Lipsa calității procesuale pasive a persoanei responsabile de producere accidentului, în cauzele privind acțiunea persoanei vătămate având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin accidente de circulație; calitatea procesuală pasivă exclusivă a asigu

În cauzele având ca obiect acțiunea persoanei vătămate de solicitare a reparării prejudiciului cauzat prin accidente de circulație, calitate procesuală pasivă exclusivă are asigurătorul RCA, conform Deciziei nr. 1/15.02.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, care are aplicabilitate și în materie civilă. Prin decizia respectivă s-a stabilit că „În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.” Prin urmare, persoana vinovată de producerea accidentului nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 28.08.2014 sub nr. …., reclamanta C. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A. A. şi S.C. C. A. S.A., obligarea acestora în solidar la plata sumei de 40.000 lei, din care suma de 1330 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 38670 lei cu titlu de daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 22.11.2013 a fost victima unui accident de circulaţie, al cărui autor a fost pârâtul A. A., accident produs pe trecerea de pietoni de pe Bdul … din Constanţa. S-a arătat că în urma accidentului reclamanta a suferit multiple leziune grave pentru care a necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale, a suportat o intervenţie chirurgicală în urma căreia i-a fost introdusă o tijă ortopedică metalică, a efectuat multiple tratamente cu antibiotice, antitermice, hipocoagulante, având în continuare dureri mari şi fiind în imposibilitatea de a-şi folosi în condiţii normale mâna stângă.

Reclamanta a mai arătat că o altă problemă de sănătate este reprezentată de o contuzie gleznă bilateral, afecţiune care i-a provocat imposibilitatea de a păşi neasistată pentru o perioadă de 2 săptămâni până la o lună, nu s-a putut deplasa fără însoţitor, iar aceste afecţiuni îi provoacă şi în prezent dureri mari, împiedicând-o să desfăşoare activităţile obişnuite.

Reclamanta a susținut de asemenea că vătămările suferite i-au afectat capacitatea de muncă, iar pe perioada concediului medical, salariul i-a fost tăiat cu 25%. 

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi urm. Cod civil. şi art. 194 şi urm şi art. 453 C.proc.civilă.

Pârâtul A. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, solicitând instanţei să aibă în vedere împrejurările de fapt care au determinat producerea accidentului, precum şi faptul că nu toate documentele prezentate de reclamantă îndeplinesc condiţiile legale necesare pentru a face dovada efectuării cheltuielilor, în strânsă legătură de cauzalitate cu evenimentul rutier produs.

Pârâtul a arătat de asemenea că la data producerii accidentului era posesorul unei poliţe RCA valabile, iar conform art. 5 din Legea nr. 136/1995, acţiunea trebuie îndreptată împotriva asigurătorului Carpatica Asig S.A. 

Pârâta S.C. C. A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat cenzurarea pretenţiilor civile proporţional cu justeţea celor efectuate şi suportate efectiv de reclamantă. Pârâta a invocat de asemenea excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive, arătând că raportat la temeiul legal invocat de reclamantă – răspundere delictuală, asiguratorul nu poate răspunde nici pentru fapta proprie, nici pentru fapta altuia în calitate de comitent.

La termenul din 05.05.2015, pârâta a arătat că nu mai insistă în susţinerea excepţiei netimbrării acţiunii, iar instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. …/16.06.2015 Judecătoria Constanța a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul A. A. alăturat de pârâtul S.C. C. A. S.A., la plata către reclamantă a sumei de 1072,41 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 17.369 lei reprezentând despăgubiri morale, respingând cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C. F., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței și rejudecând, admiterea cererii, în sensul obligării pârâților în solidar la plata sumei de 40000 lei, din care 1330 lei daune materiale, iar 38670 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare apelanta a arătat în privința despăgubirilor materiale cenzurate de instanța de fond, constând în cheltuieli cu bilete RATC, taxi și motorină, că s-a deplasat în perioada imediat ulterioară accidentului foarte des la spital, fiind obligatorii vizitele medicale, apelând la diverse mijloace de transport, cu cheltuieli mult mai mari decât cele solicitate, însă a reușit să păstreze numai o parte din bonuri și bilete; bonurile și biletele depuse sunt suficiente prin ele însele să dovedească cheltuielile suportate cu deplasarea. În ceea ce privește bonul fiscal pentru examenul radiologic, este evident că îi aparține apelantei, datează din perioada de după accident, se alătură altor bonuri asemănătoare și nu are relevanță dacă a avut buletin medical sau nu pentru acesta, având în vedere că apelanta era angajată ca asistentă medicală și multe formalități legate de trimiteri medicale nu erau îndeplinite; apelanta a subliniat că apreciază absurd să creadă cineva că a luat un bon fiscal al altei persoane și l-a folosit cu rea-credință.

În ceea ce privește daunele morale, apelanta a susținut că au fost cenzurate nefondat de prima instanță, prin raportarea la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de protecție a victimelor străzii, conform prevederilor de la paginile 75-78, ce oferă un calcul teoretic, impersonal și abstract; în același ghid, la paginile 28-31, se arată un nivel mediu de despăgubiri, la nivel național, care s-au acordat efectiv, de 474 lei/zi de îngrijire, pentru vătămările care au necesitat mai puțin de 60 de zile de îngrijiri. Calculul efectuat de reclamantă este întemeiat pe jurisprudența națională, criteriu la care fac trimitere prevederile art. 49 din Normele din 29.11.2011 privind asigurarea RCA. Apelanta a susținut că daunele morale suferite sunt inestimabile, acțiunea sa nefiind o încercare de îmbogățire fără justă cauză, în condițiile în care este o persoană independentă financiar, cu loc de muncă stabil și condiții medii de trai. Pentru dovedirea pretențiilor a solicitat audierea ca martor a mamei sale, probă respinsă la fond și reiterată în apel.

În privința cheltuielilor de judecată, apelanta a solicitat admiterea acestora, având în vedere că la ultimul termen de judecată dosarul a fost apelat fără reclamantă sau avocatul acesteia, deși avocatul a fost prezent în sală de mai multe ori, fiind însă chemat și la alte cauze; acesta a fost pregătit pentru depunerea dovezilor privind efectuarea cheltuielilor de judecată, însă chitanța nu a mai fost primită de judecător; apelarea cauzei a fost efectuată cu rea-credință fără apărător.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1349 și urm. Cod civil, 453, 466 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea din 30.12.2015 intimatul A. A. a solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefondat.

 În motivare intimatul pârât a arătat că prejudiciul material trebuie să fie cert, atât ca existență, cât și ca întindere, cât și sub aspectul raportului de cauzalitate dintre evenimentul rutier și prejudiciu. Cu privire la daunele morale, intimatul a arătat că jurisprudența este neunitară și nu constituie izvor de drept; în absența unor criterii legale, instanța de fond a apreciat corect valoarea daunelor. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apelanta nu a făcut dovada efectuării acestora în fața instanței de fond; cauza a fost luată la ordine, la a doua strigare, față de lipsa apărătorului reclamantei. Intimatul s-a opus audierii mamei apelantei, raportat la art. 315 Cod procedură civilă.

Totodată, pârâtul A. A. a formulat apel incident, solicitând admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât în conformitate cu art. 54 din Legea 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă.

Intimata C. A. SA a formulat întâmpinare față de apelul principal, solicitând respingerea acestuia.

În motivare a arătat că asigurătorul răspunde în temeiul legii speciale nr. 136/1995, nu delictual ci contractual, în limitele obligației persoanei responsabile. În mod corect instanța s-a raportat la recomandările Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, iar din verificarea practicii judiciare din țările europene rezultă că în state cu nivel de trai superior se acordă daune morale în cuantum mai mic decât cel acordat de instanța de fond.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând apelurile prin prisma dispozițiilor art. 476 Cod procedură civilă, instanţa le va admite, potrivit considerentelor următoare.

Deliberând cu prioritate asupra apelului incident, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Androne Aurel, care privește cadrul procesual al judecății la fond, instanța reține că excepția este întemeiată, față de dispozițiile legale în materie, astfel cum au fost și interpretate cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 1/15.02.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, care în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală stabileşte că: „În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.” Decizia are aplicabilitate și în materie civilă, în cauzele având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin accidente de circulație, atunci când din diferite motive acțiunea civilă din procesul penal se soluționează de instanța civilă, întrucât instanța supremă a analizat regimul juridic al răspunderii asigurătorului RCA, prin prisma tuturor normelor legale incidente, inclusiv ale Legii nr. 136/1995.

Astfel, în ceea ce priveşte răspunderea solidară sau exclusivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că „dispoziţiile art. 49 şi ale art. 55 din Legea nr. 136/1995 instituie răspunderea exclusivă a asigurătorului pentru prejudiciile cauzate de asigurat. Acest fapt este, de altfel, în acord, atât cu dispoziţiile legale care reglementează asigurarea de răspundere civilă obligatorie, cât, mai ales, cu cadrul contractual care fundamentează raporturile juridice dintre părţi. Astfel, părţile încheie un contract aleatoriu, în care riscul producerii unei fapte prejudiciabile trece de la asigurat la asigurător, este asumat de acesta din urmă, care răspunde la producerea riscului asigurat, întrucât a încasat în acest scop o primă de asigurare stabilită în raport cu specificul riscului. Ca urmare, obligaţia de dezdăunare a persoanelor păgubite prin infracţiune îşi are cauza în contraprestaţia asiguratului, respectiv în plata primei de asigurare.

Împrejurarea că asigurătorul răspunde în limitele prevăzute în contract şi că această limitare ar putea aduce atingere principiului reparaţiei integrale a prejudiciului nu justifică legal răspunderea solidară cu autorul faptei ilicite, întrucât solidaritatea nu rezultă din lege sau din contract, iar asigurătorul răspunde pentru asigurat în temeiul legii şi al contractului, asumându-şi o obligaţie proprie şi nefiind ţinut la reparaţie în condiţiile art. 1.382 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, întrucât nu răspunde pentru o faptă prejudiciabilă pe care să fi comis-o alături de asigurat. În realitate, răspunderea de care este ţinut asigurătorul R.C.A. este una limitată de contractul de asigurare şi de lege, aşa cum s-a argumentat în precedent, dar nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, în temeiul principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, pentru diferenţa de despăgubire nesuportată de asigurător.”

Întrucât în cauză nu se pune problema neacoperirii prejudiciului pretins prin polița RCA, față de limitele de despăgubire menționate în cuprinsul acesteia, de 5.000.000 euro, instanța constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. A. este întemeiată, urmând a admite apelul incident și a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul A. A. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește apelul principal, instanța reține că este întemeiat.

Cenzurarea daunelor materiale solicitate și probate de reclamantă s-a făcut cu o greșită apreciere a probelor administrate, respectiv a înscrisurilor depuse de reclamantă în susținere,  trebuind a fi avut în vedere ansamblul materialului probator, fiecare înscris urmând a fi coroborat cu celelalte pentru stabilirea realității efectuării cheltuielilor:

- biletele RATC, bonurile de taxi și de motorină fac dovada cheltuielilor cu transportul suportate de apelanta reclamantă în perioada ulterioară accidentului și aflate în legătură cauzală directă cu acesta;

- nu s-a contestat legătura dintre medicamentele achitate de reclamantă conform bonurilor fiscale depuse la dosar și suferințele fizice produse prin accidentul suferit, astfel că aprecierea instanței de fond în privința medicamentului ”vibrocil aerosol” nu este întemeiată, mai ales în contextul excoriațiilor frontale și faciale suferite, precum și al plăgii contuze bază piramidă nazală, menționate în raportul de expertiză medico-legală de la fila 12 din dosarul de fond, care în mod evident au necesitat și medicație pentru decongestionarea nazală;

- examinarea radiologică de urmărire a evoluției din data de 22.05.2014 se coroborează cu cele anterioare și nu poate fi înlăturată probator deoarece nu menționează expres numele reclamantei.

Referitor la prejudiciul moral, instanţa reţine că daunele morale au fost definite în doctrină drept acele consecinţe dăunătoare suferite de către o persoană, care nu au valoare economică şi nu pot fi evaluate pecuniar şi constau în dureri fizice şi psihice ale victimei şi sunt rezultatul încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană: personalitatea fizică, personalitatea morală şi personalitatea socială.

Apelanta reclamantă a făcut dovada prin probele administrate în cauză a durerilor fizice şi psihice suferite ca urmare a intervenţiei chirurgicale deja efectuate și a celei viitoare preconizate pentru extragerea tijei ortopedice, a imposibilităţii temporare de deplasare, a sentimentului acut de neputinţă a realizării unor lucrări pe care le efectua în mod obişnuit înaintea accidentului, deci a restrângerii posibilităţilor de viaţă familială şi socială. De asemenea, din modalitatea de producere a accidentului, în timp ce apelanta se afla angajată în traversare pe trecerea de pietoni, rezultă și alterarea sentimentului de siguranță al pietonului, caracterizat prin stările emoționale încercate în circumstanțe similare, la traversarea străzii.

Prin urmare, instanța de apel va majora cuantumul despăgubirilor morale la suma de 30000 lei, raportat la gradul de intensitate al consecinţelor dăunătoare apreciat de instanţă în raport de criteriile mai – sus menţionate. Aspectele privind calculul daunelor pe zi de îngrijire medicală, raportat la Ghidul invocat de părți, nu pot fi reținute de instanță, întrucât acestea nu pot fi decât orientative și nu înlocuiesc aprecierea organului judiciar.

În privința cheltuielilor de judecată efectuate la fond, soluția primei instanțe va fi menținută, față de dispozițiile art. 394 alin. 3 Cod procedură civilă, care pretind diligența părții de a dovedi cheltuielile efectuate înaintea închiderii dezbaterilor, nefiind obligatorie depunerea odată cu luarea cuvântului în dezbateri, înscrisurile doveditoare putând fi depuse anterior la dosar, mai ales în situația imposibilității asigurării prezenței continue în sala de judecată.

Prin cererea de apel s-au solicitat cheltuieli de judecată de către apelanta reclamantă, însă nu s-a dovedit efectuarea acestora, motiv pentru care instanța va respinge această cerere accesorie.

Domenii speta

Spete similare