O.g. nr. 22/2002. Stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei stabilite faţă de o instituţie publică.

Executarea obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o garanţie a unui proces echitabil în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului atâta timp cât executarea sentinţei a fost considerată ca făcând parte integrantă din „proces” astfel că ea trebuie realizată într-un termen rezonabil iar suspendarea executării acesteia trebuie justificată de motive excepţionale.

Având în vedere lipsa activităţii debitoarei executate pe perioada iernii, lipsa obţinerii de venituri proprii şi lipsa aprobării, încă, de acordare a unor credite bugetare, dispunerea unor termene de plată va asigura îndeplinirea obligaţiei de către debitor fără a fi afectată funcționarea instituţiei şi acordarea de servicii medicale.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 7440/118/2015 la data de 20.11.2015, reclamantul S B R M a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S.C. T S TSS S.R.L. următoarele:

-stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă pronunțată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 2056/90/2011,

-suspendarea executării silite începute în dosarul nr. 994/2015 al BEJ B S, până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a cererii privind acordarea termenelor de plată a sumei datorate.

În motivarea în fapt a cererii s-a menţionat faptul că solicită suspendarea întrucât în urma popririi va fi în imposibilitatea plăţii salariilor şi datoriilor către furnizori ceea ce periclitează activitatea sanatoriului cu consecinţe grave asupra pacienţilor internaţi în sanatoriu. S-a mai arătat că va face demersuri pentru plata obligaţiilor menţionate în titlul executoriu, prin care a fost obligată la plata sumei de 599741,50 lei, debit şi a sumei de 244392,99 lei penalităţi de întârziere şi la plata sumei de 200000 euro daune interese. Sentinţa de fond a devenit definitivă prin respingerea recursului, iar prin continuarea executării există riscul să nu mai poată presta serviciile medicale la care s-a angajat prin contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate şi cu Casa de Pensii ceea ce va aduce grave prejudicii. S-a mai menţionat că sumele de bani ce se regăsesc în conturile sanatoriului sunt destinate salariilor şi furnizorilor iar potrivit O.G. nr. 22/2002 nu se poate face executarea acestor sume, eşalonarea fiind absolut necesară pentru a-şi desfăşura activitatea.

În drept, au fost invocate disp.  art 1 şi 6 din OG 22/2002.

În susţinere, au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: înştiinţare şi somaţie din cadrul dosarului de executare nr. 994/2015, buget de venituri şi cheltuieli, balanţa de verificare analitică, situaţia recapitulativă privind plata salariilor şi contul de execuţie buget de stat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 02.12.2015, pârâta S.C. T S TSS S.R.L. a solicitat respingerea cererii ca nefondată cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare s-a arătat că a încheiat cu reclamantul un contract de lucrări nr. 3440/2008 însă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale astfel că prin sentinţa civilă nr. 521/2015 Tribunalul Constanţa a constatat rezilierea de drept a contractului şi a obligat Sanatoriul la plata sumei de 599741,50 lei reprezentând contravaloare lucrări, a sumei de 244392,99 lei penalităţi de întârziere şi la plata sumei de 200000 euro daune interese. Recursul împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat astfel că a formulat cerere de executare silită întocmindu-se dosarul de executare silită nr. 994/2015 al BEJ B S. Arată pârâta că debitoarei nu îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 22/2002 deoarece nu este o instituţie publică susţinută din veniturile bugetului de stat ci are venituri proprii. De asemenea, mai menţionează pârâta, suspendarea executării silite reprezintă o facultate şi nu o obligaţie imperativă stabilită în sarcina instanţei în temeiul art. 6 alin. 4 O.G. nr. 22/2002. În acest sens, instanţa trebuie să aibă în vedere nu numai interesele debitoarei ci şi pe cele ale creditoarei care deţine un titlu executoriu ce putea fi pus în executare încă din luna februarie 2015 dar a aşteptat soluţionarea irevocabilă a cauzei pentru a nu demara o executare care să poată fi contestată sau pusă sub semnul întrebării. Susţine pârâta că societatea a fost afectată în mod grav ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată încă din anul 2010 când a emis facturile către debitoare având în vedere că au de achitat mai multe debite către creditorii săi care nu au dat dovadă de clemenţă şi orice întârziere determină penalităţi de întârziere. Pe de altă parte, mai menţionează pârâta, debitoarea nu a făcut dovada pagubei iminente care s-ar produce şi nu există nici un motiv care să denote imposibilitatea continuării activităţii. În raport de art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002 oricum nu se pot executa silit sumele destinate cheltuielilor curente şi plăţii drepturilor salariale astfel că este evident că nu va fi perturbată activitatea reclamantului. De altfel, SBRM nu a făcut niciun demers pentru plata sumelor datorate şi pentru care este executată silit iar admiterea acţiunii ar duce la insolvabilitatea societăţii pârâte.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 204 şi urm. C.pr.civilă, O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 80/2013, Ordinul nr. 2336/2011.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi a fost ataşat dosarul nr. 2056/90/2011.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Situaţia de fapt

Prin sentinţa civilă nr 521/25.02.2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr 2056/90/2011, S B RM (denumit în continuare SBRM) a fost obligat să plătească către S.C. T S TSS S.R.L. suma de 599741,50 lei reprezentând lucrări executate, suma de 244392,99 lei cu titlu de penalităţi de întârziere aferente creanţei de 244392,99 lei şi suma de 200000 euro daune interese. Sentinţa de fond a devenit irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr 347/04.11.2015  a Curţii de Apel Constanţa.

La data de 12.11.2015, creditoarea a demarat împotriva debitoarei  executarea silită care a fost încuviinţată în dosarul de executare nr 994/2015 al BEJ B S.

Prin înştiinţarea din data de 12.11.2015, debitoarea a fost înştiinţată cu privire la declanşarea urmăririi silite fiind totodată emisă somaţia de executare pentru suma de 1766855,49 lei reprezentând debite stabilite prin titlu executoriu şi 41253 lei cheltuieli de executare.

Din bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 rezultă că ordonatorul de credite ierarhic superior este Ministerul Sănătăţii.

La interogatoriul luat reclamantului la propunerea pârâtei, acesta a declarat că nu  a făcut demersuri pentru plata obligaţiilor stabilite în titlu executoriu în luna februarie întrucât a formulat recurs, că executorul judecătoresc a poprit conturile din care se virează salariile, că finanţarea se realizează din veniturile proprii dar că este ordonator terţiar de credite, Ministerul fiind ordonator principal, bugetul de venituri şi cheltuieli face parte din Bugetul Ministerului, pentru investiţii şi reparaţii, banii fiind alocaţi de către Minister.

Dispoziţii legale aplicabile

 Potrivit art. 52 din Regulamentul din 27 martie 2015 de organizare şi funcţionare al S B R M emis de Ministerul Sănătăţii (numit în continuare Regulament), „S B RM este o instituţie publică, de interes naţional, finanţată integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale unităţii provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii” iar potrivit art. 53 alin. 1 „Contractele de furnizare servicii medicale încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa şi cu Casa Naţională de Pensii Publice reprezintă principala sursă a veniturilor în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli”.

Art. 54 alin. 1 din Regulament prevede că „Organizarea activităţii se face în baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unităţii cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior” iar alin. 5 că „Bugetul de venituri şi cheltuieli al sanatoriului se aprobă de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea managerului sanatoriului”.

Dispoziţiile relevante din O.G. nr. 22/202 sunt următoarele:

- art. 1 „(1)Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.

(2)Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate”

- art. 2 „Dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.

- art.4 alin. 1 „Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii”.

- art. 6 alin. 1-4 „(1) În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, instituţia debitoare nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanţei judecătoreşti care soluţionează cauza acordarea, în condiţiile legii, a unui termen de graţie sau/şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei respective.

(2)În cazurile în care obligaţia de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, instituţia debitoare poate solicita instanţei care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod corespunzător.

(3)Dacă obligaţia de plată este stabilită printr-un titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, cererea formulată potrivit alin. (1) se soluţionează de către instanţa de executare competentă.

(4)Instanţa sesizată potrivit alin. (1)-(3), la cererea instituţiei debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluţionarea prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauţiuni, încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat”.

Considerentele pe care se întemeiază soluţia instanţei

Un prim aspect ce trebuie analizat îl constituie aplicabilitatea sau nu a dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002 reclamantului, faţă de susţinerile pârâtei că acesta este susţinut din venituri proprii.

 Din analiza art. 1 din O.G. nr. 22/2002 rezultă că aceasta este aplicabilă instituţiilor şi/sau autorităţilor publice fără a se distinge dacă acestea sunt finanţate din bugetul de stat sau din venituri publice. Noţiunea de instituţii publice este definită în art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 astfel „instituţii publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2)”. În art. 1 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 se prevede că această lege se aplică şi „bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii”.

Este neîndoielnic faptul că SBRM este o instituţie publică şi, de altfel, în art. 3 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 22/202 se arată modul cum se completează formularul prevăzut de anexa nr. 2 de către instituţiile publice finanţate parţial sau integral din veniturile proprii. Prin urmare, instanţa precizează că dispoziţiile O.G. nr. 22/202 se aplică şi reclamantului chiar dacă acesta se finanţează din venituri proprii.  Această apreciere nu încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii prin care s-a stabilit că SBRM nu este scutit de plata taxei de timbru întrucât dispoziţiile art. 30 alin. 1 din O.G. nr. 80/2013 se referă la instituţii publice în acţiunile care „au ca obiect venituri publice”, însă suma în discuţie (derivată din contractul de lucrări nr. 3440/2008) nu provine din fonduri publice ci din fonduri proprii.

În ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 6 din O.G. nr. 22/2002, instanţa consideră că acestea constau în imposibilitatea îndeplinirii obligaţiei de plată a sumelor stabilite în titlu executoriu „din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege”. Sub acest aspect, se constată că activitatea sanatoriului a fost întreruptă pe perioada iernii (20.12.2015-15.02.2016), acesta reluându-şi activitatea după data de 15.02.2016 urmând ca primele încasări să fie la sfârşitul lunii martie 2016. De asemenea, din contul de execuţie buget de stat la data de 20.01.2016 rezultă că singurele venituri disponibile sunt cele pentru cheltuieli de personal şi pentru bunuri şi servicii, acestea din urmă constând în materiale pentru curăţenie, cheltuieli utilităţi (energie electrică, apă, comunicaţii), cheltuieli carburanţi, materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional, servicii pentru întreţinere şi funcţionare, reparaţii curente, hrană,etc. (potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe luna ianuarie 2016 aprobat de Ministerul Sănătăţii).

Instanţa constată că la data de 18.01.2016, reclamantul a solicitat Ministerului Sănătăţii alocarea de fonduri în vederea achitării sumelor stabilite prin sentinţa civilă nr. 521/2015 a Tribunalului Constanţa.

Se observă, astfel, că SBRM nu şi-a putut îndeplini obligaţia de plată a sumelor menţionate în titlu executoriu în condiţiile art. 1 din O.G. nr. 22/202 (din sumele aprobate cu destinaţia de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă) întrucât nu există disponibil în această categorie şi, deşi a făcut demersuri pentru obținerea acestor fonduri în conformitate cu art. 2 şi art. 4 din O.G. nr. 22/2002, sumele respective nu au fost virate. De asemenea, instanţa consideră că această imposibilitate este determinată de motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege atâta timp cât pe timpul iernii activitatea reclamantului a fost întreruptă astfel încât nu s-au putut realiza venituri iar veniturile existente au fost alocate pentru plata personalului şi pentru plata utilităţilor şi serviciilor necesare funcţionării.

 Este adevărat că sentinţa nr. 521 a Tribunalului Constanţa era executorie încă de la data pronunţării, deci de la data de 25.02.2015 însă nu se poate reproşa debitorului faptul că nu a făcut demersuri pentru obţinerea de credite bugetare de la această dată atâta timp cât a formulat recurs susţinând că nu este vinovată de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi că nu a intervenit rezilierea de drept a contractului. În ce priveşte lipsa demersurilor pentru plata sumelor stabilite prin titlu executoriu după punerea în executare silită, deci după data de 12.11.2015, instanţa constată că reclamantul a solicitat Ministerului Sănătăţii virarea sumelor necesare la data de 18.01.2016, deci în termenul de 6 luni prevăzut de 2 din O.G. nr. 22/2002.

Având în vedere că art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 22/202 nu menţionează condiţiile în care se poate acorda un termen de graţie sau se pot stabili termene de plată eşalonată, decât cele referitoare la imposibilitatea de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii, instanţa consideră că aceasta se apreciază de la caz la caz în funcţie de situaţia debitorului.

Sub acest aspect, instanţa reţine că debitoarea este o instituţie care prestează servicii medicale în baza contractelor încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate şi că activitatea acesteia a fost întreruptă pe perioada 20.12.2015-15.02.2016 astfel că sume de bani din veniturile obţinute din asigurarea serviciilor medicale vor fi încasate în luna martie. Aceasta înseamnă că prin continuarea executării silite prin poprire se poate afecta funcţionarea instituţiei şi, implicit, prestarea serviciilor medicale către bolnavi.

Este adevărat că executarea obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o garanţie a unui proces echitabil în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului atâta timp cât executarea sentinţei a fost considerată ca făcând parte integrantă din „proces” (Cauza Costin împotriva României, Cauza Fundaţia Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate şi Stanomirescu împotriva României). S-a mai reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că „protecţia efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică obligaţia administrației de a se conforma unei sentinţe sau hotărâri care urmează să fie pronunţată, eventual, împotriva acesteia. În cazul în care administrația refuză sau omite să execute o hotărâre, ori o execută tardiv, garanţiile prevăzute la art. 6, de care a beneficiat justiţiabilul pe parcursul etapei judiciare a procedurii îşi pierd orice raţiune de a fi. În plus, Curtea reaminteşte că un termen de executare nerezonabil de lung al unei hotărâri obligatorii poate, de asemenea, să implice încălcarea Convenției. Caracterul rezonabil al unui astfel de termen trebuie să fie apreciat ţinând seama în special de complexitatea procedurii de executare, de comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente, precum şi de cuantumul sumei şi tipul sumei acordate de instanţă. (…). În cele din urmă, indiferent de complexitatea procedurilor de executare sau a sistemului bugetar, statul este în continuare obligat de Convenţie să garanteze oricărei persoane dreptul la executarea, într-un termen rezonabil, a hotărârilor obligatorii şi executorii pronunţate în favoarea acesteia. O autoritate a statului nu poate nici să pretexteze lipsa de fonduri sau de alte resurse pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească” (Cauza Fundaţia Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate şi Stanomirescu împotriva României, paragrafele 55-57, 60)”.

Din aceste considerente rezultă că executarea unei hotărâri definitive şi irevocabile trebuie realizată într-un termen rezonabil iar suspendarea executării acesteia trebuie justificată de motive excepţionale. Din acest motiv, instanţa consideră că nu se impune suspendarea executării silite începute în dosarul nr. 994/2015 al BEJ B S până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

În ce priveşte cererea de stabilire a unor termene de plată eşalonată, instanţa precizează că la acest moment plata integrală a sumei stabilite prin sentinţa civilă nr. 521/2015 este aproape imposibilă faţă de aspectele menţionate anterior, respectiv lipsa activităţii, lipsa obţinerii de venituri proprii şi lipsa aprobării, încă, de acordare a unor credite bugetare. Astfel, instanţa apreciază că dispunerea unor termene de plată va asigura îndeplinirea obligaţiei de către debitor fără a fi afectată funcționarea instituţiei şi acordarea de servicii medicale.

Întrucât prin hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că executarea rezonabilă a unei hotărâri trebuie apreciată în funcţie de „complexitatea procedurii de executare, de comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente, precum şi de cuantumul sumei şi tipul sumei acordate de instanţă”, instanţa consideră că un termen rezonabil de executare este de 6 luni. Astfel, în raport de faptul că procedura de executare silită nu este complexă dar că suma pe care trebuie să o achite debitorul (1808108,49 lei) este destul de mare, instanţa apreciază că eşalonarea plăţii acestei pentru o perioadă de 6 luni este suficientă pentru debitoare şi rezonabilă pentru creditoare.

În consecinţă, instanţa va admite capătul de cerere privind stabilirea unor termene de plată eşalonată pe o perioadă de 6 luni (în principiu februarie – iulie), cu data scadenţei până la data de 25 a fiecărei luni, în rate lunare egale. Instanţa nu poate stabili cu exactitate nici perioada de plată şi nici cuantumul fiecărei rate având în vedere că de abia după rămânerea definitivă se poate cunoaşte dacă au intervenit modificări cu privire la perioadă (dacă se va modifica într-o eventuală cale de atac formulată de părţi) şi care ar fi cursul bancar al monedei străine (care, de regulă, este avut în vedere în funcție de data plăţii).

În ce priveşte cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că din cele două capete de cerere a fost admis doar unul, celălalt fiind respins ca nefondat. Întrucât pârâta a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată în sumă de 1200 lei constând în onorariul avocatului ales, în conformitate cu art. 453 alin. 2 C.pr.civilă, instanţa va obliga reclamantul (care nu a solicitat şi cheltuieli de judecată pentru a verifica o eventuală compensare) la plata către pârâtă a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în limita capătului de cerere respins.

Domenii speta

Spete similare