

Prin cesiune de creanţa se intelege ca cesionarului SECAPITAL S.a.R.L. i se transfera toate drepturile pe care cedentul BCR le are in legătura cu creanţa cedata, inclusiv drepturile de garanţie pentru toate celelalte accesorii ale creanţei cedate. Dobânzile si alte venituri aferente creanţei, devenite scadente, dar neincasate de cedent se cuvin cesionarului, cu incepere de la data cesiunii.

Cesiunea de creanţa a devenit opozabila odată cu inregistrarea in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare.

Condiţiile contractului de credit au fost clare si fara echivoc, fapt pentru care contestatorii au citit si au inteles drepturile si obligaţiile sale si a fost de acord cu acestea, semnând contractul de credit bancar.

Având in vedere ca debitorul P.T.C. nu si-a respectat obligaţiile in acest sens, in conformitate cu prevederile contractuale, creditul acordat fiind scadentat anticipat.

Nedorindu-se rezolvarea situaţiei pe cale amiabila, a fost inregistrat dosarul de executare silita pe rolul SCPEJ A. I. şi M. M..

Prin cererea de executare silita depusa de către SECAPITAL S.a.R.L., Judecătoria Caracal verificând legalitatea documentelor depuse încuviinţează executarea silita reprezentând contractul de credit nr. 3046 din data de 01.10.2007.

Se arata ca SCPEJ A. I. şi M. M. a efectuat in mod legal toate actele de executare in dosarul pe care il instrumentează, in temeiul unui titlu executoriu legal, valabil.

Intimata a invocat excepţia netimbrarii acţiunii, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. 6 NCPC, cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează. Aceste dispoziţii legale sunt completate de prevederile art. 197 NCPC, care instituie regula conform căreia, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata.

Mai mult decât atat, contestatorul din prezenta cauza a solicitat si suspendarea executării silite pana la soluţionarea definitiva a prezentului dosar, astfel incat, in conformitate cu dispoziţiile art. 719 NCPC, acestuia ii revine obligaţia de a achita o cauţiune calculata la valoarea obiectului contestaţiei.

Fata de aceste aspecte, s-a solicitat admiterea excepţiei netimbrării si anularea cererii formulate de către reclamant, in cazul in care nu au fost respectate dispoziţiile legale, privind timbrarea cererii de chemare in judecata, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte la primul termen de judecata dovada taxei judiciare de timbru datorate de către reclamanta, achitata la valoarea pretenţiilor solicitate, sau dovada insuficientei timbrări.

 Intimatul a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, solicitand verificarea de către instanţa de judecata a incadrarii in termenul de formulare a contestaţiei la executare prin verificarea datei comunicării somaţiei de plata emisa de către SCPEJ A. I. şi M.M. către contestator, deoarece intre termenul de comunicare si termenul in care a fost introdusa contestaţia la executare, suntem in situaţia in care exista o formulare tardiva a contestaţiei la executare si a decăderii din dreptul de a mai invoca aceasta procedura. Instanţa de judecata poate verifica acest aspect al tardivităţii pe baza documentelor justificative.

Intimatul a invocat  excepţia lipsei calităţii de reprezentant, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 83 alin. 1 teza 1 NCPC „In fata primei instanţe, precum si in apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau mandatar." Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 85 NCPC, care prevăd la alin. 3 faptul ca " imputernicirea de a reprezenta o persoana fizica data unui avocat se dovedeşte prin inscris potrivit legilor de organizare si exercitare a profesiei."

In prezenta cauza, se arata ca intimatei  nu i s-a comunicat dovada calităţii de reprezentant a reclamantei in persoana doamnei avocat S.M.D. prin imputernicirea avocaţiala pe care aveau obligaţia sa o emită si sa o depună o data cu cererea de chemare in judecata.

Fata de acest aspect, solicita admiterea prezentei excepţii si pe cale de consecinţa, respingerea contestaţiei la executare pentru nedovedirea calităţii de reprezentant a reclamantei, in cazul in care pana la primul termen de judecata, la dosarul cauzei nu se regăseşte imputernicirea avocaţiala in original, semnata de ambele parti.

Intimatul a invocat  excepţia inadmisibilitatii cererii privind capătul de cerere referitor la prescripţia extinctiva, arătând ca  contestaţia la executare reprezintă mijlocul procedural specific prin intermediul căruia oricare dintre parti sau terţele persoane interesate pot obţine desfiinţarea masurilor ilegale de execuatre silita. Aceasta reprezintă un mijloc procedural special, prin care se poate obţine anularea sau indepartarea actelor de executare indeplinita fara respectarea dispoziţiilor legale.

 Astfel, având in vedere faptul ca prin intermediul contestaţiei la executare pot fi anulate/indepartate doar actele de executare nelegale, care prezintă vicii din punct de vedere procedural, sau o executare silita demarata fara respectarea prevederilor legale, iar prin contestaţia la executare formulata nu se arata nicio incalcare a legii, motivele invocate fiind lipsite de temei legal, va rugam a respinge ca nelegala si neîntemeiata contestaţia la executare ce face obiectul prezentului dosar.

Prescripţia poate fi opusa pe cale de excepţie, de apărare, formulata de cel in folosul căruia curge prescripţia, iar excepţia de prescripţie constituie o excepţie de drept material substanţial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acţiune) si nu un drept procedural născut in timpul procesului.

Art. 713 alin. (2) NCPC, sub titulatura "condiţii de admisibilitate" stabileşte motive de inadmisibilitate a contestaţiei la executare si fixează limite procedurale in utilizarea acestei proceduri, dupa cum urmează: "In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca, se pot invoca in contestaţia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legătura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiinţarea lui" .

Contestaţia la executare este mijlocul procedural specific, prin intermediul căruia oricare dintre parti, sau terţe persoane interesate, pot obţine anularea sau indepartarea unor acte de executare silita ilegale.

In ceea ce priveşte invocarea prescripţiei prin intermediul unei contestaţii la executare trebuie sa avem in vedere art. 2513 NCC care prevede: "prescripţia poate fi opusa numai in prima instanţa, prin întâmpinare sau, in lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecata la care părţile sunt legal citate."

Potrivit art. 205 alin. 2 lit. b NCPC, intampinarea trebuie sa cuprindă „excepţiile de procedura ce paratul ridica la cererea reclamantului..." in consecinţa, paratul este cel care, prin intampinare, are posibilitatea sa invoce excepţiile de procedura privitoare la cererea reclamantului.

Aşadar prescripţia extinctiva nu poate fi invocate prin intermediul unei contestaţii la executare deoarece natura juridica a unei contestaţii este aceea a unei veritabile cereri de chemare in judecata si contravine aplicării art. 2513 NCC prin care se statuteaza ca prescripţia poate fi opusa numai prin întâmpinare. Chiar si interpretarea literara a textului limitează invocarea prescripţiei prin întâmpinare prin introducerea cuvântului numai.

Contestatoarea care o invoca este reclamanta, deci nu poate invoca excepţii direct pe calea cererii de chemare in judecata ci poate invoca incidente procedurale de executare cu efecte directe asupra validităţii executării sau respectiv asupra dreptului material in sine. Astfel invocarea unei excepţii pe calea cererii de chemare in judecata este inadmisibila.

 Prescripţia extinctiva poate fi invocata pe cale principala, prin formularea unei acţiuni in constatare, ori de cate ori exista interesul clarificării, pe cale judecătoreasca, a unei situaţii incerte.

În acest caz, constatarea prescripţiei in cadrul unei contestaţii la executare este inadmisibila deoarece debitorii au la dispoziţie in acest scop o alta posibilitate, respectiv acţiunea in constatare.

5. In ceea ce priveşte motivul invocat de către contestator cu privire la constatarea clauzelor abuzive, s-a invocat  inadmisibilitatea analizării acestora pe calea contestaţiei la executare, si in subsidiar nelegalitatea si netemeinicia acestor afirmaţii, faţă de dispoziţiile art. 712 alin. 1 NCPC.

Astfel, posibilitatea invocării, in cadrul unei contestaţii la executare, a unor apărări de fond impotriva titlului executoriu este permisa de legiuitor numai daca legea nu prevede in acest scop, o alta cale de atac.

Constatarea  unor clauze abuzive in cadrul unei contestaţii la executare este inadmisibila deoarece legiuitorul prevede in acest scop o alta cale de atac, in baza unei legi special, distincte.

Legea speciala este Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianţi si consumatori in temeiul căreia un consumator se poate plânge de un pretins caracter abuziv al vreunei clauze dintr-un contract de credit de consum in derulare pe doua cai: fie printr-o plângere la Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prin organele teritoriale ale acesteia, si care sesizata, in baza controlului pe care l-ar fi efectuat, ar fi sesizat instanţa competenta asupra clauzei abuzive. Instanţa soluţionând sesizarea putea dispune anularea parţiala sau totala a clauzei si masuri de intrare in legalitate; fie direct prin plângere adresata instanţei de judecata de către consumator, iar instanţa, ca urmare a soluţionării, ar fi dispus masuri in consecinţa.

Mai mult decât atat, condiţiile contractului de credit bancar au fost clare si fara echivoc, fapt pentru care contestatoarea a citit si a inteles drepturile si obligaţiile pe care le are si a fost de acord cu acestea, semnând fiecare pagina a contractului de credit bancar.

In contractul de credit bancar nu poate fi vorba despre clauze abuzive, ascunse si termeni meniţi sa inducă in eroare care sa creeze in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, intrucat acestea sunt prevăzute in mod expres in contractul semnat de către contestator.

Faptul ca debitoarea se considera vătămata abia acum prin clauzele contractului de credit incheiat nu constituie un motiv întemeiat pentru prezenta contestaţie la executare, care prin definiţie, poate fi exercitata numai in privinţa actelor de executare considerate a fi efectuate de debitor cu încălcarea prevederilor legii. Menţioneză faptul ca, constatarea de către contestatoare a unor clauze ca fiind abuzive in cadrul contractului de credit si anularea acestora este inadmisibila intrucat la data promovării prezentei acţiuni, contractul de credit era reziliat ca urmare a neindeplinirii de către contestator a obligaţiilor de plata stabilite in cadrul contractului si se afla in curs de executare silita.

Debitoarea a dat dovada de rea credinţa pe parcursul derulării contractului de credit, intrucat acesta nu si-a achitat obligaţiile de plata prevăzute prin contract, astfel incat subscrisa a fost nevoita sa treacă la executarea silita a acestui contract.

Titlul  executoriu in baza căruia s-a inceput procedura de executare silita, este incheiat in anul 2009 , iar pana in momentul iniţierii executării silite, in anul 2016, adică pe parcursul derulării acestui contract, acesta nu a considerat clauzele ca fiind abuzive. Asa cum prevedea Legea 193/2000, consumatorii pot invoca, pe calea unei plângeri, caracterul abuziv al unor clauze din contractele de credit, doar pe parcursul derulării contractului, nu si dupa iniţierea executării silite. Pana  in momentul iniţierii executării silite, contestatorul nu a considerat clauzele ca fiind abuzive iar dupa ce s-au iniţiat procedurile de executare silita impotriva acestuia, acesta consideră că o parte din clauzele contractuale au devenit abuzive.

Se arata ca aceste clauze a fost agreate si asumate de către contestatoare, la momentul acordării creditului. Mai mult prin, semnarea contractului de credit, de către contestatoare, acesta si-a asumat contractul in forma in care este intocmit, exprimând libera voinţa a părtilor.

Conform  art. 95 asa cum a fost modificat prin legea nr. 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010, acest act normativ nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrării in vigoare a acestei ordonanţe de urgenta.

Daca ar fi existat o asemenea vătămare, debitoarea ar fi efectuat demersurile necesare soluţionării clauzelor considerate a fi abuzive inca de acum cativa ani, chemând in judecata Banca si demonstrând in fata instanţei, caracterul „abuziv" al clauzelor respective.

In ceea ce priveşte caracterul abuziv si ne-negociabil al clauzelor contractului, rugam instanţa sa solicite contestatorului depunerea demersurilor scrise făcute de acesta la incheierea contractului de credit, demersuri privind negocierea clauzelor contractuale, insotite de refuzul băncii de a da curs negocierilor respective. In situaţia in care nu poate fi demonstrata efectuarea acestor demersuri, consideram ca semnarea contractului de credit de către contestator reprezintă acceptarea clauzelor contractuale si asumarea obligaţiilor ce decurg din acestea.

Intimata arata ca niciunul dintre motivele invocate de contestator nu pot fi reţinute de către instanţa de judecata drept motive de anulare a executării silite sau a vreunui act de executare silita, atat executarea silita pornita impotriva acestuia, cat si toate actele de executare silita efectuate de BEJ respectând toate prevederile legale impuse de legiuitor.

De asemenea, contestatoarea nu indica si nu dovedeşte in niciun fel incalcarea legii in ceea ce priveşte procedura de executare silita pornita impotriva lui, o contestaţie la executare prin care se invoca simple motive ce tin de aprecierea sau conduita pe care acesta doreşte a o avea subscrisa, fara a indica vreun temei legal, sunt de natura atat a şicana creditorul, cat si a incarca instanţa de judecata cu „false" cauze de judecata.

Astfel, contestatoarea prin contestaţia formulata doreşte sa se sustragă de la plata datoriei. Procedura de executare silita a inceput intrucat contestatorul nu a dorit in niciun fel sa¬şi achite obligaţiile asumate prin semnarea contractului de credit.

a) Clauzele privind comisioanele se refera la preţul contractului si nu pot fi modificate/eliminate de către instanţa de judecata:

Conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000: „(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil".

Legiuitorul naţional a preluat soluţia din art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE care are o redactare aproape identica: „(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil!'

Raţiunea pentru care cele doua norme juridice exclud din sfera clauzelor contractuale ce pot fi cercetate din perspectiva caracterului lor abuziv, clauzele care consacra obligaţiile esenţiale, tine de mecanismul acordului de voinţe si de libertatea de voinţa a subiectelor de drept de a intra in raporturi contractuale pe baza unui consimţământ valabil exprimat.

De altfel, clauzele esenţiale, precum cele privind obiectul contractului si preţul, sunt cele care determina natura contractului, diferentiindu-l de alte tipuri de contracte asemănătoare, iar ingerinţa unei terţe persoane sau a instanţei asupra conţinutului lor încalcă libertatea contractuala a pârtilor. De aceea, legea considera ca este suficient ca respectivele clauze care consacra obligaţiile esenţiale sa fie „exprimate": „intr-un limbai uşor inteligibil" - legea naţionala, „in mod clar si inteligibil" - directiva comunitara.

 Or, clauzele privind comisioanele pe care reclamantul le pretinde ca fiind abuzive sunt astfel de clauze esenţiale ale Contractului de credit, care privesc preţul acestui împrumut si nu pot forma obiectul controlului instituit de Legea nr. 193/2000. Clauzele contestate au o redactare clara si inteligibila, fara utilizarea unor termeni ambivalenti sau echivoci. Mai mult chiar, cuprind cifre exprimate matematic, in modul cel mai simplu si concis, pentru clarificarea exacta a comisioanelor percepute de banca. Alături de dobânda, comisioanele reprezintă costuri ale creditului, fiind parte integranta a obligaţiilor asumata de imprumutat pentru a li se pune la dispoziţie sumele de bani imprumutate.

De altfel, Directiva 2008/48/CE stabileşte in art. 3 litera g) si i), ca dobânda anuala efectiva („DAE") reprezintă costul total al creditului care este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de creditor".

Nu exista, deci, vreun dubiu asupra includerii comisioanelor, alături de dobânda, in preţul contractului analizat (cum cere Directiva), respectiv ca ele se „asociază" obiectului contractului si „cu produsele si serviciile oferite la schimb" (cum cere legea naţionala).

A interpreta prevederile Legii 193/2000 ca pe un drept al judecătorului de a reaşeza raporturile contractuale dintre parti, prin recalcularea preţului contractului, ar avea drept consecinţa lipsirea voinţei exprimate a pârtilor de orice esenţa. Prin asemenea valenţe, contractul ar deveni un vehicul utilitar folosit in scopuri generale, respectiv reducerea eforturilor si costurilor generale.

Imposibilitatea analizării clauzelor referitoare la preţul contractului din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 a fost reţinuta si de înalta Curte de Casaţie si Justiţie intr-o speţa similara": "Pe de alta parte, clauzele referitoare la dobânda sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit a băncii formează preţul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil - asa cum rezulta in cauza in acest sens fiind dispoziţiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin.6) care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE."

b) Neindeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauza sa poată fi considerata abuziva:

Respingerea acţiunii se impune si ca urmare a faptului ca in speţa nu sunt indeplinite condiţiile cumulative pentru ca o clauza sa fie considerata abuziva in sensul dispoziţiilor art. 4 din Legea 193/2000, respectiv:

a)clauza sa nu fi fost negociata;

b)clauza sa fie contrara bunei-credinte;

 c) clauza sa dea naştere unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, in detrimentul consumatorului;

c) Toate clauzele contractuale au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent:

Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000: „O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv."

In aprecierea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa trebuie sa ia in considerare existenta unui minim de diligenta din partea consumatorului, atat pentru a intelege dispoziţiile contractuale pe care intenţionează sa si le asume, cat si pentru a încerca influenţarea acestora.

Doctrina a trasat limitele obligaţiei pozitive de transparenta si a obligaţiei negative de a nu prevedea clauze abuzive, iar instituţiile de creditare prezintă publicului diferite pachete/opţiuni de creditare, consumatorii fiind liberi sa opteze pentru un pachet sau altul.

Contractele de Credit incheiate cu clienţii sunt circumstantiate in funcţie exclusiv de alegerile acestora, banca neputand face altceva decât sa prezinte clienţilor sai opţiunile existente. Instituţiile de credit nu se pot substitui voinţei cocontractantilor lor si nu pot iniţia negocieri in vederea obţinerii de către aceştia a unor condiţii de creditare mai bune. întotdeauna părţile la un contract vor avea interese economice contrare, depinzând de voinţa fiecăreia dintre parti sa isi apere cat mai bine aceste interese si sa negocieze un pret in favoarea sa.

 Or, imprumutata a avut intotdeauna posibilitatea de a negocia preţul contractului, lucru care de altfel s-a si întâmplat, având in vedere prevederile contractului semnat. Pe de alta parte, banca nu avea nici posibilitatea si nici interesul de a forţa clienţii sa intre sau sa ramana parti intr-un contract cu care aceştia nu erau de acord.

Contestarea valabilităţii contractelor la 7 ani de la semnarea lor reprezintă dovada clara a faptului ca persoana imprumutata a inteles clauzele contractuale, a fost de acord cu nivelul iniţial al dobânzii si comisioanelor. In caz contrar, aceasta ar fi putut refuza oferta făcuta sau ar fi putut lansa o contraoferta/cerere de acordare a unui alt nivel al costurilor, sau ar fi putut contesta valabilitatea contractului in termenul general de prescripţie de 3 ani.

Faptul ca in general contractele de credit conţin si clauze standard, preformulate, nu duce la concluzia ca indiferent de situaţie, consumatorul nu a cunoscut condiţiile de creditare, cat timp acestea au fost clar prevăzute in contract. La fel de eronata este si ipoteza ca in astfel de situaţii consumatorul nu poate influenta clauzele respective. Condiţiile speciale ale convenţiilor de creditare cuprind tocmai acele clauze care pot face obiectul negocierii dintre parti si care urmează a fi redactate exclusiv prin raportare la rezultatul negocierilor purtate.

Aceasta cu atat mai mult cu cat nimic nu opreşte consumatorul sa iniţieze negocieri cu ofertantul, care poate fi dispus la adaptarea condiţiilor in funcţie de cerinţele consumatorului, fiind permanent sub presiunea concurentei cu ceilalţi operatori de pe piaţa.

Oricând clienţii nemulţumiţi ai unei banei pot apela la o refinantare a creditului din partea unei societăţi concurente. In materia contractelor de credit, simpla existenta a unei pieţe concurentiale bancare, si implicit a unui număr diversificat de produse bancare face sa se prezume implicit si absolut existenta negocierii cu privire la clauzele referitoare la preţul contractului de credit. Aceasta prezumţie este cu atat mai puternica cu cat creste gradul de pregătire intelectuala si experienţa bancara si de afaceri a consumatorului.

Prin urmare, chiar daca am presupune prin absurd ca acele clauze referitoare la pret nu au fost negociate, totuşi, nici Directiva CEE 93/13 si nici legea interna nu inlatura obligaţia consumatorului de a da dovada de o minima diligenta in momentul semnării contractului, intrucat protecţia oferita nu poate fi absoluta, iar convenirea preţului presupune si o apreciere subiectiva, in funcţie de nevoia economica concreta a consumatorului, nevoie pe care numai acesta singur o poate determina.

In plus, astfel cum rezulta din prevederile contractului de credit, clauzele referitoare la dobânda si comisioane au fost clar exprimate, persoana imprumutata având la dispoziţie toate elementele necesare pentru a-si contura un consimţământ valabil si informat.

Soluţiile practice ale Curţii de Casaţie din Franţa au dat naştere la afirmaţii conform cărora: „transparenta de cristal" nu trebuie sa se transforme intr-o „transparenta de şicana. Comerciantul, desi obligat sa ofere protecţie consumatorilor, nu poate sa se substituie cocontractantului sau in analiza aprecierii oportunităţii contractării si chiar a negocierii.

 Or, in speţa, reclamanta nu a susţinut niciodată lipsa utilităţii contractului de credit, in condiţiile in care a obţinut prin acest contract sume de bani care-i erau necesare pentru indeplinirea unui obiectiv de finanţare de care era interesata. Reclamanta invoca dispoziţiile Legii nr. 193/2000 nu ca urmare a unui dezechilibru contractual (care ar fi putut fi remediat pe alte cai), ci profita de prevederile acestei legi in vederea evitării consecinţelor atrase de propriile fapte culpabile in fata Subscrisei-ca si creditor al sau, precum si in vederea evitării oricărei răspunderi pentru neexecutarea contractului de credit.

Ca atare, in lipsa indicării unei surse reale a dezechilibrului contractual invocat, ne rezumam la a arata instanţei faptul ca atat dobânda, cat si comisioanele au fost stipulate in deplina concordanta cu dispoziţiile legale in vigoare la momentul incheierii contractului, asa cum de altfel este si firesc din perspectiva regulilor de aplicare a legii civile in timp.

f) Comisionul de administrare si cel de urmărire riscuri sunt percepute in mod legal si

corect:

Asa cum este si firesc, costurile activităţii de creditare, ca activitate financiar-bancara cu un caracter complex si care se  prelungeşte pe o perioada de timp indelungata, cuprinde si alte elemente in afara de dobânda (aceasta reprezentând numai echivalentul lipsei de folosinţa a capitalului).

Pentru banei, activitatea de creditare presupune punerea in mişcare a unui mecanism complex, care da naştere unor costuri de natura extrem de variata, depinzând atat de factori interni, cat si de o serie de factori externi. Pentru a-si asigura resursele financiare necesare, instituţiile de credit instituie o serie de comisioane menite a compensa o parte din costurile activităţii de creditare, precum costurile de administrare a creditelor acordate si cele de punere la adăpost in privinţa riscului de neplata a creditului.

Comisioanele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al preţului contractului, prevăzut atat de legislaţia interna (inclusiv de OUG 50/2010), cat si de cea europeana, si care cad in mod uzual in sarcina imprumutatului.

In ceea ce priveşte cuantumul comisioanelor, si acesta se stabileşte pe baza convenţiei pârtilor, in funcţie de aprecierea acestora. Prin semnarea contractului de credit, contestatoarea si-a asumat obligaţia de a suporta si comisioanele contractuale, in cuantumul prevăzut in contract, neexistand nicio dispoziţie legala care sa interzică perceperea acestor comisioane sau care sa permită instanţei sa modifice cuantumul lor, pentru raţiunile arătate anterior in intampinare. Comisionul de urmărire riscuri este stabilit in cuantum lunar matematic exprimat in mod clar, clauzele contractuale fiind sub acest aspect cat se poate de clare.

Raţiunea economica care justifica solicitarea comisionului de risc este existenta riscului de credit, un element de care Banca este obligata sa tina cont si sa încerce sa il acopere. Prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii Naţionale Romane (BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul de credit este definit ca fiind „riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de către clienţi a obligaţiilor contractuale constând in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia".

Riscul de credit este asumat in urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit si a solidităţii garanţiilor - reale sau personale - pe care acesta le prezintă, in momentul in care se acorda un credit, o banca este nevoita sa analizeze riscurile pe care le poate avea prin acordarea acestuia.

Astfel, principala activitate pe care o are o banca, in momentul si ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea intalni pana la recuperarea sumelor acordate. De asemenea, in tot acest timp, banca are obligaţia raportării periodice a situaţiei creditului la Centrala Riscurilor Bancare, in funcţie de gradul de risc in care se incadreaza acel credit la fiecare moment de raportare. In consecinţa, perceperea acestui comision se face pentru acoperirea acestor servicii prestate de banca. Asa fiind, justeţea perceperii acestui comision nu poate fi contestata, ea fiind de altfel recunoscuta inclusiv de ANPC.

Răspunsurile noastre la excepţiile invocate de către debitor:

1.  Referitor la solicitarea contestatoarei de „anulare a actelor de executare silita efectuate in dosarul executional nr.1211/2016", se arăta instanţei faptul ca executarea silita insesi, cat si toate actele de executare ce au fost intocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, si au fost dispuse in conformitate cu prevederile legii.

Mai mult decât atat, aplicarea de către instanţa de judecata a unei masuri de natura anularii executării silite insesi, a tuturor formelor de executare, sau a unui act de executare este condiţionata de dovedirea de către reclamant a incalcarii dispoziţiilor legale aplicabile in materia executării silite, condiţie ce nu este indeplinita in prezenta cauza.

Simplul fapt al invocării unor "motive" lipsite de suport real nu sunt de natura a proba existenta unor vicii de procedura care sa ii fi prejudiciat pe contestatorul.

Executarea silita însăşi, cat si toate actele de executare ce au fost intocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila,motiv pentru care anularea acestora este lipsita de temei legal.

 Intimata arata faptul ca niciunul dintre motivele invocate de contestator nu pot fi reţinute de către instanţa de judecata drept motive de anulare a executării silite sau a vreunui act de executare silita, atat executarea silita pornita impotriva acestuia, cat si toate actele de executare silita efectuate de SCPEJ A.I. si M. M. respectând toate prevederile legale impuse de legiuitor.

De asemenea, contestatoarea nu indica si nu dovedeşte in niciun fel încălcarea legii in ceea ce priveşte procedura de executare silita pornita împotriva lui, o contestaţie la executare prin care se invoca simple motive ce tin de aprecierea sau conduita pe care acesta o doreşte a o avea subscrisa, fara a indica vreun temei legal, sunt de natura atat a şicana creditorul.

Astfel, contestatorul prin contestaţia formulata doreşte sa se sustragă de la plata datoriei. Procedura de executare silita a inceput intrucat contestatorii nu au dorit in niciun fel sa-si achite obligaţiile asumate prin semnarea contractului de credit.

2. In ceea ce priveşte constatarea ca abuziva a acelor clauze care se refera la comisioanele prevăzute in contractul de credit, facem următoarele precizări:

Comisionul de acordare credit menţionat din Condiţiile generale de creditare aferente contractului a fost stipulat in Contract in conformitate cu legislaţia in vigoare la data încheierii acestuia, cheltuiala aferenta întocmirii documentaţiei de credit, ce cade in sarcina împrumutatului, astfel incat nu poată fi invocat caracterul abuziv al unei astfel de clauze intrucat aceste costuri nu ar fi fost făcute de către banca daca reclamantul nu ar fi solicitat acordarea unui împrumut.

Comisionul de administrare cont stipulat chiar si de OUG nr. 50/2010 la Art. 36 alin. 1 si Art. 14 lit. k republicata, prevede ca acest tip de comision se percepe in cazul "unuia sau mai multor conturi care înregistrează atat operaţiuni de plata, cat si trageri din credit, cu excepţia cazului in care deschiderea unui cont este opţionala, împreuna cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de plata atat pentru operaţiuni de plata, cat si pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum si condiţiile in care aceste costuri pot fi modificate", astfel incat existenta lui in cadrul contractului arata ca nu se poate invoca existenta unei clauze abuzive in acest sens.

Comisionul de urmărire riscuri prevăzut in contract si perceput de banca are drept scop asigurarea impotriva riscului de neplata la scadenta a ratelor convenite, risc care sa si produs intrucat creditul a fost declarat scadent anticipat ca urmare a neachitarii la scadenta a ratelor. Scopul perceperii unui astfel de comision este cu atat mai justificat cu cat creditul contractat nu a fost garantat cu nicio garanţie personala si/sau reala, singura garanţie fiind reprezentata de stipularea acestui tip de comision.

 In ceea ce priveşte toate aceste comisioane care sunt prevăzute in Contractul de credit si pentru care reclamanta solicita constatarea lor ca abuziva, învederam Onoratei instanţe ca pentru a fi abuzive aceste clauze reclamanta trebuie sa dovedească lipsa de negociere a acelei clauze, dezechilibrul contractual precum si încălcarea principiului bunei-credînte, ori aceste 3 condiţii nu sunt indeplinite, in sensul ca reclamanta face afirmaţii fara sa le probeze.

 In niciuna din argumentările sale, reclamanta nu arata si nu dovedeşte faptul ca acele clauze invocate de el ca abuzive au condus la imposibilitatea achitării ratelor convenite cu banca.

De asemenea, nu arata faptul ca nu au fost negociate cu banca intrucat, acestea au fost semnate de către client, iar conform menţiunilor de la finalul acestora, reiese ca a declarat faptul ca a citit, inteles si i s-au explicat clauzele contractuale pe care si le insuseste in totalitate, de aici decurgând si faptul ca banca a acţionat in spiritul bunei credinţe la incheierea contractului de credit, informandu-l pe reclamant asupra conţinutului contractului.

Totodată, menţionarea in cadrul textului contractului a contravalorii si procentului din creditul acordat a comisioanelor, arata faptul ca banca a acţionat cu transparenta la acordarea creditului, si in spiritul Legii nr. 193/2000 privind Clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianţi si consumatori, pentru înţelegerea întinderii obligaţiilor ce ii reveneau reclamantului conform contractului de credit, clauzele privind comisioanele invocate fiind exprimate fara echivoc si intr-o maniera clara, conform cerinţelor impuse de Art. 1 din legea anterior amintita.

In combaterea susţinerilor reclamantei privind perceperea acestor comisioane, facem precizarea ca actualul creditor al creanţei deţinute impotriva acestuia nu percepe niciun fel de comision, nici cele pentru care reclamantul solicita constatarea ca abuziva si nici celelalte menţionate in cadrul contractului de credit.

In ceea ce priveşte rata dobânzii pe care reclamanta o contesta ca fiind abuziva facem menţiunea ca aceasta clauza face parte din preţul contractului si este exprimata in mod clar si inteligibil, in cauza fiind incidente dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Dincolo de orice dubiu este faptul ca reclamanta a acceptat ca nivel minim si obligatoriu de pornire al dobânzii cuantumul prevăzut iniţial in contractul de credit, cunoscând totodată ca exista posibilitatea ca pe perioada derulării contractului dobânda sa sufere modificări cauzate de factori obiectivi legaţi de evoluţia pieţei financiare.

Astfel, atâta vreme cat rata dobânzii face parte din preţul contractului si este stipulata in contract in mod clar, instanţa va constata ca in cauza sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin (6) din Legea nr. 193/2000, care exclud posibilitatea instanţei de a analiza caracterul abuziv al dispoziţiilor din Contractul de credit.

Asa cum s-a arătat si anterior, reclamanta nu face dovada concreta a existentei dezechilibrului intre drepturile si obligaţiile contractuale, astfel incat instanţa sa fie in măsura sa aprecieze caracterul abuziv al clauzei referitoare la valoarea ratei dobânzii prevăzuta in contractul de credit.

3. Referitor la invocarea de către contestator a lipsei calităţii de creditor a intimatei, s-a solicitat sa constate ca prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice incheiat intre debitorul contestator in calitate de împrumutat, si BCR în calitate de creditor, s-au stabilit anumite drepturi si obligaţii intre partile semnatare, iar una dintre obligaţiile prevăzute in condiţiile generale ale contractelor de credit este: „Daca, in termen de 30 de zile de la data scadentei, imprumutatul si/ sau coplatitorii/ garanţii nu achita rata totala de rambursat, întregul credit si toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită sa procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite prin valorificarea garanţiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate in proprietatea imprumutatului si/sau coplatitorilor/garanţiilor."

Având in vedere ca cedentul a depus toate diligentele pentru a recupera sumele datorate de către debitorul contestator, iar acestea au rămas fara rezultat, a inteles sa cesioneze creanţele către SECAPITAL SARL, iar administratorul patrimoniului cesionat cat si reprezentantul legal al creditorului este KRUK România S.R.L.

Prin contractul de cesiune de creanţe, Banca in calitate de cedent, a cesionat, transmis si vândut către SECAPITAL SARL un portofoliu de creanţe pe care cedentul le deţinea pana la acel moment impotriva debitorului sau printre care se afla si creanţa deţinuta impotriva debitorului contestator, impreuna cu toate drepturile principale si accesorii pe care legea si contractul de credit le ofereau creditorului iniţial.

Potrivit legislaţiei in vigoare, cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoana, numita cedent, transmite o creanţa unei alte persoane, numita cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a incasa creanţa de la debitor, numit si debitorul cedat. Aducem in sprijinul celor de mai sus si Decizia nr. 2852/10.10.2006 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie in care instanţa a apreciat ca "Cesiunea de creanţa este o modalitate de transmitere a obligaţiilor in forma convenţionala, prin care un creditor - numit cedent -transmite o creanţa a sa unei alte persoane - numit cesionar - debitorul creanţei fiind obligat fata de cesionar odată cu indeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fara a i se cere consimţământul."

Totodată, in conformitate cu prevederile din condiţiile generale la contractul de credit solicitat, agreat si semnat de către debitorul contestator in calitate de imprumutat „Banca poate cesiona unui tert drepturile si obligaţiile sale din prezentul contract" astfel consideram ca atat cesionarul cat si cedentul nu au încălcat nicio clauza contractuala, iar cesiunea consideram ca a acoperit toate cerinţele Legii si prin acest contract de cesiune nu au fost încălcate drepturile debitorului.

Astfel, prin insasi contractul de credit al cărui beneficiar a fost debitoarea contestatoare in calitate de imprumutata, acesta si-a dat acordul cu privire la cesiunea drepturilor si obligaţiilor ce reies din contractul de credit.

Cesiunea de creanţa se incheie valabil prin simplul acord de voinţa al pârtilor, consimţământul debitorului cedat nefiind cerut, deoarece nu este parte in contractul de cesiune, contractul fiind valabil incheiat prin simpla remitere a titlului astfel cum rezulta si din dispoziţiile art. 1391 Cod civil potrivit cărora "la strămutarea unei creanţe ... predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului";.

Efectul cesiunii de creanţa intre parti este transferul dreptului de creanţa din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarul.

Chiar daca contractul de cesiune depus la dosar nu este insotit de anexa 1 menţionata sau de procesul - verbal de predare - primire, inscrisuri de care se face vorbire in contract, transferul de creanţe dintre banca si contestator poate fi probat prin copia contractului de cesiune existenta, la care se adaugă menţiunile din extrasul din Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobilare in care se face referire si la debitorul cedat din cauza de fata, conchizandu-se ca aparenta posesiei legitime a titlului executoriu invocat a fost dovedita.

Cesiunea de creanţa a fost notificata astfel cum este prevăzut de art. 1393 Cod Civil, societatea noastră trimiţând către debitorul contestator notificări privind incheierea contractului de cesiune intre parti folosind inscrisuri ce vor fi anexate prezentei.

Mai mult de atat, cesiunea de creanţe a fost inscrisa in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile Titlului VI - „Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" - din LEGEA nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, cesiunea drepturilor fiind definitiva si irevocabila.

Conform notificării cesiunii de creanţe, ataşata prezentei in copie certificata conform cu originalul, deţinând dovada de comunicare, a fost adus la cunoştinţa debitorului cedat faptul ca - "actualul creditor, are toata puterea si autoritatea de a emite notificări in atenţia dvs., care vor fi obligatorii pentru dumneavoastră, si nu va solicita nici o aprobare, confirmare, de instruire sau de orice alta natura din partea cedentului sau al oricărei alte persoane" intrucat Cedentul a cedat Cesionarul _creanta deţinuta împotriva sa impreuna cu toate drepturile prezente si viitoare, dobânzile si beneficiile rezultate din contractul scadent anticipat, efect al nerespectarii clauzelor acestuia de către debitor.

Intimata  a încercat recuperarea creanţei pe cale amiabila, prin contactarea telefonica a acestuia si transmiterea de notificări, contestatorul, neintelegand sa achite debitul datorat, împotriva acestora a fost demarata procedura de executare silita in vederea recuperării creanţei datorate de către debitor.

4. Dreptul intimatei de a cere executarea silita a contestatorului nu este prescris, intrucat, fata de susţinerile contestatorului, cu privire la intervenirea presupusei prescripţii, ae arata ca aceasta se afla intr-o absoluta eroare cu privire la termenul de la care incepe sa curgă aceasta prescripţie.

Astfel, contractul de credit nr. 3046 intervenit intre contestator in calitate de împrumutat si banca in calitate de creditor iniţial, a fost încheiat in data de 01.10.2007, iar în anul 2010 contestatorul a mai efectuat o ultima plata parţiala voluntara către banca- care a întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

In data de 25.10.2011, a avut loc cesiunea de creanţa dintre banca in calitate de cedent si subscrisa in calitate de cesionar.

 Ca urmare a intervenirii acestei cesiuni, contestatorul a fost notificat contrar susţinerilor contestatorului, parata din prezenta cauza, a incercat in nenumărate rânduri soluţionarea pe cale amiabila a diferendului creat, de la acel moment, dovada facand adresele si notificările trimise in acest sens.

Toate aceste notificări au intrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Cesiunea de creanţa realizata de către intimată a fost înregistrata in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, fapt care intrerupe prescripţia extinctiva, potrivit dovezilor ataşate la dosar, fiind transmisa calitatea de creditoare a persoanei împrumutate, intrucat este considerat a fi un tert fata de contractul de cesiune, debitorul cedat poate sa ignore acest contract pana in momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de art. 1579 NCC.

 Cesiunea fata de debitorul cedat incepe sa-si producă efecte din momentul in care cesiunea ii devine opozabila, si anume de la data notificării efectuate prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătura privata. Astfel, debitorul cedat poate plaţi in mod valabil cedentului, conform art. 1578 NCC.

Din momentul in care au fost indeplinite formalităţile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului.

Toate precizările de mai sus conduc la concluzia ca, in realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţa de către debitorul cedat nu are nicio influenta asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar, in ceea ce priveşte opozabilitatea, trebuie analizata exclusiv din perspectiva subiectului/subiecţilor de drept cărora li se poate realiza plata in mod valabil, dar si a celorlalte modalităţi de stingere a creanţei cedate in raporturile cu cedentul sau/si cesionarul.

Practic, in cazul in care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşata de cesionarul devenit creditor.

In acest fel, nu s-ar justifica existenta unui interes legitim in derularea unui astfel de demers si ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care si-a asumat-o fata de creditorul iniţial.

In alta ordine de idei, cesiunile drepturilor de creanţa indeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, in cauza, fiind realizata aceasta formalitate, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

Creditoarea a formulat cerere de încuviinţare, cerere care a fost admisa la data de 26.09.2016 de către Judecătoria Caracal in dosarul nr. 4505/207/2016 - fapt care a întrerupt prescripţia extinctiva.

In data de 10.08.2016 dosarul a fost predat la SCPEJ A. I. SI M. M. , in vederea recuperării, pe calea procedurii executării silite a creanţei datorate de către contestatorul subscrisei creditoare - fapt care a întrerup prescripţia extinctiva. Ca urmare a predării acestui dosar executional la SCPEJ A. I. SI M.M. executorul judecătoresc a efectuat constant toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua in considerare o potenţiala prescripţie.

Prin urmare, in conformitate cu dispoziţiile art. 709 alin. 1 NCPC coroborat cu dispoziţiile art. 2537 NCC, cursul prescripţiei a fost interupt de nenumărate ori pe parcursul perioadei 2010-2016 atat de plata voluntara a contestatorului cat si actele prin care aceasta a fost pusa in intarziere. Termenul de presciptie ar fi început sa curgă de la data declarării scadentei anticipate a contractului, numai daca de la acel moment nu ar fi intervenit diverse situaţii prevăzute in mod explicit de legea in vigoare, care sa intrerupa aceasta prescripţie.

Fata de aceste aspect, s-a solicitat respingerea excepţiei invocate de către contestatoare ca nefondata.

5. Cu privire la pretinsa pierdere a calităţii de titlu executoriu a Contractului de credit dupa momentul cesiunii, intimata a mentionat ca prin art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările si completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusa pentru a permite executarea silita a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui inscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. In consecinţa, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu inscrisul ca atare si, atat timp cat legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa insasi a devenit una executorie, astfel incat atributul executorialitatii nu se constituie intr-un aspect de drept procesual, asa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Totodată, art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările si completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu in considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

In susţinerea tezei afirmative, principalul argument ar fi art. 1396 Cod Civil din 1864, care stabilea ca vinderea sau cesionarea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea, privilegiul si ipoteca (art. 1568 NCPC); cu alte cuvinte, se apreciază de cei ce imbratiseaza acest punct de vedere ca odată cu creanţa, se cesionează si caracterul de titlu executoriu.

6. In ce priveşte capătul de cerere referitor la intoarcerea executării silite, se invocă disp.  art. 723 din NCPC. Aceasta procedura este doar la indemana celui interesat. Aşadar, chiar in situaţia in care este formulata pe cale principala o cerere de intoarcere a executării, instanţa este obligata sa verifice daca sunt indeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, respectiv daca persoana care formulează cererea este indreptatita la restabilirea situaţiei anterioare.

Din sintagma „cel interesat" care poate solicita restabilirea situaţiei anterioare executării, rezulta o alta condiţie ce trebuie indeplinita pentru restituirea bunurilor si anume ca plata efectuata in cadrul executării silite sa nu fi fost datorata.

Daca este sa analizam condiţiile plaţii nedatorate, o condiţie esenţiala ce nu este indeplinita in cauza este aceea ca datoria in vederea căreia s-a făcut plata sa nu existe, din punct de vedere juridic, in raporturile dintre solvens si accipiens.

Nu poate face obiectul restituirii un bun (respectiv sume de bani) care erau datorate si nu au fost plătite ca urmare a relei-credinte si comportamentului culpabil ale debitorului. In caz contrar, ar insemna ca o simpla cerere de intoarcere a executării sa duca doar la analiza formala a cerinţei desfiinţării titlului executoriu, iar daca aceasta cerinţa este indeplinita sa se procedeze la admiterea cererii.

Aceasta ar presupune de fapt ca procedura intoarcerii executării este una necontencioasa, ceea ce legiuitorul nu a urmărit. Raţiunea instituţiei intoarcerii executării silite este reprezentata de protejarea intereselor persoanelor care nu au calitatea de debitor in cadrul unui raport juridic obligational si impotriva cărora s-a pornit executarea silita cu nerespectarea cerinţelor legale.

In situaţia in care o persoana are calitatea de debitor, iar creditorul sau a obţinut un titlu executoriu care i-a dat dreptul sa pornească executarea silita si sa isi recupereze sumele datorate, chiar daca titlul executoriu este ulterior desfiinţat, debitorul nu poate fi repus automat in situaţia anterioara pe acest simplu motiv.

Înainte de demararea procedurii executării silite, intimata a încercat in nenumărate rânduri recuperarea creanţei izvorâte din contractul de credit pe cale amiabila, prin intermediul notificărilor si contactării telefonice a debitorilor.

Având in vedere ca debitor contestator nu si-au respectat obligaţiile in acest sens, in conformitate cu prevederile contractuale, creditul acordat acestora a devenit scadent anticipat, rezultând astfel o creanţa certa, lichida si exigibila.

In drept, se invocă dispoziţiile art. 205 NCPC, Legea nr. 193/2000, orice alte dispoziţii menţionate in cadrul intampinarii.

La întâmpinare, au fost anexate înscrisuri.

În cauza a fost înaintat la solicitarea instantei, în copie, de catre  Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti A. I.-E. şi M.M., dosarului de executare silită cu nr. 1211/E/2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. 1 Cod. pr.civ, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în functie de efectele pe care acestea le produc, conform alin. 1 al aceluiaşi articol.

Astfel, cu privire la excepţia lipsei calităţii de mandatului de reprezentare al societăţii intimate de catre Kruk România SRL, apărătorul intimatei avocata P. C. a învederat instanţei ca intimata SECAPITAL S.A.R.L. a împuternicit apărătorul să o reprezinte cu puteri depline in faţa instantei.

Prin urmare, instanţa constata ca în cauză sunt indeplinite disp. art. 84 Cpc privind reprezentarea convenţională a persoanelor juridice in instanţă, astfel că excepţia invocata este neîntemeiată.

Cu privire la excepţiile netimbrării, tardivităţii contestaţiei la executare, lipsei calităţii de reprezentant, inadmisibilităţii cererii privind capătul de cerere referitor la prescripţia extinctivă, invocate de intimată prin întâmpinare, instanţa reţine că acestea sunt  neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Instanţa constata ca  la dosar  ( filele 50, 133) ) exista dovada achitarii taxei judiciare in cuantum de 1000 lei aferentă contestatiei la executare şi 50 lei aferente cererii de suspendare provizorii a executării, astfel că cererea de chemare in judecata este legal timbrată în conformitate cu disp. OUG nr. 13/2013.

Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, instanţa constata ca aceasta este formulata in termenul legal de 15 zile prev. de art. 715 Cpc, având in vedere dovada de comunicare ( f. 15,16) înaintată de BEJ A. I. E. şi M.M. – Craiova.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant,, instanţa reţine ca aceasta a fost acoperită în şedinţa publică din 09.01.2017, când  împuternicirea avocatiala a fost semnata de contestator în prezenta apărătorului ales, avocat S. M. D..

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii privind capătul de cerere referitor la prescripţia extinctivă, instanţa reţine că aceasta este neîntemeiată, avand in vedere faptul ca prin intermediul contestaţiei la executare pot fi anulate/indepartate doar actele de executare nelegale, care prezintă vicii din punct de vedere procedural, sau o executare silita demarata fara respectarea prevederilor legale, iar prin contestaţia la executare formulata nu se arata nicio incalcare a legii, motivele invocate fiind lipsite de temei legal .

Însă, în speţă contestatorul a invocat prescripţia dreptului material la acţiune ca o excepţie de drept material substanţial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil ,dreptul material la acţiune si nu un drept procedural născut in timpul procesului.

Prin încheierea din 21.11.2016 a fost admisă cererea de suspendare provizorie a executării silite pornita in dosarul de executare nr. 1211/E/2016 de BEJ A. I. E. şi M.M. – Craiova, până la solutionarea cererii de suspendare a executării silite formulate in cadrul dosarului nr. 5371/207/2016 al Judecătoriei Caracal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, instanţa  reţine următoarele:

În data de 01.10.2007 contestatorul P.T.C. a încheiat cu BCR S.A. - Sucursala Giurgiu contractul de credit nr. 3046, pentru suma de 32000 lei, contractul având o durată de 108 luni.

Contestatorul  şi-a asumat obligaţia de a rambursa creditul în 108 de rate lunare, ultima dintre acestea având scadenţa la data de 29.09.2016, însă, aşa cum rezultă din ordinele de încasare ataşate prezentei, contestatorul a rambursat parţial creditul accesat, ultima rată fiind plătită la începutul anului 2010.

În prezent contestatorul este executat silit, pentru suma totală de 40095,14 lei, în temeiul contractului de credit nr. 3046/01.10.2007, încheiat cu BCR S.A. cesionat către Secapital SARL prin contractul de cesiune nr. J1111/26.10.2011.

Prin încheierea nr. 1482 pronunţată în data de 28.09.2016 de către Judecătoria Caracal în dosarul nr. 4505/207/2016, instanţa a încuviinţat executarea silita a titlului executoriu a Contractul de Credit nr. 3046/01.10.2007, pentru recuperarea sumei de 40095,14 lei reprezentând credit nerambursat, la care se adaugă cheltuieli de executare în sumă de 5051,42 lei, conform somaţiei emisa de executorul judecatoresc la data de 13.10.2016.

Art. 6 din Decretul nr.167/10.04.1958 privitor la prescripţia extinctivă prevede că “Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani”, iar această prevedere a fost preluată şi de Noul Cod de procedură civilă, art. 705 alin. 1, potrivit căruia: “Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani.”

Conform art.7 din acelaşi decret, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită, iar dacă debitorul este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţii se stinge într-o prescripţie distinctă, articolele 13 şi 16 din Decret prevăzând cazurile şi condiţiile în care cursul prescripţiei extinctive este suspendat sau întrerupt.

Având în vedere că de la data ultimei plăţi din luna martie 2010 până la data de  19.09.2016, când la cererea creditorului  SECAPITAL S.a.R.L prin reprezentantul său  legal  Kruk România S.R.L. Bucureşti, a fost  deschis dosarul execuţional nr. 1211/E/2016, urmărirea silită fiind declanşată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 3046/01.10.2007 emis de BCR S.A., creditoarea nu a întreprins niciun demers care să ducă la întreruperea cursului prescripţiei, urmează să se constate că dreptul creditoarei de a cere executarea silită este prescris.

În cauză executarea silită a fost pornită la data de 19.09.2016, sub imperiul noului Cod de procedură civilă, formându-se dosarul nr. 1211/E/2016 al B.E.J. A. I. E. şi M.M.- Craiova, situaţie în care, potrivit dispoziţiilor art. 24 din N.C.P.C., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia.

Potrivit art. 2.516 N. C. civ, prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale ori a altui titlu executoriu este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, afară de cazul în care acestea din urmă ar fi neîndestulătoare.

Totodată, cum Legea nr. 76/24.05.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă nu cuprinde dispoziţii tranzitorii cu privire la instituţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, iar procesul civil în întregul său se soluţionează unitar, fiind inadmisibil a se face un melanj de legi, instanţa a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 705 alin.1 teza 1 N. C. pr.civ.,  potrivit cărora dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

Conform alin.2 al textului de lege anterior menţionat, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită.

În raport de aceste prevederi legale, s-a constatat că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data achitării de către contestator a ultimei rate, respectiv în martie 2010 şi, chiar dacă scopul reglementării prescripţiei este sancţionarea pasivităţii creditorului, dispoziţiile art. 707-708 N.C.pr.civ., nu permit o probă contrară, în sensul încercării creditorului de a-şi realiza creanţa, într-un alt mod decât cele prevăzute expres prin reglementarea cauzelor de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei.

De asemenea, nu se poate reţine că în speţă, ar fi incidente dispoziţiile art. 708 alin.1 pct.1 N.C.pr.civ., referitoare la întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea, în orice mod, a datoriei, iar cursul prescripţiei se întrerupe fie ca urmare a manifestării univoce a creditorului de a realiza executarea silită, fie ca urmare a manifestării univoce a debitorului în sensul recunoaşterii creanţei.

În conformitate cu prevederile art. 706 alin. 2 C.pr.civ. “Prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie”, iar în concluzie, odată cu împlinirea termenului de prescripţie, titlul executoriu şi-a pierdut puterea executorie, iar creditoarea şi-a pierdut dreptul de a cere executarea silită a contestatorului în baza contractului de credit nr. 3046/01.10.2007, emis de BCR S.A.

Cum, potrivit art. 631 alin. 1 C.pr.civ. executarea silită se poate face numai în temeiul unui titlu executoriu şi în dosarul execuţional nr. 1211/E/2016 executarea silită a început în baza unui titlu care nu avea putere executorie, instanţa a constatat că titlul executoriu a fost desfiinţat şi potrivit art. 642 C.pr.civ. “Dacă s-a desfiinţat titlu executoriu, toate actele de executare în baza acestuia sunt desfiinţate de drept”.

De asemenea, potrivit art. 703 C.pr.civ. “Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare  atrage nulitatea actului nelegal, precum şi a actelor de executare subsecvente”.

Întrucât contestatorul a efectuat ultima plată în luna martie 2010, de la această dată cu siguranţă s-a născut dreptul la acţiune privind executarea silită în favoarea creditoarei, aceasta având drepturi dar şi obligaţia de a sesiza organele competente pentru executarea obligaţiilor.

Constatându-se că potrivit dovezilor de la dosar sesizarea s-a făcut la data de 19.09.2016, respectiv după expirarea termenului de trei ani de la momentul în care s-a născut dreptul creditoarei pentru a solicita executarea silită, se va admite contestaţia la executare silită formulată de contestatorul P.T.C., în contradictoriu cu intimata Secapital S.a.R.L., prin reprezentant legal Kruk România S.R.L. Bucureşti, şi în consecinţă se va constata că în cauză a intervenit prescripţia dreptului de a solicita executarea silită în dosarul de executare nr. 1211/E/2016 al BEJ A. I. E. şi M.M. – Craiova.

Pe cale de consecinţă, instanţa va dispune anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 1211/E/2016 al BEJ A. I. E. şi M.M. – Craiova.

Potrivit art. 723  Cpc  referitor la dreptul la întoarcerea executării, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia iar cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului. 

Cu privire la  modalitatea de restabilire, potrivit disp. art. 724  Cpc în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării.

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus mentionate, instanţa va dispune întoarcerea executării silite realizate în cadrul dosarului de executare nr. 1211/E/2016 al BEJ A. I. E. şi M.M. – Craiova şi va repune părţile în situaţia anterioară, respectiv prin obligarea intimatei la restituirea tuturor sumelor poprite de la începutul executării până la finalizarea soluţionării contestaţiei.

Potrivit art. 451 şi 453 C.pr.civ. va fi obligata intimata la plata sumei de 3.129, 20 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat  şi c/valoare copii xerox dosar executare, către contestator.

Postat 02.03.2017

Domenii speta

Spete similare