Contestaţie la executare - Suspendare

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. …./180/2014, la data de 04.08.2014, pe rolul Judecătoriei Bacău, reclamanta S.C. E.P. S.R.L., în contradictoriu cu intimata DGRFPI-AJFPB a solicitat suspendarea efectelor măsurilor asigurătorii impuse prin dispoziţia nr. …...

In motivare, reclamanta a arătat în esenţă că, în prezent activitatea societăţii e complet blocata, urmare a înfiinţării popririi asupra tuturor conturilor bancare, fiind în imposibilitatea de a respecta obligaţiile contractuale deja asumate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 996 şi urm. C. proc. civ.

În susţinerea acţiunii reclamanta a depus la dosarul cauzei Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ……, dovada comunicării ( f. 4-7).

La solicitarea instanţei, la data de 20.08.2014, reclamanta a mai depus la dosar precizări arătând că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu cuprinde o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Reclamanta a învederat instanţei că sunt îndeplinite condiţiile pentru soluţionarea cererii pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Totodată, reclamanta a mai ataşat, în copie, înscrisuri (f. 15-46)

Legal, citată, intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 172 Cod proc. fiscală.

Deşi cererea a fost formulată în procedura ordonanţei preşedinţiale, urmare a solicitării instanţei de precizare a temeiului de drept concret al cererii de chemare în judecată, contestatoarea a indicat în scris, la data de 29.09.2014, că înţelege să se judece pe drept comun şi nu pe procedura specială a ordonanţei preşedinţiale iar temeiul de drept al cererii de suspendare este art. 718 alin. (4) Cod proc. civ. şi art. 148 alin. (2) pct. a din O.G. nr. 92/2003. ( f. 55). Totodată, contestatoarea a înţeles să formuleze şi contestaţie împotriva deciziei nr. …. în baza art. 129 alin. (11) raportat la art. 172 din O.G. nr. 92/2003.

Totodată, contestatoarea a arătat că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii s-a luat ca urmare a înlăturării din contabilitatea societăţii a mai multor facturi fiscale pe motiv că furnizorii nu ar fi fost societăţi active şi nu au putut face dovada provenienţei materiilor şi materialelor vândute. Aceasta a mai arătat că nu s-a analizat faptul că toate materialele pe care le-a achiziţionat le-a înglobat în lucrările executate şi predate beneficiarilor. De asemenea, contestatoarea a arătat că după emiterea deciziei s-a emis şi aceasta a contestat raportul de inspecţie fiscală.

Contestatoarea a mai învederat instanţei faptul că luarea măsurilor asigurătorii nu este justificată şi este de natură a-i periclita în mod ireversibil activitatea.

S-a mai arătat că intimata nu a dovedit că ar exista pericolul ca aceasta să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în condiţiile în care societatea are 50 de salariaţi şi este la zi cu toate dările la bugetul statului. În plus, aceasta a arătat că are în patrimoniul o serie de bunuri mobile şi imobile, astfel încât aceasta nu ar putea să îşi risipească patrimoniul.

Legal citată, intimata nu a mai depus întâmpinare în cauză.

Cererea de suspendare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Contestatorii au depus cauţiune în cuantum de 18.748  lei pentru soluţionarea cererii, conform recipisei nr. 894041/1 din 31.10.2014.

La termenul de judecată din data de 24.11.2014, contestatoarea a depus la dosar dovada bunurilor ce există în patrimoniu( f. 69-143) iar intimata depus actele ce au stat la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. …… ( f. 144-160).

Prin Încheierea din data de 18.12.2014 instanţa a admis cererea de suspendare formulată de contestatoare.

În cauză instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. …… ( s-a dispus poprirea asigurătorie asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane, asupra conturilor de disponibilităţi şi de depozite, precum şi băncile la care sunt deschise şi asupra bunurilor perisabile sau supuse degradării.

În motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii s-a avut în vedere : lipsa lichidităţilor pentru achitarea sumelor estimate prin procesul-verbal nr. …. din data de 16.07.2014.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) – (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007:

(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate:

a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obţinute consemnându-se la dispoziţia organului de executare;

b) prin vânzare în regim de urgenţă în condiţiile art. 159 alin. (4).

(8) În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.

(9) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută.

(10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.

(11) Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.

Articolul 172, referitor la contestaţia la executare silită in materie fiscală, arată că:

(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă*) nu sunt aplicabile.

(3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

Totodată, potrivit art. 2.1 din Ordinul nr.2065/2010 emis de ANAF privind Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, punctul 5.1.1., în situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control."

Din cuprinsul textelor de lege anterior enunţate rezultă, deci, ca pentru a se justifica instituirea acestei masuri, organul de control, respectiv intimata recurenta, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul.

Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale şi a situaţiei financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de insolvenţă sau de insolvabilitate), astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 şi 5.6 litera f) din Ordinul nr. 2605/2010 emis de A.N.A.F.Raportând prevederile legale anterior enunţate la speţa dedusă judecaţii, instanţa reţine faptul că în urma controlului inopinat efectuat de către intimată s-a constatat că reclamanta datora taxă pe valoare adăugată şi impozit pe profit ca urmare a faptului că s-au considerat cheltuieli nedeductibile tranzacţiile efectuate cu contribuabili declaraţi inactivi prin Ordin ANAF şi alte cheltuieli care nu se încadrau în noţiunea de cheltuieli deductibile în perioada 2009-2013.

Astfel cum reiese din referatul justificativ al măsurilor asigurătorii ( fila 157), a fost estimată o datorie fiscală în cuantum de 5.247.970 lei.

Instanţa retine ca masurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedura fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului impus asupra bunurilor debitorului. Odată cu individualizarea creanţei si ajungerea acesteia la scadenta, în cazul neplăţii, masurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii”.

Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În aceste condiţii, pentru a se recupera creanţele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca masurile asiguratorii să rămână valabile pe toata durata executării silite, ca o garanţie pentru recuperarea creanţei fiscale datorate.

Totuşi, aceste masuri sunt menţinute în continuare, constituindu-se în garanţia executării întru totul de către debitor a obligaţiilor sale fiscale. În caz contrar, ar exista pericolul nerecuperării creanţelor la bugetul de stat si ar demonstra o lipsa de diligenta atât a legiuitorului, cât şi a organelor de executare. Or, finalitatea oricărei proceduri de executare silita este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligaţiei.

Pe de altă parte, Potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, „ Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată (...)”

Aceste dispoziţii legale sunt în deplin acord cu prevederile art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, potrivit cărora dreptul la informaţie trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autorităţile publice şi cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual. Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica în mod neechivoc elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar şi în funcţie de care să îşi poată formula eventualele apărări, dar şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv al legalităţii actului. Doar obligaţia motivării tuturor actelor administrative poate funcţiona ca o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor cetăţeneşti. Cerinţa motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care au fost adoptate, se regăseşte şi în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniştri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluţia (77)31 a Comitetului de Miniştri (principiul IV), fiind preluată şi menţionată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie adoptată de Instituţie, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menţiona temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante şi baza legală a deciziei.

 În speţă, organul fiscal a apreciat ca există pericolul ca reclamanta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea ca urmare a lipsei lichidităţilor pentru achitarea sumelor estimate.

Instanţa apreciază că deşi intimata nu a procedat la o motivare in extenso asupra necesităţii de a lua măsura asigurătorie, prin arătarea că societatea nu dispune de lichidităţi pentru a acoperi creanţa fiscală, aceasta şi-a motivat decizia. În aceste condiţii, instanţa are în vedere că datoria fiscală înregistrată de către societate în cuantum de 5.247.970 lei este foarte mare raportat la profitul înregistrat de contestatoare în cursul anului 2013 – 21.776 lei ( potrivit relaţiilor depuse de la Oficiul Registrului Comerţului – fila 16), fiind practic imposibilă recuperarea creanţei fiscale într-un alt mod. Astfel din înscrisurile depuse la dosar de contestatoare, nu rezultă că în momentul luării măsurii asiguratorii a popririi exista în conturile sale lichidităţi, sau ca în prezent există lichidităţi la nivelul creanţei fiscale a bugetului consolidat al statului ,in suma de 5.247.970 lei.

Referitor la susţinerea potrivit căreia nu există pericolul de sustragere de la urmărire, instanţa retine că reclamanta contestatoare nu poate proba un astfel de fapt negativ, iar pentru protecţia eventualului său drept, creditorul este îndreptăţit sa ia masuri de conservare a patrimoniului debitorului său, în speţă prin luarea unor măsuri asigurătorii.  Mai mult decât atât, instanţa apreciază că este suficient să se reţină un pericol potenţial dar nu imediat în acest sens. Ori  intimata nu poate fi pusă în situaţia inechitabilă de a monitoriza contestatoarea până la momentul la care aceasta începe să îşi înstrăineze patrimoniul pentru a aprecia pericolul devenit între timp imediat. În plus, faţă de valoarea mare a datoriei fiscale, instanţa reţine că este firesc ca intimata să ia toate măsurile necesare pentru satisfacerea creanţei.

Instanţa reţine că într-adevăr Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ….. a fost luată înainte de emiterea deciziei de impunere, în baza unor estimări ale organului fiscale, însă ulterior s-au emis decizia de impunere fiscală, titlul executoriu şi somaţia de plată (f. 146-160), ceea ce nu face altceva decât să probeze temeinicia solicitării intimatei de instituire a masurilor asigurătorii.

Instanţa are în vedere faptul că aceste măsuri de asigurare a recuperării creanţei nu trebuie confundate cu măsurile de executare silită efectivă, prin instituirea popririi asigurătorii intimata doar a limitat dreptul de dispoziţie juridică a contestatoarei asupra sumelor de bani.

Într-adevăr, astfel cum a arătat contestatoarea aceasta avea în proprietate mai multe bunuri mobile şi imobile asupra cărora s-au fi putut institui sechestrul însă, chiar şi aşa, raportând valoarea acestor bunuri-aproximativ 2.103.734 lei, acestea nu ar putea acoperi nici măcar jumătate din creanţa fiscală înregistrată.

În plus, instanţa are în vedere şi dispoziţiile art. 142 din O.G. nr. 92/2003 care prevăd că Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Or, chiar dacă poprirea asigurătorie nu constituie o măsură de executare silită, organului fiscal îi revine obligaţia de efectua toate demersurile necesare pentru a asigura recuperarea creanţei înregistrate de contribuabil.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei, în sensul că deşi datoria înregistrată are la bază facturi fiscale emise de către societăţi declarate inactive prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1167/29.05.200, aceasta nu putea cunoaşte aceste împrejurări, instanţa apreciază că contestatoarei, în calitate de profesionist îi revenea obligaţia de a verifica toate societăţile comerciale cu care colaborează, fiind inadmisibil să dobândeşti bunuri în anul 2013 de la societăţi declarate inactive încă din anul 2009.

Astfel, instanţa reţine că măsura asiguratorie astfel dispusă, s-a luat cu respectarea legii, fiind totodată şi temeinică. Măsura a fost astfel necesară în scopul garantării executării creanţei bugetului consolidat al statului, în condiţiile în care aceasta era singura măsură posibilă în acest sens întrucât contestatoarea nu deţinea la acel moment bunuri mobile sau imobile urmăribile. Din punct de vedere formal, faţa de dispoziţiile art. 129 din O.G. nr.92/2003, decizia a fost emisă de organul fiscal competent, fiind motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent, cu respectarea dispoziţiilor legale .

Având în vedere aceste considerente instanţa va respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. E.P. S.R.L., în contradictoriu cu intimata DGRFPI-AJFPB, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare